Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 5 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Mihaela Paraschiv
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1126/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC SA și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta - reclamantă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/05.01.2009, aflată la fila 9, intimatul - pârât SC SA, prin consilier juridic, cu delegație aflată la fila 49 și intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, prin consilier juridic, care depune în ședință publică delegație.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în urma cererii formulată de către părți la termenul de judecată anterior, privind rectificarea încheierii de ședință din data de 03.03.2009, constată că din eroare s-a omis a se consemna în considerentele și dispozitivul încheierii din acea dată, faptul că la acel termen de judecată intimata - pârâtă a solicitat proba cu interogatoriul, care a fost încuviințată și, în condițiile art.281 Cod procedură civilă procedează la rectificarea acestei încheieri.
La strigarea cauzei la amânare, reprezentantul apelantei - reclamante solicită amânarea judecării cauzei și acordarea unui termen de judecată, întrucât la acest termen de judecată nu este respectat principiul continuității completului de judecată, întrucât compunerea completului de judecată de astăzi nu este aceeași cu cea care a fost inițial investită cu soluționarea cauzei.
Reprezentantul intimatei - pârâte SC SA se opune cererii formulată de către reprezentantul apelantei - reclamante, arătând că se încearcă tergiversarea cauzei, iar prezentul complet de judecată este legal investit.
Reprezentantul intimatului - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI lasă la aprecierea instanței cererea formulată de către reprezentantul apelantei - reclamante.
Curtea deliberând, reține că în ceea ce privește respectarea principiului continuității completului de judecată sunt incidente dispozițiile legale, care prevăd că membrii completului de judecată pot fi înlocuiți.
Curtea constatând că nu există temei pentru amânarea cauzei, respinge cererea formulată de către reprezentantul apelantei - reclamante.
La interpelarea Curții cu privire la răspunsul apelantei - reclamante la interogatoriul propus de intimata - pârâtă SC SA, reprezentantul apelantei - reclamante susține că termenul de judecată acordat nu a fost suficient de mare, pentru ca răspunsul să ajungă în România, acesta fiind trimis, dar nu le-a parvenit până la acest moment. Față de aceste susțineri, solicită amânarea cauzei și acordarea unui termen de judecată.
Reprezentantul intimatei - pârâte SC SA se opune cererii de amânare a cauzei formulată de către reprezentantul apelantei - reclamante, arătând că instanța s-a pronunțat la termenul de judecată anterior pe această cerere, acordând acest termen de judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI lasă la aprecierea instanței cererea formulată de către reprezentantul apelantei - reclamante.
Curtea deliberând, constată că nu se impune amânarea cauzei pentru acest motiv, având în vedere că nu s-a făcut dovada imposibilității transmiterii răspunsului la interogatoriul propus de intimata - pârâtă SC SA.
Reprezentantul apelantei - reclamantă depune o fotocopie scanată a răspunsului la interogatoriul propus de intimata - pârâtă SC SA dat de apelanta - reclamantă și comunică un exemplar al acestuia către reprezentanții intimaților - pârâți SC SA și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
Curtea, față de momentul strigării cauzei, respectiv cel al amânărilor fără discuții, având în vedere că prezenta cauză comportă discuții, dispune strigarea cauzei la ordine.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns apelanta - reclamantă, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/05.01.2009, aflată la fila 9, intimatul - pârât SC SA, prin consilier juridic, cu delegație aflată la fila 49 și intimatul - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, prin consilier juridic, cu delegație la dosar.
Părțile prezente, prin reprezentanți învederează instanței că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de apel.
Reprezentantul apelantei - reclamantă solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1126/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. Continuând, arată că instanța de fond a ignorat, în mod greșit, prezumția de cunoaștere de către intimată a produselor comercializate de reclamantă și a denumirilor acestora. Mai arată că intimata - pârâtă a încercat să dovedească faptul că această prezumție nu operează. De asemenea, arată că a dovedit faptul că intimata - pârâtă nu a folosit marca între anii 2002- 2006, iar formularea cererii de autorizare nu echivalează cu folosirea mărcii. Totodată, precizează că motivul întârzierii emiterii autorizației este irelevant față de buna - credință. Mai arată că, apare abuziv răspunsul intimatei la întrebarea nr. 4 din interogatoriul administrat în primă instanță, prin care, deși recunoaște că nu a consultat Agenției naționale a, susține că, neexistând o obligație legală de a-l verifica, reaua - credință ar fi exclusă. Mai susține că reclamanta nu ar fi putut formula opoziție, fără ca aceasta să fie respinsă ca inadmisibilă, sens în care solicită instanței de apel să constate că nu se poate imputa reclamantei această pretinsă omisiune. De asemenea, arată că răsturnarea prezumției de cunoaștere a denumirilor folosite de concurenți nu se poate face, Așa cum în mod abuziv a susținut intimata și cum în mod greșit a reținut instanța de fond, prin invocarea consultării rapoartelor cu privire la medicamentele comercializate în anul 2002. depune jurisprudență. Cu cheltuieli de judecată, pe care le va solicita pe cale separată.
Reprezentantul intimatei - pârâte SC SA solicită respingerea apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1126/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, ca neîntemeiat și menținerea hotărârii apelate. Susține că apelanta - reclamantă nu dovedește prin nici un mijloc de probă afirmațiile sale referitoare la reaua credință pe care o invocă. Mai arată că intimata a înregistrat această marcă cu bună credință, fără a avea cunoștință de existența denumirii, de utilizarea acestei denumiri în România sau în afara țării și nici de intențiile apelantei - reclamante de a comercializa în România această denumire sau o denumire asemănătoare. Precizează că a comercializat aceste produse în România după anul 2003, iar autorizația de punere pe piață a fost obținută în anul 2002. Cu cheltuieli de judecată. depune concluzii scrise și dovada privind efectuarea cheltuielilor de judecată.
Reprezentantul intimatului - pârât OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, lasă la aprecierea instanței cererea de apel formulată de apelanta - reclamantă. Susține că partea pe care o reprezintă nu avea atribuții de verificare a bunei sau relei credințe. Solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, dacă sunt îndreptate împotriva instituției pe care o reprezintă.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de apel.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererii de apel la data de 12.05.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 94A
Ședința publică de la 12 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1126/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC SA și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.05.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la 08.01.2008, sub nr-, pe rolul acestui tribunal, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI, anularea înregistrării, de către pârâta, a mărcilor "" (verbal), "" (figurativ), obligarea OSIM la radierea din Registrul Înregistrate a mărcilor, și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, legal timbrate, reclamanta a arătat că anularea mărcilor este necesară, deoarece înregistrarea acestora de către pârâta s-a făcut cu rea-credință, iar conform prevederilor art. 48 alin. 1 lit. c și alin.2 din Legea 84/1998, orice persoană interesată poate cere instanței anularea unei mărci înregistrate cu rea-credință oricând în perioada de protecție a mărcii, că printre produsele pe care le comercializează în România se află și produsul vândut sub denumirea comercială (ce conține substanța activă simvastatinum), pe care îl comercializează din anul 2002, fiind depus ca marcă spre înregistrare în Comunitatea Europeană la 10.10.2006, publicat în gazeta mărcilor europene la 05.03.2007, iar pe cale națională a depus cerere la 22.06.2005 la OSIM care a refuzat înregistrarea mărcii în baza art. 6 lit. c, datorită existenței mărcilor, că a depus spre înregistrare la OSIM la 16.10.2006 și marca " ", refuzată de asemenea la înregistrare în baza acelorași motive, însemnul fiind folosit pentru produse farmaceutice (clasa 5) pe teritoriul României în mod neîntrerupt din anul 2002, ajungând ca în 2007 să dețină o cotă importantă pe piața de profil. Această împrejurare este imposibil să fi rămas necunoscută pentru care acționează pe aceeași piață și comercializează produse farmaceutice, iar înregistrarea de către pârâta a unei denumiri similare cu cea a produsului comercializat de reclamantă nu poate fi rezultatul unui exercițiu creativ aleatoriu.
Reclamanta a mai arătat că pârâta, ca profesionist diligent în domeniu, a cunoscut că este un însemn utilizat legitim de către unii din liderii mondiali ai pieței farmaceutice, reaua credință a pârâtei rezultând din mai multe împrejurări: la data depunerii cererii de înregistrare a mărcilor (09.12.2002) pârâta era una din primele companii farmaceutice din România, cu tradiție de peste J de secol în industria de profil, fiind familiarizată cu procedurile de înregistrare și punere pe piață ale medicamentelor și a obținut autorizația de punere pe piață pentru medicamentul în noiembrie 2002, că în aceste împrejurări este imposibil ca pârâta să nu fi cunoscut la data înregistrării mărcilor faptul preexistenței semnului utilizat legitim de pe teritoriul României și utilizat ca marcă în alte țări.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și interogatoriul.
În drept reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 48 din Legea 84/1998.
Anexat cererii de chemare în judecată, reclamanta a depus înscrisuri, respectiv copie ambalaj pentru produsul, autorizație de punere pe piață pentru produsul, copie certificat înregistrare marca în, copie certificat înregistrare marca în Federația, copie certificat înregistrare marca în Republica Croația, copie certificat înregistrare marca în Ungaria, copie certificat înregistrare marca în Bulgaria, copie certificat înregistrare marca în Republica, cerere înregistrare marca în Comunitatea Europeană, copie comunicare opoziție formulată de, cerere înregistrare marca la OSIM, copie certificate înregistrare mărcile 54985 și 54940, copie ambalaj pentru produsul.
La data de 01.02.2008 pârâta a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că este titulara de drept a mărcilor "" nr. 54940 și nr. 54985, pe care le-a înregistrat la OSIM cu bună credință și cu respectarea tuturor prevederilor, procedurilor și etapelor de publicitate impuse de lege, că este titulara a peste 140 mărci naționale înregistrate la OSIM, 21 mărci înregistrate internațional la, 13 mărci comunitare la, 7 mărci în curs de înregistrare la și 12 desene industriale înregistrate la OSIM, fiind permanent preocupată de atribuirea de mărci portofoliului propriu de producție în scopul diferențierii de produsele similare ale altor producători și pentru evitarea utilizării unor mărci neînregistrate care ar putea încălca drepturile de proprietate ale unor terți. Cele două mărci ale pârâtei sunt înregistrate din anul 2002, pentru clasa de produse 05, "medicamente de uz uman conținând simvastatinum", fiind o denumire fantezistă, un cuvânt inventat cu scopul expres de a fi utilizat pentru medicamentul pe bază de simvastatină, formată din combinația de litere +, prefixul fiind prescurtarea cuvântului simvastatinum și sufixul prescurtarea cuvântului cord.
Pârâta a mai arătat că în anul 2002 când a depus cerere pentru înregistrarea mărcii, produsul nu era comercializat în România, iar din rapoartele oficiale emise de către ROMANIA vânzările produsului sunt evidențiate începând cu anul 2003, când acesta s-a clasat pe locul 4 între cele 5 produse "simvastatinum" existente la acea dată pe piață, că în anul 2002 în România au fost prezenți doar doi producători de simvastatinum, respectiv firma & Co cu produsul și firma 0.0. cu produsul. Firma cu produsul nu apare în raportările oficiale, că este o simplă coincidență faptul că marca este similară cu denumirea pe care reclamanta afirmă că o utiliza anterior.
În concluzie, având în vedere că în domeniul farmaceutic denumirile mărcilor provin de multe ori din substanța activă a produsului pe care se aplică marca, pârâta a susținut că există pe piață medicamente produse de firme concurente, cu denumiri asemănătoare, existând în prezent denumirea utilizată și de un producător din Germania și un altul din SUA, mărcile fiind înregistrate în statele respective cu bună credință, așa cum a înregistrat și pârâta marca sa în România, în timp ce reclamanta nu a dovedit interes pentru a-și proteja marca în România, deși a înregistrat-o în alte state și nici nu s-a opus la înregistrarea mărcilor prin formularea unei opoziții.
Cu privire la înregistrarea comunitară a mărcii, pârâta a arătat că deși a depus cerere, reclamantei nu i s-a admis la înregistrare marca, ca urmare a admiterii a trei opoziții.
Anexat întâmpinării, pârâta a depus înscrisuri: certificate de înregistrare ale mărcilor nr. 54940 și nr. 54985, file, certificatele de înregistrare a 13 mărci ale, raport întocmit de ROMANIA referitor la vânzările produsului "simvastatinum" în anii 2002 și 2003, extras ref. marca a firmei, extras din baza de date oficială a US Patent and ref. marca a firmei, extras referitor la stadiul cererii depuse de rec1amanta pentru înregistrarea mărcii, notificările prin care pârâta a solicitat reclamantei să înceteze folosirea de numirii pe teritoriul României.
De asemenea, pârâta a mai depus la dosar adresa nr. 57F din 10.01.2003 emisă de către OSIM și adresa nr. - din 14.01.2003 emisă de OSIM către
OSIM a depus la dosar note scrise prin care a arătat, cu privire la motivul privind înregistrarea cu rea credință a mărcii) art. 48, lit. c), invocat de reclamantă, că nu are atribuții privind analizarea acestui aspect la momentul depunerii cererii de înregistrare, limitându-se la examinarea cererilor sub aspectul îndeplinirii condițiilor absolute și relative pentru obținerea protecției (art. 5 și 6 din legea nr. 84/1998), neputând fi avute în vedere decât drepturile anterioare înregistrate, care sunt protejate pe teritoriul României, și, ca atare nefiind luat în considerare faptul că denumirea era înregistrată ca marcă în alte țări.
OSIM a depus la dosar și copiile dosarelor mărcilor nr. 54940 și nr. 54985.
Prin încheierea de ședință de la 01.04.2008 instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtei.
Pârâta a depus la dosar răspunsurile la interogatoriul propus de reclamantă și adresa 377P /24.02.2003 către cu anexe, adresa nr. 451/04.04.2008, extras Ghid farmacoterapic.
Prin sentin ț a civilă nr. 1126 din 24.06.2008 TRIBUNALUL BUCUREȘTI SECTIA A III-A CIVILĂ a espins acțiunea ca neîntemeiată.
În motivarea sentin ț ei s-a re ținut că potrivit dosarelor celor două mărci depuse de OSIM, pârâta din cauză a înregistrat marca verbală -, cu protecție de la 09.12.2002, pentru produse din clasa 5 (medicamente de uz uman conținând simvastatinum), precum și marca figurativă -, cu protecție de la 09.12.2002, pentru aceeași clasă, că pentru a se stabili dacă este întemeiată cererea rec1amantei din cauză, trebuie să se examineze existența sau inexistența relei credințe a pârâtei la înregistrarea mărcilor, conform dispozițiilor art. 48, lit. c) din legea mărcilor, astfel cum este definită aceasta în doctrină: conduita ilicită a unei persoane, conduita ce fraudează legea.
Tribunalul a înlăturat ca nefondate argumentele invocate de reclamantă în susținerea relei credințe a pârâtei la înregistrarea mărcilor, nefiind dovedit de reclamantă că pârâta a cunoscut folosirea însemnului utilizat de pe teritoriul României și utilizat ca marcă în alte țări, și nefiind dovedit că pârâta a cunoscut la data înregistrării mărcilor că reclamanta a obținut autorizație de punere pe piață pentru medicamentul, atât timp cât publicarea respectivei autorizații s-a făcut abia la data de 22.05.2003 prin Buletinul 1/2003 la 22.05.2003.
Față de cele menționate, tribunalul a constatat că nu există vreo culpă a pârâtei, în dosarul cauzei neexistând dovezi în sensul că la data înregistrării mărcilor de către pârâtă fusese utilizată în România denumirea a reclamantei, așa încât să se poată reține o conduită ilegală a lui SC, deoarece conform rapoartelor pe anul 2002 în România nu a fost comercializat medicamentul al reclamantei. Din înscrisurile depuse la dosar că medicamentul reclamantei nu figura în nomenclatorul de medicamente pe 2002-2003.
Tribunalul a mai reținut că pârâta a solicitat ca OSIM să verifice eventuala încălcare a drepturilor de proprietate ale altei persoane, OSIM confirmând cu adresa -/14.01.2003 că nu există încălcare, aceste împrejurări făcând dovada bunei credințe cu care SC a procedat la înregistrarea mărcilor, în scopul pentru care legea le-a prevăzut, respectiv pentru a-și deosebi produsele proprii de cele ale altor producători de pe piața de profil, solicitând ulterior Agenției Naționale a, la data de 25.02.2003 autorizația de punere pe piață a produsului, pentru a cărui denumire a obținut înregistrarea mărcii.
Cu privire la susținerile reclamantei privind drepturile sale de proprietate intelectuală asupra mărcii, tribunalul a constatat că certificatele de înregistrare din alte țări prezentate în dosarul cauzei, au o dată ulterioară datei la care pârâta a depus cerere de înregistrare pentru mărcile în discuție, reclamanta nefăcând dovada înregistrării pe cale internațională a mărcii pe care o opune mărcii pârâtei, prin sistemul de la Madrid, și nici a înregistrării pe cale comunitară, la a mărcii sale. Pe de altă parte, pârâta nu se află în nici una din situațiile care însoțesc de obicei reaua credință (fost distribuitor sau partener comercial al societății titular de marcă, ce solicită anularea mărcii înregistrate în condițiile art. 48, lit. c).
În consecință, în raport de considerentele expuse mai înainte, reținând că reclamanta nu a dovedit în nici un fel afirmațiile din cererea sa, având ca obiect anularea mărcilor pârâtei SC, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 48, lit. c) din legea nr. 84/1998, coroborat cu dispozițiile art. 255.pr.civ. denumirii.
Împotriva sentin ț ei men ționate anterior a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că în mod greșit prima instanță a ignorat prezumția de cunoaștere de către intimată a produselor comercializate de apelanta reclamantă și a denumirilor acestora.
1.1. Jurisprudența stabilește în mod constant prezumția de cunoaștere a denumirilor utilizate de către concurenții pe aceeași piață.Reaua-credință în materia înregistrării mărcii "nu poate avea altă semnificație juridică decât aceea general recunoscută acestei noțiuni, și anume de atitudine subiectivă a unei persoane, care acționează pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale și urmărește sau măcar își reprezintă prejudiciul pe care o asemenea operațiune îl va produce unui concurent." În cazul a doi concurenți pe aceeași piață, se prezumă cunoașterea de către fiecare a denumirilor utilizate de celălalt: "Prezumția cunoașterii de către pârâtă a celor întreprinse de reclamantă este reținută de către instanță, prin aplicarea art. 1201. civ. bazată pe faptul că pârâta furnizează același tip de servicii În țările În care marca reclamantei se bucură de protecție legală."
În speță, conform datelor publicate de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale a fost și este prezentă în mod tradițional cel puțin pe piețele farmaceutice din Ungaria și Rusia", state unde și-a înregistrat marca înainte de aoî nregistra și în România. Așa fiind, conform jurisprudenței sus-citate, prezumția cunoașterii mărcii operează fără putință de tăgadă. Mai mult, dacă sub aspectul altor motive de nulitate, teritorialitatea protecției mărcii este esențială, nu este și cazul anulării cerute pentru rea credință, unde elementul teritorial nu are nicio relevanță: "pârâta a comercializat anterior înregistrării mărcii în România, produse de aceeași marcă realizate de reclamante în țara a cărei naționalitate îi aparțin; pârâta a cunoscut că marca depusă de ea la OSIM era folosită legal de un comerciant străin și a realizat - prin folosirea unor semne grafice distincte identice, continuarea importului de produse de la reclamante și ulterior înregistrării mărcii, la care se adaugă și somația oficială adresată dealerului oficial al reclamantelor de a înceta comercializarea produselor acestora în România - că prin acest mod îl va înlătura de pe piață pe acel concurent, profitând de faptul că marca acestuia nu e depusă încă în România."
În speța de față au existat nu mai puțin de trei asemenea notificări abuzive, considerate de jurisprudență ca fiind cel mai grăitor indiciu de rea credință. Ele sunt depuse chiar de intimată, în "Anexa 7" la întâmpinarea din dosarul de fond. Mai mult chiar, contrar celor reținute în mod eronat de instanța de fond, chiar intimata se referă, în prima din aceste notificări, la "buna colaborare existentă" între cele două societăți înaintea faptelor deduse judecății, ceea ce indică existența unor relații comerciale anterioare, element tipic pentru cazurile de rea-credință la înregistrarea mărcii.
Teza relei-credințe mai este susținută și de neutilizarea mărcii între 2002 și 2006 de către intimată. Prima instanță a omis să dea relevanță acestei circumstanțe, fiind indusă în eroare de cele susținute din intimată prin răspunsul la întrebarea nr. 9 din interogatoriul administrat în dosarul de fond. Prin acest răspuns, încearcă să sugereze că "titularul are dreptul de a păstra marca fără să o utilizeze timp de 5 ani de la data înregistrării".
Este adevărat că, potrivit art. 45 alin. 1 lit. a din Legea nr. 84/1998, după 5 ani în care titularul nu utilizează efectiv marca pe teritoriul României, terții interesați pot formula cu succes o acțiune în decădere. Acest mecanism legal nu are însă nicio incidență asupra noțiunii de rea-credință, neutilizarea mărcii, chiar pentru o perioadă mai scurtă de 5 ani, putând constitui fără nicio îndoială un puternic indiciu de rea-credință, chiar dacă nu ar putea duce la decădere.
1.2. Prezumția este întărită, în cazul de față, prin existența și caracterul public al autorizației de punere pe piață pentru Fiind vorba de o atitudine subiectivă, lăsată la aprecierea instanței în funcție de circumstanțele concrete ale speței, legea nici nu ar putea prevedea vreo obligație expresă a cărei încălcare să califice reaua-credință în mod univoc. Conform art. 1 din 00 nr. 125/1998, Agenția Națională a ("") este o instituție publică în subordinea Ministerului Sănătății și Familiei, care, conform art. 4 alin. 1 lit. h din același act normativ, are printre atribuții aceea de a elabora și edita anual medicamentelor de uz uman. Informațiile din acest sunt publice și ușor accesibile, făcând imposibilă necunoașterea denumirii unui medicament, o dată acordată autorizația de punere pe piață. Conform paginii de Internet a Agenției Naționale a ", figurează ca prezent pe piața românească încă din 2002, ceea ce înlătură orice îndoială cu privire la reaua-credință a intimatei.
În acest sens, apare ca absolut abuziv răspunsul intim atei la întrebarea nr. 4 din interogatoriul administrat în primă instanță, prin care, deși recunoaște fără rezerve că nu a consultat Agenției Naționale a, susține că, neexistând o obligație legală de a îl verifica, reaua-credință ar fi exclusă. Ori de câte ori legea prevede necesitatea unei forme de publicitate într-un anumit domeniu, toate subiectele de drept sunt prezumate în mod irefragabil că au cunoștință de informațiile acolo publicate, reaua-credință fiind automat stabilită prin însăși această împrejurare. Aceasta nu înseamnă însă că celelalte forme de publicitate sunt lipsite de efect; dimpotrivă, pretinsa lor ignorare de către subiectele de drept permite stabilirea relei-credințe, mai ales când este coroborată cu alte circumstanțe ale speței, ca în cazul de față.
Invocarea de către a circumstanței că Buletinul Informativ al în care apărea ar fi fost publicat abia la 22.05.2003 nu este de natură a conduce la concluzia că la data de 09.12.2002 intimata nu ar fi avut cunoștință de existența denumirii. Dimpotrivă, așa cum rezultă din art. 4 alin.1 lit. j din 00 nr. 125/1998, elaborarea și editarea Buletinului Informativ este o atribuție distinctă a, evident subsecventă elaborării ui anual, care dispune de publicitate independent de difuzarea Buletinului Informativ. Mai mult, prin chiar titulatura Buletinului Informativ nr. 1/2003, depus de către intimată la dosarul de fond, rezultă că acesta se referă la "Produse medicamentoase autorizate de punere pe piață în trimestrul IV, 2002", deci tocmai atunci când intimata a depus cererea de înregistrare a cărei rea-credință solicităm a fi constatată de către instanța de apel.
2. Prima instanță a dat în mod greșit relevan ță circumstanțelor invocate de intimată în sensul răsturnării prezumției de cunoaștere a comercializării de către apelanta reclamantă a denumirii.
2.1. pretinsei pasivități a apelanta reclamantă în formularea unei opoziții Așa cum a arătat în mod repetat instanța supremă, "opoziția la înregistrarea mărcii, prevăzută de art. 23 din Legea nr. 84/1998 și acțiunea în anularea mărcii sunt două căi procedurale distincte, pe care legiuitorul le-a deschis persoanelor interesate, pentru motivele arătate de lege, fără însă a le condiționa reciproc" De altfel, dat fiind că opoziția se referă la înregistrarea mărcii, deci la acele elemente pe care are dreptul să le aprecieze OSIM la momentul cererii, această cale administrativă nu putea fi exercitată pentru motivul relei-credințe, pe care se întemeiază cererea de anulare formulată de subscrisa. Aceasta este tocmai poziția OSIM susținută în fața instanței de fond și ignorată de către aceasta, cu toate că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție este fără echivoc: "În cazul procedurilor derulate în vederea înregistrării mărcilor, OSIM nu examinează buna sau reaua credință a solicitanților la momentul depunerii cererii de înregistrare, căci reaua credință poate fi un motiv de anulare a mărcii și nu de refuz al protecției." Apelanta reclamantă nici nu ar fi putut deci formula opoziție fără ca aceasta să fie respinsă ca inadmisibilă, astfel încât instanța de apel va constata că nu se poate imputa subscrisei această pretinsă omisiune. Cu toate acestea, chiar în ipoteza în care opoziția ar fi fost admisibilă, soarta acțiunii în anularea mărcii nu ar fi depins în niciun mod de formularea sau nu a unei opoziții în prealabil, deoarece cele două căi procedurale sunt cu desăvârșire independente.
2.2. Lipsa valorii probatorii a rapoartelor Răsturnarea prezumției de cunoaștere a denumirilor folosite de concurenți nu se poate face, așa cum în mod abuziv a susținut intimata și cum în mod eronat a reținut prima instanță, prin invocarea consultării rapoartelor cu privire la medicamentele comercializate în anul 2002. Așa cum rezultă chiar din pagina de Internet a, acesta este un organism privat, o societate pe acțiuni, care își propune să ofere soluții de marketing pentru clienții și partenerii săi, la rândul lor societăți de drept privat. În nicio ipoteză aceste rapoarte nu au girul vreunei instituții publice, rapoartele sale nu sunt statistici oficiale și nu prezintă nicio garanție de imparțialitate. Invocarea lor în speță tinde fără succes la a crea o iluzie de diligență, care însă nu poate răsturna prezumția de cunoaștere a denumirii lor utilizate de concurenți, întărită de prezența în Agenției Naționale a, pe care intimata recunoaște în mod expres că a neglijat să îl verifice.
În drept: art. 81 alin. 3 raportat la art. 48 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 1202-1203.civ. precum și principiile generale în care își are sediul materia.
În probațiune: înscrisuri, interogatoriu si orice alte probe a căror utilitate va rezulta din dezbateri.
Intimata SC SA a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea apelului ca nefondat.
În apel au fost încuviin țate probele cu înscrisuri ș i interogatoriile reciproce ale păr ților.
Analizând materialul probator administrat în cauză prin raportare la motivele de apel și apărările intimatei, Curtea a constatat nefondat apelul pentru considerentele expuse mai jos.
Potrivit art. 48 alin.1 lit.c) din Legea nr. 84/1998 orice persoană interesată poate cere Tribunalului Municipiului B anularea înregistrării mărcii dacă înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință, iar potrivit alin.2 acțiunea în anulare pentru motivul prevăzut la alin. 1 lit. c) poate fi introdusă oricând în perioada de protecție a mărcii.
Argumentul prin care se sus ține reaua credință în acțiune este acela că "este imposibil ca, în calitate de profesioniști diligenți acționând în industria farmaceutică să nu fi cunoscut la data înregistrării mărcilor faptul preexistenței însemnului utilizat legitim de reclamantă pe teritoriul României și înregistrat ca marcă în alte țări".
În apel se creează o altă construc ț ie juridică, din motivarea apelului rezultând că reclamanta apelantă sugerează ideea că la data înregistrării mărcii pârâta avea cunoștință despre cererea de autorizare de punere pe piață, cunoștea despre existența medicamentului, și-a prefigurat renumele pe care îl va câștiga de piață medicamentul, a așteptat până în 2006 după care a început comercializarea medicamentului propriu, cu scopul evident de a profita de renumele câ ș tigat între timp de, sau de a ob ț ine un profit material de la reclamantă în scopul renun țării la folosirea mărcii.
În ceea ce prive ș te primul motiv de apel prin care se sus ț ine faptul că prima instan ț ă nu ar fi re ț inut în mod netemeinic prezumția de cunoaștere de către intimata pârâtă a produselor comercializate de apelanta reclamantă și a denumirilor acestora, Curtea l-a constatat nefondat considerând că nu sunt îndeplinite condi ț iile art.1203 civ. potrivit cărora "prezumțiile care nu sunt stabilite de lege sunt lăsate la luminile și înțelepciunea magistratului; magistratul nu trebuie să se pronunțe decât întemeindu-se peprezumții, care să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea.
Potrivit art. 1199.civ. "prezumțiile sunt consecințele ce legea sau magistratul trage din un fapt cunoscut la un fapt necunoscut". Concluziile logice pe care judecătorul le poate trage de la un fapt cunoscut la un fapt necunoscut ș i care nu sunt determinate prin lege se numesc prezum ț ii simple. Prezum ț iile simple se pot baza pe anumite mijloace de probă directe (depozi ț ia unui martor, un înscris, un început de probă scrisă) sau pe anumite împrejurări care permit judecătorului să tragă concluzia existen ț ei sau inexisten ței faptului ce trebuie probat.
Prima condi ț ie "prezumții, care să aibă o greutate", are în vedere temeinicia ra ționamentului logico-judiciar.
În spe ță se pune problema interpretării textului legal "înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință" ș i dacă poate fi încadrat comportamentul pârâtei în raport cu data înregistrării mărcii ca intrând în no ț iunea de rea-credin ț
Reaua-credin ț ă presupune într-adevăr o atitudine subiectivă a unei persoane, care acționează pe deplin conștientă de caracterul ilicit al conduitei sale și urmărește sau măcar își reprezintă prejudiciul pe care o asemenea operațiune îl va produce unui concurent, așa cum s-a reținut și în hotărârea menționată ca practică judiciară de către apelantă.
Pentru a se ajunge la concluzia existenței relei credințe nu este suficient să fie înregistrată într-o altă țară o marcă asemănătoare ca nume cu cea care face obiectul cererii de înregistrare, atât timp cât acea marcă nu este notorie.
Apelanta invocă în susținerea argumentului că pârâta ar fi cunoscut denumirea medicamentului reclamantei din faptul că și-ar comercializa mărfurile pe aceleași piețe, unde reclamanta are înregistrată ca marcă denumirea, și anume Rusia și Ungaria. Or, așa cum a reținut prima instanță în mod corect, în Ungaria reclamanta are înregistrat un brevet pe numele societății anterior cererii formulate de către pârâtă de înregistrare a mărcii în România, iar în Rusia marca a fost înregistrată la doi ani după înregistrarea mărcii în România. Astfel nu se poate susține că s-ar putea prezuma că pârâta ar fi trebuit să cunoască această marcă anterior înregistrării cererii sale, mai ales că, așa cum susține pârâta în apărare și în răspunsurile la interogatoriu nu are reprezentanțe sau angajați în acele state, unde doar livrează sporadic unele dintre produsele sale,apelanta nesusținând contrariul. Prezumția de cunoaștere a denumirii se putea deduce eventual din notorietatea acestuia pe piața românească sau pe plan european sau internațional. Nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.
Nu poate fi reținută nici prezumția cunoașterii de către pârâtă la data formulării cererii de înregistrare a intențiilor reclamantei de a comercializa medicamentul în România (prezumție simplă, atât timp cât nu există o dispoziție legală care să o prevadă expres) dedusă de către apelanta reclamantă din faptul că a obținut autorizația de punere pe piață la data de 26.11.2002, în timp ce pârâta a formulat cererea de înregistrare a mărcii la data de 9.12.2002. În speță nu exista nicio dispoziție legală privitoare la obligația publicării acestor informații în nomenclatorul medicamentelor aflat pe site-ul Agenției Naționale a într-un anumit termen de la emitere, pentru opozabilitate față de terți, iar potrivit art. 4 alin.1 lit.j) din OG Nr. 125 din 29 august 1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale a, în forma în vigoare la acea dată, în realizarea obiectivelor sale, Agenția Națională a are ca atribuții asigurarea funcționării unui serviciu de informații privind produsele farmaceutice; elaborarea și editarea de publicații de specialitate și de informare specifice, distribuite gratuit sau contra cost. O astfel de publicație este Buletinul informativ în care s-a publicat autorizația de punere pe piață a medicamentului de-abia în 22.05.2003, când a apărut nr.1/2003.
În ceea ce privește on line, într-adevăr așa cum susține pârâta în apărare, nu este conceput ca o listă de medicamente autorizate, ci datele cu caracter informativ sunt obținute doar după introducerea denumirii medicamentului. Ar fi o pretenție excesivă să i se pretindă pârâtei să fi încercat toate combinațiile de litere pentru a verifica dacă există un alt medicament autorizat care să fie asemănător cu marca proprie. Pe de altă parte nu există nicio dată oficială din care să rezulte data la care a fost introdus în acest on line medicamentul.
Referitor la comercializarea pe piața din România a acestui medicament nu s-a făcut nicio probă din care să rezulte că aceasta ar fi început chiar din momentul autorizării de punere pe piață, 26.11.2002, sau până la sfârșitul anului 2002, astfel că nu a fost contrazis raportul, luat chiar cu titlu informativ, potrivit căruia medicamentul apare în vânzările din România începând cu semestrul II al anului 2003.
Astfel, nu se poate deduce că pârâta ar fi avut cuno ș tin ță de activitatea și planurile comerciale ale reclamantei în România, privind medicamentul, înainte de a depune cererea de înregistrare a mărcii.
În legătură cu eventualele relații de afaceri dintre cele două firme, dacă reclamanta susține că ar fi existat astfel de relații prin trimitere la adresa din anul 2006 de la anexa 7 întâmpinării care trimite la "buna colaborare care a existat între cele două firme", și că astfel această expresie nu ar reprezenta doar o formulă de politețe așa cum susține intimata, atunci apelanta avea posibilitatea să depună dovada scrisă a acestor colaborări pentru a proba ceea ce sugerează, adică faptul că pârâta ar fi avut cunoștință datorită acestor relații despre existența medicamentului cu numele și despre intențiile societății apelante de a-l comercializa pe piața din România.
În ceea ce privește faptul că pârâta nu ar fi comercializat medicamentul în România, potrivit răspunsului intimatului pârât la interogatoriu și a apărărilor formulate prin întâmpinare aceasta s-a datorat faptului că nu a obținut autorizația de punere pe piață în această perioadă, afirmație cu privire la care instanța nu are indicii care să îi creeze vreun dubiu.
Atât timp cât Curtea a considerat că nu s-a făcut dovada existenței elementelor pentru existența unei prezumții de cunoaștere în defavoarea pârâtei, considerăm inutilă analizarea dacă pârâta a răsturnat această prezumție simplă. Prin rapoartele nu s-a încercat răsturnarea prezumției de cunoaștere a emiterii autorizației de punere pe piață ci a faptului că medicamentul nu a fost comercializat decât începând cu a doua Jaa nului 2003.
Nu considerăm incidente pentru stabilirea relei credințe a prevederilor art. 45 alin. 1 lit. a din Legea nr. 84/1998, sau posibilitatea sau nu a formulării opoziției, astfel că argumentele apelantei care trimit la aceste considerente nu vor mai fi analizate, neavând relevanță cu privire la respingerea apelului.
În ceea ce privește jurisprudența citată de către apelantă, într-adevăr, așa cum susține intimata, aceasta este scoasă din context, instanțele de judecată reținând mai multe împrejurări pentru a stabili existența relei credințe, aceste aspecte rezultând din studierea în integralitate a hotărârilor atașate apelului.
În consecin ță, în temeiul art.296 raportat la art.295 proc. civ. nedovedindu-se că înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credință conform art. 48 alin.1 lit.c) din Legea nr. 84/1998, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
În temeiul art.274 proc. civ. raportat la art.1169 civ. va respinge cererea intimatei SC SA privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondate, întrucât facturile reprezentând plata unor servicii hoteliere de către reprezentantul intimatei sunt din anul 2008, necorespunzând perioadei în care s-a judecat prezentul apel. Dacă este nemulțumit de faptul că prima instanță nu a soluționat cererea de cheltuieli de judecată poate formula cerere de completare a hotărârii, conform art.281/2 proc.civ. atât timp cât nu a declarat apel împotriva acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta - reclamantă cu sediul ales la, în B, Șoseaua B-P, nr. 1A, Intrarea A,. 4, sector 1 împotriva sentinței civile nr. 1126/24.06.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți SC SA cu sediul în I,-, județul I și OFICIUL DE STAT PENTRU INVENȚII ȘI MĂRCI cu sediul în B, sector 3,-, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei SC SA privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. MP
.red.AP/MP
5 ex.
Judecător fond - Secția a III-a Civilă
C
Președinte:Ileana Ruxandra DănăilăJudecători:Ileana Ruxandra Dănăilă, Mihaela Paraschiv
