Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 227/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 227/2008
Ședința publică de la 20 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 3: Ioan Truță
Grefier: - -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de către pârâții și împotriva deciziei civile nr.35 din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- având ca obiect revendicare imobiliară, în contradictoriu cu reclamanții intimați, și pârâții intimați STATUL R - PRIN MUNICIPIUL S PRIN PRIMAR, SA S, CONSILIUL JUDEȚEAN S, PRIMARIA MUNICIPIULUI S și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Se constată că s-au depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură la data de 19.06.2008 concluzii scrise formulate de.
dezbaterilor și concluziile părților au avut loc la termenul de judecată din 13 Iunie 2008 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 3967/2001, reclamanții si in contradictoriu cu pârâții Statul R prin Municipiul Sibiu, prin Primar,Consiliul Județean Sibiu, SC SA, si ca prin hotărâre au solicitat instanței să constate:
- nulitatea absolută a deciziei administrative nr. 90/1975, a Consiliului popular al Județului Sibiu prin care imobilul situat in Sibiu, str.
-//-
-. - nr. 10, înscris in CF 16201 Sibiu top 4010/10/3/1/1/1, a fost trecut în proprietatea statului, fără plată și fără titlu legal;
- nulitatea absolută a încheierii de intabulare nr. 1404/1975 CF cu concomitenta radiere a mențiunii de sub B3 si restabilirea situației anterioare de sub B1 si B2;
- nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 407/1997 încheiat intre RAGCL Sibiu si pârâții si, cu privire la imobilul de mai sus și a încheierii de întabulare 13.123/1996 cu consecința radierii mențiunilor de sub B4, B5 si B6 și revenirea la situația anterioară de CF;
- obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul;
S-a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții arată în fapt că titlul statului este nevalabil, imobilul fiind preluat în temeiul Decretului 223/1974, iar contractul de vânzare cumpărare este nul pentru lipsa obiectului. Se mai arată că foștii chiriași sunt de rea credința, deoarece au fost notificați la data 10.06.1996 să nu cumpere imobilul deoarece s-a solicitat restituirea în natură.
În drept s-au invocat dispozițiile art.6 din 213/1998, art. 948, 960 Cod civil.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Pârâtul Municipiul Sibiu și-a manifestat poziția procesuală prin întâmpinare apreciind că acțiunea este inadmisibilă, deoarece prin Legea 10/2001 s-a instituit calea administrativă obligatorie de restituire sau acordare de măsuri reparatorii.
Prin întimpinare, pârâții si au invocat excepția autorității de lucru judecat, motivat prin aceea că prin sentința civila 13.423/1996 a Judecătoriei Sibiu, Decizia 732/1997 a Tribunalului Sibiu si Decizia civila 633/1999 a Curții de APEL ALBA IULIA instanțele s-au pronunțat asupra legalității titlului statului, iar în ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare, acesta a fost încheiat cu respectarea legii, cererea de cumpărare fiind depusă la data de 30.07.1996, iar hotărârea asupra cererii reclamanților de restituire s-a pronunțat la data de 18.07.1996, fiind dovedită astfel buna - credință.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1201 Cod civil, art. 166. pr. Civil, art. 18 pct. D, art. 46 din 10/2001.
În probațiune s-au depus copiile hotărârilor judecătorești invocate.
În cauză a formulat întâmpinare și pârâtul Consiliul Județean Sibiu solicitând respingerea acțiunii, deoarece decizia de preluare, ca act
-//-
administrativ de autoritate a fost emis cu respectarea cerințelor de legalitate ce condiționează capacitatea de a produce efecte juridice și nu a încălcat dispozițiile constituționale ori cele ale Codului civil.
Prin întâmpinare SC SA a invocat excepția autorității de lucru judecat, în ceea ce privește cererea de constatare a nulității deciziei de preluare, iar cu privire la valabilitatea actului de înstrăinare s-a susținut că acesta s-a încheiat cu respectarea 112/1995, pârâții fiind de bună credință.
Judecătoria Sibiu, prin sentința civila 8202/2001, admis excepția autorității lucrului judecat și a respins acțiunea.
Prin Decizia civilă 473/2002, Tribunalul Sibiua admis apelul formulat de reclamanții si si rejudecând cauza în fond a respins acțiunea.
Prin Decizia Curții de APEL ALBA IULIA nr. 2405/2002, s-a admis recursul formulat de reclamanții si împotriva Deciziei civile 473/2002, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 407/1996, al pârâților și și a încheierii de întabulare 13.123/1996.
Prin Decizia civilă 10.398/2005 a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General împotriva Deciziei 2405/2002 a Curții de APEL ALBA IULIA, s-a casat decizia recurată, respectiv decizia civila 473/2002 a Tribunalului Sibiu precum și sentința civilă 8202/2001 a Judecătoriei Sibiu și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleași instanțe. În motivare, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că deși Curtea de Apel a reținut incidenta art. 46 din 10/2001, nici o instanță nu a analizat excepția de inadmisibilitate a acțiunii întemeiată pe prevederile dreptului comun, deși aceasta acțiune a fost introdusă după intrarea în vigoare a 10/2001.
La rejudecarea în fond, după casare, in dosar -, reclamanții au arătat că și-au întemeiat acțiunea pe art. 46 din 10/2001.
În acest ciclu procesual, pârâții au formulat cerere reconvențională solicitând instanței să se constate nulitatea absolută a dispoziției 1860/2005 emisă de Primarul Municipiului Sibiu, și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr. 19978/2005; să se dispună revenirea la situația anterioară de CF; să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. 102/2002, emis de BNP doar în ceea ce privește includerea in masa succesorală a defunctei, a cotei sale de proprietate asupra imobilului înscris in CF 16201 Sibiu top 4010/10/10/3/1/1/1, și pe cale de consecință să se constate nulitatea absolută a încheierii de întabulare 111/2002; să se dispună rectificarea de CF în sensul revenirii la situația inițială; să se constate nulitatea absoluta a încheierii de intabulare 5345/2003;
-//-
să se dispună restabilirea situației de CF, respectiv reîntabularea dreptului de proprietate asupra imobilului pe numele și cu titlu de cumpărare;
S-a solicitat și obligarea reclamanților pârâți reconvenționali la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată în fapt că Primarul Municipiului Sibiu, prin dispoziția 17860/2005, restituie în natură imobilul reclamanților deși i s-a adus la cunoștință faptul atacării deciziei Curții de APEL ALBA IULIA cu recurs în anulare. Se impune a fi desființate toate actele care au la baza hotărârilor casate, întrucât contractul de vânzare - cumpărare al reclamanților reconvenționali este perfect valid.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 111, 119. pr. civ. raportat la art. 34 pct. 3 si 35 din 115/1938, art. 274. pr. Civ.
Reclamanții au răspuns prin întâmpinare la cererea reconvențională, invocând excepția lipsei calității procesuale active, întrucât reclamanții reconvențional nu justifică un interes actual și legitim în formularea cererii, ceea ce atrage și lipsa calității procesuale active. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii, întrucât restabilirea situației anterioare de carte funciară s-a dispus prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Intervenind decesul reclamantei în cursul procesului a operat transmisiunea legală a calității procesuale active, acțiunea fiind continuată de moștenitori, respectiv reclamantul și descendenta.
Prin sentința civilă 4557/2006 rejudecând cauza, Judecătoria Sibiua respins excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității, a admis acțiunea, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond a respins cererea reconvențională. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că titlul de preluare al statului nu este valabil, iar contractul de vânzare - cumpărare a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale legii și întemeiat pe o cauză ilicită.
Prin decizia civilă nr. 77/2007 Tribunalul Sibiua admis apelul declarat de pârâții, a desființat hotărârea primei instanțe și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, reținând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere referitor la lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului.
Pe rolul Judecătoriei Sibiu cauza a fost reînregistrată sub nr-.
Judecătoria Sibiu prin sentința 4126/2007 a respins excepția autorității de lucru judecat, a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți și a constatat că imobilul înscris în CF 16201 Sibiu nr. top. 4010/10/3/1/1/1 a fost preluat prin decizia 90/1975 a Consiliului Popular al
-//-
Județului Sibiu - Comitetul Executiv fără titlu valabil. De asemenea a constatat nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr. 1404/1975 din CF 16201 Sibiu.
Pentru a hotărî în acest mod instanța de fond a reținut că evidențele de carte funciară fac dovada că imobilului înscris în CF 16201 Sibiu top 4010/10/3/1/1/1 construcții și teren de 610 mp a constituit proprietatea codevălmașă a reclamanților.
Prin decizia administrativă nr. 90/1975 a fostului Consiliu Popular al Județului Sibiu - Comitetul Executiv imobilul a trecut în proprietatea Statului Român, în condițiile Decretului 223/1974, fără acordare de despăgubiri.
În analiza valabilității titlului de preluare a Statului trebuie avut în vedere că prin Decretul 223/1974 s-a legiferat că dreptul de proprietate asupra terenurilor și construcțiilor poate fi deținut numai de către persoanele fizice cu domiciliul în țară, astfel că la momentul plecării din țară dreptul de proprietate trecea la Statul Român. Trebuie analizată în consecință conformitatea măsurii preluării cu dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
Potrivit art. 17 al. 1 și 36 al. 1 din Constituția României în vigoare la momentul emiterii actului de preluare, cetățenii, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie erau egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale sau culturale, iar dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege. Spiritul Constituției din 1965 era deci de a nu se permite discriminări între cetățenii români, nici măcar după cum au sau nu domiciliul în România.
De asemenea, potrivit 481 Cod civ. " Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și cu dreaptă și prealabilă despăgubire ", iar potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului la care România aderase " Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa ".
În acest context legislativ, dispozițiile Decretului 223/1974 nu au putut genera decât preluări fără titlu valabil.
Deși prin sentința civilă 1323/1996 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin decizia civilă nr. 732/1997 a Tribunalului Sibiu și irevocabilă prin decizia civilă nr. 633/1999 a Curții de APEL ALBA IULIA, s-a respins acțiunea reclamanților prin care s-a cerut constatarea nulității Deciziei 90/1975, a încheierii de CF 1404/1975 și restabilirea situației anterioare de carte funciară în speță nu operează excepția autorității de lucru judecat, întrucât cauza acțiunii, respectiv temeiul juridic al dreptului este diferit.
Instanțele anterior învestite cu soluționarea cererii de constatare a nulității deciziei de preluare au analizat temeinicia cererii raportat la dispozițiile în vigoare la acel moment. Ulterior, după intrarea în vigoare a
-//-
Legii 10/2001, reclamanții au primit noi garanții pentru realizarea dreptului, iar cauza juridică fiind diferită, excepția autorității de lucru judecat, raportată la dispozițiile art. 1201 Cod civ. și 166 Cod proc. civ. a fost considerată neîntemeiată și respinsă.
Legiuitorul însuși, având în vedere aceste situații juridice prin textul art. 48 din Legea 10/2001 a recunoscut persoanelor îndreptățite, cărora până la data intrării in vigoare a legii li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate in mod abuziv de stat, dreptul de a solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi.
Cât privește valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare nr. 407/1996 instanța de fond a reținut că succesiunea evenimentelor demonstrează că reclamanții au notificat pârâților prin intermediul executorului judecătoresc la data de 19.06.1996 intenția lor de a revendica imobilului și apoi au urmat procedura prevăzută de Legea 112/1995. Prin hotărârea nr. 84/18.07.1996 a Comisiei de Aplicare a Legii 112/1995 a fost respinsă cererea reclamanților de restituire în natură cu motivarea că aceștia nu posedă cetățenia română.
Împotriva acestei hotărâri reclamanții au formulat contestație înregistrată la Tribunalul Sibiu sub nr. 1635/30.09.1996, astfel că potrivit art. 1 al.6 din HG 20/1996 privind normele metodologice de aplicare a 112/1995, modificate prin HG 11/1997 procedura de vânzare către chiriași se suspendă de drept până la soluționarea definitivă si irevocabilă a cererilor respective.
La data de 30.07.1996 chiriașii au depus cerere de cumpărare a imobilului, contractul fiind încheiat la data de 5.12.1996.
În condițiile art. 9 din Legea 112/1995 chiriașii dobândeau vocația la cumpărarea locuințelor închiriate numai dacă imobilele erau preluate cu titlu de Statul Român și numai după expirarea termenului formulării cererii de restituire de către fostul proprietar. Ori nici una dintre cerințele legii nu era îndeplinită, căci pârâții au fost notificați de adevăratul proprietar că procedurile pentru restituirea imobilului preluat fără titlu valabil sunt declanșate.
Așadar, a reținut judecătoria, contractul de vânzare - cumpărare nu a fost încheiat cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.
Dispozițiile art. 46 al. 2 din Legea 10/2001 ( având în vedere numerotarea textelor în forma legislativă în vigoare la momentul încheierii actului de înstrăinare) consacră cu efect retroactiv o cauză de validare a actului juridic lovit de nulitate absolută în care simpla bună - credință este suficientă pentru dobândirea dreptului real de la o altă persoană decât adevăratul proprietar.
Potrivit regulii generale înscrisă în art. 1898 Cod civ. buna credință este credința achizitorului că cel de la care a dobândit imobilul avea
-//-
toate însușirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea, fiind suficient ca buna credință să fi existat la momentul încheierii actului.
Dimpotrivă, dacă dobânditorul știa, ori cu minime diligențe putea să știe că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, el este de rea credință. În speță, pârâții au fost notificați de adevăratul proprietar că sunt în curs procedurile de restituire. Pe de altă parte este unanim admis că este exclusă buna - credință în cazul subdobânditorului care cumpără de la stat un bun despre care știe sau trebuie să știe că a fost preluat de statul comunist în condiții notorii de forță, prin abuz, iar nu în condiții obișnuite.
Fiind dovedită atitudinea subiectivă a pârâților, care definește reaua credință, instanța, în temeiul art. 46 al. 2 din Legea 10/2001 a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare.
Ca o consecință, în temeiul art. 34 pct. 1 din DL 115/1938, s-a dispus radierea înscrierilor de sub B4, B5 si B6 din CF 16201 și restabilirea situației anterioare de CF.
Instanța de fond a reținut că aceeași soluție se impune și prin prisma art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care garantează apărarea proprietății și impune ca inerentele privări de proprietate într-o societate democratică să se facă cu respectarea tuturor condițiilor impuse de legi și tratate, pentru a asigura o cât mai eficientă apărare a dreptului de proprietate. După pronunțarea hotărârilor judecătorești prin care -reclamantul avea un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul, iar prin admiterea recursului în anulare Înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare în urma căreia reclamanții dobândiseră o hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil în sensul art. 6 al. 1 din Convenție.
Judecătoria a mai avut în vedere că prin dispoziția nr. 1860/01.09.2005 a Primarului Mun. Sibiu a fost dispusă restituirea în natură a imobilului către reclamanți, aceștia intabulându-și dreptul de proprietate în cartea funciară, cererea de obligare a pârâților de a lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul resping-o ca rămasă fără obiect, întrucât nu se mai justifică protecția dreptului subiectiv pe calea acțiunii în justiție.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale active a pârâților reclamanți reconvențional instanța de fond a apreciat-o ca fiind neîntemeiată deoarece potrivit regimului juridic al nulității absolute acesta poate fi invocată de orice persoană interesată, iar reclamanții reconvențional se încadrează în categoria persoanelor interesate, odată ce de valabilitatea actelor contestate depinde eficiența juridică a contractului de vânzare - cumpărare al căror titulari sunt.
Pe fond, cererea reconvențională a fost considerată neîntemeiată față de soluția dată cu privire la valabilitatea contractului de vânzare - cumpărare.
-//-
Reținând culpa procesuală a pârâților Statul Român prin Mun. Sibiu, prin Primar, Consiliul Județean Sibiu, SA, și, în temeiul art. 274 Cod proc. civ. au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în sumă de 300 lei, reprezentând onorariu avocat conform chitanței nr. -/2007.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și solicitând schimbarea ei în sensul respingerii în întregime a acțiunii introductive de instanță și admiterii cererii reconvenționale.
În motivarea apelului se arată că nu au fost respectate dispozițiile art. 315. nefiind respectate dispozițiile instanței de casare sub două aspecte: a legalității contractului de vânzare-cumpărare atacat și implicit preluarea imobilului cu titlu valabil și sub aspectul nemotivării cererii reconvenționale.
În mod greșit reține instanța de fond că imobilul a fost preluat fără titlu valabil și că apelanții au fost de rea-credință în momentul încheierii contractului, făcând trimitere la contestația înregistrată împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire în natură pretins înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 1635/1996, în realitate această contestație neexistând niciodată, cel puțin sub acest număr, pe pretinsa contestație numărul dosarului fiind scris cu mâna, prin nr. 1323/1996 a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată în condițiile dreptului comun, numărul dosarului din apel fiind același cu pretinsul număr al contestației.
Analiza valabilității contractului de vânzare-cumpărare implică mai multe aspecte, prin raportarea la elementele sale de validitate prin prisma Legii 112/1995, imobilul trebuind să fi trecut în proprietatea statului cu titlu, chiriașul să fi fost în posesia bunului, să fie titularul unui contract de vânzare-cumpărare valid, și să fi expirat termenul în care proprietarul putea să formuleze cerere de restituire potrivit Legii 112/1995. Toate aceste condiții au fost îndeplinite la data încheierii contractului, art. 4 din HG20/1996 enumerând printre actele normative de preluare cu titlu a bunurilor imobile și Decretul 223/1974.
Legiuitorul a stabilit concret și limitativ cauzele de nulitate privind imobilele prin dispozițiile art. 91din HG20/1996.
Se arată în continuare în motivarea cererii de apel că nulitatea unui act juridic trebuie să fie stabilită prin prisma legislației în vigoare la data încheierii actului și nu a unei legislații viitoare care constituțional nu poate retroactiva.
Toate condițiile de încheiere ale actului juridic au fost respectate și nu subzistă nici unul dintre motivele de nulitate prevăzute de dispozițiile art. 91din HG20/1996.
Dispozițiile art. 45 alin. 2 din Legea 10/2001 sunt aplicabile, astfel chiar dacă prin absurd s-ar considera că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, contractul de vânzare-cumpărare trebuie menținut, pârâții cumpărători
-//-
beneficiind de efectele instituției aparenței de drept. Conform art. 1899 Cod civ. buna-credință se prezumă, reclamanții invocând pentru răsturnarea ei o pretinsă notificare și o discuție privată în prezența martorului audiat în cauză. Chiar în prezența acestor elemente există confirmarea Comisiei județene de aplicare a Legii 112/1995 care confirmă că cererea de restituire în natură a reclamanților a fost respinsă, că hotărârea a rămas definitivă așa încât se poate trece la vânzare, buna credință fiind mai mult decât relevantă, iar chiar în situația unui contract de vânzare-cumpărare nul, el trebuie menținut potrivit dispozițiilor art. 45 din Legea 10/2001. Aceasta este și optica ICCJ în decizia 417/2005.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului are o optică similară care în cauza Raicu c/a România validează efectele bunei credințe a chiriașului cumpărător asupra unui bun preluat fără titlu valabil.
Cât privește cererea reconvențională, se arată în apel că ea vizează un singur aspect: coordonarea situației de carte funciară cu împrejurarea certă a desființării titlului reclamanților, potrivit dispozițiilor art. 34 pct. 3 din Decretul-lege 115/1938. Hotărârea judecătorească de anulare a contractului de vânzare-cumpărare pentru radierea apelanților din cartea funciară a fost desființată prin admiterea recursului în anulare, ea a constituit unicul temei de emitere a dispoziției de restituire în natură, ea fiind desființată, dispoziția primarului încalcă prevederile imperative ale art. 29 din Legea 10/2001.
Prin decizia civilă nr. 35/2008 Tribunalul Sibiua respins apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 4126/2007 pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care a păstrat-o, nefiind acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut și motivat următoarele:
Cererea reconvențională formulată în fața judecătoriei a fost respinsă de instanță ca temei a admiterii cererii principale, ea fiind motivată de instanța de fond în acest mod, suficient pentru ca soluția pronunțată să fie susținută.
Prin cererea reconvențională se solicită rectificarea cărții funciare în condițiile art. 34 pct. 3 din D-L 115/1938, pentru motivul că titlul în temeiul căruia s-a efectuat rectificarea a fost desființat. Dispunându-se însă ca urmare a admiterii cererii principale anularea contractului de vânzare-cumpărare, cererea privind rectificarea cărții funciare nu poate fi admisă deoarece actul care a stat la baza înscrierii dreptului nu mai subzistă. O eventuală rectificare a cărții funciare în sensul solicitat de către pârâții intimați nu dă naștere decât unei noi acțiuni în rectificarea cărții funciare, pentru desființarea înscrierii efectuate în temeiul contractului de vânzare-cumpărare desființat, ceea ce ar fi o soluție extrem de formalistă.
-//-
Însă, s-a observat că în decizia de desființare a sentinței civile nr. 4557/2006 a Judecătoriei Sibiu, Tribunalul Sibiua apreciat asupra acestei măsuri datorită faptului că instanța de fond de atunci nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere privind revendicarea.
De asemenea instanța de fond a reținut că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nici una dintre condițiile impuse de Legea 112/1995 pentru înstrăinarea imobilelor nu a fost respectată, apreciind valabilitatea actului prin prisma legii în vigoare în acel moment.
Este fără dubiu că o hotărâre a guvernului este un act normativ cu caracter interpretativ și că ea nu poate cuprinde reglementări contrare actului normativ pe care îl interpretează și nici nu poate adăuga la lege. Dispozițiile HG29/1996 prin care se stabilea că bunurile preluate în temeiul 223/1974 erau preluate cu titlu valabil contraveneau spiritului legii care o interpretau, imobilele preluate la stat fără o justă și prealabilă despăgubire fiind preluate fără titlu valabil deoarece acest act normativ contravenea dispozițiilor art. 481.civ. și Constituției de la acea dată. Revenea judecătorului obligația de a aprecia în funcție de fiecare caz în parte dacă și în ce măsură bunul este preluat de stat cu titlu valabil ori nu, iar instanța de fond a apreciat asupra valabilității preluării bunului la stat.
De asemenea instanța de fond a apreciat valabilitatea contractului și prin prisma dispozițiilor art. 45 din Legea 10/2001, reținând că prezumția bunei credințe a apelanților a fost răsturnată deoarece ei au fost notificați de fostul proprietar al bunului că sunt în curs procedurile de restituire pentru imobil. Într-o atare situație și fiind cunoscut că în perioada comunistă bunurile au fost preluate de stat prin abuz și forță, aceștia trebuiau și puteau să cunoască posibilitatea că pe viitor vor putea fi evinși de adevărații proprietari ai bunului.
Prin dispozițiile art. 9 indice 1 din Legea 112/1996 nu sunt stabilite condiții de nulitate limitativ ci cazurile acolo enumerate sunt cazuri speciale, care însă nu le exclud pe cele din dreptul comun.
Nu este însă lipsită de relevanță împrejurarea potrivit căreia soluția se impune și prin prisma art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale care garantează apărarea proprietății și impune ca inerentele privări de proprietate într-o societate democratică să se facă cu respectarea tuturor condițiilor impuse de legi și tratate, pentru a asigura o cât mai eficientă apărare a dreptului de proprietate. După pronunțarea hotărârilor judecătorești reclamanții avea un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la CEDO. Prin admiterea recursului în anulare Înalta Curte de Casație și Justiție a înlăturat efectele unei proceduri judiciare în urma căreia reclamanții dobândiseră o hotărâre judecătorească irevocabilă, fiind încălcat dreptul reclamanților la un proces echitabil în sensul art. 6 al. 1 din Convenție. Într-o atare situație instanța națională va trebui să valideze soluția adoptată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a preveni o nouă încălcare a art. 6 din Convenție.
-//-
Situația nu este identică ca cea din cauza Raicu contra România, deoarece în acel caz dobânditorului imobilului i se recunoscuse un drept asupra imobilului pe cale judecătorească, instanțele validând irevocabil contractul în temeiul bunei credințe a dobânditorului, ceea ce în cauza de față nu este cazul.
Față de cele mai sus arătate apelul a fost respins cu consecința menținerii sentinței instanței de fond.
Deși intimații persoane fizice au solicitat cheltuieli de judecată, ei nu au făcut proba efectuării și a cuantumului lor așa încât ele nu au fost acordate de tribunal.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs pârâții invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 Cod civ.
În expunerea criticilor se arată următoarele:
- prima decizie de casare a impus cu titlu obligatoriu analiza valabilității contractului de vânzare cumpărare, exclusiv prin prisma Legii 112/1995 lege în vigoare la data încheierii acestui act însă instanțele în rejudecare, deși constrânse de art. 315 Cod pr. civ. nu raportează valabilitatea actului la dispozițiile Legii 112/1995 cu referire la titlul statului;
- nu au fost somați să nu cumpere imobilul în litigiu. Chiar dacă notificarea la dosar ar fi reală viza disponibilitatea reclamantului de a face demersuri pentru recăpătarea imobilului. Recurenții îndeplineau toate condițiile impuse de lege pentru încheierea contractului;
- prima instanță de casare a constatat faptul că instanța de fond a greșit pentru că nu a motivat respingerea cererii reconvenționale și nu așa cum pretinde instanța de apel că nu s-a pronunțat asupra acestei cereri.
În continuarea expunerii, recurenții reiau argumentele invocate în fața instanței de apel.
Prin întâmpinare reclamanții au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea dată prin prisma criticilor formulate, Curtea constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Prima critică adusă deciziei atacate cu referire la disp. art. 315 Cod pr. civ. nu poate fi primită.
Instanțele în rejudecare au respectat aceste dispoziții legale. Din considerentele deciziei atacate rezultă analizarea valabilității contractului de vânzare cumpărare prin prisma Legii 112/1995, respectiv analiza valabilității titlului statului.
Critica referitoare la lipsa notificării cu consecința îndeplinirii condițiilor impuse de lege vizează interpretarea probatoriului de către instanțele de fond și exced controlului de legalitate de către instanța de recurs.
Chiar dacă, așa cum se pretinde pe calea recursului, statuările de fapt reținute de instanța de apel sunt greșite, eventuala eroare, sub
-//-
acest aspect, nu mai constituie motiv de recurs după abrogarea punctelor 10 și 11 ale art. 304 Cod pr. civ. prin OUG 138/2000.
La starea de fapt reținută de către instanța de apel, în speță corect s-au aplicat dispozițiile legale incidente în cauză.
Mai mult, în fața instanței de recurs s-a depus în original contestația formulată de către reclamanți împotriva deciziei de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului, contestație formulată la data de 30 septembrie 1996, deci înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin urmare apare mai mult decât evident că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, 5.12.1996, nu erau îndeplinite cerințele Legii 112/1995, așa cum corect au reținut instanțele de fond.
Susținerile recurenților privitoare la "falsul grosolan" a contestației este de neprimit atâta timp cât împotriva acestui înscris nu s-a urmat procedura înscrierii în fals.
Oricum instanțele de fond au analizat cerințele statuate de Legea 112/1995 având în vedere toate înscrisurile depuse la dosar și nu numai contestația împotriva hotărârii Comisiei Județene de aplicare a Legii 112/1995.
Nici ultima critică nu poate fi primită. Instanța de apel nu a ignorat motivul de apel referitor la cererea reconvențională ci chiar în prima parte a considerentelor a răspuns motivat acestei critici.
Argumentele invocate în fața instanței de apel au fost analizate pe larg de către instanță astfel că, deoarece vizează soluția instanței de fond, nu se mai impune a fi examinate de către instanța de recurs.
O mențiune se impune a fi făcută.
Acțiunea se impunea a fi admisă în conformitate cu prev. art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin Decizia nr. 2405/2002 a Curții de APEL ALBA IULIA rămasă irevocabilă, reclamanții intimați aveau un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Această decizie a fost desființată în 2005 urmare unui recurs în anulare, înlăturându-se astfel efectele unei hotărâri judecătorești irevocabile, procedură ce constant în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este calificată ca o încălcare a art. 6 din Convenție prin încălcarea dreptului la un proces echitabil și prin încălcarea principiului securității raporturilor juridice.
Astfel, corect a reținut instanța de apel că în speță primează art. 6 alin 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, întrucât nu sunt incidente disp. art.
-//-
(continuarea deciziei civile nr. 227/2008 dată în dosar nr-)
304 pct. 9 Cod pr. civ. Curtea, în temeiul disp. art. 312 Cod pr. civ. va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de către pârâții șiu împotriva deciziei civile nr. 35/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civ. nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.06.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- -(CO) - - - -(CO)
-
Semn. Președinte Semn. Președinte
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. 2 ex/16.07.2008
-,
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Ioan Truță
