Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2007. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 17 septembrie 2007
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Eliza Marin
JUDECĂTOR 3: Rodica
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA P, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în P,-, jud. P, împotriva deciziei civile nr.52 din 9 mai 2001 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în P,- -.A.25 jud.P, ambele prin mandatar, domiciliat în P-, jud.P, domiciliată în B-.4.3.4.41, sector 2, domiciliat în B,-, jud. B și, domiciliat în P-, jud. P și pârâtul Consiliul Local al Municipiului P, cu sediul în--4, jud. P, cauză venită spre soluționare urmare deciziei nr. 3382 din 28 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de proprietate intelectuală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA P reprezentată de avocat din Baroul Prahova, intimații-reclamanți, și, toți reprezentați de avocat din același barou precum și intimatul-pârât Consiliul Local al Municipiului P, reprezentat de consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv certificat de atestare a dreptului de proprietate, contract de privatizare și hotărâri judecătorești pronunțate în spețe similare - practică judiciară.
Avocat, având cuvântul, arată că este de acord cu proba solicitată de recurentă, cunoaște conținutul înscrisurilor ce s-a solicitat a fi depuse la dosar, iar o parte din acestea există deja.
Consilier juridic, având cuvântul, arată de asemenea, că este de acord cu proba cu înscrisuri solicitată de recurentă.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri reprezentând practică judiciară solicitată de recurenta-pârâtă considerând-o concludentă, pertinentă și utilă cauzei, celelalte acte aflându-se deja la dosarul cauzei, nefiind acte noi.
Avocat depune în copie xerox certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.2524 din 17 aprilie 2001 și nr. 2314 din 10 ianuarie 2000, contractele de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 250 din 15 iunie 1995 și nr.495 din 31 august 1995, precum și practică judiciară și având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Avocat și consilier juridic, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul, susține oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, arătând în esență că solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor și pe fond respingerea acțiunii în revendicare formulată de reclamanți având în vedere că societatea a fost privatizată și în temeiul acestei operațiuni a dobândit și dreptul de proprietate asupra imobilelor prin certificatele de atestare a dreptului de proprietate, care nu au fost contestate sau anulate prin hotărâre judecătorească. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Solicită amânarea pronunțării asupra cauzei pentru a avea posibilitatea să depună concluzii scrise.
Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat. Arată că motivele întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.10 au devenit inaplicabile, deoarece vizau netemeinicia hotărârilor, iar motivul bazat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu indică ce normă a fost încălcată, invocând numai chestiuni care nu aui relevanță și nu privesc fondul cauzei. Menționează că numai Fabrica a fost luată cu titlu de către stat, locuința, care se afla la aceeași adresă intrând în proprietatea statului fără titlu, nefiind naționalizată odată cu fabrica. Precizează că practica judiciară în materie este unitară în ceea ce privește restituirea locuinței și a terenului aferent acesteia. Cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, susținerile intimaților persoane fizice fiind întemeiate. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Având în vedere solicitarea apărătoarei recurentei-pârâte de a se amâna pronunțarea pentru a avea posibilitatea să depună concluzii scrise,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de 24 septembrie 2008.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE
DOSAR NR- CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA NR. 824
Ședința publică din data de 24 septembrie 2008
Președinte - - - -
Judecător - - -
Judecător - -
Grefier -
Pe rol fiind recursului declarat de pârâta SC SA P, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în-, jud. P, împotriva deciziei civile nr.52 din 9 mai 2001 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în P,- -.A.25 jud.P, ambele prin mandatar, domiciliat în P-, jud.P, domiciliată în B-.4.3.4.41, sector 2, domiciliat în B,-, jud. B și, domiciliat în P-, jud. P și pârâtul Consiliul Local al Municipiului P, cu sediul în--4, jud. P, cauză venită spre soluționare urmare deciziei nr. 3382 din 28 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de proprietate intelectuală.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 septembrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când instanța, pentru a da posibilitate recurentei să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea azi, 24 septembrie 2008 când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 18.06.1997 sub nr. 8985/1997 reclamantul, în calitate de moștenitor al părinților săi și a chemat în judecată pe pârâtele SC SA și Pimăria Municipiului P solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a actelor și formalităților care au stat la baza ocupării abuzive a locuinței familiei sale compusă din clădire și teren situat în P,--13, jud.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data căsătoriei mamei sale aceasta a primit dotă o casă de zid cu 3 camere, antreu și teren situată în S din P, str.- -, iar tatăl său în continuarea imobilului primit zestre a mai cumpărat o suprafață de teren pe care a edificat o locuință și o fabrică de paste făinoase cu emblema "".
A mai precizat reclamantul că în anul 1948 fabrica a fost naționalizată dar nu și casa care a continuat a fi locuită de părinții săi ce închiriau camere pentru a-și asigura traiul.
Împrejurarea că respectiva casă nu a făcut obiectul naționalizării rezultă și dintr-un act prin care directorul statistician al P certifica împrejurarea că imobilul respectiv nu face parte din mijloacele de bază ale întreprinderii.
Așa fiind, locuința a fost preluată de stat fără titlu valabil, acesta nu a devenit proprietarul bunului iar dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz.
La data de 21 august 1997 reclamantul și-a precizat obiectul cererii de chemare în judecată în sensul că acesta este dat de o acțiune în revendicare cu privire la bun.
Totodată, reclamantul a învederat că a formulat acțiunea în nume propriu și ca mandatar al celorlalți comoștenitori și anume, - și.
În temeiul art.115-118 Cod procedură civilă, pârâta SC SA Paf ormulat întâmpinare învederând că deține hotărâre judecătorească prin care s-a constatat dreptul de proprietate asupra terenului situat în-.
Părțile au depus la dosar acte.
În cauză au fost administrate și probe cu expertize de specialitate.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Ploieștia pronunțat sentința civilă nr.8996 din 18 septembrie 1998, prin care a respins cererea reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții nu au făcut dovada titlului de proprietate pe care îl au pentru imobilele revendicate.
A mai reținut instanța că reclamanții nu au probat nici că imobilul construcție existent lângă fabrică le aparține, că a avut destinație de locuință și nu de birouri aferente fabricii naționalizate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul Prahova - Secția civilă prin Decizia nr.1404 din 31 mai 1999 admis apelul, a admis excepția de necompetență materială a judecătoriei, a desființat sentința civilă nr.8996/1998 și a stabilit că în speță competența de soluționare revine tribunalului.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că valoarea imobilului în litigiu stabilită prin cele două expertize efectuate se ridică la suma de 545.512.380 lei iar în acest context sentința instanței de fond este lovită de nulitate întrucât în conformitate cu dispozițiile art.2 lit.b Cod procedură civilă procesele și cererile privind drepturi și obligații rezultând din raporturile juridice civile al căror obiect are o valoare de peste 150.000.000 lei se judecă în primă instanță de tribunal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova - secția civilă sub nr.5117/1999.
La data de 3 decembrie 1999 Tribunalul Prahova - Secția civilă a pronunțat sentința nr.395 prin care a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta SC SA să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul situat în P,--13 județul P, respingând acțiunea față de Consiliul Local P ca neîntemeiată.
A reținut instanța că reclamanții cu actele de stare civilă au făcut dovada calității de succesori ai defuncților lor părinți și, născută.
Pe de altă parte, din declarațiile martorilor coroborate cu înscrisurile aflate la dosar rezultă că aceștia au fost proprietarii unui teren și construcție situată la adresa din--13 și care nu fac parte din mijloacele de bază ale întreprinderii naționalizate.
Totodată, a reținut instanța că acest imobil este ocupat de pârâta SC SA fără titlu întrucât în lipsa unei dovezi certe din care să rezulte că imobilul în litigiu a trecut în mod legal în proprietatea statului sentința Judecătoriei Ploiești nu constituie un titlu legal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta SC SA, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Totodată, împotriva aceleiași hotărâri a declarat apel și Consiliul Local
Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă prin decizia nr.45 din 18 mai 2000 respins ca nefondate apelurile.
A reținut instanța că în ceea ce privește apelul Consiliului Local P acesta nu a fost motivat în termenul prevăzut de art.2881Cod procedură civilă, așa cum acest text a fost modificat prin nr.OG13/1998, deoarece deși motivarea sentinței i s-a comunicat la data de 15 februarie 2000 nu a procedat la motivarea căii de atac, iar Curtea nu are motive de ordine publică de pus în discuție din oficiu.
A mai reținut instanța că reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitorii defuncților lor părinți și, născută, aceasta din urmă fiind beneficiara unui act dotal având ca obiect un teren și o casă.
Totodată, din adresa nr.9324/1955 rezultă clar că imobilul ce face obiectul acțiunii situat la numerele 11-13, adică fosta locuință a proprietarilor fabricii "" naționalizată, nu făcea parte din la acea vreme din mijloacele fixe ale întreprinderii.
Pe de altă parte, sentința civilă nr.11784/1995 a Judecătoriei Ploiești pe care pârâta o opune reclamanților, nu poate fi invocată drept titlu așa cum corect a reținut și prima instanță.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta criticând-o pentru motive de nelegalitate.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.1152 din 21 februarie 2001 admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza la instanța de apel pentru rejudecarea apelurilor.
A reținut instanța supremă că potrivit prevederilor art.258 Cod procedură civilă dispozitivul hotărârii se semnează, sub pedeapsa nulității, de judecători și grefier.
Fiind o excepție de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.2 din Codul d e procedură civilă, poate fi invocată și din oficiu de instanța de recurs.
Din examinarea actelor dosarului rezultă că minuta deciziei din 18 mai 2000 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în dosarul nr.2401/2000, nu poartă semnătura grefierului de ședință - fila 3 verso situație în care, conform textului mai sus citat, hotărârea pronunțată este lovită de nulitate, potrivit prevederilor art.261 pct.8 din Codul d e procedură civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă la data de 20.04.2001 sub nr.3155/2001.
Prin decizia nr.52 din 9 mai 2001 Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă a respins ca nefondate apelurile.
A reținut instanța că reclamanții au făcut dovada titlului cu actul dotal iar împrejurarea că imobilul revendicat este unul și același cu cel indicat în înscris rezultă și din expertiza tehnică întocmită în fața instanței de fond în primul ciclu procesual și este confirmată și de o altă lucrare de expertiză tehnică.
A mai reținut instanța de apel că naționalizarea din anul 1948 nu a cuprins clădirea în litigiu care avea destinație de casă de locuit, autorii reclamanților fiind deposedați în mod abuziv de acest bun.
Pe de altă parte, în speță nu se poate discuta de autoritate de lucru judecat întrucât hotărârea invocată de apelantă nu este opozabilă foștilor proprietari care nu au fost părți în respectivul litigiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC SA, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că atât instanța de fond cât și cea de apel au interpretat eronat probele administrate în cauză, făcându-se aplicarea greșită a legii și nepronunțându-se asupra înscrisului administrat, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
Astfel, din expertiză și interogatorii reiese că reclamanții nu au demonstrat dreptul de proprietate pentru imobilul revendicat, actul dotal reprezentând un înscris care se referă la un loc situat în str. - -, fără elementara precizare a numărului, neexistând o identitate între imobilul revendicat și cel deținut de SC SA.
A mai precizat recurenta că pentru terenul revendicat i-a fost emis certificat de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 2314/10.01.2000, depus în instanța de apel, iar acesta a omis să se pronunțe asupra respectivul mijloc de apărare deși era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.
De asemenea instanța trebuia să ia în considerare și contratele de privatizare ale societății, imobilul regăsindu-se în contabilitatea sa.
Pe de altă parte, în virtutea rolului activ al instanțelor judecătorești acestea nu au dispus introducerea în cauză a FPS-ului și FPP Muntenia, instituții care au garantat ca imobilele sunt libere de orice sarcini.
Totodată instanța aplicat o normă juridică străină situației de fapt.
Astfel, așa cum și expertizele demonstrează terenul a făcut obiectul naționalizării alături de fosta fabrică " ", imobilului cu destinație de locuință aplicându-i-se un regim juridic distinct.
Ca urmare instanța de apel a aplicat prin analogie dar fără dovezi în aceste sens situația potrivit căreia imobilul revendicat, inclusiv terenul aferent a fost preluat abuziv în anul 1951.
Mai mult decât atât obiecțiunile de fond făcute în termen la momentul expertizelor nu au fost reținute de instanță, deși erau indisolubil legate de o corectă soluționare a litigiului.
A mai precizat recurenta că întrucât deține cu titlu legal imobilele a încheiat un contract de garanței imobiliară cu BCR.
Pe de altă parte, era necesară o analiză mai minuțioasă cu privire la regimul juridic aplicabil atât clădirii revendicate cât și a terenului revendicat, eventual reclamanții având un drept de creanță asupra obiectivului solicitat a fi predat în natură.
În cauză au fost depuse înscrisuri.
Recurenta a formulat și depus la dosar concluzii scrise.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală prin decizia nr.1258 din 9 februarie 2007 trimis cauza la Curtea de APEL PLOIEȘTI spre competenta soluționare a recursului declarat de SC SA P împotriva deciziei nr.52 din 9 mai 2001 aceleiași instanțe.
A reținut instanța supremă că Legea nr.219/2005 intrată în vigoare în timp ce recursul se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a modificat dispozițiile din Codul d e procedură civilă referitoare la competența instanțelor judecătorești, reinstituind principiul ierarhiei acestora în soluționarea căilor de atac în sensul că judecarea apelului și a recursului aparține instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea supusă controlului.
Conform art.II alin.1 din Legea nr.219/2001 procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite precum și căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii.
Prin sintagma "potrivit legii" legiuitorul a avut în vedere atât dispozițiile procedurale privind instanța competentă să soluționeze căile de atac dar și dispozițiile de competență materială determinate de valoarea obiectului litigiului.
Astfel, conform art.2 pct.1 lit.b din Codul d e procedură civilă, modificat prin Legea nr.219/2005 tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde lei, iar potrivit art.1 pct.1 din același cod judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile al căror obiect are o valoare sub 5 miliarde lei.
Cum în speță valoarea obiectului litigiului este sub 5 miliarde lei, valoare reținută și prin decizia nr.1404 din 31 mai 1999, competența materială de soluționare a recursului aparține Curții de APEL PLOIEȘTI.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26 iunie 2007, sub nr-.
Prin Decizia nr. 1086/25.10.2007 Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de Proprietate Intelectuală.
Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut că inițial reclamantul și ulterior ceilalți reclamanți au investit Judecătoria Ploiești cu o cerere având ca obiect revendicarea unui imobil teren și construcție situate în P,--13, jud.
Urmare a promovării căi de atac a apelului împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie, Tribunalul Prahova - secția civilă printr-o decizie irevocabilă a stabilită că în speța dedusă judecății competența de soluționare în primă instanță aparține tribunalului, având în vedere valoarea obiectului pricinii așa cum acesta a rezultat din lucrări de expertiză de specialitate topografie și construcții.
Cauza a fost soluționată în fond de tribunal, iar în apel d e Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția civilă.
Decizia pronunțată de această din urmă instanță în al doilea ciclu procesual a fost atacată cu recurs înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13.06.2001.
Pe parcursul soluționării litigiului de instanța supremă a intrat în vigoare Legea nr. 219/2005.
Invocând dispozițiile art. II(1) acest act normativ conform căruia " procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competențelor instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii", Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală a trimis cauza spre competenta soluționare a recursului Curții de APEL PLOIEȘTI.
După cum se știe, sub aspectul acțiunii în timp a normelor de competență la intrarea în vigoare a unei legii noi sunt posibile mai multe situații și anume: instanța sesizată rămâne competentă să judece litigiile aflate în curs de soluționare; instanța sesizată rămâne competentă numai dacă litigiul a ajuns într-un anumit stadiu; instanța sesizată trebuie să se dezînvestească și să trimită cauza instanței sau organului de jurisdicție sau cu activitate jurisdicțională devenite competente potrivit legii noi.
Prin normele tranzitorii înscrise în Legea nr. 219/2005 de aprobare a Ordonanței de Urgență nr. 138/2000 s-a instituit principiul aplicării imediate a normelor de procedură.
Astfel, potrivit art. II al. 1 din actul normativ menționat procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente potrivit legii, iar în baza art. II al. 3 recursurile aflate pe rolul Înaltei Curții de Casație și Justiție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care sunt de competențe Curților de Apel se trimit la curțile de apel.
Din reglementarea arătată rezultă fără putere de tăgadă că pentru a se putea trimite un recurs aflat pe rolul instanței supreme la curtea de apel, respectiva cale de atac trebuie să intre în competența de soluționare a curții de apel potrivit legii.
Ori, în speța dedusă judecății cauza a fost soluționată în fond de tribunal, competență materială stabilită printr-o hotărâre irevocabilă și intrată în putere de lucru judecat, așa cum s-a menționat mai sus, apelul intrând în competența de soluționare a curții de apel, iar recursul în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în lumina dispozițiilor art. 4 pct. 1 Cod pr. civ. potrivit cu care această din urmă instanță judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel și a principiului ierarhiei în soluționarea căilor de atac.
Pentru toate considerentele arătate și având în vedere textele de lege menționate Curtea a admis excepția de necomptenență materială a instanței invocată din oficiu.
Pe cale de consecință Curtea a declinat competența de soluționare a recursului Înaltei Curții de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală.
Curtea nu a constatat intervenit în cauză conflictul negativ de competență întrucât deși în practicaua și considerentele Deciziei nr. 1258/09.02.2007 se face vorbire de excepția de necompetență materială atât în minută cât și dispozitiv, cel care reprezintă partea cea mai importantă a hotărârii și produce efecte juridice nu se face referire la respectiva excepție, instanța nu o soluționează, ci numai procedează la trimiterea cauzei la Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Așadar nu se poate vorbi de hotărâri irevocabile prin care două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a soluționa aceiași pricină.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția civilă și de Proprietate Intelectuală prin Decizia nr. 3382/28.05.2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia Curții de APEL PLOIEȘTI.
Pentru a pronunța această decizie instanța supremă reținut că în sistemul juridic românesc nu există o altă instanță, comună și superioară Înaltei Curți de Casație și Justiție, care să poată soluționa, în caz de conflict cu aceasta un regulator de competență.
S-a mai reținut că acestea au fost argumentele pentru care în mod constant în practica judiciară s-a statuat că hotărârea judecătorească prin care Înalta Curte stabilește în formele prescrise de lege competența materială a unei alte instanțe judecătorești de a soluționa o anumită cauză are dublu caracter, respectiv de hotărâre de declinare a competenței, dar și pe aceea de regulator de competență.
A concluzionat instanța supremă că, atâta timp cât curtea de apel nu este abilitată potrivit legii să declanșeze un conflict de competență cu Înalta Curte de Casație și Justiție și nici să exercite un control judecătoresc cu privire la decizia prin care această instanță a statuat că ea este competentă material să judece recursul nu poate primi spre soluționare pricina și în consecință cauza urmează a fi scoasă de pe rol și înaintată Curții de APEL PLOIEȘTI.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2008 sub nr-.
Recurenta a depus la dosar un set de acte.
Recurenta și intimații persoane fizice au formulat și depus la dosar concluzii scrise.
Curtea analizând cererea de recurs prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Reclamantul în nume propriu și în calitate de mandatar al numiților, și a investit instanțele cu o cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor și formalităților care au stat la baza ocupării abuzive a locuinței familiei sale - clădire și teren - situate în P,--13, jud.
Ulterior, prin precizările scrise depuse la dosar obiectul cererii de chemare în judecată a fost precizat ca fiind cel al unei acțiunii în revendicare.
După cum se știe acțiunea în revendicare este acea acțiune reală prin care o persoană care se pretinde proprietara unui lucru cere restituirea acelui lucru împotriva celui care îl deține, adică acțiunea prin care o persoană cere în justiție să i se recunoască un drept de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedată.
În materia revendicării imobilelor de o importanță deosebită este proba dreptului de proprietate, numai că aceasta prezintă mai multe dificultăți.
Tocmai de aceea, doctrina și practica judecătorească, pornind de la jurisprudența franceză a construit un sistem original de probare, având în vedere diferitele situații care pot apare în cauzele deduse judecății.
Ori, în litigiu pendinte, ambele părți, și reclamanții și pârâta SC SA invocă în favoarea sa un titlu scris de proprietate, dar care emană de la autori diferiți.
Într-o atare situație trebuie să se compare între ele drepturile autorilor și se va câștig de cauză aceluia al cărui titlu este preferabil.
Din înscrisurile cauzei se reține că reclamanții invocă drept titlul de proprietate un act dotal al autoarei acestora, construcția dobândită fiind ulterior extinsă în timpul căsătorie cu tatăl acelorași reclamanți.
Respectivul imobil a intrat în fapt în posesia statului, fiind preluat în urma naționalizării fabricii de paste făinoase edificate pe terenul ce a făcut obiectul actului dotal, deși nu a făcut obiect al preluării așa cum rezultă și din adresa nr. 9324/15.11.1955a
Așadar, fiind vorba de o preluare abuzivă întrucât imobilul din--13 nu a făcut parte din mijloacele de bază ale întreprinderii, singura naționalizată cum reiese și din anexa 1 la procesul verbal de predare primire din 12.06.1948, autorii reclamanților și ulterior aceștia din urmă nu au pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra imobilului.
În ceea ce privește pârâta, aceasta invocă drept titlu de proprietate asupra bunului un certificat de atestare a dreptului de proprietate și împrejurarea că urmare a privatizării acesta se află reflectat în patrimoniul său.
Ori, atâta vreme cât statul nu a avut niciodată constituit un titlu valabil asupra bunului nu putea transmite proprietatea asupra acestuia pârâtei prin eliberarea certificatului de atestare, respectiv prin includerea în patrimoniul societății privatizate ca o reflectare a capitalului social.
Chiar în situația în care s-ar avea în vedere Sentința civilă nr. 11748/14.11.1995, aceasta nu poate constitui un titlu de proprietate care să fie opus cu succes reclamanților fiind pronunțată într-o acțiune declarativă de drepturi și anume cea în constatare, întemeiată pe art. 111 Cod pr. civ. și formulată în contradictoriu cu Consiliul Local P, în condițiile în care bunul a intrat în fapt în stăpânirea statului.
Față de cele expuse în precedent Curtea reține că titlul reclamanților este mai caracterizat decât al pârâtei SC SA, prima instanță făcând o corectă interpretare a probelor administrate în cauză, constatând în mod legal că reclamanții au făcut dovada proprietății și prin raportare la lucrările de expertiză efectuate și avându-se în vedere și actele invocate drept temei al proprietății de către persoana juridică.
De altfel, aceste aspecte vizează temeinicia hotărârii, însă au fost analizate de C întrucât la momentul formulării cererii de recurs era în vigoare art. 304 pct. 10 Cod pr. civ.
În ceea ce privește critica potrivit căreia în virtutea rolului activ instanțele trebuiau să introducă în cauză FPS și FPP Muntenia, instituții care au garantat că imobilele sunt libere de orice sarcini, Curtea reține că acțiunea cu care reclamanții au investit instanțele, astfel cum aceasta a fost ulterior precizată și completată are ca obiect revendicare, astfel încât justifică legitimare procesuală proprietarul neposesor și posesorul neproprietar, iar nu alte instituții sau persoane juridice.
Faptul că cele două instituții au fost implicate în privatizarea pârâtei și au garantat pentru imobil are importanță pe planul unei eventuale răspunderi pentru evicțiune și care excede cadrul litigiului dedus judecății.
Nefondate sunt și criticile potrivit cărora instanțele au aplicat norme juridice străine situației de fapt, expertizele au învederat că terenul a făcut obiectul naționalizării, iar instanța de apel a aplicat prin analogie situația potrivit căreia și acesta a fost preluat abuziv în anul 1951.
În realitate, din lucrările de expertiză rezultă că este vorba de terenul aferent construcției care nu a făcut obiectul naționalizării.
Sub aspectul criticii potrivit căreia instanța de fond nu ar fi ținut seama de obiecțiunile formulate, din actele dosarului se reține că chiar au fost încuviințate astfel de obiecțiuni la solicitarea pârâtei, astfel încât și această critică este nefondată.
Eventuala încheiere a unui contract de garanție imobiliară de către pârâtă cu privire la imobilul în litigiu nu are nici o înrâurire cu privire la soluționarea litigiului.
Nefondată este și critica potrivit căreia reclamanții ar avea eventual un drept de creanță asupra obiectivului solicitat.
Consecința unei acțiuni în revendicare este obținerea bunului în materialitatea sa, iar un echivalent bănesc al acestuia.
De altfel, practica judiciară depusă de pârâta este generată de litigii întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar nu pe dreptul comun, cum este cazul în speță.
Pentru toate cele menționate în precedent și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 1 Cod pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va obliga pârâta SC SA la plata cheltuielilor de judecată către intimații reclamanți reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC SA P, prin reprezentanții săi legali, cu sediul în-, jud. P, împotriva deciziei civile nr.52 din 9 mai 2001 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu reclamanții, domiciliată în P,- -.A.25 jud.P, ambele prin mandatar, domiciliat în P-, jud.P, domiciliată în B-.4.3.4.41, sector 2, domiciliat în B,-, jud. B și, domiciliat în P-, jud. P și pârâtul Consiliul Local al Municipiului P, cu sediul în--4, jud. P, cauză venită spre soluționare urmare deciziei nr. 3382 din 28 mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Civilă și de proprietate intelectuală, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
GREFIER,
Red
2 ex/23.10.2008
nr. 5117/07.07.1999 Tribunalul Prahova
2401/2000 Curtea de APEL PLOIEȘTI
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Eliza Marin, Rodica
