Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 26.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Silvia Pană
JUDECĂTOR 3: Mihaela Paraschiv
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul împotriva deciziei civile nr. 282A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, recurentul, reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială nr. 90387/21.10.2009 aflată la fila nr. 43 din dosar și de avocat S, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. 18/1/.11.2009 și intimații, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială nr. -/26.10.2009, aflată la fila nr. 42 din dosar și, personal și asistată de avocat cu împuternicire avocațială nr. -/21.10.2009, aflată la fila nr. 41 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la termenul de judecată anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea recurentului să ia cunoștință de întâmpinările formulate în cauză.
Reprezentantul recurentului, avocat S, invocă tardivitatea formulării cererii de revizuire, ca excepție de ordine publică, imperativă.
Continuând, învederează că revizuirea a fost înregistrată la fond la data de 19.01.2007 și a fost depusă personal de către parte și nu prin intermediul poștei.
Menționează că hotărârea judecătorească a fost pronunțată la data de 18.12.2006, iar potrivit normelor de procedură civilă, cererea de revizuire trebuia formulată cel mai târziu la data de 18.01.2007 și face trimitere la dispozițiile art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă.
Subliniază că ultima zi a termenului în care putea fi exercitată calea de atac a revizuirii nu a căzut într-o zi de legală, ci într-o zi de joi, motiv pentru care nu se poate vorbi despre o eventuală prelungire a acestui termen.
La interpelarea Curții, părțile prezente învederează că nu mai alte cereri de formulat și nici probe de administrat.
Curtea acordă cuvântul cu privire la excepția tardivității declarării cererii de revizuire invocată de către recurent la acest termen de judecată și cu privire la cererea de recurs formulată de către recurentul împotriva deciziei civile nr. 282A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-.
Reprezentantul recurentului, avocat, învederează că în cauza de față s-a avut în vedere la formularea revizuirii o hotărâre judecătorească și, potrivit dispozițiilor art. 324 alin. 4 teza II Cod procedură civilă, termenul de declarare a căii de atac este de o lună de la data luării la cunoștință de hotărâre.
Apreciază că ultima zi pentru formularea revizuirii este 18.01.2007 și solicită admiterea excepției tardivității declarării revizuirii.
În ceea ce privește recursul promovat de către partea pe care o reprezintă, formulează concluzii de admitere a acestuia și precizează că recurentul a înțeles să își întemeieze calea de atac pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, apreciind că instanța a făcut o greșită aplicare a legii.
Continuând, critică hotărârea recurată arătând că instanța de apel a reținut că din motivele de fapt și de drept ale cererii rezultă că instanța de fond a fost investită cu teza Iaa rt. 322 pct. 5 Cod procedură civilă și că în mod greșit prima instanță a reținut că temeiul de drept al cererii ar fi fost art. 322 pct. 5 teza II Cod procedură civilă.
Apreciază că motivarea instanței de apel nu corespunde realității deoarece apelanții revizuienți au precizat temeiul de drept al cererii de revizuire oral, înainte de intrarea în dezbateri.
Menționează că ambele părți au formulat concluzii scrise pe noul temei de drept, respectiv teza a II-a a art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă și de asemenea se face referire la aceste temei de drept în încheierea de amânare a pronunțării.
Subliniază că menționarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza II Cod procedură civilă ca temei de drept al cererii de revizuire este făcută atât în notițele judecătorului de pe coperta dosarului, cât și în încheierea de dezbateri și în notele scrise ale părților.
Concluzionând, solicită admiterea recursului promovat de către recurentul, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului învederează că este adevărat că a fost înregistrată cererea de revizuire la data de 19.01.2007, iar hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 18.12.2006, dar subliniază că data la care partea pe care o reprezintă a lua cunoștință de această hotărâre este 21.12.2006, data la care a obținut un certificat de grefă.
Apreciază că în mod greșit partea adversă se raportează la data pronunțării hotărârii și nu la data la care intimații au luat cunoștință de această hotărâre.
Subliniază că hotărârea împotriva căreia a fost îndreptată cererea de revizuire este o hotărâre irevocabilă care nu se comunică, motiv pentru care clientul său a efectuat demersuri personale pentru a afla soluția pronunțată și a obținut certificatul de grefă din data de 21.12.2009.
Față de cele învederate anterior, apreciază că excepția tardivității cererii de revizuire este neîntemeiată și solicită respingerea acesteia.
În ceea ce privește cererea de recurs, apreciază că motivele de recurs formulate de către recurent nu au legătură cu hotărârea pronunțată de către Tribunalul București.
Mai arată că, în speță, nu este vorba despre nicio modificare a cererii de revizuire, susținerile din ședința publică neavând caracterul unei cereri precizatoare, modificatoare.
Față de cele învederate, apreciază că soluția pronunțată de către instanța de apel este una corectă și arată că temeiul de drept al cererii de revizuire a fost art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Concluzionând, solicită respingerea recursului declarat de către recurentul și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de apel, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei învederează că această cerere de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, fără a se preciza care dintre cele două teze este avută în vedere, dar din susținerile revizuienților rezultă în mod clar că și-au întemeiat cererea pe dispozițiile tezei Iaa cestui articol.
Totodată, apreciază că nu se pot reține susținerile formulate de către reprezentantul recurentului cu privire la notițele de pe coperta dosarului, întrucât nu se poate cunoaște cine și când au fost scrise acele notițe.
Concluzionând, solicită respingerea recursului promovat de către recurentul și a excepției tardivității formulării revizuirii, invocată la termenul de judecată de astăzi de către partea adversă.
Apărătorul intimatului, în raport de dispozițiile art. 101 Cod procedură civilă, apreciază că termenul de 30 de zile se împlinește la data de 19.01.2007 și chiar și în situația în care s-ar avea ca referință data de 18.12.2006, revizuirea este formulată în termen legal.
Reprezentantul recurentului, avocat S, apreciază că partea adversă susține în mod greșit că data de la care începe să curgă termenul pentru declararea revizuirii este 21.12.2006.
Subliniază că data de la care termenul începe să curgă este data pronunțării hotărârii, având în vedere și mențiunea existență pe hotărâre "pronunțată în ședință publică".
De asemenea, arată că dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă fac referire la două teze, partea putându-se prevala de teza I "ori"de teza a II -
Reprezentantul recurentului, avocat solicită amânarea pentru a depune concluzii scrise și apreciază că la formularea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, trebuie precizată care teză este avută în vedere.
Apreciază că prin concluziile scrise depuse de către intimați, aceștia au precizat cererea de revizuire.
Apărătorul intimatului învederează că hotărârea împotriva căreia a fost îndreptată cererea de revizuire a fost pronunțată la altă dată decât încheierea de dezbateri.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul împotriva deciziei civile nr. 282A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și și asupra excepției de tardivitate a formulării cererii de revizuire, invocată de către recurent.
CURTEA
Pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, în raport de dispozițiile art. 146 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul împotriva deciziei civile nr. 282A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurentul împotriva deciziei civile nr. 282A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și și asupra excepției de tardivitate a formulării cererii de revizuire, invocată de către recurent la data de 03.12.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 520
Ședința publică din data de: 03.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurentul împotrivadeciziei civile nr. 282A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.12.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
1. Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 19.01.2007 sub nr-, revizuienții și au formulat, în temeiul art. 322 pct. 5 Cod Proc.Civ. în contradictoriu cu intimatul, cerere de revizuire împotrivasentinței civile nr. 5325/21.05.1999 pronunțată in dosarul nr. 1887/1999 de către Judecătoria Sectorului 3și rămasă definitivă prin decizia nr. 1648/A/08.05.2000 pronunțată în dosarul nr. 4179/1999 de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, prin respingerea apelului.
În motivarea cererii, revizuienții arată că actul nou pe care se bazează cererea este decizia civila nr. 2313 din 18.12.2006, pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, de care au luat cunoștință conform certificatului de grefă eliberat le data de 21.12.2006.
Prin decizia menționată s-au admis recursurile formulate de revizuenți și de Primăria Sectorului 3 B și pe fond s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1991 între SC SA și familia, decizie irevocabilă.
Au susținut revizuienții că înscrisul menționat întrunește condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece înscrisul este nou, nefiind folosit în procesul în care s-a pronunțată hotărârea atacată.
Totodată, înscrisul exista la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, în legătură cu această condiției doctrina și practica judiciară considerând că are valoare de înscris nou hotărârea judecătorească, obținută pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului în care se cere revizuirea, cu motivarea că hotărârea nu putea fi înfățișată în acel litigiu, deoarece nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară. Or, în speță, în cauza având ca obiect constatarea nulității absolute acțiunea a fost introdusă la data de 04.05.2000, iar hotărâre cărei revizuire se cere fostpronunțată la data de 18.12.2006.
Au mai arătat revizuienții că înscrisul este determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării acțiunii în revendicare, soluția ar fi fost alta, având în vedere că acțiunea în revendicare introdusă de intimatul a fost admisă în urma comparării titlurilor, dându-se câștig de cauză acestuia, care încheiase contractul de vânzare-cumpărare la o dată anterioară revizuienților, iar prin hotărârea ce constituie înscris nou s-a constatat nulitatea absolută a acestui act juridic.
Ultima condiție pentru admisibilitatea revizuirii este ca înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită revizuirea.
În drept, cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
2. La data de 20.02.2007, prin Serviciul Registratură, intimatul a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă deoarece se îndreaptă împotriva unei sentințe civile (5325/1999) revizuite prin sentința civilă nr. 7 679/14.07.2006.
La termenul din 07.08.2007, la cererea intimatului, instanța a dispus în temeiul art. 244 pct. 1 Cod Proc.Civ. suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Curții de Apel București și strămutat la Curtea de Apel Brașov.
La data de 04.02.2008, la cererea revizuienților, instanța a dispus repunerea cauzei pe rol, constatând că motivele care au determinat suspendarea pricinii nu mai subzistă.
3. Prinsentința civilă nr. 3364/01.04.2008, Judecătoria Sectorului 3Bar espins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienții și, în contradictoriu cu intimatul.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că motivul pe care se întemeiază revizuienții în susținerea cererii de revizuire îl constituie decizia civilă nr. 2313 din 18.12.2006, pronunțată în dosarul nr- de către Curtea de Apel București, despre care revizuienții au luat cunoștință din certificatul de grefă eliberat la data de 21.12.2006.
Astfel, prin hotărârea judecătorească rămasă definitivă urmare a respingerii apelului de către instanța de apel și a cărei revizuire se solicită, a fost admisă o acțiune petitorie ca mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, formulată de intimatul în cauză în contradictoriu cu revizuienții, în temeiul căreia aceștia din urmă, pârâți în acea cauză în care s-a statuat de către instanță că intimatul este titularul dreptului de proprietate, au fost obligați să îi respecte dreptul de proprietate al cărui titular era intimatul cu privire la apartamentul nr. 24, situat în B,- - scara 1, etaj 1, sector 3.
În cadrul acestei acțiuni, finalizată prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită, s-a pus în discuție însuși dreptul de proprietate asupra imobilului mai sus menționat, intimatul dovedind că este titularul dreptului real iar revizuienții care nu au reușit să dovedească că dețin imobilul, în temeiul unui titlu de proprietate, fiind obligați în calitate de posesori neproprietari, să-i restituie intimatului proprietar, apartamentul în litigiu.
Această hotărâre judecătorească supusă revizuirii la cererea revizuienților nu s-a întemeiat pe o altă hotărâre judecătorească care să fi fost desființată sau modificată în cadrul căilor de atac, ci s-a întemeiat pe un act translativ de proprietate, respectiv pe contractul de vânzare cumpărare nr. 33391/V/1991, ce reprezintă titlul de proprietate al intimatu1ui în temeiul căruia acesta a dovedit în cadrul acțiunii în revendicare în care s-a pronunța-hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire că este adevăratul proprietar și că revizurenții pârâți sunt niște posesori neproprietari, fiind obligați de către instanță să-i restituie intimatului reclamant imobilul în deplină proprietate, posesie și folosință, conform art. 480 civ.
Or, prin decizia civilă nr. 2313/18.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr-, în raport de care se cere revizuirea sentinței civile nr. 5325/21.05.1999, pronunțată de către Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr. 1887/1999, instanța a reținut că, prin această decizie nu a fost desființată sau modificată vreo hotărâre judecătorească pe care s-a fundamentat hotărârea solicitată a fi revizuită ci, prin decizia Curții de Apel invocată ca temei al revizuirii, s-a desființat însuși titlul de proprietate al intimatului reprezentat de acel act de vânzare cumpărare încheiat cu SC AL SA, care i-a servit acestuia din urmă pentru a face dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu în cadrul acțiunii în revendicare în care s-a pronunțat hotărârea cu privire la care revizuienții cer să fie revizuită în cadrul căii extraordinare de atac.
Instanța a mai reținut că sentința civilă a cărei revizuire se solicită a mai făcut obiectul revizuirii la cererea revizuienților pentru motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. 1 pct. 5 Teza 1 din Codul d e procedură civilă. Atunci, prin decizia nr. 217/22.02.2007, a fost admis apelul declarat de intimatul din prezenta cauză, și schimbată în parte sentința civilă nr. 6081 /14.07.2006 prin care inițial, Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis cererea de revizuire, în sensul respingerii acestei cereri ca fiind inadmisibilă.
În raport de aceste motive instanța a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire astfel cum a fost formulată și precizată, în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. 1 pct. 5 teza finală.
4. Împotriva acestei sentințe au declarat apel revizuienții, și, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă la data de 22.06.2008 sub nr-; apelanții-revizuienți au solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii de revizuire, și, rejudecând cauza în fond, respingerea cererii de revendicare formulata de.
În dezvoltarea motivelor de apel, se arată că instanța de fond nu a motivat cererea de revizuire cu care a fost investită, deoarece cererea formulata de revizuienții și a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, fără a se face precizarea referitoare la teza 1 sau teza II a acestui articol.
Se poate observa însă cu ușurință din citirea cererii că încă din al treilea alineat se face referire la "actul nou pe care ne bazăm. ", pentru ca în continuare să se analizeze pe larg condițiile pe care trebuie sa le îndeplinească actul nou pentru ca cererea sa fie admisibilă.
Din toata motivarea acțiunii precum și din cererea precizatoare si completatoare formulată la data de 26.02.2007 (care evidențiază cronologic desfășurarea evenimentelor) nu rezultă ca aceasta s-ar fi întemeiat pe teza II a articolului menționat, așa cum a reținut în mod greșit instanța de fond.
Astfel fiind, nimic nu justifica instanța că, pe de o parte să nu motiveze hotărârea, iar pe de alta parte să califice această cerere pe teza II a art. 322 alin. 1 pct.5 Cod Proc.Civ. când în realitate, fusese investită cu o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct.5 din Codul d e procedură civilă, prin care revizuienții au invocat ca și act nou o hotărâre judecătorească irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 2313/18.12.2006 a Curții de Apel București.
Au susținut apelanții-revizuienți că sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale cererii de revizuire, respectiv actul nou invocat este decizia civila nr. 2313/18.12.2006, pronunțata de Curtea de Apel București. Prin această decizie s-a admis recursul formulat de și (revizuienții de astăzi) si s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de (intimatul de astăzi) și fosta sa soție (în prezent ), în anul 1991 cu SC SA pentru imobilul din-. 24.
De precizat este că intimatul a introdus pe rolul Judecătoriei Sector 3 Boa cțiune in revendicare la data de 10.02.1999, prin care solicita instanței să-i oblige pe revizuienții de astăzi, să-i lase în deplină proprietate și posesie imobilul din-,. 24, acțiune soluționată definitiv prin sentința civilă nr. 5325/21.05.1999, a cărei revizuire se solicită în prezent.
Chiar dacă procesul privind revendicarea a fost urmat de căile de atac, el a fost finalizat la nivelul lunii noiembrie din anul 2000, astfel încât este evident că decizia civila a Curții de Apel București pronunțata în anul 2006 nu putea fi folosită în nici un chip în acea cauză.
Ce-a de-a doua condiție de admisibilitate este că înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțata hotărârea ce se cerea fi revizuită. Printre categoriile de acte ce pot fi invocate ca "acte noi" atât teoria cat și practica au dat o interpretare mai largă acestei noțiuni, astfel încât este unanim acceptat ca act nou în baza art. 322 pct. 5 Cod Proc.Civ. hotărârea judecătoreasca intervenită într-o cauză după soluționarea altui litigiu, fiind vorba de hotărârea obținută pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitiva a litigiului in care se cere revizuirea.
Într-o atare situație, hotărârea invocată ca act nou nu putea fi invocată in litigiu, deoarece nu era cu putință părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, pentru a fi în măsură să o invoce.
Acesta este cazul și în speța de față, având în vedere că acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a fost introdusă de revizuienții din prezenta cauză la data de 4.05.2000, iar cauza în care hotărârea irevocabilă invocată ca act nou a fost pronunțată la 18.12.2006 de Curtea de Apel București, iar hotărârea având ca obiect cererea de revendicare, se finalizase în anul 2000.
În această ipoteză se află prezenta cauză, iar cererea intitulată precizatoare și completatoare depusă la dosar, se referă la aceste aspecte, care, în mod cu totul surprinzător, au determinat instanța de fond să califice în mod greșit revizuirea, ca fiind introdusă în temeiul art. 322 pct. 5 teza II, când în realitate, așa cum s-a arătat, este vorba de teza 1 art. menționat.
O altă condiție pentru admisibilitatea cererii este si aceea ca înscrisul invocat sa fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării acțiunii în revendicare, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată. Prin decizia civilă nr. 2313/2006 a Curții de Apel București, așa cum s-a arătat, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de și fosta sa soție, instanța reținând următoarele: "Deși manifestarea de voința a soților în sensul anulării contractului de vânzare-cumpărare pentru garsoniera din str. - - ci fost fără echivoc și este confirmată și de adresa nr. 14619/3.02.1995 a SC AL SA Oficiul vânzări locuințe, prin care se susține că s-a procedat chiar la anularea contractului, începând din anul 1999, se prevalează, în calitate de proprietar, de contractul de vânzare-cumpărare pentru garsoniera din str. - -, asupra căruia a și tranzacționat cu la partajul ce a urmat desfacerii căsătoriei, acțiunea în revendicare formulată împotriva pârâților fiind admisă prin sentința civilă nr. 5325/21.05.l999, pronunțată în dosarul nr. 1887/1999 al Judecătoriei Sector 3 B, în urma căreia pârâții pierd și posesia imobilului, avuta in perioada 1992 - 1999."
Au susținut apelanții că, astfel fiind, pe calea revizuirii, ca și cale extraordinară de atac de retractare, urmează ca instanța să constate că sentința civilă supusă revizuirii este esențial greșită, în raport de împrejurările de fapt care existau la momentul pronunțării sentinței" la care s-a făcut referire, reținute de decizia Curtea de Apel București.
Având în vedere actul nou invocat, decizia Curții de Apel București prin care se constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 33391/V/1991 încheiat între SC SA și familia, instanța urmează ca, admițând cererea de revizuire, să compare cele două titluri de proprietate, cel încheiat în anul 1991 al intimatului și cel încheiat în anul 1993 al revizuienților, urmând să constate, cu referire la contractul din anul 1991, că acesta este lovit de nulitate absolută (nulitate ce operează retroactiv, de la data încheierii contractului), și astfel, practic, intimatul are in posesie, în prezent, un imobil pentru care nu deține un titlu de proprietate.
Apelanții consideră că actul invocat este determinant, în sensul că, dacă ar fi putut lua cunoștința instanța de decizia sus amintită, soluția pronunțată ar fi fost cu totul alta.
Ultima condiție este ca înscrisul nou să fie prezentat de partea care exercită revizuirea.
S-a arătat că instanța de fond, în încercarea de motivare a hotărârii pe alt text de lege decât cel cu care a fost investită, a înțeles greșit situația de fapt prezentată în hotărârea a cărei revizuire s-a cerut, situație pe care a relatat-o denaturat, având in vedere că reține că intimatul, dovedind ca este titularul dreptului real, iar revizuienții nu au reușit sa dovedească că dețin imobilului în temeiul unui titlu de proprietate, fiind obligați în calitate de posesori neproprietari să-i restituie intimatului proprietar, apartamentul în litigiu.
Cererea de apel, a fost legal timbrată și a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 282 și următoarele Cod Proc.Civ.
5. Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că revizuienții, în primul motiv, critică greșeala și abuzul judecătorului de la instanța de fond care a îndrăznit, să judece cererea prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza II pr.civ. însă din notele scrise depuse de apelanți la instanța de fond, pag. 148, rezultă că doresc ca instanța să soluționeze cererea de revizuire în temeiul art. 322 pct. 5 teza II, aceeași susținere având-o și în concluziile orale. Din acest punct de vedere motivul de apel este neîntemeiat.
Intimatul a solicitat să se constate că decizia civilă ce reprezintă act nou, nu atestă o altă situație decât cea avută în vedere la data pronunțării sentinței supuse revizuirii. Prin sentința civilă nr. 5325/21.05.1999 s-a admis acțiunea în revendicare prin compararea titlurilor de proprietate, apelanții fiind obligați să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie garsoniera. Acțiunea pentru constatarea nulității titlului meu de proprietate a fost depusă la 4.05.2000, în timp ce hotărârea de revendicare se afla în fața instanțelor de control judiciar.
În dosarul de revendicare, pe de o parte, ca și în dosarul de constatarea nulității, părțile s-au folosit de aceleași probe, apărările apelanților fiind în esență aceleași. În practica și literatura juridică s-a statuat că nu înscrisul ca atare este determinant, ci ceea ce atestă acel înscris, situația de fapt descrisă de acel act. În cazul din speță, decizi~ civilă, act nou, nu atestă o altă situație de fapt.
Diferența dintre cele două hotărâri este doar diferența de opinii, judecătorii privind problema în mod diferit. În aceste condiții admiterea unei cereri de revizuire ar aduce atingere principiului legalității și siguranței în întocmirea și desfășurarea actului de justiție.
Hotărârea pronunțată într-o acțiune în revendicare analizează titlurile de proprietate invocate de părți. De esența acțiunii în revendicare este compararea titlurilor de proprietate. Cu această ocazie se studiază prioritatea în timp a acestora, temeinicia modului de dobândire a dreptului, opozabilitatea față de terți, etc. Prin hotărârea de revendicare se consfințește definitiv și irevocabil întinderea dreptului de proprietate și realitatea acestuia.
Aceasta s-a și întâmplat cu ocazia judecării acțiunii de revendicare, intimatul având dreptul să cumpere locuința în anul 1991, deoarece locuise cu chirie în ea încă din perioada anilor 1980 și îndeplinea condițiile legii pentru o cumpăra. A cumpărat casa înaintea apelanților - revizuienți. La data când aceștia au cumpărat în anul 1992, casa nu era liberă fiind ocupată de intimat. Faptele la care se referă apelanții, dar și decizia fac referire la situații intervenite, ulterior.
Pe de altă parte, este știut că în practica instanțelor, la soluționarea acțiunilor în revendicare, nu se pune problema dacă titlul de proprietate a fost sau nu anulat. In prezent pe rolul instanțelor se află acțiunile în revendicare ale proprietarilor caselor naționalizate, acțiuni care nu au ca obiect și anularea titlului de proprietate.
Aceste argumente îl îndreptățesc pe intimat să creadă că hotărârea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, depusă ca act nou în cererea de revizuire a apelanților, nu poate influența cu nimic hotărârea pronunțată în acțiunea de revendicare.
De altfel, din cuprinsul atât al cererii de revizuire cât și al apelului se poate desprinde cu ușurință mai mult tonul critic împotriva hotărârii de revendicare, ceea ce se aseamănă cu un adevărat recurs, care în această fază este inadmisibil.
6. Prindecizia civilă nr. 282/ 23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București -secția a IV a Civilă în dosar nr-, tribunalul a admis apelul formulat de apelanții-revizuienți și, a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe; a respins apelul declarat de apelanții și pentru lipsa calității procesuale active.
În motivarea deciziei, s-a arătat că se impune astfel, cu prioritate, a clarifica problema legată de temeiul de drept al cererii cu care a fost învestită judecătoria, deoarece, pe de o parte unul dintre motivele de critică este în sensul că instanța a schimbat în mod ne legal calificarea în drept a acțiunii și, pe de altă parte, intimatul a susținut contrariul prin întâmpinarea depusă în apel.
Din examinarea cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 5325/21.05.199 a Judecătoriei Sectorului 3 B, tribunalul a arătat că rezultă, în primul rând, că s-a invocat ca temei de drept art. 322 pct.5 Cod Proc.Civ. fără vreo precizare suplimentară legată de ipotezele reglementate de acest text, respectiv teza I (referitoare la descoperirea unui înscris doveditor nou după darea hotărârii atacate cu revizuire) sau teza a II-a (privind desființarea sau modificarea unei hotărâri pe care s-a bazat hotărârea a cărei revizuire se cere.) Nici cererea completatoare și precizatoare depusă de revizuienți la dosar la data de 26.02.2007 nu cuprinde vreo mențiune sub acest aspect.
În al doilea rând, în dezvoltarea motivelor de fapt și de drept ale cererii lor, apelanții revizuienți au enumerat care sunt, în opinia lor, condițiile de admisibilitate ale cererii (îndeplinite, potrivit argumentației expuse în cerere), și anume existența unui înscris nou, care nu a fost folosit în proces, însă care exista la momentul pronunțării hotărârii și care era determinant pentru dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii. Nici unul dintre înscrisurile depuse la dosar de revizuienți nu face vorbire despre ipoteza desființării sau modificării unei hotărâri pe care s-a întemeiat hotărârea judecătorească a cărei revizuire se cere.
Prin urmare, în mod greșit a reținut judecătoria (și a susținut intimatul) că temeiul de drept al cererii ar fi fost art. 322 pct. 5 teza a doua Cod Proc.Civ. deoarece o corectă examinare a cererii de chemare în judecată (cu petit, temei de drept și considerente) ducea fără dubiu la concluzia că revizuienții au invocat cazul de revizuire reglementat de teza I art.322 pct.5 Cod Proc.Civ.
Este adevărat că în concluziile scrise depuse la dosarul judecătoriei revizuienții au dezvoltat cazul de revizuire cuprins în art.322 pct. 5 teza a II-a Cod Proc.Civ. însă această cerere a fost depusă la dosar după închiderea dezbaterilor și nu mai putea duce la schimbarea temei ului de drept cu care instanța era învestită (decât cu o prealabilă punere în discuția contradictorie a părților a noului temei de drept, care nu s-a petrecut).
Aceasta sunt argumentele pentru care tribunalul a considerat că judecătoria a fost învestită cu o cerere de revizuire întemeiată pe cazul cuprins în teza 1 art.322 pct.5 Cod Proc.Civ. și, în consecință, în mod nelegal a fost analizată admisibilitatea cererii de revizuire prin prisma dispozițiilor art.322 pct.5 teza a II-a Cod Proc.Civ.
Examinând admisibilitatea cererii prin raportare la temeiul invocat de apelanții - revizuienți, s-a constatat că, astfel cum s-a arătat în cerere, sunt întrunite condițiile impuse de text pentru primirea cererii.
S-a reținut că hotărârea atacată cu revizuire, sentința civilă nr.5325/21.05.1999, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr.1887/1999, a rămas definitivă în instanța de apel, după cum impune textul art.322 Cod Proc.Civ. prin această sentință fiind admisă acțiunea în revendicare formulată de împotriva lui și cu privire la apartamentul nr.24, situat în B,-, -. 12,. 1, sectorul 3, iar apelul a fost respins ca ne fondat prin decizia civilă nr. 1648A/08.05.2000 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă și recursul a fost constatat nul prin decizia civilă nr. 5686/14.11.2000 a Curții de Apel București în dosarul nr. 3381/2000.
Totodată, hotărârea ce constituie potrivit, cererii apelanților revizuienți, înscrisul nou, respectiv decizia civilă nr. 2313/18.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV -a Civilă, în dosarul nr-, nu a fost folosit în procesul soluționat prin sentința civilă nr. 5325/21.05.1999 (de vreme ce nici nu era pronunțată la acel moment), astfel că reprezintă un înscris nou.
În privința cerinței ca înscrisul să fi existat la data pronunțării sentinței atacate cu revizuire, tribunalul reține că, astfel cum au arătat în mod judicios apelanții, doctrina și practica judiciară au asimilat situației în care înscrisul exista în materialitatea sa la data pronunțării hotărârii atacate și cazul în care înscrisul nou reprezintă o hotărâre judecătorească, iar aceasta-a fost pronunțată ulterior sentinței revizuite, dar într-un litigiu ce se afla pe rol la data pronunțării.
O asemenea interpretare jurisprudențială a avut în vedere, pe de o parte, că măsura suspendării judecății prevăzută de art.244 pct.l Cod Proc.Civ. (care ar fi putut duce la situația ca la data pronunțării hotărârii atacate cu revizuire să existe și hotărârea judecătorească în discuție) este una facultativă, lăsată la latitudinea instanței, precum și, pe de altă parte, că partea nu poate influența hotărâtor cursul procesului și determina pronunțarea hotărârii ce acum constituie un înscris nou la o dată anterioară soluționării primului litigiu.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că sentința civilă nr. 5325 /21.05.1999 a devenit definitivă la data de 08.05.2000 și irevocabilă la data de 14.11.2000, iar litigiul în care s-a pronunțat decizia civilă nr.2313 /18.12.2006 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă a început la data de 04.05.2000 (potrivit mențiunii din considerentele sentinței civile nr. 2983 /05.04.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, prin care a fost soluționată cauza în instanță), anterior rămânerii definitive a sentinței prin care a fost admisă revendicarea, deci procesul în care s-a pronunțat hotărârea ce constituie înscris nou a fost inițiat pe parcursul soluționării cauzei în care s-a pronunțat sentința atacată cu revizuire, fiind astfel îndeplinită cerința analizată.
Din cuprinsul pct. 5 al art. 322 mai rezultă și condiția ca înscrisul să nu fi putut fi înfățișat din motive mai presus de voința părții, această cerință fiind în mod evident îndeplinită prin aceea că decizia civilă nr. 2313/2006 a fost pronunțată ulterior sentinței atacate.
Totodată, este îndeplinită și ultima cerință, aceea ca înscrisul nou să fie "doveditor", deci valoarea sa probatorie să/fie relevantă pentru problema de fapt și de drept rezolvată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Din acest punct de vedere, au fost înlăturate apărările intimatului cuprinse în întâmpinare, în sensul că nu, este relevantă nulitatea contractului de vânzare cumpărare la soluționarea acțiunii în revendicare, deoarece o cerere de revendicare nu presupune obligatoriu ca unul dintre titluri să fie nul. Această afirmație este adevărată, însă nu exclude și afirmația, la fel de adevărată, că acțiunea în revendicare poate fi formulată atât în ipoteza existenței a două titluri de proprietate (cu titulari distincți) valabile, cât și în ipoteza când unul dintre titluri este nul sau anulabil.
Or, la soluționarea unei astfel de cereri instanța a examinat existența și întinderea dreptului de proprietate al ambelor părți litigante, și rezultă astfel cu evidența că constatarea nulității absolute a unuia dintre titlurile părților (dispusă prin decizia civilă nr. 2313/2006, invocată ca înscris nou), prezintă relevanță în soluționarea acțiunii de revendicare (ce a făcut obiectul hotărârii atacate cu revizuire).
În consecința acestui raționament, tribunalul a reținut că și această condiție de admisibilitate a cererii de revizuire este îndeplinită, înscrisul nou fiind unul doveditor în sensul textului analizat, motiv pentru care constată nelegalitatea sentinței apelate sub aspectul respingerii cererii de-revizuire ca inadmisibilă.
Pentru aceste considerente, si constatând că judecătoria a limitat analiza cauzei la admisibilitatea acțiunii, potrivit art. 326 alin.3 Cod Proc.Civ. fără a examina temeinicia cererii, apelul a fost admis și în baza art.297 Cod Proc.Civ. cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. A fost respins pentru lipsa calității procesuale active apelul declarat de și, având în vedere admiterea anterioară a excepției lipsei calității procesuale active a acestor doi apelanți.
7. Împotriva acestei decizii a formulat recurs intimatul, solicitând admiterea recursului, desființarea deciziei atacate, respingerea apelului formulat de revizuienții și ca nefondat, menținerea sentinței civile nr. 3.364/01.04.2008, pronunțate de Judecătoria Sector 3, ca legala și temeinică.
În motivarea cererii de recurs, se arată că decizia atacată este nelegală pentru următoarele motive:
Motivarea instanței de apel nu corespunde realității, deoarece apelanții revizuienți au precizat temeiul de drept al cererii de revizuire oral, înainte de intrarea în dezbateri și a fost pus în discuția părților. Judecătorul fondului a făcut însemnări pe coperta dosarului în legătură cu această modificare a cererii și s-au pus concluzii de către ambele părți tocmai pe acest nou temei de drept. Ambele părți au formulat concluzii scrise pe noul temei de drept, respectiv pe teza a II-a a art. 322 pct. 5 cod procedura civila. Altfel cum s-ar putea explica că ambele părți și instanța au înțeles exact același lucru în sala de judecată și atunci când au formulat notele scrise, iar intimatul în notele scrise face referire exact la precizarea făcută la 23.03.2008 de revizuienți, respectiv aceea că își întemeiază cererea de revizuire pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza a II-
Din încheierea de amânare a pronunțării instanța de fond reține în ultimul aliniat al primei pagini că revizuienții arată că titlul pe baza căruia s-a întemeiat cererea s-a desființat. Deci, s-a vorbit exact despre teza a II-a și cererea, așa cum au înțeles apelanții - revizuienți, s-a întemeiat pe teza a II-a art. 322. pct. 5 din Codul d e procedură civilă.
Se arată că instanța de fond s-a pronunțat și a motivat hotărârea sa, numai pe cererea modificată a revizuienților, nu s-a pronunțat în niciun mod pe cererea inițială și nu și-a motivat hotărârea pe cererea inițială, deoarece în conformitate cu principiul disponibilității părții, s-a pronunțat pe cererea de revizuire așa cum aceasta a fost modificată. Astfel că, dacă s-ar putea reține că instanța fondului a rămas investită cu teza Iaa rt. 322. pct. 5 cod procedură civilă, instanța de apel ar fi trebuit să trimită cauza instanței de fond pentru a se pronunța asupra acestei cererii. Instanța de apel nu putea să soluționeze direct în apel admisibilitatea unei cereri ce nu a fost soluționată mai întâi de instanța de fond.
Instanța de apel în mod greșit consideră că apelanții revizuienti nu și-au modificat cerere de revizuire, reținând că instanța a fost investită cu o cerere ce avea ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. Teza 1. Instanța de apel nu a examinat niciuna dintre apărările sale care ar fi condus la soluția firească de respingere a apelului ca nefondat.
Se arată că prin decizia nr. 2313/20006 a Curții de Apel București, s-au interpretat aceleași pretenții ale revizuienților într-un mod diferit. Este de reținut faptul că prin cererea de revendicare ce se solicită a fi revizuită, s-au comparat titlurile, s-a verificat valabilitatea titlurilor comparate, și pe cale de consecință s-a anulat implicit actul revizuienților. Tocmai la o atare situație se face referire în cauza Barcanescu împotriva României, Hotărâre din 12.10.2006, care statuează că pe calea revizuirii trebuie să se corecteze eventuale erori, și nu să se procedeze la o nouă examinare în fond a cauzei. Supravegherea nu trebuie să se transforme într-un apel deghizat și simplu fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra unui subiect nu este motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze.
Decizia invocată ca înscris nou, nu atestă o altă situație decât cea avută în vedere la data pronunțării sentinței supuse revizuirii. Prin sentința civilă nr. 5325/1999, părțile s-au folosit de aceleași probe, iar în practica și literatura de specialitate s-a statuat că nu înscrisul ca atare este determinat, ci ceea ce atestă acel înscris, situația de fapt descrisă în acel act.
Este necesar ca înscrisurile doveditoare noi să fi putut conduce la o altă soluție decât cea pronunțată. Această condiție nu este îndeplinită în cazul în care înscrisul invocat nu atestă o altă situație de fapt decât cea cuprinsă în acte anterioare ce au fost analizate cu ocazia judecării fondului. Un asemenea înscris nu ar fi de natură să justifice admiterea cererii de revizuire pentru a se reține o altă situație de fapt decât cea stabilită inițial, deoarece s-ar nesocoti puterea lucrului judecat al hotărârii pronunțate. În speță atât în judecarea fondului cât și în judecarea apelului revizuienților în dosarul ce a avut ca obiect revendicarea s-au invocat și analizat aceleași aspecte, diferența dintre cele două hotărâri este doar diferența de opinii și faptul că în decizia nr. 2313/2006 se referă la situații intervenite ulterior momentului încheierii contractului de vânzare cumpărare, iar în acțiunea în revendicare toate împrejurările intervenite acestui moment, au fost înlăturate pentru că nu puteau produce efecte juridice asupra momentului înscrierii actului.
Deosebit de important este și împrejurarea că în acțiunea în revendicare cauza s-a soluționat prin aplicarea unor principii de drept și că față de acest aspect pretinsele înscrisuri ulterioare nu puteau avea relevanță în cauză, împrejurare care ar conduce în speță la inadmisibilitatea cererii de revizuire.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Cererea de recurs a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
8. Recurentul a formulat o completare la motivele de recurs, la data de 07.07.2009 (data poștei), în cadrul termenului de comunicare a hotărârii recurate, prin care a arătat că declararea recursului și motivarea inițială a acestuia au fost făcute anterior comunicării deciziei.
Se arată că instanța de apel nu a avut în vedere nici adnotările judecătorului instanței de fond, în baza cărora s-a pronunțat asupra celor solicitate de revizuienți, nici concluziile scrise ale acestora, care se referă la art. 322 pct. 5 teza a II a dinb Codul d e procedură civilă. Nu au fost avute în vedere nici concluziile recurentului, bazate pe aceeași precizare și pe același temei dezbătut la ultima zi de înfățișare. Judecătorul fondului și-a argumentat considerentele pe obiectul și temeiul judecății, așa cum a fost precizat de revizuienți, iar instanța de apel a încălcat nu numai legalitatea, dar și dreptul de dispoziție al părții.
Se mai arată că instanța nu a analizat în apel obligativitatea ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu cerere de revizuire, fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Mai rezultă, din interpretarea literală a art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, că este necesar ca revizuientul să nu fi cunoscut faptul reținerii înscrisului de către adversar, în caz contrar putând uza fie de disp. art. 172 din Codul d e procedură civilă, fie de posibilitatea suspendării judecății inițiale în condițiile art. 244 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Or, cea de-a doua cauză a fost introdusă cu patru zile anterior soluționării apelului hotărârii a cărei revizuire se cere chiar de către revizuienți, aceștia având posibilitatea procedurală de a aduce la cunoștința instanțelor care au soluționat acțiunea în revendicare de existența celui de-al doilea dosar, prelungit și suspendat la rândul său, pentru alte considerente de ordin penal, care s-au dovedit total nereale și fabricate pro causa.
A considera în apel că soluția suspendării era facultativă, ca și precizarea temeiului de drept în cererea de revizuire apare ca o indicație pentru instanțe diferite date de instanța de apel, ignorând nu numai limitele rolului activ al judecătorului, ci și faptul că revizuienții au avut întotdeauna o apărare calificată, instanțele au judecat și soluționat cererile în raport de solicitările acestora și nu în raport de ce ar fi fost necesar a se face pentru a promova o acțiune admisibilă.
9. Intimații-revizuienți și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, se arată că discuțiile la care face referire recurentul s-au petrecut cu ocazia judecării în fond a cauzei. În primul rând așa cum corect a reținut și instanța de apel, judecătoria a fost investită cu o cerere de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 5. unde chiar dacă nu s-a specificat că este vorba de teza I se motivează că cererea este determinată de existența "unui act nou" - respectiv decizia Curții de Apel nr. 2313/18.12.2006 și apoi se analizează condițiile impuse de lege și pe care trebuie să le îndeplinească actul nou pentru admisibilitatea cererii de revizuire.
Din toată motivarea acțiunii precum și din cererea precizatoare și completatoare (care evidențiază cronologic desfășurarea evenimentelor) nu rezultă nici un moment că aceasta s-ar fi întemeiat pe teza II a articolului menționat, așa cum a reținut în mod greșit instanța de fond și cum susține recurentul. Chiar și în concluziile scrise au făcut referire la "actul nou" fila II alin. 5 al concluziilor scrise, astfel că nu a fost vorba de o modificare de acțiune.
Mai mult decât atât o asemenea modificare, nici nu se putea produce din punct de vedere legal având în vedere că cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, dar ea poate fi modificată sau completată numai în limitele prevăzute de art. 322 cu respectarea termenului impus de art. 324 din Codul d e procedură civilă.
Astfel fiind, instanța de apel a reținut în mod judicios așa cum rezultă și din cererea de revizuire introdusă, că s-a făcut în permanență vorbire de "un act nou" și de condițiile de admisibilitate ale acestuia prevăzute de cod.
În aceste împrejurări, instanța de apel a procedat în mod corect și legal la verificarea admisibilității cererii de revizuire cu care instanța fusese investită și constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege a trimis cauza la judecătorie pentru a se pronunța pe temeinicia cererii.
În continuarea motivelor de recurs, se critică decizia civilă nr. 2313/2006 a Curții de Apel București, decizie irevocabilă pe care recurentul de astăzi a atacat-o la vremea respectivă și cu revizuire (dec. civ. 589/2007 a ) și cu contestație în anulare (dec. civ. 470/R/2007 a B), astfel încât criticile aduse acesteia nu pot forma obiectul prezentei întâmpinări.
Nu este reală susținerea că actele care au existat la momentul soluționării recursului în cererea formulată de intimați privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare a lui ar fi existat și la momentul soluționării cererii de revendicare formulată de acesta, situație ce se poate constata din compararea hotărârilor pronunțate în cauzele respective. Se arată că este hilară comparația făcuta de recurent cu Cauza Barcănescu împotriva României, în cauza de față fiind vorba de un contract de vânzare cumpărare (al recurentului) lovit de nulitate absolută, constatată printr-un "act nou" care este decizia irevocabilă a Curții de Apel București.
Referitor la condițiile de admisibilitate cerute de lege pentru ca actul nou să ducă la admisibilitatea cererii de revizuire, instanța de apel le-a analizat cu multă acuratețe și a constatat în mod corect că sunt îndeplinite. Ceea ce este de subliniat este și faptul că așa cum rezultă și din practică, are valoare de înscris nou hotărârea judecătorească obținută pe baza unei acțiuni introdusă înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, cu motivarea că hotărârea nu putea fi înfățișată în acel litigiu întrucât nu era în putință părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, spre a fi în măsură a se servi de ea.
În același context, cerința textului de lege este îndeplinită chiar dacă înscrisul poartă o dată ulterioară pronunțării hotărârii a cărei revizuire se solicită, dar se referă la situații atestate de alte înscrisuri preexistente.
10. Intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței respingerea recursului, menținerea deciziei civile nr. 282A pronunțată de Tribunalul B, Secția a IV-a civilă, în ședința publică de la 23.02.2009, ca fiind temeinică și legală.
În motivarea întâmpinării, se arată că recursul formulat în prezenta cauză și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 este nefondat, acest aspect reieșind, fără putință de tăgadă din înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei și din susținerile părților.
Referitor la teza articolului 322 pct. 5 cod procedură civilă pe care revizuenții și-au întemeiat cererea de revizuire, se fac următoarele precizări:
Așa cum corect a reținut instanța de apel, revizuenții și-au întemeiat cererea de revizuire pe art. 322 punctul 5, fără alte precizări, însă din cuprinsul cererii de revizuire se poate observa cu ușurință că susținerile revizuenților se înscriu în teza Iaa cestui articol. Pe parcursul desfășurării dezbaterilor pe fond, prin încheierile de ședință, nu s-a reținut modificarea temeiului de drept.
Susținerile recurentului - intimat referitoare la deducțiile logice pe care instanța le poate face referitor la motivul pentru care acesta ar fi pus concluzii doar pe teza II a art.322 punctul 5 și la eventualele adnotări făcute de judecător pe coperta dosarului, nu pot fi reținute ca fiind temeinice.
Faptul că întreaga apărare a revizuenților o fost condusă având în vedere ipoteza descrisa în teza Iaa rticolului 322 punctul 5 cod procedură civilă și faptul că, în încheierile de ședință nu s-a reținut vreo modificare o temeiului de drept, sunt motive suficiente pentru ca instanța de apel, așa cum a și făcut, să desființeze sentința apelată.
În plus, instanța de fond, fiind investită cu judecarea pricinii în raport de dispozițiile art. 322 punctul 5 cod procedură civilă, ar fi trebuit să motiveze sentința în raport de ambele teze.
În ceea ce privește admiterea cererii de revizuire, se arată că în mod corect, instanța de apel a reținut că cererea de revizuire este admisibilă, fiind întrunite condițiile de admisibilitate.
Decizia civilă nr. 2313/18.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel București, prin care se anulează titlul de proprietate al lui este un înscris doveditor nou, determinant în cauză, ce nu a putut fi înfățișat din motive mai presus de voința părții. În plus, actul nou invocat este preexistent hotărârii a cărei revizuire se cere.
În speță, acțiunea prin care revizuenții au solicitat anularea titlului lui a fost promovată în mai 2000, anterior rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se cere. Are valoare de înscris nou hotărârea judecătorească obținută pe baza unei acțiuni introdusă înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, cu motivarea că hotărârea nu putea fi înfățișată în acel litigiu, întrucât nu era în putință părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, spre a fi în măsură de a se servi de ea.
Recurentul - intimat nu aduce argumente puternice, de reținut împotriva celor reținute de instanța de apel. Astfel, vorbește doar de diferențe de opinii între completele de judecată, de faptul că nu se pune în discuție o situație nouă de natură a atrage o altă concluzie decât cea inițială. Toate acestea nu pot fi reținute în cauză, având în vedere că anularea titlului recurentului este de natură a schimba situația avută în vedere inițial și atrage o altă concluzie decât cea inițială, înainte de a cunoaște anularea titlului.
11. La termenul din 26.11.2009, recurentul a invocat tardivitatea formulării cererii de revizuire, ca excepție de ordine publică, care a fost pusă în discuția părților la același termen.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs formulate de recurent, precum și a apărărilor invocate de intimați, Curtea reține următoarele:
12. În cauză a fost invocată excepția tardivității formulării cererii de revizuire, ca și excepție de ordine publică, cu ocazia dezbaterilor pe fondul cererii de recurs.
Curtea reține caracterul de ordine publică al acestei excepții, față de aspectul că regulile privind termenul de formulare a cererii de revizuire sunt norme de ordine publică.
Având în vedere caracterul peremptoriu al excepției tardivității, aceasta trebuie analizată însă cu prioritate față de celelalte motive de recurs.
prezentei cauze însă, determinat de controversa existentă asupra temeiurilor cererii de revizuire (art. 322 pct, 5 teza I sau art. 322 pct. 5 teza a II a din Codul d e procedură civilă), determină însă necesitatea de a răspunde mai întâi acestui motiv de recurs, deoarece în funcție de răspunsul la această întrebare, se va putea verifica și aspectul formulării sau nu în termen a cererii de revizuire.
Aceasta deoarece, potrivit art. 324 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, termenul de revizuire de o lună se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere. Fiind stabilite două momente diferite de curgere a termenului de revizuire, pentru a se verifica respectarea cestui termen, trebuie stabilit mai întâi care a fost motivul de revizuire asupra căruia trebuia să se pronunțe instanța.
13. Astfel, în primul motiv de recurs, recurentul susține, în esență că, cererea revizuienților a fost întemeiată pe dispozițiile tezei a II a din art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, iar instanța de apel în mod greșit s-a pronunțat cu privire la teza Iaa cestui articol.
Pentru a soluționa acest motiv de recurs, Curtea va face o recapitulare a modului în care revizuienții sau intimații s-au pronunțat cu privire la temeiul revizuirii.
Astfel, cererea de revizuire a fost întemeiată în mod generic pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, fără a se indica care dintre teze, ceea ce nu reprezintă un argument în favoarea niciuneia dintre teorii.
Constatând insuficient temeiul în drept al cererii invocat de parte, instanța este obligată să treacă la interpretarea și calificarea juridică a cererii, față de dispozițiile art. 84 din Codul d e procedură civilă raportat la dispozițiile art. 129 din Codul d e procedură civilă.
Or, în motivarea cererii, revizuienții au aratat că actulnoupe care se bazează cererea este decizia civila nr. 2313 din 18.12.2006, pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă, de care au luat cunoștință conform certificatului de grefă eliberat le data de 21.12.2006. Au susținut revizuienții că înscrisul menționat întrunește condițiile cerute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire, deoarece înscrisul este nou, nefiind folosit în procesul în care s-a pronunțată hotărârea atacată. Totodată,înscrisul exista la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită,în legătură cu această condiției doctrina și practica judiciară considerând că are valoare de înscris nou hotărârea judecătorească, obținută pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului în care se cere revizuirea, cu motivarea că hotărârea nu putea fi înfățișată în acel litigiu, deoarece nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară. Au mai arătat revizuienții că înscrisul estedeterminant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării acțiunii în revendicare, soluția ar fi fost alta, având în vedere că acțiunea în revendicare introdusă de intimatul a fost admisă în urma comparării titlurilor, dându-se câștig de cauză acestuia, care încheiase contractul de vânzare-cumpărare la o dată anterioară revizuienților, iar prin hotărârea ce constituie înscris nou s-a constatat nulitatea absolută a acestui act juridic. Ultima condiție pentru admisibilitatea revizuirii este ca înscrisul nousă fie prezentat de partea care exercită revizuirea.
Astfel, din lecturarea motivării cererii, rezultă cu evidență faptul că revizuienții au avut în vedere teza Iaa rt. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, cererea fiind construită pe structura condițiilor de admisibilitate a acestui motiv de revizuire.
Prin cererea completatoare și precizatoare (astfel cum a fost formulată și intitulată de revizuienți) de la data de 26.02.2007, au fost aduse completări ale motivelor de fapt, dar nu s-a indicat în mod speciale teza întemeietoare a art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, acesta fiind reiterat în mod generic ca și în cererea inițială.
La termenul de dezbatere pe fond, respectiv 24.03.2008, conform celor consemnate în încheierea de ședință de la acea dată (încheiere care este înscris autentic, cu privire la susținerile părților și care poate fi atacată pe acest aspect numai prin înscriere în fals), revizuienții au solicitat, în cadrul concluziilor orale, admiterea cererii lor de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, dar au arătat și că titlul pe baza cărora s-a întemiat cererea de revizuire a fost desființat; intimatul a solicitat, în cadrul concluziilor orale, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, față de dispozițiile art. 322 din Codul d e procedură civilă.
Ca urmare a amânării pronunțării, au fost formulate concluzii scrise atât de către revizuienți, cât și de către intimat.
Revizuienții au formulat concluzii scrise având în vedere dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, reiterând teoria actului nou, dar au indicat și dispozițiile art. 322 pct. teza a II a din Codul d e procedură civilă, analizând și această ipoteză în mod clar și distinct.
Intimatul a formulat concluzii scrise, prin care arată că revizuienții și-au precizat cererea de revizuire la data de 24.03.2008 pe dispozițiile art. 4322 pct. 5 teza a II a din Codul d e procedură civilă, dar în același timp a formulat concluzii de respingere pe ambele teze ale acestui articol.
Dar, intimatul a mai depus un set de concluzii scrise chiar la data dezbaterilor orale, respectiv 24.03.2008, iar acestea se referă numai la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile tezei Iaa cestui articol.
Curtea constată, în primul rând, că a existat o susținere ambiguă chiar din partea revizuienților, cu privire la temeiul cererii de revizuire, aspect de natură să creeze dubii atât intimatului, cât și instanței, dar ar fi revenit primei instanțe de fond obligația de a solicita revizuienților în mod expres să indice temeiul juridic concret al cererii lor, mai ales că aceștia erau asistați de avocat și puteau da un răspuns calificat.
În lipsa unei atitudini active a primei instanțe, însă nici instanța de apel,și cu atât mai puțin instanța de recurs, nu mai puteau face acest lucru, acestea două urmând a se pronunța față de ceea ce se poate deduce prin interpretare din acte a fi fost voința părților. Procedând la această interpretare, Curtea va avea în vedere numai acele acte procedurale din care se poate deduce voința părții de a indica ca temei numai una din cele două teze, în mod indubitabil.
Or, Curtea constată că singurul act procedural indubitabil din care se deduce care este temeiul cererii de revizuire este chiar cererea inițială de revizuire, în rest toate atitudinile procesuale ale revizuienților fiind ambigue, referindu-se fie la 322 pct. 5 în mod generic, fie la ambele teze ale pct. 5 din articol.
De asemenea, și atitudinea intimatului a fost la fel de ambiguă, deoarece acesta fie s-a referit la 322 pct. 5 în mod generic, fie la ambele teze ale pct. 5 din articol (a se vedea concluziile scrise).
Cât privește susținerea recurentului-intimat în sensul că la termenul din 24.03.2008, instanța a solicitat revizuienților să precizeze temeiul de drept al cererii de revizuire oral, înainte de intrarea în dezbateri, iar judecătorul fondului a făcut însemnări pe coperta dosarului în legătură cu această modificare a cererii și s-au pus concluzii de către ambele părți tocmai pe acest nou temei de drept, Curtea reține că o astfel de solicitate și de precizare nu se regăsește în cuprinsul încheierii de ședință.
Or, așa cum s-a reținut mai sus, încheierea de ședință este un înscris autentic, cu privire la susținerile părților putându-se face proba contrară numai prin înscrierea în fals, aspect care nu a fost invocat în prezentul recurs. Or, instanța de apel și instanța de recurs sunt ținute de consemnările din încheierea de ședință, în această situație, iar nu de susținerile părților. Nicidecum formularea de către părți de concluzii scrise, după închiderea dezbaterilor, nu este în măsură să determine reținerea de către instanța de control judiciar a unei situații diferite față de cea din conținutul încheierii de ședință.
Cât despre mențiunea de pe coperta dosarului de primă instanță, nu există nicio modalitate de certificare a persoanei care a făcut aceste mențiuni, dincolo de aspectul că nu există un temei juridic pentru a putea fi avute în vedere astfel de mențiuni.
Ca urmare, Curtea va reține faptul că cererea de revizuire formulată de revizuienți a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza din Codul d e procedură civilă, primul motiv de recurs invocat de recurent fiind nefondat.
14. Față de această concluzie, pe aspectul tardivității formulării cererii de revizuire, se invocă de către recurent faptul că înscrisul nou datează din 18.12.2006, iar cererea de revizuire a fost introdusă la data de 19.01.2007; or, potrivit art. 101 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, termenul se sfârșește în ziua corespunzătoare zilei de plecare, deci pe 18.01.2007. Se arată că pronunțarea deciziei s-a făcut pe 18.12.2006, în contradictoriu cu revizuienții care au luat cunoștință de soluția dată în favoarea lor la data pronunțării, fiind irelevantă data obținerii certificatului de grefă pentru a putea fi considerată data luării la cunoștință de înscrisul nou. Se arată că cererea de revizuire trebuia formulată imediat după pronunțarea deciziei, indiferent de eliberarea unui certificat de grefă, urmând ca motivarea cererii de revizuire să se completeze până la primul termen de judecată, după redactarea deciziei; nu există alte înscrisuri concludente și pertinente la dosar care să conducă la respingerea excepției invocate.
Curtea constată că, potrivit art. 324 pct. 4 din Codul d e procedură civilă, termenul de revizuire de o lună se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 teza I, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă.
Înscrisul invocat de revizuienți este decizia civila nr. 2313 din 18.12.2006, pronunțată în dosarul nr- de Curtea de Apel București - Secția a IV-a civilă.
Fiind vorba despre o decizie de soluționare a unui recurs, această decizie nu se comunica părților, față de prevederile exprese ale art. 266 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, în vigoare la data pronunțării deciziei.
Față de modul de formulare a textului legal, rezultă că ceea ce a avut în vedere legiuitorul este descoperirea înscrisurilor în materialitatea lor, respectiv o împrejurare de fapt, care poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.
Nu poate fi reținută susținerea recurentului, în sensul că nu există alte înscrisuri concludente și pertinente la dosar care să conducă la respingerea excepției invocate, deoarece excepțiile, ca orice alte afirmații făcute în fața instanței, sunt supuse regulii dovedirii conform disp. art. 1169 din Codul civil, care completează normele de procedură civilă. Cine susține excepția, este cel care trebuie să facă dovada acesteia, iar nu invers. Prin urmare, recurentul trebuie să facă dovada că revizuienții au luat cunoștință de hotărâre, mai înainte de data invocată de aceștia, respectiv data obținerii certificatului de grefă, 21.12.2006.
Nu poate funcționa în acest caz prezumția simplă dedusă din faptul participării la procesul civil în calitate de părți, în lipsa unei comunicări a hotărârii judecătorești către revizuienți.
De asemenea, nu se poate face analogie între curgerea termenului procedural al exercitării căii de atac și cel al motivării cu termenul d revizuire în această situație, deoarece ceea ce a avut în vedere legiuitorul la edictarea acestei din urmă norme a fost exclusiv data luării la cunoștință de înscris, dată care nu poate fi anterioară existenței înscrisului, dar care poate fi dovedită cu orice mijloc de probă. Or, recurentul nu a administrat nicio probă în favoarea afirmației sale că intimații au luat cunoștință de decizia civilă menționată chiar la data pronunțării acesteia, ci a invocat în favoarea sa doar prezumția simplă dedusă din participarea acestora la procesul finalizat cu decizia menționată.
Avându-se în vedere însă și faptul că în practica judecătorească, mențiunea pronunțării în ședință publică are deseori în vedere o publicizare a soluției prin scrierea acesteia în condica ședințelor de judecată, Curtea nu poate reține ca susținută această prezumție, pentru a putea răsturna proba făcută de revizuienți prin prezentarea certificatului de grefă.
Cum potrivit art. 101 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, termenul se sfârșește în ziua corespunzătoare zilei de plecare, cererea de revizuire formulată la data de 19.01.2007 este introdusă în termenul de o lună, ce a început să curgă la data de 21.12.2006.
Față de aceste considerente, Curtea va respinge excepția tardivității formulării cererii de revizuire ca și motiv de recurs de ordine publică, ca neîntemeiată.
15. În al treilea motiv de recurs, se arată că instanța de fond s-a pronunțat și a motivat hotărârea sa, numai pe cererea modificată a revizuienților, nu s-a pronunțat în niciun mod pe cererea inițială și nu și-a motivat hotărârea pe cererea inițială, deoarece în conformitate cu principiul disponibilității părții, s-a pronunțat pe cererea de revizuire așa cum aceasta a fost modificată. Astfel că, dacă s-ar putea reține că instanța fondului a rămas investită cu teza Iaa rt. 322. pct. 5 cod procedură civilă, instanța de apel ar fi trebuit să trimită cauza instanței de fond pentru a se pronunța asupra acestei cereri, neputând să soluționeze direct în apel admisibilitatea unei cereri ce nu a fost soluționată mai întâi de instanța de fond.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că prevederile art. 297 alin. 1 din Codul d e procedură civilă se referă la situația în care instanța în mod greșit a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.
Or, prin definiție, conform art. 326 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, dezbaterile în cadrul judecării cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.
Rezultă că, în judecarea cererii de revizuire, în prima sa față, instanța se limitează la cercetarea admisibilității, neintrând pe fond decât în a doua față, dacă cererea de revizuire este declarată admisibilă.
Nu se poate reține o nepronunțare pe fond de către prima instanță, deoarece "fondul" este limitat de fapt la o admisibilitate, la o judecată de principiu, pe care prima instanță a realizat-o deja.
Astfel, acest motiv de recurs este nefondat.
16. Mai departe, se invocă de către recurent neîndeplinirea condițiilor din art. 322 pct. 5 teza I din Codul d e procedură civilă, Curtea urmând a analiza pe rând fiecare dintre aceste susțineri, prima dintre ele referindu-se la faptul că în mod greșit s-a considerat că înscrisul invocat de revizuienți era determinant pentru soluționarea cauzei.
Se arată că decizia invocată ca înscris nou, nu atestă o altă situație decât cea avută în vedere la data pronunțării sentinței supuse revizuirii, deoarece părțile s-au folosit de aceleași probe. Un asemenea înscris nu ar fi de natură să justifice admiterea cererii de revizuire pentru a se reține o altă situație de fapt decât cea stabilită inițial, deoarece s-ar nesocoti puterea lucrului judecat al hotărârii pronunțate.
În speță atât în judecarea fondului cât și în judecarea apelului revizuienților în dosarul ce a avut ca obiect revendicarea s-au invocat și analizat aceleași aspecte, diferența dintre cele două hotărâri este doar diferența de opinii și faptul că decizia nr. 2313/2006 se referă la situații intervenite ulterior momentului încheierii contractului de vânzare cumpărare, iar în acțiunea în revendicare toate împrejurările intervenite acestui moment, au fost înlăturate pentru că nu puteau produce efecte juridice asupra momentului înscrierii actului.
Curtea are în vedere, pentru soluționarea acestui motiv de recurs, situația de fapt stabilită de instanțele de fond.
Astfel, hotărârea atacată cu revizuire, sentința civilă nr. 5325/21.05.1999, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr.1887/1999, a rămas definitivă în instanța de apel.
Prin această sentință a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de împotriva lui și cu privire la apartamentul nr.24 situat în B,-, -. 12,. 1, sectorul 3.
Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1648A/08.05.2000 a Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, iar recursul a fost constatat nul prin decizia civilă nr. 5686 /14.11.2000 a Curții de Apel București în dosarul nr. 3381/2000.
Totodată, hotărârea ce constituie potrivit, cererii revizuienților, înscrisul nou, este decizia civilă nr. 2313/18.12.2006, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a IV -a Civilă, în dosarul nr-.
Prin această decizie, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. -/ V/1991 încheiat între SC SA și familia.
Curtea reține, asemănător instanței de apel, că este îndeplinită condiția ca înscrisul nou să fie "doveditor", deci valoarea sa probatorie să fie relevantă pentru problema de fapt și de drept rezolvată prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Din acest punct de vedere, în mod corect au fost înlăturate apărările intimatului cuprinse în întâmpinare, în sensul că nu este relevantă nulitatea contractului de vânzare cumpărare la soluționarea acțiunii în revendicare, deoarece o cerere de revendicare nu presupune obligatoriu ca unul dintre titluri să fie nul. Această afirmație este adevărată, însă nu exclude și afirmația, la fel de adevărată, că acțiunea în revendicare poate fi formulată atât în ipoteza existenței a două titluri de proprietate (cu titulari distincți) valabile, cât și în ipoteza când unul dintre titluri este nul sau anulabil.
Or, la soluționarea unei astfel de cereri instanța a examinat existența și întinderea dreptului de proprietate al ambelor părți litigante, și rezultă astfel cu evidență că constatarea nulității absolute a unuia dintre titlurile părților (dispusă prin decizia civilă nr. 2313/2006, invocată ca înscris nou), prezintă relevanță în soluționarea acțiunii de revendicare (ce a făcut obiectul hotărârii atacate cu revizuire).
17. Recurentul mai arată că în acțiunea în revendicare cauza s-a soluționat prin aplicarea unor principii de drept și că față de acest aspect pretinsele înscrisuri ulterioare nu puteau avea relevanță în cauză, împrejurare care ar conduce în speță la inadmisibilitatea cererii de revizuire.
Acest argument aduce însă în discuție fondul cauzei, respectiv revendicarea, neavând legătură cu admisibilitatea cererii de revizuire; cu alte cuvinte, declararea ca admisibilă a cererii de revizuire, datorită modificării situației de fapt avute în vedere la soluționarea acțiunii în revendicare, nu poate aduce atingere principiului autorității de lucru judecat, cât timp prin definiție nu subzistă autoritatea de lucru judecat în situația modificării situației de fapt avute în vedere la pronunțarea primei hotărâri.
18. Recurentul invocă și Hotărârea CEDO din cauza Barcanescu împotriva României, care statuează că pe calea revizuirii trebuie să se corecteze eventuale erori, și nu să se procedeze la o nouă examinare în fond a cauzei. Supravegherea nu trebuie să se transforme într-un apel deghizat și simplu fapt că ar putea exista două puncte de vedere asupra unui subiect nu este motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze.
Or, în cauza menționată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că revizuirea introdusă de revizuienți, în speța soluționată de CEDO, a fost admisă de curtea de apel cu motivarea că acțiunea ar fi trebuit să fie respinsă în întregime de către judecătorie și că, în orice caz, pretinsa nulitate a demersurilor făcute în vederea încheierii contractului nu antrenează nulitatea contractului însuși. Curtea de apel a anulat astfel o hotărâre definitivă și irevocabilă, având autoritate de lucru judecat, cu singura motivare că avea o opinie diferită cu privire la aplicarea dreptului decât instanțele precedente.
Or, Curtea de față, în calitate de instanță de recurs, constată că situația de fapt din prezenta cauză este diferită de cea din cauza Bărcănescu, deoarece instanțele de fond s-au pronunțat numai cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire până la acest moment procesual, iar nu și pe fondul cererii de revendicare. Astfel, cauza CEDO invocată nu are relevanță pentru soluționarea recursului de față.
19. Se mai arată că instanța nu a analizat în apel obligativitatea ca înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată cu cerere de revizuire, fie pentru că a fost reținut de partea adversă, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Mai rezultă, din interpretarea literală a art. 322 pct. 5 din Codul d e procedură civilă, că este necesar ca revizuientul să nu fi cunoscut faptul reținerii înscrisului de către adversar, în caz contrar putând uza fie de disp. art. 172 din Codul d e procedură civilă, fie de posibilitatea suspendării judecății inițiale în condițiile art. 244 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Or, cea de-a doua cauză a fost introdusă cu patru zile anterior soluționării apelului hotărârii a cărei revizuire se cere chiar de către revizuienți, aceștia având posibilitatea procedurală de a aduce la cunoștința instanțelor care au soluționat acțiunea în revendicare de existența celui de-al doilea dosar, prelungit și suspendat la rândul său, pentru alte considerente de ordin penal, care s-au dovedit total nereale și fabricate pro causa.
Cu privire la acest motiv de recurs, Curtea reține faptul că în mod corect a constatat tribunalul că doctrina și practica judiciară au asimilat situației în care înscrisul exista în materialitatea sa la data pronunțării hotărârii atacate și cazul în care înscrisul nou reprezintă o hotărâre judecătorească, iar aceasta a fost pronunțată ulterior sentinței revizuite, dar într-un litigiu ce se afla pe rol la data pronunțării.
O asemenea interpretare jurisprudențială a avut în vedere, pe de o parte, că măsura suspendării judecății prevăzută de art.244 pct.l Cod Proc.Civ. (care ar fi putut duce la situația ca la data pronunțării hotărârii atacate cu revizuire să existe și hotărârea judecătorească în discuție) este una facultativă, lăsată la latitudinea instanței, precum și, pe de altă parte, că partea nu poate influența hotărâtor cursul procesului și determina pronunțarea hotărârii ce acum constituie un înscris nou la o dată anterioară soluționării primului litigiu.
În aceste condiții, în mod corect, tribunalul a constatat că sentința civilă nr. 5325 /21.05.1999 a devenit definitivă la data de 08.05.2000 și irevocabilă la data de 14.11.2000, iar litigiul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 2313 /18.12.2006 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă a început la data de 04.05.2000 (potrivit mențiunii din considerentele sentinței civile nr. 2983 /05.04.2001 a Judecătoriei Sectorului 3 B, prin care a fost soluționată cauza în instanță), anterior rămânerii definitive a sentinței prin care a fost admisă revendicarea, deci procesul în care s-a pronunțat hotărârea ce constituie înscris nou a fost inițiat pe parcursul soluționării cauzei în care s-a pronunțat sentința atacată cu revizuire, fiind astfel îndeplinită cerința analizată.
Condiția ca înscrisul să nu fi putut fi înfățișat din motive mai presus de voința părții este în mod evident îndeplinită prin aceea că decizia civilă nr. 2313 /2006 a fost pronunțată ulterior sentinței atacate. Chiar dacă partea cunoștea de existența litigiului, pe care chiar ea îl declanșase, aceasta nu putea ști care va fi rezultatul acestui litigiu și nici când va fi soluționat acest litigiu, împrejurări mai presus de voința părții.
Se mai susține de către recurent că a considera în apel că soluția suspendării era facultativă, ca și precizarea temeiului de drept în cererea de revizuire apare ca o indicație pentru instanțe diferite date de instanța de apel, ignorând nu numai limitele rolului activ al judecătorului, ci și faptul că revizuienții au avut întotdeauna o apărare calificată, instanțele au judecat și soluționat cererile în raport de solicitările acestora și nu în raport de ce ar fi fost necesar a se face pentru a promova o acțiune admisibilă.
Din cuprinsul acestui argument, Curtea reține critica legată de aspectul că o astfel de motivare ar constitui indicație pentru instanțe diferite date de instanța de apel. Or, cât timp potrivit legii procesual civile, suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 244 alin. 1 din Codul d e procedură civilă este facultativă ca și regulă, indiferent de cauza în care se invocă, în nici un caz o astfel de mențiune făcută în cuprinsul unei hotărâri judecătorești nu poate reprezenta indicație sau antepronunțare, fiind doar o rememorare a regulii de drept procesual civil.
Cât privește aspectul precizării temeiului de drept în cererea de revizuire, Curtea a reținut deja motivele ( la punctul 13 din prezenta motivare) pentru care a calificat prezenta cerere ca fiind întemeiată pe disp. art. 322 pct. 5 teza I din Codul d e procedură civilă și considerentele care o îndreptățeau, ca și instanță de recurs, să facă o asemenea calificare, motiv pentru care acest argument al recurentului urmează a fi respins.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția tardivității formulării cererii de revizuire.
Respinge recursul formulată de către recurentul împotrivadeciziei civile nr. 282A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.AV/.red.
2 ex./17.12.2009
Jud Apel Secția a IV-a Civilă:,
decizia civilă nr. 282A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Silvia Pană, Mihaela Paraschiv
