Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 219/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a IX-a CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 219
Ședința publică din data de: 23.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgeta Negrilă
JUDECĂTOR 2: Georgeta Stegaru
JUDECĂTOR 3: Melania
GREFIER -
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr. 1413A/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns intimatele - reclamante și, reprezentate de avocat, care depune, în ședință publică, împuternicire avocațială nr. -/15.04.2009, lipsind recurentul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezenta cauză este scutită de la plata taxei judiciare de timbru. Totodată, arată că au fost comunicate motivele de recurs intimatelor - reclamante și, la domiciliul procesual ales al acestora.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și nici probe de administrat, acordă cuvântul cu privire la cererea de recurs.
Reprezentantul intimatelor - reclamante și formulează concluzii de respingere a recursului promovat de către recurentul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Referitor la susținerile părții adverse cu privire la excepția lipsei de interes în ceea ce privește constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu în proprietatea statului, învederează că dispozitivul hotărârii atacate nu conține o astfel de constatare.
Totodată, precizează că prezenta cauză a fost înregistrată pe rolul instanțelor în anul 2000, respectiv anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, și a fost suspendată pentru parcurgerea procedurii administrative instituite prin actul normativ anterior menționat.
Mai arată că, datorită tergiversării procedurii administrative, s-a solicitat repunerea cauzei pe rol, cerere ce a fost admisă.
Subliniază că s-a solicitat repunerea cauzei pe rol deoarece procedura administrativă foarte mult, iar, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, se puteau primii despăgubiri numai pentru o parte din imobil, restul imobilului urmând a fi restituit în natură.
Continuând, arată că reclamantele aveau opțiunea de a alege între calea dreptului comun și calea deschisă de Legea nr. 10/2001, iar cu privire la acest aspect, precizează că recursul a fost judecat și s-a statuat, cu putere de lucru judecat, asupra acestei chestiuni.
De asemenea, învederează că prezenta pricină nu se află sub incidența dispozițiilor cuprinse în Decizia nr. XXXIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât nu este vorba despre o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, introdusă după apariția Legii nr. 10/2001.
Reiterează susținerea potrivit căreia părțile pe care le reprezintă aveau dreptul de a opta, potrivit art. 46 din Legea nr. 10/2001, între calea deschisă de acest act normativ și calea dreptului comun.
Subliniază că prezentul proces a început anterior apariției Legii nr. 10/2001.
Concluzionând, solicită respingerea recursului promovat de către partea adversă, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, apreciind cauza lămurită, dispune încheierea dezbaterilor și o reține în vederea pronunțării asupra cererii de recurs formulată de către recurentul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr. 1413A/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 22/06.01.2000 pe rolul Tribunalului București secția a III-a, reclamantele (fostă ) și (fostă ) au chemat în judecată pârâtul Consiliul General al Municipiului B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul să lase reclamantelor în deplină proprietate și netulburată posesie imobilul situat în B,- B, sectorul 5.
Reclamantele au arătat că imobilul a fost preluat abuziv de stat, nefiind inclus în anexele Decretului nr. 92/ 1950 ori preluat ulterior prin forme legale, de la bunicii acestora - proprietari conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 44800/10.07.1936 și a autorizațiilor de construire nr. 21802/1936 și 374S/1936 transmise odată cu vânzarea. Reclamantele sunt moștenitoarele foștilor proprietari, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 84/23.07.1997 și actelor de stare civilă.
S-a mai susținut că imobilul, fiind preluat fără titlu, nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 480-481 Cod civil, Constituția României din 1991.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
S-au solicitat și depus în cauză relații privind situația juridică a imobilului de la. Direcția Evidența Proprietății din cadrul și "" fiind depus totodată un raport de expertiză tehnică pentru evaluarea imobilului.
Prin sentința civilă nr. 958/20.09.2000 Tribunalul București Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantelor.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut în esență că afirmația reclamantelor potrivit căreia autorii lor erau exceptați de la naționalizare - potrivit prevederilor art. II din Decretul 92/1950 - nu a fost dovedită, reclamantele nesolicitând administrarea de probatorii din care să rezulte că, la data luării măsurii de trecere a imobilului în proprietatea statului, bunicii lor făceau parte din acele categorii expres prevăzute în norma menționată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele.
Apelantele-reclamante au susținut, în esență, că autorii lor erau exceptați de la naționalizare, bunicul lor, fiind inginer, cum se specifică în actul de vânzare-cumpărare din 1936.
Cu toate acestea, ignorând dispozițiile instanței, Cat rimis o adresă din care reiese că imobilul figurează în anexa decretului de naționalizare la poziția 278, fără a se atașa o copie de pe anexa la decret. Instanța a apreciat că aceste relații sunt complete și, în baza unor afirmații nesusținute, a respins acțiunea.
Prin decizia civilă nr. 39/30.01.2001 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a IV-a Civilă pronunțată în dosarul nr.4117/2000, a fost respins ca nefondat apelul astfel declarat.
Împotriva deciziei menționate au promovat recurs reclamantele-apelante. Recursul a fost înregistrat inițial, sub nr. 1560/2001, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, instanță care, prin decizia nr. 2192/8.03.2007, și-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București - reținând incidența dispozițiilor art. II alin. 1 și 3 din Legea nr. 219/2005.
Prin decizia civilă nr. 318/21.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr- (1538/2007), au fost respinse ca nefondate excepțiile privind tardivitatea recursului și nulitatea pentru nemotivarea în termen și a fost admis recursul formulat de recurentele-reclamante, fiind casată decizia instanței de apel, cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul București.
Instanța de recurs a reținut că în faza apelului s-a pus în vedere intimatului-pârât să depună la dosar copia contractelor de vânzare-cumpărare nr. 41051/1996 și nr. 40765/1996, obligație pentru a cărei neîndeplinire au fost sancționate însă apelantele urmare a conduitei lor procesuale defectuoase sub aspectul producerii dovezilor. In realitate, aceste dovezi, considerate relevante, nu au fost cenzurate și valorificate de instanță și nu se poate susține că cererea formulată a făcut obiectul unei cercetări în substanța ei, deși a fost respinsă ca neîntemeiată, soluție confirmată în apel în aceleași condiții.
După casare, cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 13.06.2008, sub nr-.
Având în vedere prevederile art. 315.proc.civ. și considerentele deciziei instanței de casare, instanța de apel a solicitat "" copii de pe contractele de închiriere nr. 860/1999 și nr. 856/1999, precum și de pe contractele de vânzare-cumpărare nr. 41051/1996, nr. 41050/1996 și nr. 40765/1996 - acte înaintate prin adresa depusă la data de 6.10.2008.
Prin decizia civilă nr. 1413A/11.11.2008 pronunțată de Tribunalul București secția a III-a civilă, a fost admis apelul formulat de către reclamante, dispunându-se schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul că:
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului cu privire la imobilele înstrăinate.
A fost admisă în parte acțiunea, dispunându-se obligarea pârâtului să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B,-B, sector 5, format din construcție și teren aferent - cu excepția spațiilor din imobil ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare nr. 41051/21.11.2996, nr. 40765/01.11.1996 și nr. 41050/20.11.1996.
A fost respinsă acțiunea formulată împotriva pârâtului cu privire la spațiile din imobil ce au fost înstrăinate, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut în esență că:
Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată din oficiu de Curtea de Apel București Secția a III-a Civilă în faza recursului, la data de 21.02.2008, este întemeiată în ceea ce privește părțile din imobilul în litigiu care nu se mai află în posesia pârâtului. Acțiunea în revendicare trebuie îndreptată de reclamant împotriva posesorului neproprietar, iar prin contractele de vânzare-cumpărare nr. 41051/21.11.1996, nr. 40765/01.11.1996 și nr. 41050/20.11.1996 au fost înstrăinate de, prin "" către foștii chiriași, conform Legii nr. 112/1995, apartamentul nr. 1 de la parter, apartamentul nr. 2 de la etajul 1 și apartamentul nr. 3 de la etajul 2 din imobilul revendicat.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că apelantele-reclamante și-au dovedit pe deplin calitatea de moștenitori ai fostului proprietar prin certificatele de calitate de moștenitor depuse la dosar.
Astfel, potrivit certificatelor nr. 45/26.06.2006 și nr.8/12.03.2003 emise de -, de pe urma defuncților, decedat în 1951, și, decedată în 1963, rămas ca moștenitor fiul acestora,.
Conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 84/23.07.1997 emis de, de pe urma defunctului, decedat în 1969, au rămas ca moștenitoare legale apelantele-reclamante, fiicele acestuia, și, soția supraviețuitoare. Aceasta din urmă a decedat în anul 1976, fiind moștenită de apelante.
În temeiul actului de vânzare-cumpărare nr. 44800/10.07.1936 și a autorizațiilor de construire nr. 21802/1936 și 37 4S / 1936 transmise odată cu vânzarea, autorii apelantelor-reclamante, și, au devenit proprietari ai imobilului format din teren și construcție situat în B,- B, sectorul 5.
Din adresa nr. 3281/23.08.2000 a "" rezultă că imobilul a fost preluat de la aceștia din urmă în baza Decretului nr. 92/1950, cei doi figurând în Anexa jud. Vaa ctului de naționalizare, la poziția 278.
Reținând admisibilitatea cererii de revendicare a imobilului preluat abuziv de către stat îndreptată împotriva unității ce deține în prezent imobilul și fundamentată pe dispozițiile art. 480.civ. întrucât această acțiune a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - ca lege reparatorie specială în materia retrocedărilor acestor imobile - iar reclamantele au înțeles să facă aplicarea art. 47 (actual 46) din această lege, instanța a procedat la cercetarea, în prealabil, a valabilității titlului statului potrivit cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu atât mai mult cu cât reclamantele au invocat preluarea abuzivă a imobilului în litigiu de la autorul lor.
Astfel, s-a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/ 1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Față de modul în care s-a dispus trecerea în proprietatea statului a imobilului în litigiu, în ceea ce privește imobilul în litigiu preluarea s-a făcut cu titlu gratuit și fără acordul proprietarului, ceea ce contrazicea prevederile constituționale în vigoare (dispozițiile art. 8 din Constituția României adoptată în anul 1948, în vigoare la momentul emiterii Decretului nr. 92/1950, fiind în sensul că "proprietatea particulară și dreptul de moștenire sunt recunoscute și garantate prin lege", prevăzându-se totodată în art. 10 că "pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi și cu o dreaptă și prealabilă despăgubire stabilită de justiție".
A apreciat instanța că, față de concluzia reținută, nu se mai impune o analiză distinctă a împrejurării învederate de apelante (relevantă doar în condițiile incidenței Legii nr. 112/1995), în sensul că autorul lor, fiind inginer, făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare prin Decretul nr. 92/1950 și, ca atare, imobilul ar fi fost trecut chiar fără titlu în proprietatea statului.
Reținând în speță că dreptul de proprietate nu a trecut niciodată în patrimoniul statului, preluarea imobilului neavând la bază un titlu valabil, s-a constatat că dreptul de proprietate al autorilor reclamantelor și ulterior, efect al devoluțiunii succesorale, al rec1amantelor trebuie recunoscut retroactiv, acestea păstrându-și calitatea de proprietar avută la momentul preluării imobilului.
Într-o asemenea situație, ținând seama că nu se poate susține că statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, instanța a constatat că acțiunea în revendicare formulată de reclamante este întemeiată în privința părții din imobil ce se mai află în posesia pârâtului, în aplicarea art. 480.civ.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul.
În motivarea recursului se arată în esență că:
Prin raportare la probatoriul administrat în cauza și la dispozițiile art. 480.Civ. și ale Legii nr.10/2001, în mod greșit instanța de apel ca și prima instanță a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, obligând pârâtul să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul în litigiu.
Susține recurentul excepția lipsei de interes în ceea ce privește constatarea preluării fără titlu a imobilului în litigiu în proprietatea statului motivat de faptul că prin modificările aduse prin legea proprietății nr.247/2005 nu se mai face distincție între imobile preluate de stat cu titlu sau fără titlu.
Odată cu apariția Lg.10/2001, care reprezintă legea specială ce deroga de la legea generala (Lg.213/1998) au fost definite în mod concret atât imobile preluate în mod abuziv, cât și modalitățile de reparație (restituire în natura, în echivalent, acordarea de despăgubiri sau acțiuni).
Astfel art.2 din Lg.10/2001 descriu și enumera ce se înțelege prin imobile preluate în mod abuziv, iar la litera g din acest art. se referă chiar și la orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum a fost definit la art.6 (1) din 19.213/1998.
Or, atâta timp cât printr-o lege s-a statuat că toate imobile din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 au fost preluate în mod abuziv, instanța nu mai poate să constate altceva decât cea ce prevede legea, ca atare reclamantul nu justifica interes în vederea promovării unei astfel de capăt de cerere.
Mai susține recurentul că, acțiunea în revendicare fiind o acțiune reală, petitorie al cărui scop îl constituie redobândirea bunului de către adevăratul proprietar de la cel la care se află, poate fi formulată doar de proprietarul bunului revendicat și împotriva posesorului actual al bunului revendicat.
Prin derogare de la dispozițiile dreptului comun, Legea nr.10/2001 instituie o procedură administrativă de recuperare a posesiei bunului supusă însă controlului judiciar prin aceea ca acorda posibilitatea celor interesați de a ataca în justiție deciziile sau dispozițiile persoanelor juridice deținătoare ale imobilelor prin care sunt rezolvate cererile de restituire.
Având în vedere faptul că prezenta acțiune a fost soluționată după apariția Legii nr.10/2001 - lege specială ce deroga de la dispozițiile dreptului comun și care se aplica și cauzelor aflate pe rol la data intrării ei în vigoare - reclamanții aveau posibilitatea de a se adresa Comisiei înființată în baza acestei legi și numai după ce Comisia ar fi dat un răspuns negativ ar fi putut solicita pe calea dreptul comun pretenții.
Or, dispozițiile Legii nr. 10/2001, lege specială și derogatorie de la dreptul comun, sunt obligatorii de la data intrării ei în vigoare, în raport și de adagiile "generalia specialibus non derogant" și.specialia generalibus derogant".
În caz contrar, consideră recurentul că s-ar ajunge la situația în care dispozițiile Legii nr.10/2001 ar fi golite de conținut, astfel încât să nu-și producă efectele juridice, și nu aceasta este rațiunea pentru care a fost adoptată o atare lege specială de reparație.
Pentru aceste considerente s-a admis, in data de 09.06.2008, recursul în interesul legii prin pronunțarea unei decizii în sensul că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acțiunile având ca obiect revendicarea acestor imobile nu mai pot fi întemeiate pe dispozițiile dreptului comun.
Aceasta lege este de imediata aplicare, după cum rezulta din art. 47 alin.1 conform căruia prevederile prezentei legi sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată.
Chiar dacă textul menționat este controversat sub aspectul interpretării, instanțele consideră - în susținerea recurentului - că acest act normativ este aplicabil cauzelor aflate în curs de judecată pe rolul instanțelor judecătorești, inclusiv sub aspectul normelor de drept substanțial, deoarece în caz contrar, ar însemna să coexiste în paralel două reglementări diferite ale acestor categorii de litigii, respectiv dreptul comun, incluzând Legea nr.213/1998 și calea specială reglementată de Legea nr.10/2001, ceea ce nu este posibil, deoarece ar conduce la o practica judiciara neuniforma și la soluționarea diferită a unor cazuri similare.
Prin dispozițiile art. 18 si 46, legea nr. 10/2001 deroga de la regulile doctrinei juridice clasice instituind un criteriu special de preferință, ce acorda prioritate titlului de proprietate încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 și stabilește măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și care au fost înstrăinate de stat foștilor chiriași (speța de față).
Legea nr. 213/1998, privind proprietate publica și regimul juridic al acesteia, statuează în art. 6 alin 2 ca bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, numai dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Or, legea nr. 10/2001 este o lege specială de reparație și dispozițiile ei sunt aplicabile și acțiunii în revendicare, ca atare prezenta cerere de chemare în judecată este inadmisibilă în ceea ce privește acest capăt de cerere.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct.9 proc.civ.
Recurs scutit de taxa de timbru.
Analizând recursul în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și de limitele stabilite prin art. 304.pr.civ. Curtea constată caracterul nefondat al recursului.
Considerentele avute în vedere sunt următoarele:
Interesul reclamantului constituie una dintre condițiile cerute pentru exercițiul dreptului de a formula o acțiune în justiție, astfel că aceasta trebuie verificată (alături de celelalte două condiții care privesc calitatea procesuală a părților și capacitatea juridică a acestora) prin raportare la momentul sesizării instanței.
Observând că acțiunea pendinte a fost înregistrată pe rolul instanței încă din anul 2000 (anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001) și a fost fundamentată pe reglementările de drept comun, iar recurentul susține lipsa interesului reclamanților în formularea acestei acțiuni prin raportare la reglementarea conținută de Legea specială intrată în vigoare în anul 2001, Curtea constată că în mod evident condiția interesului era îndeplinită la epoca inițierii demersului judiciar pendinte.
Prin norma înscrisă în art. 46 alin. 1 din Legea 10/2001 legiuitorul a stabilit, pentru persoanele care deja promovaseră acțiuni ce erau în curs de judecată cu privire la imobile ce ar fi intrat în sfera de aplicare a acestei legi speciale, dreptul de a opta între a continua acțiunile aflate în curs și a iniția procedura specială reglementată de legea nouă.
Dreptul de opțiune astfel reglementat este incompatibil cu ipoteza evocată de către recurent, respectiv aceea a obligativitatății oricărei persoane (deci și a celor ce aveau acțiuni pe rolul instanțelor de judecată) de a urma procedura specială pentru a obține restituirea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada de referință a legii.
Chiar dacă prin legea specială se stabilește caracterul abuziv al preluării unor imobile în perioada 6.03.1945-22.12.1989, incidența sau nu prevederilor acestei legi (față de imobilele în privința cărora persoanele interesate înțeleg să invoce că s-ar afla într-o astfel de situație juridică) trebuie constatată de autoritățile abilitate prin lege, foștii proprietari (sau succesorii lor în drepturi) neputându-se prevala de textul legii ca și când acesta ar constitui prin el însuși titlul în baza căruia să preia posesia imobilelor de care au fost deposedați.
Fiind în prezența unei acțiuni în revendicare înregistrate anterior intrării în vigoare a Legii 10/2001, față de dreptul de opțiune reglementat prin art. 46 alin. 1 din acest din urmă act normativ cât și de prevederile art. 6 alin. 3 din Legea 213/1998 (în vigoare la data formulării acțiunii) care stabileau competența la acea dată a instanțelor judecătorești de a verifica valabilitatea titlului statului, instanța în mod corect a procedat la soluționarea pricinii în fond.
Decizia nr. 33/2008 pronunțată de instanța supremă pe calea recursului în interesul legii nu este relevantă în speță pentru că respectiva hotărâre a fost dată pentru unificarea practicii judecătorești în privința acelor acțiuni în revendicare formulate pe calea dreptului comun ulterior datei la care a intrat în vigoare Legea 10/2001, acțiunea pendinte fiind - astfel cum s-a reținut anterior - una formulată anterior respectivei date.
În condițiile în care recurenta, deși face referire la aplicabilitatea în speță a normelor de drept substanțial din conținutul Legii 10/2001, nu relevă vreun aspect de nelegaliate a hotărârii recurate din această perspectivă, Curtea constată că atare susțineri nu sunt susceptibile de analiză în contextul limitelor impuse prin art. 304.pr.civ.
Cât privește referirile la instituirea, prin art. 18 și 46 din Legea 10/2001, a unui criteriu special de preferință pentru titlul de proprietate încheiat în temeiul Legii 112/1995, Curtea constată că sunt lipsite de corespondent în hotărârea recurată, instanța de apel nefăcând o analiză comparativă între titlul foștilor proprietari și unul/unele care să fi fost întocmite pe temeiul prevederilor Legii 112/1995. Ca atare, asemenea susțineri nu pot fi nici ele încadrate în rigorile art. 304.pr.civ. spre a fi analizate ca și motive de recurs.
Având în vedere considerentele expuse și dispozițiile legale menționate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de către recurent deciziei instanței de apel, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1.pr.civ. respingerea recursului astfel susținut.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul - pârât CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B împotriva deciziei civile nr. 1413A/11.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante și, ca nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
-
GREFIER
Red.GS
.red.
2 ex./29.05.2009 Jud Apel Secția a III-a Civilă,
,
Președinte:Carmen Georgeta NegrilăJudecători:Carmen Georgeta Negrilă, Georgeta Stegaru, Melania
