Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 202/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
(Nr. în format vechi 3540/2006)
DECIZIE Nr. 202
Ședința publică de la 03 decembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Andronic
JUDECĂTOR 2: Georgeta Buliga
GREFIER: -
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de prin procurator, SC SA V, SC SA H, SC SA B și SC SA B, împotriva sentinței civile nr.426/bis din 18.04.2006 a Tribunalului Vaslui, pronunțată în dosarul nr.2912/2005--; cauza având ca obiect revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19 noiembrie 2008, susținerile părților consemnându-se în încheierea din acea zi. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru 26 noiembrie 2008 și apoi pentru astăzi.
. termenului de pronunțare, prin serviciul registratură, apelantele SC SA V, la data de 20.11.2008, SC SA B, la 24.11.2008 și SC SA V, la 25.11.2008, au depus la dosar concluzii scrise.
Ulterior deliberării;
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși la data de 15.03.2000 (dosar nr. 532/2000) reclamanta a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și SA solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 0249 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației în sensul radierii suprafeței de 6817,23 mp (din suprafața totală de 37480,30.) care reprezintă proprietatea reclamantei și respectiv Statul Român prin Ministerul Finanțelor, SA și SA V pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1 ha și 35 ari și 80 centiari teren situat în H-.
Prin sentința civilă nr. 2375 din 11.10.2000 pronunțată de Judecătoria Hușis -a dispus în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă suspendarea judecății cererii de revendicare până la soluționarea capătului de cerere privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SA iar în baza art. 158 și art. 3 pct. 1 Cod procedură civilă s-a "declinat în favoarea Curții de APEL IAȘI competentă de soluționare a capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pârâtei SA.
Prin decizia civilă nr. 27/CA din 12.02.2001 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3686 din 15.11.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Secția de contencios Administrativ) s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Agriculturii și Alimentației și SA Bârlad în favoarea Curții de Apel Suceava.
Prin sentința civilă nr. 72 din 7.05.2002 pronunțată de Curtea de Apel Suceavas -a respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu SA Bârlad și Ministerul Agriculturii și Alimentației
Prin decizia nr. 932 din 7.03.2003 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție -Secția Contencios Administrativ, rămasă irevocabilă, s-a anulat recursul declarat de, împotriva sentinței civile nr. 72 din 7.05.2002 a Curții de Apel Suceava ca netimbrat.
La data de 30.05.2006, reclamanta a solicitat repunerea pe rol a cauzei, respectiv a capătului de cerere privind revendicarea.
Totodată, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Huși sub nr. 2264/2003, la data de 26.11.2003, reclamanta a chemat în judecată pârâții Consiliul Local H, SA Bârlad, SC SA V, SA H și SA V, pentru ca acestea să fie obligate să-i lase în deplină proprietate suprafața de 1 ha, 35 ari și 80 centiari teren (Consiliul Local H), suprafața de 6817,23. teren ( SA Bârlad), 800. ( SA V), 2500. ( SA H) și 500. ( SA V).
Prin sentința civilă nr. 72 din 31.01.2005 pronunțată de Judecătoria Vasluis -a admis excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate, invocată de pârâte, s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta prin procurator în contradictoriu cu Consiliul Local H, SA B, H, V și V și s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de V în contradictoriu cu
Prin decizia civilă nr. 340 din 3.06.2005 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIs -a admis apelul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 72 din 31.01.2005 pronunțată de Judecătoria Huși, sentință care a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre soluționare la Tribunalul Vaslui în primă instanță.
Acțiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 10.08.2005 cu nr. 2912/2005.
Prin decizia civilă nr. 426/bis din 18.04.2006 pronunțată de Tribunalul Vasluis -a admis în parte acțiunea civilă formulată de în contradictoriu cu pârâtele Consiliul Local H, SA V, SA B, SA V și Industriale Utilaje SA H, au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate reclamantei, următoarele suprafețe de teren: Consiliul Local H 663,43. SA B - 6625,32.; Industriale Utilaje H - 2224,95. SA V - 2189,54. și SA V 848,96. și o clădire cu destinație de moară, imobile identificate în raportul de expertiză tehnică și schița anexă, care face parte integrantă din hotărâre, au fost respinse excepțiile invocate de pârâte privind inadmisibilitatea acțiunii, a lipsei calității procesuale pasive și a prescripției achizitive și cererea de chemare în garanție a AVAS B invocată de SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În fața instanței, nou investită, părțile au declarat că înțeleg să se folosească de aceleași probe existente la dosar, fiind invocate mai multe excepții după ce acestea au fost invocate și în fața primei instanțe, Judecătoria Huși, asupra cărora se impune ca tribunalul să se pronunțe, după ce toate acestea au fost puse în discuția părților.
Astfel, s-a invocat de către Primăria municipiului H și celelalte pârâte, mai puțin SA V, lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Motivează Primăria municipiului H și Consiliul Local H că terenul revendicat nu se află în posesia lor, de asemenea SA B că s-a dizolvat, rezultând astfel o nouă societate SC SA B care deține terenul revendicat, prin urmare aceasta din urmă trebuia chemată în judecată, iar CC SA V și SC H că în cauză pot avea calitate procesuală pasivă doar AVAS B, aceasta din urmă fiind cea care le-a transmis proprietatea asupra terenurilor revendicate.
Față de această excepție, avându-se în vedere toate probele administrate și cu precădere concluziile expertizei efectuată în cauză prin care au fost identificate terenurile în litigiu și persoanele deținătoare, tribunalul con stată că excepția este neîntemeiată.
În primul rând Primăria municipiului H fiind străină de proces, nu a făcut o cerere valabilă pentru a fi analizată. În privința celorlalte părți, se constată că din moment ce au terenuri în posesie sau proprietate, acestea au calitate procesuală pasivă față de caracterul acțiunii în revendicare.
S-a invocat de asemenea de către pârâtele SA V, SC SA B, introdusă în cauză la cererea reclamantei excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamanta trebuie să uzeze de prevederile Legii nr. 10/2001 în vigoare la data promovării acțiunii în revendicare, fiind o lege specială a cărei aplicabilitate primează față de dispozițiile legii generale, respectiv Codul civil.
Față de această excepție tribunalul urmează aor espinge. A respinge o astfel de acțiune ca fiind inadmisibilă echivalează cu a nu recunoaște competența instanțelor de judecată de a exprima pe fond litigii ca în prezenta cauză, respectiv o revendicare imobiliară, contrar dreptului de acces la instanță, garantat de art. 21 din Constituție și totodată de art. 6 din Convenție, și aceasta în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 10/2001 ca lege specială nu exclude soluționarea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile legii generale, în condițiile art. 484 Cod civil, ci lasă la latitudinea reclamantului de a alege între cele două acțiuni. Pentru aceste considerente, excepția este nefondată și urmează a fi respinsă.
S-a mai invocat pe cale de excepție, de către SA V, excepția prescripției achizitive, susținând că imobilul revendicat s-a aflat în administrarea sa din anul 1967, continuu, netulburat, public și sub nume de proprietar, timp în care a achitat impozitele pe teren și clădiri, dovedind astfel proprietatea asupra terenului.
Și această excepție este apreciată ca fiind nefondată motivat de faptul că aceasta s-a putut afla în situația de a avea un just titlu și deci să se considere adevărat proprietar doar din anul 1999 când a cumpărat imobilul de la AVAS B, termenul de 10 ani nefiind împlinit față de data primului demers în instanță din partea reclamantei.
La celelalte excepții invocate de părți, respectiv al netimbrării acțiunii și al necompetenței materiale, Tribunalul, respectiv Curtea de APEL IAȘI au răspuns.
Pe fondul cauzei, pârâtele nu au fost de acord cu acțiunea reclamantei.
Arată pârâta SC SA că față de natura acțiunii și temeiul pe care și-o întemeiază, reclamanta nu probează pe deplin dreptul său de proprietate, întrucât în lipsa unui plan topografic precis, de natură să individualizeze imobilul, actul de proprietate invocat nu-i poate fi opus, mai mult în condițiile în care așa cum reiese din actele lor, nu există o identitate de adresă și că reclamanta nu a făcut dovada că imobilul în litigiu nu a fost înstrăinat de autorul ei.
Tot această pârâtă a formulat cerere de chemare în garanție a AVAS B, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, va cădea în pretenții, aceasta din urmă să fie obligată la plata față de reclamantă, întrucât la momentul vânzării AVAS a garantat pentru evicțiune față de terți.
SC SA H, a arătat că în condițiile prevăzute de art. 46 din Legea NR. 10/2001 este cumpărătoare de bună -credință.
La rândul ei MP SA B motivează că a devenit proprietara terenului revendicat de reclamantă, în baza Legii nr. 15/1990, nr.HG 945/1990, Legii nr. 18/1991 și nr.HG 834/1991, întrucât în urma verificărilor s-a constatat că a deținut acel teren, fiind-i eliberat certificatul de atestate a dreptului de proprietate seria - nr. 1249/1996 de către Ministerul Agriculturii și Alimentației, care nu a fost anulat în instanță. La divizarea societății menționate, terenul în litigiu precum și moara au intrat în componența patrimoniului SC SA B fiind astfel la rândul ei cumpărată de bună credință.
Din analiza întregului material administrat în cauză, instanța reține în esență că autorul reclamantei a dobândit în anul 1946 prin act autentic suprafața de 1,3580 ha teren în orașul H,- pe care ulterior a edificat o construcție cu destinație de moară și presă de ulei, fiind înscris de Camera de Industrie și comerț ca o firmă comercială.
La momentul apariției decretului de naționalizare, în anul 1950 aceste imobile i-au fost preluate de către stat, proprietarul pierzând posesia imobilelor respective, și ulterior au fost date în administrarea societăților de stat.
Reține însă instanța, așa cum reiese din adeverințele nr. 2801/1993, 2832/2000 emise de Arhivele Naționale - Direcția Județeană V, că nu a existat nici un document oficial privind naționalizarea imobilului descris, astfel că acesta nu a făcut obiectul decretului menționat. În atare situație, preluarea de către stat de la proprietar a bunurilor s-a făcut abuziv și în mod aparte, fără absolut nici un titlu.
Așadar, instanța nu ara a analiza existența vreunui titlu de preluare a bunului și implicit a valabilității acestuia, dacă preluarea s-a făcut într-adevăr în baza Decretului nr. 92/1950 sau a vreunui alt act de preluare, așa încât nu sunt în speță dispozițiile Legii nr. 10/2001, acțiunea promovată de reclamantă, în revendicare pe calea dreptului comun fiind cea legală.
Acțiunea în revendicare se definește ca acțiune reală prin care proprietarul neposesor cere restituirea bunului persoanei care îl posedă, iar principalul efect al unei acțiuni în revendicare este reconfirmarea dreptului de proprietate al reclamantului ca efect retroactiv și obligarea pârâtului de a restitui bunul. Aceasta se realizează raportat la cazul de față, prin compararea titlurilor părților.
Astfel, în condițiile în care preluarea imobilului de către stat s-a făcut fără nici un titlu, în baza unui act normativ legal sau administrativ ci prin simpla preluare fizică, dreptul de proprietate al autorului reclamantei nu a fost legal desființat și din acest drept nu s-a strămutat niciodată la stat ci a rămas în patrimoniul titularului său, al autorului reclamantei, care a pierdut astfel doar posesia. Pe cale de con seci9nță imobilul nu putea face obiectul înstrăinării către terțe persoane, în cauză pârâții.
Aceștia din urmă au preluat în administrare părți din imobilul revendicat, fapt confirmat de instanță prin hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 32/1995 a Judecătoriei Huși, în cazul SA Bârlad, iar mai apoi în proprietate, fără însă a verifica dacă statul avea la acel moment calitatea de proprietar și deci de a putea vinde, astfel că nu se poate constata că aceștia au fost de bună -credință.
În atare condiții, constată instanța că dreptul de proprietate al autorului reclamantei este anterior dobândit decât al pârâților și deci acțiunea fiind întemeiată, în baza art. 494 și urm. cod civil va fi admisă, însă în parte, în raport cu concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.
Se constată astfel, că față de pretențiile reclamantei și situația din teren, suprafețele de teren revendicate nu corespund ca întindere cu cele real deținute de părți, instanța admițând astfel acțiunea reclamantei în limita întinderii terenului conform expertizei, inclusiv construcțiile existente în posesia pârâtelor mai puțin a utilajelor, acestea fiind distruse la data preluării, în 1950.
Referitor la cererea de chemare în garanție, formulată de SA V, așa cum a fost formulată, nu este întemeiată și urmează a fi respinsă.
Pârâta a solicitat, în cazul în care va cădea în pretenții, chemata în garanție, AVAS B, de la care a cumpărat și garantat bunurile revendicate, să fie obligată la plată față de reclamantă. Or, în condițiile în care s-a solicitat revendicarea imobilului, pârâta fiind posesoarea, chemata în garanție nu are nici o obligație în acest sens față de reclamantă răspunzând doar față de pârâtă.
Față de aceste argumente acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, obligând pârâtul la restituirea imobilelor posedate în conformitate cu dispozitivul prezentei hotărâri.
Împotriva sentinței civile nr. 426/bis din 18.04. 2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui au formulat apel reclamanta, prin procurator și pârâtele SC SA V, SC SA H, SC SA B și SC SA
Apelanta, critică sentința instanței de fond arătând că aceasta a reținut greșit în motivare că utilajele revendicate au fost distruse la data preluării, că, clădirea cu destinație moară + utilaje a fost trecută din eroare la SC SA V, deși se află în posesia SC SA B și că din eroare, în dispozitiv nu s-a trecut nicăieri adresa imobilului revendicat, respectiv H,-.
SC SA V critică sentința instanței de fond sub aspectul respingerii excepțiilor invocate și a cererii de chemare în garanție a AVAS. Se arată că cererea reclamantei, întemeiată pe dispozițiile Codului civil și nu pe cele ale Legii nr. 10/2001, lege specială aplicabilă bunurilor preluate abuziv de către stat în perioada comunistă, este inadmisibilă, practica judecătorească fiind constantă în acest sens (vezi și decizia civilă nr. 2601/2003 a Curții Supreme de Justiție). Se mai susține că SC SA V nu are calitate procesuală pasivă în cauză, această societate privatizându-se integral prin cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni de la fostul FPS la data de 10.05.1999, Chemata în garanție, AVAS, fiind succesoarea legală a doar aceasta ar putea avea calitate procesuală pasivă. În aceste condiții trebuia admisă și cererea de chemare în garanție formulate împotriva fostului FPS, cu obligarea acesteia de a face reclamantei ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Pe fondul cauzei, raportat la suprafața de teren pe care reclamanta o revendică de la această intimată, se arătă că societatea are înscrisă în Cartea Funciară a localității H această suprafață în baza unui titlu de proprietate perfectat valabil, care nu a fost anulat de nici o instanță.
Mai solicită intimata -apelantă admiterea excepției de litispendență raportat la faptul că reclamanta a mai formulat o cerere de revendicare, care fiind repusă pe rol cu depășirea termenului prevăzut de lege s-a perimat.
Intimata "" critică sentința Tribunalului Vaslui sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare formulată pe dreptul comun, apelanta-reclamantă trebuind să urmeze procedura specială prevăzută de legea nr. 10/2001, atâta timp cât pretind că imobilul i-a fost preluat abuziv, situație pe care legea enunțată o reglementează. Se mai susține că "" este dobânditor de bună-credință, dobândind terenul în cadrul procesului de privatizare de la. B și care ar trebui să o despăgubească pe reclamantă, Legea nr. 10/2001 prevăzând proceduri speciale de urmat în materia dezdăunării. Mai arată intimata-apelantă că Tribunalul Vaslui în mod greșit a indicat drept cale de atac recursul, raportat la valoarea imobilului, iar pe fondul cauzei sentința este criticabilă, făcându-se trimitere la o acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001, iar pronunțarea făcându-se pentru o acțiune în revendicare bazată pe art. 480 Cod civil.
La rândul lor pârâtele "" și " " critică sentința instanței de fond sub aspectul admiterii greșit pe fondul cauzei a acțiunii în revendicare, și sub aspectul respingerii excepției inadmisibilității.
a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat de reclamanta, admiterea apelului pârâtelor "" H, "" și " " și admiterea în parte a apelului formulat de "" V, în sensul respingerii capătului de cerere privind chemarea în garanție a acestei instituții.
La termenul din 15.11.2006 reclamanta-apelantă a solicitat conexarea la acest dosar a dosarului nr- al Curții de APEL IAȘI.
Verificând actele și lucrările dosarului raportat la motivele de apel formulate și la dispozițiile legale incidente în cauză Curtea constată următoarele:
Astfel, referitor la excepția de litispendență invocată de de "" V, instanța constată că, în ceea ce privește această excepție s-a pronunțat Judecătoria Huși prin sentința civilă nr. 907 din 07.11.2006, în sensul admiterii acesteia. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 221 din 16.05.2007 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI,prin care s-a respins recursul formulat de pârâta ""
Ca urmare, la termenul din 16.01.2008, instanța a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.
Raportat la excepția de perimare, Curtea reține că inițial prin cererea formulată la data de 15.03.2000, reclamanta a chemat în judecată Ministerul Agriculturii și Alimentației și "", solicitând în contradictor cu acestea anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pe numele ultimei și obligarea pârâtelor "", "" V și Statul Român prin Ministerul finanțelor să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1 ha, 35 ari și 80 cta teren situat în H,-. prin sentința civilă nr. 2375/11.10.2000, a fost suspendat în baza disp. art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă capătul de cerere având ca obiect revendicarea până la soluționarea cererii privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis pentru ""
Potrivit art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.
Deci pentru a interveni perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții.
Este adevărat că în speță, judecata a fost suspendată până la soluționarea definitivă a altor pricini (respectiv cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate). Însă, potrivit art. 250 Cod procedură civilă cursul perimării este suspendat atâta timp cât dăinuie suspendarea judecății, dispusă de instanță în cazurile prevăzute de art. 244 Cod procedură civilă.
Termenul de perimare începe așadar să curgă, de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cauza care a pricinuit suspendarea judecății. În speță, cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate care a constituit temeiul suspendării în baza art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă a capătului de cerere având ca obiect revendicare, a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr. 932 Curții Supreme de Justiție - Secția Contencios Administrativ, la data de 07.03.2003.
Cu toate acestea, apelanta-reclamantă a solicitat repunerea cauzei pe rol abia la data de 30.05.2006, deci peste termenul prevăzut de disp. art. 248 Cod procedură civilă, astfel că instanța urmează să constate perimată acțiunea în revendicare formulată de reclamanta, reprezentată prin procurator în contradictor cu pârății " " " B, Consiliul Local H, "" V și ""
Cât privește excepția de inadmisibilitate invocată de intimatele-pârâte instanța reține că reclamanta a formulat în contradictor cuS. " " B, "" V și "" H, o acțiune prin care a solicitat acesteia să-i lase în proprietate terenuri, o clădire și utilaje de moară și panificație.
Acțiunea este formulată la data de 26.11.2003, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Reclamanta nu a uzat de procedura specială instituită de Legea nr. 10/2001 cu privire la regimul juridic al imobilelor preluate abuziv, lege prin care legiuitorul a înțeles să înlocuiască dreptul comun (mai rigid în cadrul acțiunilor în revendicare) și care cuprinde atât norme de drept substanțial cât și reglementarea unei proceduri administrative, prealabile sesizării instanței.
Prin dispozițiile sale Legea nr. 10/2001 a suprimat, practic, posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și fără să diminueze accesul la justiție (cum a reținut Tribunalul Vaslui ) a adus perfecționări sistemului reparator, subordonându-l totodată controlului judecătoresc, prin norme de procedură cu caracter special.
Deci, în acest cadru legislativ nu-și mai pot găsi aplicarea dispozițiile dreptului comun, respectiv art. 480 Cod civil, în cazul acțiunilor având ca obiect imobile naționalizate, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, cum este cazul în speță.
Reglementarea cu caracter special din acest act normativ oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură sau prin măsuri reparatorii, prin echivalent, fiind de imediată aplicare, deoarece interesează ordinea publică, iar dispozițiile codului având un caracter general față de Legea nr. 10/2001, instanța de fond a considerat greșit că ele sunt aplicabile în speță. Numai persoanele exceptate de la procedura Legii nr. 10/2001, precum și cele care din motive independente de voința lor, nu au putut în termenele legale să utilizeze această procedură, au deschisă calea acțiunii în revendicare.
În consecință sunt inadmisibile și acțiunile în revendicare introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 de persoanele care nu au utilizat procedura prevăzută de această lege specială.
Reclamanta-apelantă nu a susținut că ar fi fost împiedicată să uzeze de această procedură, care, evident, ca mijloc procedural, este mai avantajoasă finalizării demersului judiciar al părții.
În acest sens sunt și dispozițiile deciziei în interesul legii pronunțată de, respectiv că, în cazul concursului dintre legea specială și legea generală, se rezolvă în favoarea legii speciale.
Prin urmare, reclamantei punându-i-se la dispoziție o procedură specială de natură a-i recunoaște posibilitatea valorificării dreptului de proprietate încălcat, nu mai are deschisă calea dreptului comun, acțiunea sa în revendicare fiind inadmisibilă, fără ca aceasta să însemne o încălcare a accesului liber la procedurile judecătorești, cum greșit a reținut instanța de fond prin sentința apelată.
Cele constatate anterior fac de prisos analiza pe fond a cauzei, precum și celelalte excepții invocate.
În consecință, date fiind considerentele expuse și având în vedere și disp. art. 294 Cod procedură civilă, Curtea va constata perimată acțiunea în revendicare formulată în contradictor cu pârâtele " " B, Consiliul Local H, "" V și "" H va admite apelurile formulate de "" V, " " B, "" V și "" H, împotriva sentinței civile nr. 426/bis din 18.04.2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o va schimba în parte în sensul că va admite excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă, va păstra restul dispozițiilor sentinței civile apelate care nu contravin prezentei decizii și va respinge apelul formulat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată perimată acțiunea în revendicare formulată de reclamanta, reprezentată prin procurist în contradictor cu pârâtele " " B, Consiliul Local H, "" V și ""
Admite apelurile formulate de "" V, " " B, "" V și "" H, toate prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 426/bis din 18.04.2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o schimbă în parte în sensul că:
Admite excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamanta în contradictor cu pârâții "" V, " " B, "" V și " "
restul dispozițiilor sentinței civile apelate care nu contravin prezentei decizii.
Respinge apelul formulat de reclamanta, prin procurator, împotriva sentinței civile nr. 426/bis din 18.04.2006 pronunțată de Tribunalul Vaslui.
Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 3.12.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
Grefier,
Red. -
Tehnored. /
Tribunalul Vaslui:
15.12.2008
2 ex.-
Președinte:Adriana Elena AndronicJudecători:Adriana Elena Andronic, Georgeta Buliga
