Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1991/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1991/R/2008

Ședința publică din 20 octombrie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian

: -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul - împotriva încheierii de ședință din 25.04.2008 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta având ca obiect revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent, avocat din Baroul Maramureș, lipsă fiind reprezentantul reclamantei intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că prin registratura instanței la data de 16 sept. 2008, doamna expert a depus un înscris prin care arată că nu i s-a plătit diferența de onorariu în cuantum de 3948 lei pentru raportul de expertiză efectuat în cauză și solicită instanței să pună în vedere părților să achite această diferență de onorar expert.

Instanța constată că asupra acestei cereri nu se poate pronunța curtea, ci doar instanța care a încuviințat proba cu expertiza, astfel că nu poate pune în discuție această cerere.

Reprezentanta pârâtului recurent depune la dosar chitanțele care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate reprezentantului reclamantei intimate să se prezinte în cauză.

La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtului recurent, avocat din Baroul Maramureș, lipsă fiind reprezentantul reclamantei intimate.

Reprezentanta pârâtului recurent arată că nu are de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat.

Nefiind de formulat alte cereri prealabile sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului și casarea încheierii de ședință din 25.04.2008, pentru motivele arătate pe larg în memoriul de recurs, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Prin încheierea civilă din 25.IV.2008 pronunțată în Dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, s-a dispus suspendarea judecății acțiunii intentate de reclamanta B împotriva pârâtului, având ca obiect revendicare imobil, până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalizate, a Dispoziției nr. 394/2002 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, de Primarul orașului B

În motivare, se arată că reprezentantul reclamantului a invocat excepția de nelegalitate a Dispoziției Primarului orașului B M nr. 394/2002, iar pentru soluționarea acestei excepții, Tribunalul a apreciat că în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, se impune sesizarea Secției Comerciale și de contencios Administrativ din cadrul Tribunalului Maramureș, iar judecata prezentei cauze urmează a fi suspendată, până la soluționarea irevocabilă a excepției de nelegalitate.

Împotriva încheierii de ședință rezumate mai sus, pârâtul a declarat recurs în termenul legal, cu motivarea că s-a dispus suspendarea judecății cauzei, înainte de rezolvarea excepției invocate de pârât, privind timbrajul cererii de repunere pe rol.

Totodată, nu a fost pusă în discuția părților cererea prin care reclamantul a invocat excepția nelegalității Dispoziției Primarului, care trebuia să-i fie comunicată, pentru a putea fi discutată în contradictoriu cu părțile, încălcând dreptul la apărare al pârâtului.

Deși la termenul din 14.IV.2008, pârâtul a ridicat excepția inadmisibilității repunerii pe rol a cauzei, pentru neplata taxei de timbru, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei excepții, reiterate la termenul din 25.IV.2008, luând act de cererea reclamantei privind excepția de nelegalitate.

Excepția netimbrării acțiunii, trebuia să fie soluționată înaintea oricărei alte excepții de procedură, întrucât potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele de timbru se plătesc anticipat, astfel că instanța nu poate pune în discuție alte probleme legate de judecarea litigiului, înainte de achitarea taxelor de timbru, în speță fiind incidente dispozițiile art. 1551alin. ultim pr.civ. raportat la art. 155 alin. 2 Cod procedură civ.

Curtea examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul pârâtului este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Reclamanta B, prin acțiunea introductivă de instanță, intentată în 25.2007, a solicitat obligarea pârâtului să-i lase în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în BMP -ța - nr. 16, compus din sală restaurant ( " " ) spațiu bucătărie, spațiu toalete, în suprafață utilă de 175 mp, precum și terasa de 486 mp.

Acest imobil revendicat de reclamantă, a fost estimat prin acțiunea introductivă la 700.000 RON ( reprezentând 7 milioane lei vechi ) pentru care s-a achitat o taxă judiciară de timbru de 10.186,52 RON.

Deși dovada dreptului de proprietate pretins de reclamantă, trebuie făcută până la prima zi de înfățișare, instanța după ce a acordat în cauză mai multe termene succesive, la termenul din 18.II.2008, având având în vedere că reprezentantul reclamantei, nu a depus la dosar extrasul CF 1357 BMt op 853,854, instanța a dispus suspendarea judecății, din vina părții reclamante în temeiul art. 1551.pr.civ. ( 165 dosar fond ).

În acest context, cererea de repunere pe rol formulată de reclamantă în data de 14.III.2008, în conformitate cu dispozițiile art. 1551alin. 2.pr.civ. raportat la art. 155 alin. 2.pr.civ. nu putea fi admisă, fără achitarea anticipată a taxei judiciare de timbru corespunzătoare, în cuantum de 50% din cât s-a achitat pentru acțiunea introductivă.

Excepția de netimbrare a cererii de repunere pe rol, fiind ridicată de reprezentanta pârâtului, prin scriptul depus pentru termenul din 14.IV.2008 ( 181 ) fiind apoi reiterată și prin " notele de ședință " depuse pentru termenul din 25.IV.2008, instanța era datoare, în virtutea dispozițiilor art. 137.pr.civ. raportat la art. 20 alin. 1 din Legea nr. 147/1997, ce impune achitarea anticipată a taxelor de timbru să soluționeze cu prioritate această excepție și să pună în vedere reclamantei să achite taxa de timbru aferentă repunerii pe rol a cauzei.

Ca atare, fără achitarea taxei judiciare de timbru, instanța nu putea da curs altor cereri sau chestiuni de ordin procedural, ivite după înregistrarea cererii de repunere pe rol.

Or, prin maniera neprocedurală în care a instrumentat cauza, instanța dând curs unei excepții de nelegalitate, înainte de a rezolva problema timbrării cererii de repunere pe rol, s-a încălcat nu numai principiul contradictorialității ce guvernează procesul civil, prin necomunicarea scriptului prin care s-a invocat excepția de nelegalitate, ci și dreptul la apărare al pârâtului, consacrat în Constituție.

În concluzie, a fost suspendată vădit nelegal judecata pricinii, până la soluționarea excepției de nelegalitate a Dispoziției Primarului nr. 394/2002, mai ales că cenzurarea legalității unei astfel de Dispoziții, emisă în baza Legii nr. 10/2001, nicidecum nu revine Secției Comerciale și de Contencios Administrativ, Tribunalul a făcut o aplicare greșită a legii, ignorând cu desăvârșire și dreptul constituțional și CEDO al soluționării cauzei într-un termen rezonabil.

Pe cale de consecință Curtea în temeiul art. 312 alin. 1-3 și 5 raportat la art. 304 pct. 9.pr.civ. va admite recursul pârâtului, va casa încheierea atacată și va trimite cauza aceluiași Tribunal pentru continuarea judecății și obligarea, reclamantei să achite cu prioritate taxa judiciară de timbru, aferentă cererii de repunere pe rol.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul împotriva încheierii civile din 25.IV.2008 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza aceluiași Tribunal pentru continuarea judecății.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 20.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - - -

RED.

DACT.

3 EX./27.10.2008.

JUD.FOND..

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1991/2008. Curtea de Apel Cluj