Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ -. 21/A/2010
Ședința publică din:03.02.2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Andrea Chiș
JUDECĂTORI: Andrea Chiș, Ana Ionescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare, apelul formulat de reclamanta C -. VIII împotriva sentinței civile nr. 564 din 29 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimații pârâți CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C N, PRIMARUL MUNICIPIULUI C N, MUNICIPIUL C N, având ca obiect revendicare imobil.
La apelul nominal făcut în cauză se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.01.2010, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 564 din 29.09.2009 a Tribunalului Cluja fost respinsă excepția nelegalei timbrări invocată de către pârâți; a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâților Primarul municipiului C-N și Consiliul local al municipiului C-N, invocată din oficiu; fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâți și, în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către reclamanta C nr. VIII, împotriva pârâtului Municipiul C-N, ca fiind inadmisibilă.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea civilă formulată de către reclamanta C nr.VIII împotriva pârâților Consiliul local al municipiului C-N și Primarul municipiului C-N, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj -N și soluționată prin sentința civilă nr. 6206/19 mai 2008.
Prin decizia civilă nr. 241/A/14.04.2009 a Tribunalului Cluja fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Cluj -N pentru soluționarea cauzei în primă instanță, au fost admise apelurile declarate de pârâții Consiliul Local al municipiului C-N, Primarul și Municipiul C-N prin Primar și, în consecință sentința civilă nr. - mai 2008 fost anulată, stabilindu-se competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Cluj.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că raportat la disp. art. 15 lit. r din Legea nr.146/1997 conform căruia "cererile introduse de proprietar sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidente sunt scutite de taxe judiciare de timbru", că excepția nelegalei timbrări este neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a primarului și a consiliului local, tribunalul a admis-o având în vedere că potrivit art.21 din Legea nr.215/2001 doar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice cu capacitate deplină și patrimoniu propriu, putând sta în consecință în judecată. Celelalte organe nu au această abilitate, situație în care acțiunea promovată împotriva acestora a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără capacitate procesuală de folosință.
Excepția inadmisibilității acțiunii a fost analizată de instanța de fond din perspectiva nr.OUG94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, care a reținut că raportat la disp. art.1 alin.1 și 3, pentru imobilele preluate abuziv de la cultele religioase, fără titlu, (speța de față se încadrează în situația preluării fără titlu, reclamanta prevalându-se de inexistența titlului de preluare, imobilul fiind în administrarea Consiliului local al municipiului C-N și înscris în cartea funciară, în favoarea Parohiei), există o lege specială de restituire, care are prioritate în aplicare, potrivit principiului specialia generalibus derogant, situație în care acțiunea promovată în temeiul art.480 cod civil este inadmisibilă, fiind promovată în temeiul dreptului comun.
Pentru identitate de rațiune, considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție care au stat la baza pronunțării Deciziei nr. 33/09 iunie 2009, prin care s-a stabilit cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 că, "concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale conform principiului amintit anterior, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială", sunt pe deplin aplicabile.
În consecință, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile nr.OUG94/2000 nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv dispozițiile art.480 din Codul civil, apreciindu-se că doar persoanele exceptate de la acest act normativ, precum și cele care din motive independente de voința lor nu au putut să utilizeze această procedură în termenele legale, au deschisă calea acțiunii în revendicare.
Reclamanta nu a relevat nici unul dintre aceste motive.
De asemenea, s-a stabilit că, prin respingerea ca inadmisibilă a unei asemenea acțiuni, reclamantul nu ar fi privat de accesul liber la justiție, prin încălcarea art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece și în materia imobilelor preluate abuziv de la cultele religioase, procedura administrativă prealabilă poate fi cenzurată de către instanță, conform prevederilor art.3 alin.7.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal reclamanta, solicitând desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Apelanta a criticat sentința pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând următoarele:
În ce privește excepția lipsei capacității de folosință al pârâților Consiliul Local al municipiului C-N și Primarul mun. C-N, apelanta invocat disp. art. 20 alin. 1 și art. 23 din Legea nr. 215/2001, texte de lege care conformă existența capacității de folosință a celor doi pârâți raportat la situația din speță, unde pârâții sunt cei care administrează imobilul proprietatea reclamantei înscris în Cf 664 nr. top 8/1.
În ce privește existența capacității de folosință Primarului mun. C-N, apelanta a invocat disp. art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, persoane fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
În ce privește inadmisibilitatea acțiunii reținută de instanța de fond, apelanta a arătat că instanța de fond nu a analizat efectele ulterioare urmării căii legii speciale. procedurilor instituite de OUG nr. 94/2001 nu poate conduce la pierderea dreptului subiectiv de proprietate în raport cu caracterele acestui drept, consacrat în legislația comună și în art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție.
de care pleacă textele din codul civil și din OUG nr. 94/2001 sunt diferite și anume: un drept de proprietate care nu ieșit niciodată din patrimoniul proprietarului, reconstituirea unui drept de proprietate cu efecte pentru viitor, astfel că regula "specialul derogă de la general" nu poate fi aplicată.
Din disp. art. 6 alin. 1, 2 și 3 din Legea nr. 213/1998 rezultă că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, putând exercita acțiunea în revendicare, jurisprudența constituțională confirmând că în toate cazurile în care titlul nu este valabil statul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului și, prin urmare dreptul de proprietate al persoanei deposedate nu s-a stins niciodată, nefiind desființat legal.
În condițiile în care nicio dispoziție a OG nr. 24/2001 nu suprimă acțiunea în revendicare, refuzul dreptului de opțiune între acțiunea în revendicare de drept comun și procedura prevăzută de legea specială, constituie o încălcare a dreptului de acces la o instanță, așa cum este prevăzut în art.6 alin. 1 din convenție, iar respingerea ca inadmisibilă a acțiunilor în revendicare imobilelor preluate fără titlu constituie și o încălcare a art. din Protocolul adițional nr. 1 la convenție.
Raportat la jurisprudența CEDO, reclamantul dovedește că este titularul unui interes patrimonial recunoscut în dreptul român, fiind protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. Cum, în speță, singurul drept de proprietate existent asupra imobilului în litigiu este cel al reclamantei, drept ce nu a ieșit niciodată din patrimoniul ei, are prioritate în aplicare Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în prezenta acțiune în revendicare pe dreptul comun, având în vedere că nu se aduce atingere vreunui alt drept de proprietate sau securității raporturilor juridice. În sprijinul acestei soluții vin chiar disp. art.4 alin. 4 din OUG nr. 24/2001, potrivit cărora, în absența unei probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, act care în speță nu există.
Prin întâmpinarea depusă, Municipiul C-N s-a opus admiterii apelului, arătând că potrivit disp. art. 1 alin. 9 și art. 4 din OUG nr. 94/2000, cererile de retrocedare se depun la comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase, termenul stabilit de legiuitor pentru depunerea cererii fiind un termen imperativ de decădere.
Imobilul în litigiu a făcut obiectul cererii de revendicare dispusă în temeiul OUG nr. 94/2000 de către reclamantă, cererea aflându-se în faza de soluționare.
Intimatul a mai arătat că, raportat la disp. art. 21 și art. 36 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, excepția lipsei capacității procesuale a Primarului mun. C-N și a Consiliului Local al municipiului C-N a fost legal admisă.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, curtea apreciază că este nefondat și în consecință în baza art. 296 alin. 1 Cod proc.civ. urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a revendicat imobilul înscris în CF 664 nr. top 8/1 compus din casă din piatră și cărămidă și teren în suprafață de 2880 mp, situat în C-N,--7 și obligarea pârâtei să-i predea posesia imobilului.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 și 3 din acest act normativ, fac obiectul OUG nr. 94/2000:
"Imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2;
3. Sunt imobile, în sensul prezenței ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod public, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi".
În speță, imobilul în litigiu se află în proprietatea din, iar din adeverința nr. 160/30.01.2007 eliberată de din - Consiliul, rezultă că " din " a fost denumirea veche a parohiei reformate, iar cea de azi este reformată nr. VIII, deci proprietarul tabular din cartea funciară.
Imobilul se află în administrarea pârâtului Consiliul Local al municipiului C-N, astfel că se încadrează în situația preluării imobilului fără titlu.
Prin urmare, problema care trebuie rezolvată în speță este aceea a legii civile aplicabile, derivată din dreptul comun în materie sau din normele speciale adoptate prin OUG nr. 94/2000.
Raportat la situația juridică a imobilului și la textele legale reținute, curtea apreciază că pentru imobilele preluate abuziv, de la cultele religioase, chiar și în lipsa titlului de preluare, care echivalează tot cu o preluare abuzivă atâta vreme cât imobilul se află în posesia pârâtului, are prioritate în aplicare OUG nr. 94/2000, norme speciale, potrivit principiului specialia generalibus derogant. Prin urmare, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile acestui act normativ nu au posibilitatea să opteze între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun, respectiv a art. 480.civil.
În sprijinul acestei interpretări vin și dispozițiile deciziei nr. 33/9 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a pronunțat următoarea soluție:" Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.10/2001 și Convenția Europeană a drepturilor Omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice".
Prin soluția adoptată, instanța supremă a statuat în termeni clari și neechivoci că opțiunea între aplicarea legii reparatorii speciale, în speță OUG nr. 94/2000 și aplicarea dreptului comun în materia revendicării, este exclusă după intrarea în vigoare a legii speciale.
Prin adoptarea unei asemenea soluții nu se dreptul persoanei la justiție, deoarece un astfel de drept s-a asigurat în temeiul prevederilor OUG nr. 94/2000, care au reglementat dreptul la restituirea bunului preluat abuziv, condiționat de finalizarea procedurii administrative speciale prevăzute de legea reparatorie.
În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a subliniat faptul că liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil nu au caracter absolut, existând posibilitatea unor limitări a accesului la instanță, cu condiția ca acestea să nu restricționeze sau să nu reducă accesul persoanei într-un asemenea mod încât să fie atinsă însăși esența dreptului (Kratz contra Poloniei- hotărârea din 13 iunie 2001).
Prin urmare, în ceea ce privește cererile introduse în temeiul unor acte normative anterioare intrării în vigoare a OUG nr. 94/2000, persoana îndreptățită avea deschisă calea acțiunii directe adresată instanței de judecată, cerință care nu este îndeplinită în cauză. Aceasta nu înseamnă însă că liberul acces la justiție, printr-un proces echitabil, a fost eliminat, că dreptul persoanei îndreptățite la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și liberul acces la justiție este negat, ci că doar exercițiul său este adaptat unui anumit cadru procesual de valorificare a sa, menit să concilieze interesele personale cu cele generale, cum sunt acelea care vizează asigurarea stabilității circuitului civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta C nr. VIII împotriva sentinței civile nr. 564 din 29.09.2009a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red. IA dact. GC
6 ex/3.03.2010
Jud.primă instanță:
Președinte:Andrea ChișJudecători:Andrea Chiș, Ana Ionescu
