Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 196/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 196/A/2008
Ședința publică de la 21 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra apelurilor declarate de reclamantul și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 476/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 07 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie, alături de încheierea de amânare a pronunțării din 14 2008.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr. 476/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil - a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, care a fost obligat la plata în favoarea reclamantului a sumei de 442.087,92 lei cu titlu de pretenții.
Au fost respinse în rest pretențiile reclamantului și cererea de instituire a dreptului de retenție.
S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Consiliul Local al Municipiului A I, și și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acestor pârâți ca fiind formulate împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
In baza art. 274 cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat la 6430 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
In considerentele sentinței s-a reținut că indiferent dacă în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. 3 cod civil sau ale art. 48 din Legea 10/2001, debitor al obligației de plată a investițiilor pretinse de reclamant este fie proprietarul imobilului, fie statul ori unitatea deținătoare, împrejurare față de care excepția invocată de pârâtul Consiliul Local AIa fost apreciată ca întemeiată, acesta neavând calitate nici de proprietar, nici de reprezentant al statului și nici de unitate deținătoare, în sensul Legii 10/2001.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților de ordin 1-4 fost analizată prin prisma dispozițiilor art. 48 din Legea 10/2001 reținându-se că în ceea ce privește imobilul din litigiu s-a statuat cu autoritate de lucru judecat preluarea fără titlu valabil de către Statul Român, pârâții obținând restituirea în cadrul procedurii judiciare, după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, astfel că în ceea ce-i privește sunt întrunite cerințele impuse de art. 48 pentru exonerarea lor de obligația de despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilului anterior obținerii hotărârii de restituire.
S-a apreciat că într-adevăr, în ceea ce privește titularul acțiunii în despăgubiri, acesta nu îndeplinește condiția impusă de Legea 10/2001, aceea de a fi avut calitatea de chiriaș, situație în care, în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză, obligația de despăgubire ar reveni proprietarului. Insă, această interpretare ar lipsi de eficiență dispozițiile art. 48 care instituie obligația de despăgubire în sarcina statului în cazul îmbunătățirilor aduse imobilelor preluate fără titlu valabil, grevat tocmai pe ideea de culpă a statului, care, în mod abuziv, discreționar a dispus de imobil, privându-l pe adevăratul proprietar de atributele dreptului de proprietate.
S-a considerat, pe de altă parte, că nici un argument de text sau de echitate nu justifică inaplicabilitatea dispozițiilor art. 48 alin. 3 din Legea 10/2001, statul fiind obligat la despăgubiri în toate situațiile de preluare fără titlu valabil, fiind inechitabil a obliga moștenitorul proprietarului deposedat abuziv la plata îmbunătățirilor aduse imobilului anterior restituirii, punându-i într-o situație nefavorabilă în raport cu alți proprietari deposedați fără titlu valabil.
Soluția se impune cu atât mai mult cu cât și prejudiciul suferit de reclamant prin anularea contractului său de vânzare - cumpărare și pierderea calității de proprietar al imobilului la care a efectuat investițiile pretinse se datorează tot atitudinii culpabile a Statului Român care a dispus abuziv, fără titlu valabil atât de imobilul antecesorilor pârâților cât și de imobilul antecesorilor vânzătorilor cu care a încheiat contractul.
Astfel, după ce a preluat fără titlu valabil imobilul proprietatea defunctului, înscris în CF 4723 A I și imobilul familiei, înscris în CF 3105 A I în baza Decretului -, în urma câștigării procesului intentat de familia pentru recuperarea proprietății, în 1959 Statul Român a dispus restituirea în favoarea acestora în schimbul imobilului din CF 3105 AIn aționalizat a imobilului din CF 4732 A I, fostă proprietate a familiei.
Ulterior, imobilul din CF 4732 A I, devenit proprietatea familiei a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică în 1981, fiind trecut din nou în proprietatea statului și redobândit de către moștenitorii acestora în 1996, în baza sentinței civile nr. 131/1996 pronunțată de Judecătoria Alba în dosar nr. 3727/1995, prin care s-a constatat caducitatea decretului de expropriere.
Așadar, la momentul cumpărării, reclamantul s-a întemeiat pe înscrisurile din cartea funciară și pe hotărârea judecătorească prin care s-a consfințit dreptul de proprietate al moștenitorilor familiei asupra imobilului ce a fost obiectul vânzării, hotărâre care, deși neopozabilă pârâților, a constituit din punct de vedere al reclamantului cumpărător un titlu valabil pe care și-a întemeiat convingerea că dobândește de la adevărații proprietari.
Prin urmare, câtă vreme statul prin măsurile discreționare, neconstituționale luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 preluat abuziv imobilele în litigiu, proprietarul deposedat fără titlu valabil și lipsit de bunul său peste 50 de ani, nu poate fi ținut să răspundă în locul statului pentru investițiile aduse imobilului, chiar dacă titularul dreptului de restituire nu a avut un raport juridic cu statul, neobținând posesia bunului direct de la acesta.
Față de aceste considerente, excepția invocată de pârâții de ordinul 1- 4 fost admisă, cu consecința respingerii acțiunii îndreptată împotriva lor ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, reținându-se faptul că toate investițiile și îmbunătățirile aduse imobilului au fost efectuate anterior obținerii hotărârii judecătorești de restituire, respectiv anterior datei de 20.09.2004, dată de la care obligația de restituire incumbă proprietarului care a obținut retrocedarea imobilului.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit actelor depuse de reclamant la filele 46 - 119 coroborate cu concluziile raportului de expertiză efectuate în cauză de expertul G ( 184 - 194), astfel cum a fost completat pentru termenele de judecată din 28.11.2007( 210 - 225), 23.01.2008 ( 241 - 256) și 12.03.2008 ( 263 - 265), după achiziționarea imobilului în 1997, reclamantul a efectuat o serie de îmbunătățiri la casa veche, evaluate la 179.695,41 lei ( 220), lucrări exterioare executate la imobil, evaluate la 149.130,40 lei, lucrări de instalații electrice și de curenți slabi, evaluată la 6872,40 lei ( 224).
Totodată, în baza proiectului de execuție nr. 571/2001 întocmit de Biroul de Proiectare SRL și autorizația de construire nr. 184/16.05.2002 eliberată de Primăria Municipiului A I, în anul 2002 reclamantul a executat o extindere a locuinței în partea din spate cu încă un tronson pe structură independentă, având demisol și parter, evaluat de expert la 176.294,88 lei.
In aceste condiții, constatându-se că lucrările efectuate se încadrează în categoria îmbunătățirilor necesare și utile astfel cum au fost definitive de art. 481 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007 și reținând că potrivit art. 48 din Legea 10/2001, valoarea acestora se stabilește pe bază de expertiză la valoarea actualizată, cu scăderea gradului de uzură, tribunalul a stabilit cuantumul obligației de despăgubiri la suma de 442.087,92 lei.
Față de aceste considerente, reținând și poziția pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor ca reprezentant al Statului Român, care nu a formulat întâmpinare în cauză, nu a contestat pretențiile reclamantului și concluziile raportului de expertiză, efectuat în cauză, tribunalul a admis în parte acțiunea civilă îndreptată împotriva acestuia, obligându-l la plata în favoarea reclamantului a sumei de 442.087,92 lei reprezentând valoarea îmbunătățirilor aduse imobilului restituit pârâților de ordinul 1-4.
In ce privește cererea de instituire a unui drept de retenție, câtă vreme acțiunea împotriva proprietarilor a fost respinsă iar debitorul obligației de despăgubire nu are calitate de proprietar al bunului asupra căruia se cere instituirea dreptului aceasta a fost respinsă.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul și pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Prin apelul formulat, reclamantul solicită schimbarea în parte a sentinței, obligarea pârâților și la plata sporului de valoare de 442.087,92 lei, în solidar cu Statul Român, instituirea dreptului de retenție și obligarea la cheltuieli de judecată în apel.
In expunerea motivelor de apel arată că sentința este netemeinică pentru că prima instanță a făcut o greșită interpretare a probelor de la dosar atunci când a admis lipsa excepției calității procesuale pasive a pârâților intimați dar și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 494 alin. 3 raportat la art. 998, art. 1003, art. 508, art. 992 și 997 din Codul Civil, intimații Consiliul Local, și având calitate procesuală pasivă.
Precizează în acest sens faptul că la data deposedării de imobilul în discuție a avut calitatea de proprietar tabular al acestora iar nu calitatea de chiriaș, astfel că în urma retrocedării, pentru construcția nouă și pentru lucrările de investiții din curtea imobilului sunt aplicabile prevederile art. 494 alin. 3 și 489 cod civil, iar pârâții și, în calitate de proprietari ai terenului trebuiau obligați la plata unei sume egală cu cea a creșterii valorii fondului sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, altfel, aceștia ajung să se îmbogățească fără justă cauză. O astfel de soluție precizează că este impusă și de dispozițiile art. 992 raportat la art. 997 cod civil.
De asemenea, susține că instanța trebuia să instituie dreptul la retenție până la încasarea sumei menționate de la intimați.
Întrucât potrivit Legii nr. 215/2001 intimatul Consiliul Local administrează bunurile ce aparțin domeniului public și privat al Municipiului A I, fiind succesor al fostelor organe executive ale administrației publice din perioada anterioară anului 1989 care au restituit în 1952 imobilele în favoarea altor persoane decât foștii proprietari ( lui și în loc de, antecesorul pârâților) și cum Primarul Municipiului AIe ste cel care a emis autorizația de construire în baza căreia s-au executat lucrările de reparații și investiții la imobilele în litigiu, apelantul consideră că este justificată calitatea procesuală pasivă a acestui pârât.
Susține, totodată că în mod greșit prima instanță a apreciat cuantumul cheltuielilor de judecată ca fiind de 6.430 lei obligând doar Statul Român la acestea, în condițiile în care în această sumă trebuia inclusă și suma de 7.608 lei taxă judiciară de timbru aferentă sumei de 442.087,92 lei pentru care instanța a considerat acțiunea ca fiind întemeiată.
Mai arată că în mod greșit a fost obligat să plătească intimaților și cheltuieli de judecată ca urmare a greșitei respingeri a acțiunii față de aceștia, prima instanță făcând o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 și 275 cod procedură civilă.
La rândul său, prin apelul declarat, pârâtul Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor prin PAa solicitat modificarea sentinței în sensul că nu poate fi obligat la plata sporului de valoare a imobilului în speță.
In dezvoltarea motivelor de apel se arată că în mod greșit se reține prin sentința apelată incidența dispozițiilor art. 48 din Legea 10/2001 și a normelor metodologice aprobate prin HG 250/2007 doar pentru lămurirea unor aspecte ( stabilirea valorii despăgubirii și a lipsei calității procesuale pasive a celorlalți pârâți) fără a reține și aplicabilitatea alin. 3 al aceluiași articol. că din moment ce reclamanții intimați au fost priviți ca și chiriași, acceptându-se această calitate cu consecința aplicării art. 48 alin. 1,2 și 5 este greșită hotărârea instanței prin care s-a decis că nu sunt incidente dispozițiile alin. 3.
Arată că Statul Român este reprezentat în instanțe și de alte instituții iar nu numai de B făcând în acest sens trimitere la dispozițiile Legii nr. 213/1998 și la Decizia nr. 2606/2003 a Curții de APEL ALBA IULIA.
Precizează de asemenea că Legea 10/2001 prevede clar ce trebuie să plătească P, acesta nereferindu-se și la sporul de valoare adus imobilului.
Solicită a se reține că reclamanții intimați au fost notificați din data de 06.10.1997 să nu efectueze lucrări la imobil întrucât a fost revendicat.
In drept invocă dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Legii nr. 213/1998.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimații, și au solicitat respingerea apelului declarat de reclamant susținând că nu au calitate procesuală pasivă, că suma la care a fost obligat Statul Român este exagerată și că dreptul de retenție a fost deja instituit în mod nelegal în dosarul nr-.
Solicită admiterea apelului Ministerului d e Finanțe cu privire la cuantumul sumei la care au fost obligați.
Consiliul Local al Municipiului AIa solicitat prin întâmpinare, respingerea apelurilor considerând că instanța de fond în mod corect a reținut lipsa calității sale procesuale pasive și pe fond a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva sa.
La rândul său, prin întâmpinarea depusă în cauză, reclamantul a solicitat respingerea ca nefundat a apelului Statului Român, apreciind că acesta are calitate procesuală pasivă în cauză.
La termenul din 17.10.2008, apelantul Statul Român prin reprezentat de P A și-a completat motivele de apel arătând că suma stabilită cu titlu de pretenții a fost acordată cu încălcarea dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 precum și a normelor acestora care acordă persoanelor îndreptățite dreptul doar asupra îmbunătățirilor necesare și utile. Insă, unele lucrări evaluate prin raportul de expertiză, de exemplu valoarea ușilor de garaj sunt cheltuieli voluptorii efectuate în scopul de a asigura confortul persoanelor care locuiesc acolo.
Precizează că faptul neprezentării lor în fața instanței de fond nu înseamnă că trebuie să fie obligați la plată față de dispozițiile art. 129 alin. 5 cod procedură civilă.
Verificând sentința atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea constată următoarele:
Excepția tardivității completării motivelor de apel este nefondată deoarece completarea s-a depus la prima zi de înfățișare cu respectarea dispozițiilor art. 287 alin. 2 cod procedură civilă.
Dispozițiile art. 48 din Legea 10/2001 se aplică situațiilor în care chiriașii au adus un spor de valoare imobilelor cu destinație de locuință care au fost restituite în procedura prevăzută de Legea 10/2001.
In speță, însă, reclamantul nu a avut calitatea de chiriaș cerută de textul de lege menționat ci a devenit proprietar tabular al imobilului în anul 1996 prin contract de vânzare - cumpărare încheiat cu proprietarii anteriori ai imobilului, și.
Imprejurarea că pârâților, și antecesorului pârâților și le-a fost restituit în anul 2004 imobilul în cadrul procedurii prevăzute de Legea 10/2001 în urma constatării preluării fără titlu a acestuia de către Statul Român nu se poate răsfrânge asupra reclamantului în sensul atragerii incidenței dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001 în condițiile în care acesta nu a avut calitatea de chiriaș și nici nu a dobândit proprietatea de la Statul Român.
Se constată astfel că deși corect tribunalul a reținut că în speță titularul acțiunii în despăgubiri nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 48 din Legea 10/2001 s-a opinat totuși greșit asupra incidenței dispozițiilor acestui text de lege în speță.
Curtea apreciază că în cauză aplicarea prevederilor menționate este exclusă pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute în cuprinsul acesteia, neputând fi primite argumentele primei instanțe întemeiate pe ideea de culpă a statului și pe obligația de despăgubire ce incumbă acestuia în toate situațiile de preluare fără titlu valabil.
Nefiind întrunite condițiile de aplicabilitate a dispozițiilor Legii 10/2001 Curtea constată întemeiate susținerile reclamantului în sensul incidenței în cauză a regulilor îmbogățirii fără justă cauză.
Se constată, astfel ca fiind îndeplinite cerințele pentru intentarea unei acțiuni în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză atât sub aspect material, putând fi identificată o mărire a patrimoniului pârâților persoane fizice constând în lucrările de îmbunătățire a imobilului care le-a fost restituit, o micșorare a patrimoniului reclamantului reprezentată de efectuarea cheltuielilor pentru îmbunătățiri la imobil care nu au fost restituite dar și existența unei cauze unice care a stat la baza sporirii cât și a micșorării.
Se rețin a fi îndeplinite și cerințele juridice ale intentării acțiunii în restituire neexistând o cauză legitimă a măririi patrimoniului pârâților persoane fizice în detrimentul reclamantului și nici un alt mijloc juridic prin care acesta din urmă să-și poată valorifica dreptul la restituirea contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului în litigiu.
In raport de cele reținute anterior se constată că nu există nici un temei care să justifice în cauză calitatea procesuală pasivă a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor prin P A, obligația de restituire revenind proprietarilor cărora le profită investițiile făcute de reclamant respectiv pârâților, și.
Prin urmare greșit s-a admis de către tribunal excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților persoane fizice soluția ce decurge din cele expuse anterior fiind cea a respingerii acestei excepții cu consecința obligării acestor pârâți la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse de reclamant imobilului.
Se dovedesc astfel a fi fondate motivele de apel ale reclamantului vizând aplicabilitatea în speță a principiului îmbogățirii fără just temei din care derivă calitatea procesuală pasivă a pârâților persoane fizice dar și critica apelantului Statul Român cu privire la lipsa calității sale.
Se constată că în materia îmbogățirii fără justă cauză nu se fac diferențieri sub aspectul bunei sau relei credințe a titularului acțiunii în despăgubiri, acesta fiind îndreptățit la contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului care în speță a fost corect stabilită de prima instanță în baza raportului de expertiză întocmit la fond.
Pârâtul Consiliul Local al Municipiului A I nu justifică nici o calitate procesuală pasivă, în sarcina acestuia neputând fi reținută nici o obligație care să decurgă din raportul juridic întemeiat pe îmbogățirea fără justă cauză, critica formulată sub acest aspect de reclamant fiind nefondată.
Nefondată este și solicitarea de instituire a unui drept de retenție în condițiile în care, acest drept a fost deja instituit în dosar nr- al Judecătoriei Alba Iulia ( fila 32).
Cum în cauză calitate procesuală pasivă s-a reținut a avea doar pârâții persoane fizice apare ca nejustificată aplicarea prevederilor art. 1003 cod civil și obligarea în solidar a tuturor pârâților la plata contravalorii investițiilor această susținere a reclamantului apelant fiind lipsită de fundament.
Se reține însă a fi fondat și motivul de apel referitor la modul în care s-au acordat reclamantului cheltuieli de judecată.
Din perspectiva dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, calitatea de părți căzute în pretenții o au în speță pârâții, și, aceștia urmând a fi obligați la plata cheltuielilor de judecată la fond. In privința cuantumului acestora, într-adevăr instanța de fond a omis a avea în vedere suma de 7.608 lei reprezentând taxa de timbru aferentă sumei de 442.087,92 lei pentru care acțiunea a fost considerată ca întemeiată. Suma totală la care reclamantul ar fi îndreptățit pentru cheltuielile de judecată de la fond este de 14.038 lei ( 6.430 + 7.608) însă prin apelul formulat reclamantul a solicitat 13.038, această sumă urmând a-i fi acordată pentru respectarea principiului disponibilității.
Celelalte critici ale pârâtului Statul Român vizează chestiuni de fond a căror analizare este inutilă și lipsită de orice interes pentru acesta în contextul în care s-a reținut ca întemeiată excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Față de toate considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 296 cod procedură civilă, va admite cele două apeluri cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate în sensul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții persoane fizice și a admiterii în parte a acțiunii reclamantului împotriva acestora în sensul obligării la 442.087,99 lei cu titlu de pretenții în favoarea reclamantului.
Va fi respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului Statul Român care va fi exonerat de plata cheltuielilor de judecată la fond.
Pârâții și vor fi obligați în temeiul art. 274 cod procedură civilă la cheltuieli de judecată la fond în cuantumul reținut mai sus. Va fi înlăturată dispoziția de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată în favoarea acestor pârâți.
Se va păstra în rest sentința atacată.
In baza art. 274 cod procedură civilă, intimații, și vor fi obligați la 857 lei cheltuieli de judecată în apel, în favoarea apelantului, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru aceste motive:
In numele legii
DECIDE
Respinge excepția tardivității completării motivelor de apel formulate de apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin P
Admite apelurile declarate de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin P A și de reclamantul
(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 196/A/21.11.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-)
împotriva sentinței civile nr. 476/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții, și și admite în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva acestor pârâți pe care îi obligă la 442.087,92 lei cu titlu de pretenții în favoarea reclamantului.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de P A și înlătură dispoziția de obligare a acestuia la cheltuieli de judecată la fond.
Obligă pârâții, și să plătească reclamantului 13.038 lei cheltuieli de judecată la fond.
Inlătură dispoziția de obligare a reclamantului la cheltuieli de judecată în favoarea pârâților menționați anterior.
Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.
Obligă intimații, și să plătească apelantului suma de 857 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.11.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - - |
Grefier, - |
.
Tehn.
10 ex/19.12.2008
-
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară
