Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 18

Ședința publică din data de 15.01.2009

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Elena Romila

JUDECĂTOR 3: Gabriela Baciu

Grefier - - -

La ordine fiind soluționarea apelului civil formulat de reclamanții domiciliat în B, sect. 2,-,. 7D. 156, în B str. -.C- nr. 15, sect. 1, domiciliat în B, str. -. C-, nr. 15, sect. 1, și prin avocat cu sediul în B, nr. 29. 2, sect. 1, împotriva sentinței civile nr. 193 din 19.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brăila, în acțiunea civilă având ca obiect restituirea dreptului de proprietate în conformitate cu Legea 10/2001.

La apelul nominal au răspuns; apelantul asistat de avocat cu delegație la dosar, care răspunde și pentru apelantul lipsă; intimații,; pentru intimatul lipsă avocat cu delegație la dosar; pentru intimații lipsă,;, G și avocat cu delegație la dosar, lipsă fiind ceilalți intimați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că; s-a depus la dosar de către apelanți concluzii scrise cu acte anexă; moștenitoarea intimată a depus la dosar întâmpinare cu acte anexă; intimatul a depus la dosar întâmpinare; intimata Primăria orașului Însurăței a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod proc.civilă.

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Apărătorul apelanților solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.

Apărătorii intimaților solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței dată de instanța de fond, arătând că dispozițiile invocate de apelanți din care ar rezulta că sunt scutiți de taxă timbru, acestea nu pot fi invocate în speța de față, având în vedere că sunt chemate în judecată persoane fizice și nu persoane juridice. Solicită obligarea la cheltuieli de judecată.

Intimații, și solicită de asemenea respingerea apelului.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalul Galați, reclamanții și au solicitat ca pârâții să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 520 ha confiscate în baza Legii 187/1945 și Decretului nr. 83/1949, situate în oraș Însurăței și com., jud.

Tribunalul Brăila prin sentința civilă nr. 193/19.03.2008 a anulat ca netimbrată acțiunea civilă în revendicare formulată de reclamanții și.

În baza art. 274 cod proc.civilă au fost obligați reclamanții să achite pârâților suma de 35,7, 41,85 lei, 35,70 lei, și suma de 71,40 lei, suma de 41,85 lei, G, și suma de 1500 lei, suma de 840 lei, suma de 375 lei, suma de 300 lei și suma de 840 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins ca nefondată cererea pârâților, și privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanții nu au achitat taxa judiciară de timbru în sumă de 29,186 lei și timbru judiciar de 5 lei, cu toate că li s-a pus în vedere conform art. 20 alin. 1 și 2 din Legea nr. 147/1997.

Împotriva sentinței civile nr. 193/19.03.2008 a Tribunalului Brăila, reclamanții și în termen legal au declarat apel invocând netemeinicia și nelegalitatea acesteia în sensul că în mod greșit instanța de fond a anulat acțiunea ca netimbrată în condițiile în care este scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.

Față de dispozițiile mai sus menționate, apelanții susțin că acțiunea în revendicare a imobilelor preluate de stat după 6 martie 1945 este scutită de plata taxelor de timbru, fiind vorba de scutire care privește cauza, neavând importanță calitatea persoanei care este pârât.

Nu are relevanță dacă este vorba de stat sau persoană fizică sau juridică.

În consecință, au solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Analizând și verificând lucrările dosarului se reține că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale în materia taxei judiciare de timbru pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Astfel, din actele dosarului rezultă că la termenul de judecată din data de 4.09.2007, instanța a pus în vedere reclamanților să achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 29.186, 52 lei, calculată la valoarea precizată de aceștia de 26 milioane lei vechi, a terenului revendicat.

Cum reclamanții nu au respectat dispozițiile instanței, în mod justificat aceasta din urmă a sancționat atitudinea reclamanților conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, deoarece acțiunea având ca obiect revendicare nu se încadrează în dispozițiile art. 15 lit. r din același act normativ.

În concluzie, față de cele reținute, susținerile apelanților reclamanți nu pot fi primite.

Față de cele expuse, instanța în baza art. 296 cod proc.civilă urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

În baza art. 274 cod proc.civilă vor fi obligați apelanții să plătească intimaților suma de 1000 lei și suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanții domiciliat în B, sect. 2,-,. 7D. 156, în B str. -.C- nr. 15, sect. 1, domiciliat în B, str. -. C-, nr. 15, sect. 1, și prin avocat cu sediul în B, nr. 29. 2, sect. 1, împotriva sentinței civile nr. 193 din 19.03.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Brăila.

Obligă pe apelanți să plătească intimaților suma de 1000 lei și suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 15.01.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR Grefier

- - - - - -

Red.ER/9.02.2009

Dact.IS/130 ex./10.02.2009

Fond.

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Elena Romila, Gabriela Baciu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 18/2009. Curtea de Apel Galati