Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 29.01.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Antonela
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă C împotriva deciziei civile nr. 156 din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL PRIN PRIMARUL GENERAL, și.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă C prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. - din 21.10.2001 la fila 29 dosar, intimatul-pârât personal, intimata-pârâtă, personal, lipsind intimatul-pârât MUNICIPIUL PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S- făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Intimatul pârât personal învederează Curții că pentru termenul de judecată de astăzi, mandatarul său se află în imposibilitate de a se prezenta din motive medicale și în acest sens prezintă acte medicale.
Reprezentantul recurentei-reclamante C, se opune la amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a mandatarului intimaților pârâți. Solicită lăsarea cauzei la ordine.
Curtea acordă lămuriri intimatului pârât în sensul că persoana care îi reprezintă are calitatea de mandatar, iar în cazul în care cauza va fi luată în pronunțare, va dispune amânarea pronunțarea pentru depunerea concluziilor scrise. Dispune lăsarea cauzei la ordine.
La strigarea cauzei la ordine, reprezentantul recurentei reclamante învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Intimatul pârât personal solicită primirea la dosar a unui înscris din care reiese că recurenta reclamantă nu apare ca membru în Asociația Națională a Politici din România sau deținut politic. Prezintă spre vedere și originalul acestui înscris.
Reprezentantul recurentei-reclamante C consideră că această probă este irelevantă fiind vorba de o asociație constituită anterior anului 1989 și că recurenta nu a vrut să se înscrie în această asociație. Solicită respingerea acestei probe.
Curtea, după deliberare, admite depunerea acestui înscris urmând ca relevanța acestuia să fie apreciată. Restituie către intimatul pârât originalul acestuia.
Părțile prezente învederează Curții că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurentei-reclamante C solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului și admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și completată. În susținerea recursului solicită a se avea în vedere că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, deoarece instanța de apel a aplicat într-un sens restrictiv normele metodologice de interpretare unitară a Legii nr.10/2001 aprobate prin HG 250/2007.Astfel, în cazul în care nu s-au respectat dispozițiile actului de preluare, în mod implicit statul a abuzat de puterea sa, iar drepturile proprietarului nu au putut fi exercitate în aceste condiții. Mai arată că refuzul evaluării imobilului în litigiu, reprezintă o măsură abuzivă impusă de către stat, astfel ca urmare a acestei măsuri reclamanta nu și-a putut exercita dreptul de a obține evaluarea imobilului care, în esență era necesară în vederea asigurării unei proporționalități între cuantumul debitului și valoarea imobilului. Concluzionând, arată că dreptul reclamantei de proprietate asupra imobilului nu poate fi pus în discuție și este preferabil titlului intimaților pârâți care emană de la un neproprietar. Nu solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
Intimatul pârât personal solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile pronunțată de Tribunalul București ca fiind legală și temeinică. Depune la dosar concluzii scrise.
Curtea, având în vedere că intimatul pârât depune la dosar concluzii scrise, față de dispozițiile art. 156 Cod procedură civilă, revine asupra măsurii de amânare a pronunțării cauzei.
Intimata pârâtă personal solicită, de asemenea, respingerea recursului ca nefondat, a se avea în vedere că a cumpărat imobilul cu bună credință și că nu a știut că există un alt proprietar.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă C împotriva deciziei civile nr. 156 din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL PRIN PRIMARUL GENERAL, și.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 146.pr.civ.rap. la art. 260 alin 1.pr.civ urmează a,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de05.02.2009în cauza ce are ca obiect judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă C împotriva deciziei civile nr. 156.A din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL PRIN PRIMARUL GENERAL, și.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.01.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 05.02.2009.
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive urmează a,
DISPUNE:
Amână pronunțarea la data de12.02.2009în cauza ce are ca obiect judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă C împotriva deciziei civile nr. 156.A din 07.02.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL PRIN PRIMARUL GENERAL, și.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.90
Ședința publică de la 12.02.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă C împotriva deciziei civile nr. 156 A/07.02.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL PRIN PRIMARUL GENERAL, și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 29.01.2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 05.02.2009 și 12.02.2009 când în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prinacțiuneaînregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B sub nr-, reclamanta Cac hemat în judecată pârâții Municipiul B, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că apartamentul nr. 8 și terenul aferent situat sub construcție, în suprafață de 9,35 mp din B, str. -. - nr.6, mansardă, sector 3, fost preluat fără titlu valabil și să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul și terenul aferent.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a dobândit imobilul conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6829/15.03.1934 de către Tribunalul Ilfov - Secția notariat, fiind preluat de stat fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 224/1951, prin Decizia nr. 756/1960. S-a apreciat că valabilitatea titlului statului, impune concordanța lui cu legile în vigoare la data preluării bunului.
Reclamanta a mai arătat că atât ea, cât și pârâții (cumpărători în baza Legii 112/1995, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 2200/20.04.2000) dețin acte autentice cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului, situație în care se impune compararea titlurilor autorilor părților. Dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului nu poate fi pus în discuție și este preferabil titlului pârâților, care emană de la un neproprietar, statul, ce nu a preluat imobilul cu titlu valabil.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 480.civ, art. 6 alin 1 din Legea nr. 213/1998, art.20 din Constituția României, art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
La data de 24.01.2007, pârâtul Municipiul Bad epus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes al reclamantei cu privire la primul capăt de cerere, arătând că prin modificările aduse prin Legea proprietății nr. 247/2005 nu se mai face distincție între imobilele preluate de stat cu titlu sau fără titlu. Totodată, pârâtul Municipiul Bam ai invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, pe capătul de cerere privind revendicarea, arătând că statul nu mai are nici un drept asupra imobilului, atâta timp cât acesta a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 08.02.2007 reclamanta a depus la dosarcerere completatoareprin care a solicitat să se constate nevalabilitatea titlului statului ca urmare a nerespectării prevederilor art. 5 din Decretul nr. 224/1951.
În motivarea cererii completatoare, reclamanta a arătat că deși debitul datorat era de 4.966,33 lei, a fost încuviințată scoaterea la licitație a imobilului proprietatea sa, fără să se realizeze evaluarea acestuia.
La data de 22.03.2007 a fost depusă la dosar întâmpinare de către pârâtul, prin care acesta a solicitat respingerea acțiunii. În motivare, pârâtul a arătat că reclamanta încearcă să ajungă la o comparare a titlurilor, însă aceasta uită că titlul său a fost desființat prin pronunțarea sentinței civile nr.815/03.02.1960. Atâta vreme cât titlul reclamantei a fost desființat în mod legal, nemaiavând nici o valoare, înseamnă că titlul statului are valoare probatorie deplină din punct de vedere al proprietății, fiind singurul titlu valabil, menit să producă efecte juridice numai în patrimoniul pârâților. Pârâtul a solicitat să se constate că cererea reclamantei este inadmisibilă, pe de o parte față de faptul că aceasta nu a parcurs procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001, iar pe de altă parte în raport de soluțiile pronunțate în dosarele nr- și - ale Judecătoriei Sectorului 3 B, ca și în dosarul nr- al Judecătoriei Sectorului 2 B, în care a fost invocată cu succes excepția inadmisibilității cererii reclamantului.
La termenul din 22.03.2007 instanța a respins ca neîntemeiatăexcepția lipsei de interespentru primul capăt de cerere, invocată de pârâtul Municipiul B și a luat act că acest pârât nu mai insistă înexcepția lipsei calității procesuale pasivepe capătul de cerere având ca obiect revendicare, față de susținerile reclamantei, privind judecata în contradictoriu numai cu pârâții persoane fizice.
Prinsentința civilă nr. 5588/14.06.2007,Judecătoria Sectorului 3 Bar espins ca neîntemeiatăexcepția inadmisibilității, precum și acțiunea.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut că acțiunea în revendicare este admisibilă, în garantarea principiului accesului liber la justiție. Pe fondul cauzei, s-a reținut că imobilul ce formează obiectul acțiunii se numără, conform art.2 alin 1 din Legea nr.10/2001, printre cele preluate de stat în mod abuziv în perioada 1945-1989 și a căror restituire face obiectul de reglementare al Legii (speciale) nr. 10/2001. Sub acest aspect instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor legii speciale, întrucât potrivit art.6 din Legea nr. 213/1998, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Instanța a mai reținut că pârâții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.2200/20.04.2000 cu bună-credință, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, fără a frauda legea.
În analiza comparativă a titlurilor de proprietate ale părților, instanța a avut în vedere criteriul de preferință instituit de Legea nr.10/2001, apreciind că întrucât reclamanta nu a răsturnat prezumția de bună-credință a pârâților-cumpărători, contractul de vânzare-cumpărare nr.2200/20.04.2000 fiind valabil încheiat, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, aceasta nu are dreptul la restituirea în natură a imobilului, ci la măsuri reparatorii prin echivalent conform art.18 lit. d din Legea nr.10/2001. Dispozițiile acestei legi acorda preferabilitate actului de vânzare-cumpărare încheiat între stat și persoanele fizice și prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent și nu prin restituire în natură, în situația în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Susținerile reclamantei privind preferința titlului său ca urmare a aplicării disp.art.480 civ, nu au fost primite, considerându-se că o astfel de acțiune urmărește valorificarea drepturilor sale, eludând dispozițiile imperative ale Legii nr.10/2001, atât cu privire la procedura de restituire, cât și cu privire la termenele instituite pentru exercitarea drepturilor.
Instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute ca temei juridic disp. art. 1 din Protocolul nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât reclamanta nu a justificat existența unui bun actual în sensul acestor dispoziții, pentru a se ridica problema vreunei atingeri aduse acestuia, care să atragă incidența textului menționat.
Prindecizia civilă nr. 156 A/07.02.2008pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Pentru a soluționa astfel, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 815/1960 a Tribunalului Popular al Raionului, pronunțată în dosarul nr.16966/1959, s-a dispus scoaterea la vânzare a acestui imobil, în baza art.15 din Decretul nr. 224/1951, pentru neplata impozitului în sumă de 4.966,33 lei de către reclamantă, imobilul fiind trecut în proprietatea statului potrivit Deciziei nr.756 din 26.05.1960a Sfatului Popular al Raionului (astfel cum rezultă din adresa nr.214/2002 emisă de C Al A).
Tribunalul a constatat că titlul pârâților este mai bine caracterizat, deoarece preluarea imobilului de la reclamantă de către stat, nu a avut caracter abuziv, nefiind incidente dispozițiile art. 2 lit. d din Legea nr.10/2001. Astfel, fiind pierdută de către reclamantă proprietatea imobilului în litigiu, acesta a trecut în proprietatea statului, fiind înstrăinat către pârâți, cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Au fost înlăturate considerentele primei instanțe în legătură cu preferabilitatea titlului pârâților, instanța de apel considerând că principiul bunei-credințe la încheierea unui act, aplicat de către instanța de fond, nu poate conduce la paralizarea unei acțiuni în revendicare, ci a unei acțiuni în constatarea nulității actului, principiul fiind totodată considerat o excepție de la efectul nulității privind desființarea retroactivă a actului subsecvent, ca urmare a desființării actului primar.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat recurs în termen legal, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului și admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și completată.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, s-a arătat în esență, că au fost aplicate într-un sens restrictiv dispozițiile Normelor Metodologice de interpretare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin nr.HG 250/2007. S-a susținut că din analiza coroborată a dispozițiilor art. 2 lit. d din Legea nr.10/2001, art. 6 alin. 1 din Legea 213/1998 și pct. 2.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, rezultă că imobilul este preluat fără titlu valabil, dacă preluarea s-a realizat fără respectarea legilor în vigoare la data preluării, situațiile prevăzute de pct. 2.3. din Norme fiind redate cu titlu exemplificativ și nu limitativ, astfel că statul a abuzat de puterea sa, când drepturile proprietarului nu au putut fi exercitate.
Recurenta a formulat următoarele observații, în sprijinul argumentului mai sus menționat:
1. Pct. 2.3 din Norme indică patru situații care se circumscriu noțiunii de "măsuri abuzive", apoi menționează incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat.
Din motivarea deciziei instanței de apel, rezultă că aceasta a apreciat în mod formal că în speță imobilul nu a fost preluat în mod abuziv, deoarece s-a limitat să verifice doar cele patru situații indicate de Norme. În acest sens, instanța ar fi trebuit să verifice dacă în concret, imobilul în litigiu a fost preluat ca urmare a unor "alte măsuri abuzive impuse de stat" prin care drepturile reclamantei nu au putut fi exercitate.
Prin urmare, refuzul evaluării imobilului în litigiu, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 815/03.02.1960 în dosarul nr. 16966/1959 de către Tribunalul Popular al Raionului, reprezintă o măsură abuzivă impusă de către stat. Ca urmare a acestei măsuri, recurenta nu a putut exercita dreptul de a obține evaluarea imobilului care, în esență era necesară în vederea asigurării unei proporționalități între cuantumul debitului și valoarea imobilului.
Nu se poate considera că preluarea unui imobil de o valoare foarte ridicată, cu titlul de sancțiune aplicată pentru neplata impozitului într-un cuantum mic, reprezintă o măsură legală, mai ales în condițiile în care potrivit art. 5 coroborat cu art. 17 din Decretul nr. 224/1951, procesul-verbal de sechestru trebuia să cuprindă evaluarea imobilului și raportat la acesta urmă, să se scoată locuința la vânzare.
2. În cazul în care s-ar considera că situațiile indicate de pct. 2.3 din Norme, sunt limitative, ar însemna să se acorde forță juridică superioară Normelor în detrimentul unei legi organice, Legea nr. 213/1998, care prevede o sferă mai largă a imobilelor preluate fără titlu valabil, în care poate fi inclus orice imobil care a fost preluat fără respectarea dispozițiilor actului de preluare.
Față de această observație, s-a considerat că instanța de apel a ignorat că reclamanta și-a întemeiat primul capăt de cerere pe dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 și a apreciat că imobilul nu a fost preluat în mod abuziv, fără să indice din ce cauză nu ar fi incident temeiul de drept al acțiunii reclamantei.
Astfel, în mod greșit instanța de apel a constatat că au fost respectate prevederile Decretului nr. 224/1951, fără a face nicio referire la susținerea reclamantei că imobilul nu a fost evaluat, deși decretul sus - menționat prevedea această condiție.
3. Practica judecătorească este în sensul că ori de câte ori nu au fost respectate dispozițiile Decretului nr. 224/1951, preluarea s-a făcut în mod abuziv. Au fost indicate cu titlu exemplificativ: nerespectarea procedurii de judecată la soluționarea cererii de preluare (Decizia 2727 din data de 27 martie 2007 ), imobilul avea regim de locuință și era folosit de proprietar (Decizia nr. 5558 din data de 12 octombrie 2004 ).
Față de aceste argumente, recurenta a apreciat că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, situație în care nu a pierdut proprietatea acestuia. Întrucât statul a înstrăinat un drept de proprietate pe care nu îl deținea în patrimoniu, deoarece nu a fost preluat cu titlu valabil, acest imobil nu putea face obiectul dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Conform principiilor potrivit căruia "nemo dat quod non habet" și "nemo plus iuris ad aliium transfere potest, quam ipse habet", rezultă că titlul pârâților emană de la un neproprietar.
Prin urmare, dreptul de proprietate al recurentei-reclamante asupra imobilului nu poate fi pus în discuție și este preferabil titlului intimaților care emană de la un neproprietar.
Intimatul pârât a formulatîntâmpinareprin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că necesitatea evaluării imobilului nu poate fi încadrată în noțiunea de "alte măsuri abuzive impuse de stat", acest element având un caracter nesemnificativ, deoarece lipsa lui nu era prevăzută sub o sancțiune, iar recurenta avea la îndemână, multiple termene în care să-și achite datoria către stat. Neevaluarea imobilului nu a influențat scoaterea la vânzare, ci însuși faptul neplății integrale a datoriei recurentei către stat. Totodată, recurenta nu a formulat calea de atac împotriva sentinței de scoatere la vânzare a imobilului, titlul statului fiind unul perfect valabil.
Ca urmare a admiterii recursului în interesul legii formulat la 04.10.2007, accesul la un proces echitabil cu privire la un imobil preluat abuziv, poate fi exercitat cu excluderea acțiunii civile în revendicare sub toate formele ei, numai în condițiile și pe căile prevăzute de legea specială nouă, a cărei procedură de restituire administrativă obligatorie și prealabilă sesizării instanței judecătorești, recurenta nu a urmat-
În această fază procesuală, au fost încuviințate ambelor părți și administrate, probatorii cu înscrisuri.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și ținând seama de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Se constată că în speță, instanța a fost învestită cu două capete de cerere:
- constatarea preluării fără titlu valabil de către stat a imobilului situat B, str. -. - nr.6, mansardă, sector 3, compus din apartamentul nr. 8 și terenul aferent situat sub construcție, în suprafață de 9,35 mp, preluarea fiind efectuată în baza Decretului nr. 224/1951, pentru neplata impozitului în sumă de 4.966,33 lei de către reclamantă, ca efect al deciziei nr. 756/26.05.1960 al Sfatului Popular al Raionului și ca efect al vânzării la licitației al bunului urmărit silit, încuviințată prin sentința civilă nr. 815/03.02.1960 a Tribunalului Popular al Raionului;
- revendicarea imobilului de la pârâții persoane fizice, prin compararea titlului reclamantei (contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.6829/15.03.1934 de către Tribunalul Ilfov - Secția Notariat), cu cel al chiriașilor cumpărători (contractul de vânzare-cumpărare nr. 2200/20.04.2000).
Se reține că în conformitate cu art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, intră în categoria imobilelor preluate în mod abuziv, cele preluate de stat pentru neplata impozitelor, ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Potrivit pct. 2.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin nr.HG 250/2007, formularea "neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate" vizează: arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pe motive politice, internare forțată în unități sanitare, fuga din țară pentru evitarea unei pedepse ca urmare a opoziției față de regimul comunist, incidența unor alte măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Din interpretarea coroborată a acestor texte, rezultă că măsurile abuzive ale statului, de împiedicare a exercitării drepturilor proprietarului de imobil, includ o categorie mai largă, fiind enumerate cu caracter enunțiativ, în cadrul Normelor Metodologice, măsurile constând în arestare, deportare, internare forțată, fuga din țară.
În speță, conform înscrisurilor depuse în recurs, reclamanta a fost afectată de măsuri impuse de stat, pe considerente de ordin politic, astfel:
- arestare din data de 01.03.1955, pentru fapte care interesează securitatea statului (conform mandatului de arestare 320/02.03.1955, fila 19 dosar recurs);
- condamnare penală (pentru infracțiunile de uneltire contra ordinii sociale și tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei) conform încheierii din 16.08.1955 a Tribunalului Militar Teritorial B (fila 20 dosar recurs);
- domiciliu obligatoriu în satul județul B, în perioada anilor 1959 - 1963 (conform fișei matricole penale și adresei nr. 9026/06.11.2008 a Primăriei Orașului Însurăței - B, aflate la filele 41-43 dosar recurs).
Se observă că la momentul desfășurării procedurilor de preluare de către stat a imobilului proprietatea reclamantei, în baza Decretului nr. 224/1951, pentru neplata impozitului (procedură declanșată prin efectul sentinței civile 815/03.02.1960 de scoatere la vânzare a imobilului și finalizată prin decizia de preluare nr. 756/26.05.1960), aceasta avea domiciliul obligatoriu într-o altă localitate decât cea a situării imobilului, astfel încât a fost împiedicată în demersurile de conservare a dreptului său de proprietate.
Ca atare, în raport de natura împrejurărilor de fapt relevate, este pertinentă susținerea privind existența unor măsuri impuse de către stat împotriva proprietarului, pe considerente de ordin politic, nefiind necesară, din punctul de vedere al legii civile, confirmarea abuzului de ordin penal, prin existența unui statut al reclamantei de deținut politic, astfel cum a încercat intimatul să demonstreze în contraprobă.
Aceste măsuri care afectează libertatea persoanei și care atrag incidența situațiilor prevăzute de pct. 2.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001, nu trebuie confundate cu efectul lor în planul drepturilor patrimoniale ale persoanei, efect susținut de către reclamantă a se reflecta ca abuz civil, în nerespectarea procedurii de evaluare a imobilului.
Verificând această condiție de valabilitate a preluării, ce era prevăzută expres în procedura vânzării imobiliare, cu art. 16 al Decretului nr. 224/1951 (privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor Statului), Curtea constată că aceasta nu a fost respectată, vânzarea efectuându-se fără evaluare prealabilă a imobilului.
Prin urmare, nefiind respectate prevederile Decretului de naționalizare nr. 224/1951, decizia de preluare a imobilului nr. 756/26.05.1960, nu poate reprezenta un titlu valabil de proprietate pentru stat.
Procedând în continuare, în cadrul cererii de revendicare, la verificarea autorilor fiecărei părți în litigiu, pentru a se putea stabili care este partea ce deține un titlu de proprietate preferabil, Curtea reține că titlul de proprietate al reclamantei este eliberat ca urmare a existenței contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6829/15.03.1934 de către Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, astfel încât în această situație nu există o contestație privind atributele persoanei de la care s-a dobândit dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, pârâții au cumpărat de la o persoană care nu a avut calitatea de proprietar, de la un "non dominus", având în vedere natura abuzivă a preluării bunului și exceptarea de la vânzare în temeiul Legii nr. 112/1995, conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Astfel, în această ipoteză, titlul prezentat de către reclamantă este mai bine caracterizat, fiind preferabil titlului opus de pârâți.
Făcând interpretarea și aplicarea în cauză a prevederilor Protocolului 1 la Convenția Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea apreciază că vânzarea realizată de către stat către chiriași, indiferent de atitudinea subiectivă a acestora și chiar dacă s-a făcut anterior confirmării în justiție în mod irevocabil a dreptului de proprietate al reclamantei, reprezintă o privare de bun, constituind o ingerință în dreptul de proprietate.
Urmare a acestei vânzări, reclamanta nu au mai avut posibilitatea de a intra în posesia bunului sau de a dispune de acesta. În consecință, această situație a avut ca efect privarea reclamantei de proprietatea asupra imobilului, în sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale. O astfel de interpretare a fost dată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze pronunțate împotriva României (, etc).
Compatibilitatea acestei vânzări a imobilului cu dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, trebuie analizată prin prisma justificării ingerinței în dreptul de proprietate al reclamantei. O privare de proprietate rezultând din această normă, nu poate să se justifice decât dacă se demonstrează că a intervenit în condițiile prevăzute de lege, pentru cauză de utilitate publică și cu respectarea principiului proporționalității.
Criteriile stabilite prin jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru analizarea justificării ingerinței, au caracter cumulativ și constau în condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege, ingerința să vizeze un scop legitim, să fie respectată proporționalitatea ingerinței.
În ceea ce privește condiția ca ingerința să fie prevăzută de lege, principiul legalității implică în egală măsură existența unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise și previzibile care să prevadă o astfel de ingerință.
Curtea constată că Legea 112/1995 nu era aplicabilă decât în cazul bunurilor cu privire la care statul avea un titlu de proprietate și că nici o altă dispoziție internă nu acorda statului dreptul de a vinde un bun care se găsea de drept în patrimoniul său și pentru care nu avea nici un titlu.
În speță, la momentul vânzării, statul nu avea titlu asupra imobilului revendicat, astfel că ingerința produsă prin vânzarea acestuia către chiriași era lipsită de bază legală, din moment ce Legea 112/1995 nu permitea decât vânzarea bunurilor dobândite cu titlu.
În consecință, ingerința în dreptul de proprietate al reclamantei este lipsită de bază legală, încălcându-se astfel articolul 1 din Protocolul la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Reținând astfel că imobilul în litigiu nu a trecut valabil în proprietatea statului, față de prevederile art. 6 din Legea 213/1998 și art. 2 din Legea nr.10/2001, această situație fiind recunoscută ca efect retroactiv, precum și în considerarea celor expuse anterior, rezultă că reclamanta poate fi considerată că deține un bun, în sensul art. 1 din Protocolul nr. l la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Art. 1 din Protocolul nr. l la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, în interpretarea rezultată din jurisprudența, privește și legitimă în obținerea restituirii bunului preluat fără titlu de către stat, asupra căreia se statuează irevocabil prin hotărâre judecătorească de către instanțele naționale.
Nu este necesară așadar, existența unei hotărâri judecătorești prealabile prezentei, care să constate nevalabilitatea preluării imobilului de către stat, pentru a se reține existența unui bun, în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Este suficient ca prin hotărâre judecătorească dată asupra litigiului în care se opun titlul fostului proprietar, de la care imobilul a fost preluat de către stat, și titlul cumpărătorului în temeiul Legii nr.112/1995, ce a reglementat ingerința în dreptul de proprietate al fostului proprietar, dar numai pentru ipoteza preluării cu titlu a imobilului, să se rețină caracterul nevalabil al preluării imobilului de către stat, pentru a-i recunoaște fostului proprietar un bun actual, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.
Astfel, dând preferință titlului reclamantei în comparația cu titlul pârâților, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 480 cod civil și observând că această concluzie este contrară soluției pronunțate de către instanțele anterioare, (care au înlăturat de la aplicare dispozițiile pct. 2.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001), Curtea va constata că se impune admiterea recursului în baza art. 312 Cod procedură civilă, cu modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamantei în baza art. 296 Cod procedură civilă și schimbarea în parte a sentinței apelate, prin admiterea ambelor capete de cerere, respectiv menținerea soluției pronunțate asupra excepției inadmisibilității acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă C împotriva deciziei civile nr. 156 A/07.02.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MUNICIPIUL PRIN PRIMARUL GENERAL, și .
Modifică în tot decizia în sensul că:
Admite apelul apelantei-reclamante C împotriva sentinței civile nr.5588/14.06.2007 a Judecătoriei Sectorului 3
Schimbă în parte sentința.
Admite cererea.
Constată că apartamentul nr. 8 și terenul aferent construcției, în suprafață de 9,35 mp din B, str. -. - nr.6, mansardă, sector 3, fost preluat de către stat fără titlu valabil.
Obligă pârâții și să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul astfel identificat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
-
GREFIER
Red. / Tehnored. / 2 ex.
Judecători apel - Secția a IV-a Civilă:, C
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Melania Stanciu, Antonela
