Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1604/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1604/2009-
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader | - - | - JUDECĂTOR 2: Doina Măduța |
- - | - JUDECĂTOR 3: Viorel Pantea | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursurilor civile declarate de recurentul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județul S M și de recurenții reclamanți și, ambii cu domiciliul în Carei,-/A, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA ORAȘULUI O-PRIN PRIMAR, O, județul S M, SC SA, cu sediul în S M,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S M și, domiciliată în O,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 60/Ap din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 1112 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, având ca obiect: revendicare imobiliară.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 4 noiembrie 2009, dată la care instanța rămas în pronunțarea asupra recursurilor declarate și când s-a amânat pronunțarea hotărârii, pentru ca părțile să aibă posibilitatea de a formula la dosar concluzii scrise, pentru data de 11 noiembrie 2009 și respectiv 18 noiembrie 2009.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1112/03.11.2008 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții SC. SA S M, Primăria Orașului O prin Primarul orașului O, Statul Român prin, și pentru constatarea nevalabilității și inexistenței titlului Statului Român, nulitatea contractului de vânzare 494/1996, rectificare CF. și restituirea imobilului.
S-a respins excepția calității procesuale pasive a Statului Român și a celei privind calitatea de reprezentant al MFP pentru Statul Român invocată de DGFP S
S-a constatat că pârâta Primăria O prin Primarul orașului O nu mai susține excepția decăderii reclamanților din dreptul de promovare a acțiunii privind anularea Dispoziției nr. 32/13.02.2003.
De asemenea, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei orașului O prin Primarul orașului O excepție invocată de Primarul Orașului O și s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei excepție invocată de pârâții și prin av..
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.494/1996 încheiat de și în calitate de cumpărători și SC. SA SMi nvocată de pârâții, prin av. și Primarul orașului O și, în consecință s-a respins ca tardivă cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții, în reprezentarea def. și SC. SA SMp rivind constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare nr.494/1996 privind imobilul situat în loc. O-.
S-a luat act de renunțarea pârâtului la judecarea acțiunii reconvenționale formulate împotriva reclamanților și a Statului Român prin MFP pentru restituirea prețului și la plata despăgubirilor, precum și la recunoașterea unui drept de retenție asupra imobilului și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților și suma de 1500 lei RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr.1157/D/2006 dată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr.4030/2005 s-a soluționat acțiunea civilă formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin B, Primarul orașului O, SA S M, și având ca obiect plângere la Legea 10/2001.
Curtea de APEL ORADEA prin Decizia civilă nr.42/22.03.2007 dată în dosar - anulează sentința civilă 1157/D/15.12.2006 și trimite cauza la Judecătoria Negrești Oaș pentru o nouă judecare a cauzei în primă instanță, reținându-se că decizia Curții de APEL ORADEAa rămas irevocabilă prin Decizia nr.150/15.01.2008 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar -.
Astfel, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr.741/1989 emisă de fostul Consiliu Popular al jud. S M ca urmare a plecării definitive din țară, fără forme legale a reclamantului s-a dispus în temeiul art.3 din 223/1974 trecerea în proprietatea statului a imobilului situat în O-/C căruia în natură îi corespunde casă de locuit compusă din 4 camere, bucătărie, alimente, baie, 2 holuri, logie și garaj înscris în CF. 2752 O sub nr.top.153/1 și 153/2. proprietar tabular al imobilului preluat a fost doar reclamantul.
După preluarea imobilului dreptul de proprietate a fost înscris în CF și acesta a fost închiriat iar apoi a fost înstrăinat pârâtului și soției decedată la 13.02.1998.
Contractul de vânzare cumpărare a locuinței cu plata prețului în rate s-a încheiat la data de 20.11.1996.
Reclamantul, cetățean, soția acestuia coreclamanta și fiica lor au formulat notificare în baza Legii 10/2001 solicitând la data de 13.08.2001 restituirea în natură a imobilului în litigiu, în principal, iar în subsidiar acordarea de despăgubiri bănești. O nouă notificare având același obiect se formulează la 12.02.2002. Prin Dispozițiile nr.31/2003 și 30/2003 emise de Primăria O se resping notificările 134/2001 și 133/2001 reținându-se că acestea nu îndeplinesc prevederile legale privind înregistrarea. Cele două dispoziții nu au fost atacate în condițiile legii 10/2001.
Prin Dispoziția nr. 32/2003 emisă de Primăria O se constată că imobilul solicitat a fost trecut în proprietatea Statului Român prin efectul Deciziei nr. 741/1989 emisă în baza Decretului 223/1974, se respinge cererea privind restituirea în natură a acestuia și se formulează ofertă de restituire prin echivalent bănesc, respectiv se propune reclamanților și fiicei acestora suma de 1.080.000.000 (vechi). Dispoziția este comunicată reclamanților la data de 20.03.2003 aspect necontestat. La data de 06.03.2003 mandatarul reclamanților avocat acceptă OG în numele și interesul reclamanților oferta Primăriei orașului O formulată prin Dispoziția 32/2003. Împotriva Dispoziției 32/2003 prin care s-a soluționat notificarea, reclamanții nu au formulat plângere în temeiul disp.art. 24 alin.7. din Lg.10/2001 art. 26 alin.3. în prezent.
Instanța de fond analizând excepțiile invocate în temeiul art. 136, 137.pr.civ. a reținut următoarele:
Față de împrejurarea că se invocă nevalabilitatea, inexistența titlului Statului Român, instanța apreciază că Statul Român are calitate procesuală pasivă și că a fost corect reprezentat conform Legii 213/1998 și a Decretului Lege 31/1954, astfel că, excepția invocată în numele și reprezentarea sa de către prin DGFP SMa fost respinsă.
Cu privire la excepția invocată de primarul orașului O privind decăderea reclamanților din dreptul de promovare a acțiunii privind anularea dispoziției nr. 32/2003 întrucât prin concluziile scrise depuse la dosar nu se mai susține această excepție, instanța de fond a constatat acest aspect.
A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului orașului O întrucât sunt acte emise de primăria O prin Primarul orașului.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei excepție invocată de reprezentanta pârâtului deoarece aceasta figurează în mai multe acte emise de diferite instituții fiind soția reclamantului.
În ceea ce privește cea de-a treia excepție invocată atât de Primarul orașului O cât și de pârâtul și privind prescrierea dreptului la acțiune, constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.494/1996 aceasta fiind fondată a fost admisă.
Conform art. 45 alin.5. din Lg.10/2001 prin derogarea de la dreptul comun indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a legii termen prelungit succesiv cu câte 3 luni prin 109/2001 și 145/2001. S-a constatat că promovarea cererii la data de 16.11.2005 s-a făcut după expirarea termenului prevăzut de lege, astfel că cererea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare a fost respinsă ca tardivă.
Cu privire la fondul cauzei instanța de fond a apreciat că în prezent reclamanții nu mai pot solicita instanței să constate nevalabilitatea, inexistența titlului statului.
Preluarea abuzivă a imobilului a fost constatată deja de instituția investită cu aplicarea disp.Legii nr.10/2001 respectiv Primăria orașului O prin Dispoziția nr.32/2003 iar efectele acesteia au fost acceptate expres de către reclamanți, expres prin înscrisul de la 30 dosar Tribunal S M și tacit prin neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege. O nouă constatare a aceleiași situații juridice nu este utilă reclamanților, motiv pentru care în baza art. 1,2, 21 și 26 alin.4. din Lg.10/2001 a fost respins acest capăt de cerere.
Restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, întrucât acesta a fost înstrăinat de Statul Român în baza Legii 12/1995 pârâtului și soția acestuia reprezentată în proces de soțul supraviețuitor și fiica. Odată trecut în patrimoniul statului în mod legal, imobilul a fost înstrăinat, iar dreptul de proprietate asupra acestuia a fost înscris în CF astfel că este neîntemeiată și cererea privind rectificarea înscrierilor din CF și restituirea în deplină proprietate în favoarea reclamanților.
Legea nr. 112/1995 a permis vânzarea către chiriași a imobilelor trecute în patrimoniul statului în baza unei titlu. La data de 18.04.2003 Guvernul a adoptat Hot. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a legii 10/2001 care are scopul de a menține situația juridică a imobilelor deja vândute în baza legii 112/1995. Potrivit art. 46.3. din HG 498/2003 înstrăinările făcute în temeiul Legii 112/1995 până la apariția Legii 213/1998 au beneficiul deplin a protecției Legii 10/2001 în senul că sunt recunoscute și conservate efectele acestor acte motiv pentru care acțiunea este neîntemeiată și va fi respinsă.
Reclamanții, fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod de procedură civilă, au fost obligați să plătească pârâților și suma de 1500 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și.
Prin decizia civilă nr. 60/Ap din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis apelul declarat de reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.1112/3.XII.2008 a Judecătoriei Negrești O a ș, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN prin - reprezentat de către DGFP S M, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI O, SC SA S M, și, și în consecință:
A fost schimbată în parte sentința apelată, admisă în parte acțiunea reclamanților, în sensul că, în executarea Dispoziției nr.32/2003 emisă în procedura administrativă de aplicare a Lg.10/2001, pârâtul Statul Român prin a fost obligat să plătească reclamanților, suma de: 108.000 lei RON, actualizată la data efectuării plății și 1666 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat din 8.XII.2008, conform chitanței anexate.
Au fost menținute restul dispozițiilor.
Fără cheltuieli de judecată pentru ceilalți intimați.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:
În urma demersului exercitat de apelanți în procedura de aplicare a Lg.nr.10/2001, Primarul orașului Oae mis în beneficiul acestora Dispoziția nr.32/2003, condiții în care s-a constatat că aceștia au calitate de persoană îndreptățită la beneficiul legii de reparație pentru imobilul compus din construcție - casă de locuit, împrejmuiri și teren aferent de 250 mp. situat în O,-, înscris în CF 2752, sub nr.top 153/1/1, 153/2/a, preluat în mod abuziv în proprietatea Statului Român în urma aplicării Decr.223/1974 și a emiterii Deciziei nr.741/13.11.1989. S-a reținut în procedura administrativ-jurisdicțională că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului, acesta fiind cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr.494/20.11.1996, astfel că imobilul constituie proprietatea familiei, pârâții din prezenta cauză, respectiv și.
În consecință, față de dispozițiile legale (art. 36 - 40 cuprinse în Cap. V din Lege, abrogate prin art. 33 din Titlul VII al Legii 247/2005) în vigoare la vremea respectivă în Lg.nr.10/2001, au fost acordate despăgubiri bănești în valoare de 1.080.000.000 lei ROL (108.000 RON), stabilite pe baza raportului de expertiză tehnică de evaluare întocmit în procedura administrativă de exp.tehnic autorizat ing.Kalla. Din data de 13.02.2003, data emiterii dispoziției cu nr.de mai sus, reclamanții nu au intrat în posesia sumei stabilite cu titlu de despăgubire, iar acțiunea pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.494/1996 s-a promovat la 16.11.2005, cu scopul de a obține restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv de către stat.
Principalul motiv de nulitate invocat în acțiune de către reclamanți vizează lipsa de comunicare a Deciziei de preluare nr.741/1989 și neoperarea transferului dreptului de proprietate pe Statul Român în cartea funciară, precum și lipsa de despăgubiri ca urmare a preluării imobilului de la proprietarii tabulari, înscriși în CF 2752 Tribunalul a reținut că aceste motive puteau fi invocate în termenul special de 1 an cu prorogările ulterioare stabilit de art.45 alin.5 din Lg.nr.10/2001, astfel că, prin depășirea acestui termen special, reclamanții nu mai pot obține restituirea în natură a imobilului, soluție care corespunde ideii de asigurare a stabilității și securității raporturilor juridice civile acceptate inclusiv de jurisprudența europeană, exemplificând în acest sens cauza Raicu, respectiv Păduraru c/a României.
De vreme ce reclamanții-apelanți au ales calea legii speciale nu au posibilitatea de a opta între dispozițiile acestui act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv a disp.art.480 Cod civil. Nerespectarea termenului special de prescripție s-a reținut nu poate fi acoperit prin recurgerea la procedura de drept comun, câtă vreme în procedura specială au fost valorificate drepturile reclamanților și finalizate prin obținerea unei dispoziții de acordare a despăgubirilor. Sub acest aspect hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și în acord inclusiv cu Decizia nr.33/09.06.2008 dată în soluționarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție privind admisibilitatea acțiunilor întemeiate pe dispozițiile dreptului comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989 și acțiunile formulate după data intrării în vigoare a acestei legi.
În acord cu considerentele acestei decizii este de reținut că după data de 14.02.2001, data intrării în vigoare a Lg.nr.10/2001, care reglementează măsuri reparatorii inclusiv pentru imobilele preluate fără titlu valabil, disp.art.6 alin.2 din Lg.nr.213/1998 nu mai pot constitui temei pentru revendicarea unor imobile aflate în această situație. la calea dreptului comun sub forma acțiunii în revendicare imobiliară apare ca fiind permisă numai pentru persoanele care ar fi exceptate de la procedura acestui act normativ (Lg.nr.10/2001), precum și cele, pentru care din motive independente de voința nu au putut să utileze această procedură în termenele legale, situație în care au deschisă calea acțiunii în revendicare a bunului litigios, dacă acesta nu a fost cumpărat cu bună credință și cu respectarea disp.Lg.nr.112/1995. Totodată, persoanele care aui utilizat procedura Lg.nr.10/2001 - se reține în considerentele aceleiași decizii, nu mai pot exercita ulterior acțiune în revendicare având în vedere regula "electa una " și principiul securității raporturilor juridice consacrat și în jurisprudența CEDO (cauza Brumărescu c/a României, 1997 )
Reținând așadar că imobilul a fost înstrăinat în condițiile Lg.nr.112/1995, iar acțiunea pentru constatarea nulității absolute apare ca fiind prescrisă în condițiile prev.de art.45 alin.5 din Lg.nr.10/2001, luând în considerare și principiul securității raporturilor juridice, a apărut ca nefondată acțiunea reclamanților sub acest aspect, soluție ce se sprijină inclusiv pe modificările recente aduse prin Legea nr.1/2009.
Apărarea dreptului de proprietate nu poate fi realizată doar unilateral și protejat numai interesul pârâților - chiriașii cumpărători, câtă vreme de la data recunoașterii dreptului în urma emiterii Dispoziției nr.32/2003 reclamanții au dobândit o speranță legitimă asupra bunului ce constă în acordarea de despăgubiri, înlocuind astfel imposibilitatea restituirii în natură și recuperarea prejudiciului suferit ca urmare a deposedării abuzive de către Statul Român în perioada de referință ce intră sub incidența legilor de reparație.
Tribunalul a mai reținut că în mod repetat Curtea Europeană a Drepturilor Omului a evidențiat în jurisprudența îndreptată împotriva României inconsecvențele și deficiențele legislative ce au generat o practică neunitară a instanțelor judecătorești și care au condus în materia retrocedărilor la condamnarea statului român pentru încălcarea art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Această deficiență legislativă a condus paradoxal la situația în care în astfel de litigii ambele părți se pot prevala de existența unui bun în sensul convenției, instanțele fiind puse în situația de a da preferabilitate unuia în detrimentul celuilalt, cu observarea, în același timp, a principiului securității raporturilor juridice.
Față de această situație creată, coroborat cu lipsa de funcționalitate a organismelor create pentru acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale, Lg.nr.247/2005, cu modificarea adusă prin OG nr.81/2004, în mod constatat Curtea Europeană a acordat despăgubiri bănești pentru a compensa prejudiciul suferit de către foștii proprietari, atunci când nu mai este posibilă restituirea în natură a imobilului, iar măsurile reparatorii în echivalent în legea internă sub considerate iluzorii, așa cum s-a stabilit hotărârea pilot Faimblat c/a României, ianuarie 2009.
Față de caracterul obligatoriu al Convenției Europene pentru instanțele naționale și a dispozițiilor din legea fundamentală care acordă prioritate normelor din convenție atunci când cele din legislația internă sunt în dezacord cu aceasta, tribunalul a considerat că este posibilă acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul fosta proprietate a reclamanților întemeiat pe disp.art.1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Absența prelungită în acordarea efectivă a despăgubirilor bănești permise până la apariția Legii 247/2005, neîncasarea lor, în calitate de creditori, coroborat cu vânzarea bunului permisă tot în temeiul unei legi de reparație, dar care paradoxal a produs efecte în beneficiul chiriașilor, lipsa de reacție a statului în timp util și coerent de a înlătura această incertitudine generală cu efect direct asupra ambelor părți, ce reclamă un drept de proprietate asupra aceluiași bun, constituie suficiente elemente pentru a antrena răspunderea Statului și a compensa prejudiciul suferit de reclamanții apelanți.
Despăgubirile au fost stabilite în procedura administrativă și obligația de plată cade în sarcina Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice întemeiată pe aceiași obligația pozitivă a statului de a reacționa în timp util și cu coerență în ceea ce privește chestiunea de interes general pe care o constituie vânzarea unor imobile intrate în proprietatea sa în baza decretelor de naționalizare (paragraful 25, cauza Johanna Huber c/a României, februarie 2008; cauza Păduraru c/a României, decembrie 2005).
În consecință, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul obligării pârâtului Statul Român prin reprezentant legal, să plătească reclamanților suma de 108.000 RON ce urmează a fi actualizată la data efectuării plății, plus cheltuieli de judecată stabilite pentru suma de 1666 lei întemeiat pe culpa procesuală în condițiile art.274 Cod procedură civilă.
Față de considerentele evocate, în baza art.137 Cod procedură civilă, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român invocată prin întâmpinare, reținând că excepția este invocată în mod constant în toate litigiile existente în această materie a retrocedărilor și deși există numeroase condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în niciuna din cauzele aflate pe rolul acestei instanțe, reprezentanții statului nu au înțeles să depună oferte de negociere, cel puțin până la data la care mecanismul de aplicare a măsurilor reparatorii în echivalent se va dovedi eficient și va fi constatat ca atare de jurisprudența europeană. În calitate de creditori, având un bun și o speranță legitimă, dar și într-un termen rezonabil, apelanții-reclamanți în mod corect au recurs la împrocesuarea Statului Român, iar din perspectiva obligației stabilite de tribunal calitatea procesuală pasivă este cu atât mai mult justificată, situație în care apărările cuprinse în întâmpinare au apărut ca nefondate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs recurenții reclamanți și și recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S
Recurenții reclamanți au solicitat admiterea recursului și în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecare, în fond, iar în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei 60/Ap/2009 în sensul admiterii acțiunii formulate, cu obligarea intimaților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată recurenții că Statul Român nu a dobândit niciodată cu titlu valabil imobilul revendicat, drept pentru care acesta a rămas în proprietatea lor, iar decizia de preluarea în baza 233/1974 nu și-a produs efectul pentru ca nu a fost comunicată.
Astfel vânzarea-cumpărarea care a intervenit între un neproprietar și un subdobânditor nu le este opozabilă, iar în cazul comparării titlurilor este evident că titlul acestora este viabil în condițiile în care proprietatea a fost dobândită prin construcție proprie, iar titlul intimaților nu le este opozabil, fiind de altfel dobândit de la un neproprietar.
Menționează că au fost lipsiți de proprietate, fără nici o despăgubire și nici în momentul de față lipsirea de proprietate nu a fost compensată cu nimic din partea Statului Român.
Susține că prin decizia civilă pronunțată de Tribunalul Satu Mare valoarea despăgubirilor acordate s-a redus față de chiar suma cuprinsă în decizia de stabilire a despăgubirilor emisă de Primăria O, întrucât la data stabilirii acestor despăgubiri prin decizia primarului, valoarea exprimată în euro era de 30.000 Euro, valoare care a scăzut raportat la momentul pronunțării decizii recurate.
Astfel în situația stabilirii de despăgubiri, susține că acestea trebuie să reflecte valoarea reală și de circulație a imobilului.
În drept sunt invocate prevederile art.304 Cod procedură civilă și art. 1 din Protocolul nr.1 CEDO.
Recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat admiterea recursului formulat și modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a Ministerului Finanțelor Publice pentru Statul Român, arătând în motivare că, instanța de apel a fost investită cu judecarea prezentei cauze întemeiată pe dreptul comun, privind nulitatea contractului de vânzare - cumpărare și nu cu acordarea unor despăgubiri sau atacarea dispoziției emise de Primăria
Menționează că în condițiile în care imobilul a fost preluat de Statul Român în baza deciziei nr.223/1974 se acordă întâietate normei speciale, sens în care, întrucât reclamanții nu au invocat legea specială în materie Legea 10/2001, aceștia au pierdut concursul Statului Român în orientarea unei hotărâri judecătorești pe calea dreptului comun.
Mai arată că referitor la dispoziția instanței privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice la achitarea sumei de 108.000 lei (RON) instituția nu are calitatea de reprezentant pentru Statul Român referitor la plata acestora, aspecte ce rezultă din interpretarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a fost modificată și completată cu Legea nr.247/2005.
Intimații și au depus la dosar concluzii scrise.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu instanța reține următoarele:
Prin apelul formulat de reclamanți s-a solicitat în principal desființarea hotărârii apelate cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca instanța de fond să rezolve fondul cauzei,m iar în subsidiar modificarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii introductive, respectiv constatarea nevalabilității și inexistenței dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului din O- înscris în CF O nr.2752, nr.top.153/1/a și 153/2/a, în natură casa de locuit, constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare prin care imobilul a fost înstrăinat către pârâții intimați, rectificarea înscrierilor din cartea funciară și restituirea în proprietate a imobilului.
Raportat la obiectul dedus judecății, în mod corect instanța de apel a analizat cererea apelanților prin prisma articolului 1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reținând totodată că reclamanții au dobândit o speranță legitimă constând în acordarea de despăgubiri în situația imposibilității restituirii în natură a imobilului revendicat, însă prin soluția pronunțată, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor ce li se cuvin reclamanților apelanți prin raportare la dispoziția nr.32/2003 emisă de Primarul O în temeiul Legii nr. 10/2001, fără a pune în discuția părților acest aspect, instanța a încălcat principiul contradictorialității în procesul civil, respectiv dreptul la apărare al părților, acestea fiind în imposibilitatea de a-și formula apărări în acest sens.
Pentru aceste considerente, apreciindu-se că hotărârea recurată este nelegală fiind dată cu încălcarea principiilor mai sus enunțate, respectiv a normelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, instanța va admite ambele recursuri în temeiul art.312 al.1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 pct.5 Cod procedură civilă și va casa sentința recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondate recursurile civile declarate de recurentul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județul S M și de recurenții reclamanți și, ambii cu domiciliul în Carei,-/A, județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți PRIMĂRIA ORAȘULUI O-PRIN PRIMAR, O, județul S M, SC SA, cu sediul în S M,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S M și, domiciliată în O,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 60/Ap din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o casează cu trimitere pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
Pronunțată în ședința publică de azi, 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător -08.12.2009
- dactilografiat grefier - 08.12.2009 -10 ex.
-comunicat 09.12.2009 - 8 ex.
- STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-
- reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S, cu sediul în S M, Romană, nr.3-5, județul S M
-
-, ambii cu domiciliul în Carei,-/A, județul S
- PRIMĂRIA ORAȘULUI O-PRIN PRIMAR, O, județul S
- SC SA, cu sediul în S M,-, județul S
-, domiciliat în O,-, județul S
-, domiciliată în O,-, județul S
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Viorel Pantea
