Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 21.10.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Aglaia Vălan
JUDECĂTOR 3: Georgeta
GREFIER -
Pe rol se află judecarea cererilor de recurs formulată de recurenții pârâți Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 450/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a Va civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă Primăria Municipiului de Vede.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant prin avocat cu împuternicirea avocațială nr.-/21.10.2008, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că cererile de recurs sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și că toate părțile au fost citate cu câte un exemplar al motivelor de recurs. Totodată se arată că la data de 20.10.2008 recurenta pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus prin serviciul registratură note de ședință, înscrisuri și solicită judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin 2.pr.civ.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită a se verifica dacă recursurile formulate de recurenții pârâți au fost depuse la Tribunalul București sau la Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Curtea, verificând recursurile formulate de recurenți pârâți Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei și Finanțelor, acordă lămuriri reprezentantului intimatului reclamant în sensul că ambele recursuri sunt depuse la Tribunalul București.
Reprezentantul intimatului reclamant învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea deciziei civile pronunțată de instanța de apel ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect cererile de recurs formulată de recurenții pârâți Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 450/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a Va civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă Primăria Municipiului de Vede.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, față de disp. art. 146.pr.civ rap la art. 260.pr.civ urmează a,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 28.10.2008 în cauza ce are ca obiect cererile de recurs formulată de recurenții pârâți Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 450/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a Va civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă Primăria Municipiului de Vede.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 28.10.2008
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive urmează a,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 04.11.2008 în cauza ce are ca obiect cererile de recurs formulate de recurenții pârâți Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva deciziei civile nr. 450/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a Va civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă Primăria Municipiului de Vede.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 454
Ședința publică de la 04.11.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER -
Pe rol se află judecarea cererilor de recurs formulată de recurenții pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR ȘI MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva deciziei civile nr. 450/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 28.10.2008 și 04.11.2008 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
În opinie majoritară:
Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B sub nr-, reclamanții, și au solicitat obligarea pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Primăria Municipiului de Vede, la plata sumei de 150.801,4 RON, reprezentânddespăgubiri bănești pentru imobilulteren și construcții preluat de stat și demolat, situat în de Vede,-, cuindexareaacestei sume începând cu 26.01.2004 și până la achitarea integrală a acesteia, precum și la plata dobânzii legale aferente.
Prin sentința civilă nr. 7024/26.10.2007 a Judecătoriei Sectorului 5 B s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Economiei și Finanțelor și Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților și s-a respins în consecință cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți, s-aadmis excepția autorității de lucru judecatși s-a respins în consecință, cererea formulata în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului de Vede.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 1313/12.09.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă pronunțată în dosarul nr. 4148/2004, s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 548/26.07.2004 a Tribunalului Teleorman Secția Civilă, în sensul că măsurile reparatorii în echivalentul sumei de 150.801,4 RON au reprezentat despăgubiri bănești (și nu sub forma unor titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori compensare cu alte bunuri și servicii oferite în echivalent de deținător, cum se stabilise ca urmare a admiterii contestației formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr. 322/28.07.2003 a Primarului Municipiului de Vede).
S-a considerat că hotărârea menționată constituie titlu executoriu, în baza căruia urmează a se face plata către reclamanți, benevol sau pe calea executării silite a sumei, astfel cum a fost stabilită de către instanța de judecată și tocmai de aceea, cu privire la pretențiile formulate împotriva pârâtei Primăria Municipiului de Vede operează autoritatea de lucru judecat.
Tot ca o consecință a pronunțării deciziei civile nr. 1313/12.09.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă, instanța de fond a reținut că pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Autoritatea Naționala pentru Restituirea Proprietăților nu au calitate procesuală pasivă, deoarece, pe de o parte, primul pârât nu a fost învestit cu soluționarea notificării formulate de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, iar, pe de alta parte, cât timp există un titlu executoriu, reprezentat de hotărârea judecătoreasca mai sus amintită, nu este aplicabilă procedura administrativă prevăzuta de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură care, de altfel, nici nu are în vedere ipoteza în care instanța a stabilit anterior cuantumul despăgubirilor.
Prin decizia civilă nr. 450/21.03.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, s-a admis apelul reclamanților, fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice. Sentința a fost desființată în parte, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe, spre rejudecarea cererii în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că nu constituie titlu executoriu, decizia civilă nr. 1313/12.09.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă, întrucât nu stabilește nici o obligație de plată în sarcina vreunei părți. Din contră, dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării prevedeau că:" Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită" (art. 26 alin. 1).
Întrucât hotărârea judecătorească în discuție nu stabilește cui revine obligația de plată a despăgubirilor, trebuie pornit de la dispozițiile legale incidente, respectiv cap.1Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Acestea prevăd că, ulterior emiterii unor dispoziții prin care unitățile notificate propun acordarea de despăgubiri, se emit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor titluri de despăgubire, n numele și pe seama Statului Român (art. 3 lit. a). După emiterea titlurilor de despăgubire aferente, potrivit art. 18, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite, pe baza acestora și a opțiunii persoanelor îndreptățite, titluri de conversie, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român și care urmează a fi valorificate prin conversia lor în acțiuni emise de Fondul "Proprietatea" sau titluri de plată, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor asupra statului român, de a primi, în numerar, o sumă fixă de maxim 500.000 lei.
Prin urmare, atâta timp cât nu au fost emise titluri de despăgubire și, cu atât mai mult, titluri de plată, în sarcina pârâtei nu s-a născut nici o obligație de plată a sumei stabilite prin hotărârea judecătorească menționată anterior, astfel că nu se justifică legitimarea sa procesuală pasivă.
În temeiul art. 20 alin. 2 din Constituție, care prevede că, dacă exista neconcordanțe între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile, Tribunalul a analizat cererea și din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, situația de față a fost considerată similară celei existente în cauza Matache contra României, din 19 octombrie 2006, în cadrul căreia Curtea a arătat, referindu-se la neexecutarea unei hotărâri judecătorești prin care s-a constatat că reclamanții aveau dreptul de a încasa, cu titlu de reparație, o sumă de bani, pe motivul că nici o plată nu va fi efectuată înainte de adoptarea de către Ministerul Finanțelor a normelor pentru aplicarea legii nr. 10 privind plata reparațiilor ordonate de instanțe, că: "Executarea unei sentințe sau a unei hotărâri, indiferent a cărei instanțe este, trebuie să fie considerată ca făcând parte integrantă din "proces" în sensul articolului 6 al Convenției. Dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciară definitivă și obligatorie să rămână ineficientă în detrimentul unei părți". Curtea a amintit că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiției și că dacă administrația refuză sau omite să se execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la articolul 6 de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare a procedurii, pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în cauza Șandor contra României din 24 iunie 2005, Curtea nu a subscris la teza Guvernului conform căreia, reclamanta ar fi trebuit să recurgă la executarea silită a sentinței. Ea a amintit că nu este oportun să-i ceri unei persoane, care în urma unei proceduri judiciare a obținut o creanță împotriva statului, să recurgă la procedura de executare silită pentru a obține satisfacție.
Prin urmare, executarea deciziei civilă nr. 1313/12.09.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr. 4148/2004, care recunoaște o creanță a reclamanților contra administrației, trebuia executată de bună voie de către autoritățile publice, pentru a căror activitate este ținut să răspundă prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Cu alte cuvinte, deși este adevărat că, întrucât prin hotărârea judecătorească notificarea a fost soluționată în fond, sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 247/2005, prin aceasta ea nu își pierde trăsăturile proprii și efectele juridice ale unui act emis de instanță, pe care jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului le-a subliniat în numeroase rânduri.
S-a concluzionat că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii, admițând excepția lipsei calității procesuale pasive și în privința acestui pârât, față de care se impune judecata.
Împotriva acestei decizii, au formulat recurs în termen legal:
-pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând casarea hotărârilor anterioare și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de contencios competentă, respectiv Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII a Contencios Administrativ și Fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 3 Cod pr. civilă, s-a arătat în esență, că au fost încălcate normele decompetențăprev. de art. 3 pct. 1 Cod pr. civilă, potrivit cărora Curțile de apel judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale. Instanța competentă să soluționeze pretențiile reclamanților derivând din litigiile ce vizează aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, nu este alta decât Curtea de Apel - Secția de Contencios Administrativ Fiscal.
S-a arătat că dosarul aferent dispoziției nr. 322/28.07.2003 (emisă anterior pronunțării hotărârilor judecătorești amintite de către reclamanți în cererea introductivă de instanță) a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Municipiului de Vede, fiind înregistrat cu nr. 30797/CC.
Pentru situațiile în care persoanele îndreptățite invocă hotărâri definitive și irevocabile prin care a fost stabilit cuantumul măsurilor reparatorii, Comisia Centrală va emite o decizie reprezentând titlul de despăgubire în cuantumul stabilit de către instanțele judecătorești, fără o actualizare a acestor despăgubiri (decizia nr. 1651/13.03.2008 a Comisiei Centrale). Ulterior, în baza opțiunii formulată de către titularii titlurilor de despăgubire, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite fie un titlul de plată fie un titlu de conversie.
- pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (actualmente Ministerul Economiei și Finanțelor), solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței instanței de fond.
În motivarea recursului, întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, s-a arătat în esență, că nu poate fi reținutăcalitatea sa procesuală pasivă, deoarece conf. art. 37 alin. 1 din Decretul 31/1954, Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor nu este ținut să răspundă pentru activitatea autorităților publice, iar în speță autoritatea - administrației publice era obligată să pună în executare decizia civilă nr. 1313/12.09.2005 a Curții de APEL BUCUREȘTI. Totodată, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost chemat în judecată în nume propriu și nu în calitate de reprezentant al Statului. De asemenea, nefiind emise titluri de despăgubire, se poate aplica prin analogie, raționamentul reținut de instanța de apel cu privire la pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. Mai mult decât atât, instanța de apel se contrazice în motivarea deciziei sale, în sensul că hotărârea judecătorească (decizia civila nr. 1313/12.09.2005) nu stabilește cui revine obligația de plată a despăgubirilor și nu constituie titlu executoriu, dar mai jos arată că aceeași hotărâre amintită recunoaște o creanță a reclamanților contra administrației care trebuia executată de bună voie de către autoritățile publice. Nu se poate considera că prin decizia civilă nr. 1313/12.09.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI nu se stabilește cui revine obligația de plată a despăgubirilor și că aceasta nu constituie titlu executoriu; reclamanții s-au judecat în contradictoriu cu Primăria Municipiului de Vede, s-a dispus restituirea unei sume de bani și este evident faptul că suma respectivă nu putea fi restituită decât de către aceasta.
În aceste condiții, există autoritate de lucru judecat, hotărârea menționată constituind titlu executoriu, în baza căruia reclamanții pot solicita plata sumei, astfel cum a fost stabilită de către instanța de judecată. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, se acordă de către entitatea investită cu soluționarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată, și nu de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
Din interpretarea disp. art. 1 alin.(2) si (3) și art. 20 alin.(5) din Legea nr. 10/2001 rezultă că se instituie regula conform căreia, deținătorul imobilului este competent să soluționeze cererile formulate de persoanele îndreptățite, inclusiv prin plata despăgubirilor bănești. În sensul celor arătate, Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost nici deținătorul imobilului în litigiu și nici autoritatea administrativă competentă să răspundă notificării și să emită dispoziția de restituire, în natură sau echivalent.
De asemenea,regimul plății despăgubiriloraferente imobilelor preluate în mod abuziv este reglementat de dispozițiile legale ale titlului VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse,pentru următoarele considerente:
Asupra recursului pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Curtea constată că nu poate fi primită excepția de necompetență materială a instanțelor anterioare, pe considerentul judecății în contradictoriu cu o autoritate sau instituție centrală, a unei cereri în contencios administrativ.
A considera că pretențiile derivând din litigiile ce vizează aplicarea dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, sunt de competența instanței de contencios administrativ, înseamnă a interpreta extensiv o competență specială dată în sarcina acesteia, prin art. 19 alin. 1 din lege, numai cu privire la deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Totodată, conform considerentelor deciziei pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, cu decizia nr. IX din 20.03.2006, competența materială a instanței civile de a soluționa un litigiu izvorât dintr-un drept subiectiv civil patrimonial, este impusă de ansamblul reglementărilor internaționale și naționale aplicabile într-un asemenea domeniu. În acest sens, s-a observat că sintagmei din art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit căreia "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî. asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil", nu i se poate da o altă semnificație decât aceea dedusă din caracterul titlului de proprietate care, fiind de natură patrimonială, este un drept civil. Astfel, în măsura în care cel îndreptățit potrivit Legii nr. 10/2001, dobândește ex lege un drept subiectiv civil patrimonial, iar deciziile și, respectiv, dispozițiile privind imobilele aflate sub incidența acestei legi, sunt acte juridice civile, se impune concluzia că asemenea litigii nu pot intra decât în sfera de competență procesuală pur civilă, iar nu în aceea specifică contenciosului administrativ.
Prin urmare, nu se poate reține incidența motivului de casare prev. de art. 304 pct. 3 Cod pr. civilă.
Pe de altă parte, inițierea procedurilor administrative în vederea achitării despăgubirilor, reprezintă o apărare în legătură cu fondul cauzei, care nu poate fi analizată direct de către instanța de recurs, învestită în cadrul excepțiilor privind calitatea procesuală pasivă.
Asupra recursului pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că a fost corect reținută de către instanța de apel calitatea procesuală pasivă.
Nu poate fi considerată aplicabilă speței, norma cu caracter general cuprinsă în art. 37 alin. 1 din Decretul 31/1954 (privitor la persoanele fizice și persoanele juridice), câtă vreme dispoziții cu caracter special stabilesc atribuțiile și prerogativele diverselor entități și instituții, în materia specifică despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 2, 3 lit. b și 8 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv), rezultă că Fondul "Proprietatea" înființat pentru asigurarea resurselor financiare necesare acordării de despăgubiri și destinat realizării plății prin echivalent, are ca acționar statul român, reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor, până la finalizarea procedurilor de despăgubire. Totodată, conf. art. 12 alin. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, capitalul social inițial al Fondului "Proprietatea" este împărțit în acțiuni deținute de către Ministerul Economiei și Finanțelor.
De asemenea, drepturile de creanță ale persoanelor îndreptățite, fiind asupra statului român, nu poate fi reținută obligația de punere în executare a deciziei nr. 1313/12.09.2005 în sarcina autorității administrației publice, despăgubirile acordate rezultând dintr-o reparație cu caracter și regim special, pentru realizarea căreia sunt necesare resurse financiare a căror gestionare este reglementată în mod unitar prin dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
În raport de aceste considerente, nu poate fi reținută nici autoritatea de lucru judecat, cauza juridică a celor două acțiuni fiind diferită și derivând în speță din pretinsa încălcare a dreptului la executarea reparației recunoscute ca efect al acțiunii anterioare.
Apărarea privind chemarea în judecată în nume propriu a acestui pârât și nu în calitate de reprezentant al Statului, urmează a fi înlăturată, întrucât finalitatea urmărită de către reclamanți este aceea a recuperării creanței de la stat prin autoritățile pârâte, fiind excesiv a se considera că intenția acționării în judecată a fost una limitată de obligațiile cu caracter personal.
Nu poate fi primită nici susținerea privind lipsa unei obligații de plată, până la emiterea titlurilor de despăgubire, întrucât creanța împotriva statului a fost obținută în urma unei proceduri judiciare, iar atributul executării acesteia revine autorităților publice cu atribuții în domeniul financiar, coordonate prin instituția pârâtă, conform disp. art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice (modificată și completată).
Astfel, nu se poate reține că dispozițiile legale în discuție au fost greșit aplicate, decizia atacată pronunțată în cauză fiind legală și temeinică, neafectată de vreunul dintre motivele de casare sau modificare, prevăzute de art. 304 Cod pr. civilă.
Ca urmare, în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate, recursurile formulate de către recurenții pârâți AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR împotriva deciziei civile nr. 450/21.03.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și intimata pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DE VEDE.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR - - - -
-
GREFIER
Red. / Dact. / 2 ex.
Judecători apel - Secția a V-a Civilă:,
Cu opinia separată a doamnei judecător în sensul că:
"Admite recursurile, modifică în parte decizia civilă recurată în sensul că admițând apelul, desființează sentința apelată în privința soluției în privința admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a și și trimite cauza spre rejudecare în raport de acești pârâți. Menține dispoziția referitoare la admiterea excepției autorității de lucru judecat".
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE:
Apreciez că cele două recursuri ar fi trebuit admise pentru considerentele care succed:
Reclamanții, deși au înțeles să cheme în judecată trei pârâți, prin petitul formulat au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige " pârâtul în culpă" la plata unei sume reprezentând despăgubiri bănești pentru imobilul teren și construcții situat în mun. R de Vede,-, jud.
În motivarea cererii astfel formulate, reclamanții au expus demersurile efectuate în perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii 10/2001, demersuri în urma cărora s-a pronunțat o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care li s-a stabilit dreptul de a primi măsuri reparatorii, constând în despăgubiri bănești, pentru imobilul menționat.
În raport de o atare motivare, care are caracterul unei descrieri a etapelor urmate în cadrul demersurilor întemeiate pe prevederile Legii 10/2001 până la momentul obținerii hotărârii judecătorești prin care au fost stabilite atât cuantumul măsurilor reparatorii solicitate cât și forma în care acestea se vor acorda reclamanților, apreciez că reclamanții nu au relevat o conduită culpabilă a vreunuia dintre pârâții chemați în judecată, de natură a permite instanței investite să aprecieze asupra conținutului raportului juridic dedus judecății și, corespunzător, asupra legitimării procesuale pasive a unuia (a unora, ori a tuturor) dintre pârâții acționați în judecată.
Mai mult, reclamanții nu au indicat temeiul juridic al acțiunii astfel formulate.
În aceste condiții, acțiunea pe care au formulat-o comportă o serie de lacune care sunt de natură a nu permite instanței să îi dea o calificare corespunzătoare, corespunzător prevederilor art. 84.pr.civ. și implicit nu permite o apreciere riguroasă în privința cadrului procesual, respectiv a legitimării procesuale pasive a pârâților atrași în proces.
Instanța de fond, premergător luării în discuție și soluționării excepțiilor referitoare la lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, dar și a celei referitoare la necompetența sa materială de a soluționa litigiul ar fi trebuit - conform prevederilor art. 129 alin. 3 și 4.pr.civ. - să solicite părților explicații referitoare la situația de fapt și motivarea în drept invocate și să califice corespunzător acțiunea cu care a fost investită.
Trebuie observat că tocmai lacunele constatate anterior au condus instanța de fond și cea de apel la abordări deosebite în privința cererii îndreptate împotriva recurentului-pârât Ministerul Economiei și Finanțelor, respectiv: prima instanță a analizat calitatea procesuală pasivă în contextul specific unei acțiuni care ar avea ca finalitate continuarea și finalizarea (prin încasarea despăgubirilor bănești stabilite în favoarea reclamanților) a procedurii inițiate în condițiile Legii 10/2001, în timp ce instanța de apel a privit aceeași cerere ca fiind una prin care se tinde la angajarea răspunderii civile delictuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de reprezentant al Statului român.
Față de considerentele expuse, apreciez că nu este posibil ca - în calea de atac a recursului - să se aprecieze asupra legalității soluțiilor pronunțate de instanțele de fond în raport de o cerere de chemare în judecată informă. Așa fiind, soluția care se impune este, potrivit art. 312 alin. 3.pr.civ și art. 297 alin. 1.pr.civ. de modificare a deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului și desființării în parte a sentinței civile apelate, respectiv în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor cât și a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, urmând ca pricina să fie trimisă spre rejudecare în raport de acești doi pârâți la aceeași instanță de fond spre a se complini deficiențele sesizate la cererea de chemare în judecată și a se aprecia în mod corespunzător în privința legitimării procesuale a pârâților atrași în proces.
În privința pârâtei Primăria Municipiului de Vede, în raport de care s-a admis excepția autorității lucrului judecat, Curtea
constată că reclamanții nu au atacat - prin apelul formulat - această soluție a primei instanțe, astfel încât respectiva dispoziție este intrată în puterea lucrului judecat, urmând a fi păstrată ca atare.
JUDECĂTOR,
-
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Aglaia Vălan, Georgeta
