Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 200/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

Secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 200/A/2009

Ședința publică din 15 iunie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț

--- -

JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici

- -

GREFIER:

- -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 2975 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, privind și pe pârâtul intimat MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin S, având ca obiect daune morale.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul nu este legal timbrat.

S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată că cererea de reexaminare formulată de reclamantul apelant împotriva încheierii de ședință prin care i s-a pus în vedere să timbreze apelul cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 21.593,3 lei și cu timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, a fost soluționată prin încheierea civilă pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 15 mai 2009, în sensul respingerii ca tardivă, împrejurare raportat la care, Curtea constată că în cauză mai subzistă obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar pentru apel.

Instanța constată că reclamantul apelant, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 21.593,3 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, până la acest moment nu a fost achitată taxa judiciară de timbru aferentă apelului.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 11 alin. 2 rap. la art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 modificată și art. 35 alin. 5 din J nr. 760/C/1999, invocă excepția netimbrării apelului și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 2975/19.12.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice S, având ca obiect obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri în valoare de 1 milion Euro.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că, în prezent, reclamantul este arestat preventiv în Penitenciarul Satu Mare, de unde a adresat Judecătoriei Zalăuo cerere prin care a solicitat copii după declarațiile unor martori, depoziții aflate în dosarul penal nr-, cerere la care Judecătoria Zalăui -a răspuns prin adresa depusă la fila 2 din dosar. Rezultă astfel că reclamantului nu i-a fost încălcat dreptul la petiționare, petiția adresată de acesta primind răspuns din partea Judecătoriei Zalău.

Reclamantul a susținut că a fost prejudiciat, însă, nu a reușit să precizeze care este prejudiciul material ori moral care i-a fost cauzat.

Întrucât reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui prejudiciu în ceea ce-l privește, a întinderii acestuia, nu a indicat persoana afirmativ vinovată de producerea prejudiciului și nici existența unui raport de cauzalitate între prejudiciu și cel care l-a cauzat, în temeiul art. 998 și următoarele civ. acțiune a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat "recurs" - cale de atac recalificată de către instanță în apel, la termenul de judecată din 16 martie 2009, în temeiul art. 2821alin. 1. proc. civ. ( 5) -, în termen legal, reclamantul, arătând în motivarea apelului faptul că Judecătoria Zalăua refuzat să-i elibereze copii după actele solicitate, motiv pentru care apelantul nu a putut beneficia de un proces echitabil în cauza penală, i s-a interzis dreptul la apărare și petiționare, precum și dreptul de a se adresa justiției în cauza respectivă și de a depune plângeri penale împotriva unor persoane implicate. S-a mai invocat de către apelant faptul că la acea dată, datorită stării de arest preventiv în care se găsea, a fost supus discriminării, întrucât nu se putea deplasa și nu avea banii necesari pentru angajarea unui avocat pentru soluționarea problemei sale.

Prejudiciul cauzat apelantului, datorită împrejurărilor de fapt relatate în motivarea apelului, rezultă din faptul că i-au fost încălcate ele mai elementare drepturi, prevăzute de Constituția României, de CEDO, apelantul fiind trimis în judecată în dosarul penal în baza unui dosar ticluit de o prostituată și câțiva milițieni corupți.

În aceste condiții, arată apelantul, nu mai este necesar, în opinia apelantului, să mai facă dovada vreunui prejudiciu, fiind îndreptățit la despăgubirile solicitate.

Pentru primul termen de judecată fixat în cauză, ca de altfel și pentru următoarele termene de judecată acordate în prezenta cauză, apelantul a fost citat legal cu mențiunea de a timbra apelul cu suma de 21.593,3 RON taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, timbrajul fiind calculat în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, la valoarea în lei a echivalentului sumei de 1 milion Euro.

Apelantul a formulat cerere de reexaminare împotriva dispoziției instanței prin care s-a stabilit obligația sa de plată a taxelor de timbru aferente apelului ( 24), cerere soluționată de Curtea de APEL CLUJ prin încheierea civilă pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 15 mai 2009, soluția fiind aceea de respingere ca tardivă a cererii de reexaminare, în baza art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 ( 28).

Constatându-se așadar că apelantul, deși a fost legal citat și pentru termenul de judecată din data de 15 iunie 2009 cu mențiunea achitării timbrajului aferent apelului, sub sancțiunea anulării acestuia ca netimbrat, aspect confirmat de dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, aflate la filele 36-39 dosar apel, Curtea, în temeiul art. 20 alin. 3 rap. la art. 11 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. 5 din nr. 760/C/1999, va admite excepția netimbrării apelului, invocată la termenul de judecată din data de 15 iunie 2009, cu consecința anulării apelului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2975 din 19.12.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este definitivă și executorie.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din 15 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

--- - - - -

Red./dact.MM

4ex./16.06.2009

Președinte:Carmen Maria Conț
Judecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 200/2009. Curtea de Apel Cluj