Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1638/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TG-
SECȚIA CIVILĂ DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1638/R
Ședința publică din 2 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Municipiul S, cu sediul în S,-, județul M, împotriva deciziei civile nr.164 din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, în dosarul nr-.
In lipsa părților.
dezbaterilor și susținerile în fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 25 noiembrie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie pronunțarea fiind amânată pentru data de astăzi, 2 decembrie 2008.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înaintată la 8 iunie 2007 la Judecătoria Sighișoara, reclamantul, a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Municipiul S, solicitând a se constata că imobilul situat în S, str.- nr.4, județul M, întabulat în CF 1233 S, nr.top.258, 259/IV; 258, 259/V a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu, cu obligarea pârâtului de a-i recunoaște dreptul de proprietate și să-i lase în deplină proprietate, posesie și pașnică folosință imobilul situat în S, str.- nr.4, județul M, întabulat în CF 1233 S, nr.top.258, 259/IV - apartament IV; 258, 259/V - apartament 5, cu terenul aferent.
Reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.1389 din 27 decembrie 2007, Judecătoria Sighișoaraa admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de Municipiul S prin primar, constatând că, cota de 40/48 parte din imobilul situat în S str.- nr.4, județul M, întabulat în CF nr.1233 S, nr,top.258, 259/IV; 258, 259/V, a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil; a obligat pârâtul să recunoască reclamantului dreptul de proprietate și să-i lase în deplină proprietate, posesie și pașnică folosință cota de 40/48 parte din imobilul situat în S, str.- nr.4, județul M, întabulat în CF 1233 S, nr.top.258, 259/IV - apartament IV și respectiv 258, 259/V - apartament V, cu terenul aferent; fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul Municipiul S solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.
Tribunalul Mureș, prin decizia civilă nr.164 din 3 iunie 2008, respins ca nefondat apelul formulat de pârât, menținând ca legală și temeinică hotărârea atacată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:
Potrivit cuprinsului deciziei nr.416 din 10.10.1975 a Consiliului Popula a Jud.M preluarea imobilului în litigiu s-a făcut în temeiul Decretului 223/1974 fără plata vreunei despăgubiri.
Apelantul Municipiul Sai nvocat în cuprinsul apelului inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamantul, pe calea dreptului comun în condițiile existenței unei legii speciale reparatorii.
Tribunalul a analizat această excepție apreciind că instanța de fond a reținut în mod corect netemeinicia aspectelor invocate de pârâtul apelant, Municipiul S, referitor la inadmisibilitatea acțiunii.
Pe fondul cauzei, în apel, s-a reținut că antecesoarea reclamantului a fost privată de un bun al său fără ca această privare să fi fost compensată print-ro justă despăgubire.
Potrivit prevederilor art.1 pct.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a drepturilor omului orice persoană fizică sa juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru motive de utilitate publică și în condițiile prev. de lege și de principiile de drept internațional.
Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului privarea de proprietate poate fi justificată numai prin motive de utilitate publică și numai în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit aceleiași jurisprudențe orice ingerință în folosința proprietății trebuie să răspundă unui criteriu de proporționalitate între protecția proprietății și cerințele interesului general. În cauză, criteriul de proporționalitate nu a fost respectat întrucât bunul a fost preluat de Statul Român fără nicio despăgubire.Prin preluarea acestui bun, antecesoarea reclamantului a suportat o sarcină specială și exorbitantă fiindu-i atins dreptul de proprietate protejat prin art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție coroborat cu art.44 din Constituția României.
Instanța a mai reținut că preluarea imobilului în litigiu contravenea inclusiv dispozițiilor constituționale de la acea vreme, dispoziții potrivit cărora nimeni nu putea fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică și după o dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție. Același text constituțional stabilea împrejurarea că printr-o lege specială se vor determina cauzele de utilitate publică, procedura și modul exproprierii.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanța de apel a reținut că titlul de proprietate al antecesoarei reclamantului nu a fost desființat astfel că acțiunea promovată de reclamant în calitatea sa de succesor a fostului proprietar tabular având ca obiect revendicare, este admisibilă.
Împotriva deciziei Tribunalului Mureș, a declarat recurs în termen legal, pârâtul Municipiul S care a solicitat modificarea deciziei atacate și respingerea pretențiilor formulate de reclamant.
În drept au fost invocate prev.art.304 ind.1 și urm. pr.civ.
În aceste condiții deși recurentul beneficiază de asistență judiciară de specialitate nu a indicat expres motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul instanța urmând a face aplicarea disp.art.306 alin.3 pr.civ. În acest sens criticile invocate de recurent în dezvoltarea memoriului de recurs fac posibilă încadrarea acestora în motivul de nelegalitate prev. de art.304 pct.9 pr.civ.
În considerentele memoriului de recurs, în esență, recurentul a reiterat excepția inadmisibilității acțiunii formulată de reclamant prin prisma caracterului derogatoriu al Legii 10/2001, lege apărută anterior introducerii prezentei acțiuni, lege în temeiul căreia reclamantul nu a solicitat pe cale administrativă restituirea imobilului.
Pe fondul cauzei recurentul a invocat împrejurarea că preluarea imobilului în baza Decretului 223/1974 constituie titlul valabil al statului în sensul în care decretul amintit a fost considerat just titlu prin normele metodologice privind aplicarea Legii 112/1995, prin conținutul prev.art.6 alin.1 din Legea 213/1998, ca atare aprecierile instanței privitoare la legalitatea titlului statului sunt neîntemeiate.
În altă ordine de idei se arată că Legea 10/2001, prin instituirea unui termen de decădere pentru formularea notificărilor, a vizat "evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce privește situația juridică a unor imobile" în sensul în care a stabilit prin art.22 alin.5 faptul că nerespectarea termenelor duce la pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii.
Reclamantul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea în tot a deciziei civile atacate.
Prin întâmpinare s-a arătat că excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită întrucât Legea 10/2001 nu poate înlătura aplicarea disp.art.480, 481 Cod civil. Procedura prev. de Legea 10/2001 nefiind altceva decât o procedură mai simplă pentru preluarea imobilelor preluate abuziv de stat iar termenele stabilite de această lege au în vedere procedura administrativă și nicidecum calea dreptului comun situație în care acțiunea este imprescriptibilă.
Cu privire la valabilitatea titlului statului intimatul a arătat că preluarea imobilului nu a fost făcută pentru motive de utilitate publică ci ca o sancțiune aplicată mamei reclamantului care nu a înțeles să se întoarcă în țară.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la inadmisibilitatea acțiunii formulate de reclamant:
Prin decizia nr.33 din 9 iunie 2008, ICCJ a admis recursul în interesul legii și a statuat că în situația concursului dintre legea specială și legea generală are prioritate legea specială conform principiului "specialia generalibus derogant". Prin aceiași decizie însă instanța a stabilit că în situația în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
În speță instanțele au stabilit aplicabilitatea prioritară a dispozițiilor art.1 pct.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului constatând întemeiat că privarea de proprietatea bunului s-a făcut cu încălcarea criteriului de proporționalitate între protecția proprietății și cerințele interesului general iar vocația reclamantului de a promova acțiunea în revendicare decurge din calitatea sa de succesor a fostului proprietar tabular.
Cu alte cvinte instanțele nu au făcut altceva decât să aplice principiul preeminenței dispozițiilor Convenției față de dispozițiile de drept intern potrivit prev.art.20 din Constituția României.
Având în vedere prevederile art.329 alin.3 pr.civ. respectiv caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate în interesul legii, Curtea va constata ca fiind neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, excepție formulată de pârâtul recurent.
Cu referire la valabilitatea preluării imobilului de către stat C apreciază că instanțele au făcut o analiză corectă și întemeiată pe dispoziții legale aplicabile la momentul soluționării cauzei. Invocarea de către recurent a unor prevederi cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii 112/1995 în condițiile apariției Legii 10/2001 și a Legii 247/2005, nu constituie un argument rezonabil și o critică pertinentă de nelegalitate a hotărârii atacate.
Dispozițiile Decretului 223/1974 nu au fost apreciate de instanțe ca fiind neconstituționale ci a fost analizată modalitatea în care aceste dispoziții legale au fost aplicate față de antecesoarea reclamantului prin prisma prevederilor constituționale în vigoare la acea dată. Sunt neîntemeiate susținerile recurentului potrivit cărora toate actele întocmite, sub imperiul Decretului 223/1974 sunt legale, valabile și produc ca atare, efecte juridice, întrucât aceste afirmații nu sunt susținute nici prin dispozițiile legilor cu caracter reperator (cu excepția Normelor metodologice la care recurentul a făcut referire), și nici prin practica instanțelor naționale și mai mult, nici de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Curtea apreciază că instanța de apel a analizat întemeiat cele două aspecte principale criticate prin memoriul de recurs, respectiv valabilitatea preluării de către stat a imobilului din litigiu, și admisibilitatea pe fond a acțiunii pronunțând astfel o hotărâre ferită de critici.
Având în vedere cele de mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul recurent Municipiul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul S prin Primar, cu sediul în S,-, județul M, împotriva deciziei civile nr.164 din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată azi, 2 decembrie 2008, în ședință publică.
PRESEDINTE JUDECĂTORI
ptr., fiind
plecat din instanță, semnează
președintele instanței
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp./16.02.2009.
Jud.fond:
Jud.apel: -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
