Jurisprudenta revendicare imobiliară.
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1163/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
ÎN CHEIERE
Ședința publica de la 26.10.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanții - reclamanți, și -, împotriva sentinței civile nr.381/17.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți -, - și cu intimatul - chemat în garanție MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obiectul cauzei - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă intimații - pârâți -, - prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul - Cabinet individual (fila 24), lipsind apelanții - reclamanți, și - și intimatul - chemat în garanție MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 23.10.2009, a fost depusă cerere din partea avocatului apelanților - reclamanți, prin care solicită amânarea cauzei, față de imposibilitatea sa de prezentare pentru acest termen de judecată, având anexată dovada, respectiv procedura de citare a SC " " SRL, pe care o reprezintă în dosarul nr-, cu termen de judecată la data de 26.10.2009, pe rolul Judecătoriei Galați - Secția Civilă.
Intimații - pârâți, prin avocat, lasă la aprecierea instanței, modalitatea de soluționare a cererii de amânare formulată de avocatul apelanților - reclamanți.
Curtea, în urma deliberării asupra cererii de amânare formulată de avocatul apelanților - reclamanți, urmează aor espinge, întrucât s-a mai acordat un termen de judecată, la cererea celorași părți, pentru pregătirea apărării, astfel încât în baza prevederilor art 156 din Codul d e procedură civilă lasă cauza la ordine.
La a doua strigare a cauzei, se prezintă intimații - pârâți -, - prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emise de Baroul București - Cabinet individual (fila 24), lipsind apelanții - reclamanți, și - și intimatul - chemat în garanție MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra motivelor de apel.
Intimații - pârâți, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea apelului, ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond, având în vedere următoarele considerente:
Obiectul prezentei cauze este constituit de imobilul situat în B,-,.2,.6, sector 1. Prin Dispoziția nr.513/09.09.2002, emisă de Primarul - al Municipiului B, reclamanților le-a fost restituit imobilul format din construcție, subsol, parter, trei etaje, precum și terenul aferent în suprafață de 227,10 mp. cu excepția apartamentului nr.1, restituit reclamantei, în temeiul Hotărârii nr.2062/1998 a Comisie pentru Aplicarea Legii nr.112/1995 și a apartamentului nr.6, vândut în temeiul dispozițiilor Legii nr.112/1995 pârâților, conform contractului de vânzare - cumpărare nr.2590/22482/1997.
Potrivit Deciziei nr.33/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, persoanele care au utilizat procedura Legii nr.10/2001, nu mai pot exercita ulterior acțiunii în revendicare. Prin situația juridică dovedită, reclamanții au ales procedura pevăzută de Legea nr.10/2001 și conform Dispoziției nr.513/2002, acestora li s-au acordat despăgubiri.
CURTEA
Pentru a da posibilitatea apelanților reclamanți să depună concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art 156 alin.2 din Codul d e procedură civil și
art.260 alin.1 din Codul d e procedură civilă,
DISPUNE
Amână pronunțarea la 02.11.2009.
Pronunțată în ședința publică azi, 26.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Dosar nr- (1163/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.545
Ședința publica de la 02.11.2009
Curtea constituită din:
PRESEDINTE: - -
JUDECATOR: - -
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulate de apelanții - reclamanți, și -, împotriva sentinței civile nr.381/17.03.2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți -, - și cu intimatul - chemat în garanție MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 26.10.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 02.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra apelului din prezenta cauză;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 31 mai 2007, sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie, apartamentul nr. 6 situat în imobilul din B-,. 2, sector 1.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că întregul imobil a fost până la data preluării abuzive de către stat, proprietatea exclusivă a mătușii lor, ai cărei moștenitori legali și testamentari sunt. Prin Decizia Primarului - al Municipiului B nr. 513/2002, le-a fost restituit în natură imobilul din B-, sector 1, format din construcție cu subsol, parter și trei etaje, precum și terenul aferent construcției, în suprafață totală de 227,10 mp. cu excepția apartamentului nr. 1 - parter și a apartamentului nr. 6 - etaj 2, vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 2590/22482/1997, numitului.
Reclamanții mai arată că din Decizia nr. 513/2002, rezultă că întregul imobil a fost naționalizat de către stat în mod abuziv, în temeiul Decretului nr. 92/1950. Întrucât statul nu a avut un titlu valabil asupra imobilului, nu putea transmite pârâtului, dreptul de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
În consecință, reclamanții apreciază că respectivul contract de vânzare - cumpărare nr. 2590/22482/1997 încheiat cu pârâtul, nu constituie un titlu valabil, care să le poată fi opus.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil și art. 6 din Legea nr.213/1998.
La termenul din 23 octombrie 2007, reclamanții și-au precizat cererea în sensul că înțeleg să cheme în judecată și pe soția pârâtului, respectiv pe, care a semnat alături de acesta, contractul de vânzare - cumpărare nr. 2590/22482/1997.
Pârâtul a depus întâmpinare la data de 21 iunie 2007 prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată, pentru lipsa semnăturii reclamanților și excepția lipsei calității procesuale active. Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând că este cumpărător de bună - credință al apartamentului ce face obiectul litigiului, cumpărându-l în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile în materie, la data achiziției.
O dată cu depunerea întâmpinării, pârâtul a formulat cerere de chemare în garanție a Municipiului B, solicitând ca, în situația admiterii cererii de chemare în judecată, acesta să fie obligat la restituirea prețului achitat de pârât la încheierea contractului de vânzare - cumpărare nr. 2590/22482/1997, la plata cheltuielilor ocazionate de vânzare și de prezentul litigiu și la plata daunelor-interese, reprezentând diferența dintre prețul achitat și valoarea de achiziție a unui apartament similar, la prețul de piață actual.
Pârâtul a invocat în drept, art. 60 și următoarele Cod de procedură civilă și art. 1337 și următoarele Cod civil și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.
La termenul din 23 octombrie 2007, pârâtul a formulat cerere precizatoare a cererii de chemare în garanție a Municipiului B prin care a indicat valoarea pretențiilor formulate împotriva chematului în garanție respectiv suma de 672.360 lei/ron și a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 B, față de valoarea imobilului în litigiu.
Pârâta a formulat la data de 20 noiembrie 2007, întâmpinare, prin care a invocat intervenirea uzucapiunii de 10 ani, arătând că sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art. 1895 Cod civil.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 1895 și următoarele Cod civil, Legea nr. 10/2001, Legea nr. 112/1995 și HG nr. 29/1996.
Prin sentința civilă nr. 1579 din 05 februarie 2008, Judecătoria Sectorului 1 admis excepția de necompetență materială; a declinat competența de soluționare a cauzei dintre reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții și și chematul în garanție Municipiul B prin Primar -, în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă.
Pe rolul Tribunalului București - Secția a IV a Civilă,s-a format dosarul civil nr-.
În ședința publică din data de 10 martie 2009, pârâții au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere motivarea deciziei nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În analiza acestei excepții, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 381 din 17 martie 2009, pronunțată de către Secția a IV a Civilă, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Tribunalul a reținut ca prin Decizia Primarului - al Municipiului B nr. 513 din 09 septembrie 2002, le-a fost restituit reclamanților în natură, imobilul din B-, sector 1, format din construcție cu subsol, parter și etaje, precum și terenul aferent construcției, în suprafață totală de 227,10 mp. cu excepția apartamentului nr. 1 - parter - restituit în proprietate în temeiul Hotărârii nr. 2062/1998 a Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 112/1995, reclamantei și a apartamentului nr. 6 - etaj 2, vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 2590/22482/1997, soților și.
În aceasta dispoziție, s-a stabilit că pentru apartamentul nr. 6 vândut în baza Legii nr. 112/1995, se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent la data apariției Normelor metodologice ale Legii nr.10/2001.
În analiza acestei excepții, tribunalul a avut în vedere decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, devenită obligatorie în baza art. 329 alin. 3 Cod de procedură civilă, după publicarea în Monitorul Oficial nr. 108 din 23 februarie 2009.
Chiar înainte de a se pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție considera că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, revendicarea în condițiile dreptului comun este inadmisibilă, atât timp cât o lege specială reglementează modul de restituire în natură și acordarea de despăgubiri.
Conform art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, "Bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație", astfel încât apare clar că legea stabilește admisibilitatea unei acțiuni în revendicare a unui bun preluat de stat fără titlu valabil, deci a unei acțiuni în revendicare unui asemenea bun formulată în contradictoriu cu statul, de inexistența unei legi speciale de reparație.
Or, Legea nr. 10/2001 a constituit tocmai o asemenea lege specială de reparație, care a venit să reglementeze raporturile privind restituirea în natură sau prin echivalent, a bunurilor preluate de stat fără titlu valabil.
Tribunalul a reținut că scopul Legii nr. 10/2001, a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, ci și prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Legea nr. 10/2001 instituie o procedură administrativă prealabilă, cât și termene și sancțiuni menite să limiteze incertitudinea raporturilor juridice născute în legătură cu imobilele preluate abuziv de stat.
Prin dispozițiile sale, Legea nr. 10/2001 a suprimat posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l, totodată, controlului judecătoresc prin norme de procedură cu caracter special.
Apare clar că legea stabilește admisibilitatea unei acțiuni în revendicare a unui bun preluat de stat fără titlu valabil, deci a unei acțiuni în revendicare a unui asemenea bun formulată în contradictoriu cu statul, de inexistența unei legi speciale de reparație.
Deși procedura are caracter administrativ, principiul liberului acces la justiție consacrat de art. 21 din Constituția României și art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și art. 1 din primul Protocol Adițional al Convenției, este respectat, orice persoană interesată putând ataca în justiție dispoziția emisa în baza Legii nr. 10/2001 pe calea contestației - art. 26 și se poate adresa instanțelor de judecată cu o acțiune privind obligația de a face în situația în care notificarea nu este soluționată în termenul prevăzut de lege sau cu soluționarea pe fond a notificării, conform Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțată în recurs în interesul legii.
În consecință, întrucât persoana îndreptățită are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate deciziile care s-au emis în baza Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare a notificării, este evident că are pe deplin asigurat accesul la justiție.
Prin stabilirea de către o lege specială, în speță Legea nr. 10/2001, a unor termene pentru depunerea cererilor de restituire sau a unor instituții competente pentru a răspunde, în condițiile în care deciziile sau dispozițiile pot fi atacate în instanță, nu s-a încălcat dreptul de proprietate sau accesul liber la justiție.
În mod constant, atât Curtea Constituțională cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului au statuat că prin simpla stabilire a unor proceduri și a unor termene, nu s-a încălcat liberul acces la justiție al persoanei interesate.
Caracterul special al Legii nr. 10/2001, lege ce are prioritate față de dreptul comun, rezultă și din dispozițiile art. 47 din această lege, care statuează asupra situației în care au fost introduse acțiuni în revendicare până la intrarea în vigoare a acestei legi, devenind clar astfel că, de la intrarea ei în vigoare, aceasta reglementează în mod exclusiv raporturile dintre persoanele care se pretind proprietare ale unui imobil ce face obiectul acestei legi și a fost preluat abuziv de către stat și acesta din urmă.
Chiar daca acțiunea în revendicare este imprescriptibilă, nefiind supusă unui termen de prescripție, nu duce la concluzia că ea devine admisibilă, atunci când o lege specială a stabilit modul și procedura de restituire.
Tribunalul a reținut în motivarea soluției date excepției, decizia nr. 33 din 09 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a reținut că persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv art. 480 Cod civil.
De asemenea, s-a mai arătat că persoanele care au utilizat procedura Legii nr. 10/2001 nu mai pot exercita, ulterior, acțiuni în revendicare având în vedete regula electa una și principiul securității raporturilor juridice consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauza Brumărescu contra României. S-a observat că reclamanții au ales procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001, formulând notificare, în baza acestei legi. Prin dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001, li s-a acordat reclamanților despăgubiri, pentru apartamentul revendicat în prezentul dosar, întrucât acesta a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995. S-a observat că reclamanții nu au făcut dovada contestării Dispoziției nr. 513/2002, fiind mulțumiți cu acordarea despăgubirilor pentru apartamentul nr. 6. Or, trecând termenul de formulare a contestației prevăzut în art. 26 din Legea nr. 10/2001, mențiunile din Dispoziția nr. 513/2002 s-au consolidat, au intrat într-un fel sub autoritatea lucrului judecat.
Tribunalul a apreciat că reclamanții nu pot urma două căi pentru a obține pretenții în legătura cu imobilul, pentru ca, după ce obțin despăgubiri, să introducă acțiune în revendicare.
Tribunalul a reținut că în speță, intervin dispozițiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care în cazul în care imobilul a fost vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.
Tribunalul a reținut că în speță, este incidentă situația în care nu mai este posibilă restituirea în natură a bunului preluat abuziv de stat pentru că titlul subdobânditorului nu a fost anulat, sens în care Curtea Europenă a Drepturilor Omului a stabilit că urmează să se plătească persoanei îndreptățite, despăgubiri bănești actuale și egale cu valoarea de piață imobiliară a bunului.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanții, și au formulat apel, criticând-o sub aspectul nulității, deoarece greșit s-a admis excepția inadmisibilității, atât timp cât Legea nr. 10/2001 oferă un acces doar teoretic și iluzoriu la despăgubiri, autoritățile competente nefiind în măsură să asigure într-un termen rezonabil, plata unor indemnizații în favoarea persoanelor pentru care nu este posibilă restituirea în natură. Deși au formulat demersuri și în baza Legii nr. 112/1995 și mai apoi, au contestat dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001, până în prezent, primăria nu a răspuns contestației formulate.
Soluția de respingere ca inadmisibilă a acțiunii, este greșită, dat fiind faptul că după mai mult de șapte ani de la angajarea procedurii administrative, nu au obținut nici o despăgubire justă și nici un au vreo garanție că vor obține în viitorul apropriat.
Decizia în interesul legii nr. 33/2009, impune o analiză a fiecărei spețe în parte, cu particularitățile sale.
Faptul că reclamantul, în general, are la dispoziție căi de atac în dreptul intern, nu satisface întotdeauna exigențele art. 6 și art. 1 din Primul Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului, ci mai trebuie constatat și dacă gradul de acces la justiție, reglementat de legislația națională, este suficient pentru a asigura reclamanților, dreptul de acces la justiție privit prin prisma principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică.
Au solicitat în consecință, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Și-a întemeiat în drept, apelul, pe dispozițiile art. 281 - 298 Cod de procedură civilă.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. r din Legea nr. 146/1997.
Intimații și au formulat conform art. 289 alin. 2 Cod de procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat, deoarece tribunalul nu a făcut decât să aplice prevederile Deciziei în interesul legii nr. 33/2008, a instanței supreme, obligatorii conform art. 329 alin. 3 Cod de procedură civilă.
Reclamanților le-a fost emisă dispoziția nr. 513/2002 prin care li s-a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, în baza Legii nr. 10/2001. Legea nr. 10/2001 este o lege specială, persoanele neputând opta între procedura sa și procedura de drept comun, Conform principiuluielecta una non datur recursus ad alteram, o dată ce a fost urmată procedura legii, dat fiind și principiul securității raporturilor juridice.
Este susținerea că dispoziția administrativă ar fi fost contestată, cât timp nu s-a realizat dovada vreunei contestații juridice pe rolul tribunalului.
Celelalte critici din motivele de apel vizează de fapt, decizia în interesul legii enunțată, ca și prevederile legale în vigoare.
Și-au întemeiat întâmpinarea, pe art. 115 - 118 Cod de procedură civilă.
În apel nu s-au administrat probe noi, în sensul art. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă și art. 295 alin. 2 Cod de procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și ale art. 282 Cod de procedură civilă.
Verificând decizia apelată, prin prisma criticilor invocate, în limitele cererii de apel, conform prevederilor art. 295 Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că apelul prezent este nefondat, pentru următoarele considerente:
Ca premisă, se constată că instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune în revendicare de drept comun, introdusă în 2007, de persoane ce se pretind îndreptățite, împotriva unor chiriași-cumpărători ai unui apartament din imobilul invocat a fi proprietatea autorului reclamanților apelanți.
Curtea apreciază că această acțiune este admisibilă, pentru următoarele considerente:
Printr-o hotărâre din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 141 din 06 martie 2009, în cauza Faimblat vs. Romania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis ca respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în constatarea caracterului ilegal al naționalizării, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, încalcă articolul 6 din Convenție care garantează dreptul la un proces echitabil.
Pe scurt, reclamanții din acea cauză au introdus, după intrarea în vigoare a Legii 10, o acțiune prin care solicitau să se constate caracterul ilegal al naționalizării imobilului în baza Decretului nr. 92/1950. Acțiunea lor a fost însă respinsă ca inadmisibilă în 8 aprilie 2002, pe motivul - identic de altfel, cu cel din prezenta speță, că ar fi trebuit să urmeze procedura prevăzută de legea specială.
Curtea europeană a constatat ca respingerea acțiunii în constatare nu ar fi ridicat nici o problema dacă, în circumstanțele concrete ale cauzei, procedura prevăzuta de Legea nr. 10/2001 ar fi fost o cale efectivă. Verificând eficacitatea mecanismului prevăzut de Legea nr. 10/2001, ea a constatat că, după ce se parcurge procedura administrativa - și, dacă este cazul, chiar contencioasă - prevăzută de Legea 10, se adoptă o decizie administrativă a cărei executare se realizează în procedura prevăzută de Legea nr. 247/2005, adică prin Fondul Proprietatea. Or, așa cum Curtea a constatat deja de mai multe ori în jurisprudența sa, Fondul Proprietatea nu este funcțional. În consecință, accesul oferit de Legea nr. 10/2001 este unul teoretic și iluzoriu, nefiind în măsura să conducă într-un interval rezonabil la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă.
În concluzie, ingerința în dreptul de acces la o instanță, al reclamanților din acea cauză, nu fusese proporțională cu scopul legitim urmărit, reclamanții neprimind nici o despăgubire și neavând nici o garanție că vor obține una în viitorul imediat.
Curtea prezentă apreciază că simplul fapt că în cauza respectivă, era vorba de o acțiune în constatare și nu de una în revendicare propriu-zisă, nu schimbă cu nimic datele problemei, soluția Curții europene fiind deplin aplicabilă și în cazul acțiunilor în revendicare, pentru identitate de rațiune.
Poate părea paradoxal, dar Curtea Europeană a Drepturilor Omului soluționează una dintre cele mai aprinse dispute juridice din România post-comunistă, alegând o cauză ușor nepotrivită pentru raționamentul său. Cu toate acestea, soluția rezultată din respectiva hotărâre, potrivit căreia inadmisibilitatea acțiunii în revendicare încalcă articolul 6 al Convenției, este dincolo de orice îndoială.
Raționamentul nu este potrivit pentru o acțiune in constatare, ci pentru o acțiune in revendicare (indiferent că se poartă în contradictoriu cu un chiriașul-cumpărător persoană fizică sau cu o societatea comercială privatizată deținătoare).
Raționamentul - cu care Curtea prezentă este pe deplin, de acord - este unul simplu: negarea accesului la instanță, pe calea dreptului comun, poate fi acceptată in condițiile in care calea specială oferită este una efectivă.
Nu credem însă, că efectivitatea trebuie raportată la altceva decât la procedura de drept comun sau, mai bine zis, la rezultatul căutat prin această procedură. Întrebarea la care trebuie să se răspundă ar putea fi formulată în termenii următori: calea specială oferită permite atingerea rezultatului care ar fi fost atins urmând calea generală (spre exemplu, revendicarea) dacă aceasta ar fi putut fi folosită?
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat efectivitatea mecanismului procedurii Legii 10, aplecându-se în special asupra efectivității mecanismului de acordare a despăgubirilor (Fondul Proprietatea) și, așa cum rezultă din hotărâre, inefectivitatea Fondului Proprietatea este motivul esențial pe care se bazează această nouă condamnare.
Aplicând același raționament în ceea ce privește acțiunea în revendicare, din hotărâre rezultă că acțiunea în revendicare introdusă după apariția Legii nr. 10/2001, nu ar trebui respinsă ca inadmisibilă, decât atunci când procedura specială este una efectivă.
Este destul de clar că această hotărâre vizează mai mult ipoteza acțiunii în revendicare decât cea a acțiunii în constatare, raționamentul său fiind construit de așa natură încât să acopere ipoteza acțiunii în revendicare.
Indiferent de intenția Curții europene, se poate observa că în cazul acțiunii în revendicare, rezultatul vizat este restituirea bunului în natură sau, dacă acest lucru nu mai este posibil, obținerea de despăgubiri. Față de acest rezultat, operațiunea realizată de Curtea europeană - analiza efectivității mecanismului de despăgubiri, în principal a Fondului Proprietatea - își recapătă sensul deplin și redevine argumentul convingător care conduce la admiterea încălcării articolului 6.
Această consecință a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, este de natura evidenței: nu ar mai trebui respinse ca inadmisibile, acțiunile în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în situațiile în care mecanismul alternativ oferit de legea speciala nu este unul care să funcționeze efectiv, adică să conducă la restituirea în natură sau la plata unei despăgubiri rezonabile într-un interval suficient de scurt.
Or, așa cum Curtea a constatat deja de mai multe ori în jurisprudența sa, accesul oferit de Legea nr. 10/2001 este unul teoretic și iluzoriu, nefiind în măsură să conducă într-un interval rezonabil, la restituirea în natură sau la plata unei despăgubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natură nu mai este posibilă:Curtea își reiterează constatarea anterioară conform căreia fondul Proprietatea nu funcționează în prezent într-un mod care să poată fi considerat echivalent cu acordarea efectivă a unei despăgubiri (a se vedea, printre altele, cauza Ruxanda împotriva României, nr. 2608/02, 12 octombrie 2006; Cauza Katz Împotriva României - Hotărâre din 20.01.2009).
De altfel, sub un alt aspect, chiar și în cadrul Deciziei nr. 33/2008, pronunțate în interesul legii, de instanța supremă, această admisibilitate a unei acțiuni în revendicare de drept comun este recunoscută astfel: "Problema care se pune este dacă prioritatea convenției poate fi dată și în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiate pe dreptul comun, respectiv trebuie lămurit dacă o astfel de acțiune poate constitui un remediu efectiv, care să acopere, până la o eventuală intervenție legislativă, neconvenționalitatea unor dispoziții ale legii speciale.
Desigur, la aceasta problemă nu se poate da un răspuns în sensul că există posibilitatea de a se opta între aplicarea Legii nr. 10/2001 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării și anume Codul civil, căci ar însemna să se încalce principiul "specialia generalibus derogant".
Așa cum s-a mai arătat, instanțele care au admis acțiunile în revendicare au apelat exclusiv la compararea titlurilor, dând preferință titlului mai vechi, făcând totală abstracție de efectele create prin aplicarea legii speciale.
Dar nici nu se poate aprecia ca existenta Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Este însă necesar a se analiza, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, în ce măsură legea internă intră în conflict cu Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dacă admiterea acțiunii în revendicare nu ar aduce atingere unui alt drept de proprietate, de asemenea ocrotit, ori securității raporturilor juridice.
Cu alte cuvinte, atunci când există neconcordanțe între legea internă și Convenție, trebuie să se verifice pe fond dacă și pârâtul în acțiunea în revendicare nu are, la rândul său, un bun în sensul Convenției - o hotărâre judecătorească anterioară prin care i s-a recunoscut dreptul de a păstra imobilul; o speranță legitimă în același sens, dedusă din dispozițiile legii speciale unită cu o jurisprudența constantă pe acest aspect".
Așadar, încă din cuprinsul primului alineat din extrasul evidențiat, se recunoaște admisibilitatea unei astfel de acțiuni în revendicare de drept comun, în contextul aflării în vigoare a legii speciale, cu condiția de a fi avut în vedere și mecanismul legii speciale.
În prezenta cauză, însă, Curtea nu face abstracție de efectele juridice ale Legii 10, ci dimpotrivă, le-a analizat potrivit considerentelor anterioare și le-a considerat ineficace, potrivit și jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate opune principiul "specialia generalibus derogant" în sensul deciziei în interesul legii, sau cel "electa una non datur recursus ad alteram", principiu invocat de altfel, și de intimați. Dovada absolută a ineficacității procedurii legii speciale și prin urmare, a ineficacității căii procesuale alese inițial, este reprezentată de aspectul neprimirii nici până în prezent, la circa șapte ani de la data emiterii în baza Legii nr.10/2001, a dispoziției administrative, de despăgubiri în baza acesteia, indiferent de aspectul contestării sale judiciare. Dat fiind caracterul său esențial ineficace, astfel cum a fost recunoscut de contenciosul european în mod repetat, procedura Legii nr. 10/2001 nu poate fi echivalată cu o cale efectivă, în sensul ultimului principiu evocat, indiferent că ea s-a finalizat prin emiterea unei dispoziții administrative (cum este cazul în speță), eventual necontestate sau că a rămas încă în stadiul soluționării administrative. Principiul" electa una non datur recursus ad alteram" vizează în mod fundamental, căi procesuale viabile, efective și nu unele ineficace.
Apărarea intimaților în sensul că reclamanții aveau posibilitatea să se îndrepte cu o contestație întemeiată pe prevederile Legii 10/2001, în situația dezacordului față de dispoziția administrativă, nu este fondată, atât timp cât atât instanța de contencios european, ca și instanța supremă română au recunoscut admisibilitatea unei astfel de acțiuni în revendicare de drept comun, finalitatea ambelor acțiuni, indiferent de temeiul lor juridic concret, fiind aceeași, efectivitatea lor fiind, însă, potrivit considerentelor evocate, diferită.
Apărările formulate de intimați cu privire la caracterul non-absolut al dreptului recunoscut de art. 6 din Convenția europeană, sunt așadar, nefondate, cât timp instanța de contencios european a analizat efectiv, raportul dintre acest drept fundamental și procedura instituită de Legea nr. 10/2001și a apreciat că aceasta nu corespunde cerințelor minimale ale dreptului conferit de reglementarea convențională evocată.
Pentru ansamblul acestor considerente, reținând așadar, faptul că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, Curtea va admite, în temeiul art. 297 Cod de procedură civilă, prezentul apel, ca fiind fondat, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți și domiciliați în B,-,. 1,. 4, sector 1, domiciliată în B,-, parter,. 1, sector 1 și toți cu domiciliul ales la. Av. " " în B,-,. 135,. 4,. 10, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 381 din 17 martie 2009, pronunțate de către Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, domiciliați în B,-,. 2,. 6, sector 1 și cu intimatul - chemat în garanție Municipiul B prin Primarul - cu sediul în B,-, sector 5.
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.22.11.2009
.
11ex./ 15.12.2009
-4.-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
