Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 196/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.196
Ședința publică din data 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 2: Mioara Iolanda Grecu
Grefier - - -
Ministerul Public reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind judecarea apelurilor formulate de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat cu sediul în B, Drumul nr.14 -.A.18 sector 6, pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște Calea Domnească nr.166 jud. D, și de intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. împotriva sentinței civile nr.1370 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit apelantul-reclamant, apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D și intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează că pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Das olicitatjudecarea în lipsă.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată - pretenții întemeiate pe dispozițiile art.504 Cod pr.penală, astfel de cauze soluționându-se în fond de tribunale.
Curtea, în componența stabilită de către repatizarea aleatorie, respectiv completul - C - - - - -, verificând actele și lucrările dosarului, recalifică calea de atac din recurs în apel, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată - pretenții întemeiate pe dispozițiile art.504 Cod pr.penală, dosarul urmând a fi instrumentat de primii doi membri ai completului de judecată din recurs, respectiv completul 9A CIV, d-nele judecător C - -, iar conform procesului verbal încheiat la data de 9 noiembrie 2009 privind absența motivată din instanță a doamnei judecător -, cauza va fi instrumentată de d-nele judecător C - - - - -.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat solicitând cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația reprezentantului Ministerului Public, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul susține oral motivele de apel formulate de intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, arătând în esență că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică având în vedere că potrivit art. 504 pct.3 privarea C.P.P. sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită după caz, prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin.1, lit.j C.P.P. or, în cauză, s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal în temeiul art.11 pct.2 lit.s C.P.P. raportat la art.10 lit.f
C.P.P.Solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
Referitor la apelul declarat de pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, iar referitor la apelul declarat de reclamantul solicită respingerea apelului ca nefondat.
Notă:
După încheierea dezbaterilor s-a prezentat avocat din cadrul Baroului B, pentru apelantul reclamant, și depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la 12.06.2008 pe rolul Tribunalului Giurgiu, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului Statul Român - reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice la plata sumei de 15.000 Euro reprezentând daune morale pentru eroarea judiciară comisă prin luarea măsurii arestării sale preventive în perioada 31.07.2001 - 05.10.2001.
Motivând cererea, reclamantul a arătat că a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea prin rechizitoriul din 04.02.2004 pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj prevăzute și pedepsite de art.239 alin.1 și 2 și art.239 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.33 Cod penal, aflându-se în stare de arest preventiv în perioada 31.07 -05.10.2001.
S-a mai arătat că ulterior Judecătoria Cluj (unde a fost strămutată cauza) a dispus schimbarea încadrării juridice din ultraj, în amenințare și lovire, fapte pentru care procesul penal a fost încetat, intervenind prescripția răspunderii penale.
Reclamantul a susținut că obligarea statului la plată se întemeiază pe eroarea judiciară săvârșită de către reprezentanții săi în derularea procesului penal, repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, iar suma pretinsă constă în atingerea adusă valorilor fundamentale care definesc personalitatea umană și care se referă la existența fizică și psihică a omului, la sănătatea și integritatea corporală, la cinste, demnitate, onorare, prestigiu profesional și la libertate.
S-a subliniat că în cauză factorul prejudiciabil se limitează la durata arestării preventive luată pe nedrept împotriva sa.
În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri, interogatoriu și martori.
La termenul de judecată din 27.11.2008, reclamantul și-a majorat obiectul cererii la 20.000 Euro și a susținut că trebuie avută în vedere în interpretarea regimului juridic al răspunderii Statului și decizia nr.45/10.03.1998 prin care Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.504 alin.1 Cod procedură penală și s-a reținut că în lumina textului constituțional conform căruia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare în condițiile legii, principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale, trebuie aplicat tuturor victimelor unei asemenea erori.
S-au atașat la dosar în copii legalizate, sentința penală nr.1719/18.12.2006 a Judecătoriei Cluj N, decizia penală nr.329/A/15.10.2007 a Tribunalului Cluj și decizia penală nr. 90/R/05.02.2008 a Curții de Apel Cluj.
Pârâtul a formulat întâmpinare în sensul respingerii cererii, arătând că solicitarea reclamantului nu se circumscrie dispozițiilor art.504 Cod procedură penală și art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât la momentul arestării sale preventive existau probe suficiente care să creeze o bănuială legitimă, plauzibilă și verosimilă privind comiterea de către reclamant a infracțiunii de ultraj, ori în accepțiunea art.5 din CEDO, privarea de libertate este legitimă atunci când există motive verosimile de a se bănui că persoana privată de libertate a săvârșit o faptă incriminată de normele penale.
S-a subliniat că a admite automat că orice persoană arestată în cursul urmăririi penale și ulterior achitată, a fost arestată nelegal, reprezintă o interpretare eronată a normelor în materie, contrară nu numai scopului legii și instituției arestării preventive, ci și jurisprudenței CEDO care a statuat că faptele care au dat naștere la bănuielile nelegitime ce au determinat arestarea, nu trebuie să conducă în mod necesar la o soluție de condamnare, absența condamnării nepresupunând că o privare de libertate este nelegală.
Pârâtul a învederat că schimbarea încadrării juridice și achitarea pentru infracțiunea de insultă, precum și condamnarea pentru infracțiunea de ultraj, fără a se face referire de către instanța penală la netemeinicia măsurii arestării preventive, conduce la aprecierea legalității și temeiniciei acestei măsuri.
S-a evidențiat că probele existente la momentul arestării preventive și modul în care a fost adoptată soluția de achitare, conduce la concluzia că arestarea a avut la bază probe și indicii temeinice în sensul art.148 Cod procedură penală și art.5 CEDO, mai ales că achitarea nu s-a dispus pentru că reclamantul nu ar fi săvârșit fapta, iar încetarea procesului nu s-a dispus în baza art.10 lit.j Cod procedură penală.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a arătat că nu sunt prezentate argumente în justificarea lui și nu sunt individualizate concret consecințele negative pe plan psihic ce ar fi putut decurge din cercetarea și arestarea reclamantului pentru o infracțiune de insultă, cât și intensitatea cu care au fost percepute aceste consecințe de către reclamant.
În completarea probațiunii, la cererea reclamantului, au fost audiați martorii și.
Prin sentința civilă nr.12/26.01.2009, Tribunalul Giurgiua declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, față de domiciliul procesual al reclamantului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestui tribunal la 10.03.2009, iar prin încheierea din14.05.2009, s-a respins excepția necompetenței teritoriale invocată de procurorul de ședință, pe considerentul că în conformitate cu dispozițiile art.506 Cod procedură civilă, cererea dedusă judecății este de competența tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul, iar în fapt domiciliul acestuia este localitatea, arondată Tribunalului Dâmbovița.
Prin sentința civilă nr. 1370 din 18 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis în parte cererea formulată de reclamantul, obligând pârâtul la plata sumei de 5.000 EURO, prin echivalent în lei - la cursul BNR - la data plății, cu titlu de daune morale.
Respinge solicitarea de acordare a despăgubirilor materiale.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat cererea ca fiind fondată în parte, pentru următoarele considerente:
S-a reținut că prin rechizitoriul 3372/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art.239 alin.1,2 Cod penal și a infracțiunii de ultraj prevăzută de art.239 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În sarcina acestuia s-a reținut că în timp ce reprezentanți ai organelor de poliție efectuau controale în zona conductelor magistrale, aparținând SC Trans SA P, pentru verificarea informațiilor privitoare la sustragerea de produse petroliere din conducte, în noaptea de 27/28.07.2001, orele 1,00, fiind identificat în zona controlată într-o mașină fără numere de înmatriculare, inculpatul s-a sustras încercării de a fi identificat și de a da explicații în legătură cu motivul prezenței sale acolo, împrejurare în care a lovit și amenințat părțile vătămate - agenți de poliție.
La judecata în primă instanță, prin sentința penală nr.1719/18.12.2006 s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin.1 și 2 Cod penal, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art.239 alin.1 Cod penal și infracțiunea de insultă prevăzută de art.205 Cod penal, iar pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin.1,2 și 3 Cod penal s-a schimbat încadrarea în infracțiunile de ultraj, prevăzută de art.239 alin.1 și 2 Cod penal și insultă, prevăzute de art.205 Cod penal.
Pentru fiecare din cele două infracțiuni de ultraj i s-au aplicat amenzi de 3000 lei și respectiv 5000 lei amendă penală, fiind achitat pentru infracțiunile de insultă, în conformitate cu dispozițiile art.10 litera B și art.11 pct.2 litera a cod procedură penală, ca urmare a dezincriminării faptelor.
S-au contopit pedepsele aplicate în rezultanta de 5000 lei amendă și întrucât inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 31.07.2001 - 05.10.2001, s-a înlăturat în totalitate executarea pedepsei amenzii penale.
Prin decizia penală nr.329/15.10.2007, Tribunalul Cluja admis apelul inculpatului și a schimbat încadrarea juridică pentru fiecare din cele două infracțiuni de ultraj reținute de judecătorie, în infracțiunile de amenințare, prevăzute de art.193 Cod penal și pentru fapta îndreptată împotriva părții vătămate, s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art.11 pct.2 litera b raportat la art.10 litera f cod procedură penală, pentru lipsa plângerii prealabile a părții vătămate, iar pentru fapta îndreptată împotriva părții vătămate, s-a dispus încetarea procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 litera b, raportat la art.10 litera g Cod procedură penală pentru intervenirea prescripției răspunderii penale.
Curtea de Apel Cluja respins recursul inculpatului, prin decizia penală nr.90/05.02.2008.
În condițiile în care procesul penal s-a finalizat prin încetarea lui, potrivit dispozițiilor menționate, iar în cursul urmăririi penale reclamantul a fost arestat preventiv, tribunalul a apreciat că măsura privării de libertate reprezintă o eroare judiciară în sensul dispozițiilor art.504 alin.3 și 4 Cod procedură penală.
Nu poate fi primit punctul de vedere al pârâtului potrivit căruia eroarea judiciară se rezumă numai la ipoteza încetării procesului penal în cazul prevăzut de art. 10 litera j cod procedură penală, întrucât prin decizia nr.45/10.03.1998, Curtea Constituțională a statuat că răspunderea statului pentru repararea pagubei în cazul luării unei măsuri preventive pe nedrept, funcționează în cazul încetării procesului penal pentru oricare dintre situațiile prevăzute de art.11 litera b Cod procedură penală cu referire la art.10 Cod procedură penală.
S-a mai avut în vedere că martorii audiați au relatat consecințele în plan material și moral pe care întreaga familie a reclamantului le-a suportat ca urmare a arestării sale.
Astfel, martorul a arătat, în esență, că anterior privării de libertate, reclamantul deținea o fermă de animale și avea înființate culturi agricole, acesta activități fiind susținute cu ajutorul unor angajați care au plecat imediat după arestarea lui și fiind sursa venitului întregii familii - soție și trei copii minori.
Martorul a relatat că datorită acestei situații, întreaga familie a avut de suferit, martorul împrumutând pe soția reclamantului cu 30 milioane lei în anul 2001, pentru plata salariaților care au plecat după primirea banilor, soția reclamantului fiind nevoită să vândă o parte din animale și să renunțe la terenurile luate în arendă de pe care nu a mai putut ridica recolta, în lipsa forței de muncă.
Ambii martori au învederat că reclamantul era muncitor, se bucura de respectul concetățenilor, dar odată cu începerea cercetărilor penale s-a vorbit neplăcut la adresa lui, soția sa era izolată, copiii au suferit, iar după punea în libertate, reclamantul era supărat și speriat, afirmând că s-au luat măsuri abuzive împotriva sa, a suportat presiuni fizice și psihice și ca urmare a acestui tratament, nu mai avea încredere în autorități.
Totodată, s-a evidențiat că după acest eveniment, reclamantul a efectuat consultații medicale, era deprimat, iar anterior incidentului era bine văzut de localnici, însă după aceea a fost suspectat că "afacerile" pe care le avea ar fi condus la acest incident.
Față de toate aceste împrejurări relevate de martori, s-a apreciat că valorile ce definesc personalitatea umană, respectiv existența fizică, sănătatea, cinstea, demnitatea și onoarea reclamantului au fost afectate ca urmare a arestării sale preventive.
A fost înlăturată susținerea pârâtului potrivit căreia la momentul dispunerii arestării preventive existau probe suficiente care să creeze o bănuială legitimă, plauzibilă și verosimilă, în sensul art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât activitatea de urmărire a reclamantului în noaptea de 27/28.07.2001 a fost generată de presupunerea că ar fi sustras petrol din conductele aflate în zona, însă nu i s-a imputat infracțiunea de furt ci infracțiunile de ultraj, pentru care a fost arestat preventiv, însă calificarea dată infracțiunilor a fost schimbată în faza judecății.
Față de cele ce preced, tribunalul a concluzionat că daunele materiale, cerute la ultimul termen de judecată nu au fost dovedite sub aspectul cuantumului, cu toate că martorii au arătat pierderi patrimoniale înregistrate de familia reclamantului, iar solicitarea de acordare a daunelor morale a fost apreciată în raport cu durata arestării, importanța valorilor lezate și intensitatea cu care s-au perceput consecințele vătămării, așa încât a fost obligat pârâtul la plata sumei de 5.000 Euro, la cursul BNR din data plății -considerată ca fiind o despăgubire echitabilă, pentru prejudiciul real și efectiv resimțit pentru arestarea preventivă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel: reclamantul, pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
Ministerul Publica arătat că potrivit art.504 pct.3 cod pr. penală privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 litera j cod pr.penală, ori în cauza apelată s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal raportat la dispozițiile art.10 litera f - lipsa plângerii prealabile a părții vătămate și art.10 litera g - intervenția prescripției răspunderii penale.
arătat apelanta că a admite de la început că orice persoană arestată în cursul urmăririi penale și față de care ulterior s-a pronunțat o soluție de achitare ori încetare a procesului penal poate beneficia de repararea pagubelor, ar însemna o interpretare eronată a textelor de lege contrar, nu numai scopului normei, cât și jurisprudenței CEDO.
Pe de altă parte, argumentul instanței de fond, întemeiat pe decizia nr.45/1998 a Curții Constituționale, este lipsit de eficiență în plan juridic devreme ce prevederile art.504-507 cod pr.penală au fost modificate ulterior prin Legea 281/2003.
Ministerul Finanțelor în calitate de reprezentant al statului prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, a arătat că factorul prejudiciabil în speța de față se limitează la durata arestării preventive, deoarece ulterior punerii în libertate derularea procesului penal ce s-a finalizat cu o hotărâre de achitare reprezintă o cauză licită pentru care statul nu poate fi ținut să răspundă indiferent de consecințele pe plan moral, fizic și psihic pe care procesul le-ar fi putut avea asupra persoanei în cauză.
De asemenea, arată apelanta că pentru a fi aplicate minime criterii de apreciere a cuantumului daunelor morale este nevoie ca cel ce le pretinde să producă argumente și indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate, ceea ce nu s-a întâmplat în speța de față.
Se arată în continuare că daunele morale acordate trebuie să aibă în vedere importanța valorilor lezate pentru persoana vătămată, durata menținerii consecințelor vătămărilor și intensitatea suferințelor fizice și psihice, iar practica CEDO cunoaște și alte forme de satisfacție, statuând uneori că și constatarea violării prevederilor convenției constituie în sine o recompensă suficientă și echitabilă, considerându-se că respectiva "constatare" are caracter reparatoriu.
Reclamantul a solicitat admiterea în totalitate a acțiunii formulate ca urmare a modificării în parte a hotărârii instanței de fond și acordarea sumei de 20.000 euro, reprezentând despăgubiri morale, având în vedere că nu a solicitat acordarea de daune materiale, astfel cum a reținut Tribunalul Dâmbovița, iar suma de 5000 euro acordată nu reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului adus prin eroarea judiciară comisă.
Apreciază apelantul că, raportat la probatoriile administrate în cauză, era îndreptățit a primi suma totală solicitată, având în vedere afectarea directă a familiei, a activității pe care o desfășura și atingerea adusă tuturor atributelor ce țin de demnitatea ființei umane, de libertatea ei și de respectul impus în cadrul societății.
Se susține că sunt incidente dispozițiile art.504 alin.1 cod pr.penală, precum și concluziile deciziei Curții Constituționale nr.45/1998, potrivit căreia statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, în cazul tuturor victimelor unei asemenea erori, fără posibilitatea legiuitorului de a restrânge răspunderea statului doar pentru anumite cazuri.
Examinând decizia apelată prin prisma motivelor de apel formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că apelurile Ministerului Public și Statului Român prin Ministerul Finanțelor sunt întemeiate, pe când cel al reclamantului este neîntemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin rechizitoriul 3372/P/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prevăzută de art.239 alin.1,2 Cod penal și a infracțiunii de ultraj prevăzută de art.239 alin.1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina sa că în timp ce reprezentanți ai organelor de poliție efectuau controale în zona conductelor magistrale aparținând SC TRANS SA P, pentru verificarea informațiilor privitoare la sustragerea de produse petroliere din conducte, în noaptea de 27/28.07.2001, orele 1,00 fiind identificat în zona controlată într-o mașină fără numere de înmatriculare, inculpatul s-a sustras încercării de a fi identificat și de a da explicații în legătură cu motivul prezenței sale acolo, împrejurare în care a lovit și amenințat părțile vătămate - agenți de poliție.
Prin sentința penală nr.1719/18.12.2006 a Judecătoriei Cluj Ns -a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin.1 și 2 Cod penal, având ca parte vătămată pe, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art.239 alin.1 Cod penal și infracțiunea de insultă prevăzută de art.205 Cod penal, iar pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin.1,2 și 3 Cod penal, cu partea vătămată, s-a schimbat încadrarea în infracțiunile de ultraj, prevăzută de art.239 alin.1 și 2 Cod penal și insultă, prevăzute de art.205 Cod penal.
Pentru fiecare din cele două infracțiuni de ultraj i s-au aplicat amenzi de 3000 lei și respectiv 5000 lei amendă penală, fiind achitat pentru infracțiunile de insultă, în conformitate cu dispozițiile art.10 litera b și art.11 pct.2 litera a cod procedură penală, ca urmare a dezincriminării faptelor.
S-au contopit pedepsele aplicate în rezultanta de 5000 lei amendă și întrucât inculpatul a fost arestat preventiv, în perioada 31.07.2001 - 05.10.2001, s-a înlăturat în totalitate executarea pedepsei amenzii penale.
Prin decizia penală nr.329/15.10.2007, Tribunalul Cluja admis apelul inculpatului și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin.1 cu aplicarea art.13 cod penal în infracțiunea de amenințare prevăzută de art.193 cu aplicarea art.13 din codul penal, pentru fapta îndreptată împotriva părții vătămate, iar pentru fapta comisă în dauna părții vătămate, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de ultraj prevăzută de art.239 alin.1,2 cu aplicarea art.13 cod penal în infracțiunea de lovire prevăzută de art.180 alin.1 codul penal și amenințare prevăzută de art.193 cod penal cu aplicarea art.13 din codul penal.
Totodată, s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art.11 pct.2 litera b raportat la art.10 litera f cod procedură penală, pentru lipsa plângerii prealabile a părții vătămate, pentru fapta prevăzută de art.193 cod penal cu aplicarea art.13 cod penal, iar pentru fapta îndreptată împotriva părții vătămate, s-a dispus încetarea procesului penal, în conformitate cu dispozițiile art.11 pct.2 litera b raportat la art.10 litera g cod procedură penală pentru intervenirea prescripției răspunderii penale a faptei prevăzute de art.180 alin.1 cod penal și art.193 cod penal cu aplicarea art.13 cod penal, fiind menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Curtea de Apel Cluja respins recursul inculpatului, prin decizia penală nr.90/05.02.2008.
Raportat la situația de fapt reținută mai sus, rezultă că într-adevăr reclamantul a fost arestat preventiv în perioada 31.07.2001 - 05.10.2001, dar conform art.88 cod penal Judecătoria Cluj -N a înlăturat total executarea pedepsei amenzii penale aplicată inculpatului tocmai datorită reținerii stării de arest preventiv.
Se observă de asemenea, că la data luării măsurii arestării preventive inculpatul era cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate deosebită, respectiv cele de ultraj prevăzute de art.239 alin.1, 2 și 3 cod penal care, raportat la pericolul social concret pentru societate a faptelor săvârșite impuneau luarea acestei măsuri.
Faptul că ulterior inculpatul a beneficiat de clemența legislativului, care prin modificări ulterioare, consecutive ori a dezincriminat fapta, cum este cazul infracțiunii de insultă prevăzută de art.205 cod penal pentru care inculpatul a fost achitat în baza dispozițiilor art.10 litera b, raportat la art.11 pct.2 litera a cod pr. penală sau a introdus prevederi mai blânde cum este cazul infracțiunilor de ultraj prevăzute de art.239 alin.1, 2 și 3 cod penal pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu reținerea art.13 cod penal, respectiv intervenirea unei legi penale nefavorabile, nu poate fi considerat o eroare judiciară în înțelesul art.504 cod pr. penală.
Ca atare, în speță nu sunt incidente dispozițiile art.504 pct.3 cod pr.penală potrivit căruia privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art.10 alin.1 litera j cod pr. penală, câtă vreme soluțiile de încetare a procesului penal prevăzute de art.11 pct.2 litera d cod pr. penală au fost raportate la literele f și g ale art.10 cod pr. penală, respectiv lipsa plângerii prealabile a părții vătămate și intervenția prescripției răspunderii penale.
Este adevărat că prin decizia nr.45/1998 s-a constatat că dispozițiile art.504 alin. 1 din Codul d e procedură penală sunt constituționale numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art.48 alin.(3) din Constituție, dar conform dispozițiilor art.48 alin.(3) din Constituție, statul răspunde patrimonial, potrivit legii, doar pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Rezultă din acest text că principiul responsabilității statului față de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare săvârșite în procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori.
Prin Legea nr.281/24.06.2003, care a intervenit ulterior deciziei Curții Constituționale sus amintite art.504 a primit o altă formă, aplicabilă și în prezent, reprodusă în cele ce urmează:
Art. 504 - care dau dreptul la repararea pagubei
Persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Are dreptul la repararea pagubei și persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
Privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanță a procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j).
Are drept la repararea pagubei suferite și persoana care a fost privată de libertate după ce a intervenit prescripția, amnistia sau dezincriminarea faptei.
În speța de față, nu sunt incidente niciunul dintre aceste cazuri și chiar dacă am considera că decizia nr.45/1998 a Curții Constituționale își produce efectele și asupra noilor texte legale ce constituie art.504 cod pr. penală în reglementarea actuală, astfel cum au fost modificate, trebuie precizat că, atât textul legal, cât și interpretarea curții sunt în sensul aplicării acestor dispoziții tuturor victimelor unorerori judiciare.
Ori, așa cum s-a arătat mai sus, la data când s-a luat măsura arestării preventive, când inculpatul a fost trimis în judecată, textele legale îndrituiau organele judiciare a proceda la luarea acestei măsuri, iar faptul că ulterior legislativul a dezincriminat unele fapte sau a introdus prevederi legale mai blânde, nu poate constitui o eroare judiciară în înțelesul Constituției României și dispozițiilor speciale prevăzute de art.504 și următoarele cod pr. penală.
Din contră, reclamantul a beneficiat de clemența legii în condițiile în care s-a constatat cu titlu de putere de lucru judecat că săvârșit faptele reținute în sarcina sa, iar măsura arestării preventive a fost compensată ca o reparație suficientă prin scutirea inculpatului de la plata amenzii penale aplicată, în conformitate cu dispozițiile art.88 cod penal.
Față de considerentele mai sus arătate, urmează a se observa că nu poate fi angajată răspunderea statului în acest caz, câtă vreme în speță nu a fost comisă o eroare judiciară ci doar a intervenit ulterior trimiterii în judecată o lege penală mai favorabilă, astfel încât acțiunea reclamantului trebuia respinsă ca neîntemeiată.
Raportat la cele arătate mai sus, observând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală cu încălcarea dispozițiilor art.504 cod pr.penală, Curtea de Apel în baza dispozițiilor art.296 cod pr.civilă va admite apelurile declarate în cauză de către Ministerul Public și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice D, iar pe cale de consecință va schimba în tot hotărârea atacată și va respinge acțiunea reclamantului pentru motivele arătate anterior.
Având în vedere soluția ce se impune în prezenta cauză, nu vor mai fi analizate criticile referitoare la modalitatea de stabilire a cuantumului daunelor morale invocate de către apelantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și va fi respins apelul reclamantului, dat fiind faptul că acesta nu poate beneficia în cauză de daune morale sau materiale, astfel încât solicitarea sa de majorare a cuantumului stabilit de către prima instanță, nu poate fi primită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamantul, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat cu sediul în B, Drumul nr.14 -.A.18 sector 6,împotriva sentinței civile nr.1370 din 18 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Admite apelurile formulate de pârâtul STATUL ROMÂN - MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și intimatul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA împotriva aceleiași sentințe civile.
Schimbă în tot sentința menționată mai sus în sensul că respinge acțiunea.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 12 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător,
C -, - - -
Grefier,
- -
Red./ Tehnored.CC
6 expl./04.12.2009
nr- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Constanța PanăJudecători:Constanța Pană, Mioara Iolanda Grecu
