Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA a IX-a CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUAL
ÎNCHEIERE
Ședința public din data de: 03.12.2009
Curtea constituit din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECTOR - - - -
JUDECTOR - -
GREFIER -
Pe rol se afl soluționarea cererii de recurs formulat de ctre recurenții reclamanți, () împotriva deciziei civile nr.318A/10.03.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civil în contradictoriu cu intimații pârâți,.
La apelul nominal, fcut în ședinț public, se prezint recurenții reclamanți, ). prin avocat cu împuternicire avocațial de reprezentare, intimații pârâți personal și asistat de avocat cu împuternicirea avocațial nr.27/46910/21.05.2009 și Polina prin același avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefiera de ședinț dup care,
Reprezentantul recurenților reclamanți, () solicit proba cu înscrisuri și în acest sens depune la dosar acte ce constau în notificri formulate în baza Legii nr.112/1995, dovezi privind existența bunului, un exemplar al acestora fiind comunicat și reprezentantului intimaților pârâți. Totodat precizeaz c aceste înscrisuri sunt cunoscute prților.
Reprezentantul intimaților pârâți, arat c a primit doar dou înscrisuri, respectiv notificare și o listare de pe serviciul internet, îns nu se opune la cererea de a fi depuse la dosar și totodat nu solicit amânarea cauzei pentru a lua cunoștinț de conținutul acestor înscrisuri.
Curtea, dup deliberare, admite proba cu înscrisuri solicitat la termenul de judecat de astzi de ctre reprezentantul recurenților reclamanți și ia act c se și administreaz la acest termen.
Prțile prezente învedereaz Curții c nu mai sunt alte cereri de fromulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constat cauza în stare de judecat și acord cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Reprezentantul recurenților reclamanți, () solicit admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât hotrârea este lipsit de temei legal ori a fost dat cu înclcarea sau aplicarea greșit a legii. În susținerea recursului solicit a se avea în vedere sentința civil nr.18583/5.12.2006 pronunțat de Judectoria sectorului 1 din dosarul nr- intrat sub puterea de lucru judecat prin respingerea apelului decizia civil nr.781/2007 a Tribunalului Bucure ști - Secția a Va Civil și respingerea recursului prin decizia civil nr.49/2008a Curții de Apel Bucure ști - Secția a III a Civil. Astfel prin hotrârile menționate s-a constatat caracterul abuziv, respectiv preluarea fr titlu de ctre stat a imobilului în integralitatea sa situat în B,-, sector 1 proprietatea autoarelor reclamantelor, hotrâri prin care reclamantelor li s-a admis acțiunea în revendicare a apartamentului nr.2 din imobil. Totodat arat c instanța de apel a înclcat cele dou principii fundamentale enunțate ale judecrii apelului, respectiv nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate în schimb s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut. În concret, întreaga motivare de respingere a apelului analizeaz și justific inadmisibilitatea acțiunii de comparare de titluri în condițiile existenței legii nr.10/2001 neintrând pe fondul analizei comparrii titlurilor, astfel c motivul de casare este cel prevzut de dispozițiile art. 304 pct 6 Cod procedur civil. Concluzionând arat c se impune casarea deciziei civile cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât hotrârea este nemotivat în fapt și în drept și nu conține elemente de drept pentru un proces echitabil. Depune practic judiciar pe care solicit a fi avut în vedere la pronunțarea deciziei.
Reprezentantul intimaților pârâți, solicit respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei civile recurate ca fiind legal și temeinic, fr cheltuieli de judecat. În combaterea recursului declarat arat c au fost fcute aprecieri cu privire la decizia recurat în sensul c nu ar fi motivat, îns este vorba despre o eroare întrucât instanța de apel a dat dovad de total imparțialitate și se încearc o inducere a instanței de recurs. Totodat solicit a se avea în vedere c hotrârea instanței de apel este pe deplin motivat și întemeiat pe dispozițiile dreptului intern și pe dispozițiile Curții Europene, verificând în mod temeinic și legal sentința pronunțat de instanța de fond. Totodat invoc Decizia nr.33/2008 care prevede c persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001 nu mai pot exercita ulterior acțiuni în revendicare având în vedere regula " una " și principiul securitții raporturilor juridice consacrate în jurisprudența CEDO (cauza Brumrescu contra României). Concluzionând, solicit a se observa c recurentele nu au fcut dovada recunoașterii calitții lor de proprietari ai imobilului printr-un act emis de puterea judectoreasc sau de cea executiv anterior dobândirii dreptului de proprietate de ctre recurent în aplicarea Legii nr.112/1995. Solicit amânarea pronunțrii pentru a depune concluzii scrise.
Curtea reține cauza în pronunțare ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulat de ctre recurenții reclamanți, () împotriva deciziei civile nr.318A/10.03.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civil în contradictoriu cu intimații pârâți,.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea prților s depun la dosar concluzii scrise, urmeaz a,
DISPUNE
Amân pronunțarea la data de10.12.2009în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulat de ctre recurenții reclamanți, () împotriva deciziei civile nr.318A/10.03.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civil în contradictoriu cu intimații pârâți,.
Pronunțat în ședinț public, azi, 03.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - - -
GREFIER
ÎNCHEIERE
Ședința public de la 10.12.2009
CURTEA
În aceeași compunere și pentru aceleași motive urmeaz a,
DISPUNE
Amân pronunțarea la data de17.12.2009în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulat de ctre recurenții reclamanți, () împotriva deciziei civile nr.318A/10.03.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civil în contradictoriu cu intimații pârâți,.
Pronunțat în ședinț public, azi, 10.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - - -
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA a IX-a CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUAL
DECIZIA CIVIL NR. 553
Ședința public din data de: 17.12.2009
Curtea constituit din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECTOR - - - -
JUDECTOR - -
GREFIER -
Pe rol se afl soluționarea cererii de recurs formulat de ctre recurenții reclamanți, () împotrivadeciziei civile nr. 318A/10.03.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civilîn contradictoriu cu intimații pârâți ,.
Dezbaterile au avut loc în ședința public de la 03.12.2009 fiind consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat, încheiere ce face parte integrant din prezenta și întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate prților s depun la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 10.12.2009 și 17.12.2009 când în aceeași compunere a dat urmtoarea decizie:
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de faț, Curtea constat urmtoarele:
1. Prin cererea înregistrat pe rolul Judectoriei Sectorului 1 la data de 18.04.2006 sub nr-, reclamantele și au chemat în judecat pe pârâții și solicitând instanței ca prin hotrârea ce se va pronunța s se dispun obligarea pârâților s le lase în deplin proprietate și liniștit posesie imobilul situat în B,-,.1, parter, sector 1.
În motivarea cererii, reclamantele au artat c sunt moștenitoarele legale ale numitului G, potrivit certificatului de moștenitor nr. 8/ 2.02.2004 emis de ctre BNP C. Imobilul situat în B,-,. 1, parter, sector 1 a fost proprietatea autorului lor G, care la rândul su a fost unic moștenitor testamentar al numitei, în patrimoniul creia s-a aflat acest imobil.
Reclamantele au artat c imobilul în litigiu a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950 și c la data de 5.10.2005, prin adresa cu nr. 18607 a Administrației Fondului Imobiliar, lor li s-a adus la cunoștinț faptul c imobilul în litigiu a fost vândut pârâților și Polina în temeiul Legii nr. 112/1995.
Reclamantele au mai învederat c a dobândit terenul situat în B,-, sector 1 prin cotnractul de vânzare-cumprare încheiat cu Blank & Co SA, autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 26201 / 19.07.1928 și transcris la numrul 14048/ 919 și c în baza autorizației de construcție nr. 44/P/1931 și nr. 15/T/1939 emise de ctre fosta Primrie a Sectorului 1. Autoarea acestora a edificat un imobil compus din subsol, parter, etaj și mansard, precum și un garaj, iar în baza celei de-a doua autorizații de construcție s-a adugat cldirii inițiale un adaos la pivniț, parter, etaj și mansard.
Au mai susținut c preluarea de ctre statul român a imobilului în discuție s-a fcut în mod abuziv, deoarece proprietara imobilului de la acea vreme, fcea parte din categoria de persoane care erau exceptate de la naționalizare.
În drept, au fost invocate prev. art. 480 din Codul civil.
2. Pârâții și au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția lipsei calitții procesuale active, artând c reclamantele nu au fcut dovada c sunt moștenitoarele autorului acestora și excepția inadmisibilitții cererii, artând c din prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 rezult c abilitarea competenței instanțelor în verificarea titlului statului este condiționat de existența unei legi speciale de reparație, iar prin intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, competența de a rezolva acțiuni ce au ca obiect restituirea bunurilor imobile, ca cel în speț, revine instituțiilor menționate expres în actul normativ respectiv.
A mai artat c au cumprat imobilul revendicat de reclamanți în baza contractului de vânzare-cumprare din 24.03.1998 încheiat cu Municipiul B în baza Legii nr. 112/1995 și c din verificrile efectuate a rezultat faptul c autorul reclamantelor Gas olicitat în mod expres acordarea de despgubiri pentru imobilul preluat de ctre stat și c nu a solicitat restituirea în natur a acestuia. Au mai artat c la data încheierii contractului de vânzare-cumprare, termenul pentru exprimarea opțiunii de ctre moștenitorii foștilor proprietari expirase, astfel încât autorul acestuia nu a avut dubii privind valabilitatea titlului statului.
3. Prinsentința civil nr. 2298/13.02.2007 pronunțat de Judectoria Sectorului 1 B în dosar nr-, au fost respinse excepțiile privind inadmisibilitatea cererii și lipsa calitții procesuale active a reclamantelor ca neîntemeiate și respins acțiunea în revendicare formulat de ctre reclamante ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța aceast sentinț, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate, ca legea 10/2001 nu prevede nicieri o interdicție privind formularea acțiunii în revendicare de ctre adevratul proprietar împotriva cumprtorului de la stat în baza Legii 112/1995, dețintorul actual al imobilului.
Referitor la excepția lipsei calitții procesuale active, s-a reținut c reclamantele au fcut dovada c sunt moștenitoare ale numitului G, moștenitor al numitei, ce a fost proprietara imobilului. Ca atare, acestea au calitate procesual activ în cauza de faț.
Pe fondul cauzei, s-a reținut c imobilul litigios se încadreaz în categoria bunurilor preluate abuziv în perioada 6.03.1945-22.12.1989, astfel c titlul de proprietate al pârâților este preferabil celui deținut de ctre reclamanți, ținând seama de prezumția absolut de valabilitate a titlului pârâților ca urmare a necontestrii acestuia în termenul prevzut de disp. art. 45 alin. 5 din Legea 10/200l.
Faț de existența Legii 10/200l, în acțiunea în revendicare formulat de reclamante, legea nu mai permite aplicarea regulilor create de literatura de specialitate și de practica judiciar pornind de la disp. Art. 480 C,civ. în favoarea pârâților operand principiul error communis facit jus, dreptul su fiind preferabil oricrui alt drept de aceeași natur anterior, ce poarta asupra aceluiași imobil.
4. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, apelantele-reclamante au artat c soluția instanței este nelegal și netemeinic având în vedere faptul c a fost respins excepția inadmisibilitții, și c totodat instanța a constatat calitatea de proprietar a reclamantelor deși avea cderea de a se pronunța strict asupra comparrii de titluri, în temeiul art. 480 civ.
În speța, atât apelantele - reclamante, cât și intimații pârâți invoc existența unor titluri de proprietate cu caracter translativ, provenite de la autori diferiți. Este evident c în situația concret, titlul apelantelor-reclamante este mai vechi, fiind din anul 1928, în vreme ce titlul intimaților-pârâți este din 1995. În concluzie, în aplicarea acestui criteriu de preferabilitate, titlul apelantelor este mai caracterizat decât cei al intimaților pârâți.
Un al doilea criteriu de analiz al titlurilor se refer la proprietarul de la care a fost dobândit titlul de proprietate. Autoarea reclamantelor a dobândit titlul de proprietate de la adevratul proprietar, împrejurare reținut de altfel și de instanța de fond, în motivare, în vreme ce intimații - pârâți au dobândit imobilul de la Municipiul B, în patrimoniul cruia imobilul a intrat fr titlu.
Deși reținute în mod corect aceste aspecte în motivare, în continuare instanța de fond face o greșit aplicare a legii. Instanța de fond nu a fost investit cu o cerere de constatare a nulitții contractului de vânzare-cumprare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, ci tocmai, pornind de la premisa existenței a dou titluri de proprietate aparent valabile, instanța a fost investit cu solicitarea de a compara aceste dou titluri și de a constata care dintre acestea este mai caracterizat.
S-a susținut c hotrârea instanței de fond se bazeaz pe motivri contradictorii. În cadrul motivrii pe fondul cauzei, instanța folosește argumente contradictorii cu cele din motivarea excepției inadmisibilitții, de data aceasta în sensul c sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 și c de fapt, fostul proprietar nu are nici o posibilitate de redobândire a dreptului de proprietate (drept real și nu substituirea acestuia cu un drept de creanț).
A susține c titlul intimaților-pârâți trebuia mai întâi anulat, golește de conținut instituția comparrii de titluri care nu ar mai avea aplicabilitate. Or, aceast instituție vizeaz compararea tocmai a dou titluri cu aparenț de valabilitate. Instanța de fond s-a pronunțat în sensul admisibilitții acțiunii în comparare de titluri, cu motivare corect, în sensul c aceasta este singura cale de a redobândi proprietatea în concret, nu prin înlocuirea dreptului real cu un drept de creanț.
Art. 6 din Legea nr. 213/1998 traseaz clar problema valabilitții prelurii de ctre stat, reglementând expres c sunt preluate cu titlu doar imobilele care au intrat în proprietatea statului cu respectarea legilor și a Constituției în vigoare la data prelurii, Constituția impunându-și supremația în orice ordine constituțional succedat în timp. Astfel, articolul mai sus invocat confer instanțelor judectorești puterea de a verifica valabilitatea prelurii de ctre stat și a titlului statului, fr a distinge dup temeiul prelurii si natura titlului statului. Or, acolo unde legea nu distinge, nici interpretului nu îi sunt îngduite restricții. De altfel, posibilitatea instanței de a repune în discuție legalitatea prelurii este ideea de baz a msurilor reparatorii adoptate dup decembrie 1989, msuri reparatorii care au avut ca scop declarat repararea abuzurilor svârșite faț de vechii proprietari.
Intimații-pârâți au invocat dobândirea proprietții prin cumprare de la Municipiul B, vânztor, care nu a deținut niciodat dreptul de proprietate asupra imobilului, deci nu l-a putut transmite ctre intimații-pârâți cumprtori. A considera c titlul intimaților-pârâți, reprezentat de contractul de vânzare-cumprare în temeiul Legii nr. 112/1995, este mai caracterizat pentru c în favoarea pârâtului opereaz principiul validitții aparenței în drept, ar însemna s admit c prin abuzul de drept se creeaz drept, ipotez de neconceput într-un stat de drept și în care se dorește stabilitatea circuitului civil.
De aceea, comparând titlurile de proprietate ale pârâților, instanța de fond a concluzionat c apelantele au dobândit în mod valabil și de la adevratul proprietar, în vreme ce intimații-pârâți au contractat cu un neproprietar, care nu le putea transmite și nu le-a transmis dreptul de proprietate.
Plecând de la distincția net între titlu (ca act juridic invocat drept mod de dobândire a dreptului pus în discuție) și dreptul însuși, nu exist nici o contradicție între situația valabilitții titlului invocat și constatarea c intimații - pârâți nu au totuși nici un drept de proprietate asupra imobilului.
Opinia contrar celor afirmate, anume c art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 (sau orice alt text din acest act normative) ar viza și cererea de revendicare a adevratului proprietar împotriva cumprtorului de la stat, și chiar ar acorda preferința "dreptului" cumprtorului (de buna credinț) în cadrul acestei revendicri, ar atrage consecințe inacceptabile în raport de principiile fundamentale ale dreptului.
Ipoteza fundamental a cauzei este c preluarea imobilului de ctre stat s-a fcut fr titlu, deci nu a operat transferul proprietții ctre stat, iar autorul apelantelor și apoi mai departe apelantele, nu au pierdut niciodat dreptul de proprietate.
Intimații-pârâți cumprtori de la un neproprietar nu puteau s dobândeasc dreptul de proprietate prin contractele încheiate cu, întrucât vânztorul nu le putea transmite acest drept, nefiind proprietar. Deci, aceste contracte nu au avut efectul transmiterii dreptului de proprietate ctre comparator (transmiterea dreptului presupune în mod elementar c acest drept preexist în patrimoniul transmițtorului), iar principiul relativitții efectelor contractului consacrat expres de art. 973 civ. se opune unei transmiteri de la adevratul proprietar la comparator sau stingerii dreptului de proprietate al adevratului proprietar prin efectul contractului încheiat între alte dou persoane.
Evident nu se poate recunoaște acestui contract, chiar în contextul art. 46 al Legii nr. 10/2001, un efect constitutiv de drepturi - contrar oricrei norme de drept (nici odat un contract de vânzare-cumprare nu poate avea un efect constitutiv de drepturi, ci efectul specific este unul translativ).
Fiind așadar în imposibilitatea de a identifica un mod de dobândire a proprietții derivat (prin transmitere) de ctre cumprtor, s-a afirmat c acest cumprtor de la stat ar fi un proprietar originar, c deși cumprtorului nu i-a fost transmis dreptul de proprietate de ctre vânztorul neproprietar și nu ne aflm în prezența unei dobândiri ex contract a proprietții, dreptul cumprtorului nu provine de la stat și nu deriv din dreptul statului (inexistent), ci acest cumprtor de la stat ar fi un proprietar originar, dreptul su este unul originar, nscut și derivat direct din lege, anume art. 9 din Legea nr. 112/1995 sau art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 contractul de vânzare cumprare ar reprezenta doar materializarea dispozițiilor legale.
S-a mai susținut aplicarea principiului "error communis facit jus" ca mod de dobândire a proprietții de ctre intimații-pârâți. Acesta construcție este îns total fals, pentru urmtoarele argumente: modurile originare de dobândire a proprietții reprezint acele moduri prin care o persoan devine primul proprietar al unui bun, fr s opereze transferul proprietții de la o persoan la alta (de exemplu ocupațiunea), cum nu poate fi îns vorba în cauz, de vreme ce imobilul în discuție a avut indiscutabil anterior alți proprietari.
Pe de alt parte, ceea ce este esențial și nu trebuie omis este c în aceast construcție juridic, în mod corespunztor, din perspectiva adevratului proprietar care nu a pierdut niciodat dreptul de proprietate, aceast "naștere" ex lege a proprietții în persoana cumprtorului ar semnifica concomitent pierderea pentru el a dreptului de proprietate.
Ceea ce ar rezulta din aceast construcție este c pierderea proprietții de ctre adevratul proprietar ar fi efectul aceleași legi care a "constituit" dreptul cumprtorului, deci s-ar produce tot ex lege.
Aceast pierdere a proprietții de ctre adevratul proprietar s-ar face deci fr existența interesului public, si mai ales fr nici o justa si prealabila despgubire, si fr respectarea formalitților de expropriere, contrar deci limitelor impuse de ctre Constituție.
Se ajunge astfel la înclcarea flagrant a dreptului de proprietate, reglementat ca drept fundamental de Constituția României și de Convenția pentru aprarea drepturilor omului și a libertților fundamentale.
Opinia susținuta de ctre instanța de fond este exclusiv creația activitții de interpretare a Legii nr. 10/2001 în ansamblu ei. Or, în analiza complet a legii trebuie avute în vedere anumite elemente fundamentale.
Un asemenea principiu fundamental este dreptul la proprietate recunoscut constituțional ca drept fundamental - reglementat printr-o norm juridic prohibitiv (este interzis lipsirea de proprietate și imperativ, neadmițând derogare în realizarea sa, principiul general aplicabil întregului sistem de drept.
Instanța este deci datoare s interpreteze Legea nr. 10/2001 în mod sistemic, prin raportare la normele juridice superioare ca forț juridic, într-un mod care s respecte principiul fundamental al respectului dreptului de proprietate. Iar dac se constat totuși ca aceast interpretare coroborat nu este posibil, în final, în aplicarea Legii nu se poate da relevanț "interpretrii" unei norme juridice dintr-o lege care contravine Constituției.
soluția contrar, de a se acorda preferința normei juridice inferioare, se înfrâng în mod inacceptabil principiile fundamentale ale dreptului și ale statului de drept, supremația Constituției și a principiului fundamental.
Cu atât mai mult când norma juridic aflat în contrarietate cu principiul fundamental al respectului de proprietate nu este una instituit printr-un act normativ, ci una doar recunoscut de literatura și practica juridic, prin preluarea unui principiu al dreptului român, cum este teoria erorii comune creatoare de drept, înfrângerea dreptului fundamental consacrat constituțional în favoarea acestei teorii este inacceptabil. De altfel, chiar incidența principiului eroor communis facit jus în speț este înlturat, nefiind întrunire condițiile afirmrii acestui principiu.
În concluzie, Legea nr. 10/2001 nu acord nicieri preferința cumprtorului de la stat în afara adevratului proprietar, iar în interpretarea acestei legi trebuie s fie dat prevalența principiului fundamental al dreptului de proprietate. Dar, chiar dac se trece peste împrejurarea c Legea nr. 10/2001 nu conține nicieri vreun text care s vizeze revendicarea dintre adevratul proprietar și cumprtorul de la statul neproprietar și se apreciaz, în interpretarea acestei legi c legiuitorul a intenționat totuși asta, o aplicare în acest sens a acestei interpretri este exclus și se impune a fi înlturat, întrucât contravine dreptului de proprietate - drept fundamental recunoscut prin convențiile internaționale la care România este parte, iar art. 20 din Constituția României impune preeminenta normelor internaționale.
Deși respinge excepția inadmisibilitții, instanța, prin motivarea pe fond a cauzei, și prin respingerea acțiunii ca neîntemeiat, îngrdește exercițiul acestei acțiuni, ceea ce echivaleaz cu o înclcare a dreptului de proprietate și a principiului liberului acces la justiție, fapt ce echivaleaz cu o veritabil denegare de dreptate.
În drept, au invocat disp. art. 282 și urmtoarele pr. civ.
5. Intimații-pârâți și au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
6. Prindecizia civil nr. 318 A/ 10.03.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști -secția a III a Civil în dosar nr-,a fost respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei date în apel, s-a reținut c, dup apariția Legii 10/2001, care este legea special în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, acțiunea în revendicare intentat împotriva terțului dobânditor, nu poate fi soluționat potrivit dreptului comun, ci numai cu respectarea condițiilor și a prevederilor imperative ale legii speciale, care altfel, ar fi eludate, întrucât la art. 22 alin. 5 din Legea 10/2001 se arat c nerespectarea termenului de 12 luni prevzut pentru trimiterea notificrii atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție msuri reparatorii în natur (adic tocmai ce se urmrește prin prezenta cerere) sau în echivalent.
Or, prin neformularea notificrii nu se pierde doar dreptul de a revendic în justiție imobilul ci chiar dreptul de proprietate întrucât art. 42 alin. 2 și 3 din Legea 10/2001, arat c imobilele care în urma procedurilor prevzute de cap. II nu se restituie rmân în administrarea dețintorilor actuali putând fi înstrinate potrivit legislației în vigoare, ceea ce însemn c dreptul de proprietate asupra imobilelor respective trece la stat, persoana îndreptțit pierzând ca urmare a decderii orice drept real ori de creanț în legtur cu acesta.
De asemenea, conform disp. art. 45 alin. 1 din Legea 10/2001, actele de înstrinare, inclusiv cele fcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dac au fost încheiate cu respectarea legilor în vigoare la data înstrinrii, la alin. 5 din același act normativ, instituindu-se un termen de prescripție în care astfel de acte pot fi atacate cu acțiune în declararea nulitții absolute.
Rezult c în cazul neexercitrii în termenul prevzut de lege a acțiunii pentru declararea nulitții absolute a contractului încheiat în baza Legii 112/1995, acesta se bucur de prezumția absolut de validitate, dreptul dobândit în temeiul unui astfel de contract nemaiputând fi pus sub semnul îndoieli, consolidându-se.
Faptul c art. 2 alin. 2 teza I, din Legea 10/2001 prevede c persoanelor ale cror imobile au fost preluate fr titlu valabil își pstreaz calitatea de proprietar avut la data prelurii, justific exercitarea unei acțiuni în revendicare contra terțului dobânditor, alturi de acțiunea în nulitatea absolut, îns o asemenea acțiune nu poate fi formulat oricând, deoarece potrivit tezei a II-a din alin. 2 al aceluiași articol, aceste persoane își pot exercita calitatea de proprietar numai "dup primirea deciziei sau a hotrârii judectorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi". Ï. c pentru a obține o hotrâre judectoreasc de obligare la restituirea în natur, trebuie formulat numai în termenul de 18 luni prev. de art. 45 alin. 5 din Legea 10/2001, sub sancțiunea respingerii ca nefondat a acțiunii.
Întrucât restituirea este condiționat de declararea nulitții actului de înstrinare, dup expirarea celor 18 luni, titlul terțului dobânditor se consolidez prin efectul legii, terțul dobânditor având un titlu mai puternic, preferabil titlului fostului proprietar.
În caz contrar, dispozițiile art. 45 alin. 2 teza a II-a din Lg. 10/2001, nu ar mai fi de nici un folos, din moment ce titlul reclamantului este mai bine caracterizat și mai vechi pe când cel al pârâtului eman de la un neproprietar.
În acțiunea în revendicare, cum este cazul de faț, nu se pot aplica regulile de drept comun, întrucât nu se poate face abstracție de existența Legii 10/2001, care este legea special în materia reglementarii msurilor reparatorii în natur sau prin echivalent pentru imobilele preluate de stat în perioada 6.03.1945-22.12.1989.
Nu pot exista dou proceduri paralele pentru aceeași categorie de imobile și anume Legea 10/2001, pentru persoanele care au dorit s o urmeze, și dreptul comun, pentru cei care nu au dorit s urmeze o astfel de cale.
De altfel, prin decizia pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, cu privire la aplicabilitatea disp. art. 35 din Legea 33/1994, s-a artat c dispozițiile Legii 10/2001 cuprind norme speciale, derogatorii de la dreptul comun care trebuie aplicate cu prioritate. Chiar dac în aceast decizie se face referire la aplicabilitatea disp. art. 35 din Legea 33/1994, se pot desprinde aceleași concluzii și pentru cauza de faț, și anume ca și în cazul acțiunilor în revendicare pentru imobilele ce intr în sfera de aplicare al Legii 10/2001, nu se aplic dreptul comun ci dispozițiile speciale ale acestei legi.
Nu înseamn c dispozițiile Legii 10/2001 pot fi evitate, fr a fi analizate într-o acțiune de revendicare pentru simplul motiv c partea arat c înțelege s invoce art. 480 civ.
Aplicarea dispozițiile legii speciale (așa cum se reține și în decizia ICCJ la care am fcut referire mai sus) nu înseamn înclcarea accesului la justiție ci aplicarea legii fr discriminare, nefiind posibil ca persoanelor care au înțeles s evite disp. Legii 10/2001 s li se aplice un tratament preferențial prin aplicarea regulilor de drept comun prin compararea titlurilor, faț de cei care au ales calea prevzut de lege.
Așa cum se arat în Decizia nr. 33/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (fr a aduce în discuție chiar decizia nr. 32/2008 promovat în recursul în interesul legii cu privire la admisibilitatea unei astfel de acțiuni dup apariția Legii 10/2001, Legea 10/2001 a suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacitții actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fr a diminua accesul la justiție, a adus perfecționri sistemului reparator, subordonându-l, totodat, controlului judectoresc prin norme de procedur cu caracter special.
7. Împotriva acestei decizii au formulat recurs la data de 04.06.2009 (data poștei) reclamantele și (fosta ).
8. În motivarea cererii de recurs, se arat c hotrârea este lipsit de temei legal ori a fost dat cu înclcarea sau aplicarea greșit a legii.
Reclamantele din prezenta cauz au un "bun" în sensul art. 1 din Convenție, adic o hotrâre judectoreasc anterioar prin care le-a fost recunoscut dreptul de a pstra imobilul. Cât vreme instanțele de judecat s-au pronunțat cu caracter definitiv și irevocabil în sensul aprecierii caracterului abuziv al prelurii în hotrârile menționate, acesta produce și în prezenta cauz, trei consecințe juridice esențiale: caracterul ne1egal al prelurii a fost apreciat de ctre judectori în considerarea unui singur imobil, unui singur titlu de proprietate al autoarei reclamantelor și a unui singur act de preluare abuziv; stabilirea de ctre instanțele menționate a caracterului ilegal al prelurii are ca efect indirect, retroactiv, imediat și irevocabil recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra bunului litigios; reclamantele au un "bun" în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.
Pârâții din acest dosar nu au un "bun" în sensul art. 1 din Convenție: adic nu au o hotrâre judectoreasc anterioar prin care s li se fi recunoscut dreptul de a pstra bunul.
Având în vedere c nici mcar decizia dat de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nu exclude de plano posibilitatea ca ambele prți s invoce existența unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, c exist cazuri în care norma intern intr în conflict cu Convenția, urmând în acest caz a se da prevalent dispozițiilor Convenției, recurenții stabilesc criteriile de preferabilitate în soluția pe care instanțele o au a o da în aceast situație, cu respectarea drepturilor pe care le are fiecare parte în litigiu.
Convenția și ordinea juridic intern și internațional consacr un raport de proporționalitate între privarea de bun și scopul avut în vedere prin aplicarea limitrii dreptului de proprietate, respectiv al privrii de bun. Absența echilibrului între cele dou elemente transform dreptul de proprietate dintr-unul "concret și efectiv" în unul "teoretic și iluzoriu".
Despre mijloacele procedurale ale aprrii dreptului de proprietate în ceea ce privește vechii proprietari, s-a artat c, în acest sens, Curtea European s-a pronunțat în cazul Faimblat contra României - ianuarie 2009, stabilind c dreptul la despgubiri nu este efectiv și concret prin aplicarea dispozițiilor și procedurilor stabilite prin legea nr. 10/2001, atât din perspectiva duratei procedurii, cât și din perspectiva imposibilitții punerii în executare a hotrârilor administrative sau judectorești de acordare de despgubiri bnești foștilor proprietari, cu trimitere la Fondul Proprietatea, stabilit deja a fi inoperant și inefectiv.
Prin Decizia nr. 33/2009 s-a permis o analiz concret din partea judectorilor asupra gradului de respectare a proporționalitții msurii și verificarea în ce msur acțiunea în revendicare a terțului dobânditor al bunului ce aparține altuia poate fi dublat de o despgubire la valoarea de circulație a imobilului. Rspunsul este categoric în sensul c prin admiterea acțiunii în revendicare a fostului proprietar împotriva dobânditorului de bun credinț se permite acestuia din urma obținerea de despgubiri efective, proporționale și imediate - msuri susceptibile de aplicare imediat, previzibil, a se vedea în acest sens cazul Raicu contra României, practica constant a instanțelor de judecat și consacrarea protecției din acest punct de vedere a chiriașului în plan legislativ prin apariția legii nr. 1/2009.
Despre procedura Legii nr. 10/2001 în acordarea de despgubiri vechiului proprietar, în cauza Katz contra României Curtea European a Drepturilor Omului a stabilit c, în legislația român care reglementeaz acțiunile în revendicarea imobiliar și restituirea proprietților naționalizate de regimul comunist, vânzarea de ctre stat a bunului cuiva unor terți de bun credinț, chiar și atunci când aceasta este anterioar unei confirmri definitive în justiție a dreptului de proprietate a altuia, se analizeaz ca o privarea de proprietate. O astfel de privare, combinat cu lipsa de compensare este contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a reiterat constatarea sa anterioar conform creia Fondului Proprietatea nu funcționeaz în prezent într-un mod care ar putea fi considerate ca fiind echivalent cu atribuirea unei compensații. Mai mult decât atât, nici Legea nr.10/2001, și Legea nr. 247/2005 de modificare, nu ține seama de daune rezultate dintr-o lipsa prelungit de compensare de ctre cei care, la fel ca și reclamantul, s-au vzut în imposibilitatea s se bucure de bunurile lor în virtutea unei hotrâri definitive.
La polul celalalt, chiriasii au posibilitatea real, efectiv și concret de a primi compensație proporțional privrii de bun, la valoarea de circulație, printr-o procedur previzibil, consacrat deja legislativ - Legea nr. 1/2009, prin prevederi clare și precise, cu indicarea în chiar cuprinsul actului normativ a sursei de finanțare, fr a fi nevoiți s parcurg proceduri administrative prealabile, cu finalitate concret și rapid și fr obligarea la plata taxei de timbru. Dreptul dobânditorului de la stat este protejat în spiritul Convenției chiar și în ipoteza admiterii acțiunii în revendicare a vechiului proprietar cât vreme, aceast ipotez nu este complet exclus de recursul în interesul legii și se bucur de mai mult protecție a practicii judectorești și a legislației în planul acordrii de despgubiri.
9. Se mai susține de ctre recurenți faptul c hotrârea criticat în prezentul recurs a înclcat limitele efectului devolutiv ale apelului.
În acest sens se arat c cererea ce face obiectul judecții a fost judecat în dou trepte: aprecierea admisibilitții acțiunii în revendicare prin comparare de titluri în condițiile apariției Legii nr. 10/2001 cerere care a fost apreciat de instanța de fond ca perfect admisibil, fiind corect motivat și care nu a fcut obiectul motivelor de critic în apel a subsemnatelor, cu consecința trecerii acestei probleme de drept soluționate de instanța de fond in puterea lucrului judecat; o dat soluționat aceast excepție, trecerea judectorului la analiza efectiv a comparrii titlurilor de proprietate și acordarea de preferinț unuia sau altui titlu - soluționarea acestei probleme de drept a fcut obiectul apelului cu care a fost investit Tribunalul spre soluționare în apel.
10. Se arat c se încalc și principiul "non reformatio in peius", deoarece sentința instanței de fond a soluționat excepția inadmisibilitții în sensul respingerii ei, considerând cererea de comparare de titluri perfect admisibil; pe acest aspect pârâții intimați nu a formulat apel și nici subscrisele, ceea ce pune acesta dezlegare a problemei de drept sub semnul puterii de lucru judecat; apelul formulat de reclamante a vizat aspecte de fond ale comparrii de titluri, criticând doar aplicarea criteriilor de preferinț.
Instanța de apel, încâlcind cele doua principii fundamentale enunțate ale judecrii apelului, nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate dar in schimb s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
În concret, întreaga motivare de respingere a apelului analizeaz și justific inadmisbilitatea acțiunii de comparare de titluri în condițiile existenței Legii nr. 10/2001 neintrând nicidecum pe fondul analizei comparate a titlurilor, lsând practice apelul formulat nesoluționat.
11. Se arat c s-a mai înclcat înc un principiu - acela al neingradirii liberului acces la justitie.
12. Se invoc, de asemenea, motivul de casare prevzut de pct. 7 al art. 304 Cod proc. civ.
Instanța de apel, fiind investit cu judecarea apelului declarat, nu rspunde motivelor de critic invocate prin cererea de apel și concluzioneaz c hotrârea pronunțat de prima instanț este legal și temeinic, fr aoa naliza prin prisma argumentelor acesteia referitoare la compararea de titluri și nici a motivelor de apel care vizau același aspect al comparrii de titluri.
Se arat c hotrârea instanței de apel este nemotivat pe aspectul comparrii de titluri, cuprinde motive strine de natura pricinii, în speț a apelului declarat în cauz. Nemotivarea hotrârii este cu atât mai evident cu cât instanța de apel, se mulțumește s reia doar susținerile prților și ale instanței de fond, fr ca prin considerente s mai fac vreo referire la justețea motivelor pentru care instanța de fond a dat prioritate titlului chiriașului în temeiul comparrii de titluri.
13. Cu privire la respingerea apelului motivat prin inadmisibilitatea acțiunii - ca mijloc procedural ales de reclamante, se arat c instanța în judecarea apelului a respins judecarea apelului întemeindu-se pe inadmisibilitatea acesteia în contextul existenței "legii speciale nr. 10/2001".
Trecând peste înșiruirea unor texte ale Legii nr. 10/2001 fr relevanț la speța de faț, instanța de apel în motivarea respingerii acestuia face grave erori atât cu privire la starea de fapt, cât și la conceptele folosite la întâmplare, fr vreo legtur logic cu ceea ce trebui s însemne "considerentele" unei hotrâri judectorești.
Adoptarea legii speciale - Legea nr. 10/2001, pentru ipotezele în care bunurile nu se mai aflau în stpânirea statului sau unitților administrativ teritoriale, nu poate înltura acțiunea concret și specific pus la îndemâna reclamantelor, acțiunea în revendicare de drept comun, care are ca temei însși dreptul de proprietate și este îndreptat împotriva unor persoane fizice, dețintoare ale imobilului, pârâții intimate din prezenta cauz.
Prima constatare relevant pentru aceast cauz fcut de instanța de fond, în temeiul și prerogativele conferite de art. 6 al. (1) din Legea nr. 213/1998 a fost aceea c dreptul de naționalizare a nesocotit dispozițiile legale în vigoare la data prelurii imobilului, respective art. 480 - 481 Civ., potrivit crora nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afar numai pentru cauza de utilitate public, primind o dreapt și prealabil despgubire, precum și a dispozițiilor Tratatelor internaționale la care România era parte, și anume Declarația Universal a Drepturilor Omului.
Pe lâng împrejurarea c lipsirea de proprietate nu a fost justificat de o cauz de interes public, autoarea reclamantelor nu a fost despgubit pentru pierderea proprietții cu o sum care s reflecte valoarea real a bunului, astfel c orice preluare întemeiat pe dispozițiile Decretului nr. 92/1950, era neconstituțional, și prin urmare nu putea constitui un titlu valabil pentru preluarea imobilului.
În constatrile instanței de fond, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 2 al (2) din Legea nr. 10/2001, în raport de care s-a constatat c reclamantele dețin un titlu provenit din calitatea de moștenitor al unei persoane al crui imobil a fost preluat fr titlu valabil, ceea ce înseamn c reclamantele și-au pstrat calitatea de proprietar avut în momentul prelurii.
Imobilul in litigiu a fost parțial restituit ctre reclamantele recurente, respectiv. nr. 2 situat la. 1 al imobilului în litigiu.
Reclamantele sunt așadar, prin constatrile succesive ale instanțelor de judecat, în configurații procedurale diferite, titularele unui bun recunoscut în dreptul civil și protejat de art. 1 din Primul Protocol la CEDO, aceast situație fiind consacrat expres, chiar de dispozițiile legii speciale de reparație civil - art. 2 al. 2 din Legea nr. 10/2001, dispoziții care prevd expres c persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și la însușit fr titlu, pstreaz calitatea de proprietar.
Raționamentul corect al instanțelor de judecat trebuie s porneasc de la premisa c ambele prți cu interese contrare dețin titluri de proprietate valabile.
În fundamentarea soluției pronunțate, instanța de apel fusese investit s aib în vedere și prevederile art. 1 din Primul Protocol al convenției și jurisprudența constant a CEDO, care au statuat c privarea de libertate, dac nu este justificat dup criteriile prescrise de însși convenția, ea nu poate conferi nici un avantaj unei alte persoane, în confruntarea direct cu adevratul titular al dreptului de proprietate.
O privare de proprietate, în sensul normei sus citate, nu poate fi justificata decât dac se demonstreaz c a intervenit în condițiile prevzute de lege, pentru o cauz de utilitate public și cu respectarea principiului proporționalitții.
În ceea ce privește aceast ultim condiție, proporționalitatea ingerinței, a justului echilibru care trebuie s existe între cerințele de interes general al comunitții și imperativele protejrii drepturilor omului, respective între mijloacele folosite și scopul vizat prin msura legislative, Curtea urmeaz s observe c nici un argument rațional și rezonabil nu poate fundamenta o astfel de msur de înstrinare, faț de obiectul de reglementare al legii și art. 1 din Legea nr. 112/1995, cu atât mai mult cu cât nu s-au luat în considerare modalitți concrete de compensare a prejudiciului pentru proprietarul deposedat vreme îndelungat de bun.
Concluzia fireasc într-o astfel de ipotez, nu poate fi dat decât cea consacrat de practica constant a instanței europene, în cauze similare sau identice, respective reclamantele au fost puse în situația de a suporta o sarcin special și exorbitant, incompatibil cu exigențele art. 1 din Primul Protocol al Convenției.
alegației relative la compararea titlurilor de proprietate aflate în conflict judiciar, operațiune specific acțiunii în revendicare în dreptul intern, trebuie s capete o nou dimensiune de interpretare, prin luarea în considerare a raportului dintre bun-privare de bun așa cum acesta s-a configurat în jurisprudența CEDO, redat anterior, și care circumstanțiaz condițiile de aplicare ale art. 1 din Convenție.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 din Codul d e procedur civil.
Analizând cauza de faț prin prisma motivelor de recurs formulate de ctre recurenți, precum și faț de situația de fapt astfel cum a fost stabilit de instanțele de fond, Curtea reține urmtoarele:
14. Ca și situație de fapt reținut de instanțele de fond, autoarea reclamantelor a dobândit terenul situat în B,-, sector 1 (fosta denumire Av. Parcul ) prin actul de vânzare-cumprare autentificat sub nr. 26201/ 19.07.1928 și transcris sub nr. 14048/919.
În baza autorizațiilor de construcție nr. 44/ P/1931 și nr. 15/T/II/1939, emise de fosta Primrie a Sectorului 1, aceasta a construit un imobil format din subsol, parter, etaj și mansard, precum și garaj, iar în baza celei de a doua autorizații, a fost construit un adaos la pivniț, parter, etaj și mansard.
Prin Decretul nr. 92/1950, poziția 1849, imobilul a fost preluat de stat.
Prin contractul de vânzare-cumprare nr. 2198/ 24.03.1998, apartamentul nr. 1 din imobil a fost cumprat de pârâți.
La data de 22.07.1996, reclamanții formulaser cerere de acordare a despgubirilor, conform Legii nr. 112/1995.
Prin sentința civil nr. 18583/ 05.12.2006 pronunțat de Judectoria Sectorului 1, rmas irevocabil ca urmare a respingerii apelului ca nefondat (prin decizia civil nr. 781/ 29.05.2007 de Tribunalul Bucure ști -secția a Va Civil ) și a recursului (prin decizia civil nr. 49/ 14.01.2008 de Curtea de Apel Bucure ști -secția a III a Civil și pentru Cauze cu Minori și de Familie) a fost admis acțiunea în revendicare formulat de reclamantelor și în contradictoriu cu pârâta și a fost obligat pârâta s lase reclamantelor în deplin proprietate și liniștit posesie apartamentul nr. 2 din același imobil.
În considerentele acestei hotrâri, s-a reținut c titlul autorilor pârâtei, vânztor în contractul de vânzare-cumprare, nu a fost valabil, întrucât preluarea imobilului de ctre stat a fost abuziv, în contradicție cu prevederile constituționale în vigoare la data prelurii.
15. Într-un prim motiv de recurs, recurentele invoc faptul c au un "bun" în sensul art. 1 din Convenție, adic o hotrâre judectoreasc anterioar prin care le-a fost recunoscut dreptul de a pstra imobilul. Se mai susține c pârâții din acest dosar nu au un "bun" în sensul art. 1 din Convenție: adic nu au o hotrâre judectoreasc anterioar prin care s li se fi recunoscut dreptul de a pstra bunul. Având în vedere c nici mcar decizia dat de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii nu exclude de plano posibilitatea ca ambele prți s invoce existența unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, c exist cazuri în care norma intern intr în conflict cu Convenția, urmând în acest caz a se da prevalent dispozițiilor Convenției, recurenții stabilesc criteriile de preferabilitate în soluția pe care instanțele o au a o da în aceast situație, cu respectarea drepturilor pe care le are fiecare parte în litigiu.
Prin decizia nr. 33/2008 pronunțat de ICCJ în recursul în interesul legii, s-a statuat c, atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege special, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natur persoanelor îndreptțite, nu se poate susține c legea special, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta. Legea special se refer atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fr titlu valabil (art. 2), precum și la relația dintre persoanele îndreptțite la msuri reparatorii și subdobânditori, crora le permite s pstreze imobilele în anumite condiții expres prevzute [art. 18lit. c),art. 29], așa încât argumentul unor instanțe în sensul c nu ar exista o suprapunere în ceea ce privește câmpul de reglementare al celor dou acte normative nu poate fi primit.
Cât privește noțiunea de "bun", pentru a reține existența unui bun în sensulConvenției, se au în vedere pe de o parte, prevederileart. 2alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit crora persoanele proprietare ale unor imobile pe care statul și le-a însușit fr titlu valabil își pstreaz calitatea de proprietar. Prin urmare, nu este vorba de un nou drept, ci de recunoașterea explicit și retroactiv a vechiului drept, cu mențiunea c legea nu face nicio distincție între situația imobilelor vândute chiriașilor și cea a imobilelor rmase în patrimoniul statului".
Instanța de recurs nu va ține seama de abrogarea acestor prevederi legale prin dispozițiile Legii nr. 1/2009, cât timp aceast abrogare a intervenit pe parcursul soluționrii cauzei de faț, o aplicare a acestei dispoziții de abrogare devenind retroactiv. Pe de alt parte, dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 și-au produs deja efectele, neputând fi șterse la 8 ani dup intrarea lor în vigoare.
Așa cum s-a mai artat, instanțele care au admis acțiunile în revendicare au apelat exclusiv la compararea titlurilor, dând preferinț titlului mai vechi, fcând total abstracție de efectele create prin aplicarea legii speciale.
Instanța suprem a apreciat c existențaLegii nr. 10/2001exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, cci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune s se poat prevala la rândul su de un bun în sensulart. 1din Primul Protocol adițional și trebuie s i se asigure accesul la justiție.
Existența unei hotrâri judectorești de constatare, prin considerentele acesteia, a prelurii abuzive a imobilului, chiar dac captul de cerere se refer la un alt apartament din imobil, este de natur s constituie "un bun" în sensul Convenției în favoarea reclamanților, cât timp judecțile de valoare referitoare la preluarea abuziv se refer la întregul imobil, prin definiție, fiind o preluare unitar. Curtea a considerat, în cauza Filipescu împotriva României, c aceast constatare a nelegalitții, care de altfel nu a fost negat de o instanț superioar, are drept efect recunoașterea, indirect și cu efect retroactiv, dreptului de proprietate al reclamanților asupra acestui bun.
Și argumentele aduse de recurente în acest sens sunt de reținut: atâta vreme cât instanțele de judecat s-au pronunțat cu caracter definitiv și irevocabil în sensul aprecierii caracterului abuziv al prelurii în hotrârile menționate, acesta produce și în prezenta cauz, trei consecințe juridice esențiale: caracterul ne1egal al prelurii a fost apreciat de ctre judectori în considerarea unui singur imobil, unui singur titlu de proprietate al autoarei reclamantelor și a unui singur act de preluare abuziv; stabilirea de ctre instanțele menționate a caracterului ilegal al prelurii are ca efect indirect, retroactiv, imediat și irevocabil recunoașterea dreptului de proprietate al reclamantelor asupra bunului litigios; reclamantele au un "bun" în sensul art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.
În același timp, prin faptul c pârâții dețin ca și titlu de proprietate un contract de vânzare-cumprare care nu a fost contestat în instanț, aceștia au la rândul lor "un bun" în sensul Convenției. Astfel, argumentul adus de recurenți nu este valabil, deoarece un act translativ de proprietate nu poate fi ignorat, în lipsa înlturrii lui ca efect al unei hotrâri judectorești.
16. La urmtorul punct din motivele de recurs este criticat soluția pe fondul cererii de revendicare.
Curtea nu va reitera argumentele aduse de recurente, prezentate mai sus în cadrul considerentelor, dar va rspunde acestora prin artarea propriei judecți de valoare cu privire la soluționarea cererii de revendicare din prezentul dosar.
Prin urmare, instanța de recurs se afl în situația de a compara între dou "bunuri", dar este îns necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce msur legea intern intr în conflict cuConvențiaeuropean a drepturilor omului și dac admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securitții raporturilor juridice. În vederea aplicrii unitare a legii, Înalta Curtea stabilit c legea special înltur aplicarea dreptului comun, fr ca pentru aceasta s fie nevoie ca principiul s fie încorporat în textul legii speciale și c aplicarea unor dispoziții ale legii speciale poate fi înlturat dac acestea contravinConvențieieuropene a drepturilor omului.
Instanța reține astfel c, în compararea drepturilor prților, ambele prți dețin "un bun", astfel încât va trebui s aplice ca și criteriu de preferabilitate și aspectul respectrii prevederilor Convenției.
În acest sens, trebuie avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectat în hotrârile de condamnare a României pentru înclcareaart. 1din Primul Protocol adițional laConvenție.
Textul anterior menționat prevede c: "Orice persoan fizic sau juridic are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauz de utilitate public și în condițiile prevzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consider necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții ori a amenzilor."
Din examinarea jurisprudenței din ultimii ani a Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectat în hotrârile de condamnare a României pentru înclcareaart. 1din Primul Protocol adițional laConvenție, se observ c, într-un numr mare de cauze, condamnarea a avut loc în situația în care fostului proprietar i se recunoscuse dreptul de proprietate prin hotrâre judectoreasc irevocabil, iar ulterior, în urma declarrii recursului în anulare, hotrârea a fost desființat, ceea ce a constituit atât o lipsire de proprietate, ce nu a fost justificat de o cauz de utilitate public și nici nu a fost însoțit de despgubiri corespunztoare, cât și o afectare a principiului securitții raporturilor juridice.
Instanța european a procedat în același mod nu numai în situația foștilor proprietari (Cauza Brumrescu contra României), ci și în situația cumprtorilor, al cror drept de proprietate fusese recunoscut irevocabil de instanțele judectorești, care le reținuser buna-credinț în cumprarea bunului, de care îns au fost deposedați ulterior, în urma recursului în anulare (Cauza Raicu contra României).
În aceast din urm cauz, Curtea a subliniat și c atenuarea vechilor neajunsuri aduse nu trebuie s creeze noi pagube disproporționate. Curtea consider c nu trebuie ca o singur persoan care a beneficiat de o judecat definitiv favorabil s suporte consecințele faptului c sistemul legislativ și judiciar intern a ajuns, în cauza respectiv, la coexistența a dou judecți definitive care s confirme dreptul de proprietate al unor persoane diferite asupra aceluiași bun (Cauza Raicu contra României, paragraful 25).
În aceeași hotrâre se apreciaz c, pentru ca atenuarea vechilor atingeri s nu creeze noi greutți distorsionate "legislația ar trebui s permit s se țin cont de circumstanțele particulare din fiecare cauz, pentru ca persoanele care au dobândit cu bun-credinț s nu fie aduse s suporte greutatea responsabilitții statului care cândva a confiscat aceste bunuri" (paragraful 37).
O alt categorie de cauze în care, de asemenea, Curtea a constatat c a avut loc o înclcare aart. 1din Primul Protocol, o constituie cea în care instanțele, deși au recunoscut dreptul foștilor proprietari ai unui imobil, nu au restituit acestora bunul, deoarece au reținut c, între timp, fusese cumprat cu bun-credinț.
Astfel, înCauza Strin contra României, Curtea a artat c "Situația creat prin jocul combinat al vânzrii apartamentului și al hotrârii curții de apel - care a confirmat dreptul de proprietate al reclamanților în ansamblul su, refuzând în același timp s dispun restituirea apartamentului a avut ca efect privarea reclamanților de beneficiul prții din hotrâre care le stabilește dreptul de proprietate asupra apartamentului. Reclamanții nu mai aveau posibilitatea de a intra în posesia bunului, de a-l vinde și de a-l lsa moștenire, de a consimți la donarea bunului sau de a dispune de acesta în alt mod. În aceste condiții, Curtea constat c situația a avut drept efect privarea reclamanților de bunul lor, în sensul celei de a doua teze din primul alineat alart. 1din Protocolul nr. 1" (paragraful 43).
În România, legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul cruia persoanele care se consider îndreptțite pot cere s li se recunoasc dreptul de a primi msuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de ctre stat, una dintre aceste msuri fiind restituirea în natur a imobilelor.
Faptul c acest act normativ -Legea nr. 10/2001- prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru c, împotriva dispoziției sau deciziei emise în procedura administrativ legea prevede calea contestației în instanț (art. 26), creia i se confer o jurisdicție deplin.
Printr-o jurisprudenț unificat prinDecizia nr. XX din 19 martie 2007pronunțat în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, s-a recunoscut competența instanțelor de judecat de a soluționa pe fond nu numai contestația formulat împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natur a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea persoanei pretins îndreptțite, în cazul refuzului nejustificat al entitții dețintoare de a rspunde la notificarea prții interesate.
În consecinț, întrucât persoana îndreptțit are posibilitatea de a supune controlului judectoresc toate deciziile care se iau în cadrul proceduriiLegii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificrii, este evident c are pe deplin asigurat accesul la justiție.
Adoptarea unei reglementri speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilitții utilizrii unei reglementri anterioare, nu încalcart. 6din Convenție în situația în care calea oferit de legea special pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectiv. Faptul c aceast cale special este sau nu una efectiv poate fi constatat printr-o analiz în concret a fiecrei cauze.
Așa cum a artat Curtea European a Drepturilor Omului, nici consecința insecuritții raporturilor juridice nu poate fi ignorat. Din cauza inconsecvenței și deficiențelor legislative, precum și a eventualelor litigii anterior soluționate, nu este exclus ca într-o astfel de acțiune în revendicare ambele prți s se poat prevala de existența unui bun în sensulConvenției, instanțele fiind puse în situația de a da preferabilitate unuia în detrimentul celuilalt, cu observarea, în același timp, a principiului securitții raporturilor juridice.
În atare situație, soluția ar avea efectul privrii uneia dintre prți de un bun în sensulConvenției, ceea ce va însemna ca nu statul s suporte consecințele adoptrii unor norme legale neconforme cuConvenția, ci un particular.
Privarea de bun în absența oricrei despgubiri constituie, așa cum s-a artat, o înclcare aart. 1din Protocolul nr. 1 adițional laConvenție, or, chiar din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului reiese c, atunci când statul nu mai poate s restituie imobilul în natur, iar msurile reparatorii prin echivalent prevzute de legea intern sunt înc iluzorii, urmeaz s se plteasc reclamantului despgubiri bnești.
Prin urmare, Curtea va da prioritate titlului de proprietate al pârâților, faț de principiul securitții raporturilor juridice, având în vedere faptul c Înalta Curte de Casație și Justiție a amintit c, de principiu, literatura juridic a admis de mult vreme faptul c revendicarea este o acțiune real, iar acest caracter se conserv atât timp cât exist și posibilitatea de a se readuce lucrul revendicat în patrimoniul revendicantului; dac lucrul a disprut dintr-o cauz imputabil uzurpatorului sau a fost transmis de acesta unui terț care a dobândit în mod iremediabil proprietatea lui, obiectul revendicrii urmeaz a fi convertit într-o pretenție de despgubiri, caz în care acțiunea devine personal.
17. Se mai susține de ctre recurenți faptul c hotrârea criticat în prezentul recurs a înclcat limitele efectului devolutiv ale apelului.
În acest sens se arat c cererea ce face obiectul judecții a fost judecat în dou trepte: aprecierea admisibilitții acțiunii în revendicare prin comparare de titluri în condițiile apariției Legii nr. 10/2001, cerere care a fost apreciat de instanța de fond ca perfect admisibil, fiind corect motivat și care nu a fcut obiectul motivelor de critic în apel a recurentelor, cu consecința trecerii acestei probleme de drept soluționate de instanța de fond in puterea lucrului judecat; o dat soluționat aceast excepție, trecerea judectorului la analiza efectiv a comparrii titlurilor de proprietate și acordarea de preferinț unuia sau altui titlu - soluționarea acestei probleme de drept a fcut obiectul apelului cu care a fost investit Tribunalul spre soluționare în apel.
Prin respingerea apelului motivat prin inadmisibilitatea acțiunii - ca mijloc procedural ales de reclamante, se arat c instanța a înclcat limitele efectului devolutiv al apelului.
Se arat c se încalc și principiul "non reformatio in peius", deoarece sentința instanței de fond a soluționat excepția inadmisibilitții în sensul respingerii ei, considerând cererea de comparare de titluri perfect admisibil; pe acest aspect pârâții intimați nu a formulat apel și nici recurentele, ceea ce pune acesta dezlegare a problemei de drept sub semnul puterii de lucru judecat; apelul formulat de reclamante a vizat aspecte de fond ale comparrii de titluri, criticând doar aplicarea criteriilor de preferinț.
Instanța de apel, încâlcind cele doua principii fundamentale enunțate ale judecrii apelului, nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel invocate, dar in schimb s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut.
În concret, întreaga motivare de respingere a apelului analizeaz și justific inadmisibilitatea acțiunii de comparare de titluri în condițiile existenței Legii nr. 10/2001, neintrând nicidecum pe fondul analizei comparate a titlurilor, lsând practic apelul formulat nesoluționat.
Curtea constat c, în primul rând, c motivarea instanței de apel urmeaz a fi înlocuit cu argumentele prezentate la motivul de recurs anterior. Dar nu se poate reține o înclcare a limitelor efectului devolutiv al apelului, deoarece indicarea altor argumente în sprijinirea unei soluții de respingere a cererii de revendicare nu determin necesitatea rejudecrii cauzei, ci doar necesitatea înlocuirii de ctre instanța de control judiciar a motivrii soluției.
În al doilea rând, se constat c totuși instanța de apel a intrat pe soluționarea în fond a apelului, prin motivarea cuprins în hotrâre fiind atinse și aspecte de fond, neputându-se reține c argumentul principal al respingerii a fost inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.
18. Se arat c s-a mai înclcat înc un principiu - acela al neîngrdirii liberului acces la justiție.
Acest aspect a fost soluționat prin decizia nr. 33/2008 a ICCJ, care a statuat c adoptarea unei reglementri speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecința imposibilitții utilizrii unei reglementri anterioare, nu încalcart. 6din Convenție în situația în care calea oferit de legea special pentru valorificarea dreptului dedus pretins este efectiv, iar faptul c aceast cale special este sau nu una efectiv poate fi constatat printr-o analiz în concret a fiecrei cauze.
Instanța de recurs reține astfel c, odat ce instanța suprem a analizat concordanța legii interne cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a statuat într-un anumit mod, decizia dat de instanța suprem în recursul în interesul legii este obligatorie pentru judectorul național, fiind vorba despre o interpretare inclusiv a Convenției, care se impune cu forța juridic reglementat de art. 329 alin. 3 din Codul d e procedur civil.
19. Se invoc, de asemenea, motivul de casare prevzut de pct. 7 al art. 304 Cod proc. civ. Se arat c, instanța de apel, fiind investit cu judecarea apelului declarat, nu rspunde motivelor de critic invocate prin cererea de apel și concluzioneaz c hotrârea pronunțat de prima instanț este legal și temeinic, fr aoa naliza prin prisma argumentelor acesteia referitoare la compararea de titluri și nici a motivelor de apel care vizau același aspect al comparrii de titluri. Se arat c hotrârea instanței de apel este nemotivat pe aspectul comparrii de titluri, cuprinde motive strine de natura pricinii, în speț a apelului declarat în cauz. Nemotivarea hotrârii este cu atât mai evident cu cât instanța de apel, se mulțumește s reia doar susținerile prților și ale instanței de fond, fr ca prin considerente s mai fac vreo referire la justețea motivelor pentru care instanța de fond a dat prioritate titlului chiriașului în temeiul comparrii de titluri.
Cu privire la acest motiv de recurs, instanța a rspuns deja la punctul 18 al acestor considerente, în sensul c indicarea altor argumente în sprijinirea unei soluții de respingere a cererii de revendicare nu determin necesitatea rejudecrii cauzei, ci doar necesitatea înlocuirii de ctre instanța de control judiciar a motivrii soluției și c se constat c totuși instanța de apel a intrat pe soluționarea în fond a apelului, prin motivarea cuprins în hotrâre fiind atinse și aspecte de fond, neputându-se reține c argumentul principal al respingerii a fost inadmisibilitatea acțiunii în revendicare.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin.1 din Codul d e procedur civil, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
În temeiul art. 274 din Codul d e procedur civil, va obliga recurenții s plteasc intimaților Polina și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecat, reprezentând onorariu de avocat conform chitanței nr. 30/- din 28.05.2009 emise de Cabinet Individual de Avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de ctre recurenții reclamanți, () împotrivadeciziei civile nr. 318A/10.03.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civil în dosar nr-în contradictoriu cu intimații pârâți, ca nefondat.
Oblig recurenții s plteasc intimaților Polina și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecat.
Irevocabil
Pronunțat în ședinț public, azi, 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.AV
.red.
2 ex.
decizia civil nr. 318A/10.03.2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști - Secția a III a Civil în dosar nr-
Jud Apel Secția a III-a Civil:,
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă, Mihaela
