Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1941/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă si asigurări sociale,
pentru minori si familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1941/R/2008
Ședința publică din 10 octombrie 2008
Instanța constituita din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Antoaneta
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta ROMÂNĂ CU -, împotriva deciziei civile nr. 144/A din 15 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-/R, privind și pe intimații ORTODOXĂ ȘI STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente Română Unită cu -, avocat, în substituirea avocatei titulare, care depune delegație de reprezentare la dosar- filele 18-19, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul este la primul termen de judecată, a fost declarat și motivat în termenul legal, precum și că a fost comunicat intimaților.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
Se constată că în data de 17 septembrie 2008, s-a depus la dosar, din partea intimatului Ministerul Economiei și Finanțelor întâmpinare, care se comunică cu reprezentanta reclamantei recurente.
La data de 7 octombrie 2008, s-a depus la dosar din partea reclamantei recurente o cerere prin care solicită strigarea cauzei la ora 10,00, cerere pe care reprezentanta reclamantei recurente arată că nu o mai susține.
Pentru a da posibilitatea reprezentantei reclamantei recurente de a studia întâmpinarea comunicată la acest termen, se lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente Română Unită cu -, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Se constată că la data de 10 octombrie 2008, s-a depus la dosar, din partea pârâtei intimate Ortodoxă Română întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, care se comunică cu reprezentanta reclamantei recurente.
Curtea, pune în discuția părții prezente cererea de amânare a cauzei, invocată prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata Ortodoxă Română.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită respingerea cererii de amânare a cauzei.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul intimatei întrucât prin cerere se arată că avocatul ales este plecat din țară, însă nu a depus acte în justificarea acestei cereri.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Curtea, după deliberare, declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 144/A/15.05.2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare. În subsidiar, în temeiul art.312 alin.1 și 3.pr. civ. solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile nr. 144/15.05.2008, în sensul admiterii apelului, împotriva sentinței civile nr. 2938/14 decembrie 2007, astfel cum a fost redactat în scris, cu cheltuieli de judecată. Susține pe scurt motivele de recurs.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr. 2938/14 decembrie 2007 Judecătoriei Sighetu Marmației s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Română Unită cu - jud. M, cu sediul ales în sat nr.9. jud M (la domiciliul preotului ), împotriva pârâtei Ortodoxă cu sediul în com. nr.425.Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei 1300 lei cheltuieli de judecată.
Totodată, s-a constatat că Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - mandatară Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului M,cu sediul în B M-/A jud. a fost chemată în judecată pentru opozabilitatea hotărârii.
În considerentele sentinței s-a reținut că acțiunea introductivă de instanță a reclamantei Română Unită cu a fost respinsă prin sentința civilă nr. 317/8 februarie 2006, dată în dosarul nr. 223/2005 al Judecătoriei Sighetu Marmației.
Împotriva sentinței s-a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 391/R/17 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. 1981/2006, s-a admis recursul declarat de reclamanta Română Unită cu, în contra sentinței civile nr. 317 din 8 februarie 2006, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Din considerentele deciziei rezultă că instanța nu a cercetat fondul cauzei, urmând să se administreze probe.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat sub dosar nr. 2350/R/13 iulie 2006, (nr. nou -)
Prin sentința civilă nr. 2767 din 22.11.2006, s-a respins acțiunea formulată de aceeași reclamantă, fiind admisă excepția invocată de pârâta Ortodoxă Română, privind lipsa interesului legitim al reclamantei.
Împotriva sentinței de mai sus s-a declarat recurs, recalificat în apel, la data de 28 martie 2007, iar prin decizia civilă nr. 71/A /28 martie 2007, pronunțată în dosar nr. - al Tribunalului Maramureș, s-a admis apelul declarat de reclamanta Română Unită cu, contra sentinței civile nr. 2767/22.11.2006, care a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare.
În considerentele deciziei s-a reținut că instanța nu a soluționat cauza pe fond, ci pe excepție, și trebuia să pună în discuția părților, în temeiul art.129 pr.civ. care este temeiul juridic pentru a da calificarea juridică exactă.
În rejudecare, cauza s-a înregistrat sub dosar nr.1788/307/ 12.06.2007/
Prin precizarea de acțiune și chemarea în judecată a altor persoane depusă la 9 iulie 2007, reclamanta a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, solicitând rectificarea situației tabulare a imobilului cuprins în CF 3433 nr.top. 347, precum și a înscrierilor de sub B 2 din CF nr. 109, cu repunerea în situația anterioară de carte funciară, să se dispună întabularea în CF nr. 109 nr.top. 347, a reclamantei, cu titlu de lege, să fie obligată pârâta să predea în deplină proprietate și posesie din lemn, situată în comuna, locul numit "", cuprinsă în CF nr. 109 nr. top. 347.
În precizarea de acțiune s-a aratat că operarea în CF a proprietății pârâtei Ortodoxă, s-a făcut pe baza cererii nr. 45 /1950, formulată de Parohie, însă trebuia să existe un act de atribuire pe seama pârâtei a acestui bun.
Ca temei de drept, s-a invocat art. 34 pct. 1, coroborat cu disp. art. 17 și 111 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
În ce privește chemarea în judecată a Statului Român, aceasta s-a făcut în condițiile art. 57 și urm. pr.civ. ținându-se seama și de fostele decrete nr. 358/1948 și nr. 177/1948, Statul Român dobândind calitatea de intervenient în interes propriu, hotărârea urmând a-i fi opozabilă.
În urma administrării probatoriului în cauză, instanța de fond a reținut că pârâta ortodoxă este proprietară asupra bisericii din lemn situată în comuna, la locul numit," potrivit înscrierii din CF 3433 nr. topo. 347 și a înscrierilor de sub B 2 din CF 109. La baza înscrierii a stat cererea nr. 45/1950 a Oficiului l Ortodox Român din,precum și Decretul nr. nr. 358/1948,respectiv Decretul nr. 177/1948.
Instanța a apreciat că înscrierea este legală, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 34 pct. 1 și 3 din Decretul Lege 115/1938. de CF poate fi întemeiată pe dispozițiile art. 36 din Legea 7/1996, iar nu pe dispozițiile art. 34 din Decretul Lege nr. 115/38, care nu mai este în vigoare sub acest aspect. Totodată, s-a reținut că acțiunea nu este întemeiată nici pe prevederile art. 36 alin. 1 din Legea 7/96.
Instanța a reținut că imobilul în litigiu a urmat regimul juridic prevăzut de Decretul 358/1948, reclamanta recunoscând pierderea posesiei prin cererea de chemare în judecată. De asemenea, s-a reținut că încă nu a fost adoptat un act normativ care să instituie regimul retrocedării lăcașurilor de cult.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta Română Unită cu solicitând schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii precizate.
Prin decizia civilă nr.144/A din 15 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate și a efectului devolutiv al acestuia, tribunalul a constatat următoarele:
Conform înscrierilor din CF 3433 nr. topo. 347 și înscrierile de sub B 2 din CF 109, pârâta Ortodoxă este proprietară asupra bisericii din lemn situată în comuna, la locul numit,".
La baza înscrierii în CF a stat cererea nr. 45/1950 a Oficiului l Ortodox Român din, precum și Decretul nr. 177/1948, respectiv 358/1948. Imobilul nu a fost întabulat pe Statul Român, acesta fiind proprietar extratabular. La 23 oct. 1950, preluarea imobilului s-a făcut de către Statul Român prin efectul Decretului nr. 358/1948, aspect reținut ulterior de legiuitor prin art. 2 din Decretul Lege nr. 126/1990.
S-a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile Decretului Lege nr.115/1938, raportat la dispozițiile Deciziei nr. XXI din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție B, potrivit căreia, acțiunile de carte funciară ( în prestație tabulară și în rectificare tabulară ) având ca obiect înscrierea în cartea funciară a unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte juridice valabil încheiate ( ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996 ) sunt prevăzute de dispozițiile legii vechi, respectiv de Decretul Lege nr. 115/1938.
Tribunalul a constatat că Statul Român este cel care trebuie să fie titularul unei acțiuni în rectificare de carte funciară întrucât, potrivit art. 2 din Decretul 358/1948, acesta este cel care a luat în primire imediat după confiscare averea Bisericii. În speță, Statul Român a fost citat doar pentru opozabilitate.
S-a reținut că dispoziția de preluare a Statului se regăsește și în art. 36 din Decretul nr.177/1948, iar prevederile art. 34 pct. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938 nu sunt incidente în speță.
S-a apreciat că interesul legitim al reclamantei nu este justificat tocmai de ponderea credincioșilor greco - catolici în raport cu cei ortodocși în localitatea. Transferul proprietății s-a făcut printr-un act administrativ de autoritate și nu printr-un act de drept civil supus reglementării prevăzut de art. 17 din Decretul Lege nr. 115/1938. În raport de aceste considerente, s-a respins petitul de rectificare de carte funciară.
În ce privește revendicarea lăcașului de cult, reținerea aspectului în sensul că situația nu a fost reglementată, nefiind constituită comisia mixtă prevăzută de Decretul nr. 126/1990 și nr.OG 64/2004 și că instanța nu se poate prevala de acest fapt, întrucât ar atrage incidența dispozițiilor art. 3 Cod civil, tribunalul reține că susținerea apelantei depășește cadrul procesual. În speță, respingerea primului petit atrage respingerea și a petitelor subsidiare.
Asupra petitelor de retrocedare și întabulare, instanța se va putea pronunța doar în situația în care se va dovedi îndreptățită la retrocedare, care trebuie să reiasă din înscrierea dreptului în cartea funciară.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând în temeiul dispozițiilor act. 312 alin. l și 5. proc. civ. admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei în rejudecare,iar în subsidiar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3. proc. civ. modificarea deciziei în sensul admiterii apelului.
Apreciază ca fiind nelegală hotărârea instanței de apel, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3, 7 și 9. proc. civ.
În legătură cu prima solicitare din recurs, arată că prin acțiune a revendicat imobilul înscris în nr. 3433 nr. top. 347, în natură veche din lemn, întabularea dreptului de proprietate a reclamantei-recurente asupra acestui imobil, ulterior completând acțiunea și cu rectificarea de și radierea proprietății pârâtei.
În drept acțiunea a fost motivată pe disp. art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990, nr. 64/2004 Decretul- Lege nr. 9/1989 și art. 22 alin. 3 din Legea nr. 7/1996.Legea nr. 182/13 iunie 2005 privind aprobarea nr. 64/2004 stabilește că soluționarea unor asemenea acțiuni, adică cele întemeiate pe disp.art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990 sunt de competența tribunalelor. Așa fiind, instanța de apel trebuia să rețină că Judecătoria Sighetu Marmației era necompetentă să soluționeze cauza, iar pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art.297 alin. 2. proc. civ. să admită apelul, să anuleze sentința și să rețină cauza spre judecată.
Sub acest aspect invocă disp. art. 304 pct. 3 și 9. proc. civ. raportat la disp. art. 2 pct. 4. proc. civ. și 17. proc. civ. precum și disp. art. 159. proc. civ.
Un alt motiv de casare a sentinței și trimiterea cauzei la instanța de apel se referă la soluționarea cauzei fără cercetarea fondului ținându-se seama în acest sens de disp. art. 304 pct. 7. proc. civ. raportat la disp. art. 261 pct. 5. proc. civ. susținând că, așa cum se arată în literatura de specialitate, constituie motiv de casare nu numai inexistența motivării,dar și insuficiența ei.
Cu referire la rectificarea situației tabulare, arată că, deși a întemeiat solicitarea pe faptul că întabularea dreptului de proprietate a pârâtei s-a făcut fără existența unui titlu, instanța de apel nu a motivat lipsa de temeinicie a solicitărilor sale, cu referire la dispozițiile legale incidente, limitându-se a arăta că disp. art. 34 pct. 1 din Decretul - Lege nr.115/1938 nu sunt incidente, neconcretizând sub aspect legal în ce constă aceasta, în condițiile în care întabularea dreptului de proprietate a pârâtei a avut loc în baza unei simple cereri.
Referitor la cererile de revendicare și întabulare, consideră că respingerea lor a fost pusă în legătură cu rectificarea, fără a se aprecia că în temeiul disp. art. 3 din Decretul- Lege nr. 126/1990, a nr. 64/2004 și a Legii nr. 182/2005 aceste solicitări urmau a fi apreciate în condițiile acestor acte normative, nefiind dependente de rectificarea de
In legătură cu solicitarea subsidiară din recurs, arată că dispozițiile art. 3 din Decretul - Lege nr. 126/1990, modificat prin nr. 64/2004, respectiv Legea nr. 182/2005, oferă cadrul juridic, de stabilire a situației juridice a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale, care au aparținut Bisericii Române Unite cu (greco-catolică) și au fost preluate de Ortodoxă Română. Astfel, în cazul în care comisia mixtă nu se întrunește sau nu se ajunge la nici un rezultat, ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.
Conform actelor anexate acțiunii introductive, reclamanta și-a desemnat comisia, convocând și reprezentanții pârâtei, însă aceștia nu s-au prezentat. Această cerință a legii fiind îndeplinită, revenea instanței obligația de-a stabili situația juridică a bunului revendicat.
Mai arată că, pentru a dispune în privința proprietății bunului, articolul 3 alin.1 din dispozițiile legale menționate, se ține seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri, prin urmare nu de numărul acestora.
Soluționând cauza potrivit dreptului comun, instanța nu este limitată numai la criteriul dorinței credincioșilor, neputând să ignore dreptul unei persoane de a-și redobândi proprietatea luată abuziv, iar în cazul dat și asigurarea posibilității pentru credincioșii greco-catolici de a-și desfășura manifestările religioase și credința într-un lăcaș anume destinat pentru aceasta.
În acest sens, are în vedere disp. act. 29 și 41 din Constituția României, art. 2 și urm. din Legea nr. 489/2006, privind libertatea religioasă, art. 6 și 9 din Convenția Europeană a Dreptului Omului, inclusiv art. 1 din Primul Protocol la Convenție.
Susține că dispozițiile legale arătate îndreptățeau admiterea acțiunii, în sensul reprimirii în proprietate a bisericii de către credincioșii greco-catolici, fiind probat că în comuna există trei biserici, din care a revendicat numai una, motivarea instanței sub aspectul acestor solicitări fiind străină naturii cauzei întrucât stabilirea îndreptățirii la retrocedare revine instanței, tocmai în temeiul disp.art.3 din Decretul-Lege nr.126/1990.
Consideră că cererea de rectificare și radierea proprietății pârâtei, a fost respinsă prin încălcarea și aplicarea greșită a legii. Astfel, Ortodoxă și-a operat proprietatea în asupra acestui bun fără existența unui titlu, simpla cerere neputând să suplinească existenta titlului. Conform disp. art. 17 din Decretul - Lege nr. 115/1938, pentru operarea proprietății pe pârâtă, trebuia să existe o hotărâre judecătorească, care să constate dreptul parohiei ortodoxe de-a întabula pe numele ei proprietatea ce-a aparținut reclamantei (art. 37 din Decretul nr. 177/4 august 1948).
Susține că în calitate de fostă proprietară a imobilului revendicat, are interesul legal de a solicita rectificarea de, concluzia instanței sub acest aspect fiind nelegală. Statul Român nu și-a operat proprietatea în asupra bunului, iar prin abrogarea celor două decrete, 177/1948 și 358/1948, este evident că nu există interes din partea statului de a-și menține proprietatea asupra bunurilor dobândite, în condițiile celor două decrete. Tocmai de aceea, statul prin organele sale legislative, a dat dreptul persoanei interesate de-a cere în justiție restabilirea proprietății.
Pârâții intimați au solicitat respingerea recursului, conform întâmpinărilor depuse la dosar.
Verificând hotărârea recurată, prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță precizată prin cererea înregistrată la data de 09.07.2007, reclamanta a solicitat rectificarea situației tabulare a imobilului înscris în CF nr.3433, nr.top.347, precum și a înscrierilor de sub 2 din Cf nr.109, cu repunerea în situația anterioară de carte funciară, întabularea în CF nr.109, nr.top.347 a dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de lege și obligarea pârâtei de a preda reclamantei în deplină proprietate și posesie din lemn situată în comuna, la locul numit "", înscrisă în CF nr.109 nr.top.347.
În conformitate cu dispozițiile art.3 din Decretul Lege nr.126 din 24 aprilie 1990 privind unele măsuri referitoare la Română Unită cu (greco-catolică),
situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Romane Unite cu (greco-catolică) și au fost preluate de Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.
Ulterior, prin art.I din nr.OG64/2004,la articolul 3 din Decretul <LLNK 11990 126 401801 0 26>-lege nr.126/1990 privind unele măsuri referitoare la Română Unită cu (greco-catolică), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25 aprilie 1990, s-a introdus un nou alineat, alineatul 2, cu următorul cuprins:
"În cazul în care reprezentanții clericali ai celor două culte religioase nu ajung la un acord în cadrul comisiei mixte prevăzute la alin. 1, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun."
În sfârșit, prin Legea nr.182/2005 privind aprobarea nr.OG64/2004 pentru completarea art.3 din Decretul-lege nr.126/1990, acest act normativ a fost modificat și completat, articolul având următorul cuprins:
<LLNK 11990 126 401802 0 55>La articolul 3 din Decretul-lege nr. 126/1990privind unele măsuri referitoare la Unita cu (greco-catolică ), se introduc trei alineate noi, alineatele 2-4, cu următorul cuprins:
Partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretențiile sale și punându-i la dispoziție dovezile pe care se sprijină aceste pretenții. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovada de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătura de primire. Data convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din câte trei reprezentanți ai fiecărui cult. Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întrunește sau dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.
Soluționarea acestor acțiuni este de competența tribunalelor.
Acțiunile sunt scutite de taxa de timbru."
Raportat la dispozițiile legale menționate, soluționarea acțiunii este așadar de competența tribunalului.
Prin scopul urmărit de reclamantă, respectiv redobândirea în proprietate a imobilului constând în din lemn situat în com. la locul numit "", înscris în nr.109, nr. top.347,acțiunea este una reală imobiliară și petitorie.
În speță, acțiunea a fost soluționată de judecătorie, după intrarea în vigoare a menționatei ordonanțe.
Pe cale de consecință și în raport de obiectul cererii în justiție, instanța avea obligația de a judeca litigiul în cadrul legal corespunzător pretențiilor formulate, chiar dacă în cuprinsul acțiunii s-au invocat și alte temeiuri juridice și în acest scop era necesar să se pună în discuția părților temeiul juridic care poate duce la dezlegarea pricinii.
Prin urmare, judecarea acțiunii de către Judecătoria Sighetu Marmației apare ca fiind nelegală, iar soluționarea apelului de către Tribunalul Maramureș este, de asemenea nelegală, soluția tribunalului intrând sub incidența dispozițiilor art.304 pct.1,3 proc.civ.
Așa fiind, în temeiul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art.312 alin. 2.proc.civ. urmează a se admite recursul, a se casa decizia și sentința primei instanțe, urmând a se trimite cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Maramureș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta CU - împotriva deciziei civile nr. 144/A din 15.05.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr- R, pe care o casează, precum și sent. civ. nr. 2938 din 14.12.2007 a Judecătoriei Sighetu Marmației și trimite cauza spre judecare în fond Tribunalului Maramureș.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
-- - - - -- -
GREFIER
Red.AR
Dact./3ex.
06.11.2008
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Antoaneta
