Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 19.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Antonela Cătălina Brătuianu
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 955 din 13.09.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul - pârât, reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială nr. - aflată la fila 4 din dosar, lipsind intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la termenul de judecată anterior s-a dispus amânarea judecării cauzei pentru a da posibilitatea intimatei - reclamante să ia cunoștință de înscrisurile ce i-au fost comunicate și pentru a face precizări în sensul dacă cererea de înregistrare a mărcii s-a indicat ca și clasă de produse clasa nr. 35.
Reprezentantul apelantului - pârât depune copie, certificată pentru conformitate cu originalul, după extras de site-ul http:/bd.osim.ro și practică judiciară.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de apel.
Reprezentantul apelantului - pârât învederează că partea pe care o reprezintă înțelege să invoce prematuritatea acțiunii în decădere.
Menționează că marca a fost publicată în Buletinul Oficial nr. 4/1999 și, ulterior, a fost înregistrată în la data de 30.07.1999, iar acțiunea a fost introdusă la data de 10.11.2003, mai înainte de expirarea termenului de 5 ani stabilit de legiuitor și în raport de care trebuie apreciată decăderea.
Continuând, învederează că marca părții adverse vizează clasa nr. 35, iar marca apelantului - pârât este înregistrată pentru clasele 18 și 25 și, în raport de cele arătate, apreciază că intimata - reclamantă nu justifică vreun interes, acțiunea promovată de către aceasta fiind lipsită de interes.
Mai arată că mărcile aparținând apelantei - pârâte sunt notorii în România și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca o persoană interesată să solicite decăderea din drepturile conferite de marcă.
De asemenea, învederează că termenul de cinci ani nu a fost împlinit, neexistând o perioadă neîntreruptă de cinci ani în raport de care să se poată aprecia asupra decăderii și precizează că au fost depuse la dosar probe din care rezultă folosirea mărcii.
Totodată, precizează că de la data la care s-a solicitat înregistrarea mărcii apelantei - pârâte (25.07.1997) și până la momentul publicării acesteia în (1999), cu privire la existența dreptului asupra mărcii a planat o incertitudine motivată de faptul că terții puteau formula opoziții, în urma cărora s-ar fi respins de la înregistrare marca clientului său, aspect pe care îl consideră un motiv ce justifică nefolosirea mărcii în respectiva perioadă.
Concluzionând, solicită admiterea apelului promovat de către apelantul - pârât, fără cheltuieli de judecată și depune concluzii scrise.
Curtea dispune încheierea dezbaterilor și reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de apel formulată de apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 955 din 13.09.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de apel formulată de apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 955 din 13.09.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 955 din 13.09.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL la data de 26.03.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 72
Ședința publică din data de: 26.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelantul - pârât împotriva sentinței civile nr. 955 din 13.09.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.03.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 26.03.2009, când, în aceeași compunere a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra apelului civil de față, deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4251/10.11.2005, reclamanta - INTERNAȚIONAL SRL, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe pârâta, reprezentată prin mandatar, solicitând decăderea acesteia din drepturile conferite prin certificatul de înregistrare marcă nr. 31522/25.07.1997.
In motivarea acțiunii, arată reclamanta că, în fapt, firma franceză pârâta a obținut înregistrarea și protecția pe teritoriul României pe o perioadă de 10 ani, în baza certificatului menționat, pentru clasele de produse/servicii pentru articolele confecționate din piele sau imitație din piele.
Societatea reclamantă are ca obiect de activitate comercializarea pe teritoriul României a articolelor din piele, articole ce sunt alese din cataloagele puse la dispoziție de producător, inscripționate și etichetate cu marca " ".
Deși pârâta și-a înregistrat marca pe teritoriul României încă din 1997, aceasta nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României din momentul înregistrării până în prezent, pentru produsele pentru care a fost înregistrată.
Reclamanta a mai susținut că produsele sale sunt comercializate de circa 2 ani numai pe piața din România, marca devenind astfel uzuală în comerțul românesc.
In drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 45 alin. a din Legea nr.84/1998.
Prin sentința civilă nr. 955 din 13.09.2005 pronunțată în cauză de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, s-a admis cererea și s-a dispus decăderea pârâtei din drepturile conferite de Certificatul de înregistrare mărci nr. 31522 din 25.07.1997, pentru clasa de produse 35 Internaționale de la.
S-a reținut prin sentință, pe fondul cauzei, incidența în cauză a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 84/1998 potrivit cărora "orice persoană poate solicita Tribunalului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă, dacă, fără motive justificate, marca nu a făcut obiectul unei folosiri efective pe teritoriul României, într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta a fost înregistrată".
Cererea de decădere poate fi formulată oricând, în cursul duratei de protecție a mărcii. Atunci când decăderea este cerută pentru nefolosirea mărcii, cererea trebuie făcută după expirarea unei perioade de 5 ani, calculată de la data înregistrării mărcii, sau de la data ultimului act de folosință a mărcii.
In speță, marca pârâtei a fost înregistrată la data de 25.07.1997, acțiunea fiind înregistrată pe rolul instanței la 10.11.2003.
Folosirea mărcii poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv prin martori, conform art. 47 din Legea nr. 84/1998, însă contrar regulii din dreptul comun "actori incumbit probatio", sarcina probei incumbă titularului mărcii, pârâtului în speță.
Împotriva acestei sentințe, la data de 15.11.2005 a declarat apel pârâta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Apelanta a susținut că hotărârea atacată s-a pronunțat în lipsa acesteia, care nu a fost legal citată, fiind aplicabile astfel dispozițiile modificate ale art. 297 alin. 1.proc.civ.
Împuternicirea căreia prima instanță i-a acordat putere absolută de reprezentare nu a fost depusă de avocatul apelantei, în intenția de a proba raporturile de reprezentare. Procura a fost depusă de însăși reclamanta-intimată, după ce a fost luată dintr-un alt dosar în care apar aceleași părți.
Necesitatea acordării mai multor termene pentru realizarea procedurii de citare cu străinătatea, astfel cum a procedat instanța, nu se poate imputa sau răsfrânge în detrimentul pârâtului, cel chemat în judecată. Datorită termenelor neinspirate acordate de instanță, termene acordate din lună în lună, în condițiile în care era de îndeplinit procedura cu străinătatea, cauza a suferit numeroase amânări întrucât nu se întorceau dovezile de comunicare. Abia pentru penultimul termen de judecată din data de 01.02.2005, Ministerul d e Justiție comunică instanței că pentru realizarea procedurii cu străinătatea este nevoie de un termen de cel puțin patru luni. Ultimul termen acordat a fost 06.09.2005, până la care nu s-a realizat procedura de citare conform informațiilor furnizate de Ministrul Justiției, potrivit cărora pentru comunicarea și notificarea unui act judiciar sau extrajudiciar în Franța, este necesară formularea unei cereri de asistență juridică în materie civilă și comercială sau în baza Convenției d l Haga, la care România a aderat prin Legea nr. 124/2000.
Reținerea instanței în sensul că celeritatea procesului civil ar trebui să servească, în speță, reclamantei care își are domiciliul în țară și că procedura cu străinătatea întârzie cauza foarte mult și în mod păgubitor, este mai mult decât revoltătoare. Judecata în contradictoriu cu o parte ce își are sediul în străinătate a fost opțiunea reclamantei, iar îndeplinirea legală a procedurii este o obligație de la care nu se poate deroga, fie că este vorba de citare pe teritoriul țării, fie în afara granițelor, cu consecința acordării unor termene mai multe și mai lungi. Dreptul la apărare, drept fundamental ce își găsește reglementare și în Constituție, este prevăzut pentru ambele părți, însă în special pentru partea chemată în judecată, ce se bucură de "prezumția de nevinovăție"
De aceea potrivit dispozițiilor art. 107.proc.civ., "președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității" Potrivit art. 105 alin. 2 teza a II-a, "În cazul nulităților prevăzute de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrară". Chiar în lipsa acestei dispoziții, vătămarea produsă este mai mult decât evidentă, prin hotărârea atacată fiind decăzută din drepturile conferite de înregistrarea mărcii.
Judecata în primă instanță s-a făcut cu ignorarea dispozițiilor legale privind citarea părților, conține susțineri neverificate și neconfirmate de consemnările dosarului, susțineri fabricate pentru a justifica o judecată nelegală, iar scopul procesului civil de stabilire pe cale judiciară a situației drepturilor subiective disputate de părți nu a fost atins.
Prin precizarea motivelor de apel, depuse la 11.05.2006, apelanta a susținut că, în raport de concluzia primei instanțe, privind lipsa dovezilor cu privire la utilizarea mărcii pe teritoriul României, va face în apel dovezile care să ateste utilizarea.
Pe de altă parte, apelanta a susținut că mărcile și cu monogramă sunt mărci internaționale ce se bucură de o mare apreciere în rândul consumatorilor ce fac parte din publicul Ť. reprezentând o marcă notorie în multe țări, tradiția acesteia datând din 1854, când fondatorul a deschis primul magazin, astfel că marca nu este una ale cărei drepturi să fie stinse prin acest demers judiciar.
La data de 22.06.2006, apelanta a depus la dosarul cauzei o cerere privind analiza unor motive de apel d e ordine publică, respectiv susținerea excepției lipsei de interes a reclamantei din acțiunea introductivă, având în vedere că marca analizată în prezenta cauză și în privința căreia s-a cerut decăderea, nu este singura care se opune înregistrării ca marcă a semnului intimatei, VC.
La înregistrarea ca marcă a acestui semn se opune de asemenea marca internațională a apelantei, având număr de depozit -, România fiind țară desemnată, precum și marca internațională, înregistrată sub nr. R -, pentru clasele 3,6,8,9,13, 14, 16, 18, 20, 21, 24, 25, 28, 34, având de asemenea ca țară desemnată, conform de la Madrid, România.
Prin decizia civilă nr. 261A din 14.12.2006, pronunțată de această secția în soluționarea apelului declarat în cauză, s-a admis excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată, s-a admis apelul declarat de pârâtă și s-a dispus schimbarea în tot a sentinței, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de ședință din 6.03.2006, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca lipsită de interes.
S-a reținut în motivarea acestei decizii, pe baza avizului de refuz provizoriu emis de OSIM în cererea de înregistrare ca marcă a semnului VC, formulată de intimata reclamantă, că deși în acesta nu s-a opus și marca ce face obiectul înregistrării naționale nr. 31522/25.07.1997 ce poartă asupra claselor 18 (articole confecționate din piele și imitații din piele) și 25 (îmbrăcăminte și lenjerie), intimata s-a îndreptata împotriva acestei mărci a apelantei, solicitând decăderea din drepturile asupra mărcii,LV" și pe care OSIM nu i-a opus-o la înregistrare ca anterioritate ce împiedică propria înregistrare a mărcii, fără a întreprinde vreun demers de eliminare și a celorlalte două mărci presupus inactive aparținând aceluiași titular.
S-a mai reținut că intimata a solicitat înregistrarea semnului VV pentru clasa de servicii 35 - import, comercializare, publicitate, reclamă pentru genți și geamantane, complementară numai cu una din clasele asupra căreia poartă titlul de protecție al apelantei din certificatul nr. 31522/25.07.1997, respectiv clasa de produse 18 (articole din piele și imitații din piele), în timp ce pentru clasa de produse 25 (articole de îmbrăcăminte și lenjerie) intimata reclamanta nu poate justifica vreun interes legitim, întrucât marca în discuție a apelantei, chiar inactivă de ar fi, nu este de natură aoa fecta în vreun fel, câtă vreme nu desfășoară și activitate de producție îmbrăcăminte și lenjerie și nici nu și-a afirmat vreo intenție serioasă în acest sens, aceasta ca motivație subsidiară a temeiniciei excepției lipsei de interes în ce privește clasa de produse 25.
Pe lângă cele două mărci înregistrate internațional, care potrivit avizului de refuz provizoriu se opun la înregistrarea solicitată de reclamanta intimată, apelanta a exhibat, pentru susținerea excepției și existența unei alte înregistrări internaționale sub nr. R -/20.10.1998, având, de asemenea, România țară desemnată pentru marca combinată LV (ce include în clasele de protecție și clasa 18 de produse) și care se constituie într-un impediment cu egală forță ca cele decurgând din avizul de refuz provizoriu emis de OSIM, fiind de natură a confirma aceeași indisponibilitate a semnului LV, astfel încât chiar dacă ar obține decăderea apelantei din drepturile asupra mărcii LV ce face obiectul înregistrării naționale nr. -/25.07.1997, intimata nu ar obține nici un folos concret în legătură cu cererea sa de înregistrare a propriului semn VV, deoarece nu s-ar elimina toate anterioritățile pe care apelanta i le poate opune în mod valabil și, drept urmare, semnul nu ar deveni disponibil și liber la înregistrare.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 7074 din 26 octombrie 2007, prin care s-a dispus casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, pentru a se pronunța pe fondul cauzei.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în motivarea deciziei de casare că împrejurarea potrivit căreia reclamanta, pentru a putea obține înregistrarea propriei mărci, trebuie să întreprindă demersuri de eliminare și a celor trei mărci internaționale ale intimatei - pârâte nu face ca interesul celei în cauză, de a promova acțiunea în decădere de față să fie unul eventual, viitor și incert, așa cum a reținut în esență curtea de apel.
A împărtăși punctul de vedere al instanței de apel, s-a mai reținut prin decizie, conduce la crearea unei situații paradoxale cu privire la interesul promovării acțiunii de față, pe considerentul că pârâta intimată este titulara dreptului la marcă dobândit prin înregistrare internațională.
În condițiile în care reclamanta recurentă a făcut dovada că este titulara unei cereri de înregistrare a mărcii în nume propriu, pentru care s-a emis aviz de refuz provizoriu, interesul său de a promova acțiunea în decădere este pe deplin dovedit, fiind unul legitim, personal, născut și actual.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală sub nr. nou de dosar, -.
Apelanta a solicitat în cauză încuviințarea probei cu acte, depunând la dosarul cauzei o serie de documente atestând efectuarea unor operațiuni de export, de către firma SRL, autorizată de apelantă să confecționeze și să exporte produse purtând mărcile, precum și declarația autentifică dată de directorul și administratorul societății SRL la 28.01.2009, potrivit căreia activitatea acestei societăți constă și în fabricarea încălțămintei, în baza unui contract de confecționare la comandă a articolelor de marochinărie și încălțăminte purtând monograma LV înregistrată ca marcă în România sub nr. 31522/25.07.1997, contract care a fost încheiat cu compania des Ateliers din cadrul grupului la data de 13.11.2002, valabil cu începere din 1.02.2002 și în baza căruia s-au efectuat exporturi de produse purtând această marcă, pentru compania SRL, în condiții de strictă confidențialitate.
Prin concluziile susținute oral și dezvoltate în scris, apelanta pârâtă a invocat excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar a susținut neîndeplinirea unei condiții de fond, în lipsa căreia acțiunea în decădere trebuie respinsă ca neîntemeiată, respectiv neîmplinirea termenului de 5 ani de neutilizare a mărcii, prevăzut de lege, până la momentul introducerii acțiunii - 10.11.2003, calculat de la data la care marca a fost înregistrată în - 30.07.1999.
Totodată, apelanta a mai susținut oral și excepția lipsei de interes a reclamantei, în raport de clasele de produse pentru care este înregistrată marca, față de clasa de produse nr. 35, pentru care intimata reclamantă a solicitat înregistrarea.
Apelanta a susținut, în privința condiției cerute de lege pentru admiterea decăderii, de neutilizare a mărcii pe teritoriul României, că marca a fost folosită efectiv pe teritoriul României pentru produsele și serviciile pentru care a fost înregistrată, în condițiile art. 46 lit. c din legea nr. 84/1998, respectiv prin aplicarea mărcii pe produse sau ambalaje exclusiv în vederea exportului, considerat ca fiind un aspect dovedit prin probatoriul administrat.
Pe de altă parte, apelanta a mai susținut, prin aceleași concluzii notorietatea mărcilor ce-i aparțin și, în legătură cu aceasta, neîndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru ca o persoană interesată să solicite decăderea din drepturile conferite de marcă, având în vedere finalitatea sancțiunii analizate, aceea de a împiedica deturnarea mărcii de la scopul pentru care i se acordă și recunoaște protecția.
Potrivit acelorași concluzii, marca notorie beneficiază de aceeași protecție de care se bucură o marcă înregistrată, fără a fi necesară folosirea acesteia, situație în care nu poate fi sancționat titularul mărcii notorii pentru faptul că nu folosește această marcă, întrucât tocmai legea îi acordă protecție în această situație, deci nu poate fi vorba de o atitudine culpabilă din partea titularului, care să atragă sancțiunea decăderii.
Analizând actele și lucrările dosarului, având în vedere motivele de apel și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție din decizia de casare, Curtea reține următoarele:
Primul motiv de apel, privind nelegala citare a apelantei la judecarea cauzei de către Tribunalul București, necesită a fi analizat, deși ulterior casării dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, apelanta nu a mai susținut în mod expres, prin concluziile orale și scrise depuse la dosarul cauzei, acest motiv ce viza nelegalitatea hotărârii pronunțate în cauză.
Astfel cum s-a reținut și la judecata anterioară din apel, prin cererea de chemare în judecată a fost indicat de către intimata reclamantă domiciliul mandatarului desemnat de către apelanta pârâtă să-i apere interesele legate de mărcile înregistrate,în probleme legate de orice încălcare a oricărui drept intelectual sau industrial al său și de orice încălcare a regulilor sau concurenței loiale" (fila 8 din dosarul de fond).
Așa fiind, în cauză erau incidente dispozițiile art. 67 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit cărora,Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu și nici reședință în țară. dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat".
Prin urmare, citarea mandatarului cunoscut din țară a acoperit în mod legal procedura de citare, iar prezența mandatarului avocat la termenul de judecată din 12.12.2003 a avut semnificația luării în cunostință a termenului, potrivit art. 153 alin.1 Cod procedură civilă, devenind cel mult lipsită de eficiență măsura luată de prima instanță, de citare a apelantei la sediul din străinătate al acesteia, cât și revenirea ulterioară la această măsură.
Amânarea pronunțării dispuse de instanță, după respingerea cererii de amânare, pentru a-i da posibilitatea angajării unui apărător (în condițiile în care mandatarul acesteia în țară are calitatea de avocat) a reprezentat o măsură care a respectat drepturile procesuale ale pârâtei apelante, astfel cum se prevede în mod expres prin dispozițiile art. 156 alin.2 Cod procedură civilă.
Asupra motivelor de apel care au vizat lipsa interesului intimatei reclamante în formularea cererii de decădere a pârâtei din drepturile conferite de marca înregistrată a acesteia, Curtea apreciază că această excepție a fost definitiv tranșată prin decizia de casare, astfel încât nu se mai impune a fi analizată.
Excepția invocată în rejudecare se bazează pe susțineri ale apelantei, formulate și cu ocazia primei judecăți în apel, anume lipsa interesului intimatei care a solicitat protecție prin înregistrarea unei mărci pentru clasa de produse 35, în timp ce marca apelantei a fost înregistrată pentru clasele de produse 18 și 25.
Prin hotărârea casată, în analiza acestei excepții, s-a stabilit deja caracterul complementar al clasei de produse 35, față de clasa 18, potrivit de, astfel încât, instanța care a dispus casarea și a apreciat asupra interesului reclamantei în promovarea cererii de decădere a avut posibilitatea să analizeze în recurs și această susținere.
In ce privește excepția prematurității cererii de chemare în judecată, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, potrivit celor ce urmează:
Conform art. 45 alin.1 lit. a din Legea nr. 84/1998, în temeiul căruia s-a solicitat decăderea apelantei pârâte din drepturile conferite de marca LV,,orice persoană interesată poate solicita Tribunalului București, oricând în cursul duratei de protecție a mărcii, decăderea titularului din drepturile conferite de marcă".
Durata de protecție a mărcii se întinde, potrivit art. 29 alin.1,de la data depozitului național reglementar al mărcii, pentru o perioadă de 10 ani.
Din perspectiva terțului ce invocă neutilizarea de către titular a mărcii, termenul suspensiv, la care a făcut referire apelantul în susținerea excepției, nu are consecințe în privința momentului la care acesta este îndreptățit să solicite decăderea din drepturi, sancțiune specifică domeniului mărcii.
A se susține că doar la momentul înregistrării mărcii în, începe să curgă termenul de 5 ani prevăzut de lege, ca fiind termenul în funcție de împlinirea căruia persoana interesată își poate exercita dreptul de a cere decăderea, înseamnă în mod implicit, o adăugire adusă legii.
Acest termen este prevăzut exclusiv în favoarea titularului unei mărci înregistrate, împotriva căruia nu va putea opera sancțiunea decăderii din drepturi, cât timp nu a avut certitudinea acordării protecției, potrivit principiului invocat și de către apelant și regăsit în jurisprudență, conform căruia,contra non valentum non currit praescriptio".
Faptul că dispozițiile legislației interne nu sunt în totalitate în concordanță cu legislația europeană, câtă vreme art. 10 alin.1 din Directiva nr. 89/104/, actualmente Directiva 2008/95/CE, prevede începerea duratei de 5 ani după momentul la care,procedura de înregistrare este terminată" nu poate avea consecințe deosebite în privința dreptului afirmat în prezenta cauză, câtă vreme dispozițiile acestei Directive sunt aplicabile statelor membre ale Comunității economice europene, inclusiv României, dar numai după data aderării, respectiv 1 ianuarie 2007.
Cererea de chemare în judecată a fost însă formulată la data de 10.11.2003, cu mult înaintea datei de aderare, astfel încât excepția de prematuritate a cererii de chemare în judecată se impune a fi analizată exclusiv din perspectiva normelor interne aplicabile la momentul formulării cererii și nu ulterior acestuia.
Prin urmare, se apreciază că pentru terțul interesat în a se dispune decăderea din drepturile conferite unui titular de marcă prin înregistrarea acesteia, căruia, prin ipoteză, marca înregistrată i se opune, termenul de 5 ani reclamat ca fiind un termen de neutilizare are ca moment obiectiv în funcție de care se calculează termenul, data înscrisă în certificatul de înregistrare, aceeași cu cea la care s-a constituit depozitul național reglementar și s-a procedat de către OSIM la înscrierea datelor conținute în cererea de înregistrare în Registrul Național al, potrivit Regulii nr. 12 alin.2 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 84/1998, aprobat prin HG nr. 833/1998.
Din perspectiva titularului de marcă, intervalul scurs între momentul constituirii depozitului și momentul la care marca a fost acceptată la înregistrare, după parcurgerea procedurii instituite prin dispozițiile art. 19-28 din Legea nr. 84/1998, reprezintă, cu referire la dispozițiile art. 45 alin.1 lit a din lege, o durată în cadrul căreia neutilizarea mărcii este justificată tocmai de incertitudinea care vizează acordarea protecției.
În cauză, marca ce i se opune intimatei reclamante și în raport de care s-a apreciat interesul acesteia în a solicita decăderea pârâtei apelante din drepturi poartă ca dată la care a fost înregistrată și a obținut protecție pe teritoriul României, data de 25.07.1997.
În raport de această dată, cererea de chemare în judecată formulată la 10.11.2003, nu poate fi considerată prematură, deoarece între momentul înscris în certificat ca dată a înregistrării și momentul cererii de decădere se scursese o durată de timp mai mare de 5 ani, durată care se încadrează în perioada de protecție, astfel cum este definită prin dispozițiile art. 29 alin.1 din Legea nr. 84/1998 și care constituie totodată reper al unei acțiuni în decădere întemeiată pe dispozițiile art. 45 alin.1 lit. a din lege.
În condițiile respingerii excepției de prematuritate a cererii de chemare în judecată, potrivit celor anterior expuse, dar calificării duratei scurse între momentul constituirii depozitului național reglementar și cel al admiterii la înregistrare al mărcii - 14.04.1999, potrivit actului depus în apel, aflat la fila 137, ca reprezentând o durată de neutilizare a mărcii justificată, în discuție se află netemeinicia cererii, câtă vreme nu sunt îndeplinite condițiile cumulativ impuse de art. 45 alin.1 lit. a, respectiv: inexistența unor motive justificate de neutilizare, absența unei folosiri efective a mărcii pe teritoriul României și o durată neîntreruptă de neutilizare de 5 ani.
Așa fiind, Curtea, rejudecând apelul declarat în cauză, va respinge ca neîntemeiate excepțiile de prematuritate a cererii de chemare în judecată și cea a interesului reclamantei în promovarea cererii de chemare în judecată, va admite apelul și va dispune, in baza art. 296 Cod procedură civilă, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiate, apreciind că nu se mai impune și analiza condiției ținând de absența unor acte care să ateste folosirea efectivă a mărcii pe teritoriul României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Rejudecând apelul.
Respinge ca neîntemeiate excepțiile de prematuritate a cererii de chemare în judecată și privind lipsa interesului reclamantei.
Admite apelul formulat de apelantul - pârât, cu domiciliul procesual ales la Societatea Civilă de Avocați &, B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 955 din 13.09.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în contradictoriu cu intimata - reclamantă INTERNAȚIONAL, cu sediul în B, sector 5,- - 100.
Schimbă în tot sentința în sensul că respinge cererea ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
/red /09.06.2009
4 exemplare
Judecător fond: Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă
Judecător
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Antonela Cătălina Brătuianu
