Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 171/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 171/
Ședința publică de la 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Romeo Jirlăeanu
Grefier - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea asupra apelului civil declarat de reclamantul, cu domiciliul în B,-, -o,.1,.4,.20 împotriva sentinței civile nr.346/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17.09.2008, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.09.2008, când, instanța mai având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 24.09.2008, când,
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:
Prin sentința civilă nr.346/19 mai 2008 Tribunalul Brăila a respins ca prescrisă acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamantul împotriva Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public reprezentatul prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamantul a chemat în judecată Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru a fi obligat primul la plata sumei de - RON reprezentând daune materiale și a sumei de 1.000.000 EURO reprezentând daune morale, precum și la înregistrarea ca vechime în muncă a perioadei cuprinse între iunie 2000 - mai 2005, data de 30 mai 2005 reprezentând data angajării sale după o pauză de 5 ani.
Solicită obligarea Ministerului Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila să-și ceară scuze public în mass-media locală, pentru eroarea de a se culpabiliza gratuit în acest dosar.
Prin concluziile scrise depuse la dosar ( fila 94), reclamantul a precizat că obiectul acțiunii îl constituie:
1. daune materiale constând din salariul brut pe perioada iunie 2000 - mai 2005 în sumă totală de 267.240 RON și înregistrarea ca vechime în muncă a aceleiași perioade, precizând că a renunțat la daunele materiale reprezentând salariile muncitorilor afectați de încetarea activității societății în sumă totală de 27.748 RON;
2. 134.190 RON reprezentând împrumuturile societății generate de lipsirea sa de libertate;
3. 50000 RON reprezentând onorariul avocatului;
4. daune morale în sumă de 1.000.000 EURO.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut, în esență, că la data de 27 iunie 2000, în dosarul penal nr. 433/P/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăilaa fost învinuit de săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 Cod penal, avându-se în vedere plângerea penală a SA, județul B și adresa Băncii Comerciale - Sucursala
La data de 28/29 iunie 2000 s-a emis Ordonanța de arestare și mandatul de arestare cu nr. 131.
A fost judecat timp de aproape 7 ani și achitat în dosarele: 4147/2000 al Tribunalului Brăila; 4626/2003 și 13144/2005 ale Judecătoriei Brăila.
Consideră că arestarea și trimiterea sa în judecată s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale și din acest motiv este îndreptățit la despăgubiri pentru prejudiciile materiale și morale suferite.
În ce privește "istoricul judecății", reclamantul a susținut că începutul datează din 20 2000 când rechizitoriul a fost înaintat la Tribunalul Brăila.
În lunile și octombrie 2000 nu s-a început judecata din lipsă de procedură, fiind pusă în discuție numai prelungirea arestării preventive solicitată de procuror.
La data de 25 octombrie 2000, s-a dispus punerea sa în libertate de către Tribunalul Brăila, încheiere ce nu a fost atacată.
Pe rolul Tribunalului Argeșa mai existat un dosar în care a fost acuzat tot de infracțiuni de înșelăciune, fiind achitat de către Curtea de Apel, considerându-se că operațiunile comerciale desfășurate de reclamant sunt legale.
Procesele s-au derulat pe parcursul a șapte ani în care s-au dat soluții de achitare a reclamantului.
Reclamantul a motivat că prin arestarea sa s-a stopat evoluția relațiilor comerciale pe care le încheiase anterior și a fost pus în imposibilitatea de a plăti salariile angajaților de la societățile comerciale pe care le administra.
Urmare prejudiciilor suferite prin arestarea sa nelegală, se consideră îndreptățit să solicite statului despăgubiri.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județul B, a formulat întâmpinare (fila 76), prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele considerente:
Este prescris dreptul la acțiune în raport de termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală, termen care a început să curgă la data de 25 octombrie 2000 când a fost pronunțată hotărârea de punere în libertate.
Este nefondat capătul de cerere prin care se solicită daune materiale și morale, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 504 alin. 1 Cod de procedură penală și tot nefondat este și capătul de cerere prin care se solicită înregistrarea ca vechime în muncă a perioadei cuprinse între iunie 2000 - mai 2005, deoarece reclamantul nu îndeplinește condiția legală de persoană îndreptățită la repararea pagubei.
Ministerul Public prin Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, a invocat excepția de prescripție a dreptului la acțiune, în conformitate cu termenul prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală.
Tribunalul, examinând cauza prin prisma motivelor invocate de reclamantă, a excepțiilor și apărărilor formulate de pârâți și a dispozițiilor legale incidente a constatat următoarele:
În fapt, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, întocmit în dosarul nr. 457/P/2000, s-a dispus trimiterea în judecată a reclamantului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cod penal, parte civilă SC SA și art. 215 alin. 1,3 și 5 Cod Penal, parte civilă Banca Comercială - Sucursala B; art. 12 din Legea nr. 87/1994 și art. 1 lit. p din Legea nr. 12/1990, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și art. 41 alin. 2 Cod penal, fiind arestat preventiv în baza Ordonanței din 29 iunie 2000 și a mandatului de arestare preventivă nr. 131/29 iunie 2000 ( filele 4 și 5 dosar urmărire penală nr. 457/P/2000.
Prin sentința penală nr. 211 din 23 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul penal nr. 4147/2000 s-a dispus achitarea lui pentru infracțiunile reținute în sarcina sa.
Prin încheierea din 25 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4147/2000 (fila 26) s-a admis cererea de revocare a arestării preventive formulată de și s-a dispus punerea în libertate de sub puterea mandatului de arestare nr. 131/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
Deși s-a dispus punerea în libertate la data de 25 octombrie, acesta mai era arestat într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului Argeș, fiind cercetat pentru alte infracțiuni de înșelăciune.
Actele procedurale de referință privind privarea de libertate și revocarea măsurii privative de libertate sunt mandatul de arestare preventivă și încheierea de revocare a măsurii arestării preventive.
Acțiunea reclamantului se situează în cazul prevăzut de art. 504 alin. 2 Cod de procedură penală.
Reclamantul solicită despăgubiri pentru perioada cât a fost privat de libertate, cu consecințele pe care le-a avut ca urmare a luării acestei măsuri, deoarece pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată acesta a fost achitat prin sentința penală nr. 211 din 23 mai 2002 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul penal nr. 4147/2000.
Reluarea ciclului procesual penal nu a avut drept urmare condamnarea sa ori privarea de libertate.
Toate soluțiile pronunțate de către instanțele de judecată atât la judecarea cauzelor în fond cât și în căile de atac au fost de achitare, nefiind condamnat prin nici una din hotărâri.
Prin urmare, încheierea din data de 25 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 4147/2000 (fila 26) prin care s-a admis cererea de revocare a arestării preventive formulată de și s-a dispus punerea în libertate de sub puterea mandatului de arestare nr. 131/2000 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, neatacată cu recurs, constituiedata de referință de la care curge termenul pentru a se solicita despăgubirile.
Încheierea din 25 octombrie 2000 prin care s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive este supusă recursului, având caracterul unei hotărâri ce a rămas definitivă după expirarea termenului de recurs de 3 zile de la comunicare cu inculpatul.
În drept, în conformitate cu dispozițiile art. 504 alin. 2 și 3 Cod de procedură penală, are dreptul la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.1 lit. j ori prin hotărârea instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit.
În speță, hotărârea instanței de revocare a măsurii privative de libertate o constituieîncheierea din 25 octombrie 2000șinu sentința penală nr. 2743/22.11.2006 pronunțată de Judecătoria Brăila, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 95/9.03.2007 pronunțată de Tribunalul Brăila prin care s-a dispus achitarea reclamantului.
În sensul Codului d e procedură penală, termenul de hotărâre include și încheierile prin care se dispun măsuri cu caracter preventiv și care sunt supuse căilor de atac separat de sentințele sau deciziile pronunțate pe fondul cauzei.
Prin sentința penală nr. 2743/22.11.2006 pronunțată de Judecătoria Brăila rămasă definitivă prin decizia penală nr. 95/9.03.2007 pronunțată de Tribunalul Brăilas -a judecat fondul cauzei și nu s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive deoarece reclamantul a fost judecat în stare de libertate, fiind pus în libertate la data de 25 octombrie 2000.
Textul de lege invocat reglementează mai multe situații, enumerând actele procedurale pe baza cărora o persoană privată de libertate poate solicita despăgubiri.
Printre actele de procedură se menționează hotărârea instanței de revocare a măsurii privative de libertate, care în speță, așa cum s-a motivat mai sus, o constituie încheierea din 25 octombrie 2000.
Potrivit art. 506 alin. 2 Cod de procedură penală, acțiunea poate fi introdusă în termen de18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 Cod de procedură penală.
Față de dispozițiile legale privind termenul de introducere a acțiunii având ca obiect plata despăgubirilor pentru arestarea preventivă nelegală, Tribunalul constată că dreptul la acțiune este prescris.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul criticând-o ca fiind nelegală deoarece instanța a interpretat trunchiat dispozițiile legale și în mod greșit a reținut ca temei art. 506 Cod procedură penală în forma modificată prin Legea nr. 281/ 2003 la o situație de fapt din 2000, încălcându-se astfel dispozițiile constituționale care prevăd că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Dar chiar și așa, a mai susținut apelantul că soluția este ilegală și pentru că eroarea judiciară, conform art. 504 alin. 1 și 2 Cod procedură penală actual trebuie stabilită printr- hotărâre de achitare.
A solicitat admiterea apelului schimbarea sentinței și admiterea acțiunii ca fiind formulată in termenul legal.
Apelul declarat este fondat.
Într-adevăr prima instanță a analizat cererea reclamantului în funcție de condițiile prevăzute de modificările aduse Codului d e procedură penală prin Legea Nr.281/2003 care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004 aplicându-le retroactiv unei încheieri de revocare a măsurii arestării preventive pronunțate la 25.oct.2000.
Or la acel moment art. 504 alin.2 Cod procedură penală prevedea că are dreptul la repararea pagubei și persoana care a fost arestată, iar ulterior, pentru motivele arătate la alin. 1, a fost scoasă de sub urmărire sau a fost achitată.
Așadar, respectând principiul constituțional potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, Curtea apreciază că în cauză sunt aplicabile dispozițiile Cod procedură penală existente în vigoare la data arestării preventive a reclamantului deoarece actualele dispoziții ale art. 504 din Codul d e Procedură Penală nu cuprind dispoziții mai favorabile în ceea ce privește curgerea prescripției acțiunii.
În concluzie,reclamantul este în termenul de promovare a acțiunii in repararea prejudiciului deoarece acesta este de 1 an și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare din 09.03.2007.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite apelul reclamantului va desființa sentința civilă și va trimite cauza la aceeași instanță pentru judecata in fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite apelulcivil declarat de reclamantul, cu domiciliul în B,-, -o,.1,.4,.20 împotriva sentinței civile nr.346/19.05.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Desființează sentința civilă nr.346/19 mai 2008 a Tribunalului Brăila și trimite cauza spre rejudecarea fondului la aceeași instanță.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.AI-08.10.2008
Dact.MH-09.10.2008/5 ex.
Fond:
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Romeo Jirlăeanu
