Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 162/2008. Curtea de Apel Tg Mures

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ

SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

Dosar nr-

Decizie nr. 162/

Ședința publică din 20 Februarie 2008

Completul compus din:

- Președinte

- Judecător

- Judecător

Grefier -

Pe rol judecarea recursului declarat de pârâta Statul Român - Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5,-, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H cu sediul în M C,-, județul H, împotriva decizie civile nr.161 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul este declarat și motivat în termen legal, fiind scutit de plata taxei de timbru, reclamantul intimat a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, iar pârâta recurentă prin cererea de recurs a solicitat judecarea în lipsă, potrivit prevederilor art.242 alin. ultim Cod procedură civilă.

Față de actele și lucrările dosarului instanța, constată că recursul este în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Prin sentința civilă nr. 524 din 14.03.2005, Judecătoria Odorheiu -S a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul, prin mandatar, în contradictoriu cu Statul Român, prin municipiul O-S, Ministerul finanțelor Publice, Prefectura județului H, și, în consecință, a constatat că terenul înscris în 794, nr. 295/12/2, 285/13/1, în suprafață de 1853 mp. și 1378, nr. 295/12/3, 295/13/2 și 295/15, în suprafață de 1076 mp. a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil; a dispus restituirea întregului teren identificat conform raportului de expertiză întocmit de expertul, înscris în 1278 în suprafață de 680 mp. în 1437 în suprafață 396 mp. și în 794 O-S în suprafață de 990 mp. prin echivalent; a stabilit valoarea terenului în litigiu la 2.272.600.000 lei vechi; a obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească această sumă și a obligat Statul Român prin municipiul O-S și Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 4.918.000 lei vechi.

Apelul declarat împotriva acestei hotărâri de către Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în nume propriu și în interesul Ministerului Finanțelor Publice a fost respins de Tribunalul Harghita prin decizia nr. 20 din 1 februarie 2006.

Aceeași parte a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, și examinând legalitatea ei, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, prin decizia nr. 676/R din 8 iunie 2006 admis recursul, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, Judecătoriei Odorheiu -

În esență, instanța de recurs a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă și anume că, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu una dintre părți, adică cu Ministerul Finanțelor Publice, pentru termenul în care s-a dezbătut la Judecătoria Odorheiu -S, cauza pe fond.

Judecătoria Odorheiu S a procedat la rejudecarea cauzei și după cercetarea în fond hotărât prin sentința civilă nr. 420 din 3 aprilie 2007 că acțiunea reclamantului este în parte întemeiată, a admis în parte acțiunea, și anume: a constatat că terenul înscris în 794, 1278, în suprafață de 1853 mp. respectiv 1076 mp. a fost preluat de Statul Român fără titlu; s-a dispus restituirea întregului teren identificat de expert prin echivalent; s-a stabilit că valoarea terenului din litigiu este de 2.272.600.00 lei vechi și a obligat Ministerul Finanțelor Publice să plătească pe seama reclamantului această sumă, cu cheltuieli de judecată în sarcina Statul Român prin municipiul O-S și Ministerul Finanțelor Publice.

Apelul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H, împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat de către Tribunalul Harghita prin decizia civilă nr. 161 din 10.10.2007, iar prin aceeași decizie a fost admis apelul Municipiului O-S și a schimbat hotărârea instanței de fond în ceea ce privește obligarea acestei părți la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice H, în calitate de reprezentant al Ministerului Economiei și Finanțelor ( fost Ministerul Finanțelor Publice), solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului.

În drept, pârâta recurentă a invocat motivele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

1. Pârâta recurentă a criticat decizia tribunalului pentru că în opinia sa, tribunalul a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, și anume, nu și-a motivat decizia, limitându-se doar la citarea unei cauze similare. În concluzie, pârâta susține că decizia Tribunalul Harghita nu este motivată.

2. Se invocă faptul că Tribunalul Harghita a interpretat greșit actul juridic dedus judecății schimbând natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, pentru că reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 și nu pe bata dreptului comun. Ori, o asemenea cerere ar fi fost inadmisibilă în condițiile reglementate de această lege.

3. Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale, pentru că în mod corect, instanța de fond a stabilit în motivarea hotărârii că potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv de către stat se restituie în natură, iar în cazul imposibilității restituirii se acordă măsuri reparatorii așa cum sunt ele reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Reclamantul a formulat întâmpinare, cerând respingerea recursului formulat împotriva deciziei Tribunalului Harghita, pe care a considerat-o legală și temeinică. Reclamantul a ținut să precizeze că această cauză a fost a patra oară examinată, și că toate motivele invocate în recurs au fost deja examinate de celelalte instanțe.

Verificând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că recursul pârâtei nu este întemeiat, având în vedere următoarele considerente:

În fapt, Curtea constată că terenul în litigiu a aparținut autoarelor reclamantului, însă a trecut în proprietatea statului prin donație, printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă declarația de donație a fost anulată ( Decizia nr. 394/R din 1.04.2003 a Curții de APEL TÂRGU MUREȘ ).

În temeiul acestei hotărâri judecătorești, reclamantul a solicitat radierea tuturor drepturilor înscrise în cartea funciară pentru aceste terenuri și să-i fie restituit imobilul.

Ulterior, reclamantul a precizat în scris cererea sa, solicitând în principal retrocedarea terenurilor sale. De asemenea, trebuie precizat faptul că în temeiul Legii nr. 18/1991 au fost emise titluri de proprietate în favoarea pârâților, persoane fizice în această cauză, și s-a constatat de către instanțe că restituirea în natură a terenului nu este posibilă.

Pârâta recurentă a invocat trei motive de nelegalitate a deciziei instanței de apel.

În primul rând a susținut că, decizia Tribunalului Harghita nu este motivată, făcând trimitere doar la alte hotărâri judecătorești.

Examinând acest motiv de recurs, Curtea constată că instanța de apel a motivat atât în fapt cât și în drept decizia pe care a pronunțat- Astfel, instanța de apel a reținut prioritatea normelor cuprinse în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale în raport cu legislația națională, iar în acest sens a făcut trimitere la dispozițiile art. 20 alin. 2 din Constituția României.

În temeiul acestor dispoziții cuprinse în Convenție și făcând referire la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Tribunalul Harghita a concluzionat că, atâta vreme cât reclamantul a fost lipsit de proprietatea sa, este îndreptățit să primească o despăgubire corespunzătoare și a stabilit în sarcina pârâtei recurente obligația de a plăti aceste despăgubiri.

Pârâta recurentă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit un act dedus judecății, făcând trimitere la temeiul avut în vedere de reclamant în susținerea cererii sale.

Curtea constată că nici această susținere nu este întemeiată, pentru că în cererea sa, reclamantul nu a făcut în mod expres trimitere la dispozițiile Legii nr.10/200, ci doar a solicitat să-i fie restituit imobilul aflat în litigiu.

Reclamantul a invocat în susținerea sa dispozițiile art. 481, 664 Cod civil, și Legea nr. 18/1991, și nu dispozițiile Legii nr. 10/2001, de altfel, acest ultim text de lege, prevedea o procedură administrativă care de altfel, nu a făcut obiectul sesizării instanței.

Reclamantul a precizat în cererea sa, că a început procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, doar în aceea ce privește unele construcții, și nu raportat la imobilul aflat în litigiu.

Ultimul motiv invocat de pârâta recurentă în susținerea recursului este greșita aplicare a legii.

Pârâta recurentă susține că, atâta vreme cât, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele trecute în proprietatea statului în mod abuziv, repararea prejudiciului se face prin echivalent, nu putea fi acordate despăgubiri bănești.

Curtea remarcă faptul că, în mod corect, instanța de apel și-a întemeiat decizia pe dispozițiile cuprinse în art.1 Protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, și aceasta, deoarece art. 20 alin. 2 din Constituție, stabilește prioritatea în fața legislației naționale a convențiilor la care România este parte.

Trebuie precizat că, prin Legea nr. 30/18.05.1994, Statul Român a ratificat această convenție, și deci, are forță obligatorie.

Potrivit acestor dispoziții, așa cum au fost ele interpretate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale, decât pentru cauză de utilitate publică și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

În speță, se constată că printr-o hotărâre irevocabilă, reclamantul a dobândit acest bun, deoarece actul prin care s-a transmis anterior dreptul său de proprietate a fost anulat, dar în același timp imobilul nu poate fi restituit reclamantului, deoarece el a făcut obiectul unor împroprietăriri.

În această situație, reclamantului i se recunoaște de către instanțele de judecată că are un bun, însă, nu poate beneficia de el, și deci, Statul l-a lipsit pe reclamant de bunul său, cuvenindu-i-se astfel despăgubiri.

Valoarea acestor despăgubiri a fost stabilită pe baza unei expertize tehnice administrată în fața instanței.

În esență, pârâta recurentă nu contestă dreptul reclamantului la despăgubiri, însă consideră că acestea nu pot fi acordate direct de către Ministerul Economiei și Finanțelor, ci doar în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Curtea remarcă însă, faptul că o astfel de modalitate de reparare a prejudiciului la care face trimitere pârâta recurentă ar presupune urmărirea unei proceduri prealabile reglementată de Legea nr. 10/2001, pe care reclamantul nu a urmat- Pe de altă parte, acțiunea în revendicare a reclamantului este una imprescriptibilă, cu alte cuvinte, reclamantul este îndreptățit să o folosească având la alegere una din cele două căi, așa cum de altfel prevede și art. 46 din Legea nr. 10/2001.

În plus, așa cum corect a remarcat și Tribunalul Harghita, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza Ruxandra Ionescu contra României, nr. 2608/2006; cauza Radu contra României nr. 13309/2006 sau cauza Horia Ionescu contra României din 31 mai 2007), a constatat că procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, nu funcționează într-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectivă a unor despăgubiri și, în aceste împrejurări, Ministerul Economiei și Finanțelor în calitate de reprezentant al Statului Român urmează să acorde despăgubirile cuvenite.

Față de cele reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta Statul Român - Ministerului Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 5,-, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice H cu sediul în M C,-, împotriva decizie civile nr.161 din 10 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Harghita.

IREVOCABILA.

Pronunțată în ședința publică din 20 februarie 2008.

PREȘEDINTE: Nemenționat	Judecător,	Judecător,
Grefier,

Red.

Tehnored.

2 exemplare

04.03.2008

Jud.fond.

Jud.tr.;

Președinte:Nemenționat
Judecători:Nemenționat

Vezi şi alte speţe de drept civil: