Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 20/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
- SECȚIA CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR.20/ApDOSAR NR-
Ședința publică din 26 februarie 2008
PREȘEDINTE: Roxana Trif- - - JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
- - - JUDECĂTOR 3: Cristina Năpar
- - - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelurilor declarate depârâții, CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR și de intervenientaîmpotriva deciziei civile nr.447 pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 11 octombrie 2007 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 19 februarie 2008 și apoi la 26 februarie 2008.
CURTEA
Asupra apelurilor de față:
Constată că prin sentința civilă nr.447/S/2007 pronunțată de Tribunalul Brașovs -a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul -, domiciliat în B,-, -9,.4,.40, sector 6 în contradictoriu cu pârâții, cu sediul în Stațiunea, 26, Municipiul C prin Primar și intervenientă în nume propriu & cu sediul în, Hotel Nord. A obligat pe pârâții și Municipiul C prin Primar să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în, compus din teren în suprafață de 783,70. careul 92, loturile 23 și 24 astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză tehnică topografică efectuat în cauză de către expert și construcția existentă pe teren, actual, fostă. A respins cererea de intervenție principală formulată de intervenienta & A obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 1215,64 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că:
În anul 1936, numitul, tatăl reclamantului, a cumpărat de la Primăria C inițial suprafața de 395 mp ce forma lotul 24 al careului 92 din localitatea, iar ulterior a mai cumpărat și lotul 23 al careului 92, în suprafață de 388,70 mp, după cum rezultă din extrasul de pe registrul de terenuri, eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale
Pe acest teren, tatăl reclamantului a edificat în anul 1948 o construcție, parter plus două nivele, identificată în adeverința nr.1658/24.08.1992 eliberată de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale C și adresa nr.15322/08.05.1998 emisă de Primăria C ca fiind.
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr.92/1950, fiind menționat în listele anexă la poziția nr.8514 iar în prezent construcția este înregistrată în evidența contabilă a sub denumirea de, conform adresei nr.1236/10.04. 1998 emisă de
Reclamantul s-a legitimat procesual activ, în calitate de moștenitor legal, descendent de gradul I al proprietarului imobilului. Acesta a fost succesor al autorilor săi împreună cu sora sa decedată, măritată., cumnatul reclamantului a încheiat la data de 28.06.1998 o convenție cu reclamantul prin care cei doi au tranzacționat cu privire la drepturile lor născute sau viitoare asupra masei succesorale, în urma acestei convenții reclamantul fiind singurul îndreptățit să emită pretenții asupra imobilului în litigiu.
Comparând titlurile părților asupra imobilului în litigiu, instanța a reținut că în ceea ce privește modul de dobândire a dreptului de proprietate de către stat asupra imobilului în litigiu, potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
În caz contrar, în situația imobilelor preluate de stat fără respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat, iar statul nu a devenit un adevărat proprietar.
Astfel, în anul 1950, când imobilul revendicat a fost naționalizat era în vigoare Constituția din 1948, care, în art.8 prevedea că proprietatea particulară și dreptul de moștenire erau garantate, iar proprietatea particulară agonisită prin muncă și economisire se bucură de o protecție specială.
Nu se poate afirma, în speța dedusă judecății, că Decretul nr.92/1950 a constituit un mijloc legal de dobândirea proprietății imobilului, cât timp din interpretarea prevederilor art.480 cod civil rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele și de dispune de el, iar potrivit art.481 din același Cod, nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.
De aceea, trecerea bunului imobil în proprietatea statului s-a făcut cu încălcarea prevederilor legale amintite, conferind caracter abuziv măsurii de naționalizare, astfel că titlul statului emis cu încălcarea legii nu poate fi considerat valabil.
În concluzie, instanța a apreciat că în speță titlul statului asupra imobilului în litigiu nu a fost valabil, iar potrivit alin.2 din art.6 din Legea nr.213/1998 bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
În speță, reclamantul a promovat prezenta cerere anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație, Legea nr.10/2001, astfel încât acțiunea de față este admisibilă.
Așadar, instanța constată că acțiunea în revendicare formulată de reclamant este întemeiată, titlul reclamantului fiind preferabil atât față de titlul Statului cât și față de titlul pârâtei, această pârâtă dobândind drepturile asupra imobilului în litigiu de la un neproprietar drept pentru care, văzând prevederile art.480 Cod civil instanța îi va obliga pe pârâții și Municipiul C prin Primar să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în compus din teren în suprafață de 783,70 mp, careul 92, loturile 23 și 24, astfel cum a fost individualizat prin raportul de expertiză
tehnică topografică efectuat în cauză.
În ceea ce privește cererea de intervenție principală formulată în cauză instanța a reținut următoarele:
Între pârâta și intervenienta & s-a încheiat la data de 04.06.2003 contractul de asociere în participațiune nr.1518.
Potrivit art.7 din contract intervenienta avea obligația să execute pe cheltuiala proprie în primul an contractual investiții în valoare totală de107.300.300 lei să execute, de asemenea pe cheltuiala proprie, toate lucrările de întreținere, conservare, reparații, amenajări, modernizări și intimizări.
La art.8 din contract s-a menționat că asociatul Hotels & a luat la cunoștință că activul este revendicat în temeiul Legii 10/2001 și pe calea dreptului comun și își asumă riscul în cazul în care litigiul este soluționat în defavoarea, obligându-se să nu solicite despăgubiri de la asociatul În ceea ce privește pretențiile formulate în contradictoriu cu, față de prevederile art.969 Cod civil care acordă putere de lege, față de părțile contractante, convențiilor legal încheiate, raportat la prevederile art.8 din contractul amintit anterior instanța a apreciat că acestea sunt nefondate, intervenienta obligându-se contractual să nu solicite nici un fel de despăgubiri de la pârâta
În ceea ce privește pretențiile formulate în contradictoriu cu reclamantul instanța a apreciat de asemenea că acestea nu sunt fondate.
Dreptul de creanță invocat de intervenienta nu poate da naștere în sarcina reclamantului a unei obligațiipropter rem, întrucât nici o prevedere legală nu instituie în sarcina deținătorilor de imobile - construcții obligația de a realiza lucrări de investiții de genul celor realizate de intervenienta la imobilul în litigiu.
Nici articolul 1444 Cod civil nu este incident în speță întrucât se referă la contractele de locațiune și arendare.
În ceea ce privește îmbogățirea fără justă cauză, intervenienta nu a făcut dovada micșorării patrimoniului sau în condițiile în care investițiile realizate, prevăzute în contract, s-a stipulat o compensație, respectiv realizarea profitului decurgând din derularea activităților de prestări servicii turistice.
Pe de altă parte, nu se poate considera ca o eventuală îmbogățire este lipsită de cauză, atât timp cât intervenienta a realizat investițiile respective în temeiul unui contract, îmbogățirea fiind astfel reglementată convențional.
Pentru aceste motive, instanța a apreciat că nici instituția îmbogățirii fără justă cauză nu este incidentă drept pentru care cererea de intervenție a fost respinsă ca nefondată.
În baza art.274 Cod procedură civilă instanța i-a obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 1215,64 lei reprezentând cheltuieli de judecată respectiv onorariu expertiză și cheltuieli de transport.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâtele Municipiul C prin primar, Consiliul Local C și intervenienta &.
De asemenea împotriva aceleiași sentințe și împotriva încheierii din 20.11.2006 a declarat apel, pârâta
În dezvoltarea motivelor de apel, pârâtele Municipiul C prin primar și Consiliul Local C susțin următoarele critici:
Încălcarea art.132 Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond a permis modificarea acțiunii, deși trecuse prima zi de înfățișare, cauza parcurgând mai multe cicluri procesuale.
Hotărârea apelată a fost pronunțată cu încălcarea regulilor imperative de competență materială în sensul că Judecătoria Constanța trebuia să rămână legal investită indiferent de precizările ulterioare ale reclamantului.
Reclamantul nu are calitate procesuală activă, nefiind unicul moștenitor al defuncților și, aspect ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar în acest sens: certificatele de moștenitor nr.506/1963, nr.1151/1993 și 1729/1995.
Reclamantul deține în coproprietate imobilul cu (soțul supraviețuitor al sorei reclamantului decedată la 10.01.1995). Înscrisul intitulat "Convenție" invocat de reclamant nu poate fi luat în considerare, deoarece numitul nu a renunțat în mod expres printr-un act unilateral de voință la drepturile sale și de altfel, bunurile ce au format obiectul "Convenției" nu făceau parte din masa succesorală a autorului său și prin urmare, acțiunea este inadmisibilă nefiind promovată de toți coproprietarii imobilului.
Instanța de fond a reținut greșit că titlul statului este nevalabil, deoarece Decretul nr.92/1950 este un act legal câtă vreme nu a fost declarat neconstituțional.
Ultima critică se referă la faptul că deși se invocă art.6 din Decretul 218/1998, instanța soluționează pe fond o acțiune de drept comun în timp ce se afla în vigoare o lege reparatorie specială Legea 10/2001, față de care acțiunea în revendicare pe dreptul comun este inadmisibilă.
În dezvoltarea motivelor de apel, intervenienta " critică hotărârea apelată cu privire la respingerea greșită a cererii de intervenție considerând că în cauză există o obligațiepropter remfață de reclamant, acesta fiind obligat să plătească contravaloarea lucrărilor în baza art.967 Cod civil precum și în baza principiului îmbogățirii fără just temei, fiind reținută greșit neîndeplinirea condițiilor de aplicare a acestui principiu.
Ultima critică se referă la faptul că instanța de fond a reținut greșit că la momentul realizării investiției se cunoștea de intervenientă situația juridică a imobilului și prin urmare, au fost aplicate prevederile art.44 din OUG40/1999 și art.21 alin.5 din Legea 10/2001.
Ori, textul art.44 din nr.OUG40/1999 se referă la imobilele cu destinație de locuință, ori în speță, imobilul se afla în circuitul turistic iar textul art.21 alin.5 din Legea 10/2001 se referă numai la bunurile care se află sub incidența acestei legi, respectiv la bunurile notificate.
Se mai susține că, prin contractul de asociere în participațiune nu operat o înstrăinare a imobilului.
Pârâta critică încheierea de ședință din 20.11.2006 și sentința civilă, pentru nelegala respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a excepției inadmisibilității acțiunii pentru aceleași motive invocate de apelantele pârâte Municipiul C prin primar și Consiliul Local
O altă critică se referă la nelegala admitere a acțiunii în revendicare având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului și litigiu, neprezentând nici un titlu de proprietate.
Ultima critică se referă la reținerea greșită a caracterului abuziv al măsurii de naționalizare.
Se susține că legalitatea deposedării autorilor reclamantului de imobilul din litigiu ca efect al naționalizării. Trebuia făcută în contradictoriu cu Statul Român, ori, reclamantul a renunțat la judecată față de această parte.
Pentru aspectele invocate, se solicită de apelantele pârâte admiterea apelurilor, schimbarea în tot a sentinței civile apelate iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată iar de apelanta intervenientă, schimbarea sentinței în sensul admiterii cererii de intervenție.
Examinând încheierea și sentința apelată în raport cu motivele apelurilor curtea reține că apelurile sunt nefondate.
Cu privire la criticile invocate de apelantele pârâte Municipiul C prin primar și Consiliul Local C, curtea reține următoarele:
După un prim ciclu procesual, la primul termen de judecată din 06.06.2006 în dosarul civil nr.4632/2006 al Judecătoriei Constanța (10, 11, 13), reclamantul și-a întregit acțiunea solicitând obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie, terenul în suprafață de 783, 70 mp situat în, careul 92, loturile 23 și 24, prin acțiunea inițială solicitând revendicarea suprafeței de teren de 395 mp situat în, careul 92, lotul 24.
În dosarul civil nr.6277/1998 al Tribunalului Constanța, la termenul de judecată din 02.06.1999 (14, 15) reclamantul a transformat cererea introductivă din acțiune în constatare în acțiune în revendicare. Potrivit art.132 alin.2 pct.23 și 4 Cod procedură civilă, aceste cereri nu au caracterul de modificare a acțiunii, ci reclamantul și-a mărit câtimea obiectului cererii, respectiv, a înlocuit cererea de constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului, motiv pentru care critica formulată în acest sens este nefondată.
Critica cu privire la încălcarea regulilor imperative de competență materială este nefondată, întrucât ca urmare a măririi câtimii obiectului cererii prin includerea și a terenului din lotul 23, valoarea imobilului revendicat depășind 5 miliarde ROL, incidente în cauză sunt prevederile art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă, competența de soluționare în primă instanță aparținând Tribunalului Constanța.
Critica referitoare la lipsa calității procesuale active a reclamantului și la inadmisibilitatea acțiunii, este nefondată pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală activă a reclamantului rezultă din certificatele de moștenitor nr.506/1963 nr.1151/1993 ( 17, 18 dosar nr.9832/1996 Judecătoria Constanța ) prin care se atestă calitatea de moștenitori legali a reclamantului și sorei acestuia, după autorii lor (părinți) și.
Prin certificatul de moștenitor nr.1729/1995 se atestă ca unic moștenitor legal după sora reclamantului, soțul supraviețuitor.
Prin înscrisul intitulat "Convenție" încheiat la data de 28.06.1996 legalizat sub nr.8054 (7 din dosarul Curții Supreme de Justiție nr.2511/2001) între reclamant și cumnatul său au fost reglementate problemele patrimoniale ale familiei în sensul că, a renunțat "în mod definitiv și irevocabil asupra tuturor celorlalte imobile care au aparținut, lui și ", printre care și asupra imobilului ce face obiectul prezentei cauze (pct.2 lit.c din convenție).
Prin același înscris, s-a statuat că asupra imobilelor de la pct.2 (inclusiv și imobilul din litigiu) reclamantul "va acționa în numele și folosul său propriu și exclusiv în vederea recuperării lor de la stat" cumnatul acestuia obligându-se "ca după recuperarea acestor imobile" de către reclamant să nu emită "nici un fel de pretenție bănească în legătură cu aceste imobile".
Susținerea apelanților că nu se puteau partaja bunuri care nu se aflau în proprietatea tatălui reclamantului, este înlăturată de curte întrucât imobilul a fost naționalizat și preluat abuziv de stat prin Decretul nr.92/1950, ori, conform art.2 alin.2 din Legea 10/2001, "persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar".
Prin urmare, tatăl reclamantului și-a păstrat calitatea de proprietar în temeiul dispozițiilor legale menționate iar convenția a fost încheiată în condițiile art.1704 Cod civil.
Pentru aceste motive, corect s-a statuat de instanța de fond Tribunalul Brașov că, reclamantul s-a legitimat procesual activ în prezenta cauză.
Critica referitoare la nevalabilitatea titlului statului este nefondată, întrucât corect Tribunalul Brașov și-a întemeiat soluția pe dispozițiile art.6 din Decretul nr.213/1998 reținând că, Decretul nr.92/1950 a încălcat Constituția României din 1948, Declarația Universală a Drepturilor Omului și prevederile art.480 - 481 Cod civil.
Ultima critică a apelanților Municipiul C prin primar și Consiliul Local C este înlăturată de instanța de apel, pe considerentul că, prezenta acțiune a fost promovată de reclamant anterior intrării în vigoare a legii speciale de reparație, Legea nr.10/20021, astfel încât acțiunea este admisibilă.
Pentru toate considerentele mai sus reținute, curtea va respinge ca nefondat apelul pârâtelor Municipiul C prin primar și Consiliul Local
Referitor la apelul declarat de curtea reține următoarele:
Criticile privind nelegalitatea respingerii excepțiilor lipsei calității procesuale active a reclamantului și a excepției inadmisibilității acțiunii pronunțate prin încheierea din 20.11.2006în dosarul civil nr.3584/2006de Tribunalul Constanța și de instanța de fond Tribunalul Brașov sunt înlăturate de instanța de apel pentru aceleași considerente reținute la analiza apelului pârâtelor Municipiul C prin primar și Consiliul Local
Nefondată este și critica referitoare la faptul că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului din litigiu, întrucât astfel cum rezultă din extrasul de pe registrul de terenuri eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale (36 dosar nr.2511/2001) tatăl reclamantului a cumpărat de la Primăria C în anul 1936 loturile de teren 24 și 23 din careul 92 pe care a edificat o construcție parter plus două nivele identificată potrivit înscrisurilor de la dosar adeverința nr.1658/1992 eliberată de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale C, adresa nr.15322/1998 emisă de Primăria C (10 și 103 dos. nr.9832/1996 al Judecătoriei Constanța ) precum și a expertizelor ordonate în speță (62 dosar 9832/1996 al Judecătoriei Constanța, 51 și 81 dos. nr.2047/2006 al Tribunalului Constanța ) ca fiind, preluată de stat în baza Decretului nr.92/1950 fiind menționată în listele anexe la decret la poziția 8514 (70 dosar nr.2047/2006 al Tribunalului Constanța ).
Față de cele mai sus reținute și având în vedere și certificatele de moștenitor, precum și prevederile art.492 Cod civil, instanța constată că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului din litigiu.
Ultima critica invocată de apelantă cu privire la reținerea greșită a caracterului abuziv al măsurii de naționalizare este înlăturată de curte pentru aceleași considerente reținute la analiza apelului Municipiului C prin primar și Consiliului Local
Legalitatea deposedării autorilor reclamantului de imobilul din litigiu ca efect al naționalizării a fost corect făcută în contradictoriu cu având în vedere caracterul acțiunii în revendicare, apelanta pârâtă fiind posesoarea imobilului.
Pentru aceste motive, curtea va respinge ca nefondat și apelul
Criticile formulate în apel d e către intervenienta Hotels & sunt nefondate, apelul urmând a fi respins.
Instanța de fond a reținut corect că în cauză nu s-a născut în sarcina reclamantului o obligațiepropter remși că nu sunt îndeplinite nici condițiile cererii de intervenție întemeiate pe principiul îmbogățirii fără just temei, ca de altfel nici aplicarea prevederilor art.1444 Cod civil, pentru considerentele reținute de prima instanță, drept pentru care curtea nu le mai reiterează.
Cât privește respingerea cererii de intervenție față de, corect s-au reținut prevederile art.969 Cod civil care acordă putere de lege părților contractante, intervenienta obligându-se contractual (art.8 - contract) să nu solicite despăgubiri de la S,
Faptul reținut de instanța de fond că intervenienta în momentul asumării obligației de a efectua investițiile cunoștea situația juridică a imobilului, rezultă din art.8 din contract (36 dosar nr.2047/1996 al Tribunalului Constanța ), potrivit căruia "asociatul Hotels & " a luat cunoștință că activul este revendicat în temeiul Legii nr.10/2001 pe calea dreptului comun și își asumă riscul în cazul în care litigiul este soluționat în defavoarea și se obligă să nu solicite despăgubiri de la asociatul ", și prin urmare trebuia să cunoască interdicția prevăzută de art.44 din nr.OUG40/1999 și art.21 alin.5 din Legea 10/2001.
Nefondate sunt criticile apelantei interveniente și ca urmare a aplicării cu prioritate a Legii 10/20021 care are caracterul unei legi speciale, în concurs cu normele juridice în materie cuprinse în alte acte normative. Aceasta rezultă și din dispozițiile art.52 din lege care prevede că "la data introducerii în vigoare, se abrogă orice altă dispoziție contrară".
De altfel, a admite că prevederile art.48 alin.3 din Legea 10/2001 care prevăd că în cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire (pentru sporul de valoare) revine unității deținătoare se aplică numai imobilelor restituite în baza acestei legi nu și a celor restituite pe dreptul comun, ar însemna că textul face o discriminare între persoane aflate în aceeași situație, ceea ce ar fi contrar prevederilor art.16 din Constituția României, care consacră egalitatea în drepturi.
În speță, imobilul fiind preluat fără titlu valabil, conform art.48 alin.3 din Legea 10/2001, obligația de despăgubire revine unității deținătoare iar nu persoanei căreia i s-a restituit imobilul.
Prin urmare, respingerea cererii de intervenție este justificată în baza art.48 alin.3 din Legea 10/2001 față de reclamant și în baza clauzelor contractuale față de pârâta
Pentru aceste considerente, în baza art.296 Cod procedură civilă, curtea va respinge apelurile și se va păstra ca temeinică și legală sentința civilă apelată.
În baza art.274 Cod procedură civilă, curtea va admite în parte cererea intimatului reclamant privind plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel și va obliga apelantele la plata către intimatul reclamant a sumei de 541,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale conform dovezilor depuse în acest sens.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge apelurile declarate de pârâtele Municipiul C prin primar, Consiliul Local C și intervenienta Hotels & împotriva sentinței civile nr.447/S/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o păstrează.
Respinge apelul declarat de pârâta împotriva încheierii de ședință din 20.11.2006 și a sentinței civile nr.447/S/2007 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care le păstrează.
Admite în parte cererea privind plata cheltuielilor de judecată în apel, formulată de intimatul reclamant.
Obligă apelantele să plătească intimatului reclamant suma de 541,45 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. /26.03.2008
Dact./04.04.2008
- 7 exemplare -
Jud. fond
Președinte:Roxana TrifJudecători:Roxana Trif, Dorina Rizea, Cristina Năpar
