Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 200/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (130/2010)
Completul 1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 200
Ședința publică de la 15.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva deciziei civile nr. 1231 din 16.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant (moștenitor al defunctei ) și intimata - chemată în garanție SC SA.
are ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicită judecarea cauzei în lipsă confrom art. 242 pct. 2 cod procedură civilă cât și faptul că motivele de recurs au fost comuicate către părțile adverse.
Se mai învederează că la dosarul cauzei prin serviciul registatură, la data de 11.02.2010, intimatul - reclamant a depus întâmpinare, în 2 exemplare.
Curtea, având în vedere că recurentul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor solicită judecarea cauzei în lipsă confrom art. 242 pct. 2 cod procedură civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 9.11.2007, sub nr-, pe rolul Judecătoriei sectorului 4 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, solicitând instanței pronunțarea unei sentințe prin care pârâtul să fie obligat să-i restituie suma de 10.874.493 Rol, la valoarea actualizată, reprezentând prețul apartamentului nr.3 situat în B, str.-.- nr.18,.2, sector 4, cumpărat de reclamantă în baza Legii nr.112/1995 și obligarea pârâtei la restituirea prețului plătit pentru apartament.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că a cumpărat de la, în baza Legii nr.112/1995, apartamentul menționat în petitul acțiunii, astfel cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr.316/24.09.1996, cu respectarea tuturor dispozițiilor acestei legi și după ce s-a asigurat că nu exista nici o cerere de revendicare a apartamentului de către fostul proprietar sau moștenitorii acestora.
În septembrie 1999, mergând la Administrația financiară pentru a plăti impozitul aferent apartamentului, a fost informată că acesta făcea obiectul unui litigiu de revendicare inițiat de d-na G, situație în care a formulat o cerere de intervenție în cadrul acelui proces.
Procesul a fost finalizat în anul 2006, iar prin decizia civilă nr.659/21.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus respingerea cererii sale de intervenție și a fost obligată să lase în deplină proprietate și posesie numitei G apartamentul pe care-l cumpărase de la stat.
În această situație, reclamanta consideră că este îndreptățită să fie despăgubită de vânzătoarea pentru evicțiune, iar Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i restituie contravaloarea reactualizată a prețului plătit pentru imobil.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.50 alin.1, 2 și 3 din Legea nr.10/2001, republicată, art.1336 Cod civil, art.1341 alin.1 cod civil și art.1346 Cod civil.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că a vândut apartamentul, în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului B, și nu în calitate de proprietar, iar prețul apartamentului l-a virat Direcției generale a Finanțelor Publice de Stat.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare prin care reclamanta a dobândit imobilul, iar în cauză sunt întrunite condițiile angajării răspunderii contractuale a vânzătorului pentru evicțiune.
Același pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a SA. solicitând ca, în ipoteza în care instanța va admite acțiunea reclamantei, să fie obligat chematul în garanție la restituirea comisionului de 1% încasat la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Ulterior, reclamanta și-a completat acțiunea, chemând în judecată, în calitate de pârâți și Consiliul Local al Sectorului 4 B și Primăria Municipiului B, cu precizarea că obiectul acțiunii îl reprezintă restituirea prețului de 10.874.493 Rol, la valoarea actualizată.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 9.01.2008, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta și a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, în motivarea ambelor soluții fiind reținute dispozițiile art.51 din Legea nr.10/2001.
Consiliul local al Sectorului 4 Baf ormulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că imobilul a fost cumpărat de reclamantă de la, societate care nu se află în nicio relație de subordonare cu Consiliul Local al Sectorului 4 B, iar conform atribuțiilor sale, Consiliul local doar administrează în condițiile legii, bunurile proprietate privată a municipiului, de pe raza sectorului, pe baza hotărârii
Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 5.03.2008, instanța de fond a admis și această excepție.
Prin sentința civilă nr.1998/25.03.2009, Judecătoria sectorului 4 Baa dmis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să restituie acesteia prețul de piață al apartamentului nr.3 situat în B, str.-.- nr.18,.2, sector 4, evaluat de expert la suma de 82.074 Euro, în lei la cursul BNR din ziua plății.
Prin aceeași sentință, s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, ca neîntemeiată și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.250 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a cumpărat apartamentul în litigiu de la, în baza Legii nr.112/1995, iar prin decizia civilă nr.170/A/17.05.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr.659/21.03.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă, a fost obligată să lase acest apartament în deplină proprietate și liniștită posesie numitei G.
În continuare, s-a reținut că potrivit art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001, republicată, restituirea prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar, constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.
În raport de aceste considerente, instanța de fond a constatat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile legale menționate anterior, iar pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor se impune a fi obligat să restituire reclamantei prețul de piață al apartamentului pe care aceasta l-a pierdut.
Referitor la cererea de chemare în garanție, instanța a apreciat că este neîntemeiată, deoarece nu sunt îndeplinite dispozițiile art.60 alin.1 Cod de procedură civilă, conform cărora partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, deoarece în cauză obligația de restituire a prețului plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri irevocabile, revine, conform legii, Ministerului Finanțelor Publice.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel, a susținut că instanța de fond a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantului pârât, deși, potrivit art.1337 Cod civil, vânzătorul este cel care trebuie să răspundă pentru evicțiunea totală a cumpărătorului.
A susținut, totodată, că reclamanta nu a făcut dovada existenței unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se fi reținut buna sa credință la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, situație în care instanța ar fi trebuit să constate că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001.
În continuare, apelantul a susținut că instanța de fond a greșit și atunci când a respins cererea de chemare în garanție a, deși aceasta a reținut potrivit legii 1% din prețul plătit de reclamantă cu titlu de comision pentru încheierea actului de vânzare-cumpărare.
În finalul motivelor de apel, s-a arătat că instanța de fond a greșit și atunci când a obligat apelantul pârât la plata cheltuielilor de judecată, deși acesta nu poate răspunde pentru evicțiune și nu are nicio vină în declanșarea litigiului.
Prin decizia civilă nr.1231/16.11.2009, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins apelul ca fiind nefondat.
Pe parcursul soluționării apelului, reclamanta a decedat, locul acesteia în proces fiind luat de moștenitorul, în baza certificatului de moștenitor nr.62/10.08.2009.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001. Din chiar cuprinsul acestui text de lege s-a constatat că se referă la plata sumelor reprezentând prețul actualizat achitat de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, caz în care plata se face de către Ministerul Finanțelor Publice.
Critica apelantului pârât privind vinovăția, care a fost parte contractantă în actul de vânzare-cumpărare invocat de reclamantă, a fost înlăturată de tribunal, reținându-se că aceasta a încheiat acest act în calitate de mandatar al Municipiului B, și nu în nume propriu.
Și critica prin care apelantul pârât a susținut că se impune obligarea la restituirea comisionului a fost înlăturată de tribunal, față de dispozițiile exprese ale art.51 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001, care prevăd că plata prețului actualizat plătit de chiriași se face de către Ministerul Finanțelor Publice, fără a distinge ori a limita obligația de plată doar la diferența dintre preț actualizat și comision.
Cu privire la cheltuielile de judecată, tribunalul a apreciat că acestea au fost în mod corect acordate reclamantei, fiind de principiu că la baza obligației de restituire a unor astfel de cheltuieli stă culpa procesuală, iar pe tot parcursul derulării procesului apelantul pârât nu a recunoscut obligația sa de a restitui reclamantului prețul de piață al apartamentului.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelantul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, criticând-o pentru interpretarea și aplicarea greșită a legii, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 Cod de procedură civilă.
Prin motivele de recurs, a fost reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât, motivat de faptul că acesta nu a fost parte în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă, iar potrivit dispozițiilor art.1337 Cod civil numai vânzătorul poate răspunde pentru prejudiciul cauzat cumpărătorului prin evicțiune.
În continuare, s-a susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001, dispoziții care nu erau incidente în cauză, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care să se fi constatat buna sa credință la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare, fiind evident că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
În opinia recurentului pârât, instanța de apel a greșit și atunci când a menținut soluția instanței de fond, prin care a fost respinsă cererea de chemare în garanție a, deși din dispozițiile art.41 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, rezultă că 1% din prețul plătit de chiriași se reține de unitatea care a vândut apartamentul, în condițiile acestei legi.
În finalul motivelor de recurs, s-a susținut că instanța de apel a greșit și atunci când a menținut obligarea recurentului pârât la plata cheltuielilor de judecată, deși potrivit art.1337 Cod civil, răspunderea pentru evicțiunea suferită de reclamantă revenea Primăriei Municipiului B, în calitate de vânzător, iar din probele administrate nu a rezultat reaua-credință sau neglijența recurentului pârât în declanșarea litigiului de față.
Prin acțiunea adresată primei instanțe, astfel cum a fost precizată, de reclamanta și continuată de moștenitorul acesteia s-a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata prețului de piață al apartamentului nr. 3 situat în imobilul din B,-,.2, sector 4, de care a fost evinsă prin decizia civilă nr.659/21.03.2006.
Din probele administrate a rezultat că acest apartament a fost proprietatea autorilor numitei G, a fost trecut fără titlu valabil în proprietatea statului și înstrăinat apoi în baza Legii nr.112/1995 autoarei reclamantului din prezenta cauză, care, ulterior, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a fost obligată să lase acest apartament în deplină proprietate și liniștită posesie ei foștilor proprietari.
Această situație de fapt și de drept a fost în mod corect reținută și de instanțele anterioare și nu se contestă în recurs.
Fiind vorba de un imobil trecut în patrimoniul statului în perioada de referință a Legii nr.10/2001, în mod corect instanțele anterioare au apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile acestei legi speciale, care se aplică prioritar față de legea generală, cu atât mai mult cu cât, prin acțiune reclamanta indicase ca temei juridic al acesteia și dispozițiile articolului 50 alin. 1,2 și 3 din această lege.
Articolul 50 din Legea nr.10/2001 reglementează dreptul chiriașilor ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pentru că au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, la restituirea prețului plătit reactualizat iar articolul 50 indice 1, introdus prin Legea nr.1/2009 prevede dreptul chiriașilor ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, deși au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, la restituirea prețului de piață al imobilului.
Potrivit articolului 50 alin.final și într-un caz și în celălalt restituirea prețului se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul articolului 13 alin.6 din Legea nr.112/1995, cu modificările ulterioare.
În consecință, chiar dacă autoarea intimatului reclamant a fost evinsă de bunul său imobil printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă,în care s-a reținut reaua sa credință la momentul încheierii actului,aceasta nu poate conduce la concluzia lipsei calității procesuale pasive a recurentului pârât,astfel cum se susține prin motivul 1 din cererea de recurs.
În cadrul aceluiași motiv de recurs și în susținerea aceleiași excepții,privind lipsa calității procesuale pasive, recurentul susține că prejudiciul suferit de autoarea intimatului reclamant prin evicțiune s-ar fi impus a fi acoperit de către Primăria Municipiului B, în calitate de vânzătoare și în conformitate cu dispozițiile de drept comun privind evicțiunea.
Nici această critică nu poate fi reținută în raport de regulile de drept care guvernează aplicarea legii speciale în raport cu legea generală.
În toate cazurile în care există concurs între o lege specială și o lege generală se aplică cu prioritate legea specială, legea generală aplicându-se doar în completare, respectiv pentru situațiile juridice care au scăpat reglementării legii speciale.
Prin articolul 50 din Legea nr. 10/2001 a fost reglementată și situația în care contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat de chiriași cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995, iar în condițiile în care acesta reprezintă o normă specială, se aplică prioritar în raport cu norma de drept generală, respectiv cu dispozițiile Codului civil care reglementează răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.
Prin al doilea motiv de recurs formulat, recurenta critică soluția instanței de apel, cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție a SC SA.
Prin această cerere recurenta a solicitat ca, în situația admiterii acțiunii reclamantei și obligării sale la restituirea prețului să fie obligată societatea chemată în garanție să-i restituie comisionul de 1% reținut de aceasta cu titlu de comision.
Din probe a rezultat însă că SC SA a încasat această sumă cu titlu de comision pentru încheierea actului de vânzare - cumpărare cu intimata reclamantă, iar faptul că acest act a fost ulterior desființat în instanță nu este imputabil chematei în garanție, care justifică reținerea acestui comision prin simpla încheiere a actului.
Prin ultimul motiv de recurs, recurentul susține că instanța de apel ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile articolului 274 Cod Procedură Civilă atunci când a obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, deși acesta nu are nici o culpă în declanșarea litigiului.
Și această critică este nefondată, în raport de soluția pronunțată de instanța de fond, menținută prin apel și de dispozițiile articolului 274 Cod Procedură Civilă.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât în cauză a fost argumentată anterior, iar prin sentința instanței de fond recurentul pârât a fost obligat să plătească autoarei reclamantului despăgubirile solicitate prin acțiune. Articolul 274 Cod Procedură Civilă condiționează obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată doar de căderea în pretenții a acestuia, situație în care recurentul pârât se află din moment ce instanțele anterioare au dispus obligarea sa la plata despăgubirilor solicitate prin acțiune.
În consecință, apreciind că decizia instanței de apel este legală,Curtea va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, împotriva deciziei civile nr. 1231 din 16.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant (moștenitor al defunctei ) și intimata - chemată în garanție SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnored.
2 ex/19.02.2010
---------------------------------------
- Secția a V-a -
-
Jud.Sector 4 -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița
