Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 15.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Antonela Cătălina Brătuianu
JUDECĂTOR 2: Melania Stanciu
JUDECĂTOR 3: Mihaela
GREFIER - -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI PRIN SUCURSALA împotriva deciziei civile nr.715.A din 25.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin consilier juridic, ce depune delegația la dosar, lipsind recurenta-reclamantă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI PRIN SUCURSALA
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul intimatului-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat și solicită cuvântul pe cererea de recurs.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentantul intimatului-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pune concluzii de respingere a recursului formulat de recurenta-reclamantă BNR, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate în apel ca fiind temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată, depunând totodată și concluzii scrise.
Curtea reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 22.12.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI PRIN SUCURSALA împotriva deciziei civile nr.715.A din 25.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pronunțată în ședința publică de azi, 15.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 22.12.2009
CURTEA
Pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 23.12.2009 în cauza ce are ca obiect soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI PRIN SUCURSALA împotriva deciziei civile nr.715.A din 25.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pronunțată în ședința publică de azi, 22.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU
CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 561.
Ședința publică de la 23.12.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER - -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI PRIN SUCURSALA împotriva deciziei civile nr.715.A din 25.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile pe fondul cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 15.12.2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie și când Curtea, având nevoie de timp pentru delibera și pentru da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 22.12.2009 și apoi la 23.12.2009 - data pronunțării prezentei decizii civile.
CURTEA
Princerereade chemare în judecată înregistrată la data de 25.02.2008 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B, reclamanta Banca Națională a României a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 117.269,52 lei.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 1009/2004 pronunțată de Tribunalul Timișs -a dispus obligarea BNR la plata echivalentului în lei a sumei de 70.000 DM, sumă confiscată pe numele și că, în baza titlului executoriu menționat a plătit suma de 117.269,52 lei. S-a învederat că aceeași sumă, confiscată și depusă la bancă pe numele a fost virată în contul bugetului de stat în luna decembrie a anului 1988, conform reglementărilor în vigoare la acea vreme, respectiv art. 43 din Decretul nr.210/1960 și Circularei nr. 44/10.07.1986. S-a mai arătat că sumele confiscate în valută se depuneau la unitățile teritoriale ale BNR, însă ulterior se valorificau în folosul statului prin virarea contravalorii în lei la bugetul statului (contul MFP fiind deținut la acea vreme de către BNR), iar valuta efectivă se remitea la Banca Română de Comerț. S-a menționat că în sprijinul acestor susțineri sunt Instrucțiunile pentru aplicarea planului de conturi a Băncii Naționale a Republici România și Instrucțiunile nr.25/1914.
Reclamanta a mai arătat că prin dubla plată a echivalentului a 70.000 DM (o dată în 1988 prin virarea sumei în contul MEF și apoi în 2007 către creditoarea ), i s-a creat un prejudiciu ce se impune a fi reparat în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză și că imposibilitatea probării cu notă contabilă a viramentului bancar se datorează expirării termenului de păstrare pentru astfel de înscrisuri, iar această imposibilitate de probă nu conduce la concluzia că BNR nu a respectat întocmai normele și procedurile de lucru în vigoare la acea vreme, bucurându-se de prezumția de legalitate.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr.2618/08.05.2008, Judecătoria Sectorului. 4 B și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 B, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 03.07.2008.
Prinsentința civilă nr. 7899 /29.10.2008a Judecătoriei Sectorului 5 B, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată, prima instanță reținând următoarele:
Prin sentința civilă nr.1009/13.09.2004 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Banca Națională a României, s-a dispus obligarea acesteia să restituie suma de 35.790 Euro, reprezentând echivalentul sumei de 70.000 DM și s-a respins în rest acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice.
Prin decizia civilă nr.252/ A/29.03.2006 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă pronunțată în calea de atac a apelului, s-a respins în totalitate acțiunea formulată de reclamanta, reținându-se că nici BNR - nici Ministerul Finanțelor Publice nu au calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei decizii, s-a declarat recurs, soluționat prin decizia civilă nr.70/25.01.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, modificându-se decizia atacată în sensul respingerii apelurilor și menținând sentința civilă nr. 1009/13.09.2004 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă. În considerentele deciziei pronunțate în recurs s-a reținut că persoana juridică ce a preluat efectiv valuta în temeiul Decretului nr.210 /1960 a fost Banca Națională a României
La data de 18.05.2007, prin ordinul de plată nr.-, reclamanta Banca Națională a României a efectuat către plata sumei de 117.269,52 lei, în baza titlului executoriu - sentința civilă nr.1009/13.09.2004 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă, instanța reținând că pentru, a fi incident principiul îmbogățirii fără justă cauză, este necesară, mai întâi, îndeplinirea condițiilor materiale ale intentării acțiunii în restituire, însă în cauză, se susține nefondat de către reclamantă că a avut loc mărirea patrimoniului pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
S-a mai reținut că potrivit Circularei nr. 44/1968 și Instrucțiunilor pentru aplicarea planului de conturi din 1976, operațiunile referitoare la operațiunile de mandat efectuate pentru Banca Română de Comerț și deconturile cu bugetul statului se regăsesc în conturi separate și că nu s-a depus la dosar de către reclamantă nici un document cu referire la vreunul dintre aceste conturi, (care potrivit chiar - indicator invocat de reclamantă se păstrează 15 ani), ori vreun alt înscris cuprinzând dispoziția dată de organul competent din care să rezulte că suma respectivă s-a făcut venit la bugetul statului, pentru a se putea prezuma, în baza vreunui astfel de înscris și în lipsa unei note contabile/note de inventar, achitarea efectivă a sumei de bani confiscate, în echivalent în lei, la bugetul de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, la data de 24.12.2008 reclamanta Banca Națională a României, în motivarea apelului arătându-se că soluția pronunțată este nelegală și netemeinică, întrucât în conformitate cu actele normative invocate - Circulara nr. 44-10.07.1986, Instrucțiunile nr.25-1974 privind operațiile de schimb valutar și instrucțiunile pentru aplicarea planului de conturi la Banca Națională a România, sumele în valută confiscate de organele abilitate se depuneau la unitățile teritoriale ale BNR însă, ulterior se valorificau în folosul statului prin virarea contravalorii în lei la bugetul statului contul MFP fiind deținut la acea vreme de către BNR, iar valuta efectivă se remitea la.
Lipsa unui înscris doveditor din care să rezulte că suma respectivă s-a făcut venit la bugetul statului, nu poate fi interpretată de instanță în sensul neîndeplinirii condițiilor materiale ale îmbogățirii fără justă cauză, întrucât prin dubla plată a echivalentului sumei de 70.000 DM (o dată în anul 1988 prin virarea sumei în contul Ministerului Economiei și Finanțelor și apoi în anul 2007 către reclamanta creditoare ), instituției apelante i s-a creat un prejudiciu, astfel încât patrimoniul acesteia s-a diminuat, iar patrimoniul Ministerului Economiei și Finanțelor a crescut corespunzător prin plata unei sume de bani pe care o virase anterior în contul bugetului de stat în anul 1988.
Pentru a dovedi faptul că se respectau instrucțiunile prin care se menționa că sumele în valută se treceau venit la bugetul de stat, apelanta a depus o notă contabilă (pentru o valorificare care a avut loc după anul 1990), care atestă faptul că se opera virarea contravalorii în lei la bugetul de stat a sumelor în valută, dovadă că BNR respecta întocmai normele și procedurile de lucru de la acea vreme.
Prindecizia civilă nr. 715A/25.05.2009Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a respins ca neîntemeiat, apelul declarat de reclamanta Banca Națională a României Sucursala T împotriva sentinței civile nr. 7899/29.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin decizia civlă nr. 70/25.01.2007 Curtea de Apel Timișoaras -a stabilit că obligația de restituire a contravalorii sumelor confiscate revine numai Băncii Naționale a României, menținându-se astfel hotărârea primei instanțe, sentința civilă nr. 1094/2004 a Tribunalului Timiș, prin care a fost admisă cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu BNR și respinsă cea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice.
Așa fiind, tribunalul a apreciat că în acea cauză, în contradictoriu atât cu BNR cât și cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a analizat nu numai raportul juridic dintre și BNR, respectiv Statul Român, ci și raportul juridic între BNR și Statul Român, iar prin obligarea numai a BNR s-a stabilit astfel, cu putere de lucru judecat, că aceasta a acționat în nume propriu, iar nu în calitate de mandatar al Statului Român.
Tribunalul a constatat existența puterii de lucru judecat, chiar dacă este o identitate parțială de părți, obiect și cauză, apelanta neputând în cadrul prezentei cauze să reitereze calitatea sa de mandatar al statului român, atâta vreme cât printr-o altă hotărâre judecătorească s-a stabilit că nu a avut această calitate.
Pe de altă parte, a reținut instanța de apel că chiar dacă s-ar analiza raportul juridic dintre părți, astfel cum a procedat prima instanță, se constată că aceasta a făcut o corectă apreciere a condițiilor îmbogățirii fără justă temei, când a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, în condițiile în care apelanta-reclamantă nu a fost în măsură să probeze că, la momentul confiscării, în decembrie 1988, procedat la virarea sumei confiscate în contul bugetului de stat. Împrejurarea că înscrisurile doveditoare ar fi fost distruse, ca urmare a respectării nomenclatorului de păstrare (ce prevedea un termen de 15 ani), nu este de natură să dispenseze rec1amanta de sarcina oricărei probei, ci îi deschidea posibilitatea acesteia să uzeze de alte mijloace de probă, în condițiile art. 1198 civ. Cum reclamanta nu a înțeles să administreze alte probe, cu referire directă la raportul juridic invocat, iar nu prin raportare la alte operațiuni efectuate în relații cu terțe persoane (cum este cazul notei contabile din 1990- fila 26 dosar Jud. Sector 4), tribunalul a constatat că în mod corect a apreciat prima instanță, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauză.
La data de 23.09.2009 Banca Națională a României, reprezentată prin BNR Sucursala T, prin reprezentanții săi legali a formulatrecursîmpotriva Deciziei Civile nr. 715/A/2009 pronunțată de Tribunalul București, invocând cazul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod Procedură Civilă.
Astfel, recurenta a arătat că în conformitate cu actele normative invocate - Circulara nr. 44-10.07.1986, Instrucțiunile nr.25-1974 privind operațiile de schimb valutar și Instrucțiunile pentru aplicarea planului de conturi la Banca Națională a România, sumele în valută confiscate de organele abilitate se depuneau la unitățile teritoriale ale BNR însă, ulterior se valorificau în folosul statului prin virarea contravalorii în lei la bugetul statului - contul MFP fiind deținut la acea vreme de către BNR, iar valuta efectivă se remitea la.
Susține recurenta că lipsa unui înscris doveditor din care să rezulte că suma respectivă s-a făcut venit la bugetul statului, (lipsă argumentată prin aceea că a expirat termenul de păstrare pentru astfel de înscrisuri, așa cum rezultă din dosarelor întocmite la nivelul sucursalelor BNR din anul 1977), nu poate fi interpretată de instanță în sensul neîndeplinirii condițiilor materiale ale îmbogățirii fără justă cauză, deoarece termenul de păstrare se referă la actele contabile întocmite de sucursale, nu doar la note contabile, și prin urmare, nu mai dețin din perioada respectivă - 1988 nici un înscris referitor la viramentul bancar efectuat către Ministerul Finanțelor Publice, însă pentru a dovedi faptul că se respectau instrucțiunile prin care se menționa că sumele în valută se făceau venit la bugetul de stat, a depus o notă contabilă (pentru o valorificare care a avut loc după anul 1990), care atestă faptul că se opera virarea contravalorii în lei la bugetul de stat a sumelor în valută, dovadă că BNR respecta întocmai normele și procedurile de lucru de la acea vreme.
Concluzionând s-a menționat că Banca Națională a României a acționat în numele statului român și nu în nume propriu, astfel că sumele în valută confiscate de organele abilitate la acea vreme nu intrau în patrimoniul acestei instituții.
În ce privește puterea de lucru judecat la care a făcut referire instanța de apel, recurenta a arătat că pe de o parte, este vorba de o excepție care nu a fost ridicată în cursul procesului nici de instanța de judecată, nici de vreuna din părți, instanța de apel pronunțându-se asupra unei excepții care nu a fost dezbătută la termenele de judecată, iar pe de altă parte, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi în prezența puterii de lucru judecat, întrucât temeiul juridic (cauza) celor două acțiuni este diferit, și anume, prima acțiune, cea formulată de către reclamanta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod Civil, în timp ce prezenta acțiune este fundamentată pe dispozițiile referitoare la îmbogățirea fără justă cauză.
Nici condiția privind identitatea de părți nu este îndeplinită, deoarece art. 1201 Cod Civil, atunci când se referă la acest element, prevede "aceleași părți și aceeași calitate", în prima acțiune, Banca Națională a României și Ministerul Economiei și Finanțelor au avut calitatea de pârâți, iar de reclamantă, iar în acțiunea supusă judecății, calitatea părților este diferită, Banca Națională a României este reclamantă-recurentă, iar Ministerul Economiei și Finanțelor este pârât-intimat.
În plus Banca Națională a României a fost obligată să plătească reclamantei suma în discuție în baza raportului juridic direct dintre reclamantă și recurentă, în condițiile în care, potrivit nr. 602/28.07.1988, suma de 70.000 DM confiscată de la reclamantă a fost depusă la unitățile teritoriale ale BNR, iar faptul că Banca Națională a României formulează acțiune în regres, motivată de faptul că în final această sumă de bani a fost predată la bugetul de stat nu este de natură a încălca puterea de lucru judecat a Sentinței Civile nr. 1009/2004 pronunțată de Tribunalul Timiș.
A accepta o "identitate parțială" de părți, obiect și cauză, așa cum procedează instanța de apel, ar presupune exact nerespectarea dispozițiilor legale care stabilesc condițiile necesare pentru a exista putere de lucru judecat.
La dosarul cauzei, intimatul-pârât nu a depus întâmpinare, însă la termenul din 15 decembrie 2009, când s-au încheiat dezbaterile, a depus concluzi scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea instanței de apel nu este afectată de nelegalitate și netemeinicie.
Analizând materialul probator al cauzei, văzând criticile formulate prin motivele de recurs, Curtea apreciază că decizia recurată se impune a fi modificată din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă nr. 1009/13.09.2004 pronunțată de Secția Civilă a Tribunalului Timiș, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 70/25.01.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - Secția Civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Banca Națională a României și s-a dispus obligarea acesteia să restituie reclamantei suma de 35 790 EURO, reprezentând echivalentul sumei de 70 000 DM, în rest acțiunea fiind respinsă față de Ministerul Finanțelor Publice.
S-a reținut că persoana juridică ce a preluat efectiv valuta, în temeiul Decretului nr. 210/1960 a fost Banca Națională a României
Potrivit art. 43 din Decretul mai sus menționat, privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietre prețioase, calitatea de reprezentant al statului cu privire la confiscările în valută aparținea exclusiv Băncii Române de Comerț a cărei mandatară pentru efectuarea tuturor operațiunilor sale, inclusiv a acelora privind confiscările de mijloace de plată străine, era BNR, recurenta-reclamantă în prezenta cauză (Circulația nr. 44/10 iulie 1968, Instrucțiunile din 1976 pentru aplicarea planului de conturi al Băncii Naționale).
Potrivit normei cuprinse la pct. 196 din Instrucțiunile nr. 25/1974 privind operațiunile de schimb valutar, încasări și eliberări de mijloace de plată străine în privința acelora depuse de organele Ministerului d e Interne și confiscate, ca urmare a infracțiunilor la Decretul nr. 210/1960, se virează la bugetul statului cu o cotă de 90% din contravaloarea în lei a acestora la cursul oficial, iar restul de 10% se virează în contul Ministerului d e Interne nr. 40.80.21.845 Inspectoratul General al, Direcția Economică deschise la BNR - Sucursala Municipiului B pe baza avizului consilierului juridic.
Prin OUG nr. 190/2000, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 591/2004 - ordonanță de constituie Legea de reparație și în materia mijloacelor de plată străine preluate abuziv în perioada anilor 1946 - 1990, preluarea efectuată în baza Decretului 210/1960 a fost calificat expres ca fiind o preluare abuzivă (art. 26 alin. 12lit. e), fără a se face distincție după cum preluarea în baza acestui act normativ s-a făcut cu plată sau fără plată.
Rațiunea pentru care legiuitorul a calificat ca abuziv preluările operate în perioada comunistă (1946 - decembrie 1989) rezidă tocmai în legislația restricționistă din acea perioadă, care aduce dreptului de proprietate al persoanelor fizice, limitări nepermise nici de constituțiile din acea vreme și nici de tratatele internaționale la care România era parte, respectiv Declarația Universală a drepturilor Omului.
Respectarea dispozițiilor legale privind faptul că suma confiscată s-a făcut de către recurenta-reclamantă, este prezumată din notorietatea pe care o aveau rigorile regimului comunist și, în plus de aceasta, nu a fost contestată nici un moment această operațiune de către intimatul-pârât.
Mai mult decât atât, legea de reparație nr. 591/2004 menită să înlăture caracterul abuziv al preluărilor efectuate în perioada comunistă, prevede la art. 23 că despăgubirile urmează să fie suportate de la bugetul de stat, prin Ministerul Finanțelor.
Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale cererii reclamantei, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză a intimatului, întrucât rezultă din probele dosarului existența unei corelații între mărirea patrimoniului acestuia și micșorarea patrimoniului reclamantei, recurenta neavând la dispoziție un alt mijloc juridic prin care să-și poată recupera pierderea suferită.
Faptul că reclamanta a virat numitei, în baza titlului executoriu constituit de sentința civilă nr. 1009/13.09.2004 a Tribunalului Timiș suma de 117.269,52 lei, rezultă din înscrisul aflat la fila 23 dosar fond - ordinul de plată nr. -/18 mai 2007.
Imposibilitatea depunerii la dosarul cauzei a unui înscris doveditor care să ateste valorificarea și virarea sumelor la bugetul de stat rezultă din faptul că potrivit nomenclatorului - indicator al dosarelor cu materiale documentare create de sucursalele județene ale BNR, termenul de păstrare a notelor de contabilitate este de 3 ani, ceea ce susține afirmația recurentei-reclamante în acest sens (fila 29 dosar fond).
Curtea, va înlătura și cele reținute de instanța de apel privind posibilitatea creării autorității de lucru judecat, care presupune, în condițiile art. 1201 Cod civil, identitate de obiect, cauză și părți, adică elementele caracteristice lucrului judecat, respectiv hotărârile să fie date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Aceasta deoarece se constată că nu există tripla identitate, întrucât prin cea de-a doua hotărâre nu se recunoaște în favoarea aceleiași părți un drept ce i s-a refuzat prin hotărârea anterioară, acesta constituind aspectul esențial în evaluarea autorității de lucru judecat.
În plus, se arată că, nu există identitate de obiect, deoarece pretenția formulată prin cerere cât și dreptul subiectiv invocat nu sunt aceleași și nu urmăresc același scop final, iar fundamentul raportului juridic dedus judecății, invocat de reclamanta din prezenta cauză nu este același cu temeiul juridic al acțiunii soluționate prin hotărârea anterioară.
Având în vedere considerentele prezentate, în baza art. 312 alin. 3 Cod Procedură Civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură Civilă, Curtea a admis recursul și a modificat decizia recurată în sensul că a admis apelul reclamantei cu consecința schimbării în tot a sentinței de fond, în sensul că s-a admis în parte acțiunea și a fost obligat pârâtul să restituie reclamantei suma de 105.542,57 lei reprezentând 90% din suma plătită de reclamantă, în temeiul sentinței civile anterior menționată întrucât potrivit Instrucțiunilor nr. 25/1974 doar această cotă procentuală se vira la bugetul statului, așa cum s-a menționat în precedent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI PRIN SUCURSALA T împotriva deciziei civile nr.715.A din 25.05.2009 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul-pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că:
Admite apelul declarat de reclamanta Banca Națională a României Sucursala T împotriva sentinței civile nr. 7899/29.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul să restituie reclamantei suma de 105.542,57 lei reprezentând 90% din suma plătită de reclamantă în temeiul SC 1009/13.09.2004 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
-
Red. / Tehnored. AP, / 2 ex.
Secția a IV-a Civilă
Jud. Apel:,
Președinte:Antonela Cătălina BrătuianuJudecători:Antonela Cătălina Brătuianu, Melania Stanciu, Mihaela
