Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1677/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1677
Ședința publică din data de 26 august 2009
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea recursului declarat de pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA, prin reprezentant legal, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 1234 din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Federația Națională Feroviară Comercial cu sediul în B, sector 1, de Nord nr. 1-3, -oarta
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința în ședința publică din data de 19 august 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 26 august 2009, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București - secția a VIII-a civilă - Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr- reclamanta Federația Națională Feroviară Comercial cu sediul în Bac hemat în judecată pe pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată la plata către membrii de sindicat a ajutorului material aferent Zilei pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008, respectiv un salariu de bază pentru fiecare an, actualizat cu rata inflației la data plății efective.
În motivarea cererii s-a arătat că potrivit art. 64 și 65 din Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2005-2008 pârâta trebuia să acorde angajaților un salariu de bază pentru fiecare an cu ocazia Zilei feroviarului, că acest ajutor nu a fost acordat integral, în sensul că în anul 2007 s-a acordat suma de 100 lei reprezentând o parte din cuantumul ajutorului material prevăzut în contract.
În drept și-au întemeiat cererea pe prevederile art. 236 pct.4,239,241 al.1, 243 din Legea 54/2003, prev. Legii 130/1996 și pe prevederile art. 65 din CCM/ anii 2005-2006 prelungit prin act adițional și pe prevederile art. 64 din CCM pe anii 2007-2008 prelungit prin act adițional.
S-a solicitat proba cu înscrisuri și alte probe ce vor fi considerate a fi utile soluționării cauzei.
Cererea formulată de sindicat pentru membrii săi care au domiciliul în județul a fost disjunsă, formându-se dosarul civil nr-, iar prin sentința civilă nr. 2416/23.03.2009 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
La Tribunalul Dâmbovița cauza a fost înregistrată sub nr-.
În afara înscrisurilor depuse la dosar părțile nu au mai avut alte solicitări de probă.
Prin sentința civilă nr. 1234 din 2 iunie 2009 Tribunalul Dâmbovița a admis cererea astfel cum a fost precizată de către reclamanta FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ COMERCIAL, în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE CFR SA, a obligat pârâta la plata către reclamanții membrii de sindicat reprezentați de FEDERAȚIA NAȚIONALĂ FEROVIARĂ COMERCIAL la plata drepturilor aferentei Zilei pe anii 2006 și 2008 la nivelul clasei unu de salarizare și la plata diferenței dintre această sumă și cea efectiv plătită pentru anul 2007, actualizate de la data la care trebuiau acordate și până la achitarea lor efectivă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr. 2102/120 din data de 8.05.2009, Federația Națională Feroviară Comercială, în numele și pentru salariații membri de sindicat, a chemat în judecată pârâta Compania Națională de Ferate "" SA, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata drepturilor bănești reprezentând ajutorul material aferent Zilei pentru anii 2005, 2006, 2007 și 2008 respectiv un salariu de bază pentru fiecare an,la nivelul unu clasei de salarizare actualizat în raport cu rata inflației până la data plății efective, drept prevăzut de art. 64 alin.1 și de art. 65 alin. 1 din.
În conformitate cu dispozițiile art. 65 alin.1 din CCM pe anii 2007 -2008 și art. 64 alin.1 din CCM pe anii 2005 -2006, salariații CNCF SA vor beneficia de Ziua de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare. Acest ajutor material nu a fost acordat pe anii 2006 și 2008, iar în anul 2007 fost acordată numai o parte din el, anume un cuantum de 100 lei brut /salariat, sumă recunoscută de către reclamantă.
Tribunalul a apreciat că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, în conformitate cu prevederile art. 287 Codul muncii, prin neprezentarea în instanță și neformularea unei întâmpinări, a înțeles să recunoască pretențiile reclamantei privind acordarea către angajați a ajutorului material aferent Zilei în cuantumul prevăzut de dispozițiile din.
Potrivit dispozițiilor art. 40 alin.2 lit.c raportat la art. 243 din Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar potrivit dispozițiilor art. 263 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală pe de o parte și salariați reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, pe de altă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, efectele clauzelor contractului colectiv de muncă extinzându-se la toți salariații angajatorului, pentru contractele încheiate la nivel de unitate, conform dispozițiilor art. 241 alin.1 lit.a din Codul muncii.
De asemenea, conform dispozițiilor art. 243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate atrăgând răspunderea părții vinovate.
Pentru cele ce preced, tribunalul apreciind îndeplinite prevederile art. 154 alin. 1 din Codul muncii potrivit cărora salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și ale articolului 161 alin. 1 din Codul muncii în raport de care salariul se plătește în bani la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, a admis cererea astfel cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite membrilor de sindicat reprezentați de reclamantă cu ocazia Zilei pe anii 2006 și 2008 în cuantum de câte un salariu de bază pentru fiecare an la nivelul clasei unu de salarizare, iar pentru anul 2007 la plata diferenței dintre drepturile prevăzute în cu ocazia Zilei și suma de 100 lei deja acordată în acel an, drepturile urmând a fi actualizate de la data la care trebuiau acordate și până la achitarea lor efectivă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Compania Națională de Ferate " R" -, invocând disp. art. 304 pct. 3 pr.civ. în sensul că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe și art. 304 pct. 9 teza a 2-a, cu aplicarea art. 3041pr.civ.
Cu privire la primul motiv de recurs se susține că speța de față era de competența Tribunalului București, potrivit disp. art. 284 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, deoarece, față de obiectul cererii de chemare în judecată respectiv obligarea societății să acorde salariaților membri de sindicat ajutorul material aferent zilei feroviarului pentru anii 2006 -2008, în cauză nu au calitate procesuală activă salariații ci aceasta calitate o are Federația Feroviare cu sediul în B.
Pentru acest motiv se solicită casarea sentinței recurate și pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și trimiterea cauzei spre judecare instanței judecătorești competente, respectiv Tribunalul București.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs se susține că Tribunalul Dâmbovița nu trebuia să se pronunțe la primul termen, judecătorii având obligația să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Procedând în sens contrar s-a încălcat dreptul la apărare al societății, împrejurare ce intra sub incidența art. 6 din Convenția CEDO.
Pe fondul cauzei se arată ca intimata Compania Națională de Ferate a fost agent economic monitorizat pentru perioada dedusă judecății respectiv anii 2006-2008, în sensul prevederilor din OUG nr. 79/2001, fiind companie națională la care statul este acționar majoritar.
Se menționează că prin nr.HG 142/2005 și nr.HG 50/2006 s-a prevăzut pentru agenții economici monitorizați că drepturile salariale ocazionale prevăzute în contractele colective de muncă, sau după caz în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agențiilor economici monitorizați reprezentând prima de vacanța, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de Paști, prima acordată cu ocazia zilei festive a unităților și alte de această natură, denumite bonusuri se vor plăti astfel încât cumulat, de la începutul fiecărui an să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel puțin 65% și respectiv, cel mult 35% în trimestrul IV, din suma anuală corespunzătoare bonurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate. Totodată, pentru a exista garanția că nu va fi depășit fondul de salarii s-a stabilit că în fiecare trimestru agenții economici monitorizați vor reține din fondul de salarii o sumă reprezentând 4% din fondul de salarii aferent trimestrului respectiv, care se va utiliza numai cu avizul ministerului, sau, după caz, al conducătorului autorității publice centrale.
Recurenta susține că a acordat în anul 2006 ajutoare materiale în cuantum de 2647 lei /salariat, deci de 2, 9 ori mai mare decât aveau aceștia dreptul, iar pentru anul 2007 salariații trebuiau să primească ajutoare în cuantum de 1221 lei și au primit 405 lei/salariat/aprilie, 100 lei /salariat/aprilie, 450 lei/salariat/decembrie.
În concluzie se solicită să se ia act că CNCF "CFR" SA și-a îndeplinit obligațiile asumate prin CCM încheiate la nivel de unitate.
Pentru anul 2008 se menționează că ajutoarele materiale prevăzute conform CCM sunt în cuantum de 500x500=1000 lei/salariat și 1x 540=540 lei/salariat, din care au fost acordate 500 lei/salariat/aprilie și 540 lei/salariat/decembrie.
Tot pe fondul cauzei se susține că acțiunea reclamantei este nelegală și neîntemeiată întrucât obligația contractuală asumată de angajator nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico -financiare erau diferite.
Se mai pretinde că obligația angajatorului de a achita contravaloarea sumelor pretinse de reclamant apare ca o obligație imposibil de executat, sub acest aspect fiind incidente în cauză și dispozițiile art. 1156 alin. ultim cod civil care statuează că obligația se stinge întotdeauna când printr-un eveniment oarecare, ce nu se poate imputa debitorului, se face imposibilă îndeplinirea acestei obligații.
Pentru aceste aspecte se invocă teoria impreviziunii, apreciind că aceasta este incidentă în prezenta cauză, având în vedere că obligația contractuală asumată de angajator la data semnării contractului nu mai este susceptibilă de executare, întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată de angajator la data semnării contractului, când circumstanțele economico-financiare erau diferite. Astfel, circumstanțele economice din ultimii trei ani, susține recurenta, îi creează un dezechilibru de asemenea gravitate încât îi situează într-o postură economică foarte dificilă, chiar falimentară, iar fondul de salarii nu a permis acordarea altor ajutoare decât cele deja acordate.
În drept au fost invocate disp. pr.civ. Legea nr. 53/2003, OUG nr. 79/2001-privind întărirea disciplinei economico-financiare.
La cererea de recurs a fost anexată practică judiciară.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, în raport de textele de lege incidente în cauză, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform dispozițiilor art. 3041pr.civ. Curtea constată că recursul formulat este fondat pentru considerentele pe care urmează a le expune în continuare:
În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a prezentei cauze Curtea apreciază ca aceasta se stabilește în funcție de domiciliul sau reședința salariaților reprezentați de sindicat - Federația Feroviară și nu raportat la sediul sindicatului. Astfel, Potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003, sindicatele pot reprezenta în justiție pe membrii săi, în vederea soluționării unor conflicte de muncă intervenite între aceștia și angajatorii lor, situație în care sindicatul nu are calitate procesuală, ci numai calitatea de reprezentant al membrilor săi.
Ca atare, în aplicarea prevederilor art. 284 alin. 2 Codul muncii, care reglementează competența teritorială exclusivă în materia conflictelor de muncă determinant nu este sediul sindicatului ci domiciliul sau reședința membrilor în numele cărora sindicatul s-a adresat justiției, cei din urmă având calitate procesuală activă exercitată prin sindicat.
Cum în cauză, membrii de sindicat reclamanți își au domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Dâmbovița, acesta a soluționat litigiu de față, cu respectarea normelor de competență teritorială.
Curtea nu găsește fondat nici motivul de recurs prin care se invocă încălcarea dreptului la apărare al recurentei-reclamante prin soluționarea cauzei la primul termen de judecată, întrucât pentru acest termen recurenta a fost legal citată, conform dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 38 dosar de fond și a avut la dispoziție doua săptămâni pentru a-si pregăti apărarea. Faptul ca nu a depus întâmpinare la dosar și nici acte în apărare este culpa recurentei și nu poate fi invocată ca motiv de recurs, instanța, în lipsa unui motiv concret de amânare a judecării cauzei procedând în mod legal la soluționarea pe fond a cauzei
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reține că în mod legal și întemeiat, instanța de fond, apreciind că în cauză nu s-a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare - ajutor material de Ziua - prevăzute în art. 65 alin.1 din CCM pe anii 2007 -2008 și art. 64 alin.1 din CCM pe anii 2005 -2006 în cuantum de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, decât parțial în anul 2007 (suma de 100 lei), în baza disp. art. 243 Codul muncii conform cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, a admis în parte acțiunea și a obligat recurenta - pârâta la plata ajutorului material pentru Ziua pe anii 2006 și 2008, iar pentru anul 2007 a diferenței dintre salariul de bază la nivelul clasei 1 de salarizare și suma de 100 lei deja acordată.
Curtea nu poate primi susținerile recurentei în sensul că ajutorul material solicitat ar fi fost în totalitate achitat pentru anul 2006, și parțial pentru anii 2007 și 2008, întrucât în afara sumei de 100 lei deja reținută ca fiind achitată de instanța de fond, recurenta -pârâtă nu a făcut dovada achitării și altor sume de bani ca ajutor material pentru Ziua.
În legătura cu teoria impreviziunii invocată de către recurenta-pârâta, Curtea reține că în cazul contractelor care presupun o derulare in timp cum sunt contractele cu executare succesivă sau cele afectate de un termen suspensiv există posibilitatea ca survenirea anumitor evenimente ulterior încheierii contractului să ducă la un dezechilibru în defavoarea uneia dintre părțile contractului, de regulă în defavoarea debitorului. Debitorul astfel nu-și va mai putea executa obligația prevăzută în contract, însă nu datorita faptului că aceasta este imposibil de onerat ci datorită faptului că executarea obligației îl va pune pe debitor într-o postura economică foarte dificilă, chiar faliment. Concret, suntem în prezenta unei onerozități excesive a obligației debitorului și pe care acesta nu a luat-o în calcul cu prilejul contractării.
Teoria impreviziunii este recunoscută doar în măsura în care obligația contractuală nu mai este susceptibilă de executare întrucât împrejurările în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată prin contract. Aceasta permite astfel debitorului care se afla într-o situație determinată de schimbarea drastică și imprevizibila a împrejurărilor economice din momentul executării contractului fata de momentul încheierii acordului de voința a părților contractante, să prevină falimentul care ar interveni în cazul in care el ar fi ținut să execute această obligație.
În speță nu a s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor teoriei impreviziunii, respectiv nici condiția imposibilității achitării drepturilor salariale suplimentare solicitate sau a onerozității excesive a acestora și nici condiția ca schimbarea circumstanțelor să nu fi putut fi în mod rezonabil avută în vedere la data încheierii contractului. Astfel, dacă această onerozitate excesivă ar fi existat, angajatorul observând aceasta situație in anul 2006 avea posibilitatea să nu mai prevadă acest drept în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii următori, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate fiind negociat anual sau prelungit. De altfel, in lumina teoriei impreviziunii recurenta-pârâtă nu poate solicita direct, pe cale de apărare, exonerarea de obligația de plata a drepturilor salariale suplimentare ci, avea posibilitatea să solicite, pe cale principală, în baza impreviziunii invocate, fie încetarea acestei clauze contractuale, fie renegocierea acesteia, revizuirea, modificarea sau suspendarea clauzelor contractului.
Pentru toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul formulat pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE;
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Compania Națională de Ferate CFR SA, prin reprezentant legal, cu sediul în B, sector 1,-, împotriva sentinței civile nr. 1234 din 2 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Federația Națională Feroviară Comercial cu sediul în B, sector 1, de Nord nr. 1-3, -oarta
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 august 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.4 ex./11.09.2009
//
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Emis 2 comunicări/18.09.2009
Grefier,
- Compania Națională de Ferate CFR SA,
- Federația Națională Feroviară Comercial
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Simona
