Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 208
Ședința publică de la 21 mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Andronic
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Protea
GREFIER: -
Pe rol judecarea cererii de recurs formulată de revizuientul, împotriva deciziei civile nr.84 din 21 ianuarie 2008 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuientul-recurent, iar pentru intimata Asociația de proprietari -P4 răspunde, în calitate de președinte.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul se află la al doilea termen de judecată. Prin serviciul registratură, recurentul a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
În ceea ce privește așa-numita întâmpinare depusă la dosar de către recurent, aceasta urmează a fi calificată drept concluzii scrise.
Nefiind formulate alte cereri și constatându-se cauza în stare de judecată, se dă cuvântul părților cu privire la excepția inadmisibilității recursului.
Recurentul își susține cererea formulată motivat de împrejurarea că litigiul nu a fost corect soluționat. că nu a fost obligat, printr-o hotărâre judecătorească la plata penalităților, ci doar a cheltuielilor de întreținere. Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului nr.5005/2001, s-a hotărât obligarea sa doar la plata cheltuielilor de întreținere restante, nu și a penalităților de întârziere. A căzut de acord cu plata penalităților, dar cu condiția ca acestea să se facă de către cei vinovați. Pentru refuzul de a-i fi încasate cheltuielile de întreținere restante, a fost nevoit să se adreseze executorului judecătoresc, iar suma datorată în sumă de 11.000.000 lei a fost achitată integral, plata fiind făcută la CEC prin foaie de vărsământ. S-a adresat și instituțiilor abilitate, pentru a fi sprijinit în primirea de către asociație a sumelor datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere restante. În acest sens depune la dosar adresa 6824/270A/24.04.2001 a Prefecturii Județului I, nr. - a Guvernului României și nr.3431/22.04.2005 a Instituției prefectului Județului Refuzul de a i se încasa cheltuielile de întreținere a fost condiționat de plata fondului de rulment. Susține că și-a achitat în întregime debitul restant. Constant, și-a manifestat disponibilitatea de a plăti cheltuielile de întreținere, dar a întâmpinat refuzul din partea asociației de a-i încasa debitul datorat. În ceea ce privește penalitățile de întârziere, nu le datorează. Pe de altă parte, cuantumul acestora, după un calcul corect nu pot fi de peste 8 milioane lei, ci de peste 6 milioane lei. Pentru motivele arătate, cere admiterea recursului și casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare.
Reprezentantul intimatei, cere să se admită excepția; recurentul neavând deschisă calea recursului.
Cauza rămânând în pronunțare, declarându-se dezbaterile închise, după deliberare;
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin decizia civilă nr. 1651 din 26.09.2007 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Iașis -a respins recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 3014/20.03.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. 15324/2006, sentință care a fost menținută.
Pronunțându-se astfel, instanța de recurs a reținut următoarele considerente:
Reclamantul este membru al asociației de proprietari - pârâte și între aceste părți există un conflict început încă din anul 2000 legat de achitarea cheltuielilor de întreținere aferente apartamentului reclamantului.
Deoarece cheltuielile de întreținere nu au fost plătite de reclamant, pârâta l-a acționat în judecată.
Prin sentința civilă nr. 15994/15.11.2000 pronunțată în dosarul nr. 18906/2000 a Judecătoriei Iași, reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 2.428.457 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2000 - august 2000 (fila 151 dosar).
Prin sentința civilă nr. 16535/3.10.2001 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 5005/2001, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1129/13.03.2002, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 2038/2002 (filele 54 - 56 dosar), reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 3.633.301 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei septembrie 2000 - ianuarie 2001, fiind respins capătul de cerere privind obligarea la plata penalităților de întârziere, deoarece au reținut instanțele de fond și recurs, s-a făcut dovada că acesta a vrut să achite sumele ce le datora.
Prin sentința civilă nr. 18819/23.09.2002 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 4978/2002, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 647/18.04.2003 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul 2390/2003 (filele 173-174 dosar) reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 8.203.672 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei ianuarie 2001 - martie 2002.
Sumele din hotărârile judecătorești sus-menționate au fost încasate de pârâtă, în urma declanșării procedurii executării silite, conform legii.
Reclamantul a formulat cerere de revizuire a sentinței civile nr. 18819/23.09.2003, pronunțată în dosarul 14978/2002 al Judecătoriei Iași și care a fost menținută prin decizia civilă nr. 647/2003 a Tribunalului Iași, pronunțată în dosarul nr. 2390/2003 și prin care reclamantul a fost obligat la plata penalităților de întârziere de 8.203.672 lei, dar prin sentința civilă nr. 8510/1.09.2003 pronunțată în dosarul 9450/2003, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 459/22.09.2004, irevocabilă, pronunțată în dosarul 4744/2004 de Tribunalul Iași, cererea de revizuire este respinsă ca tardivă.
Potrivit dispozițiilor art. 1092 Cod civil, orice plată presupune o datorie.
În speță, nu sunt întrunite condițiile plății nedatorate, anume cele referitoare la existența datoriei și că plata să fie făcută din eroare și nici cele referitoare la îmbogățirea fără justă cauză.
Reclamantul a plătit suma pe care solicită să-i fie restituită, urmare obligării sale prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în urma exercitării căilor de atac ordinare și extraordinare, a recursului, respectiv a revizuirii.
Temeiul legal al existenței sau inexistenței datoriei între reclamant și pârâtă a fost verificat de către instanța de judecată, inclusiv prin exercitarea căilor legale de atac mai sus-menționate, încât instanța, în cauza de față nu are legitimitatea verificării existenței sau inexistenței unei asemenea datorii.
Susținerile reclamantului cum că, printr-o hotărâre judecătorească anterioară a fost absolvit de plata datoriei, de asemenea pot fi verificate pe calea extraordinară a revizuirii și din acest punct de vedere instanța de judecată s-a pronunțat prin decizia civilă nr. 459/22.09.2004 a Tribunalului Iași în dosarul 4744/2004, cu ocazia soluționării cererii de revizuire.
A concluzionat instanța că de esența plății nedatorate, precum și al îmbogățirii fără justă cauză, este inexistența unei datorii din punct de vedere juridic,în raporturile dintre părți.
În speță însă, plata sumei de 8.500.000 lei de către reclamant, s-a făcut în baza unui titlu executor, intrat în puterea lucrului judecat care stins raportul juridic dintre părți conform constatărilor făcute de instanța de judecată, în mod irevocabil, printr-o hotărâre judecătorească ce se prezumă în mod absolut că a găsit și consacrat adevărul care se impune în câmpul relațiilor juridice dintre părți.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul - revizuent .
Prin decizia civilă nr. 84 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Iași s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de împotriva deciziei civile nr. 1651/26.09.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
Pentru a hotărî astfel se rețin următoarele:
Examinând motivele invocate în cererea de revizuire, instanța constată că în raport de aspectele și temeiurile de drept invocate aceasta este inadmisibilă.
Reclamantul - recurent reiterează aspecte de fond care au fost relevate și susținute prin considerentele sentinței civile pronunțate de către instanța de fond, respectiv sentința civilă nr. 3014/20.03.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, cât și prin decizia Tribunalului nr. 1651 din 26.09.2007 a cărei revizuire se cere.
Deși revizuientul face inițial trimitere și la disp. art. 322 pct. 2 din verificarea motivelor de recurs invocate rezultă că instanța a analizat corect fiecare motiv invocat, dar revizuientul este nemulțumit de soluționarea pe fond a cauzei, reiterând motivația din cererea formulată inițial de chemare în judecată și încercând să impună instanței concluziile și considerentele pe care acesta le apreciază că fiind cele potrivite în speța dedusă judecății.
Cum instanța de recurs s-a pronunțat motivat asupra tuturor lucrurilor cerute (asupra tuturor capetelor cererii de recurs) și nu a excedat cu nimic prin considerentele exprimate, față de cadrul procesual declanșat de recurentul - reclamant, în cauză nu se conturează motivul de revizuire invocat, o atare cerere formulată într-o cale extraordinară de atac fiind inadmisibilă.
În consecință se va respinge cererea de revizuire formulată de reclamantul - împotriva deciziei civile nr. 1651/26.09.2007 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- ca fiind inadmisibilă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuientul solicitând admiterea recursului deoarece temeiurile acțiunii sale au fost dovedite, iar recurentul nu datorează nici o sumă intimatului.
Instanța a pus în discuție, la termenul din 21 mai 2008, excepția de inadmisibilitate a recursului, excepție ce va fi avută în vedere la soluționarea cauzei.
Prin decizia recurată s-a soluționat irevocabil cererea de revizuire formulată de revizuent împotriva deciziei nr. 1651 din 26 septembrie 2007 Tribunalului Iași, decizie pronunțată în recurs. Potrivit art. 328 alin. 1 Cod procedură civilă hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea recurată.
Or, în speță, hotărârea supusă revizuirii a fost o decizie pronunțată în recurs, deci irevocabilă.
Drept urmare, potrivit art. 328 Cod procedură civilă împotriva hotărârii dată în soluționarea cererii de revizuire a unei decizii irevocabile nu se mai poate exercita vreo cale de atac.
Drept urmare recursul de față fiind inadmisibil va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de împotriva deciziei civile nr. 84 din 21.01.2008 a Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex.
11.06.2008
Tribunalul Iași
Jud. -
Jud.
Jud.
Președinte:Adriana AndronicJudecători:Adriana Andronic, Elena Gheorghiu, Georgeta Protea