Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.206/
Ședința publică din 31 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, și reclamantul, domiciliat în com., sat G, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1774 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul că, este al doilea termen acordat în recurs; recurentul - pârât a depus la dosarul cauzei întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei în lipsă; recurentul - reclamant a depus întâmpinare.
Curtea constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității recursului declarat de reclamant, invocată din oficiu la termenul anterior, precum și asupra recursului.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, sub nr-;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1774/29.11.2007 a Tribunalului Galați, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative
A fost obligată pârâta către reclamant la recalcularea drepturilor de rentă în funcție de nivelul soldei de grad și funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul începând cu data de 09.11.2004 și la plata diferențelor de drepturi rezultate dintre renta astfel stabilită și cea efectiv încasată.
Au fost respinse pretențiile aferente perioadei 01 martie 2004-08.11. 2004 ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați sub nr- din 9.11.2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative solicitând obligarea acestuia la plata rentei în funcție de solda de grad și de funcție ale unui sublocotenent, începând cu data de 01.03.2004.
În motivare a arătat că potrivit art. 14 din Legea 44/1994 privind veteranii de război beneficiază de o rentă și că urmare a modificării legii prin OUG 12/2004, această rentă trebuia calculată nu doar în funcție de solda de grad, ci în funcție de solda de grad și de funcție la minim ale unui sublocotenent.
Pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind nefondată, motivat de faptul că interpretând art. 141din OUG 12/2004, atât sistematic, funcție de art. 13-14 din Legea 44/1994, dar și din înțelesul notei de fundamentare, rezultă că intenția legiuitorului nu a fost de a egaliza toți veteranii de război sub aspectul cuantumului rentei, ci de a stabili drept criteriu de raportare nivelul soldei de grad și de funcție la minim ale unui sublocotenent.
La dosar au fost depuse înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1774/29.11.2007 Tribunalul Galația admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în comuna, sat G, județul G, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul d e Interne și Reformei Administrative B, cu sediul în B, nr.1A, sector 1.
A obligat pe pârât să plătească reclamantului renta lunară în procent de 25% în funcție de nivelul minim al soldei de grad și al soldei de funcție ale unui sublocotenent din cadrul N, începând cu data de 9.11.2004.
A respins celelalte pretenții aferente perioadei martie -8.11.2004, ca fiind prescrise.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.
Termenul prescripției este de 3 ani, conform art.3 al aceluiași decret.
În consecință, drepturile aferente perioadei 01.03.2004- 8.11.2004, vor fi respinse ca prescrise.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține că reclamantul este îndreptățit la plata unei rente. În cauză nu se pune în discuție procentul de 25% din soldă care i se cuvine reclamantului, ci baza de calcul in funcție de care trebuie calculat acest procent.
Potrivit art. 13 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării până în prezent și dovedesc cu acte legale dreptul solicitat:( )
- cei decorați cu Ordinul, de o rentă lunară echivalentă cu solda de bază a unui sublocotenent, compusă din solda de grad și solda de funcție la minim;
- cei decorați cu Ordinul cu spade, clasa, de o rentă lunară echivalentă cu solda de grad a unui sublocotenent;
- cei decorați cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 75% din solda de grad a unui sublocotenent.
Art. 14 prevede că: de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a), b) și c), dar cărora le-a fost conferită Medalia "Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941 - 1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
Modificarea legii s-a produs prin Ordonanță de Urgență nr. 12 din 23 martie 2004.
În preambulul ordonanței se menționează că scopul ordonanței este acela al aplicării unui tratament egal tuturor veteranilor de război și pentru evitarea unui impact social asupra unei categorii de persoane de vârstă înaintată a căror contribuție adusă pentru apărarea țării este unanim recunoscută, elemente care vizează interesul public și care au caracter de urgență.
După articolul 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins:
"ART. 14^1
Începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii."
Art. 141face referire la renta reglementată de art. 13 și 14 din lege și singura completare se referă la stabilirea bazei de calcul: în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta Ministerul Internelor și Reformei Administrative, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Semnificația noului text introdus prin OUG nr. 12/2004 nu rezultă doar din interpretarea sistematică a art. 13, 14 și 14 indice 1 din Legea nr. 44/1994 ci și din nota de fundamentare.
Intenția legiuitorului nu a fost aceea de a egaliza toți veteranii de război sub aspectul cuantumului rentei la care aceștia sunt îndreptățiți ci de a stabili drept criteriu de raportare nivelul minim al soldei de grad si/sau al soldei de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ap.
Prin OUG nr. 12/2004 s-a urmărit înlăturarea unei inechități prin stabilirea unui criteriu unic de calculare a rentei pentru cei decorați cu astfel de medalii și anume în funcție de solda de grad și/sau solda de funcție la minim ale unui sublocotenent din Ap.
Aceasta nu înseamnă că nu se vor păstra diferențierile justificate între veteranii de război în funcție de categoria din care fac parte, adică în funcție de medaliile sau ordinele care le-au fost conferite, întrucât rentele se calculează după caz în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ap.
A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca nefondată.
A declarat recurs și reclamantul însă motivele nu vor fi analizate întrucât din oficiu, instanța a invocat excepția tardivității acestuia pentru motivele ce vor fi relatate mai jos.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat deoarece sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurentă cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art.304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază acesta este nefondat față de următoarele considerente:
Apreciem corectă soluția primei instanțe și împărtășim același punct de vedere, contrar susținerilor recurentei.
Interpretarea dată de recurentă art. 141din OUG nr. 12/2004 nu se regăsește în textul articolului invocat.
Astfel, textul legal este clar, lipsit de echivoc și prevede că, începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art. 13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de gradșial soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii.
Legiuitorul nu a prevăzut expresia "și/sau", așa cum susține recurenta ci doar cuvântul "și". În aceste condiții, nu putem reține motivele de recurs ca fiind întemeiate, față de normele de interpretare gramaticală a actului normativ și față de faptul că recurenta adaugă la lege.
Nici din interpretarea sistematică a actului normativ nu rezultă o altă situație decât cea reținută de prima instanță și de către instanța de recurs, legiuitorul nu face nici o distincție. Sintagma "după caz" nu este explicată de legiuitor și nu se pot da alte interpretări.
Chiar și din nota de fundamentare a OUG nr. 12/2004 rezultă clar, intenția legiuitorului indicată în ultimele fraze, în care se arată că, prezentul act normativ prevede completarea Legii nr. 44/1994 republicată în sensul că, începând cu luna martie 2004, renta veteranilor de război să se calculeze în funcție de nivelul soldei de grad și a soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Ori, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
Începând cu data de 01 martie 2004, recalcularea rentei veteranilor de război cărora le-au fost acordate ordine și medalii pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă se raportează la nivelul minim al soldei de grad și al soldei de funcție ale unui sublocotenent din cadrul Ap.
Astfel, în nota de fundamentarea a nr.OUG 12/2004, s-a explicat faptul că legiuitorul nu a urmărit modificarea procentelor și soldelor în funcție de care se calculează renta, deoarece veteranii de război îndreptățiți la renta lunară sunt pensionați fie în sistemul public primind pensia de la casele teritoriale de pensie din structurile CNPAS fie în sistemul militar primind pensia de la sau MIRA. În funcție de sistemul de pensii din care făceau parte, veteranii primeai rentele lunare calculate conform dispozițiilor art. 13 și 14 din Legea nr. 44/1994, dar raportate după caz, fie la nivelul soldei de grad și/sau funcție ale unui sublocotenent din cadrul fie la nivelul soldei de grad și/sau funcție din cadrul MIRA.
Astfel, întrucât solda de grad și solda de funcție ale unui sublocotenent din cadrul erau mai mari decât cele ale unui sublocotenent din cadrul MIRA, drepturile veteranilor din aceeași categorie erau diferențiate fără un motiv temeinic, prin simpla apartenență la un sistem sau altul de asigurări sociale.
Prin urmare, prin adoptarea OUG nr. 12/2004, s-a urmărit tocmai înlăturarea acestei inechități, prin stabilirea unui criteriu unic.
În ceea ce privește recursul declarat de reclamantul, acesta este tardiv formulat.
Astfel, potrivit disp. art. 80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs este de 10 zile calculat de la data comunicării hotărârii pronunțată de către prima instanță.
Calculul zilelor se face potrivit regulilor înscrise în art. 101 Cod procedură civilă.
Hotărârea instanței de fond a fost comunicată reclamantului la data de 21.01.2008 așa cum rezultă din dovada de primire și procesul verbal de predare, astfel că termenul legal pentru a putea declara recurs s-a împlinit la data de 01.02.2008.
Cererea de recurs a fost înregistrată la data de 19.02.2008 cu depășirea termenului legal de 10 zile.
Față de aceste considerente mai sus expuse, urmează ca în baza disp. art. 312 alin. 1.Cod Penal civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative și ca tardiv formulat recursul declarat de reclamantul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1774 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Respinge recursul declarat de reclamantul, domiciliat în com., sat G, jud. G, împotriva sentinței civile nr. 1774 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca fiind tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.03.2008.
Președinte, Judecător,
Grefier,
: /14.04.2008
: DC/2 ex/14.04.2008
Fond:/
Asistenți judiciari:/C-tin
CU OPINIE SEPARATĂ
Analizând hotărârea pronunțată în raport de probele dosarului,de dispozițiile legale aplicabile în cauză,de criticile formulate de recurentă, cât și de disp.art.304 și art.3041Cod procedură civilă consider că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, astfel că recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și reformei Administrative este fondat pentru următoarele considerente.
Susținerile instanței de fond în sensul că renta lunară ce se cuvine reclamantului ar trebui calculată în funcție de solda de grad și solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, nu poate fi primită.
Reclamantului, veteran de război,prin Decretul nr.375/1995 i-a fost conferită Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941 -1945".
Art.14 din Legea nr.44/1994, în forma în care era în vigoare în 2002 prevedea că veteranii de război care nu sunt decorați cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art.13 alin.1 lit.a și b, dar cărora le- fost conferită Medalia "Crucea Comemorativă a celui de-al doilea război mondial 1941- 1945" beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 25% din solda de grad a unui sublocotenent.
Întrucât calculul rentei se raporta, fie la solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, fie la solda unui sublocotenent din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative prevăzute de Legea nr.138/1999, iar ulterior au apărut diferențe între aceste solde urmare a faptului că prin OUG nr.2/2004 care a modificat Legea nr.138/1999 s-a majorat solda de grad și de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, între drepturile veteranilor din aceeași categorie, dar aparținând la sisteme de asigurări sociale diferite, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Internelor, Casei Naționale de Pensii, au apărut diferențe, solda de grad și de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale fiind mai mare decât a unuia din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Pentru eliminarea acestei diferențe s-a adoptat OUG nr.12/2004 care după art.14 din Legea nr.44/1994 a introdus art.141care prevedea că "începând cu luna martie 2004, renta lunară prevăzută la art.13 și 14 se calculează, după caz, în funcție de nivelul soldei de grad și al soldei de funcție la minim ale unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, stabilite conform legii".
Deci, dispoziția art.141introdusă prin OUG nr.12/2004 nu modifică disp.art.13 și art.14 din Legea nr.44/1994, ci doar completează aceste articole din lege,în sensul că renta se raportează, folosindu-se sintagma "după caz", fie la solda de grad fie la solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Or, art.141trebuie raportat la modul de calcul al rentei în funcție de felul ordinelor sau medaliilor acordate, așa cum ele sunt menționate la art.13 lit.a și b și art.14 din lege.
Deci diferențierea între veteranii de război în ce privește renta se face în principal în funcție de importanța ordinului sau medaliei acordate, calculul acesteia fiind diferențiat în funcție de ordin sau medalie raportat fie la solda de grad, fie la solda de funcție a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale.
Chiar dacă în cuprinsul art.141nu se folosesc conjuncțiile "și/sau" menționând "soldei de grad și al soldei de funcție" se folosește sintagma,după caz" prin aceasta trimițând la categoriile de distincții, solde și procente menționate în art.13 și 14 din Legea nr.44/1994.
În atare condiții reclamantul este îndreptățit să primească o rentă calculată conform art.14 din Legea nr.44/1994, respectiv în procent de 25% din solda de grad a unui sublocotenent din cadrul Ministerului Apărării Naționale, lucru care s-a și făcut după cum chiar reclamantul menționează în acțiunea civilă formulată, astfel că acțiunea acestuia este nefondată.
Pentru toate aceste motive apreciez că recursul declarat de pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative este fondat potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, astfel că în baza art.312 alin.1, 2 și 3 Cod procedură civilă trebuia admis ca atare cu consecința modificării sentinței civile nr.1774/2007 și în rejudecarea cauzei să se respingă ca nefondată acțiunea civilă a reclamantului.
Urmează a menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate referitor la, respingerea acțiunii civile ca fiind prescrisă pentru perioada martie 2004 - 8 noiembrie 2004.
Referitor la recursul declarat de reclamantul urmează a fi respins ca fiind tardiv declarat el nefiind declarat în termen conform art. 301 Cod procedură civilă.
Recurentul - reclamant a primit hotărârea instanței de fond la data de 21 ianuarie 2008 și a declarat recurs la 19.02.2008 deci cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B, nr. 1, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1774 din 29.11.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.1774 din 29.11.2007 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea civilă a reclamantului, împotriva pârâtului Ministerul Internelor și Reformei Administrative pentru obligarea la plata rentei începând cu data de 9.11.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.
Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1774/29.11.2007 a Tribunalului Galați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31 martie 2008.
Judecător,
: /16.04.2008
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel