Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 4 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de către apelanta - pârâtă PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI și apelanta - pârâtă împotrivasentinței civile nr. 89/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimatii - pârâți MUNICIPUL G PRIN PRIMAR și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanta - pârâtă PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 8512/25.11.2009, apelanta - pârâtă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 105/19.08.2009 și intimatul - reclamant, reprezentat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/15.11.2007, aflată la fila 48 din dosarul nr- al Tribunalului Giurgiu, lipsind apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, și intimații - pârâți MUNICIPUL G PRIN PRIMAR și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 10.02.2010 numita a depus cerere prin care solicită introducerea în cauză în calitate de legatar universal al intimatului - reclamant, însoțită de certificatul de moștenitor al acestuia. De asemenea, a depus concluzii scrise la apelul declarat de apelanta - pârâtă și concluzii scrise cu privire la apelul declarat de apelanta - pârâtă PRIN LICHIDATOR JUDICIAR.
Curtea pune în discuția părților cererea de introducere în cauză a moștenitoarei defunctului intimat - reclamant.
Reprezentantul intimatului - reclamant, solicită instanței să se ia act de decesul acestuia și precizează că există un singur moștenitor, respectiv numita, care înțelege să continue procesul.
Reprezentantul apelantei - pârâte PRIN LICHIDATOR JUDICIAR arată că nu se opune cererii de introducere în cauză a numitei.
Reprezentantul apelantei - pârâte L învederează că în raport de certificatul de calitate de moștenitor depus la dosarul cauzei, nu se opune cererii de introducere în cauză a numitei.
Curtea deliberând, constată transmisiunea calității procesuale a intimatului - reclamant către, care urmează a fi introdusă în citativ în calitate de intimată - reclamantă și scoaterea din citativ a intimatului - reclamant, ca urmare a depunerii certificatului de calitate de moștenitor nr. 29/02.10.2009 eliberat de Biroul Notarului Public.
La interpelarea Curții cu privire la motivele de apel formulate de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, respectiv dacă părțile au luat cunoștință de conținutul acestora, reprezentanții apelantei - pârâte PRIN LICHIDATOR JUDICIAR și al apelantei - pârâte L învederează că au luat cunoștință de conținutul acestora.
Reprezentantul intimatei - reclamante arată că nu a luat cunoștință de conținutul motivelor de apel formulate de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G și solicită lăsarea cauzei la o altă strigare, precum și acordarea posibilității să studieze aceste motive de apel, arătând că nu solicită amânarea cauzei pentru acest motiv. Totodată, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise și cu privire la apelul formulat de această parte.
Curtea ia act de susținerile părților și dispune lăsarea cauzei la o altă strigare.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns apelanta - pârâtă PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 8512/25.11.2009, apelanta - pârâtă, reprezentată de avocat, cu împuternicire avocațială nr. 105/19.08.2009 și intimata - reclamantă, reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/14.11.2009, aflată la fila 52 din dosar, lipsind apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, și intimații - pârâți MUNICIPUL G PRIN PRIMAR și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Părțile prezente, prin reprezentanți învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererile de apel.
Reprezentantul apelantei - pârâte PRIN LICHIDATOR JUDICIAR solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 89/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință, în principal, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, într-un prim subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, iar într-un al doilea subsidiar, schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii excepției calității procesuale pasive a părții pe care o reprezintă, precum și a excepției de inadmisibilitate invocată la fondul cauzei.
Continuând, arată că Tribunalul Giurgiu nu a respectat indicațiile Înaltei Curți de Casație și Justiție. Susține că procesul - verbal de adjudecare, în temeiul căruia a fost adjudecat imobilul ce a format obiectul vânzării, este intabulat în cartea funciară și nu a fost niciodată contestat. Totodată, arată că nu a fost niciodată în posesia acestui imobil. Cu cheltuieli de judecată, pe care le va solicita pe cale separată. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Reprezentantul apelantei - pârâte L solicită admiterea apelului formulat de partea pe care o reprezintă și în principal, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar în subsidiar, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
De asemenea, arată că deși a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale, a inadmisibilității acțiunii în revendicare imobiliară și a lipsei de interes a cererii de constatare a preluării bunului fără titlu, instanța nu s-a pronunțat pe acestea. Totodată, arată că instanța de fond a constatat nulitatea absolută a unui act de vânzare-cumpărare, care nu există. Astfel, susține că actul de adjudecare provizorie nu reprezintă un titlu de proprietate. Mai arată că nu mai susține motivul de apel referitor la competența Tribunalului Giurgiu.
De asemenea, arată că acțiunea în revendicare formulată în baza art.480 cod civil este inadmisibilă, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și invocă dispozițiile art.46 alin.1 din această lege, potrivit căruia persoana îndreptățită are obligația de a urma calea prevăzută de legea specială. Precizează că instanța de fond, în mod greșit a admis acțiunea în revendicare, fără a compara titlurile. Astfel, arată că a fost cumpărător de bună credință și titlul său este valabil. Fără cheltuieli de judecată.
Având cuvântul asupra cererii de apel formulată de apelanta - pârâtă PRIN LICHIDATOR JUDICIAR solicită admiterea acestuia, mai puțin motivul 3 de apel.
Reprezentantul apelantei - pârâte L solicită respingerea apelului formulat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, ca nefondat.
Reprezentantul apelantei - pârâte PRIN LICHIDATOR JUDICIAR solicită admiterea apelului formulat de apelanta - pârâtă L și achiesează la concluziile reprezentantului acesteia.
Având cuvântul asupra cererii de apel formulată de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G, solicită respingerea acestuia, ca nefondat.
Reprezentantul intimatei - reclamante solicită respingerea apelurilor formulate de apelanta - pârâtă PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G și apelanta - pârâtă împotriva sentinței civile nr. 89/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, ca nefondate. Continuând, arată că s-a vândut imobilul pe care îl revendică, în timpul procesului, iar instanța nu se putea pronunța doar pe norme generale. Mai arată că dreptul său de proprietate se află în patrimoniul său, nu a ieșit niciodată din patrimoniul autoarei sale și a fost transmis în mod valabil, prin moștenire.
Totodată, susține că potrivit art. 29 din Legea nr. 10/2001, prevede ca în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu valabil și evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale integral privatizate, proprietarii care au pierdut bunul în acest mod, au dreptul la restituirea bunului în natură. Mai arată că există și mijlocul procedural prevăzut de art.109 Cod procedură civilă.
CURTEA,
Pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, urmează a dispune amânarea pronunțării asupra cererilor de apel.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererilor de apel la data de 11.02.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 11 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
GREFIER - - -
CURTEA
Având în vedere imposibilitatea constituirii completului de judecată, urmează a dispune amânarea pronunțării asupra cererilor de apel,
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererilor de apel la data de 18.02.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE
- -
GREFIER
- -
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 18 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER - - -
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează să dispună amânarea pronunțării asupra cererilor de apel.
DISPUNE:
Amână pronunțarea asupra cererilor de apel la data de 19.02.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 60A
Ședința publică de la 19 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
GREFIER - - -
Pe rol se află soluționarea cererilor de apel formulate de către apelanta - pârâtă PRIN LICHIDATOR JUDICIAR, apelanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI și apelanta - pârâtă împotrivasentinței civile nr. 89/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți MUNICIPUL G PRIN PRIMAR și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2010, la data de 18.02.2010 și la data de 19.02.2010 când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 2839/2002 la data de 13.08.2002, completată prin cererea înregistrată pe rolul aceluiași tribunal, din eroare sub alt număr, respectiv nr. 3642/05.11.2002, reclamantul în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL G prin Primar, " " și Statul Român prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în Municipiul G,-, județul G, compus din teren în suprafață de 6000. și construcțiile edificate pe acesta, fosta "Fabrica de bere Germani".
În motivarea cererii, se arată că patrimoniul firmei " & Co" a fost adjudecat de către mama reclamantului, în 1937, care a înregistrat emblema "Fabrica de bere Germani". În 1948, statul a deposedat-o pe aceasta de imobil, preluarea făcându-se doar în fapt, nu și în drept, astfel că, în baza art. 2 al. 2 din Legea nr. 19/2001, reclamantul, în calitate de moștenitor legal, este proprietarul imobilului.
Actul de preluare a imobilului în litigiu a încălcat flagrant Constituția și prevederile art.480 - 481 Cod civil, precum și art.17 pct.1 și 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului la care România era parte semnatară. A fost încălcată și Legea nr. 119/1948, invocată ca temei al preluării; cu toate că nu se încadra în nici una dintre cele două excepții prevăzute de art.15 din lege, statul a preluat imobilul fără acordarea de despăgubiri.
După naționalizare, fabrica de bere a devenit secție a Fabricii de bere Întrucât nu a făcut obiectul vreunui act juridic de înstrăinare din patrimoniul A în cadrul procesului de privatizare, prevederile art.46 din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile, după cum nu sunt incidente nici prevederile art.27 din Legea nr. 10/2001, aplicabile doar în situația preluării cu titlu a imobilului. Sunt aplicabile prevederile art.32 al.4 din Legea nr.99/1999 și nr.HG450/1999.
Pentru contravaloarea imobilului restituit proprietarului în natură, societatea comercială privatizată, care are imobilul evidențiat în inventarul său, are o acțiune specială în regres împotriva, prevăzută de Legea nr.99/1999.
2. Prinsentința civilă nr. 57/17.07.2003 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosar nr. 2839/2002, cererea a fost admisă în parte, constatându-se că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat cu nerespectarea dispozițiilor art.11 din Legea nr. 119/1948 și art.5 - 11 din Constituția de la 1948, că reclamantul este moștenitorul fostului proprietar, îndreptățit la restituirea în natură, având deschisă calea procedurii administrative, precum și că imobilul este actualmente deținut de către " " A fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, constatând că dreptul poate fi exercitat după finalizarea procedurii administrative, prin emiterea deciziei de către " "
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că imobilul în litigiu a fost adjudecat de către autoarea reclamantului, în urma unei vânzări silite prin licitație publică în 1937, preluat ulterior de către stat, în baza Legii nr. 119/1948, fără a reieși din înscrisuri dacă a fost respectată procedura prevăzută de dispozițiile art.6 - 10 din Legea nr. 119/1948, în baza nr.HG834/1991, " " a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate, în care se menționează dreptul de proprietate exclusivă asupra terenului în suprafață de 36.398. în baza art.1-2, art.16, art.20 și urm. art.27 din legea nr. 10/2001 raportat la art.6 din Legea nr.213/1998, s-a apreciat că reclamantul este îndreptățit a se adresa cu o cerere pentru constatarea nevalabilității titlului statului. Pârâtul Statul Român nu a făcut dovada preluării valabile, în condițiile Legii nr.119/1948, respectiv cu plata despăgubirilor corespunzătoare. S-a constatat că în procedura de privatizare, Statul, prin, a atestat și confirmat patrimoniul societății, prevăzut în anexă, incluzând și imobilul în litigiu, fără să existe dovada preluării cu titlu valabil.
Nedobândind un drept de proprietate asupra imobilului în litigiu, pârâta " " nu este decât persoană deținătoare, obligată să răspundă notificării reclamantului prin emiterea unei decizii de restituire în natură a imobilului, în întregime. Reținând că, potrivit art.2 al.2 din Legea nr. 10/2001, reclamantul are calitatea de proprietar, fiind amânat exercițiul dreptului după primirea deciziei de restituire, statuând asupra nevalabilității titlului statului, nu se poate recunoaște încă, îndreptățirea acestuia la acțiunea în revendicare, ci, prin efectul hotărârii judecătorești, după ce deținătorul va fi emis o decizie de restituire, va putea fi primită o astfel de cerere ce tinde la reluarea posesiunii.
3. Împotriva acestei sentințe au declarat apel motivat în termen legal, reclamantul și pârâta C " "
În apelul său, reclamantul invocă interpretarea eronată a prevederilor Legii nr. 10/2001, instanța de fond considerând că poate obliga pârâta " " la restituirea imobilului numai după ce în prealabil, aceasta va emite o decizie administrativă pentru restituirea în natură, potrivit art.20 și urm. din legea nr. 10/2001. Deși consideră acțiunea în revendicare ca fiind admisibilă, respingând excepția inadmisibilității prin încheiere interlocutorie, instanța de fond o apreciază ca prematură, dar o respinge ca neîntemeiată. Apelantul reclamant este îndreptățit la restituirea în natură, în baza art.6 din Legea nr.213/1998 și art.27 din Legea nr. 10/2001, interpretat per a contrario; imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, fiind evidențiat în prezent, în patrimoniul unei societăți comerciale cu capital integral privat. Procedura de urmat pentru redobândirea imobilului nu este cea administrativă, pârâta neavând calitatea de unitate deținătoare, fiind o societate comercială cu capital privat.
În apelul său, pârâta a invocat excepția de necompetență materială a tribunalului, valoarea imobilului nedepășind 2 miliarde lei; excepția de netimbrare, obiectul fiind evaluabil în bani și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare de drept comun, trebuind a fi urmată procedura specială prevăzută de art.27 din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind preluat cu titlu. Sub aspectul fondului, apelanta pârâtă arată că reclamantul nu a făcut dovada că fostul proprietar nu a fost despăgubit și nici dovada calității sale de succesor în drepturi al fostului proprietar.
4. Prindecizia civilă nr. 2118A din 08.10.2004 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI -secția a III a Civilăs-a respins apelul declarat de apelantul reclamant; a fost admis apelul declarat de apelanta pârâtă " " A; a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că: a fost admisă excepția inadmisibilității și, în consecință: a fost respinsă cererea în revendicare formulată de reclamantul împotriva pârâților Municipiul G prin Primar și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca inadmisibilă; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta " ", ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că în mod greșit a reținut instanța de fond dubla natură a acțiunii civile declanșată prin cererea de chemare în judecată completată; instanța de fond a considerat pe de o parte, că ar fi vorba despre o acțiune în constatare, aspect sub care a admis în parte cererea, dar și despre o acțiune în realizare, aspect sub care cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Nu se confundă acțiunea civilă, ansamblu de mijloace procesuale prin care titularul urmărește recunoașterea, realizarea, protecția dreptului dedus judecății, cu cererea de chemare în judecată, mijlocul procesual prin care acțiunea civilă este declanșată.
În speță, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a declanșat acțiunea specială în revendicarea imobilului preluat fără titlu, în temeiul art.6 din Legea nr.213/1998, cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997.
Întrucât, în baza art. 112 pct. 3 Cod de procedură civilă, reclamantul a fost cel care a prețuit imobilul la o valoare de peste 2 miliarde lei, nepunându-se problema valorii derizorii, în mod temeinic a apreciat instanța de fond competența materială în primă instanță a tribunalului, în baza art.2 pct.1 lit. b) Cod de procedură civilă, excepția necompetenței materiale, invocată de apelanta pârâtă, fiind neîntemeiată, în lipsa dovezii altei valori a imobilului.
O dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație, ce reglementează regimul juridic și procedura de retrocedare a imobilelor preluate abuziv în perioada 1945 - 1989, acțiunea directă în justiție în retrocedare împotriva statului sau unității administrativ-teritoriale (după cum bunul fusese evidențiat ca făcând parte din domeniul public sau privat al acestora) a devenit inadmisibilă, în temeiul art.6 din Legea nr.213/1998.
Prin urmare, sub acest aspect, în temeiul art. 296 Cod de procedură civilă, Curtea a admis apelul formulat de apelanta pârâtă și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul admiterii excepției procesuale a inadmisibilității cererii de retrocedare formulată direct în justiție împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiului G prin Primar, în temeiul art.6 din Legea nr.213/1998 și, în consecință, a respins cererea în contradictoriu cu aceștia ca atare.
În ceea ce privește cererea în revendicare împotriva pârâtei " " SA, aceasta a fost considerată admisibilă, dar neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
În mod temeinic, pe baza aprecierii coroborate a probatoriului administrat în cauză, a apreciat instanța de fond legitimarea procesuală activă a reclamantului, în calitate de moștenitor al fostului proprietar, și preluarea fără titlu a imobilului în litigiu, ca element al fondului de comerț, cu nerespectarea actului normativ în care a operat preluarea, precum și a prevederilor constituționale în vigoare la acea dată. Considerentele expuse de instanța de fond sub aceste aspecte sunt temeinice și suficiente, o nouă cercetare, sub aceste aspecte, în apelurile declarate de către ambele părți neimpunându-se.
Imobilul în litigiu fiind preluat fără titlu, în speță nu sunt aplicabile prevederile art.27 al. 1-2 din Legea nr. 10/2001 care reglementează în mod expres procedura administrativă obligatorie de retrocedare prin echivalent a imobilelor preluate cu titlu, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.
Și sub acest aspect, instanța de fond a reținut în mod temeinic situația juridică actuală a imobilului în litigiu, evidențiat în patrimoniul pârâtei " ", societate comercială cu capital integral privat actualmente, în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
Problema ce se pune în continuare, sub aspectul acțiunii directe în retrocedarea imobilului preluat fără titlu, admisibilă, în condițiile în care legea specială de reparație reglementează expres procedura administrativă de retrocedare doar pentru imobilele preluate cu titlu, este aceea de a stabili ce anume a făcut obiectul material al dreptului de proprietate al autoarei reclamantului: imobilul element al fondului de comerț sau acțiunile - părți ale capitalului social al societății comerciale ce deținea în proprietate imobilul - element al fondului său de comerț.
În baza ordonanței de adjudecare ce a finalizat procedura executării silite, autoarea reclamantului, în calitate de creditor urmăritor, a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului reprezentând în natură teren și construcție, în care au fost incluse clădirea propriu-zisă și celelalte imobile prin destinație. Autoarea apelantului reclamant a exercitat activitate comercială în calitate de comerciant persoană fizică, prin exploatarea imobilului - fond de comerț.
Prima etapă a procesului de privatizare, după decembrie 1989, fost marcată de Legea nr. 15/1990, prin care fosta întreprindere de stat a fost reorganizată ca societate comercială cu capital integral de stat, urmată de constituirea dreptului de proprietate imobiliară, prin emiterea de certificate de atestare a dreptului de proprietate, în favoarea societății comerciale născută prin reorganizarea fostei întreprinderi de stat.
A doua etapă a procesului de privatizare a fost marcată de vânzarea acțiunilor deținute de către stat către persoane particulare. Potrivit adresei nr. -/28.04.2004 emisă de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București (fila 46), capitalul social al apelantei pârâte este deținut de către acționari - persoane fizice, alături de MANAGEMENT ROMÂNIA, fiind în prezent integral privatizată.
Cum bunul imobil - fond de comerț a fost preluat fără titlu de către stat, iar ulterior a fost înstrăinat, în procesul de privatizare, societății comerciale privatizată integral, în speță sunt aplicabile prevederile art.46 al.2 din Legea nr. 10/2001.
Apelantul reclamant nu a contestat valabilitatea actelor de înstrăinare întocmite în cadrul procesului de privatizare a apelantei-pârâte pe cale separată, printr-o acțiune în constatarea nulității absolute a acestor acte. Dacă fostul proprietar urmărește obținerea reparației în natură (prin restituirea în natură a imobilului) pentru cazul imobilului preluat fără titlu, înstrăinat în procesul de privatizare, acesta este obligat a uza de prevederile art.46 din Legea nr. 10/2001, fie în sensul formulării unei acțiuni în constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare emis în procesul de privatizare, ca act juridic unilateral special (certificatul de atestare a dreptului de proprietate imobiliară), urmată de cererea accesorie de restituire în natură, care, sub aspect formal, ar fi avut două capete de cerere (unul în constatare, celălalt în realizare), fie în sensul formulării unei acțiuni speciale în retrocedarea în natură a imobilului preluat fără titlu, împotriva societății comerciale în al cărei patrimoniu este evidențiat imobilul, în urma procesului de privatizare, în cadrul căreia să fie contestat titlul acesteia.
Potrivit art.46 al. 2 din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare încheiate în procesul de privatizare cu privire la imobile preluate fără titlu sunt nule absolut, în baza art. 2 al. 2 din Legea nr. 10/2001, cu excepția cazului în care au fost încheiate cu bună-credință.
În speță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate imobiliară, ca: juridic administrativ de autoritate, emis de autoritatea administrației publice centrale, act juridic unilateral, constitutiv de drepturi, a fost încheiat evident, cu bună-credință, în aplicarea prevederilor legale speciale ce guvernează procesul de privatizare, a căror încălcare nu a fost invocată și prin urmare, nici dovedită. Se pune problema bunei sau relei-credințe a apelantei-pârâte, în calitate de beneficiar al actului juridic unilateral special, dat fiind caracterul unilateral al actului de înstrăinare, la momentul emiterii acestuia, respectiv problema aplicabilității principiului eficacității aparenței în drept pentru a aprecia în ce măsură apelanta pârâtă, în calitate de beneficiar al actului juridic unilateral special, păstrează sau nu bunul imobil preluat fără titlu de către stat.
În procedura de comparare a titlului de proprietate, opus de către apelantul reclamant, cu titlul de proprietate emis în favoarea apelantei pârâte, în cadrul procesului de privatizare, Curtea reține că apelanta pârâtă s-a aflat într-o eroare comună și invincibilă asupra valabilității titlului statului cu privire la imobilul adus în patrimoniul său, în urma reorganizării sale ca societate comercială, inițial, cu capital integral de stat, iar ulterior, cu capital integral privat. Apelantul reclamant nu a făcut nici un demers anterior emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate imobiliară, în sensul contestării valabilității preluării imobilului de către stat, pentru ca apelanta-pârâtă, cu minime diligente, să fi putut afla acest lucru și astfel, iar prezumția legală relativă de bună-credință ce opera în favoarea sa în baza art.1899 al.2 Cod civil să fie răsturnată de dubiul sau îndoiala, a căror reprezentare apelanta-pârâtă ar fi trebuit să o aibă, în calitate de beneficiar al actului juridic unilateral constitutiv de drepturi.
Art. 46 al. 2 din Legea nr. 10/2001, consacră așadar, implicit principiul validității aparenței în drept și pentru cazul actelor juridice unilaterale constitutive de drepturi emise în procedura specială a procesului de privatizare, reglementat de Legea nr. 15/1990 și actele normative subsecvente.
5. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, criticând-o pentru netemenicie și legalitate solicitând casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de APEL BUCUREȘTI și în subsidiar a solicitat modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de și respingerea apelului formulat de SC" SA, schimbarea în parte a sentinței Tribunalului Giurgiu în sensul admiterii capătului de cerere privind revendicarea.
Într-o primă critică, recurentul arată că instanța de apel, deși reține în mod corect, în considerentele hotărârii pronunțate, calitatea sa de proprietar al imobilului, totuși, prin hotărârea pronunțată a schimbat în tot sentința Tribunalul Giurgiu, inclusiv dispozițiile instanței de fond prin care se recunoaște calitatea s de proprietar și preluarea imobilului fără titlu valabil de către Statul Român.
Astfel, se susține că decizia recurată este în contradicție cu motivarea pe cai se bazează, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 7.pr.civ.
O a doua critică se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct6 și 9.pr.civ.
Se arată că, pe fond, Tribunalul Giurgiua scos din cauză Municipiul G, admițând excepția lipsei calității sale procesuale pasive și a introdus în cauză Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar încheierea interlocutorie pronunțată nu a fost atacată cu apel d e către niciuna dintre părți.
Deoarece s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocate de SC SA B față de Municipiul G, instanța a dat ceea ce nu s-a cerut, fiind incident motivul de casare prevăzut de art.304 pct.6 pr.civ.
De asemenea, în fața instanței de apel, Statul Român a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepție care nu a fost soluționată în nici un fel.
Se mai susține că, decizia recurată s-a pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, precum și cu nesocotirea unor probe și apărări esențiale pentru dezlegarea pricinii.
Astfel, se precizează că în mod corect instanța de apel a reținut că imobilul în cauză a fost preluat de stat de la, fără titlu valabil, situație în care imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul acesteia, menținându-și dreptul de proprietate, dobândit de reclamant prin moștenire legală.
Imobilul este în prezent deținut de se SA B, societate integral privatizată prin vânzare de acțiuni, astfel că, fiind preluat de stat fără titlu valabil nu sunt aplicabile dispozițiile art.27 alin.1 și 2 din Legea nr. 10/2001, în sensul că proprietarul are dreptul la restituirea în natură și nu la măsuri reparatorii în echivalent.
Mai reține instanța că acțiunea în revendicare împotriva SC SA B este admisibilă.
Față de toate aceste aspecte, totuși, instanța admite apelul SC SA B, schimbă în tot hotărârea instanței de fond și respinge acțiunea în revendicare ca nefondată.
Această hotărâre de respingere a acțiunii ca nefondată s-a bazat pe dispozițiile art.46 alin.2 din Legea nr. 10/2001.
Instanța a apreciat că imobilul face obiectul unui act juridic de înstrăinare realizat în cadrul procesului de privatizare, actul de înstrăinare fiind certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, emis în baza HG nr.834/1999
S-a apreciat că atâta timp cât nu s-a formulat o acțiune în constatarea nulității absolute a acestui act, potrivit art.46 alin.2 din Legea nr. 10/2001, acțiunea reclamantei este nefondată.
Recurentul mai arată că, hotărârea instanței de apel este pronunțată cu încălcarea și interpretarea greșită a legii, reținând greșit că certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor societăților comerciale cu capital de stat, emis în temeiul HG nr.834/1991 constituie act de înstrăinare a imobilului, realizat în cadrul procesului de privatizare.
În speță, nu s-a realizat nici un act de înstrăinare a imobilului în cadrul procesului de privatizare, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 46 alin.2 din Legea nr. 10/2001, pe care se întemeiază hotărârea Curții
Nu s-a observat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC SA B vizează o suprafață de teren de 36398 mp, situată la o altă adresă (municipiul G,- și Municipiul G Șoseaua B).
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu constituie un act juridic de înstrăinare realizat în cadrul procesului de privatizare, conform susținerii reclamantului, astfel că, instanța de apel a interpretat greșit atât Legea nr.15/1990, cât și HG nr.834/1991, considerând că aceste acte constituie, prima etapă a procesului de privatizare".
Se conchide, prin cererea de recurs că, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile actelor normative enunțate, pentru că nu s-a realizat nici un proces de privatizare având ca obiect imobilul (activul), teren și construcții din municipiul G, STRADA - nr.32, fost nr.34. Imobilul s-a aflat și se află în patrimoniul SC SA B și nu are nici o relevanță schimbarea acționariatului printr-un proces de privatizare realizat prin vânzarea de acțiuni (înstrăinare de valori mobiliare, emise de societatea comercială).
6. Prindecizia civilă nr. 1435/3 martie 2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție,a fost admis recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei nr.2118/A din 8 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a III-a civilă. A fost casată decizia recurată, precum și sentința civilă nr. 57 din 17 iulie 2003 Tribunalului Giurgiu și a fost trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.
Examinând recursul declarat de către reclamant, prin prisma criticilor enunțate mai sus, instanța l-a considerat fondat, criticile formulate făcând posibilă încadrarea în motivele de recurs invocate de recurent, prevăzute de art.304 pct.7 și 9.pr.civ.
Trebuie avut în vedere că, prin acțiunea de sesizare a instanței, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin comparare de titluri să se acorde preferință titlului său și, în final, pârâta SC SA B să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, situat în G,-, fost nr.34, imobil compus în întregul său din teren în suprafață de 6000 mp și construcțiile edificate pe teren, fosta "Fabrică de "
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 480-481 Cod civil, Legea nr.213/1998 și art.2 alin.2 din Legea nr. 10/2001.
Din conținutul hotărârii recurate rezultă fără nici un dubiu soluționarea cauzei atât în raport de dispozițiile art.480 Cod civil, pe dreptul comun, cât și în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială de retrocedare în această situația, se reține că, instanța la momentul sesizării avea obligația să stabilească cadrul procesual în limitele căruia să se desfășoare judecarea cauzei, respectând principiul disponibilității părților.
Or, în prezenta cauză nu s-a stabilit cadrul procesual, starea de fapt și de drept, participanții în proces, pentru ca apoi, în considerentele hotărârii motivate în fapt și în drept să se arate elementele care au condus la reținerea sau înlăturarea apărărilor părților, cu argumentele necesare și cu argumentele necesare să se pronunțe o soluție legală și temeinică.
Or, lipsa tuturor acestor elemente echivalează cu necercetarea fondului pricinii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar în cadrul recursului.
Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere cele precizate mai sus de către instanța de casare, faptul că imobilul în litigiu a fost înstrăinat numitului SC SRL, astfel cum precizează reclamantul prin cererea anexată la dosar, aspect ce urmează a fi verificat și avut în vedere la soluționarea cauzei, cât și toate celelalte critici invocate de către reclamant în recurs.
7. La data de 13 noiembrie 2008 pe rolul Tribunalului Giurgiua fost înregistrat dosarul nr- în vederea rejudecării cauzei.
8. La data de 02.02.2009 reclamantul a depus cerere de precizare a acțiunii cu privire la obiectul acțiunii si temeiul de drept, si in contextul introducerii in cauza a SC SRL, solicitând astfel:
1. în temeiul art. 6 din Legea 213/1998 să se constate ca statul a preluat fără titlu valabil imobilul situat in municipiul G,- (fost 34), compus din teren in suprafața de 6000 mp si construcțiile edificate pe acest teren (fosta fabrica de bere ), astfel încât dreptul de proprietate nu a ieșit din patrimoniul său.
2. Comparând titlul său de proprietate cu titlul paratului SC SRL, să fie obligat paratul sa-i lase imobilul in deplina proprietate si posesie, potrivit art. 480 - 481 cod civil si art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului si libertăților Fundamentale;
3. Să se constate nulitatea absoluta a actului de vânzare - cumpărare încheiat intre parații SC SA și SC SRL, la 14.07.2006, potrivit art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001 si art. 20 alin. 1 din HG 498/2003;
4. Să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
9. La data de 12.02.1009, pârâta SC SA a depus întâmpinare prin care a solicitat instanței respingerea cererii de chemare în judecată și pe care le excepție a invocat excepția tardivității modificării petitului acțiunii pe calea cererii precizatoare în raport de dispozițiile art. 132.pr. civ; excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată în raport de dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 1435 pronunțată în data de 03.03.2008 în dosarul nr- de înalta Curte de Casație și Justiție; excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și următoarele Cod civil; excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile Legii 10/2001.
10. La data de 26.02.2009 a depus întâmpinare pârâta SC SRL prin care consideră că se menține caracterul mixt al acțiunii, care poate da naștere din nou la confuzii.
În cauză au fost depuse acte, respectiv proces verbal de adjudecare nr. 520/08.08.2006, copia încheierii din 02.03.2006 adresa nr. 6126/26.03.2009, adresa nr. 4845/23.03.2009, adresa nr.4845/23.03.2009, extras de carte funciară, extra monitorul oficial cu ordinul privind aprobarea listei monumentelor istorice actualizată, lista monumentelor istorice, fotografii, schiță municipiul G, zona 9, adresa nr. 36684 /18.dec.2007, adresa nr. 4227 /17.04.2009, adresa nr. 4696 /06.05.2009, adresa nr. 901 /29.apr. 2009, raport de evaluare, raport de expertiză tehnică extrajudiciară.
11. La data de 14 noiembrie 2007, fost înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Giurgiu cererea prin care reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, SC SRL și SC SA prin lichidator judiciar SC SA B pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate.
1) În temeiul art. 6 din legea 213/1998, să se constate ca statul a preluat fără titlu valabil imobilul situat în mun. G,-, fost nr. 32, jud. G, iar dreptul de proprietate nu a ieșit niciodată în mod valabil din patrimoniul său,
2) În temeiul art. 21 alin.5 din legea 10/2001 și art. 20.1 din HG 498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitara a legii 10/2001 să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții SC SA și SC SRL la 14.07.2006 cu privire la imobilul situat în mun. G,-, fost nr. 32, jud. G
3) Comparând titlul său de proprietate cu titlul paratului SC SRL, să fie obligat pârâtul să-i lase imobilul în deplină proprietate și posesie.
4 ) Să se dispună radierea dreptului paratului din cartea funciară nr. 407.
Solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că Fabrica de bere " -" din G,-, fost 34, fost proprietatea firmei " & Co". Patrimoniul său a fost scos la licitație publica de fostul Tribunal - dosar nr. 72/1937 și a fost adjudecat de, mama sa prin ordonanța de adjudecare nr. 72 /22.03.1937, definitiva si transcrisă sub nr. 3237/1937 în registrul de transcripțiuni imobiliare. Ordonanța a fost investită cu formula executorie nr. 89 /1937 și s-a procedat la executare, respectiv la punerea in posesie a proprietarei prin procesul verbal al executorilor judecătorești de pe lângă Tribunalul, din 18.06.1937. Prin cererea de înmatriculare nr. 7/1940, s-a înregistrat la Registrul Comerțului sub emblema "Fabrica de bere Germani". În anul 1948 întregul imobil și toate utilajele au fost preluate de către stat în baza Legii 119/1948, așa cum rezultă și din certificatul nr. 15920/21.07.1951, emis de Sfatul Popular al orașului
1) Preluarea imobilului de către stat s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor Legii 119/1948, precum si cu încălcarea art.480-481.civ si a Constituției in vigoare la acea epoca. Legea 213/1998, la art. 6, dispune ca bunurile preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au trecut în proprietatea statului și fac parte din domeniul public sau privat al statului, doar daca s-a respectat tripla condiție prevăzuta de art.6 pentru ca statul să justifice un titlu valabil.
Actul de preluare al imobilului său a încălcat art.36 din Constituția României în vigoare la acel moment, art.17 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 480-481.civ, precum și dispozițiile Legii speciale 119/1948, care sunt de strictă interpretare și care se completează cu normele generale arătate mai sus.
Astfel, art. 11 din Legea 119/1948 prevedea ca preluarea întreprinderilor se realizează cu acordarea de despăgubiri pentru proprietarii întreprinderilor naționalizate. De la aceasta regulă existau doar doua excepții, prevăzute de art. 15 alin. a) și b) din lege, respectiv, se preluau fără despăgubiri doar întreprinderile acelora care, fiind în serviciul statului, s-au îmbogățit ilicit sau întreprinderile acelora care au plecat din țară în mod clandestin, ori nu s-au mai întors in țară.
Mama sa, nu se afla în nici una din cele două categorii prevăzute de art. 15 din Legea 119/1948, nu a fost funcționar al statului și nu a plecat din țară. Face dovada cu decizia de pensionare nr. 96520/1948 - pensie de urmaș de pe urma tatălui său, prof. Dr. și cu acte care atesta faptul că nu a plecat din țară (în 1951 era în domiciliu forțat, ca element incomod regimului).
Cu toate acestea, statul a preluat proprietatea sa în mod samavolnic, fără acordarea vreunei despăgubiri, încălcând dispozițiile art. 11 din Legea 119/1948, codul civil, art. 480-481 civil, Constituția și Declarația Universală a Drepturilor Omului (astfel cum rezulta și din adresa Ministerului d e Finanțe Publice).
În aceste condiții, actul de preluare realizat prin încălcarea dispozițiilor legii este lipsit de efecte juridice, iar imobilul nu a trecut niciodată in proprietatea statului. Statul nu justifica un titlu valabil asupra imobilului (potrivit art. 6 din Legea 213/1998). Potrivit art. 2 alin 2 din legea 10/2001, in cazul imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, foștii proprietari își păstrează dreptul de proprietate avut la data preluării imobilului de către stat. Dreptul de proprietate al mamei sale a fost dobândit de acesta prin moștenire legală, potrivit certificatului de calitate pe care îl anexează.Pentru aceste considerente, solicita admiterea primului capăt de cerere astfel cum a fost formulat. De altfel, arată reclamantul, aceasta chestiune a fost deja tranșata de o instanța de judecata Tribunalul Giurgiu, sentința civilă Nr. 571 2003, fapt confirmat si prin decizia pronunțata in apel.
2) După naționalizare, fabrica de bere a devenit secție a Fabricii de bere, B, care, în baza legii 15/1990, s-a transformat in societatea pe acțiuni " " (având în patrimoniu si activul Fabrica de bere G).
În baza legii 10/2001 reclamantul a formulat notificare către Primăria G pentru restituirea in natura a imobilului. După aflarea situației juridice a imobilului, la data de 13.08.2002 reclamantul a formulat acțiune în revendicare pe drept comun împotriva SC SA, deținătorul imobilului, înregistrată la Tribunalul Giurgiu sub nr.2839/2002.
Prin precizările formulate la aceasta acțiune reclamantul a introdus în cauză si Statul R prin Ministerul Finanțelor Publice pentru ca in contradictoriu cu acesta sa se constate nevalabilitatea actului de naționalizare.
Prin sentința civila nr. 57/17.07.2003, Tribunalul Giurgiuis -a recunoscut dreptul său de proprietate, însă a considerat ca nu poate admite acțiunea in revendicare având in vedere faptul ca SC SA ar trebui sa le restituie imobilul pe cale administrativa. Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a III-a, prin decizia civila nr. 2118A/08.10.2004 a admis apelul se SA si a schimbat hotărârea instanței de fond, reținând, însa, ca dreptul de proprietate nu a ieșit niciodată din patrimoniul său. Împotriva acestei decizii a formulat recurs la înalta Curte de Casație si Justiție, dosar nr-. În timpul recursului s-a constatat ca SC SA a intrat in faliment (dosar de faliment nr- - Tribunalul București secția a VII-a).
Imobilul în speță a fost vândut în procedura falimentului către SRL, așa cum rezultă din adresa înregistrată la înalta Curte de Casație si Justiție sub nr.8712/08.03.2007.
Potrivit legii 10/2001, art.21 alin.5: "Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unul nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice forma a bunurilor Imobile terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi".
Bunurile care fac obiectul unei notificări formulate potrivit legii 10/2001 sau obiectul unui litigiu sunt excluse de la orice forma de înstrăinare și de la orice procedură.
În capitolul I din normele metodologice de aplicare a legii 10/2001 se dispune in mod expres si imperativ: "începând cu data întării în vigoare a legii, imobilele preluate în mod abuziv nu pot intra în averea debitorului în cazul declanșării procedurii falimentului, potrivit prevederilor legii 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare si a falimentului, republicată. "
Art. 20.1 din HG 498/2003 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare unitara a legii 10/2001: " Prevederea alin. (1) al art. 20 din lege are semnificații juridice multiple, respectiv: statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; ca atare, sunt înlăturate de la aplicare cu privire la aceste bunuri prevederile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 213/1998, cu completările ulterioare. Pentru aceste considerente, solicită să se constate nulitatea titlului cu care SC SRL deține imobilul în cauză.
3) Comparând titlul său de proprietate, care provine de la adevăratul proprietar, cu titlul pârâtului, care este lovit de nulitate si provine de la neproprietar, să se acorde preferința titlului său si obliga rea paratului să lase imobilul in deplină proprietate si posesie.
4) In temeiul legii 7/1996 să se dispună radierea dreptului paratului din cartea funciara.
La data de 05.12.2009 reclamantul a depus cererea precizatoare în sensul ca imobilul la care se face referire în prezenta cauza se afla situat in mun. G,-, fost nr.34 si nu-, fost nr.32, cum din eroare a fost menționat în cererea de chemare în judecată
12. La termenul de judecată din 06 decembrie 2007 SC SA - în lichidare, cu sediul în B,., nr. 157, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București cu nr. J- și CUI -, prin Lichidator judiciar SC SA, cu sediul în B,-, sector 3, pârâtă în cauza în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod procedură civilă a depus întâmpinare prin care solicită:
1. Pe cale de excepție:
Invocă excepția litispendenței:
Potrivit dispozițiilor art. 163, alin. 1 din Codul d e procedură civilă nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte înaintea mai multor instanțe.
În acest sens învederează instanței de judecată că pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală există dosarul nr- care are același obiect, este întemeiat pe aceeași cauză și acțiunea a fost formulată de același reclamant.
Având în vedere cele de mai sus solicită admiterea acestei excepții și înaintarea dosarului instanței mai întâi investită respectiv înalta Curte de Casate și Justiție Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală la care în prezent se află dosarul cu termen la 18.02.2008.
Invocă excepția lipsa calității procesuale pasive:
Solicită instanței de judecată să constate că bunul imobil care este revendicat a intrat în patrimoniul SC SA ca urmare a privatizării integrale care a fost implicat FPS - actualmente prin succesor AVAS, iar bunurile imobile care au făcut obiectul unei astfel de privatizări nu pot face obiectul unei restituiri în natură, reclamantul în speță având dreptul doar la despăgubiri în condițiile reglementate de lege.
În atare situație, calitatea procesuala pasivă revine imperativ AVAS ca instituție unică implicată în privatizare.
Trebuie să constatate de asemenea faptul că privatizarea societății a fost făcută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și faptul că aceasta nu retroactivează.
Singura situație în care pot fi invocate dispozițiile acestei legi se referă la cuantumul și procedura despăgubirilor fiind imperativ eliminată din discuție aspectele referitoare la modalitatea de intrare a imobilelor în patrimoniul societății.
2. Pe fond:
Solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
SC SA este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990. În calitate de titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză în procesul de lichidare al societății bunul imobil a fost vândut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 64/1995, modificată. Dreptul invocat de reclamant în calitate de fost proprietar al imobilului abuziv preluat de stat dă naștere prin efectul Legii nr. 10/2001 la un drept de restituire în echivalent și nu de a formula acțiune de revendicare a imobilului. Având în vedere cele de mai sus solicită în principal admiterea excepțiilor cu consecința legală pentru excepția admisă și în secundar să se respingă acțiunea ca neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 07.02.2009 în baza art. 244 al. 1. pr. civ. s-a suspendat cauza până la soluționarea de către Secția civilă si de proprietate intelectuală dosarului nr- aflat pe rolul înaltei Curți de Casație și justiție.
La data de 02.02.2009 a depus cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a cauzei având în vedere că dosarul nr- a fost soluționat prin decizia nr. 1435/18.02.2008 prin care saa dmis recursul si s-a trimis spre rejudecare la instanța de fond - Tribunalul Giurgiu.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu - Secția civila - nr. dosar -, având prim termen la 29.01.2009. Judecata s-a amânat la 12.02.2009 pentru citarea SC SRL, parte introdusa în cauza in recurs.
Prin urmare, fata de cele de mai sus, solicită repunerea cauzei pe rol.
De asemenea, reclamantul a solicitat conexarea dosarului ce are ca obiect nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâții SC" SA și SC" SRL ce face obiectul dosarului - la dosarul nr- ce are ca obiect revendicarea aceluiași bun imobil.
13. Prin încheierea de ședință din data de 26 februarie 2009 s-a conexat dosarul nr- la dosarul nr-, în temeiul art. 164. pr. civ.
14. Prin sentința civilă nr. 89 din 16.06.2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosar nr-,au fost respinse excepțiile invocate de pârâta SC prin Lichidator Judiciar privind: tardivitatea modificării petitului acțiunii reclamantului; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată; inadmisibilitatea acțiunii reclamantului în revendicare; inadmisibilitatea cererii reclamantului de chemare în judecată pe Legea 10/2001; lipsa calității procesuale pasive a SC SA cu privire la revendicarea imobilului; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român invocată de acesta; a fost admisă acțiunea reclamantului, astfel cum a fost precizată la data de 02.02.2009 în dosarul nr- precum și cea din 14 noiembrie 2007 din dosarul nr- conexat la prezentul dosar - -, formulată în contradictoriu cu pârâții: SC SA prin Lichidator Judiciar, Municipiul G prin Primar cu sediul în G, județul G, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și SC SRL; s-a constatat că statul a preluat fără titlu valabil imobilul situat în municipiul G,- / fost 34, județul G, compus din teren în suprafață de 6000 mp și construcțiile edificate pe acest teren (fosta fabrică de bere ); a fost obligată pârâta SC SRL să lase în deplină proprietate și posesie imobilul descris mai sus; s-a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții SC SA și SC SRL la 14.07.2006; s-a dispus radierea dreptului pârâtului din cartea funciară nr.4070/N/.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Cu privire la excepția tardivității invocată de către SC" " SA, aceasta este neîntemeiată deoarece această cauză este în fond după casare la tribunal și pentru a se respecta dispozițiile instanței de casare,reclamantul a depus precizări cu privire la cererea sai nițială. Nu se consideră o încălcare a dispozițiile art.132 al 1. pr. civ. deoarece în fond după casare s-a reluat practic judecata de la început.
Potrivit art. 315 al. 3. pr. civ,: " după casare, instanța de fond va judeca din nou, ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei hotărâre a fost casată". Sintagma "din nou" semnifică practic reluarea judecății în fond de la început, ca și cum cererea ar fi pentru prima oară în fața instanței, dar cu respectarea îndrumărilor din decizia de casare.
Instanța de casare a criticat hotărârea atacată în privința stabilirii temeiului de drept al judecării cererii reclamantului, în sensul că instanța de fond are obligația să stabilească cadrul procesual, starea de fapt și de drept, participanții în proces,și în raport de reținerea sau înlăturarea apărării părților cu argumente necesare să pronunțe o hotărâre legală și temeinică.
Față de aceste dispoziții, instanța de fond a insistat ca reclamantul să precizeze cererea sa și să o întemeieze în drept.
Reclamantul s-a conformat și la data de 2 februarie 2009, depus precizările dezvoltate anterior și a indicat ca temei de drept art. 480 - 481. civil, art. 1 al Primului Protocol Adițional al Convenției Europene Pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale, Legea 213/1998.
Din derularea acestor fapte și acte 1 reiese fără nici un dubiu că în cauză nu s-au încălcat dispozițiile art. 132 al 1. pr. civ. și prin urmare excepția tardivității formulării cererii precizatoare invocată de pârâta SC" prin lichidator judiciar SC" este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.
Nici excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată invocată de aceeași pârâtă nu poate fi primită de tribunal deoarece această cerere trebuie analizată sub toate aspectele sale conform dispozițiilor din decizia de casare a înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 315. pr. civ. precum și potrivit art. 6 din Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale.
Procedând în mod contrar,instanța ar interzice accesul liber la justiție reclamantului, ceea ce contravine flagrant dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală a țării Constituția României, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale.
Nici excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii reclamantului în revendicare precum și inadmisibilitatea cererii reclamantului de chemare în judecată pe Legea 10 /2001, nu pot fi primite de către instanță, deoarece s-ar încălca principul disponibilității procesului civil precum și art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale.
De altfel, nici lipsa calității procesuale pasive a SC" "SA cu privire la revendicarea imobilului nu este întemeiată deoarece această entitate, chiar dacă este în lichidare la momentul de față, a preluat acest imobil din mâinile proprietarului și l-a deținut până la momentul vânzării sale către SC" " SRL prin actul de vânzare cumpărare încheiat între pârâții SC" SA și SC" SRL din data de 14.07.2006.
Atâta vreme cât instanța este investită și cu cererea privind constatarea nulității absolute a actului de vânzare cumpărare, la licitație publică, încheiat între SC" SA și SC" SRL este nevoită să mențină în cauză în calitate de pârâtă și pe SC" SA prin lichidator.
Astfel, calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC" SA rezultă din existența și acestui capăt de cerere dedus judecății.
Pe de altă parte, nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român invocată de acesta nu este întemeiată deoarece instanța este datoare să verifice raportul stabilit cu ocazia preluării imobilului de către stat și nu poate face acest lucru fără ca Statul însuși să stea în proces.
Cererea reclamantului a fost considerată întemeiată pentru următoarele considerente:
Fabrica de a fost dobândită de, mama reclamantului de la firma, & CO" prin licitație publică autorizată de Tribunalul - dosar nr. 72/1937 și a fost adjudecată de mama reclamantului prin ordonanța de adjudecare nr. 72/22.03.1937, definitivă și transcrisă sub nr. 3237/1937 în registrul de transcripțiuni imobiliare (fila 6 dosar fond).
Faptul că, reclamantul este fiul lui, (cunoscută sub numele de Germani, și Germani conform declarației de notorietate (fila 71 dosar de fond). este dovedit cu certificat de moștenitor nr. 4/16.01.1996 emis de, rectificat prin încheierea nr. 7556/12.10.2000 emisă de același birou notarial.
Acest imobil a fost preluat de către stat prin naționalizare conform legii 119/1948 fila 16 - 17 dosar fond).
Această preluare a imobilului a fost abuzivă încă din anul 1948 deoarece s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 11 și 15 din Legea 119/1948 ("preluarea întreprinderilor se realizează cu acordarea de despăgubiri pentru proprietarii întreprinderilor naționalizate" - art. 11, iar mama reclamantului nu se afla în nici una din situațiile prevăzute de art. 15 - nu a fost funcționar al statului și nu se află plecată din țară).
Potrivit art. 6 din Legea 213/1998, imobilul nu a trecut niciodată în domeniul proprietății statului, pentru că statul nu justifică un titlu valabil asupra imobilului.
Deși reclamantul a formulat acțiune în revendicare pentru acest bun imobil - fabrica de bere și teren aferent - încă de la data de 13.08.2002 când s-a înregistrat pe rolul Tribunalului această cauză, totuși, Fabrica de, intrând în lichidare judiciară a vândut prin lichidator imobilul compus din construcții (fila 69 dosar fond după casare) și 6.162. cu prețul de 107.000 euro către SC" SRL
Din raportul de evaluare depus de reclamant (fila 132 dosar fond după casare) reiese o valoare de piață justă necomandată a imobilului în cauză de 1.352.000 lei sau 345.000 euro, preț pe care instanța l-a luat în calcul la stabilirea competenței materiale.
Așa cum a statuat - Secțiile Unite prin decizia în interesul legii nr. 33/9 iunie 2008: ". nu se poate aprecia că existența legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare,căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție", așa a procedat și reclamantul.
Reclamantul și-a precizat cererea sa ca pe o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 - 481. pr. civ. și art. 1 din Primul Protocol adițional.
Art. 1 din Protocolul nr. 1 din 20.03.1952 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 135 din 31. 05. 1994 primul protocol adițional la convenție prevede protecția proprietății în sensul că:
"Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional".
Cum, procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, reclamantul are dreptul să își aleagă temeiul de drept pe care se sprijină pentru obținerea dreptului său în justiție.
În cauzele și precum și Străin contra României, soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, reclamantul a fost recunoscut ca proprietar legitim deoarece instanțele au apreciat ca incontestabil titlul său de proprietate, având în vedere caracterul abuziv al naționalizării.
Cum această preluare a imobilul proprietatea mamei reclamantului și în prezent chiar al reclamantului este abuzivă constituie o preluare fără titlu valabil de către stat ceea ce duce la admiterea primului capăt de cerere al reclamantului astfel cum a fost precizat, în temeiul art. 480 - 481. civil, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așa cum s-a stabilit în cauza Străin contra României, vânzarea de către stat a unui bun ce aparține altcuiva, unor terți, chiar și de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării definitive în justiție a dreptului de proprietate al altcuiva, combinată cu lipsa totală de despăgubire, constituie o privare contrară a art. 1 din Protocolul nr. 1.
De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza, a constatat că statul nu-și respectase obligația sa pozitivă de a reacționa în timp util și cu coerență față de chestiunea de interes general pe care o constituie restituirea sau vânzarea imobilelor trecute în proprietatea sa în temeiul unor decrete de naționalizare.
Incertitudinea generală astfel creată se repercutase asupra reclamantului, care s-a găsit în imposibilitatea de a-și recăpăta întregul său bun.
Totodată instanța reafirmă ca fiind incontestabil titlul de proprietate al reclamantului ținând seama de caracterul abuziv al naționalizării.
Vânzarea bunului reclamantului prin proces verbal de adjudecare de către lichidatorul judiciar al SC" "SA către SC" SRL, îl împiedică pe reclamant să se bucure de dreptul său de proprietate cu atât mai cu cât acestuia nu i s-a acordat nici măcar o despăgubire pentru această privare.
Cum în momentul de față, bunul proprietatea reclamantului se află în mâinile pârâtului SC" "SRL urmează ca această societate, în temeiul art. 480. civil să lase în deplină proprietate și posesie imobilul în litigiu către reclamant.
Articolul 45 al 2 din Legea 10/2001, se referă strict la actele juridice de înstrăinare sau de privatizare realizate mai înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001, iar nu la actele realizate ulterior datei de 14.02.2001.
În articolul II - VI din Titlul I al Legii 247/2005, se prevede expres sancțiunea nulității absolute pentru astfel de acte, buna - credință, neputând fi invocată în cazul acestor acte.
Se observă că pârâta SC" SRL a dobândit imobilul în timpul acestui proces după ce reclamantul a formulat notificare pentru restituirea acestuia.
În condițiile date și conform textelor de lege invocate anterior, urmează să se constate nulitatea absolută a actului de vânzare cumpărate încheiat între pârâții S C" SA prin lichidator și SC la data de 14.07.2006.
Pe cale de consecință, se va dispune radierea dreptului pârâtului SC" SRL din Cartea funciară nr. 4070/
15. Împotriva acestei sentințe a formulat apel la data de 23.07.2009 pârâta prin lichidator judiciar, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună: admiterea apelului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință: în principal, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul că instanța de fond a nesocotit indicațiile instanței de casare (art. 315 Cod proc. civ.); II. într-un prim subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului; III. într-un al doilea subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii excepției calității procesuale pasive a subscrisei societăți comerciale precum și a excepției de inadmisibilitate invocate la fondul cauzei.
În motivarea apelului, se arată următoarele:
Tribunalul Giurgiua pronunțat o sentință cu caracter mixt - dispunând atât pe materia dreptului comun cât și în materie de lege specială, ceea ce a dus la nerespectarea de către Tribunalul Giurgiua indicațiilor instanței de casare (ÎCCJ), stabilite prin intermediul Deciziei nr. 1435/03.03.2008.
În acest sens, Sentința apelată este nelegală și se impune desființare acesteia, ținând cont de dispozițiile exprese ale art. 315 Cod proc. Civ. Astfel, după un ciclu procesual care a fost finalizat printr-o casare cu trimitere spre rejudecare (soluție pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție), Dosarul nr- a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu, în vedere rejudecării fondului.
Cu ocazia casării, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin intermediul Deciziei nr. 1435/03.03.2008, următoarele: faptul că nu este posibilă soluționarea cererii de chemare promovată de către reclamant în judecată în condițiile în care acesta își întemeiază această cererea atât pe dispozițiile art. 480 Cod civil - pe dreptul comun - precum și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 -legea specială. Astfel, ÎCCJ a indicat faptul că o instanță de judecată nu poate soluționa o acțiune cu un caracter mixt, întemeiată atât pe dispozițiile dreptului comun cât și pe cele ale unei legi speciale; astfel fiind, instanța de recurs a apreciat că este necesară precizarea cererii de chemare în judecată sub aspectul temeiului de drept în raport de care urmează a fi soluționată.
Cu toate acestea, astfel cum rezultă din documentele existente la dosarul cauzei, prin cererea precizatoare pe care a formulat-o, reclamantul a menținut aceleași capete de cerere, investind, practic instanța de judecată cu aceleași temeiuri de drept - art. 480 și următoarele Cod civil și Legea nr. 10/2001.
De altfel, în cuprinsul Sentinței apelate, se consemnează exact aceste aspecte, Tribunalul Giurgiu indicând faptul că reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată la termenul din data 02.02.2009.
Mai exact, la pagina 12, paragraful 7 din Sentința apelată, Tribunalul Giurgiu ia act de precizarea reclamantului, consemnând exact capetele de cerere ale cererii de chemare în judecată, astfel cum au fost modificate.
Procedând de o asemenea manieră, Tribunalul Giurgiu nu a dat curs indicațiilor instanței de casare și nu a stabilit cadrul procesual aferent litigiului soluționat, încălcând de altfel și dispozițiile art. 129 alin. 4 și alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Această situație a culminat cu pronunțarea sentinței civile nr. 89/16.06.2009, prin intermediul căreia Tribunalul Giurgiua soluționat o acțiune cu caracter mixt, întemeiată atât pe dispozițiile dreptului comun (art. 480-481 cod civil), cât și pe dispozițiile Legii 10/2001. Or, o asemenea situație este în contradicție evidentă cu cele statuate în decizia nr. 1435/03.03.2008 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție.
Se susține că se impune desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În completarea argumentelor mai sus prezentate, se arată că practica judiciară este unitară cu privire la aspectele semnalate. Astfel, prin intermediul Deciziei nr. 1444 din 15 februarie 2007, înalta Curte de Casație și Justiție, (Secția civilă și de proprietate intelectuală) a statuat următoarele: "Soluția consacrată de art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile citate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe. Prin urmare, modul de interpretare a unui anumit text de lege ori aplicarea unui anumit principiu de drept, în condițiile determinate de instanța de recurs. este obligatorie pentru judecătorii fondului, iar instanța determinată să rejudece cauza nu poate să refuze o atare interpretare sub cuvânt că judecătorii sunt independenți și se supun numai legii."
II. Sentința apelată a fost pronunțată cu nerespectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, fiind nelegală și nemotivată.
În acest sens, sentința apelată a fost pronunțată de către Tribunalul Giurgiu fără a se ține cont de argumentele și temeiurile legale invocate de apelanta societate comercială.
Astfel, aceasta a arătat la fondul cauzei faptul că în raport de precizările formulate de reclamant, precum și în raport de limitele stabilite de Decizia nr.1435 pronunțată în data de 03.03.2008 în dosarul nr- de înalta Curte de Casație și Justiție, capătul de cerere având ca obiect "constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC. și Se. SRL în data de 14.07.2006" capăt de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 20 alin. 1 din HG 498/2003, este neîntemeiat.
În susținerea acestui argument, a arătat faptul că reclamantul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 20 alin. 1 din HG 498/2003, act normativ abrogat prin HG nr. 250/2007.
Mai mult, potrivit art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001: "Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care au fost încheiate cu bună credință".
În plus, cu ocazia judecării fondului litigiului, apelanta societate comercială a demonstrat faptul că:
- procesul verbal de adjudecare nr. 520/08.08.2006, act în temeiul căruia a adjudecat imobilul ce a format obiectul vânzării - imobil situat în-, fost 76, este intabulat în Cartea Funciară nr. 4070/N a Municipiului G, având număr cadastral 3857,
- nu există nici un fel de mențiune cu privire la notarea vreunei interdicții de vânzare a imobilului, sau Ia existența vreunui litigiu înscris în Cartea Funciară cu privire la bunul imobiliar sau la dreptul de proprietate al bunului imobiliar ce a format obiectul actului de adjudecare.
Mai exact, toate aceste argumente erau menite să demonstreze că actul de adjudecare (procesul verbal de adjudecare nr. 520/08.08.2006, act în temeiul căruia rezultă că a adjudecat imobilul ce a format obiectul vânzării) nu a fost niciodată atacat sau contestat de către reclamant. Astfel fiind, solicitarea de nulitatea absolută a acestuia era total nefondată.
Cu toate acestea, Tribunalul Giurgiua ales să admită acțiunea reclamantului, fără a indica însă care sunt motivele concrete care stau la baza acestei soluții.
III. Instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei societate comercială, sens în care sentința civilă pronunțată de Tribunalul Giurgiu este criticabilă și netemeinică.
În acest sens, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a A cu privire Ia capătul de cerere având ca obiect revendicarea imobilului în litigiu.
În susținerea acestei excepții, a arătat faptul că SA. a intrat în procedura falimentului, activul acesteia fiind adjudecat de pârâtul
Or, acțiunea în revendicare este definită ca fiind acțiunea formulată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.
În raport de acest aspect, pentru a putea promova o cerere având ca obiect revendicarea, ar fi trebuit ca reclamantul să aibă calitatea de (pretins) proprietar neposesor, iar pârâtul să fie posesorul (pretins) neproprietar al bunului revendicat.
Or Tribunalul Giurgiu, la soluționarea acestei excepții, ar fi trebuit să țină cont de următoarele aspecte:
- imobilul revendicat nu se află în proprietatea apelantei societăți comerciale
- chiar cum reclamantul susține în cererea sa precizatoare, precum și astfel cum este reținut în considerentele Deciziei nr.l435 pronunțată în data de 03.03.2008 în dosarul nr- de înalta Curte de Casație și Justiție imobilul revendicat de reclamant este în proprietatea și posesia, acesta având legitimare procesual pasivă în ceea ce privește revendicarea imobilului.
De altfel, ÎCCJ indică în cuprinsul deciziei mai sus menționate faptul că instanța de fond trebuie să aibă în vedere la rejudecare faptul că "imobilul în litigiu a fost înstrăinat numitului SC SRL". În același sens, SC SRL a dobândit calitatea de pârât la fondul cauzei ca urmare a dispozițiilor mai sus menționate, precum și a faptului că deține proprietatea imobilului revendicat.
Cu toate acestea, prin intermediul sentinței apelate, instanța a ales să respingă această excepție, procedând contrar celor mai sus menționate și menținând în calitate de pârâtă pe apelanta societate comercială.
Mai mult, deși pârâtele au invocat prin apărările formulate faptul că modalitatea de precizare a acțiunii reclamantului determină inadmisibilitatea acesteia din urmă (având în vedere caracterul mixt al acțiunii reclamantului), instanța a ales să respingă această excepție, oferind o motivare contrară dispozițiilor art. 261 alin. 1 litera 5 din Codul d e procedură civilă.
Or, instanța nu arată care sunt motivele pentru care a ajuns la această concluzie și nu indică probele care au condus la formarea convingerii acesteia. Simpla indicare a unor texte legale cu mențiunea că au fost încălcate nu poate constitui o motivare temeinică a unei hotărâri judecătorești.
De altfel, practica judecătorească susține fără echivoc cele enunțate mai sus. Astfel, ÎCCJ, prin Decizia nr. 1278/06.04.2000 (Secția contencios Administrativ) statuează cu privire la acest aspect următoarele:,Judecătorii sunt datori să arate, in cuprinsul hotărârii, motivele de fapt și de drept in temeiul cărora și-au format convingerea de a pronunța respectiva hotărâre. Fără arătarea motivelor și a probelor nu se poate exercita controlul judiciar. "
Având în vedere toate cele mai sus menționate, se solicită instanței de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună admiterea apelului astfel cum a fost formulat și, pe cale de consecință:
IV. În principal, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere faptul că instanța de fond a nesocotit indicațiile instanței de casare (art. 315 Cod proc. civ.);
Într-un prim subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii acțiunii rec1amantului;
VI. Într-un al doilea subsidiar, schimbarea în parte a hotărârii apelate, în sensul admiterii excepției calității procesuale pasive a apelantei societăți comerciale precum și a excepției de inadmisibilitate invocate la fondul cauzei.
16. Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel la data de 18.08.2009 (data poștei) apelanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului, în numele MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței civile atacate și respingerea acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.
Se arată că la pronunțarea hotărârii instanța de judecată a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale în cauză.
În fapt reclamantul a solicitat instanței, în baza art. 480- 481 Cod civil să îi fie lăsat în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în mun. G,- (fost 34), jud. G, compus din teren în suprafață de 6000 mp. și construcțiile edificate pe acest teren ( fosta fabrică de bere ).
În mod greșit instanța de fond a pronunțat sentința civilă atacată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. În prezenta cauză, calitate procesuală pasivă are Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS ).
După decembrie 1989, fosta întreprindere de stat, prin Legea 15/1990, este reorganizată ca societate comercială cu capital integral de stat. Tot la acel moment s-au emis certificate de atestare a dreptului de proprietate imobiliară pentru societatea comercială născută prin reorganizarea fostei întreprinderi de stat. Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, a doua etapă a privatizării a constat în vânzarea acțiunilor deținute de către stat către persoane particulare, în anul 2004 societatea fiind integral privatizată.
AVAS, conform art. 1 din HG 837/2004, " se organizează și funcționează ca instituție de specialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului". Printre atribuțiile AVAS, așa cum sunt ele stabilite în art. 5 din OUG nr. 23/2004, se numără și "administrarea participațiilor statului, în calitate de acționar/asociat, la societățile comerciale aflate în portofoliul său; " respectiv " vânzarea acțiunilor/părților sociale deținute de stat la societățile comerciale aflate în portofoliul său ."
Având în vedere faptul că unitatea deținătoare a imobilului revendicat a fost o societate comercială cu capital integral privat, în cauză, în calitate de pârât, ar fi trebuit să stea AVAS, ca instituție publică implicată în privatizare, și nu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
În drept, au fost invocate prev. art. 282 și urm. Cod. Pr. Civ.
17. Împotriva aceleiași sentințe a formulat apel la data de 19.08.2009 și apelanta SC " " SRL.
În motivarea apelului, se arată următoarele:
1) Instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor și apărărilor formulate în cauză.
Deși apelanta a formulat întâmpinare pentru termenul din 26.02.2009, întâmpinare în care a invocat excepția necompetenței materiale, a inadmisibilității acțiunii în revendicare imobiliară (drept comun) și lipsei de interes a cererii de constatare a preluării bunului fără titlu, instanța a neglijat efectiv apărările acesteia. Astfel, deși sentința este redactată în cuprinsul a 26 pagini, deși este analizată fiecare cerere a reclamantului ca și toate excepțiile și apărările formulate de SC SA, apărările sale ce cuprind excepții de fond și de formă ce fac imposibilă continuarea judecății au fost efectiv ignorate.
2) Instanța de fond a constatat nulitatea absolută a unui act de vânzare-cumpărare inexistent.
Conform dispozitivului sentinței, a fost anulat actul de vânzare cumpărare încheiat între pârâta și SC SA și apelanta SC " " SRL la 14.07.2006. Dispozitivul sentinței preia cererea reclamantului din precizarea acțiunii, cerere prin care a solicitat constatarea nulității actului din 14.07.2006.
În fapt, așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la 26.02.2009 și cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, la 14.07.2006 s-a adjudecat provizoriu imobilul în litigiu, cu ocazia licitației publice de vânzare.
Acest act de adjudecare provizorie nu reprezintă un titlu de proprietate, denumit act de vânzare-cumpărare de reclamant și de instanță. Actul de proprietate este reprezentat de procesul verbal de adjudecare nr. 520 din 08.08.2006.
3) Tribunalul Giurgiu nu era instanța competentă material să soluționeze pricina. Obiectul cauzei a fost multiplu. Este evident faptul că obiectul principal este reprezentat de cererea de constatare a nulității titlului apelantei și de cererea de restituire a bunului, prin acțiune în revendicare formulată în baza dreptului comun. Apelanta a cumpărat bunul, în baza actului de adjudecare menționat, datat 08.08.2006, prețul bunului fiind de 377.044 lei ( 107.000 euro ). Este evident faptul că valoarea menționată este sub 500.000 lei, competența de judecată fiind a judecătoriei.
Este adevărat faptul că, la dosarul cauzei, după o primă suspendare, fără respectarea principiului contradictorialității, reclamantul a depus o expertiză extrajudiciară care ar stabili o altă valoare a bunului. Este evident caracterul nereal al valorii bunului, stabilită de expert fără respectarea principiului contradictorialității și rară vizionarea bunului (între timp, construcțiile au fost demolate în mod abuziv de persoane necunoscute, practic noi deținând doar terenul).
4) Acțiunea în revendicare, formulată în baza art.480 civ. este inadmisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.1/2009. Art.46 alin.4 din Legea nr.10/2001 statuează în sensul că "persoana îndreptățită (la restituire ) are obligația de a urma calea prevăzută de prezenta lege, după intrarea acesteia în vigoare. Prevederile prezentei legi se aplică cu prioritate". În consecință, textul de lege menționat interzice apelarea la alte dispoziții legale, după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Acțiunea în revendicare este o acțiune în restituire iar Legea nr.10/2001 este legea specială care se aplică cu prioritate, motiv pentru care acțiunea în revendicare pe baza dispozițiilor art.481 civ. devine inadmisibilă.
Nu poate fi primită teza instanței, care preia susținerea reclamantului cu privire la interzicerea accesului liber la justiție pentru reclamant. Aceasta, deoarece nu se contravine dispozițiilor art.21 din Constituția României și nici art.6 din CEDO, reclamantul având acces la justiție în condițiile legii speciale, respectiv Legea nr.10/2001. În acest sens, instanța supremă ca și majoritatea instanțelor din România s-au pronunțat în mod constant. Liberul acces ar fi îngrădit dacă reclamantul nu ar avea deschisă o cale prin care să se adreseze justiției pentru apărarea drepturilor sale.
Acțiunile care pot fi adresate instanțelor sunt reglementate de lege și nu lăsate la liberul arbitru al părții. Prin legislația elaborată după 1990, mai precis prin Legea nr.10/2001, Statul Român a reglementat modul de restituire a proprietăților sau de despăgubire pentru persoanele ale căror drepturi au fost încălcate în perioada anterioară anului 1989.
Este evident faptul că Legea nr.10/2001 este o lege reparatorie, cu dispoziții imperative aplicabile în cazul bunurilor preluate în mod abuziv. Nimeni nu are dreptul să încalce legea și să apeleze la alte dispoziții în condițiile în care art.46 stabilește prioritatea aplicării acestei legi.
5) Așa cum a susținut în întâmpinare, este lipsită de interes legitim cererea de constatare a preluării bunului fără titlu valabil, cu consecința rămânerii proprietății în patrimoniul rec1amantului. Legea nr.10/2001 reprezintă legea specială pentru repararea nedreptăților celor deposedați de proprietate de statul totalitar. Această lege a apărut după Legea nr. 213/1998, lăsând fără aplicabilitate dispozițiile din această lege contrare Legii nr.10/2001.
Prin Legea nr.1/2009 a fost abrogat alin. 2 al art. 2 din Legea nr.10/2001, text care statua în sensul că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrau calitatea de proprietar avută la data preluării. Abrogarea alin. 2 din art. 2 s-a realizat tocmai în ideea punerii în concordanță a dispozițiilor legii.
În consecință, a dispărut temeiul legal care permitea constatarea menținerii calității de proprietar a celui deposedat de statul totalitar fără titlu valabil.
În raport de situația creată, dispare interesul constatării, în baza art. 6 din Legea nr.213/1998, a preluării bunului fără titlu valabil, motiv pentru care nu poate fi admis capătul 1 de cerere.
6) În mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea în revendicare, în baza art.481 civ. fără a compara efectiv titlurile.
Din acest punct de vedere, așa cum am arătat în motivul 1, instanța de fond a neglijat apărările noastre, nu le-a analizat în nici un fel iar din modul de redactare a sentinței rezultă faptul că aceasta nici nu a fost observată ca existentă la dosarul cauzei.
În condițiile menționate la punctele anterioare, instanța nu poate proceda la compararea titlurilor deoarece reclamantul, practic, nu prezintă un titlu de proprietate iar Legea nr.10/2001 interzice apelarea la această modalitate, respectiv revendicarea în baza dreptului comun.
Pe de altă parte, dispozițiile legii ocrotesc proprietatea dobândită de noi, neputând fi obligați la restituirea bunului dobândit cu bună credință, cu respectarea dispozițiilor legii.
Apelanta a dobândit bunul în condițiile în care Tribunalul București Secția a VII-a comercială, prin încheierea din 02.03.2006, pronunțată în dosarul nr-, a dispus vânzarea prin licitație publică a imobilului ce formează obiectul cauzei de față, apelanta dobândind bunul cu ocazia licitației publice din 14.07.2006, în baza procesului verbal de adjudecare nr. 520 din 08.08.2006.
B credință este ocrotită prin lege, reprezentând un principiu de bază ce caracterizează circuitul civil.
Legea nr.10/2001 a fost modificată prin Legea nr.1/2009, mai precis a fost modificat art.45 alin.2 în sensul că actele juridice de înstrăinare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior Legii nr.213/1998, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.
Textul menționat reprezintă practic textul inițial, cu precizarea că acesta fusese modificat anterior prin excluderea situației speciale a celui de bună credință.
În respectarea principiului ca și a punctului de vedere al Curții Constituționale, legiuitorul recunoaște valabilitatea actelor încheiate cu bună credință.
B credință este vădită, neputând să ne îndoim de legalitatea unei hotărâri judecătorești (încheiere) și de caracterul public al vânzării prin licitație, vânzare publică ce dă caracter legal actului de dobândire a proprietății prin adjudecare (este relevant și faptul că autoarea reclamantului a dobândit bunul tot prin vânzare la licitație publică, vânzare neanulată, spre deosebire de actul de vânzare la licitație, act prin care noi am dobândit bunul, cu mențiunea că vânzarea a fost autorizată de o instanță judecătorească).
7) în mod greșit, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare, act prin care a dobândit bunul.
la o parte inadvertența existentă (în sensul anulării actului de adjudecare provizorie și nu a actului efectiv ce reprezintă titlul, motiv distinct de apel), așa cum s-a arătat în cazul motivului 6, actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale ce guvernează modul de realizare a acordului de voință și transferul proprietății. Actul s-a încheiat în mod public, în urma unei licitații și în baza celor dispuse de o instanță judecătorească. Esențială este buna sa credință, neinteresând buna sau reaua credință a celui de la care a dobândit bunul.
Pe de altă parte, apelanta a dobândit bunul de la o persoană de bună credință. Lichidatorul SC SA a acționat în baza unei dispoziții a instanței judecătorești iar vânzarea s-a realizat prin licitație publică, licitație ce putea fi contestată în condițiile legii. Pe de altă parte, actele emise în timpul procedurii falimentului pot fi anulate de judecătorul sindic, dacă sunt încheiate cu nerespectarea legii.
Chiar reclamantul a înțeles să uzeze de calea dreptului comun și nu de dispozițiile legii speciale.
În consecință, acesta nu poate invoca încheierea actului de transmitere a proprietății cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.10/2001, la care nu înțelege să apeleze.
Mai mult, reclamantul nu a notificat SC SA pentru a putea invoca încheierea actului cu rea credință, de o persoană notificată în baza Legii nr.10/2001 și care știa de existența pretențiilor urmașului proprietarului deposedat.
În condițiile în care nulitatea este o sancțiune a nerespectării formelor legale de încheiere a actului juridic, din moment ce actul s-a încheiat cu respectarea dispozițiilor legii și sub supravegherea unui magistrat însărcinat să verifice respectarea acestor norme, este evident faptul că acest capăt de cerere a fost admis în mod eronat.
Deși în sentința pronunțată se reia pe larg conținutul hotărârilor judecătorești pronunțate anterior, sunt neglijate argumentele instanțelor care au soluționat cauza anterior.
În decizia Curții de APEL BUCUREȘTI era motivată în mod amplu buna credință a SC SA, mai precis a acționarului privat care a dobândit bunul de la Statul Român.
În acea decizie, era imputată reclamantului pasivitatea cu privire la actul de privatizare, necontestat, cu consecința menținerii valabilității sale.
În raport de această situație, apare ca inadmisibilă constatarea nulității actului succesiv din moment ce actul de proprietate al SC SA nu a fost contestat de reclamant și a fost recunoscut ca fiind încheiat cu bună credință.
În raport de cele menționate, solicită admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În subsidiar, solicită desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Este evident faptul că, în cazul reținerii necompetenței materiale, se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare, Judecătoriei Giurgiu.
În drept, a invocat prev.art.282 și următoarele din Codul d e procedură civilă.
La termenul din 04.02.2010, Curtea a constatat transmisiunea calității procesuale a intimatului - reclamant către, care a fost introdusă în citativ în calitate de intimată - reclamantă și s-a dispus scoaterea din citativ a intimatului - reclamant, ca urmare a depunerii certificatului de calitate de moștenitor nr. 29/02.10.2009 eliberat de Biroul Notarului Public.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de apel formulate de apelanți, precum și a apărărilor invocate prin întâmpinări, față de ansamblul materialului probator administrat în cauză, Curtea reține următoarele:
Cu privire la apelul formulat de apelanta-pârâtă prin lichidator judiciar, Curtea reține următoarele:
18. Într-un prim motiv de apel, apelanta a susținut că Tribunalul Giurgiua pronunțat o sentință cu caracter mixt - dispunând atât pe materia dreptului comun cât și în materie de lege specială, ceea ce a dus la nerespectarea de către Tribunalul Giurgiua indicațiilor instanței de casare (ÎCCJ), stabilite prin intermediul Deciziei nr. 1435/03.03.2008. În acest sens, sentința apelată este nelegală și se impune desființarea acesteia, ținând cont de dispozițiile exprese ale art. 315 Cod proc. Civ.
Curtea reține că, într-adevăr, cu ocazia casării, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin intermediul Deciziei nr. 1435/03.03.2008, faptul că este necesară precizarea temeiului în drept al acțiunii reclamantului.
Astfel, s-a reținut că, prin acțiunea de sesizare a instanței, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin comparare de titluri să se acorde preferință titlului său și, în final, pârâta SC SA B să fie obligată să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, situat în G,-, fost nr.34, imobil compus în întregul său din teren în suprafață de 6000 mp și construcțiile edificate pe teren, fosta "Fabrică de ".
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 480-481 Cod civil, Legea nr.213/1998 și art.2 alin.2 din Legea nr. 10/2001.
Din conținutul hotărârii recurate înalta Curte de Casație și Justiție a constatat fără nici un dubiu soluționarea cauzei atât în raport de dispozițiile art.480 Cod civil, pe dreptul comun, cât și în raport cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială de retrocedare în această situația, se reține că, instanța la momentul sesizării avea obligația să stabilească cadrul procesual în limitele căruia să se desfășoare judecarea cauzei, respectând principiul disponibilității părților.
Astfel, a reținut ICCJ că în prezenta cauză nu s-a stabilit cadrul procesual, starea de fapt și de drept, participanții în proces, pentru ca apoi, în considerentele hotărârii motivate în fapt și în drept să se arate elementele care au condus la reținerea sau înlăturarea apărărilor părților, cu argumentele necesare și cu argumentele necesare să se pronunțe o soluție legală și temeinică.
Ca urmare a obligației procesuale impuse expres de prima instanță prin încheierea de ședință de la data de 29.01.2009, care la rândul ei își avea sursa în îndrumările date de ICCJ cu ocazia trimiterii cauzei spre rejudecare, la data de 02.02.2009 reclamantul a depus cerere de precizare a acțiunii cu privire la obiectul acțiunii si temeiul de drept, si in contextul introducerii in cauza a SC SRL, solicitând astfel:
1). în temeiul art. 6 din Legea 213/1998 să se constate ca statul a preluat fără titlu valabil imobilul situat in municipiul G,- (fost 34), compus din teren in suprafața de 6000 mp si construcțiile edificate pe acest teren (fosta fabrica de bere ), astfel încât dreptul de proprietate nu a ieșit din patrimoniul său.
2). Comparând titlul său de proprietate cu titlul paratului SC SRL, să fie obligat paratul sa-i lase imobilul in deplina proprietate si posesie, potrivit art. 480 - 481 cod civil si art. 1 din Primul Protocol Adițional al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului si libertăților Fundamentale;
3). Să se constate nulitatea absoluta a actului de vânzare - cumpărare încheiat intre parații SC SA și SC SRL, la 14.07.2006, potrivit art. 21 alin. 5 din Legea 10/2001 si art. 20 alin. 1 din HG 498/2003;
4). Să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată.
Rezultă în mod evident din petitul cererii precizatoare, ca și din motivarea acesteia, că reclamantul a învestit instanța cu un capăt de cerere în revendicare imobiliară, întemeiat pe dispozițiile art. 480-481 din Codul civil, considerații care sunt deopotrivă valabile și pentru cererea conexă.
Se constată că trimiterile din motivarea cererii precizatoare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 se referă la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, nefiind indicat ca temei în drept pentru soluționarea primului capăt de cerere având ca obiect revendicare.
Prin necesitatea precizării temeiului în drept al acțiunii nu se impunea schimbarea petitului, deoarece acesta intră în aspectul de disponibilitate al procesului civil. Astfel, critica apelantei, în sensul că reclamantul a menținut aceleași capete de cerere nu reprezintă o critică de nelegalitate, ci doar o constatare, justă de altfel, referitoare la modul în care a înțeles reclamantul să își administreze procesul.
Dar Curtea constată că în mod corect instanța s-a considerat învestită cu o revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. din Codul d e procedură civilă, fiind înlăturat dubiul existent în primul ciclu procesual, care se referea la problema dacă reclamantul a formulat o acțiune în revendicare sau o cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.
Curtea constată că nu este întemeiată critica apelantei, în sensul că Tribunalul Giurgiu nu a dat curs indicațiilor instanței de casare și nu a stabilit cadrul procesual aferent litigiului soluționat, deoarece prima instanță a respectat întocmai dispozițiile art. 129 alin. 4 și alin. 5 din Codul d e procedură civilă, acordând un termen de judecată special pentru precizarea temeiului acțiunii și soluționând cauza raportat la acest temei.
Faptul că în motivarea sentinței se regăsesc trimiteri la dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu duce la concluzia că prima instanță a soluționat o acțiune cu caracter mixt, întemeiată atât pe dispozițiile dreptului comun (art. 480-481 cod civil), cât și pe dispozițiile Legii 10/2001.
Așa cum s-a statuat anterior, trimiterile la dispozițiile Legii nr. 10/2001 se justifică pe de o parte, prin existența capătului doi de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare iar pe de altă parte, prin faptul că nu se poate face abstracție, în cadrul unei acțiuni în revendicare imobiliară, de regimul juridic al bunului revendicat și de dispozițiile legale referitoare la bunurile naționalizate. Dar, din analiza considerentelor sentinței apelate, se poate constata că prima instanță a avut în vedere regulile art. 480-481 din Codul civil, pentru soluționarea capătului de cerere având ca obiect revendicarea, fiind astfel clarificată problema confuziei din petitul cererii, sesizată abia la instanța de recurs din primul ciclu procesual.
Curtea reține că prima instanță a respectat dispozițiile art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel încât acest prim motiv de apel este nefondat.
19. Într-un al doilea motiv de apel, apelanta susține că sentința apelată a fost pronunțată fără a se ține cont de argumentele și temeiurile legale invocate de apelanta societate comercială.
Astfel, aceasta a arătat la fondul cauzei faptul că în raport de precizările formulate de reclamant, precum și în raport de limitele stabilite de decizia de casare, capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare încheiat între SC. și SC SRL în data de 14.07.2006, capăt de cerere întemeiat pe dispozițiile art. 20 alin. 1 din HG 498/2003, este nefondat.
Curtea va analiza pe rând subargumentele aduse de apelantă în susținerea caracterului nefondat al acestui capăt de cerere.
Cu privire la argumentul că reclamantul și-a întemeiat susținerile pe dispozițiile art. 20 alin. 1 din HG 498/2003, act normativ abrogat prin HG nr. 250/2007, Curtea constată că invocarea în sine a unui text de lege abrogat nu este de natură să ducă la respingerea de plano a unei cereri de chemare în judecată, pentru un considerent strict formal. Mai mult decât atât, se constată că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a cărui anulare se solicita era în vigoare HG nr. 498/2003, iar valabilitatea unui act juridic se apreciază la momentul încheierii acelui act, în raport de legile în vigoare la acea dată.
În plus, HG nr. 250/2007 care a înlocuit HG nr. 498/2003 reia pe aspectul în litigiu prevederile din actul anterior, astfel încât nici măcar nu este vorba despre o abrogare a prevederii legale menționate de apelantă, care a fost preluată din actul vechi în actul nou.
Apelanta invocă ca temei prev. art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, care dispun că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care au fost încheiate cu bună credință.
Curtea constată că în mod corect prima instanță a reținut că articolul 45 alin. 2 din Legea 10/2001, se referă strict la actele juridice de înstrăinare sau de privatizare realizate mai înainte de intrarea în vigoare a Legii 10/2001, iar nu la actele realizate ulterior datei de 14.02.2001, astfel cî în cauza de față este inaplicabil.
Apelanta mai critică sentința pentru motivul că Tribunalul Giurgiua ales să admită acțiunea reclamantului, fără a indica însă care sunt motivele concrete care stau la baza acestei soluții.
Curtea constată că se invocă practic o nemotivare a hotărârii apelate, iar sub acest aspect, reține ca principiu faptul că nu este necesară o motivare exhaustivă pentru a se considera ca fiind îndeplinită cerința legală din art. 261 din Codul d e procedură civilă, dar este necesar și totodată suficient ca instanța să răspundă tuturor motivelor în fapt și în drept invocate de părți; or, Curtea apreciază că prima instanță s-a conformat acestei cerințe și că această critică este nefondată.
Cât privește modul de soluționare a fondului cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare, Curtea reține că în mod corect a reținut prima instanță că articolele II - VI din Titlul I al Legii 247/2005 prevăd expres sancțiunea nulității absolute pentru astfel de acte, buna - credință neputând fi invocată în cazul acestor acte.
Dar aceste prevederi legale trebuie coroborate cu disp. art. 21 alin. 1 și 5 din Legea nr. 10/2001 (art. 20 alin. 1 și 4 în forma în vigoare la data încheierii contractului), potrivit cu care: " imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. ( )Prin excepție de la dispozițiile alin. (1) și (2), în cazul bunurilor deținute de o organizație cooperatistă, persoana îndreptățită poate opta și pentru măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri ori servicii sau despăgubiri bănești."
Potrivit prevederilor art. 20 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptat prin HG nr. 498/2003, în vigoare la data încheierii actului juridic atacat, alin. (1) al art. 20 din lege are semnificații juridice multiple, respectiv: statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane, altele decât cele îndreptățite potrivit legii; ca atare, sunt înlăturate de la aplicare cu privire la aceste bunuri prevederileLegii nr. 64/1995sau aleLegii nr. 213/1998, cu completările ulterioare; indisponibilizarea respectivă operează începând cu data de 14 februarie 2001 chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară; indisponibilizarea acestor bunuri are drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar; restituirea în natură este obligatorie în cazul în care unitatea deținătoare este regie autonomă, societate sau companie națională, societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale ori locale este acționar () sau asociat () majoritar ori de către o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică (orice altă persoană juridică vizează și acele entități de drept public - ministere, prefecturi, Agenția Domeniilor Statului și altele asemenea); societățile comerciale privatizate integral sau cele constituite din inițiativă privată, care au dobândit astfel de bunuri după privatizare sau, după caz, după înființarea lor, nu au obligația restituirii în natură dacă sunt dobânditori de bună-credință.
Actul atacat în prezenta cauză este procesul verbal de adjudecare nr. 520 / 08.08.2006 încheiat cu ocazia adjudecării de către cumpărătoarea SC SRL a activului imobiliar al SC SA. Deși reclamantul a formulat acțiune în revendicare pentru acest bun imobil - fabrica de bere și teren aferent - încă de la data de 13.08.2002 când s-a înregistrat pe rolul Tribunalului această cauză, totuși, Fabrica de, intrând în lichidare judiciară a vândut prin lichidator imobilul compus din construcții (fila 69 dosar fond după casare) și 6.162. cu prețul de 107.000 euro către SC SRL.
Constatând interdicția absolută de înstrăinare, inclusiv prin procedura falimentului, și neaplicabilitatea disp. art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, rezultă că buna credință nu poate salva valabilitatea actului.
Apelanta a mai argumentat faptul că procesul verbal de adjudecare nr. 520/08.08.2006 este intabulat în Cartea Funciară nr. 4070/N a Municipiului G, având număr cadastral 3857 și că nu exista nici un fel de mențiune cu privire la notarea vreunei interdicții de vânzare a imobilului, sau la existența vreunui litigiu înscris în Cartea Funciară cu privire la bunul imobiliar sau la dreptul de proprietate al bunului imobiliar ce a format obiectul actului de adjudecare.
În ceea ce privește primul argument, Curtea constată că efectuarea formalităților de publicitate imobiliară este de natură să asigure opozabilitatea actului juridic translativ de proprietate, dar nu poate valida un act juridic nevalabil; în plus, ambele argumente se referă la buna credință, care, așa cum s-a reținut anterior, nu poate salvgarda actul juridic atacat, în lipsa unei prevederi legale exprese în acest sens.
Astfel, acest al doilea motiv de apel este nefondat.
20. Într-un al treilea motiv de apel, se arată că instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive a apelantei.
Cu privire la această excepție, Curtea reține că prin sentința apelată, prima instanță a statuat că apelanta, chiar dacă este în lichidare la momentul de față, a preluat acest imobil din mâinile proprietarului și l-a deținut până la momentul vânzării sale către SC" " SRL prin actul de vânzare cumpărare încheiat între pârâții SC" SA și SC" SRL din data de 14.07.2006. Atâta vreme cât instanța este investită și cu cererea privind constatarea nulității absolute a actului de vânzare cumpărare, la licitație publică, încheiat între SC" SA și SC" SRL este nevoită să mențină în cauză în calitate de pârâtă și pe SC" SA prin lichidator. Astfel, calitatea procesuală pasivă a pârâtei SC" SA rezultă din existența și acestui capăt de cerere dedus judecății.
Reține astfel Curtea că apelanta a fost menținută ca și pârâtă numai pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare (procesului verbal de adjudecare), astfel că sunt lipsite de obiect sau de interes apelantei, care arată de ce nu are calitate procesuală pasivă pe capătul de cerere având ca obiect revendicare imobiliară, cât timp acesteia nu i s-a reținut calitatea procesuală pasivă pe revendicare.
21. Apelanta critică și soluția dată excepției de inadmisibilitate a acțiunii, deoarece instanța nu arată care sunt motivele pentru care a ajuns la această concluzie și nu indică probele care au condus la formarea convingerii acesteia. Simpla indicare a unor texte legale cu mențiunea că au fost încălcate nu poate constitui o motivare temeinică a unei hotărâri judecătorești.
Curtea reține că, într-adevăr, respingerea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată a fost motivată doar pe disp. art. 315. pr. civ. (deși acestea nu aveau cum să ducă la o astfel de consecință ), precum și pe disp. art. 6 din Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. S-a reținut că, procedând în mod contrar, instanța ar interzice accesul liber la justiție reclamantului, ceea ce contravine flagrant dispozițiilor art. 21 din Legea fundamentală a țării Constituția României, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană Pentru Apărarea Drepturilor Omului și libertăților Fundamentale.
Se constată că apelanta invocă o nemotivare a soluției date excepției, precum și greșita soluționare.
Sub aspectul motivării, Curtea reține că aceasta este corectă, dar nu răspunde tuturor subargumentelor de inadmisibilitate aduse de apelantă. Cu toate acestea, obligația procesuală de a motiva este îndeplinit în cauză, însă Curtea va adăuga și alte argumente celor prezentate de instanța de fond.
Astfel, se invocă în primul rând inadmisibilitatea pentru nerespectarea îndrumărilor instanței de casare, referitoare la temeiul juridic al acțiunii.
Curtea a răspuns acestei critici la punctul nr. 18 din prezentele considerente, cu atât mai mult aspectele invocate neputând duce la o inadmisibilitate a acțiunii.
În al doilea rând, apelanta a invocat inadmisibilitatea în raport de existența unei legi speciale de reparație și a disp. art. 480 din Codul civil.
Cu privire la acest aspect, Curtea reține mai întâi că, prin decizia nr. 33 /2008 pronunțată de ICCJ în recursul în interesul legii, s-a statuat că, atâta timp cât pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 s-a adoptat o lege specială, care prevede în ce condiții aceste imobile se pot restitui în natură persoanelor îndreptățite, nu se poate susține că legea specială, derogatorie de la dreptul comun, s-ar putea aplica în concurs cu acesta. Legea specială se referă atât la imobilele preluate de stat cu titlu valabil, cât și la cele preluate fără titlu valabil (art. 2), precum și la relația dintre persoanele îndreptățite la măsuri reparatorii și subdobânditori, cărora le permite să păstreze imobilele în anumite condiții expres prevăzute [art. 18lit. c),art. 29], așa încât argumentul unor instanțe în sensul că nu ar exista o suprapunere în ceea ce privește câmpul de reglementare al celor două acte normative nu poate fi primit.
Instanța supremă a apreciat că existența Legii nr. 10/2001 exclude, în toate situațiile, posibilitatea de a se recurge la acțiunea în revendicare, căci este posibil ca reclamantul într-o atare acțiune să se poată prevala la rândul său de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional și trebuie să i se asigure accesul la justiție.
Cu toate acestea, instanța supremă nu a stabilitde planoo inadmisibilitate a acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile art. 480 din Codul civil, urmând ca instanțele de judecată învestite cu astfel de cereri să se pronunțe pe fondul revendicării.
Prin urmare, acest al doilea subargument apel legat de greșita soluționare a excepției de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare, este nefondat.
În al treilea rând, apelanta a invocat inadmisibilitatea și față de ipoteza în care reclamantul și-ar fi întemeiat acțiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001.
Față de considerentele reținute la punctul 18 din prezenta motivare, care au constatat că acțiunea în revendicare este întemeiată pe disp. art. 480 din Codul civil, Curtea constată lipsirea de interes a unei astfel de critici.
Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că în mod corect a fost respinsă excepția inadmisibilității de către prima instanță.
Astfel, apelul formulat de apelanta SC SA urmează să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă.
22. Cu privire la apelul declarat de apelantaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUIpentruMINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE,Curtea reține următoarele:
Prin apelul formulat, apelantul a atacat aspectul soluționării excepției lipsei calității sale procesuale pasive, în sensul că a susținut caracterul fondat al acestei excepții și faptul că AVAS ar avea calitate pasivă în cauză.
Curtea constată că din modul de motivare a excepției, aceasta este lipsită de interes.
Astfel, apelanta a arătat că prin cererea de față reclamantul a solicitat instanței, în baza art. 480- 481 Cod civil să îi fie lăsat în deplină proprietate și posesie, imobilul situat în mun. G,- (fost 34), jud. G, compus din teren în suprafață de 6000 mp. și construcțiile edificate pe acest teren (fosta fabrică de bere ). Având în vedere faptul că unitatea deținătoare a imobilului revendicat a fost o societate comercială cu capital integral privat, în cauză, în calitate de pârât, ar fi trebuit să stea AVAS, ca instituție publică implicată în privatizare, și nu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
Or, prima instanță a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român invocată de acesta nu este întemeiată deoarece instanța este datoare să verifice raportul stabilit cu ocazia preluării imobilului de către stat și nu poate face acest lucru fără ca Statul însuși să stea în proces.
Rezultă că Statul Român prin MFP a fost menținut în proces numai pe capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității preluării de către stat, pentru capătul având ca obiect revendicarea nefigurând ca pârât, motiv pentru care aceste critici sunt lipsite de interes.
Ca urmare, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă, și acest apel va fi respins ca nefondat.
Cu privire la apelul formulat de apelanta SC " " SRL, Curtea reține următoarele:
23. Într-un prim motiv de apel, apelanta a invocat faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor și apărărilor formulate în cauză.
Deși apelanta a formulat întâmpinare pentru termenul din 26.02.2009, întâmpinare în care a invocat excepția necompetenței materiale, a inadmisibilității acțiunii în revendicare imobiliară (drept comun) și lipsei de interes a cererii de constatare a preluării bunului fără titlu, instanța a neglijat efectiv apărările acesteia. Astfel, deși sentința este redactată în cuprinsul a 26 pagini, deși este analizată fiecare cerere a reclamantului ca și toate excepțiile și apărările formulate de SC SA, apărările sale ce cuprind excepții de fond și de formă ce fac imposibilă continuarea judecății au fost efectiv ignorate.
Cu privire la acest aspect, Curtea constată că prin sentința apelată au fost respinse excepțiile invocate de pârâta SC prin Lichidator Judiciar privind: tardivitatea modificării petitului acțiunii reclamantului; inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată; inadmisibilitatea acțiunii reclamantului în revendicare; inadmisibilitatea cererii reclamantului de chemare în judecată pe Legea 10/2001; lipsa calității procesuale pasive a SC SA cu privire la revendicarea imobilului; a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român invocată de acesta.
În ceea ce privește excepția de necompetență materială, aceasta a fost soluționată prin încheierea de ședință din 12.05.2009 (fila 159 dosar fond).
Din analiza întâmpinării, nu rezultă că apelanta a invocat în mod expres excepția lipsei de interes, cu atât mai mult cu cât la fila 67 prg. 3 arată că capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului "nu poate fi admis". Curtea apreciază că partea, asistată de avocat, ar fi trebuit să precizeze în mod expres că înțelege să invoce excepția lipsei interesului.
Cât privește excepția de inadmisibilitate, aceasta a fost dezbătută pe larg și analizată de prima instanță prin considerente, nefiind necesară punerea în discuție expresă pentru fiecare subargument de inadmisibilitate, odată cu cuvântul pe fond acordat la prima instanță, apelanta având posibilitatea procesuală de a indica toate temeiurile de inadmisibilitate pe care înțelegea să le folosească.
Astfel, acest motiv de apel este nefondat, instanța pronunțându-se pe toate apărările și excepțiile invocate de apelantă.
24. Apelanta mai invocă faptul că instanța de fond a constatat nulitatea absolută a unui act de vânzare-cumpărare inexistent.
Conform dispozitivului sentinței, a fost anulat actul de vânzare cumpărare încheiat între pârâta și SC SA și apelanta SC " " SRL la 14.07.2006. În fapt, așa cum a arătat în întâmpinarea depusă la 26.02.2009 și cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, la 14.07.2006 s-a adjudecat provizoriu imobilul în litigiu, cu ocazia licitației publice de vânzare. Acest act de adjudecare provizorie nu reprezintă un titlu de proprietate, denumit act de vânzare-cumpărare de reclamant și de instanță. Actul de proprietate este reprezentat de procesul verbal de adjudecare nr. 520 din 08.08.2006.
Cu privire la acest motiv de apel, Curtea reține că la data de 14.07.2007 s-a încheiat procesul verbal de adjudecare provizorie până la primirea răspunsului negativ din partea Consiliului Județean G, instituție beneficiară a dreptului de preempțiune la cumpărare.
La data de 08.08.2006 a fost întocmit procesul verbal de adjudecare definitivă nr. 520 care constituie titlu de proprietate conform art. 120 alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Având în vedere că prin sentința apelată s-a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâții SC SA și SC SRL, menționarea unei date eronate de încheiere a acestui act( data de 14.07.2006 în loc de data de 08.08.2006), reprezintă un aspect ce poate fi îndreptate pe calea unei cereri de îndreptare a erorii materiale, deoarece a fost individualizat actul juridic a cărui nulitate a fost constatată. Numai dacă mențiunea din dispozitiv nu cuprindea suficiente criterii pentru individualizarea actului a cărui nulitate se constatase, acest aspect putea fi invocat.
Prin urmare, și acest motiv de apel este nefondat.
25. În al treilea rând, apelanta invocă faptul că Tribunalul Giurgiu nu era instanța competentă material să soluționeze pricina. Cu ocazia cuvântului pe fondul apelului, apelanta a arătat că nu mai susține acest motiv de apel, motiv pentru care instanța de apel nu se va mai pronunța asupra acestuia.
26. În al patrulea rând, se arată că acțiunea în revendicare, formulată în baza art.480 civ. este inadmisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009.
Cu privire la acest motiv de apel, instanța s-a pronunțat prin considerentele aferente punctului 21 din prezenta motivare, care vor fi avute în vedere și pentru soluționarea acestuia.
În plus, Curtea reține că nu se poate face aplicarea retroactivă a prev. Legii nr. 1/2009 unui litigiu care se născuse anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, cât timp dispozițiile din Legea nr. 1/2009 sunt dispoziții de drept material, iar nu de drept procesual.
27. Apelanta mai invocă faptul că este lipsită de interes legitim cererea de constatare a preluării bunului fără titlu valabil, cu consecința rămânerii proprietății în patrimoniul rec1amantului. Prin Legea nr.1/2009 a fost abrogat alin. 2 al art. 2 din Legea nr.10/2001, text care statua în sensul că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrau calitatea de proprietar avută la data preluării. Abrogarea alin. 2 din art. 2 s-a realizat tocmai în ideea punerii în concordanță a dispozițiilor legii. În consecință, a dispărut temeiul legal care permitea constatarea menținerii calității de proprietar a celui deposedat de statul totalitar fără titlu valabil. În raport de situația creată, dispare interesul constatării, în baza art. 6 din Legea nr.213/1998, a preluării bunului fără titlu valabil, motiv pentru care nu poate fi admis capătul 1 de cerere.
Curtea a reținut deja faptul că nu se poate face aplicarea retroactivă a prev. Legii nr. 1/2009 unui litigiu care se născuse anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, cât timp dispozițiile din Legea nr. 1/2009 sunt dispoziții de drept material, iar nu de drept procesual. O astfel de aplicare ar fi contrară principiului neretroactivității legii civile, consacrat de Constituție.
În schimb, constată că nu este suficientă invocarea de plano a prev. art. 2 din Legea nr. 10/2001 pentru ca acestea să fie considerate și aplicabile, deoarece este necesară verificarea cu privire la aspectul dacă situația de fapt invocată de reclamant se încadrează efectiv în dispozițiile legale care reglementează caracterul abuziv al preluării. Cât timp este necesară o asemenea verificare, rezultă că un capăt de cerere cu un asemenea obiect nu poate fi considerat ca lipsit de interes.
28. Apelanta mai susține că, în mod greșit, instanța de fond a admis acțiunea în revendicare, în baza art.481 civ. fără a compara efectiv titlurile. Se arată că instanța nu poate proceda la compararea titlurilor deoarece reclamantul, practic, nu prezintă un titlu de proprietate iar Legea nr. 10/2001 interzice apelarea la această modalitate, respectiv revendicarea în baza dreptului comun.
Cu privire la acest prim argument, Curtea constată că prima instanță a realizat operațiunea juridică de comparare a titlurilor specifică acțiunii în revendicare, reținând că, potrivit art. 6 din Legea 213/1998, imobilul nu a trecut niciodată în domeniul proprietății statului, pentru că statul nu justifică un titlu valabil asupra imobilului.
A mai reținut prima instanță că, deși reclamantul a formulat acțiune în revendicare pentru acest bun imobil - fabrica de bere și teren aferent - încă de la data de 13.08.2002 când s-a înregistrat pe rolul Tribunalului această cauză, totuși, Fabrica de, intrând în lichidare judiciară a vândut prin lichidator imobilul compus din construcții (fila 69 dosar fond după casare) și 6.162. cu prețul de 107.000 euro către SC" SRL
Au fost avute în vedere disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, cauzele și precum și Străin contra României, soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. S-a reținut că această preluare a imobilului proprietatea mamei reclamantului și în prezent chiar a reclamantului este abuzivă și constituie o preluare fără titlu valabil de către stat, ceea ce duce la admiterea primului capăt de cerere al reclamantului astfel cum a fost precizat, în temeiul art. 480 - 481. civil, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Vânzarea bunului reclamantului prin proces verbal de adjudecare de către lichidatorul judiciar al SC" "SA către SC" SRL, îl împiedică pe reclamant să se bucure de dreptul său de proprietate cu atât mai cu cât acestuia nu i s-a acordat nici măcar o despăgubire pentru această privare.
Cum în momentul de față, bunul proprietatea reclamantului se află în mâinile pârâtului SC SRL a fost admisă acțiunea în revendicare.
Curtea mai adaugă aspectul că practic reclamantul este singurul care are un titlu, respectiv cel al autoarei sale, în timp ce titlul pârâtului a fost anulat prin chiar hotărârea judecătorească apelată în cauza de față, astfel încât și pe regulile de drept comun ale revendicării, suntem în ipoteza reclamantului cu titlu anterior posesiei pârâtului care revendică un imobil de la un pârât fără titlu.
În ceea ce privește argumentul bunei credințe a apelante, aceasta nu poate constitui un criteriu de analiză în cadrul acțiunii în revendicare, cu atât mai mult cu cât nu putea constitui criteriu nici măcar pentru acțiunea în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâtă.
Curtea a reținut deja inaplicabilitatea în speță a prev. art.45 alin. 2 (în forma nemodificată) din Legea nr. 10/2001, ceea ce cu atât mai mult înlătură utilitatea apărării prin buna credință.
Cu privire la aspectul bunei credințe a pârâtului în cadrul acțiunii în revendicare, Curtea reține faptul că, atâta timp cât titlul său de proprietate a fost contestat în justiție și a fost înlăturat, nu poate fi reținută valabilitatea acestui contract de vânzare-cumpărare, astfel că argumentul bunei credințe (care poate produce efecte numai dacă există o dispoziție legală expresă în acest sens) nu este util soluționării cauzei.
Pentru aceste considerente, și acest motiv de apel este nefondat.
29. Apelanta arată că în mod greșit, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a actului de vânzare, act prin care aceasta a dobândit bunul.
Acest motiv de apel a fost analizat, la punctul 19 din prezenta hotărâre.
Curtea a reținut că disp. art. II - VI din Titlul I al Legii 247/2005 trebuie coroborate cu disp. art. 21 alin. 1 și 5 din Legea nr. 10/2001 (art. 20 alin. 1 și 4 în forma în vigoare la data încheierii contractului) și cu art. 20 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 10/2001, adoptat prin HG nr. 498/2003, în vigoare la data încheierii actului juridic atacat.
Actul atacat în prezenta cauză este procesul verbal de adjudecare nr. 520 / 08.08.2006 încheiat cu ocazia adjudecării de către cumpărătoarea SC SRL a activului imobiliar al SC SA. Deși reclamantul a formulat acțiune în revendicare pentru acest bun imobil - fabrica de bere și teren aferent - încă de la data de 13.08.2002 când s-a înregistrat pe rolul Tribunalului această cauză, totuși, Fabrica de, intrând în lichidare judiciară a vândut prin lichidator imobilul compus din construcții (fila 69 dosar fond după casare) și 6.162. cu prețul de 107.000 euro către SC SRL.
Constatând interdicția absolută de înstrăinare, inclusiv prin procedura falimentului, și neaplicabilitatea disp. art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, rezultă că buna credință nu poate salva valabilitatea actului.
Încheierea prin judecătorul sindic a acestui act nu înlătură posibilitatea anulării lui pentru motive de nulitate absolută, și nici nu validează un act lovit de nulitate. Toate apărările legate de buna credință nu sunt relevante, pentru argumentele prezentate la motivele de apel anterioare.
30. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 296 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge apelurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelurile formulate de către apelanta - pârâtăPRIN LICHIDATOR JUDICIAR,cu sediul în B, strada -, nr.31, bloc 4, scara 2, etaj 1, apartament 20, sector 1, apelantaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G,cu sediul în G, șos. B, nr. 12, județul G și apelanta - pârâtă cu sediul în comuna, județul D și cusediul alesla Av. în G,-, județul G împotrivasentinței civile nr. 89/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă,domiciliată în B, B- - de H, nr. 35,.18, sector 1, și cudomiciliul alesla. Av. în B,-,. II, sector 1 și intimații - pârâțiMUNICIPUL G PRIN PRIMARcu sediul în G, județul G șiSTATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELORcu sediul în B,-, sector 5, ca nefondate.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red. AV
Tehnored. AP
8 ex. /sentința civilă nr. 89/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în dosarul nr-
Tribunalul Giurgiu - Secția Civilă
Jud. fond:
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă
