Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 182/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 182/
Ședința publică din 29 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de reclamanta, domiciliată în Pitești, strada T, bloc 15, scara A, etaj 1, apartament 6, județul A, împotriva sentinței civile nr.88 din 01 aprilie 2008, pronunțată de Tribunlul A, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: apelanta-reclamantă, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Uniunea națională a Barourilor din Romnânia-Baroul B-Cabinet individual și consilier juridic, pentru intimatul-pârât Municipiul Pitești-prin primar.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apelanta-reclamantă, asistată de avocat, precizează că, din câte cunoaște, imobilul aparține fondului locativ de stat.
Părțile, având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă părților cuvântul asupra apelului.
Apelanta-reclamantă, asistată de avocat, susține oral apelul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui și casarea deciziei atacate, fără cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, pentru intimatul-pârât Municipiul Pitești-prin primar, solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.88 din 01 aprilie 2008, pronunțată de Tribunlul A, în dosarul nr-.
CURTEA,
Asupra apelului de față:
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr.2809/5 octombrie 2007, reclamanta a chemat în judecată Municipiul Pitești - prin Primar solicitând restituirea imobilului - casă de locuit și teren - situat în Pitești,-, județ
În motivarea acțiunii s-a arătat că autorul reclamantei, a dobândit de la prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr.194/30.03.1949 imobilul situat în Pitești,-, județul A, imobil ce a fost naționalizat în mod abuziv prin Decretul nr.92/1950.
Cererea este îndreptată împotriva Municipiului Pitești, reprezentat prin Primar, autoritate care, se afirmă de către reclamantă, stăpânește în prezent aceste imobile.
La termenul din data de 29 ianuarie 2008 reclamanta și-a precizat acțiunea arătând că nu a formulat până în prezent cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001, prin notificarea deținătorului imobilelor în vederea restituirii acestora.
Prin sentința nr.88 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeșa fost respinsă ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamantă, reținându-se că, materia preluării abuzive de proprietate de către stat, în perioada comunistă, legiuitorul a considerat necesar să prevadă o soluționare uniformă a restituirilor în natură sau pentru determinarea măsurilor reparatorii.
Astfel, prin apariția Legii nr.10/2001 s-a urmărit aplicarea unei proceduri specifice, în mod uniform pe întreg teritoriul țării, în raport cu deținătorii bunurilor preluate abuziv de către stat, cu posibilitatea de a se adresa justiției în toate situațiile în care, în urma sesizării deținătorului acesta nu răspunde notificării sau răspunsul nu mulțumește pe autorul notificării. Totodată, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului se reține că pe de o parte Convenția nu impune statelor contractante nici o obligație specifică la reparare a nedreptăților sau prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi ratificat convenția, iar pe de altă parte, art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție nu este interpretat ca restrângând libertatea statelor contractante de a alege condițiile în care ele acceptă să restituie bunurile ce le-au fost transferate înainte să ratifice convenția.
În acest context, s-a considerat că se impune ca și persoanele îndreptățite să facă demersurile și diligențele necesare pentru respectarea dispozițiilor legale.
Procedura legii speciale a avut în vedere formularea unei cereri de restituire împotriva deținătorului, prin intermediul notificării, cu consecința urmării unei proceduri specifice, față de care dispozițiile art.480 cod civil are caracter general, prevederile speciale derogând de la textul de drept comun, care întemeiază cererea de revendicare.
Așadar, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, persoanele interesate, care intrau sub incidența acestei legi, cum este și cazul reclamantei, erau ținute să se conformeze condițiilor, termenelor și procedurilor reglementate de acest act normativ.
Această concluzie se desprinde și din dispozițiile art.46 din Legea nr.10/2001 care au stabilit la momentul intrării în vigoare a legii, raportul dintre acțiunea întemeiată pe dreptul comun, în revendicare, și cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Dacă anterior intrării în vigoare a acestei legi era în mod evident posibilă acțiunea în revendicare, fie în temeiul dispozițiilor art.480 Cod civil fie în baza art.6 din Legea nr.213/1998, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, toate persoanele îndreptățite erau ținute să urmeze prevederile acestei legi.
Or, reclamanta nu a apelat la prevederile acestei legi, ci a formulat cererea de față, al cărei obiect intră sub incidența Legii speciale nr.10/2001. Siguranța și stabilitatea circuitului civil, ca argumente avute în vedere la elaborarea acestui act normativ special, nu pot fi afectate prin nerespectarea dispozițiilor legilor speciale, elaborate în scopul stabilirii măsurilor reparatorii, față de preluările efectuate de stat în perioada comunistă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Astfel, Legea nr.10/2001, ca lege specială, reglementează modalitatea de restituire în natură sau de acordare de măsuri reparatorii pentru imobilele naționalizate în mod abuziv. Persoanele îndreptățite au avut posibilitatea să obțină pe cale administrative repararea prejudiciului suferit prin preluarea de către stat a imobilelor proprietatea lor sau a autorilor lor. În cazurile în care aceste persoanele nu au obținut satisfacție pe cale administrativă, au avut facultatea de a contesta în justiție măsurile luate de comisiile de aplicare a Legii nr.10/2001. notificărilor menționate a trebuit să fie făcută până la un termen prelungit de mai multe ori prin lege, după a cărui expirare abordarea procedurii administrative arătate a devenit imposibilă.
În spețe de natura celei prin prezenta cauză, procedeul urmat de instanță pentru a rezolva pricina și consacrat ca atare în practică, se concretizează în compararea titlurilor invocate de părți. Nu se poate susține că nerecurgerea la dispozițiile unui act normativ special poate împiedica o persoană să recurgă la dispozițiile dreptului comun pentru a-și apăra drepturile. Este, de altfel, edificator în acest sens faptul că, potrivit legii, acțiunea în revendicare este imprescriptibilă. Proprietarul neposesor poate să-și ceară înapoi imobilul de la posesorul neproprietar oricând.
În cauză, reclamanta a susținut și dovedit că imobilul din Pitești,-, județul A, a aparținut autorului său, că a fost preluat fără titlu de către stat și că în prezent face parte din fondul locativ de stat. Acestor elemente de fapt indubitabile nu le poate fi opus de partea adversă niciun act care să justifice rămânerea în posesia sa a imobilului și perpetuarea unui abuz petrecut în anual 1950.
Interpretarea pe care redactorul sentinței o dă prevederilor legale incidente în cauză este greșită și se situează în afara textelor de lege și a practicii judiciare univoce în domeniu.
In același sens, se subliniază că însăși legea specială, cu normele sale de aplicare, lasă deschisă calea exercitării acțiunii în revendicare pentru persoana îndreptățită.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că apelul este fondat, urmând a fi admis cu consecința desființării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Astfel, Tribunalul Argeșa pronunțat o hotărâre nelegală, prin modul de soluționare a excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare imobiliară promovată de apelantă, ignorând dispozițiile art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, în raport de art.480 Cod civil.
În esență, Tribunalul Argeșa reținut că, în funcție de situația juridică a imobilului în litigiu și de data promovării acțiunii, în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.10/2001, care înlocuiesc dispozițiile dreptului comun în materia acțiunilor în revendicare imobiliară.
Principiulspecialia generalibus derogant, valorificat de instanța de fond, intervine în situația în care se pune problema combinării a două legii succesive, una generală și alta specială, cadru în care legea specială se aplică prioritar normei generale.
De aceea, se impune identificarea rațiunii legii speciale pentru a desprinde acele soluții particulare preconizate, care să determine aplicarea prioritară în raportul cu dreptul comun.
Astfel, potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.10/2001, imobilele preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, se restituie în natură în condițiile acestei legi.
Deosebit, art.2 alin.2 din aceeași lege statuează că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării.
Art.480 Cod civil, consacră prerogativele dreptului de proprietate, posesia, folosința și dispoziția titularului său, iar potrivit art.481 Cod civil, nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică și numai după o justă și prealabilă despăgubire.
Din analiza textelor legale susmenționate reiese că, practic, ipotezele celor două legi se suprapun, soluția normativă preconizată fiind aceeași în ambele reglementări, respectiv restituirea în natură a unor astfel de imobile.
Diferența constă în aceea că legea specială prevede în plus și alte măsuri reparatorii pentru ipoteza în care bunul nu poate fi restituit în natură.
În consecință, neurmarea procedurilor instituite de Legea nr.10/2001, nu poate conduce în nici un caz la pierderea dreptului subiectiv de proprietate consacrat de legislația comună și de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție.
Împrejurarea că reclamanta-apelantă nu ar fi uzat de dispozițiile Legii nr.10/2001, nu poate fi de natură a conduce la pierderea dreptului de proprietate, ci doar la pierderea dreptului la acțiune în temeiul legii speciale, aceasta nemaiputând beneficia de avantajele consacrate de lege (celeritatea procedurii, gama de măsuri reparatorii prevăzute de Legea nr.10/2001).
Dreptul de proprietate al apelantei-reclamante, moștenitoare a autoarei sale, decedată la data de 29.09.2006(4 dosar fond), este consfințit printr-un contract de vânzare cumpărare transcris la grefa Tribunalului Argeș sub nr.194/30 martie 1949(32-36 dosar fond), iar potrivit actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță nu a administrat nici un fel de alte probe din care să rezulte dacă există acte de preluare a imobilului de către stat, ori care este situația juridică actuală a acestuia, de cine este ocupat în prezent și în temeiul cărui titlu, luând act doar de susținerile reclamantei, nedovedite până în acest moment.
Prin urmare, în considerarea art.2 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată și modificată, este evident că reclamanta nu și-a pierdut calitatea de proprietar, ceea ce o îndreptățește la valorificarea dreptului de proprietate și în temeiul dreptului comun.
O soluție în sens contrar ar pune în discuție nu numai dreptul de proprietate garantat de art.1 Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ci și dreptul la acces la justiție, în sensul art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, potrivit art.20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Față de cele expuse mai sus, constatând că instanța de fond a soluționat cauza în mod greșit pe excepția inadmisibilității, în temeiul art.297 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 88 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, pe care o va desființa, trimițând cauza în rejudecare la aceeași instanță de fond.
În judecarea fondului, instanța va avea în vedere și celelalte critici exprimate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta, domiciliată în Pitești, strada T, bloc 15, scara A, etaj 1, apartament 6, județul A, împotriva sentinței civile nr.88 din 1 aprilie 2008, pronunțată de Tribunlul A, în dosarul nr-, intimată fiind pârâtul MUNICIPIUL PITEȘTI prin PRIMAR.
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./01.10.2008
GM/6 ex.
Jud.fond:.
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca
