Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 226/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 226/
Ședința publică din 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon
Grefier - -
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanții reclamanți și, ambii domiciliați în,-,. 50,. A,. 4, județ C și cu domiciliul procesual ales în C, B-dul. - nr. 40, județ C, la cabinet avocat - declarat împotriva sentinței civile nr. 819/C/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții CONSILIUL LOCAL T și MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în municipiul T,-, județ T, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns apelanții reclamanți și prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 48010/06.10.2008, lipsind intimații pârâții.
Procedura este legal îndeplinită, conform dispoz. art. 87 și următoarele Cod proc. civilî.
Prezentul apel este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
După referatul grefierului de ședință:
Întrebații fiind de către instanță, apelanții reclamanții și prin avocat, arată că nu mai au alte cererii prealabile sau probe de administrat și solicită acordarea cuvântului asupra motivelor de apel.
Instanța, luând act de susținerile apărătorului apelanților reclamanți, în sensul că nu mai sunt cererii prealabile sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra motivelor de apel.
Apărătorul apelanților reclamanți, având cuvântul, arată că prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Tulcea au fost respinse excepțiile invocate de pârâții prin întâmpinare și de către instanță din oficiu, dar a fost respinsă și acțiunea. Se consideră că, sentința apelată este nelegală și netemeinică pentru că la termenul de judecată din 10.04.2008 au fost puse în discuție doar excepțiile, iar instanța după ce a amânat pronunțarea pentru a delibera asupra excepțiilor s-a pronunțat și asupra fondului cererii, fiind respinse excepțiile, ca nefondate, dar a și acțiunea formulată de reclamanții și, ca nefondată. Față de această situație, urmează a se observa că, fără a se intra în cercetarea fondul și fără ca părțile să pună concluzii pe fondul cauzei, acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Totodată, apărătorul apelanților reclamanți susține că potrivit art. 297 (1) Cod proc. civilă, în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauze spre rejudecare primei instanțe.
În concluzie, pentru motivele susținute, apărătorul apelanților reclamanți solicită admiterea apelului, desființarea sentinței civile nr. 819/17.04.2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Tulcea.
Întrebat fiind de către instanță, apărătorul apelanților susține că acțiunea reclamanților este admisibilă întrucât aceasta este întemeiată pe dispozițiilor art. 481 cod civil și art. 26 din Legea nr. 334/1994 și nu pe ale art. 35 din Legea nr. 334/1994.
Curtea rămâne în pronunțare asupra motivelor de apel.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată sub nr. 3024/88/4.12.2007 la Tribunalul Tulcea, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului T și Municipiul T prin Primar, solicitând să se dispună constatarea dreptului de a fi despăgubiți cu o valoare reprezentând diferența dintre suma acordată ca urmare a exproprierii imobilului proprietatea lor în suprafață de 309,60 mp. și construcțiilor aferente, imobil situat în T-, județ T, actualizată conform legii și în raport de situația concretă a terenului; obligarea pârâților la plata sumei astfel determinată, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2297/9.11.1972 de notariatul de Stat al Județului T, au cumpărat imobilul situat în Municipiul T-, imobil format din teren în suprafață de 309,60 mp. și casă.
În luna noiembrie 1987, acest imobil a fost expropriat, reclamanții primind în schimbul acestuia un apartament situat în T-,.5,. B,.4 și în care au locuit în calitate de chiriași.
Mai arată reclamanții că, la data exproprierii au primit ca despăgubire, suma de 16.000 lei, iar de 16.000 lei, neștiind în baza cărui act normativ au fost expropriați și neexistând un act din care să rezulte trecerea imobilului în proprietatea statului.
Pentru a afla situația juridică a imobilului în prezent, reclamanții au solicitat relații de la Primăria Municipiului T cu cererea înregistrată sub nr.10801/5.04.1991 (cu revenire în anul 2007).
Cu adresa nr.18836/21.06.2007 Primăria Municipiului Tac omunicat că imobilul în cauză a fost preluat prin Decretul de expropriere nr.65/1987 la poziția 43, construcția a fost demolată, fiind construite blocuri.
Apreciază reclamanții că nu au primit o dreaptă și prealabilă despăgubire, neexistând o evaluare a imobilului, fiind aplicabile în acest sens dispozițiile art.26 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În drept, și-au întemeiat acțiunea pe disp. art.26 din Legea nr. 33/1994 și art. 481 Cod civil.
În dovedirea acțiunii au depus în copie la dosar: contractul de vânzare-cumpărare nr.2297/1972, tranzacție din 21.05.1973, decretul de expropriere nr.65/1987 și anexa, adresele nr.28.06.2007, 23782/13.07.2007, adresele din data de 4.04.2007, 23.05.2007, 11.07.2007.
Pârâtul Municipiul T - prin Primar, a formulat întâmpinare invocând excepțiile inadmisibilității cererii în raport de disp.art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001 și art.7,9,26 din Legea nr.33/1994 și lipsa calității procesuale pasive a pârâților.
Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Tulceaa pronunțat sentința civilă nr. 891 din 17 aprilie 2008.
Au fost respinse excepțiile inadmisibilității cererii raportat la art. 22 al. 5 din Legea nr. 10/2001 și a lipsei calității procesual pasive a pârâților și excepția inadmisibilității cererii raportat la art. 7, 9 și 26 din Legea 33/1994, ca nefondate.
A fost respinsă cererea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local T și Municipiul T prin primar, ca nefondată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a respins excepțiile inadmisibilității cererii în raport de dispozițiile art. 22 al. 5 din Legea 10/2001 și art. 7, 9 și 26 din Legea 33/1994 întrucât, acțiunea reclamanților este neîntemeiată pe dispozițiile Legii 33/1994 și art. 481 Cod civil.
A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților avându-se în vedere dispozițiile art. 9 din Legea 10/2001.
Pe fondul cauzei, a reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație, restituirea în natură sau prin echivalent nu mai poate fi solicitată decât în temeiul acestei legi, iar la data introducerii prezentei cauze era în vigoare această lege, motiv pentru care instanța a reținut că este exclusă calea dreptului comun în materie de expropriere reprezentată de Legea 33/1994, conform principiuluispecialia generalius derogant.
În concluzie, acțiunile de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv - întemeiate pe dispozițiile art. 481 Cod civil și Legea nr. 33/1994, după intrarea în vigoare a legii nr. 10/2001 - sunt inadmisibile, aspect reținut de către instanța de fond.
În termen legal, împotriva sentinței civile 891 din 17 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea au declarat apel reclamanții și, ca fiind nelegală și neîntemeiată.
Motivează apelul arătând că la termenul de judecată din 10 aprilie 2008 au fost puse în discuția părților excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare și excepția invocată din oficiu respectiv a inadmisibilității cererii în raport de art. 22 al. 5 din Legea 10/2001 și lipsa calității procesual pasive a Municipiului T prin Primar și a Consiliului Local T, precum și excepția inadmisibilității cererii față de dispozițiile 26 din Legea 33/1994 raportat la art. 7 și 9.
La data de 17 aprilie 2008 - instanța a respins excepțiile invocate din oficiu și cele invocate de către pârâți și fără a intra în cercetarea fondului a respins acțiunea ca nefondată cu motivarea că reclamanții sunt ținuți să urmeze procedura stabilită de Legea nr. 10/2001; în concluzie - acțiunea a fost respinsă ca nefondată și a fost motivată pe inadmisibilitate.
Procedând în acest mod au fost încălcate dispozițiile art. 21 din Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, reclamanții au solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei pentru soluționare pe fond la Tribunalul Tulcea.
Analizând sentința apelată în baza motivelor de apel formulate, Curtea constată că apelul este fondat pentru următoarele:
Reclamanții au investit Tribunalul Tulcea cu o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 481 Cod civil, în baza căreia au solicitat să fie despăgubiți cu o valoare reprezentând diferența dintre suma acordată ca urmare a exproprierii imobilului situat în T,- și valoarea actualizată conform legii - în raport de situația concretă a imobilului.
La termenul de judecată din 10 aprilie 2008 - instanța a pus în discuția părților excepțiile invocate prin întâmpinare de către părți și excepția invocată din oficiu respectiv:
Inadmisibilitatea cererii raportat la prevederile art. 22 al. 5 din Legea nr. 10/2001 și lipsa calității procesual pasive a Municipiului T prin Primar și a Consiliului Local T, precum și excepția din oficiu, privind inadmisibilitatea cererii față de dispozițiile 26 din Legea 33/1994 raportat la art. 7 și 9.
Având nevoie de timp pentru a delibera, asupra excepțiilor puse în discuție, instanța a amânat pronunțarea la data de 17 aprilie 2008.
La data de 17 aprilie 2008 - instanța a pronunțat sentința civilă nr. 891 prin care a respins excepțiile invocate și fără să acorde cuvântul pe fond părților din proces, a respins acțiunea ca nefondată.
În această situație față de prevederile art. 297 Cod proc. civilă, instanța va admite apelul declarat de către reclamanți împotriva sentinței civile nr. 891 din 17 aprilie 2008 și va trimite cauza pentru soluționare pe fond la Tribunalul Tulcea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanții reclamanți și, ambii domiciliați în,-,. 50,. A,. 4, județ C și cu domiciliul procesual ales în C, B-dul. - nr. 40, județ C, la cabinet avocat - declarat împotriva sentinței civile nr. 819/C/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții CONSILIUL LOCAL T și MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în municipiul T,-, județ T, având ca obiectpretenții.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre soluționare pe fond la Tribunalul Tulcea.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond. -
Red.jud.dec.-/05.11.2008
Tehnored.gref./6ex./10.11.2008
OMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
C,-, județ
.0241--; fax: 0241--
-------------------------------------------------------------------------------------------------
Dosar nr-
Emisă la data de 10 noiembrie 2008
CĂTRE,
TRIBUNALUL TULCEA
- Secția Civilă -
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință că, urmare dispozițiilor luate de această instanță prinDecizia civilă nr. 226/C din data de 13 octombrie 2008, în dosarul cu numărul de mai sus, apel civil formulat de apelanții reclamanți și, ambii domiciliați în,-,. 50,. A,. 4, județ C și cu domiciliul procesual ales în C, B-dul. - nr. 40, județ C, la cabinet avocat - declarat împotriva sentinței civile nr. 819/C/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâții CONSILIUL LOCAL T și MUNICIPIUL T PRIN PRIMAR, ambii cu sediul în municipiul T,-, județ T, având ca obiect pretenții,s-a admis apelul, s-a desființat sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare pe fond la Tribunalul Tulcea.
Vă înaintăm prezentul dosar cusut și numerotat, conținând un nr. de _________file, fiind atașat și dosarul nr- al Tribunalului Tulcea, conținând un nr. de 55 file.
Președinte de complet, Grefier,
- - - -
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon