Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 185/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 185
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Crisitna Văleanu
JUDECĂTOR 3: Mona Maria
Grefier
S-au luat în examinare cererile de recurs formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și, împotriva sentinței civile nr. 1400 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuror în calitate de reprezentant al Ministerului Public - pentru recurentul-intimat Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, avocat pentru intimatul-recurent, lipsă fiind reprezentantul intimaților-recurenți Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-au comunicat reprezentanților intimaților-recurenți motivele de recurs formulate de recurentul-intimat Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, s-a comunicat întâmpinarea formulată de intimatul-recurent.
Avocat depune la dosar întâmpinare la motivele de recurs formulate de recurentul-intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Raportat la momentul de azi, instanța constată că întâmpinarea este depusă peste termenul prevăzut de lege.
, reprezentanții prezenți ai părților litigante arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat pentru intimatul-recurent arată că a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1400/2007 a Tribunalului Vaslui ce vizează cuantumul daunelor morale. Solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanțele nr. 6/22.04.2008 și nr. 86/22.04.2008 reprezentând onorariu avocat în cuantum de 900 lei.
Procuror arată că Parchetul de pe lângă Tribunalul Vasluia atacat sentința Tribunalului Vaslui nr. 1400/5.12.2007 pronunțată în dosarul nr- în sensul că hotărârea s-a dat cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, motiv prevăzut de art. 304 pc.9 Cod procedură civilă.
Precizează că reclamantul a solicitat, în temeiul disp. art. 504 Cod procedură civilă ca Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor să fie obligat la plata sumei de 66 900 ron, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a săvârșirii unei erori judiciare. Eroarea a constat în faptul că a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru tâlhărie.Prin decizia penală a Curții de Apel Brașovs -a majorat pedeapsa de la 3 la 5 ani. Prin cercetările ulterioare s-a demonstrat că făptașul este, născut la în anul 1977, în V, ce s-a folosit de acte de stare civilă ale reclamantului.
Arată că această situație a avut consecințe grave, cazul său fiind mult mediatizat în presă. Dispozițiile art. 504 Cod procedură civilă prevăd trei cazuri când o persoană poate obține de la stat repararea pagubei: condamnarea pe nedrept; privarea de libertate în mod nelegal; restrângerea libertății în mod nelegal. Reclamantul nu se află în nici una din aceste cazuri. Instanța a reținut prevederile art. 504 Cod procedură penală, acest text de lege ulterior fiind modificat.
Consideră că acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă, instanța de judecată trebuia să ia în calcul o serie de criterii fizice și psihice. Era necesar ca reclamantul să probeze daunele morale solicitate dar nu s-a administrat nici o probă.
Solicită admiterea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii privind acordarea daunelor morale.
Consideră că Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat un recurs justificat iar în ceea ce privește recursul formulat de solicită a fi respins.
Avocat arată că prin dispozițiile art. 504 al. 1 Cod procedură penală, modificat prin Legea nr. 281/2003, legiuitorul a prevăzut cazuri exprese iar critica a vizat limitarea textului de lege la erorile judiciare.
În conformitate cu prevederile art. 144 din Constituția României, art. 1 al. 3 din Legea 47/1992, Curtea constituțională, prin decizia nr. 45/1998 a constatat că dispozițiile art. 504 Cod procedură penală sunt constituționale când nu se limitează la cauze expres prevăzute de art. 504 Cod procedură penală.Această decizie a fost confirmată de Inalta C de Casație și Justiție B, care prin decizia nr. 2220/9.03.2007 reține că, potrivit art. 48 al. 3 din Constituția României, Statul Român răspunde patrimonial pentru erorile judiciare. Principiul responsabilității trebuie aplicat tuturor victimelor erorilor judiciare. Tribunalul Vaslui ar fi trebuit să facă trimitere la dispozițiile deciziei nr. 45/1998 a Curții Constituționale.
Consideră că nu sunt corecte susținerile reprezentantului recurentului-intimat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui potrivit cărora acțiunea privind daunele morale trebuia respinsă motivat de faptul că instanța nu a avut în vedere criticile formulate. Solicită respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr.1400 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin reprezentant Ministerul Finanțelor Publice, dispunându-se obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 5000 RON cu titlu de daune morale. Celelalte pretenții formulate de reclamant au fost respinse.
În pronunțarea soluției, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată cu nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice V, obligarea acestuia la plata sumei de 66920 RON cu titlu de despăgubiri civile ca urmare a săvârșirii unei erori judiciare.
În motivarea acțiunii s-a arătat că, prin sentința penală 303/19.09.2002 a Judecătoriei Brașov, rămasă definitivă în urma deciziei penale 3584/9.09.2003 a Curții Supreme de Justiție, a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravantă, fapt despre care a aflat la data de 16.01.2004 atunci când i-a fost eliberat un certificat de cazier judiciar.
În urma demersurilor sale făcute în instanță, s-a constatat că în realitate, de numele său și toate datele sale de stare civilă se folosise o altă persoană, pe nume, care a reușit în acest mod să inducă și să mențină în eroare organele de urmărire penală, de la începutul anchetei penale și până la condamnarea definitivă în fața instanțelor de judecată.
Susține reclamantul că această eroare a avut consecințe devastatoare care l-au afectat - începând cu momentul eliberării certificatului, din care reieșea că s-ar afla în timpul executării pedepsei și deci s-a creat ideea că ar fi evadat.
Urmare a procedurilor efectuate, de a fi amprentat, organele de poliție au ajuns la concluzia că a fost într-adevăr o eroare, însă cu toate acestea, condamnarea a rămas în cazierul său.
La data de 12.05.2004 a formulat o cerere de revizuire a sentințelor de condamnare, însă nu a mai primit niciun răspuns în acest sens de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și nici de la vreo instanță, aflând despre radierea condamnării din cazierul judiciar eliberat la data de 23.01.2007.
Consideră reclamantul că prin toate acțiunile întreprinse de către organele judiciare din momentul constatării infracțiunii și până la momentul condamnării persoanei vinovate de săvârșirea infracțiunii, în speță, i s-au încălcat drepturile fundamentale.
Urmare a analizării probatoriului administrat, instanța a apreciat acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată în parte. Din înscrisurile cauzei rezultă că prin sentința penală nr.303/S/19.09.2002 a Tribunalului București este condamnat inculpatul, cu datele de identitate sus indicate, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiindu-i dedusă perioada executată, durata reținerii și arestului preventiv de la data de 28.04.2001 la zi, perioade care au fost prelungite periodic, măsurile fiind confirmate și în căile de atac.
Primele declarații ale persoanei condamnate au fost luate de organele de urmărire penală la 28.04.2001, când a fost reținut, nu rezultă modul sau procedura de identificare a persoanei.
Prin decizia penală nr. 93/A/10.04.2003, Curtea de Apel Brașova respins apelul acestuia și a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov majorându-i pedeapsa de la 3 la 5 ani, decizia fiind confirmată de decizia penală 3584/9.10.2003 a Curții Supreme de Justiție, dată la care cel în cauză se afla în stare de arest preventiv. În cursul judecății, nu s-a depistat eroarea asupra identității celui în cauză, respectiv, așa cum a constatat reclamantul, nu el era persoana condamnată.
Reiese din cercetările ulterioare, declanșate la cererea acestuia prin care a sesizat eroarea, prin cererea de revizuire, că în realitate, făptuitorul, și în același timp persoana condamnată pentru comiterea infracțiunii este numitul, fiul lui G și, născut la 31.12.1977, domiciliat în comuna, județul V, și care din momentul când a fost depistat ca făptuitor și pe toată perioada anchetei s-a folosit fără a fi depistat, de datele de stare civilă ale reclamantului.
Instanța de fond a reținut că deși reclamantul nu se încadrează într-una din situațiile expres prevăzute de art.504 Cod procedură penală, răspunderea statului decurge din raporturile de drept public și este antrenată pentru "erorile judiciare" ce depășesc cazurile enumerate expres în art.504 Cod procedură penală.
Instanța de fond a avut în vedere dispozițiile deciziei nr.45/10 martie 1998 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a constatat constituționalitatea dispozițiilor art.504 Cod procedură penală numai în măsura în care acestea nu limitează cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, reținând astfel principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare în procesele penale, principiu care trebuie aplicat tuturor victimelor unei asemenea erori.
Instanța a apreciat că aria de aplicare a conceptului de "eroare judiciară" depășește așadar cazurile enumerate în art.504 Cod procedură penală, conceptul fiind astfel operant ori de câte ori activitatea judiciară iese din cadrul pentru care a fost legitimată de stat. Prin urmare, reține instanța de fond că eroarea constatată prin condamnarea definitivă urmată de achitare în căile extraordinare de atac se încadrează în dispozițiile art.504 Cod procedură penală, ipoteză care va atrage răspunderea statului în temeiul răspunderii civile delictuale pentru eroarea judiciară săvârșită, în conformitate cu dispozițiile art.998 Cod civil.
În speță, reclamantul a fost subiectul unor cercetări penale timp de 4 ani pentru săvârșirea unei infracțiuni pe care nu o săvârșise, calitatea sa procesuală datorându-se împrejurării că o altă persoană își declarase identitatea acestui reclamant. Semnalarea acestei erori s-a făcut în repetate rânduri de către reclamant, fără rezultat însă, astfel că abia prin rechizitoriul din 27.04.2005 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală. Instanța reține că cercetarea unei persoane datorată unei confuzii nu este exclusă de plano, și că intră în sfera de legitimitate a procedurilor penale și această ipoteză. A constata însă după aproape patru ani veridicitatea aspectelor învederate de către reclamant încă de la începutul procesului nu poate fi considerată o ipoteză internă a unei proceduri legitimate constituțional. Tribunalul reține că nu doar însăși procedura aplicată reclamantului face ca aceasta să aibă calitatea de victimă, ci și durata excesivă a acesteia, acesta fiind elementul care a accentuat dificultatea în care reclamantul în mod evident s-a aflat și care face statul responsabil. Pentru reclamant, eroarea judiciară a cărei victimă a fost constă nu doar în condamnarea sa definitivă pe nedrept sau în lipsirea sa de libertate ci în durata excesivă, nejustificată și nerezonabilă a procedurilor penale al căror subiect a fost datorită unei confuzii.
Din această perspectivă instanța reține că reclamantul în mod justificat și legitim reclamă întârzierea excesivă a obținerii unei soluții care să constate nevinovăția și eroarea care s-a produs, câtă vreme verificarea identității făptuitorului primează oricărei alte verificări, cu atât mai mult cu cât reclamantul a furnizat atât instanței cât și celorlalte autorități (Parchet) date din care să rezulte evidența confuziei sale cu o altă persoană, inclusiv prin cererea de revizuire formulată, elemente în raport de care durata procedurilor cărora a fost supus reclamantul este nerezonabilă.
Cum prejudiciul moral nu poate fi dovedit cu probe certe, însă repararea acestuia trebuie să fie integrală, ar fi injust și ilogic să se considere că a face subiectul unor cercetări penale pe durata de patru ani ca urmare a faptului că o altă persoană a folosit datele de identificare ale reclamantului, situație facil de constatat dacă s-ar fi dat eficiență apărărilor invocate de către acesta, este o împrejurare nesusceptibilă de a produce suferințe pe plan moral, social și profesional de natură să lezeze demnitatea și onoarea reclamantului. Simplul fapt ca o astfel de eroare este demonstrat că se poate produce și poate persista pe o astfel de durată de natură să afecteze în reprezentările reclamantului credibilitatea procedurilor și a autorităților depozitare ale forței coercitive a statului, să creeze acestuia un sentiment de nesiguranță și insecuritate, să limiteze posibilitatea de exercițiu a libertăților constituționale ale sale (inclusiv libertatea de a lucra) prin perpetuarea incertitudinii și a stigmatizării sociale produse prin declanșarea procedurilor de urmărire penală.
Pentru aceste considerente, instanța a acordat reclamantului cu titlu de daune morale suma de 5000 lei, sumă pe care o apreciază rezonabilă și suficientă în acord cu criteriile de determinare expuse.
Potrivit art.13 din Convenția "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale". Acest articol este expresia directă a obligației statelor de a proteja drepturile omului în primul rând în propriul lor sistem juridic, o garanție suplimentară pentru ca o persoană să se bucure în mod efectiv de drepturile sale. Din această perspectivă instanța găsește justificat apelul reclamantului la dispozițiile de drept comun pentru despăgubire, motiv pentru care a admis în parte cererea, în condițiile în care așa cum reiese din actele dosarului, remedierea erorii s-a realizat tot datorită demersurilor petentului și nu din propria inițiativă a organelor de anchetă.
În ceea ce privește despăgubirea pentru prejudiciul moral suportat, instanța reține că acesta, deși de natură morală, poate fi reparat prin acordarea unei sume de bani. Acordarea despăgubirilor materiale pentru daune morale este incontestabil compatibilă cu regulile de conviețuirea socială și cu principiile de echitate și justiție care pretind că autorul faptei ilicite trebuie să suporte consecințele negative ale acesteia.
În privința daunelor materiale - acestea nu au fost dovedite.
Invocă reclamantul că ar fi solicitat să fie angajat și refuzat, fără însă a face dovezi în acest sens, nici o societate comercială sau instituție neconfirmând acest fapt.
Mai mult, angajarea ține și de alte condiții, respectiv susținerea unor probe, examene sau calități ale acestuia, de perioada efectiv pe care ar fi lucrat or, instanța nu poate face speculații asupra valorii reale a câștigurilor salariale și deci nu poate fi acordată vreo sumă cu acest titlu.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs atât reclamantul, cât și pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.
1. În motivele recursului său, reclamantul a arătat că sentința atacată este nelegală și netemeinică sub aspectul cuantumului sumei acordate cu titlu de daune morale.
Arată recurentul că în raport de atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existența fizică, sănătate și integritate corporală, cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional daunele morale sub forma despăgubirilor bănești acordate de instanța de fond sunt prea mici în raport cu valorile lezate prin condamnarea sa nedreaptă.
Consideră recurentul că la acordarea daunelor morale instanța de fond trebuia să țină cont și de imposibilitatea sa de a se angaja datorită mențiunilor cuprinse în cazierul judiciar în legătură cu pretinsa condamnare. Solicită modificarea hotărârii atacate în sensul majorării cuantumului despăgubirilor morale acordate la suma de 5.000 lei, apreciind că suma acordată este prea mică față de valorile lezate prin condamnarea pe nedrept survenită.
2. Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a arătat în motivarea recursului promovat că sentința atacată este nelegală întrucât în mod greșit a extins conceptul de eroare judiciară pentru care este antamată răspunderea statului și la activitatea judiciară care iese din cadrul pentru care a fost legitimată.
Consideră recurentul că în mod greșit reține instanța că reclamantul a fost subiectul unor cercetări penale timp de 4 ani atâta timp cât acesta a cunoscut de existența cercetărilor penale abia la data de 16.01.2004 când i s-a eliberat certificatul judiciar nr.50197.
Arată recurentul că în mod nelegal instanța de fond reține în motivarea soluției durata excesivă și nerezonabilă prin care s-a constatat că reclamantul nu este autorul faptelor întrucât perioada în care se soluționează o cauză penală nu poate fi înglobată în conceptul de eroare judiciară care să atragă răspunderea Statului.
Susține recurentul că daunele morale fixate la suma de 5000 lei sunt prea mari și nu au fost dovedite atâta timp cât pertinența lor nu poate decurge din xerocopia unui articol dintr-un ziar local editat după obținerea cazierului judiciar.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind daunele morale.
3. Parchetul de pe lângă Tribunalul Vasluia arătat în motivarea recursului promovat că sentința atacată este nelegală pentru cazul de casare înscris în art.304 pct.9 Cod procedură civilă întrucât daunele morale solicitate de reclamant nu se încadrează în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art.504 Cod procedură penală.
Consideră că trimiterea instanței la decizia nr.45/10.03.1998 a Curții Constituționale este neavenită întrucât decizia avea în vedere reglementarea art.504 de la acea dată, textul fiind modificat ulterior, arătându-se expres cazurile în care o persoană poate obține repararea pagubei materiale sau morale suferite, cazuri în care pretențiile reclamantului nu se încadrează.
Consideră recurentul că nici sub aspectul cuantumului daunelor morale reclamantul nu a produs probe din care să rezulte prejudiciul suferit.
Solicită admiterea recursului și respingerea pretențiilor reclamantului pentru daunele morale solicitate.
Analizând cererile de recurs în raport cu ansamblul materialului probator administrat în cauză și având în vedere dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea constată ca fiind neîntemeiate recursurile declarate având în vedere următoarele considerente:
Prin sentința penală nr.303 din 19.09.2002 a Tribunalului Brașov rămasă definitivă prin decizia penală nr.3584/9.09.2003 a Curții Supreme de Justiție reclamantul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.211 al.1 lit. a, c, i cu aplicarea art.13 Cod penal, art.239 al.2 și 3 și art.75 lit. a Cod penal. Primele declarații ale persoanei condamnate au fost luate de organele de urmărire penală la 28.04.2001 când a fost reținut, iar în cursul judecății nu s-a depistat împrejurarea că numele și datele de stare civilă au fost folosite pe parcursul investigației judiciare de o altă persoană, pe nume care a reușit să inducă și să mențină în eroare organele de urmărire penală și apoi instanțele de judecată până la pronunțarea unei soluții de condamnare definitivă.
Urmare a cererii formulate de reclamant la data de 16.01.2008 în vederea eliberării cazierului judiciar acesta a aflat că este condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Urmare a cercetărilor demarate ulterior la solicitarea reclamantului, prin cererea de revizuire promovată, a fost identificată eroarea judiciară, constatându-se că în realitate făptuitorul și prin urmare persoana condamnată prin hotărârile penale pentru comiterea infracțiunii este numitul care s-a folosit de numele și datele de stare civilă ale reclamantului.
Conform adresei nr.-/2007 a Inspectoratului General de Poliție - Direcția de cazier judiciar rezultă că rectificarea în evidențele cazierului judiciar s-a operat la 14.11.2006, avându-se în vedere și dispozițiile deciziei penale nr.303/ /5 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov prin care s-a dispus radierea mențiunilor făcute în cazierul judiciar al numitului în baza sentinței penale nr.303/2002 a Tribunalului Brașov.
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 66920 RON cu titlu de despăgubiri civile ca urmare a erorii judiciare produsă.
În mod judicios instanța de fond a reținut că cererea în pretenții formulată de reclamant se află sub incidența dispozițiilor art.504 Cod procedură penală coroborate cu dispozițiile art.998 și urm. cod civil și art.13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată reglementarea daunelor morale acordate de prima instanță își găsește consacrarea și în prevederile art.48 al.3 teza I din Constituție care statuează că statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procese penale.
Legislația internă este în deplină concordanță și cu prevederile art.5 paragraf 5 din Convenția europeană, dispoziții a căror aplicare a fost judicios realizată de instanța de fond care a reținut principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale, principiu care își găsește incidența în situația tuturor victimelor unei asemenea erori întrucât nu se poate accepta ca erorile judiciare neimputabile victimei să fie suportate de către aceasta. Raționamentul judiciar expus se află în deplină corelare și cu dispozițiile art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția europeană care instituie răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate de orice fel de eroare judiciară săvârșită în procesele penale.
Sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate, instanța de fond a efectuat o judicioasă și rezonabilă apreciere astfel încât motivele de recurs axate sub acest aspect vor fi înlăturate ca neîntemeiate.
Cum prejudiciul moral, nepatrimonial constă în atingerea adusă valorilor fundamentale ale individului care definesc acestuia personalitatea, Curtea constată că probele administrate în cauză confirmă că reclamantului i-au fost lezate aceste valori fundamentale prin eroarea judiciară produsă și a mediatizării cazului, fiind expus oprobiului public.
Sub aspectul cuantumului despăgubirilor echivalente prejudiciului nepatrimonial suferit instanța de fond a efectuat o justă apreciere în raport cu datele concrete ale speței deduse judecății, indemnizația stabilită fiind justă, rațională și echitabilă astfel încât cuantumul ei să asigure efectiv o compensare suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral cauzat.
Sub aspectul capătului de cerere care vizează despăgubirile materiale cauzate de imposibilitatea angajării reclamantului, instanța de recurs constată că în mod judicios au fost respinse. Reclamantul nu a administrat nici o dovadă din care să reiasă refuzul angajării sale ori alte asemenea ipoteze care să conducă la înregistrarea vreunui prejudiciu material.
Drept consecință, constatându-se că instanța de fond a efectuat o judicioasă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale ce guvernează materia, precum și o completă analiză a probatoriului administrat în cauză, Curtea urmează a constata că cererile de recurs sub toate aspectele evocate sunt neîntemeiate, astfel încât se vor respinge ca atare conform art.312 Cod procedură civilă urmând ca sentința civilă nr.1400/5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui să fie menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și împotriva sentinței civile nr.1400 din 5 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
pentru
aflat în
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
08.VII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Crisitna Văleanu, Mona Maria
