Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1814/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/ Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1814/2008-
Ședința publică din data de 10 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Galeș | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Aurora Popa | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind pronunțarea recursului civil declarat de recurentul pârât, domiciliat în comuna, sat., nr. 105, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, sat., nr. 108, județul B, împotriva deciziei civile nr. 280/A din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 1033 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Marghita în dosar nr. 328/2005, având ca obiect: revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată faptul că, fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 19 noiembrie 2008, dată la care părțile au pus concluzii în recurs, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 26 noiembrie 2008, 3 decembrie 2008 și respectiv 10 decembrie 2008.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1033 din 6 decembrie 2006 Judecătoria Marghita, s-a admis în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâtului - pentru revendicare și obligație de a face.
Pârâtul a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și folosință reclamantului porțiunea de 15 mp. din topograficul 392 așa cum este delimitată această suprafață în schița din completarea la raportul de expertiză tehnică întocmită de expertul topograf ing. la 13 octombrie 2006.
Pârâtul a fost obligat să desființeze poarta amplasată pe terenul în litigiu arătat mai sus.
Pârâtul a fost obligat să desființeze podul de beton realizat în apropierea casei reclamantului. în zona de la stradă situată în fața terenului și porții în litigiu.
Pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1.918 RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Părțile sunt vecini și au locuințele amplasate alăturat. Configurația terenului este în cu baza la stradă și vârful pantei în capătul grădinii.
Cu ocazia cercetării la fața locului instanța de fond a reținut că datorită faptului că pârâtul nu acceptă să-și adâncească șanțul din fața casei, face ca apa să se adune, băltind, pe stradă în fața casei reclamantului.
Motivul invocat de pârât referitor la faptul că pe șanțul despărțitor ce vine de la grădini se scurg dejecții de animale provenite de la gospodăria reclamantului ce vor trece prin fața casei lui nu a fost reținut de instanța de fond, aceasta constatând că reclamantul a rezolvat această problemă printr-un bazin colector în gospodăria proprie.
În ceea ce privește capătul de cerere privind revendicarea, în urma efectuării unei expertize topografice s-a reținut că pârâtul folosește o suprafață de 15 mp. din terenul reclamantului, fiind aplicabile prevederile art. 480 Cod civil.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a formulat apel pârâtul solicitând schimbarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.
Prin decizia civilă nr. 280/A din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a admis ca fondat apelul civil formulat de apelantul, în contradictoriu cu intimatul, împotriva sentinței civile nr. 1033 din 6 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Marghita, care a fost schimbată în parte, în sensul că:
Pârâtul a fost obligat să-i lase în deplină proprietate și folosință reclamantului porțiunea de 5. din nr. top.392 identificată prin conturul: d-c-1-b-d în schița cadastrală efectuată în raportul de contraexpertiză întocmit de ingineri experți, G, ce face parte integrantă din decizie și pârâtul fiind obligat să desființeze poarta și podul de beton realizat în acest perimetru.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
Intimatul a fost obligat la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.800 lei, în favoarea apelantului.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a avut în vedere următoarele aspecte:
În fața instanței de apel a fost efectuat un raport de contraexpertiză, din concluziile căreia instanța a reținut că apelantul ocupă din proprietatea intimatului o suprafață de 5 mp. pe conturul d-c-1-b-d, suprafață mai mică decât cea reținută de instanța de fond de 15 mp.
Or, față de această situație, instanța tribunalul a modificat în parte, sub acest aspect, sentința atacată reținând că potrivit art. 480 cod civil se impune apărarea dreptului de proprietate al intimatului reclamant, pârâtul - apelant fiind obligat- să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren identificată în alineatul precedent.
Tribunalul a înlăturat apărările apelantului față de concluziile raportului de expertiză, considerând că această lucrare are un caracter științific, fiind efectuată de trei experți topografi, utilizând puncte din rețeaua de bază, astfel încât aprecierile apelantului referitor la necesitatea indicării punctelor din rețeaua geodezică folosită sunt superflue.
De altfel, expertul a indicat faptul că, audiat în fața instanței, a indicat încălcare liniei cadastrale de către ambele părți, aspect ce a fost reținut de altfel și de instanța de fond, care însă în mod corect a reținut că în condițiile în care nu a fost formulată de către pârât acțiune reconvențională, nu prezintă relevanță în soluționarea cauzei.
În ceea ce privește obligația de a face, din probele administrate în fața instanței de fond rezultă că poarta ridicată de apelant pe terenul proprietatea intimatului, respectiv pe cei 5 mp. identificați mai sus încalcă dreptul de proprietate al acestuia, astfel încât în mod corect apelantul pârât a fost obligat la ridicarea sa.
Podul de beton realizat de reclamant în zona de stradă situat în fața terenului și porțiunii în litigiu împiedică scurgerea naturală a apelor de pe terenul reclamanților și al vecinilor având ca și consecință adunarea apei în fața casei reclamantului intimat se traduce printr-un abuz de drept al apelantului reclamant, încălcând servitutea de scurgere a apelor astfel încât în mod corect în temeiul art.1075 și art. 578 Cod civil instanța de fond a dispus ridicarea sa.
Față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, instanța a admis apelul în temeiul art. 296 Cod procedură civilă și reținând că susținerile apelantului sunt doar parțial adevărate, a modificat în parte sentința apelată conform dispozitivului deciziei recurate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimatului, l-a obligat pe acesta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.800 lei, reprezentând onorariu experți.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză pârâtul a declarat recurs, solicitând instanței schimbarea acestora în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În motivarea cererii sale recurentul arată că hărțile cadastrale ale localității au fost distruse, ca urmare a unui incendiu, motiv pentru care ele au fost refăcute ca parte integrală a hărților localității M, sens în care apare o inadvertență între cele două expertize efectuate, inadvertență care a determinat pronunțarea unei soluții nelegale.
La dosar s-a depus adresa OCPI nr. 4444/30.07.2008, înscris din care rezultă că parcelele cu nr. top. 73, și respectiv 391, se găsesc amplasate pe secțiuni diferite și sunt înscrise în cărți funciare diferite.
Analizând hotărârile pronunțate, prin prisma motivelor de recurs invocate și a expertizelor efectuate, instanța reține că imobilele proprietatea părților din cauză sunt învecinate și că în timp ce pârâtul recurent folosește o porțiune de 5 mp. din parcela reclamantului intimat, recurentului îi sunt folosiți 540 mp. de către intimat.
După cum au observat însă ambele instanțe, care au pronunțat cele două hotărâri atacate și care au administrat cele două expertize, recurentul nu a formulat o acțiune reconvențională, motiv pentru care nu s-a putut pune în discuție încălcarea dreptului său de proprietate și nici nu s-a putut negocia o eventuală permisiune a menținerii porții amplasate pe acest teren și a podului de beton realizat în acest perimetru.
Raportat la concluziile celor două expertize efectuate, recurentul are la dispoziție posibilitatea formulării unei acțiuni separate, prin care să încerce să valorifice acest abuz al reclamantului intimat și să-și negocieze situația în momentul executării prezentei hotărâri.
În ceea ce privește strict problema numerelor topografice, ceea ce interesează instanța este faptul că cele două expertize au avut evident în vedere aceleași parcele, fapt care rezultă din modul în care sunt amplasate edificatele, astfel încât nu poate fi vorba de o neconcordanță între cele două expertize în sine.
În baza art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat, iar potrivit prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat la 700 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatului, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de de recurentul pârât, domiciliat în comuna, sat., nr. 105, județul B, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, sat., nr. 108, județul B, împotriva deciziei civile nr. 280/A din 7 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 700 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat hotărâre- judecător - 16.12.2008
- dactilografiat grefier -16.12.2008-2 ex.
Președinte:Maria GaleșJudecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Aurora Popa