Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 201/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (75/2010)
Completul 1
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 201
Ședința publică de la 15.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 3: Doinița
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, împotriva deciziei civile nr. 1058 din 05.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
are ca obiect - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul - pârât Municipiul B Prin Primarul General prin consilier juridic care depune la dosar delegație, intimata - pârâtă Primăria Municipiului B prin același consilier juridic și intimata - reclamantă prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. -/2010 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind intimații - pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că motivele de recurs au fost comunicate către părțile adverse.
Apărătorul intimatei - reclamante învederează că a formulat întâmpinare, pe care a depus-o la registratură, dar nu se regăsește la dosar, motiv pentru care, depune un exemplar de pe întâmpinare, solicitând să fie avută în vedere ca "note scrise".
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Recurentul - pârât prin consilier juridic solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, iar pe fond admiterea excepției lipsei calității procesual pasive și respingerea acțiunii inițiale ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasive, având în vedere că obligația de plată a valorii de circulație a imobilului în litigiu, revine statului prin Ministerul Finanțelor, deoarece în speță se aplică dispozițiile art. 50 din legea nr. 10/2001.
Intimata - reclamantă prin apărător solicită respingerea recursului și mențiunea ca legală și temeinică a deciziei recurate, având în vedere că prin cererea modificatoare a acțiunii inițiale formulată la instanța de fond, a invocat dispozițiile art. 1336, 1341, 1334, 1345 și urm. cod civil, motiv pentru care apreciază că vânzătorul, respectiv Municipiul B are calitate procesuală pasivă, deoarece contractul de vânzare cumpărare a fost încheiat cu această instituție.
Față de cele de mai sus apreciază că în cauză nu sunt aplicabile disp. art. 50 al. 3 din Legea nr. 10/2001.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă la data de 04.02.2008 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 B, reclamanta a chemat în judecată Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Primăria Municipiului B pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâții să fie obligați în solidar la plata contravalorii actualizate a sumei de 1043,7 lei reprezentând prețul și dobânda legală pe care reclamanta a achitat-o pentru apartamentul nr.6 situat la etajul 3 al imobilului din B,-, sector 1.
Reclamanta a depus la dosar cerere modificatoare a acțiunii, arătând că înțelege să solicite obligarea pârâților la plata contravalorii din momentul evicțiunii al imobilului din litigiu și a arătat că înțelege să lărgească cadrul procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât a Municipiului B prin Primarul General.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice a formulat cerere de chemare în garanție a Consiliului General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, în condițiile art.1337 din Codul civil și ale art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001.
Prin sentința civilă nr.3048 din 03.04.2009, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să achite reclamantei suma de 59.000 Euro echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloarea imobilului din litigiu și la plata în favoarea statului a sumei de 600 lei reprezentând onorariu expert avansat din fondurile Tribunalului București în baza Legii nr.51/2008.
Prin aceeași sentință, a fost respinsă cererea de chemare în garanție față de chematul în garanție Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin contractul de vânzare - cumpărare cu plata în rate nr.1157/26.02.1997 încheiat între Consiliul General al Municipiului B - - și reclamanta, aceasta din urmă a cumpărat apartamentul nr.6 situat la etajul 3 al imobilului din B,-, sector 1 compus din două camere, hol, bucătărie, baie și două balcoane, exclusiv și vestibul comun cu cota de 80% pentru prețul de 10.427.059 lei, apartamentul fiind cumpărat în baza Legii nr.112/1995.
Prin sentința civilă nr.10230/19.10.2005, definitivă și irevocabilă, reclamanta a fost obligată să lase apartamentul în deplină proprietate și posesie numitei, fosta proprietară, constatându-se că naționalizarea imobilului în baza Decretului nr.92/1950 s-a făcut în mod abuziv pe numele altei persoane decât cea care avea calitatea de proprietar, iar în momentul vânzării imobilului statul nu avea calitatea de proprietar.
Prin aceeași sentință,s-a respins cererea de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare, considerându-se că în cauză s-au respectat dispozițiile Legii nr.112/1995, așa încât conform art.50 din Legea nr.10/2001 restituirea prețului de piață al imobilului cumpărat se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, urmând a se achita reclamantei valoarea de circulație a apartamentului la data evicțiunii, astfel cum aceasta rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, prin decizia civilă nr.1058 A din 05.11.2009 a schimbat în parte sentința civilă de mai sus, consecință a admiterii apelului declarat de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și a cererii de aderare la apel formulată de reclamanta, în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, obligând pârâtul Municipiul B prin Primarul General să achite reclamantei suma de 59.000 Euro echivalent în lei la data plății la cursul BNR reprezentând contravaloarea apartamentului din litigiu, precum și la plata în favoarea statului a sumei de 600 lei reprezentând onorariu expert avansat din fondurile Tribunalului București în baza Legii nr.51/2008.
Tribunalul a reținut la rândul său că, potrivit cu dispozițiile art.1337 și ale art.1341 din Codul civil, vânzătorul Municipiul B prin Primarul General are obligația de garanție a cumpărătorului pentru evicțiune, dispozițiile art.50 alin.1 din Legea nr.10/2001 neputând fi reținute ca temei în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice.
Se mai arată că Legea nr.1/2009 a intrat în vigoare pe data de 06.02.2009, însă niciodată în cadrul dosarului de fond reclamanta nu a invocat acest temei de drept, ci a solicitat judecarea acțiunii numai în raport de dispozițiile din Codul civil referitoare la evicțiune, astfel încât instanța nu poate schimba cauza cererii de chemare în judecată ci are obligativitatea să soluționeze litigiul în raport de temeiul juridic invocat de reclamantă.
Cu privire la cererea de aderare la apel, tribunalul a reținut că potrivit raportului de expertiză construcții, valoarea de circulație a imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare este de 59.000 Euro și că potrivit cu dispozițiile art.1341 - 1350 din Codul civil, cumpărătorul are dreptul și la daune interese constând în diferența dintre preț și sporul de valoare dobândit de lucru între momentul încheierii contractului și data producerii evicțiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau dacă sporul a fost sau nu previzibil, tribunalul făcând referire, sub acest aspect și la considerentele avute în vedere de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Raicu contra României.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul Municipiul B prin Primarul General a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
S-a susținut că, în mod greșit instanța de apel a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor, această soluție fiind consecința aplicării greșite a dispozițiilor art.50 alin.2 și 3 din Legea nr.1/2009.
Legiuitorul a intenționat aplicarea unitară a legii atât în situația în care contractul încheiat în baza Legii nr.112/1995 a fost anulat în mod explicit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, cât și atunci când contractul a fost desființat ca efect al admiterii acțiunii în revendicare intentate de către fostul proprietar.
Chiar dacă contractul de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 nu a fost anulat, considerându-se că au fost respectate dispozițiile legale, în speță sunt aplicabile prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.10/2001.
Recursul este fondat.
Astfel cum rezultă din examinarea cererii introductive de instanță, reclamanta și-a întemeiat, în drept, acțiunea pe dispozițiile art.5 din nr.OUG184/2002, ale art.1337 - 1351 din Codul civil, cât și pe cele ale art.51 alin.2 și 3 din Legea nr.10/2001, astfel cum aceste din urmă dispoziții au fost modificare prin Legea nr.1/2009.
Prin urmare, în mod corect prima instanță, cu respectarea principiului disponibilității procesului civil a făcut interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.50 din Legea nr.1/2009, reținând că, restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.13 alin.6 din Legea nr.112/1995.
Chiar dacă contractul de vânzare - cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 nu a fost anulat, considerându-se că au fost respectate dispozițiile acestei legi, în speță sunt aplicabile prevederile art.50 alin.2 din Legea nr.1/2009, acest contract devenind caduc ca efect al admiterii acțiunii în revendicare intentate de către fostul proprietar, consecința fiind aceeași, respectiv pierderea bunului de către cumpărătorul care a dobândit bunul în condițiile respectării Legii nr.112/1995.
Pentru considerentele arătate C, în condițiile prevăzute de art.312 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul formulat cu consecința respingerii apelurilor formulate de Ministerul Finanțelor Publice și intimata - reclamantă, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL împotriva deciziei civile nr.1058 A din 05.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimații - pârâți MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B - ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR.
Modifică în tot decizia recurată în sensul că:
Respinge, ca nefondate, apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și cererea de aderare la apel formulată de reclamanta împotriva sentinței civile nr.3048 din 03.04.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnodact.
Ex.2/9.03.2010
Secția a IV-a Civ. -
-
Jud.sector 5. -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea, Doinița