Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de: 19.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Viviane Tiu
JUDECĂTOR 2: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 1054/09.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GUVERNUL ROMÂNIEI, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU handicap și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - pârâți, și, reprezentați de avocat -, cu împuternicire de substituire din data de 17.02.2009, aflată la fila nr. 28 din dosar și intimata - reclamantă, reprezentată de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/16.02.2009, lipsind intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GUVERNUL ROMÂNIEI, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenții - pârâți au depus timbru judiciar în valoare de 0,15 și dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei, respectiv chitanța seria - nr. -/26.01.2009, eliberată de Unitatea Bank. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs tuturor intimaților.
Curtea ia act de îndeplinirea de către recurenții - pârâți a obligației stabilite în sarcina acestora, prin rezoluția pusă la primirea dosarului, de a depune timbru judiciar și de a achita taxă judiciară de timbru în cuantumul fixat de către instanță.
Reprezentantul recurenților - pârâți, și arată că părțile pe care le reprezintă înțeleg să invoce dispozițiile Legii nr. 1/2009 cu privire la locațiune.
Precizează că are în vedere dispozițiile legale care statuează că evacuarea se poate face numai în anumite condiții și face trimiterea la prevederile art. 8 din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, potrivit cărora la articolul 20, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (2^1) - (2^3).
Totodată, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv talonul de pensie pe luna octombrie 2008 al recurentului - pârât, în dovedirea situației materiale a recurenților - pârâți.
Reprezentantul intimatei - reclamante nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri solicitată de către recurenții - pârâți, prin apărător.
Curtea, deliberând asupra probei cu înscrisuri solicitată de către recurenții - pârâți, și, prin avocat, în raport de obiectul dedus judecății, o apreciază utilă soluționării cauzei și o încuviințează astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul recurenților - pârâți, și depune originalul cuponului mandat plată pensie nr. -/luna octombrie 2008.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul recurenților - pârâți, și formulează concluzii de admitere a recursului promovat de către părțile pe care le reprezintă.
Totodată, învederează că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat și irevocabil prin Decizia civilă nr. 1580/28.09.2007, că evacuarea clienților săi poate avea loc numai condiționat de atribuirea unei locuințe sociale, în condițiile în care este admis și recursul formulat de către intimata - reclamantă.
Apreciază că motivarea făcută în apel după casare de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în ceea ce privește atribuirea unui spațiu de locuit într-o locuință socială, este contrară decizie anterior menționate.
Subliniază că recurenții - pârâți au dreptul la o locuință și face trimitere da drepturile garantate de Constituția României și la dispozițiile OUG nr. 74/2007.
Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei - reclamantă solicită admiterea recursului în ceea ce privește obligarea intimatului - pârât MUNICIPIULUI B PRIN PRIMAR GENERAL la oferirea unui spațiu de locuit recurenților - pârâți și obligarea acestuia la plata despăgubirilor.
Subliniază că diligențele depuse de către recurenții - pârâți au rămas fără niciun rezultat, iar familiei și clientei sale îi sunt aduse grave prejudicii.
Face referire la dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, potrivit cărora orice cauză trebuie soluționată cu celeritate.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs formulat de către recurenții - pârâți, solicită respingerea acestuia ca nefondat și precizează că obligația de a returna valoarea îmbunătățirilor efectuate de către recurenții - pârâți incumbă statului.
În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 1/2009, invocate de către recurenții - pârâți, prin avocat, lasă acest aspect la aprecierea instanței.
Precizează că nu solicită obligarea recurenților - pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 1054/09.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GUVERNUL ROMÂNIEI, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 1054/09.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GUVERNUL ROMÂNIEI, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 1054/09.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GUVERNUL ROMÂNIEI, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL la data de 26.02.2009.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 124
Ședința publică din data de: 26.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de către recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 1054/09.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GUVERNUL ROMÂNIEI, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.02.2009, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 sub nr. 7618/2004 din data de 10.08.2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună evacuarea pârâților din apartamentul nr. 2 situat în B,--59,. 1, sector 4, compus din 3 camere și dependințe și pe care aceștia îl ocupă fără titlu legal.
În motivarea cererii reclamanta a motivat că este unică proprietară a întregului imobil situat în B,--59, sector 4 compus din construcție și teren, imobil care i-a fost retrocedat în baza sentinței civile nr. 6187/26.09.1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4, după preluarea acestuia de la autorii săi în temeiul Decretului nr. 92/1950. La 25.04.2003 a decedat sora reclamantei, beneficiară alături de aceasta a măsurii de retrocedare, reclamanta fiind unica moștenitoare a acesteia în baza certificatului de moștenitor nr. 42/2003 emis de BNP.
Odată cu încheierea procesului-verbal de punere în posesie privind retrocedarea imobilului, urmare a emiterii dispoziției de către Primarul General în executarea sentinței, reclamanta a preluat și chiriașii ce locuiau în imobil, între care și pârâții care ocupă un aparatament de 3 camere și dependințe.
Reclamanta mai arată că a respectat locațiunea acestora având în vedere normele legale în vigoare, încheind cu pârâții contracte de închiriere în baza dispozițiile OUG 40/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 241/2001.
Ultimul contract de închiriere încheiat între reclamantă și pârâți a fost înregistrat la organele fiscale sub nr. 45307/27.02.2003 și a produs efecte în perioada 10.02.2003 - 10.02.2004, dată la care locațiunea a încetat.
Totodată, reclamanta menționează că le-a notificat pârâților intenția sa de a nu mai prelungi locațiunea dincolo de data de 08.04.2004. Cu toate acestea, pârâții refuză să părăsească imobilul, motiv pentru care s-a procedat la formularea prezentei cereri.
În drept, au fost invocate prevederile art. 480-481 Cod civil, dispozițiile OUG 40/1999 ca și ale Legii nr. 114/1996.
Se învederează de aceeași reclamantă că imobilul este vechi și necesită de urgență efectuarea de reparații capitale a structurii de rezistență care nu se pot efectua în condițiile în care există persoane care locuiesc în imobil, persoane care se opun la efectuarea acestora.
La 5.10.2004, pârâții, și au formulat întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de chemare în garanție a Statului Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Președinția României, Guvernul României și Municipiul B prin Primar General.
În cuprinsul acestor cereri, pârâții au învederat că locuiesc de o perioadă foarte îndelungată în imobil iar de-a lungul timpului au efectuat o serie de îmbunătățiri, motiv pentru care solicită obligarea reclamantei la restituirea contravalorii acestora, întrucât în caz contrar, acestea s-ar constitui în îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei, astfel încât este firesc ca la sfârșitul locațiunii să se lichideze pretențiile reciproce dintre părți cu privire la acest imobil.
Cu titlu de întâmpinare, pârâții au arătat că reclamanta nu a urmat procedura prev de OUG 40/1999 referitoare la refuzul de prelungire a contractului lor de închiriere, actul normativ invocat, stabilind obligația reclamantei de a-i notifica cu un an de zile înainte cu privire la această intenție.
Aceeași pârâți au mai susținut că nu se poate dispune evacuarea lor înainte de a fi despăgubiți pentru modernizările și îmbunătățirile efectuate de ei în ultimii ani.
Pentru soluționarea cererii reconvenționale, pârâții reclamanți au invocat dispozițiile art. 49 din Legea nr.10/2001, sens în care solicită a se dispune obligarea în solidar a statului român și a reclamantei la despăgubirile în valoare de 22.800.000 ROL pentru sporul de valoare adus apartamentului, aceștia procedând și la detalierea acestor îmbunătățiri.
În ce privește cererea de chemare în garanție, pârâții au solicitat obligarea entităților atrase în proces pe cale acestei intervenții forțate, la respectarea drepturilor lor de a avea un domiciliu prin asigurarea acestuia de către stat, stat care trebuie să protejeze și viața de familie conform art. 26 alin. 1 din Constituție, prin atribuirea unui spațiu de locuit.
În aceste condiții, solicită obligarea Municipiului B prin Primar General să le pună la dispoziție un spațiu de locuit corespunzător, motivat și de împrejurarea că pârâta a suferit o operație de cancer.
Prin sentința civilă nr. 1759/17.03.2006, Judecătoria Sectorului 4 respins acțiunea principală ca neîntemeiată, a admis excepția inadmisibilității invocată de Administrația Președințială, a respins cererea de chemare în garanție și cererea reconvențională formulată împotriva Administrației Președințiale ca inadmisibile, a admis excepția calității procesuale pasive invocată de Guvernul României, Municipiul B prin Primar General și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Handicap, respingând cererea de chemare în garanție și cererea reconvențională formulată împotriva acestora, pentru lipsă calitate procesuală pasivă; s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant al chematului în garanție, s-a respins cererea reconvențională și cererea de chemare în garanție formulate în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și reclamanta pârâtă, ca neîntemeiată, s-a respins cererea formulată de pârâții reclamanți privind stabilirea unui drept de retenție în favoarea lor ca neîntemeiată.
În termen legal, împotriva acestei sentințe, au formulat apel atât reclamanta-pârâtă cât și pârâții reclamanți, ambele părți criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1635/19.10.2006, Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta pârâtă, admis apelul declarat de pârâții reclamanți schimbând în parte sentința în sensul că: s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Municipiul B prin Primar General, s-a respins cererea de chemare în garanție împotriva Municipiul B ca rămasă fără obiect, s-a respins excepția inadmisibilității invocată de chemata în garanție Administrația Prezidențială și s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Prezidențiale, respingându-se cererea de chemare în garanție formulată împotriva acesteia pentru lipsă calitate procesuală pasivă; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamantei pârâte pe cererea reconvențională și s-a respins cererea reconvențională formulată împotriva acesteia pentru lipsă calitate procesuală pasivă; s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta pârâtă cât și pârâții reclamanți.
Prin decizia civilă nr. 1580/28.09.2007, Curtea de Apel București, Secția a IV-a Civilă a admis ambele recursuri, dispunând modificarea în parte a deciziei recurate, astfel: s-a admis apelul formulat de reclamanta pârâtă, s-a dispus evacuarea pârâților, din imobilul situat în B,--59,. 2. 1, sector 4, condiționată de atribuirea către aceștia a unei locuințe sociale, potrivit dispozițiilor legale.
Prin aceeași decizie, instanța de recurs a casat în parte decizia recurată, sub aspectul apelului declarat de pârâții reclamanți și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București pentru soluționarea parțială a cererii de chemare în garanție formulate împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și împotriva Municipiului B; s-au păstrat celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de casare a reținut că reclamantei i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în anul 1994, iar de atunci pârâții au locuit neîntrerupt în imobil, urmare a incidenței dispozițiilor OUG 40/1999 rpivind protecția chiriașilor.
Instanța de recurs a reținut că în interpretarea dată de tribunal dispozițiilor OUG 40/1999, acestea se constituie într-o limitare disproporționată a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului, prin aceea că nu se stabilește nicio limită în timp pentru posibilitatea chiriașilor de a cere prelungirea contractelor de închiriere.
Curtea de Apel a apreciat că pârâții nu pot beneficia de un drept perpetuu de a cere prelungirea locațiunii, deoarece în acest fel dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului ar fi limitat într-o proporție inacceptabilă față de dispozițiile art. 44 din Constituție, în conformitate cu care dreptul de proprietate este garantat. S-a mai apreciat că prelungirile succesive ale contractului de închiriere trebuie să aibă un număr și o durată rezonabile pentru a nu lipsi de conținut dreptul de proprietate al reclamantei prin pierderea folosinței acestuia, pentru o lungă perioadă de timp, nedeterminată.
În aceste condiții, instanța de casare a statuat că locațiunea pârâților care a durat peste 12 ani de la data retrocedării imobilului către reclamantă și prelungirea acesteia pe o perioadă de 5 ani, este rezonabilă și păstrează un just echilibru între interesele divergente ale părților în conflict.
De aceea, s-a apreciat că evacuarea pârâților se impune pentru respectarea dreptului de proprietate al reclamantei.
S-a mai constatat că, deși prelungirea contractului de închiriere este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim (protecția chiriașilor), ea nu este proporțională cu scopul vizat, ci s-a transformat într-o limitare a dreptului de proprietate al altor persoane, care nu au posibilitatea legală de a solicita despăgubiri pentru această îngrădire.
Totodată, instanța de recurs a stabilit că potrivit art. 47 din Constituția României, statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică și protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent.
În aplicarea acestei dispoziții constituționale, art. 15 prin OUG 40/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 241/2001 prevede că în cazul chiriașilor care au primit notificare și ale căror venituri medii nete lunare pe membru de familie sunt sub nivelul salariului mediu net pe economie, precum și în cazul celor care au dreptul la locuințe sociale potrivit Legii nr. 114/1996, Consiliile Locale sunt obligate să le pună la dispoziție cu prioritate o locuință corespunzătoare, în termen de un an de la data cererii chiriașului.
Instanța de recurs a mai observat că obligația enunțată a fost reeditată în art. 1 al OUG 68/2006 și art. 1 al OUG 74/2004, ambele având ca finalitate respectarea dispozițiilor art. 47 din Constituția României.
În aceste condiții, s-a stabilit că pârâții vor fi evacuați condiționat de respectarea și punerea în fapt a obligației autorității publice locale de a le asigura o locuință corespunzătoare în baza dispozițiilor Legii nr. 114/1996 având în vedere situația lor materială și socială.
Considerentele anterior redate au condus la admiterea recursului formulat de reclamante în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și modificarea deciziei recurate în sensul arătat.
Decizia de casare a mai stabilit că admiterea recursului reclamantei determină în mod necesar admiterea recursului pârâților pentru soluționarea cererii având ca obiect plata sumei reprezentând îmbunătățiri aduse imobilului, cerere care s-a impus a fi respinsă, urmare a respingerii cererii de evacuare de către instanțele anterioare; instanța de recurs a apreciat că cererea trebuie soluționată pe fond și impune administrarea unor probe pentru verificarea temeiniciei acestora.
Au fost înlăturate ca nefondate criticile concepute de pârâți în baza art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă în ce privește greșita reținere de către instanța de apel a lipsei calității procesuale pasive a Administrației Prezidențiale și a Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap, deoarece prin lege au fost stabilite alte autorități ale statului cu atribuții în domeniul repartizării de locuințe sociale, astfel cum deja s-a arătat.
De aceea, hotărârea instanței de apel a fost păstrată în parte cu referire la rezolvarea dată acestor excepții, întrucât obligația de asigurare a unei locuințe sociale, revine administrației publice locale, iar nu Președinției României sau Autorității Naționale a Persoanelor cu Handicap.
În concluzie, instanța de recurs a stabilit că se impune casarea în parte a deciziei atacate pentru soluționarea cererii pârâților având ca obiect obligarea Statului Român la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului și pentru soluționarea cererii având ca obiect obligarea Municipiului B de a le oferi reclamanților, în condițiile legii, un spațiu de locuit, petit cuprins în cererea de la fila 22 dosar fond.
În apel după casare, prin decizia civilă nr. 1054A/9.07.2008, Tribunalul București, Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de pârâții-reclamanți.
În etapa rejudecării apelului a fost administrată proba cu înscrisuri, apelanții depunând la dosar adresa nr. 91309/8.08.2006, emisă de Primăria Sector 4 - Serviciu Spațiu Locativ, declarații autentificate pe proprie răspundere de BNP, acte de stare civilă privindu-i pe pârâții reclamanți, dovezi privind veniturile realizate de aceștia.
Instanța de apel a analizat sentința atacată prin prisma criticilor formulate de pârâți, a probelor administrate și a obligațiilor impuse prin decizia de casare.
Sub aspect procedural, din punct de vedere al limitelor investirii instanței, tribunalul a constatat că prima instanță a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, însă motivarea acesteia nu mai subzistă față de soluția dată cererii principale prin decizia instanței de recurs, situație în care, instanța de apel a procedat la înlocuirea considerentelor cu privire la respingerea cererii reconvenționale pe care a confirmat-o sub aspectul legalității.
S-a constatat că cererea reconvențională are ca obiect obligarea Municipiul B de a oferi reclamanților, în condițiile legii, un spațiu de locuit și obligarea Statului Român la despăgubiri pentru sporul de valoare adus imobilului, urmare a efectuării anumitor lucrări de îmbunătățire a acestuia; pe acest temei, s-a solicitat de asemenea și acordarea unui drept de retenție de către aceiași pârâți-reclamanți.
Instanța de apel a constatat că nu există temei legal pentru a dispune obligarea Municipiului B să le ofere pârâților-reclamanți un spațiu de locuit.
S-a constatat de asemenea că este adevărat că dispozițiile art. 15 din OUG 40/1999, aprobată cu modificări din Legea nr. 241/2001 prevăd pentru chiriașii cu venituri medii lunare pe membru de familie sub nivelul salariului net pe economie, precum și pentru cei care au dreptul la locuință socială potrivit Legii nr. 114/1996, obligația consililor locale de a le pune la dispoziție cu prioritate o locuință corespunzătoare, în termen de un an de la data cererii chiriașului.
Însă, din adresa nr. 91309/8.08.2006, emisă de Primăria Sector 4 - Serviciu Spațiu Locativ rezultă că autoritatea administrativă solicitată nu dispune de locuințe sociale, situația locativă a apelanților urmând să fie soluționată în funcție de posibilități și de ordinea de prioritate pentru anul 2006 (an în care a fost înregistrată cererea de atribuire a unei locuințe sociale de către apelanții pârâți).
Instanța de apel a apreciat că autoritățile administrative nu pot fi obligate să asigure apelanților o locuință cu nerespectarea ordnii de prioritate și a cererilor formulate anterior de persoane aflate în aceeași situație cu aceștia, eventual evacuate anterior din locuințe, întrucât stabilirea de către instață a unei alte ordini de prioritate, ar reprezenta un amestec nejustificat în atribuțiile autorităților locale și o depășire a propriilor competențe, iar soluționarea preferențială a cererii apelanților pârâți față de alți chiriași aflați în aceeași situație, ar reprezenta o încălcare a principiului egalității cetățenilor în fața legii și a principiului nediscriminării.
În ce privește al doilea capăt de cerere, instanța a constatat că potrivit raportului de expertiză întocmit de expert la prima instanță, pârâții-reclamanți au efectuat următoarele lucrări: schimbat baie din tablă emailată, montat soba din fontă cu toate armăturile aferente în anul 2002, înlocuire WC în anul 2000, înlocuire în oficiu a unei chiuvete cu picurător și montarea unui robinet cromat în anul 2000, refacerea a două sobe din teracotă în același an, refaceri tencuieli interioare la o parte din tavane și pereți în anul 1977, valoarea acestor lucrări fiind de 12.958.000 ROL.
Instanța de apel a apreciat că toate aceste lucrări au fost destinate a spori confortul apelanților și au profitat acestora pe perioada îndelungată a închirierii, înlocuind amenajările existente care s-au uzat material și moral, atât datorită trecerii timpului cât și folosinței lor de către apelanții pârâți reclamanți.
Totodată, tribunalul a apreciat că la acest moment aceste lucrări nu pot fi considerate îmbunătățiri aduse imobilului sau lucrări care să-i sporească valoarea, încadrându-se în categoria reparațiilor mici, locative, care rămân în sarcina locatarului conf. art. 1447 Cod civil.
În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâții reclamanți au formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 315 alin. 1 și 3 Cod procedură civilă.
Într-un prim motiv de recurs, recurenți susțin că instanța de apel nu a respectat dispozițiile din decizia de casare, nesocotindu-se prevederile art. 315 Cod procedură civilă în ce privește spațiul de locuit ce trebuie să le fie oferit de Municipiul
Recurenții susțin că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat și în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 1580/28.09.2007 a Curții de Apel București Secția a IV-a Civilă, că evacuarea lor poate avea loc numai condiționat de atribuirea unei locuințe sociale, în condițiile în care s-a admis și recursul formulat de reclamanta.
În aplicarea dispozițiilor deciziei de casare, interpretându-se corect actele și lucrările dosarului, se poate lesne stabili concluzia că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă.
Motivarea dată de tribunal în ce privește atribuirea unei locuințe sociale este contrară deciziei de casare.
Recurenții afirmă că autoritatea judecătorească poate obliga autoritatea administrativă la atribuirea unei locuințe sociale, iar simpla motivare că Primăria Sector 4 susținut că nu dispune de locuințe sociale, nu este de natură a conduce la respingerea capătului de cerere cu acest obiect.
Instanța a fost învestită să stabilească că au dreptul la o locuință socială (ceea ce s-a și stabilit) urmând ca la momentul la care va exista un spațiu disponibil, acesta să le fie atribuit recurenților, în ordinea priorității și înscrierii cererilor.
Într-un al doilea motiv de recurs, recurenții susțin că hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, a interpretat greșit actele deduse judecății și este contrară legii.
În dezvoltarea acestor ultime motive se arată de către recurenți că reparațiile efectuate de ei nu sunt simple lucrări de întreținere care ar cădea în sarcina chiriașului, ci sunt reparații care cad în sarcina proprietarului, împrejurare stabilită prin expertiza tehnică imobiliară efectuată în dosarul de primă instanță.
Intimata reclamantă nu a formulat întâmpinare la motivele de recurs și niciuna dintre părți nu a administrat alte probe.
Recursul formulat este fondat.
Analizând materialul probator administrat în cauză, văzând criticile formulate prin motivele de recurs și verificând decizia recurată pe baza acestora, Curtea constată că în cauză sunt întrunite cerințele pentru modificarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit celor ce se vor arăta.
Într-un prim motiv de recurs, recurenții susțin încălcarea de către instanța de apel a deciziei de casare și a celor stabilite prin aceasta în sarcina instanței de rejudecare precum și nesocotirea dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, motiv pe care Curtea îl apreciază însă ca nefondat.
Pentru verificarea respectării sau încălcării dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, este necesar mai întâi a se stabili limitele exacte ale rejudecării și a celor deja statuate cu putere de lucru judecat prin decizia instanței de casare, a dezlegării unor probleme de drept incidente în cauză și care nu ar mai fi putut fi obiect de analiză pentru instanța de rejudecare.
Astfel, instanța de recurs a stabili prin decizia civilă nr. 1580/28.09.2007, așa cum deja s-a arătat, că se impune evacuarea recurenților pârâți din apartamentul situat în imobilul proprietatea intimatei reclamante (pentru motivele arătate în considerentele deciziei) din B,--59,. 2, sector 4,condiționată de atribuirea către aceștia a unei locuințe sociale potrivit dispozițiilor legale.
Dispoziția anterior enunțată a fost pronunțată de instanța de casare în cadrul soluționării recursului formulat de recurenta reclamantă care, în mod firesc, a formulat critici în calea sa de atac cu privire la respingerea cererii principale pe care aceasta a formulat-o în cauză, cea privind evacuarea pârâților din imobil, solicitarea de atribuire a unei locuințe sociale către pârâții cauzei făcând obiect al cererii de chemare în garanție formulate de pârâți împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Președinției României, Guvernul României și Municipiul B prin Primar Genera, iar ulterior și împotriva Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap (fila 22 dosar fond).
Prin urmare, prin admiterea recursului reclamantei care a condus la soluția parțială de modificare a deciziei recurate, nu puteau fi valorificate decât criticile recurentei reclamante care priveau nelegala respingere a cererii principale de evacuare a pârâților (singura, de altfel, pe care acesta a formulat-o în cauză), în timp ce pentru soluționarea cererii de obligare la atribuire a unei locuințe sociale (obiect al cererii de chemare în garanție) soluția dispusă de instanța de recurs a fost de casare în parte a aceleiași decizii atacate, urmare a admiterii recursului promovat de pârâți.
Curtea apreciază că dispozițiile art. 315 Cod procedură civilă, atunci când sunt susceptibile de interpretare, în condițiile în care recurenta reclamantă nu a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei ori chiar o cerere de revizuire a acesteia (la acest moment mai având doar posibilitatea formulării unei contestații la titlu, datorită depășirii termenelor legale pentru celelalte căi procesuale menționate), trebuie interpretate în coroborare cu limitele judecății stabilite prin dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, normă de ordine publică, aplicabilă în toate etapele procesuale; în plus, este aplicabilă și regula de interpretarein dubio pro reo(art. 983 Cod civil), atunci când dispoziția este neclară, în scopul aceleiași verificări a respectării dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă, obiect al primului motiv din prezentul recurs.
Drept urmare, Curtea apreciază că nu se poate admite că aceeași cerere de atribuire a unei locuințe sociale în favoarea pârâților a fost valorificată în cadrul modificării parțiale a deciziei recurate, în cadrul recursului reclamantei, în situația în care s-a condiționat evacuarea pârâților de atribuirea unei locuințe sociale, și, în același timp, aceeași cerere formulată de pârâți pe calea chemării în garanție, a fost trimisă spre rejudecare, pe soluția de admitere a recursului pârâților și casarea parțială a deciziei, rejudecare care, pe lângă această chemare în garanție, a vizat și reconvenționala având ca obiect despăgubirile pretinse de pârâți pentru cheltuielile necesare și utile efectuate de aceștia cu privire la imobil.
Pe de altă parte, din redactarea dispoziției de casare în partea referitoare la admiterea cererii principale, cu referire la evacuarea condiționată de atribuirea unei locuințe sociale către pârâți, potrivit dispozițiilor legale, se poate constata că obligația de atribuire a unei locuințe sociale nu poate fi o obligație opozabilă reclamantei, iar aceasta nu poate fi debitor al unei asemenea obligații, în condițiile în care, însăși instanța de recurs a stabilit că cererea se impune a fi evaluată cu prilejul rejudecării în contradictoriu cu Municipiul B prin Primar General, chemat în garanție; cele două obligații (cea de a obține evacuarea pârâților al cărei creditor este reclamanta, având ca debitori pe pârâți și cea de a obține atribuirea unei locuințe sociale, pe care pârâții o opun Municipiului B), după cum se poate constata, nu sunt interdependente și reciproce, ci fiecare dintre ele are o altă cauză juridică, corespunzătoare unor raporturi juridice distincte, cu subiecte diferite.
Chiar apreciază că dispoziția de evacuare "condiționată de atribuirea unei locuințe sociale către pârâți", Curtea trebuie înțeleasă în sensul că îndeplinirea acestei condiții ar putea fi constatată doar ca urmare a admiterii cererii de chemare în garanție în cadrul rejudecării dispuse de instanța de casare, în caz contrar, condiția suspensivă nefiind îndeplinită, iar obligația al cărei creditor este reclamanta urmează a fi considerată ca obligație pură și simplă; analogia cu condiția, ca modalitatea a actului juridic civil, este singura care se poate realiza, deoarece o dispoziție legală sau o dispoziție judiciară sau convențională, trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, iar nu în acela de a nu produce niciunul, conform art. 978 Cod civil.
Așa fiind, Curtea constată drept nefondate criticile recurenților în sensul încălcării dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă de instanța de rejudecare, deoarece aceștia pornesc de la premisa greșită că dată fiind dispoziția anterior analizată, decurgând din admiterea recursului reclamantei, instanța de rejudecare era ținută să soluționeze cererea de chemare în garanție în sensul admiterii ei, tocmai pentru a face posibilă îndeplinirea condiției anterior enunțate, ceea ce nu poate fi primit.
Prin decizia de casare s-a stabilit că cererea de chemare în garanție a Municipiului B și cererea de chemare în garanție formulată de aceeași pârâți în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca și cea reconvențională, în contradictoriu cu intimata reclamantă pârâtă, sunt cele ce fac obiect al rejudecării, acestea fiind cererile ce se regăsesc la fila 22 dosar fond la care instanța de casare a făcut trimitere în considerentele deciziei; chemarea în garanție a celorlalte entități, a fost respinsă pe calea excepției lipsei calității procesuale pasive, soluția fiind confirmată și prin decizia instanței de recurs.
În ce privește modul de soluționare a fondului cererii de chemare în garanție, recurenții susțin că tribunalul era chemat doar să constate dacă recurenții pârâți au dreptul la o locuință socială, precum și că instanța de judecată putea obliga autoritatea administrativă la atribuirea unei locuințe sociale, neavând nicio relevanță motivarea prezentată de Primăria sector 4 în sensul că la acest moment nu are la dispoziție asemenea locuințe sociale, obligația putând fi executată la momentul la care Primăria va avea la dispoziție astfel locuințe.
Criticile sunt de asemenea nefondate.
După cum se poate observa, cererea la care a făcut referire instanța de apel și răspunsul emis pentru recurenți, a fost formulată și respectiv emisă, de Primăria sector 4 (adresa nr. 91309/8.08.2006, fila 47 dosar apel), pe când cererea de chemare în garanție, astfel cum reiese din cuprinsul acesteia coroborat cu limitele deciziei de casare, se judecă în contradictoriu cu Municipiul B, iar nu cu Primăria sector 4, care reprezintă autoritatea administrației publice locale cu atribuții în repartizarea de locuințe sociale, care le au și în administrare, potrivit art. 43 din Legea 114/1996; pe de altă parte, art. 39 din același act normativ prevede că locuințele sociale aparțin domeniului public al unităților administrativ teritoriale.
Curtea apreciază că în condițiile în care cadrul procesual ar fi permis evaluarea acestei cereri (adică ar fi avut o prezență procesuală și Primăria sector 4 prin atragerea în proces a acesteia pe calea aceleiași cereri de chemare în garanție), instanța de apel a dat o legală rezolvare pretenției formulate de pârâți, din perspectiva dreptului pe care aceștia au intenționat a-l valorifica. Concluzia se impune, întrucât nu poate fi primit raționamentul recurenților (construit în opoziție cu Municipiul B) potrivit căruia tribunalul putea admite cererea, întrucât respectiva dispoziție (care în acest fel ar fi stabilit o obligație imposibil de executat) nu ar fi fost dată în aplicarea unui drept actual, nici a unui drept viitor, ci a unui eventual drept viitor, astfel încât ar fi fost una ipotetică și iluzorie, incompatibilă cu o hotărâre judecătorească.
Se mai constată ca fiind pe deplin valabil și argumentul ținând de depășirea limitelor puterii judecătorești, în cadrul procesual dat, câtă vreme cererea recurenților nu poate fi analizată decât având în vedere criteriile de atribuire stabilite de autoritatea administrativă locală pentru rezolvarea acestor cereri, determinarea ordinii de prioritate pentru cererea recurenților în contextul unor cereri similare formulate de persoane aflate în aceeași situație, toate aspectele ținând de verificarea vocației recurenților consacrată de dispozițiile art. 15 din OUG 40/1999, aprobată cu modificări prin Legea 241/2001; textul menționat consacră o vocație a recurenților generală și abstractă, vocație care ar putea deveni concretă, în măsura în care statul ar avea o politică locativă eficientă, acoperitoare pentru toate situațiile care reclamă repartizarea unor locuințe sociale; în aceste condiții, cererea cu un atare obiect urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Se constată însă a fi fondată critica recurenților privind soluționarea dată de instanța de apel cererii de despăgubiri, astfel încât decizia recurată, din această perspectivă, este susceptibilă de modificare în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, cererea de chemare în garanție cu acest obiect a fost formulată de recurenți în contradictoriu cu Statul Român (întrucât Statul nefiind reclamant, nu se putea formula o cerere reconvențională împotriva sa) și cerearea reconvențională, în contradictoriu cu intimata reclamantă, aceștia solicitând obligarea acestora în solidar la despăgubiri constând în sporul de valoare adus imobilului prin îmbunătățirile efectuate la acesta, sub forma cheltuielilor necesare și utile.
Curtea apreciază că instanța de apel în mod nelegal a dat o rezolvare acestor cereri pe temeiul dispozițiilor de drept comun (art. 1447 Cod civil), încălcând astfel principiulspecialia generalibus derogant,întrucât în speță este vorba despre un imobil ce intra în domeniul de aplicare al Legii 10/2001, urmând a se constata incidența dispozițiilor art. 48 alin. 3 din legea specială, forma în vigoare la data pronunțării soluției de către instanța de apel, întrucât acest motiv de recurs, ce reprezintă o critică de nelegalitate împotriva deciziei recurate, nu poate fi verificat decât în raport de normele în vigoare la data pronunțării ei; pentru aceste motive, nu poate fi avută în vedere forma Legii 10/2001, de după modificarea ei prin Legea 1/2009.
Deși imobilul a fost restituit intimatei reclamante în baza unei hotărâri judecătorești din anul 1994, Curtea apreciază că, întrucât la acest moment se lichidează raporturile locative dintre intimata reclamantă și recurenți, aceștia se pot prevala de dispozițiile art. 48 alin. 3 din legea - la care s-a făcut anterior referire.
Textul indicat exclude varianta unei obligații solidare, așa cum au pretins recurenții și, în plus, regula în materie o constituie obligațiile divizibile, solidaritatea fiind excepția, care poate decurge dintr-o normă legală sau poate fi stabilită pe cale convențională, în speță niciuna dintre cele două posibilități neputând fi reținută.
Imobilul restituit reclamantei fiind unul pentru care s-a constatat preluarea de către stat fără titlu, art. 48 alin. 3 indică drept debitor al obligației de despăgubire a chiriașilor care au făcut îmbunătățiri sub forma cheltuielilor necesare și utile la imobilele restituite și pe care sunt obligați a le preda titularilor lor de drept, statul român sau unitatea deținătoare; cum în speță unitate deținătoare nu există, întrucât a fost emisă reclamantei dispoziție de restituire în executarea hotărârii judecătorești de retrocedare de către Primarul General, sigurul debitor al obligației nu poate fi decât statul român, așa cum deja s-a arătat.
În consecință, aceste îmbunătățiri fiind evaluate la instanța de fond printr-un raport de expertiză tehnică imobiliară, Curtea va admite cererea de chemare în garanție în sensul celor anterior arătate, urmând a fi admis recursul pentru acest motiv, în baza art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, iar decizia recurată va fi astfel modificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții - pârâți, și, împotriva deciziei civile nr. 1054/09.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, GUVERNUL ROMÂNIEI, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PERSOANELE CU HANDICAP și MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL.
Modifică decizia, în sensul că.
Admite apelul.
Schimbă în parte sentința, astfel:
Admite cererea de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Obligă Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la 1.295,80 lei despăgubiri către pârâții reclamanți.
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată împotriva Municipiului
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
GREFIER
Tehnored. CN
2 ex./3.04.2009.
Tribunalul București, Secția a V-a Civilă
Judecători - și
Președinte:Elena Viviane TiuJudecători:Elena Viviane Tiu, Carmen Georgeta Negrilă
