Jurisprudenta revendicare imobiliară. Încheierea /2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 04.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Andreea Vasile
JUDECĂTOR 2: Ileana Ruxandra Dănăilă
JUDECĂTOR 3: Antonela
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de către revizuienții - reclamanți -, și împotriva deciziei civile nr. 319R/04.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru cauzei privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns revizuienta - reclamantă -, reprezentată de avocat G, cu împuternicire avocațială nr. -/24.08.2009, aflată la fila nr. 33 din dosar și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de consilier juridic, cu delegație aflată la fila nr. 37 din dosar și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, reprezentat de consilier juridic, cu delegație aflată la fila nr. 34 din dosar, lipsind revizuienții - reclamanți, și și intimata - reclamantă
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 02.12.2009, prin compartimentul registratură revizuineții - reclamanți -, și au depus note de ședință, într-un singur exemplar și copia certificatului de moștenitor cu nr. de ordine VI 3249/09 de pe urma defunctei, în care se menționează că unicul moștenitor al acesteia este.
Reprezentantul intimatului - pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE depune copia certificatului de grefă eliberat la data de 11.06.2009 în dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru cauzei privind proprietatea intelectuală.
Curtea pune în discuția părților excepția tardivității declarării prezentei cereri de revizuire, invocată prin întâmpinare de către intimatul - pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Reprezentantul intimatului - pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE învederează că potrivit dispozițiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se socotește, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, de la pronunțare, când hotărârile au fost date de instanțe de recurs cu evocarea fondului.
Totodată, apreciază că, din actele dosarului, rezultă că termenul de o lună a fost depășit, întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată la data de 04.06.2009, iar cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, a fost depusă după îndeplinirea termenului legal.
Mai arată că revizuienții - reclamanți au arătat că au fost în imposibilitate obiectivă de a exercita calea de atac a revizuirii în termenul legal, întrucât din dispozitivul hotărârii nu rezultă explicit faptul că s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
Față de cele învederate anterior, arată că aceste mențiuni sunt de natură să inducă în eroare instanța, întrucât din certificatul de grefă depus în copie la acest termen de judecată, rezultă că revizuienții - reclamanți au luat cunoștință la data de 11.06.2009 de conținutul deciziei, cunoscând totodată, că instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Concluzionând, solicită admiterea excepției tardivității declarării cererii de revizuire promovată de către părțile adverse și respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată.
Reprezentantul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicită respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată, cu atât mai mult cu cât, certificatul de grefă depus în copie de către reprezentantul intimatului - pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, a fost solicitat chiar de către reclamanta.
Apărătorul revizuienților - reclamanți -, și formulează concluzii de respingere a excepției tardivității declarării cererii de revizuire, invocată de către intimatul - pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE și solicită admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a acestei căi extraordinare de atac.
În susținerea poziției sale, învederează că potrivit dispozițiilor art. III din Legea nr. 276/2009, hotărârile judecătorești irevocabile se comunică părților, iar hotărârea atacată, ce a fost pronunțată la data de 04.06.2009, a fost comunicată părților pe care le reprezintă la data de 07.08.2009.
Apreciază că termenul de exercitare a căii de atac curge de la comunicarea hotărârii și nu de la pronunțarea acesteia.
De asemenea, arată că revizuienții - reclamanți s-au aflat în imposibilitate obiectivă de exercitare a prezentei căi de atac, având în vedere că din dispozitivul hotărârii atacate nu rezultă explicit faptul că s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune.
Subliniază că admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune nu rezultă decât din considerentele hotărârii, astfel încât revizuienții - reclamanți nu puteau cunoaște această împrejurare de la momentul pronunțării.
Totodată, face trimitere la dispozițiile art. 103 Cod procedură civilă, potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Precizează că revizuienții - reclamanți s-a conformat dispozițiilor art. 103 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea pune în discuția părților admisibilitatea prezentei cereri de revizuire.
Reprezentantul revizuienților - reclamanți -, și învederează că părțile pe care le reprezintă au avut în vedere dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, respectiv instanța a dat ceea ce nu s-a cerut.
Menționează că în anul 1986 s-a născut dreptul la acțiune al revizuienților - reclamanți și subliniază că excepția prescripției nu a fost invocată.
Apreciază că prezenta cerere de revizuire este admisibilă.
Reprezentantul intimatului - pârât MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE solicită respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, motivul invocat de către părțile adverse neîncadrându-se în dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă.
Reprezentantul intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicită respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.
Curtea reține cauza în vederea pronunțării cererii de repunere în termenul de declarare a cererii de revizuire formulată de către revizuienții - reclamanți, asupra excepției tardivității cererii de revizuire și a inadmisibilității revizuirii.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, în raport de dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează să amâne pronunțarea asupra cererii de repunere în termenul de declarare a revizuirii și asupra incidentelor procedurale invocate în cauză.
DISPUNE
Amână pronunțarea asupra cererii de repunere în termenul de declarare a revizuirii și asupra excepțiilor tardivității și a inadmisibilității cererii de revizuire la data de 11.02.2010.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 82R
Ședința publică din data de 11.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de către revizuienții - reclamanți -, și împotrivadeciziei civile nr. 319R/04.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 11.02.2010, când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin deciziacivilă nr. 319 R/04.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-,au fost admise recursurile formulate de recurenții pârâți STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE împotriva deciziei civile nr. 1486 /21.11.2008 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimații reclamanți, și; a fost modificată în parte decizia; au fost admise și apelurile pârâților; a fost schimbată în parte sentința, în sensul că au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 412.534 lei contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 06.12.2004 - 09.05.2006; au fost dați în debit reclamanții cu suma de 27.987,61 lei (taxă de timbru datorată la fond pentru pretențiile de 3.080.109 lei, astfel cum au fost majorate); au fost obligați pârâții la 9.716,86 lei cheltuieli de judecată către reclamanți (taxă judiciară de timbru în limita pretențiilor admise - 7.316,86 lei, onorariu expert - 1.200 lei și onorariu avocat 1.200 lei); au fost dați în debit reclamanții cu suma de 2.991,50 lei taxă de timbru datorată în apel (50 % pentru suma de 279.746 lei); au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.
În motivarea deciziei, s-a reținut în esență că hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii.
Prin sentința civilă nr. 472/12.05.2004 a Tribunalului Prahova, Secția Civilă, s-a admis actiunea reclamanților privind revendicarea imobilului situat în Orașul,-, jud. P, imobil compus din construcție și teren în suprafață de 2899 mp; sentința s-a pronunțat în contradictoriu cu Ministerul Finațelor Publice, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Educației Naționale și cu Consiliul Local, pârâții fiind obligați să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul menționat. Sentința a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 977/7.07.2005 a Curții de Apel Ploiești, Secția Civilă, dată la care a devenit executorie; intimații reclamanți însă, au intrat în posesia efectivă a imobilului la data de 9.05.2006 ca urmare a demersurilor întreprinse pentru executarea silită a titlului executoriu, conform procesului verbal de la fila 46 dosar fond, întocmit în dosar de executare nr. 17/2006 de BEJ.
Din considerentele hotărârilor judecatorești anterior menționate, rezultă că imobilul a intrat fără titlu valabil în proprietatea statului, pe teiul Decretului 92/1950, iar Ministerul Apărării Naționale a exercitat posesia asupra acestuia începând din anul 1986 deoarece potrivit deciziei nr. 618/7.04.1986 emise de de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Jud. Pap rimit spre administrare "fără termen și fără plată", imobilul situat în, Str. -, denumit " " (fila 139 dosar fond); prin aceleași hotărâri anterioare, s-a stabilit identitatea dintre imobilul ce a aparținut autorilor inimaților și cel deținut spre administrare de Ministerul Apărării Naționale, în care a funcționat Liceul Militar.
Aceste chestiuni au fost dezlegate cu putere de lucru judecat prin hotărârile indicate și ele se impun în prezenta cauză ca urmare a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat și constituie premisa demonstrată a prezentei pricini (art. 1201, 1202 Cod civil).
Recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice ca și recurentul Ministerul Apărării Naționale au invocat nelegala respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, fiecare pentru argumente proprii, cele două motive de recurs urmând a fi analizate împreună.
Obiectul prezentei cauze îl constituie obligarea pârâților la contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul redobândit de intimați pentru perioada mai 1986-aprilie 2006, acțiunea fiind înregistrată pe rolul instanței de fond la data de 6.12.2007.
S-a reținut că ambii recurenți au calitate procesuală pasivă în cauză, fiecare dintre ei susținând în mod greșit că această calitate trebuie stabilită în persoana celuilalt, în condițiile în care au fost obligați împreună să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul pentru care în prezent se solicită lipsa de folosință; o concluzie contrară nici nu ar putea fi stabilită în această cauză, întrucât s-ar încălca prezumția de adevăr judiciar de care se bucură hotărârile judecătorești prin care intimaților li s-a recunoscut dreptul de proprietate, hotărâri opozabile ambilor recurenți.
Din aceleași motive, Curtea constată că recurentul Statul Român nu mai poate repune în discuție valabilitatea titlului de care s-a prevalat în acțiunea în revendicare, Decretul 92/1950, aceasta fiind de asemenea, o chestiune deja tranșată în litigiul anterior în care titlurile părților au fost confruntate, astfel că aceste motive de recurs, nu pot fi analizate.
Excepția inadmisibilității acțiunii este un alt motiv de recurs comun formulat de recurenți, prin raportare la dimesiunile obligației de reparație asumate de stat prin adoptarea celor două legi speciale cu o atare finalitate: Legea 112/1995 și Legea 10/2001, acte normative care nu cuprind și dreptul proprietarilor deposedați abuziv în perioada de referință, de a fi despăgubiți și pentru lipsa de folosință.
Soluția instanței de apel este legală, întrucât o soluție contrară ar însemna negarea accesului reclamanților la instanță garantat de prevederile art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, art. 21 din Constituția României ca și o denegare de dreptate în sensul art. 3 din Codul civil.
Recurentul pârât Ministerul Apărării Naționale a mai susținut prin motivele de recurs că cererea de chemare în judecată este o cerere evaluabilă în bani, instanțele anterioare stabilind în mod greșit că aceasta intră sub incidența scutirii de taxă judiciară de timbru în temeiul art. 15 lit. r din Legea 146/1997, reținându-se că ar avea caracter accesoriu față de cererea de restituire a imobilului.
Critica formulată este fondată, întrucât caracterul accesoriu sau incidental al unei cereri reglementat ca o situație distinctă de facilitate fiscală prin dispozițiile art. 15 lit. r din Legea 146/1997, nu se poate reține decât în raport de un cadru procesual preexistent, conturat prin cererea principală.
Prin urmare, Curtea apreciază că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 15 lit. r din Legea 146/1997, după cum nicio altă normă specială nu prevede o asemenea scutire de taxe, temeiul cererii fiind cel de drept comun deja indicat, astfel că taxa judiciară de timbru era datorată în temeiul art. 2 lit. g din actul normativ de referință; de asemenea, este exclusă incidența în cauză a dispozițiilor art. 50 alin. 1 din Legea 10/2001 republicată, întrucât intimații reclamanți nu au obținut restituirea potrivit acestui act normativ, ci prin hotărâre judecatorească definitivă și irevocabilă pronunțată într-un litigiu demarat în anul 1994.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este însă un motiv de recurs întemeiat, excepția fiind una de fond, absolută, peremptorie, al cărei regim juridic permite invocarea sa în orice etapă procesuală, inclusiv de instanță din oficiu.
Asupra acestei excepții intimații reclamanți s-au apărat prin întâmpinarea formulată la motivele de recurs ale Ministerului Apărării Naționale, susținând că cererea lor este întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. cod civil și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, iar pe de altă parte, că dreptul lor la acțiune s-a născut la 9.05.2006 când au intrat în posesia imobilului, iar nu în anul 1986 când susține recurentul.
Aceiași intimați au mai arătat că obligația de restituire a fructelor s-a născut în sarcina pârâților la momentul admiterii acțiunii în revendicare, iar acțiunea formulată la 6.12.2007 este inițiată în termenul de 3 ani calculat conform art. 7 alin. 2 din Decretul 167/1958, aceștia neputând acționa în instanță în scopul reparării prejudiciului decurgând din lipsa de folosință, înainte de recunoașterea calității lor de proprietari prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Curtea apreciază că cererea de chemare în judecată formulată în cauză este o acțiune personală, supusă termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958; prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, conform art. 7 alin. 1 din același Decret, iar regula înscrisă la art. 8 stabilește momentul la care termenul de prescripție începe să curgă pentru situația unei cereri de reparare a unei pagube pricinuite printr-un fapt ilicit.
Așa cum deja s-a arătat, solicitarea de obligare a pârâților la plata contravalorii lipsei de folosință are un fundament delictual, temeiul juridic al cererii fiind art. 998-999 rap. la art. 485 Cod civil, înșiși intimații indicând aceste norme în motivarea cererii de chemare în judecată; și dacă s-ar fi prevalat de dispozițiile art. 480 și urm. Cod civil, așa cum în mod nereal susțin prin întâmpinare, instanța era ținută să identifice temeiul corect al acțiunii și să dea o calificare adecvată cererii; pe de altă parte, deși nu au afirmat-o în mod expres intimații, prin referirea la art. 480 Cod civil, au intenționat să susțină caracterul imprescriptibil al cererii, ceea ce nu poate fi primit, acțiunea de față nefiind una de restituire a imobilului prin echivalent, ci de reparare integrală a prejudiciului cauzat ca urmare a preluării abuzive de stat, fără titlu legal, după restituirea în natură a imobilului, prin solicitarea lipsei de folosință.
Prescripția dreptului material la acțiune este o sancțiune de drept substanțial al cărei efect este chiar stingerea dreptului la acțiune în sens material, corespunzător unui drept subiectiv prescriptibil, astfel încât titularul lui, după împlinirea termenului, nu mai poate obține examinarea cererii sale pe fond și implicit, realizarea dreptului său prin declanșarea mecanismului judiciar; dreptul subiectiv civil și obligația corelativă, după împlinirea termenului de prescripție devin imperfecte, morale.
Se impune în primul rând a se stabili momentul la care s-a născut dreptul material la acțiune al reclamanților, acesta fiind momentul la care pârâții au devenit de rea credință, dată de la care au obligația restituirii fructelor (civile, în acest caz) sau a reparării prejudiciului creat proprietarilor pentru împiedicarea de a le dobândi pentru că au fost lipsiți de atributul posesiei, conform art. 485 Cod civil.
Soluția este indicată de dispozițiile art. 487 Cod civil care prevăd că posesorul încetează a mai fi de bună credință din momentul în care viciile titlului său îi sunt cunoscute. Or, acest moment, este cel al formulării acțiunii în revendicare de autorul intimaților, 28.04.1994, astfel că nimic nu se opunea ca prin cererea formulată la acea dată să fi solicitat și lipsa de folosință printr-un capăt de cerere accesoriu; în plus, se constată că în ce privește reaua credință a pârâților situația a rămas neschimbată și prin urmare, încălcarea a fost una continuă, până la momentul intrării efective a intimaților în posesia imobilului la 9.05.2006, prin executarea silită a hotărâri de restituire.
Prin urmare, nu se poate reține punctul de vedere al intimaților în sensul că dreptul la acțiune s-a născut la momentul recunoașterii dreptului lor de proprietate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, deci, fie la data deciziei din apel (7.07.2005, fila 29 dosar primă instanță), fie cea deciziei pronunțate de instanța de recurs (17.03.2006, fila 35 dosar fond).
De asemenea, este nefondat și punctul de vedere al recurentului în sensul că termenul de prescripție a început să curgă din mai 1986, în aplicarea regulii indicate prin art. 8 din Decretul 167/1958, de când intimații au cunoscut fapta și pe cel care răspunde de ea, fiind suficient a se menționa că în anul 1994 când s-a formulat acțiunea în revendicare de autorul intimaților, acesta nu cunoștea posesorul care a fost indicat ulterior de către Consiliul Local prin depunerea situației juridice a imobilului, cei doi pârâți din cauza de față, fiind atrași în acel proces la date ulterioare, conform încheierii din 3.02.1999 depuse la fila 17 fond, dată la care se constată că Ministerul Apărării avea deja calitatea de parte; la acestea se mai poate adăuga și contextul anilor 1986, astfel că, neputând să formuleze acțiunea în revendicare, reclamanții nu au fost în măsură să declanșeze împrejurarea care îi plasa pe recurenți în poziția de posesori de rea credință.
Așa fiind, acțiunea de față fiind introdusă la data de 6.12.2007, intimații reclamanți au dreptul la obținerea reparării prejudiciului produs prin posesia de rea credință a recurenților, pentru 3 ani înaintea formulării ei, deci de la 6.12.2004.
Pentru determinarea perioadei pentru care urmează a se acorda contravaloarea lipsei de folosință, se pune problema opțiunii între momentul rămânerii definitive a sentinței de retrocedare (7.07.2005, perioada fiind în acest caz: 6.12.2004-7.07.2005)), moment de la care intimații ar fi putut cere executarea silită a acesteia sau data la care a încetat încălcarea în mod efectiv prin predarea posesiei pe cale de executare silită (9.05.2006, situație în care perioada ar fi: 6.12.2004-9.05.2006).
În aplicarea principiilor desprinse din jurisprudența instanței de contencios european, Curtea apreciază că cea de-a doua perioadă este cea care este conformă cu cerințele de echitate, întrucât în repetate situații Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat condamnări pentru încălcarea dreptului de acces la instanță (care include și pretenția legitimă de executare a hotărârii, executarea fiind parte a procesului civil) pentru situații de neexecutare, ori neexecutare integrală, efectivă și concretă a hotărârilor judecătorești (Cauzele, și, etc.); în plus, CEDO a apreciat în mod constat că atunci când debitorul obligației de restituire este o autoritate a statului, ca în speță, aceasta trebuie executată fără a se mai pretinde reclamantului pornirea unor demersuri de executare silită.
Pentru perioada respectivă, 6.12.2004-9.05.2006, potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză (fără a se exclude îmbunătățirile, aspect sub care admiterea apelului reclamanților rămâne parțial neschimbată, însă doar pentru perioada menționată) prejudiciul încercat de reclamanți cu titlu de lipsă de folosință este în sumă de 412.534 lei, prin adiționarea din concluziile expertizei a pozițiilor corespunzătoare acestei perioade (fila 134 dosar fond).
Pentru perioada anterioară momentului 6.12.2004 (mai 1986 - 6.12.2004), pretențiile reclamanților sunt prescrise, potrivit celor anterior arătate, excepția urmând a fi admisă, cu efecte în privința ambelor recursuri, întrucât obligația pârâților este una solidară, cum deja s-a arătat, în baza art. 1003 Cod civil.
Curtea urmează a înlătura ca nefondate și criticile formulate de ambii recurenți cu privire la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și vinovăția.
Fapta ilicită este preluarea imobilului fără titlu valabil din posesia autorilor reclamanților și deținerea lui cu rea credință, după momentul la care viciile titlului statului le-au fost făcute cunoscute prin formularea acțiunii în revendicare; prejudiciul constă în lipsirea reclamanților, pentru perioada validată instanță, de posesia imobilului, cu consecința împiedicării lor de a-i culege fructele civile, deținerea lui de către pârâți cu titlu gratuit neputând fi de conceput, în absența unei convenții cu un atare obiect; legătura de cauzalitate rezultă cu evidență, deoarece dacă imobilul nu ar fi fost în posesia de rea credință a pârâților, intimații l-ar fi putut închiria pentru sumele stabilite prin raportul de expertiză, sume care, fiind stabilite printr-o probă științifică precum expertiza contabilă, nu pot fi apreciate ca speculative; în ce privește vinovăția, răspunderea civilă delictuală este angajată nu numai pentru situația intenției directe sau indirecte ci și pentru culpa levissima, deci chiar atunci când se acționează din imprudență sau cu neglijență, cum este situația recurenților.
Cele din urmă motive de recurs ale recurentului pârât privind greșita respingere a obiecțiunilor sale la raportul de expertiză, se vor respinge ca nefondate, întrucât aceasta este o critică de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, câtă vreme relevanța lor în cauză intra în puterea de apreciere a primei instanțe în fața căreia proba a fost administrată.
Curtea nu a identificat între criticile dezvoltate de recurent, motive care să fie susceptibile de încadrare în ipoteza de nelagalitate prevăzută de art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, astfel că se reține că această normă a fost indicată formal de recurentul Ministerul Apărării Naționale.
Conform celor anterior expuse, în baza 312 alin. 1 și 3 rap. la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea va admite ambele recursuri, decizia fiind nelegală, întrucât instanța chiar din oficiu putea invoca excepția; se va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada arătată, cu consecința modificării în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii și a apelurilor pârâților.
Astfel, se va redimensiona contravaloarea lipsei de folosință, în valorificarea excepției prescripției dreptului material la acțiune; ca urmare a stabilirii caracterului timbrabil al cererii se va face aplicare dispozițiilor art. 20 alin. 5 din Legea 146/1997, după cum s-a arătat deja; se va face aplicarea prevederilor art. 274 Cod procedură civilă în ce privește cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți la fond: taxă judiciară de timbru în limita pretențiilor admise, onorariu de expertiză și onorariu de avocat, la care pârâții vor fi obligați; se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei (cheltuielile de judecată acordate apelanților reclamanți) și sentinței, cu privire la confirmarea soluției asupra excepțiilor soluționate prin sentință.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI secția a IX-a civilă și pentru cauze privind Proprietatea Intelectuală la data de 17.08.2009 (data poștei), revizuienții -, și au formulat cerere de revizuire împotrivadeciziei civile nr. 319R/04.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și cu intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE.
Împreună cu cererea de revizuire, a fost formulată o cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii.
În motivarea cererii de repunere în termen, se arată că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 04.06.2009, dar a fost comunicată revizuienților la data de 07.08.2009. Se invocă prevederile art. III din Legea nr. 276/ 2009 pentru aprobarea OUG nr. 212/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997, potrivit căruia "hotărârile judecătorești irevocabile se comunică părților". Astfel se solicită să se considere modificate implicit prevederile art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, în sensul că termenul curge de la comunicarea hotărârii și nu de la pronunțarea acesteia, indiferent dacă hotărârea s-a pronunțat de instanța de recurs sau de instanțele inferioare.
Se arată de către revizuienți, în subsidiar, că au fost în imposibilitate obiectivă de a exercita prezenta cale de atac, având în vedere împrejurările cauzei. pe de o parte, din dispozitivul hotărârii nu rezultă explicit faptul că s-a admis excepția prescripția dreptului la acțiune, instanța dispunând numai modificarea hotărârii din apel și schimbarea hotărârii din fond.
Pe de altă parte, instanța de recurs nu a admis excepția prescripției, așa cum aceasta a fost invocată și susținută de recurent; acest lucru, care reprezintă de fapt motivul de revizuire, nu rezultă însă decât din considerentele hotărârii, astfel încât nu putea fi cunoscut de revizuienți de la pronunțarea acesteia.
Pe fondul cererii de revizuire, se arată că se solicită admiterea cererii de revizuire și schimbarea hotărârii atacate în parte, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Se arată că recurentul a invocat și a susținut excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că dreptul revizuienților s-a născut în anul 1986, astfel încât prezenta cerere trebuia introdusă până în anul 1989. Împotriva acestei excepții, revizuienții au formulat apărări prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei. instanța, analizând excepția invocată, a constatat că susținerile recurentului sunt neîntemeiate, reținând explicit în considerentele hotărârii faptul că "este nefondat punctul de vedere al recurentului, în sensul că termenul de prescripție a început să curgă din mai 1986".
Totuși, instanța de recurs, deși respinge integral susținerile recurentului, ajunge să admită excepția prescripția dreptului la acțiune, reținând că dreptul material la acțiune s-a născut la data de 28.04.1994, când "nimic nu se opunea ca prin cererea formulată la acea dată să fi solicitat și lipsa de folosință printr-un capăt de cerere accesoriu".
Prin urmare, instanța de recurs, respingând excepția prescripției, așa cum a fost invocată de recurent, a invocat din oficiu excepția prescripției, dar cu alte argumente și a admis această excepție. Or, această situație se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din Codul d e procedură civilă, în sensul că instanța s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.
În drept, au fost invocate prev. art. 322 pct. 2 din Codul d e procedură civilă.
Cererea de revizuire a fost timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
Intimatul MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire ca tardiv introdusă.
Din actele dosarului rezultă că termenul de o lună prevăzut de disp. art. 324 din Codul d e procedură civilă a fost depășit, deoarece decizia atacată a fost pronunțată la data de 04.06.2009.
În susținerea cererii de repunere pe rol, revizuienții au arătat că au fost în imposibilitate obiectivă de a exercita prezenta cale de atac în termenul legal de o lună de la pronunțare, întrucât din dispozitivul hotărârii nu rezultă implicit faptul că s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța dispunând modificarea hotărârii din apel și schimbarea hotărârii din fond.
Mențiunile sunt de natură să inducă în eroare instanța, întrucât din certificatul de grefă anexat în copie, rezultă că revizuienții au luat cunoștință la data de 11.06.2009 de conținutul deciziei. La această dată, revizuienții cunoșteau în mod cert faptul că instanța de recurs a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada mai 1986-06 decembrie 2004. astfel că nimic nu îi împiedica să exercite prezenta cale de atac.
Se mai arată și că cererea de revizuire este inadmisibilă, deoarece motivele invocate nu sunt prevăzute în disp. art. 322 din Codul d e procedură civilă.
Pe fond, se arată că instanța de recurs a procedat în mod corect atunci când a reținut că cererea de chemare în judecată este o acțiune personală, supusă termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă. Instanța de recurs și-a întemeiat soluția pe disp. art. 487 din Codul civil, care prevăd că posesorul încetează a mai fi de bună credință din momentul în care viciile titlului său îi sunt cunoscute. Or, acest moment era cel al formulării acțiunii în revendicare de către autorul reclamanților, 28.04.1994, astfel că prin cererea formulată la acea dată, acesta putea solicita și lipsa de folosință printr-un capăt accesoriu.
În drept, au fost invocate prev. art. 326 alin. 2 din Codul d e procedură civilă.
La data de 02.12.2009, revizuienții au învederat instanței decesul reclamantei, cu unic moștenitor numitul, conform certificatului de moștenitor nr. VI 3249/ 2009 eliberat la data de 09.10.2009 de Tribunalul.
La termenul din 04.02.2010, au fost puse în discuție cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, excepția tardivității cererii de revizuire și admisibilitatea cererii de revizuire.
Asupra cererii de revizuire de față, Curtea constată următoarele:
Ca și ordine de soluționare a incidentelor procesuale, Curtea se va pronunța mai întâi asupra cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, apoi asupra excepției tardivității cererii de revizuire și asupra admisibilității cererii de revizuire.
Cu privire la cererea de revizuire, se constată că revizuienții au invocat în motivarea cererii de repunere în termen, că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 04.06.2009, dar a fost comunicată revizuienților la data de 07.08.2009. Se invocă prevederile art. III din Legea nr. 276/ 2009 pentru aprobarea OUG nr. 212/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997, potrivit căruia "hotărârile judecătorești irevocabile se comunică părților". Astfel se solicită să se considere modificate implicit prevederile art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, în sensul că termenul curge de la comunicarea hotărârii și nu de la pronunțarea acesteia, indiferent dacă hotărârea s-a pronunțat de instanța de recurs sau de instanțele inferioare.
Se arată de către revizuienți, în subsidiar, că au fost în imposibilitate obiectivă de a exercita prezenta cale de atac, având în vedere împrejurările cauzei. Pe de o parte, din dispozitivul hotărârii nu rezultă explicit faptul că s-a admis excepția prescripția dreptului la acțiune, instanța dispunând numai modificarea hotărârii din apel și schimbarea hotărârii din fond.
Pe de altă parte, instanța de recurs nu a admis excepția prescripției, așa cum aceasta a fost invocată și susținută de recurent; acest lucru, care reprezintă de fapt motivul de revizuire, nu rezultă însă decât din considerentele hotărârii, astfel încât nu putea fi cunoscut de revizuienți de la pronunțarea acesteia.
Cu privire la cererea de repunere în termen, Curtea constată că potrivit prev. art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă, termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 2 de la comunicarea hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.
Termenul de revizuire este explicit formulat de legiuitor, ca și curgând de la pronunțare, sub acest aspect legea fiind previzibilă și transparentă, neputând exista vreun dubiu cu privire la momentul de începerii a cursului termenului de decădere al formulării cererii de revizuire.
Prin OUG nr. 212 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobată prin Legea nr. 276 din 7 iulie 2009, s-a prevăzut la art. III că otărârile judecătorești irevocabile se comunică părților.
Revizuienții invocă faptul că nu puteau formula cererea de revizuire, înainte de comunicarea acestei hotărâri, cât timp nu puteau ști numai din dispozitiv faptul că există un motiv de revizuire.
Curtea constată în primul rând că termenul de revizuire este imperativ prevăzut de lege, iar articolul invocat de revizuienți referitor la comunicarea hotărârilor judecătorești irevocabile nu a modificat în mod expres dispozițiile referitoare la curgerea termenului de revizuire, iar o astfel de modificare implicită nu poate fi dedusă din interpretarea textului de lege, deoarece ar fi o interpretare care să contravină legii. O astfel de interpretare ar adăuga la lege, în mod nepermis, dispozițiile legale supuse interpretării fiind suficient de clare.
În al doilea rând, aspectul invocat de revizuienți, referitor la necunoașterea conținutului considerentelor deciziei atacate, nu reprezintă un aspect care să justifice neformularea cererii de revizuire în termen, ci eventual ar putea justifica nemotivarea unei astfel de cereri în termenul de o lună de la pronunțare, urmând ca motivele de revizuire să fie indicate ulterior motivării hotărârii.
În sfârșit, din modul de reglementare a instituției revizuirii, reiese faptul că partea interesată își poate da seama de existența unui motiv de revizuire la îndemâna sa din chiar dispozitivul hotărârii atacate, toate cazurile referindu-se la situații de fapt care sunt reflectate în mod obligatoriu în dispozitivul hotărârilor judecătorești. Prin urmare, acest argument, care ține și de admisibilitatea cererii de revizuire, dar și de motivarea repunerii în termen, nu poate fi reținut de Curtea ca fiind pertinent.
Intimata a arătat prin întâmpinare faptul că, din certificatul de grefă anexat în copie, rezultă că revizuienții au luat cunoștință la data de 11.06.2009 de conținutul deciziei; la această dată, revizuienții cunoșteau în mod cert faptul că instanța de recurs a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada mai 1986-06 decembrie 2004, astfel că nimic nu îi împiedica să exercite prezenta cale de atac.
Curtea nu va reține ca fiind corect acest raționament juridic, deoarece nu prezintă relevanță juridică pentru calcularea termenului de revizuire data la care revizuienții au luat cunoștință de dispozitivul deciziei atacate, cât timp textul legal prevede expres că termenul de revizuire curge de la pronunțare.
Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile legale prev. de art. 103 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondată cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.
Cu privire la excepția tardivității, Curtea constată că decizia atacată a fost pronunțată la data de 04.06.2009, iar cererea de revizuire a fost formulată de revizuienți la data de 17.08.2009 (data poștei), cu depășirea termenului o lună prevăzut de art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, fiind întemeiată excepția tardivității, Curtea nu va mai analiza aspectul admisibilității cererii de revizuire, excepția de tardivitate fiind peremptorie și împiedicând astfel trecerea la judecarea aspectului admisibilității.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 324 din Codul d e procedură civilă, Curtea va respinge cererea de repunere în termenul de revizuire ca nefondată, va admite excepția tardivității și va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de repunere în termenul de revizuire ca nefondată.
Admite excepția tardivității.
Respinge cererea de revizuire formulată de către revizuienții - reclamanți -, și împotrivadeciziei civile nr. 319R/04.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă și intimații - pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.02.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
- -
GREFIER
Red. AV
2 ex. /
decizia civilă nr. 319R/04.06.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IX-a Civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală în dosarul nr-
Jud. recurs:,
Președinte:Andreea VasileJudecători:Andreea Vasile, Ileana Ruxandra Dănăilă, Antonela
