Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 228/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1581/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.228
Ședința publică de la 09.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Claudiu Marius Toma
JUDECĂTOR 2: Corina Gabriela Buruiană
GREFIER - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii de apel formulată de apelanta - pârâtă, împotriva sentinței civile nr.459/05.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți -, -, - -, și cu intimatele - pârâte MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și SC "" SA.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 19.03.2009, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat consecutiv pronunțarea la 26.03.2009, 02.04.2009 și apoi la 09.04.2009 hotărând următoarele:
CURTEA
Asupra apelului de față, deliberând reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 459 din 05 martie 2008, Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a respins acțiunea precizată formulată de reclamanții, și, și, în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului B prin Primar General și SC SA, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active; a admis acțiunea precizată formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâta; a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 15 situat în imobilul din B,-,. 3, sector 5.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 B la data de 15 decembrie 2006 sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții, Primăria Municipiului B prin Primarul General și SC SA, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr.15, situat în B,-,. 3, sector 5, și să dispună obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul menționat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul situat în B, - - nr. 3, sector 5, fost dobândit de autorul lor, numitul, la data de 06 octombrie 1939, prin actul de vânzare - cumpărare transcris la Secția notariat a Tribunalului Ilfov sub nr. 15137/1939. Au mai arătat reclamanții că ei sunt de fapt moștenitorii defunctei, conform certificatului de moștenitor nr. 99 din 05 iulie 2000, eliberat de Biroul Notarului Public " ", acesta fiind la rândul său moștenitoarea defunctului, conform certificatului de moștenitor nr. 700 din 03 iunie 1987. În ceea ce privește imobilul menționat, acesta a trecut abuziv în proprietatea statului, conform Decretului nr. 92/1950, preluarea imobilului de către stat încălcând dispozițiile Constituției din 1948, care recunoștea și garanta dreptul de proprietate privată. În aceste condiții, imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil, el neputând fi înstrăinat în favoarea pârâtei conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 40609/1996 încheiat cu Primăria Municipiului B prin mandatar SC SA. Cum titlul autorului lor este preferabil titlului de proprietate al pârâtei, instanța a constatat că pârâții sunt obligați să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra apartamentului în litigiu.
În drept reclamanții au invocat dispozițiile art. 480 și 481 Cod civil.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul a constatat următoarele:
Având în vedere ca prin încheierea din 07 noiembrie 2007 fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului B prin Primar General, și SC SA, urmând ca acțiunea formulată în contradictoriu cu acești pârâți să fie respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților tribunalul a reținut că prin apărările aduse în susținerea excepției acesta apare ca o veritabilă chestiune de fond ce implică analizarea a valabilității titlului statului pentru a se putea stabili dacă bunul respectiv a ieșit sau nu în mod valabil din patrimoniul autorilor reclamanților.
În ceea ce privește problema dacă instanța poate sau nu să analizeze valabilitatea titlului statului tribunalul a reținut în primul rând că în cauză reclamanții au invocat dispozițiile de drept comun în materia apărării dreptului de proprietate și dispozițiile Legii nr. 10/2001, că în al doilea rând dispozițiile art. 2 au un caracter explicativ și oricum Legea nr. 10/2001 nu interzice analizarea modalității de preluare de către stat a imobilului. Oricum art. 2 vorbește de preluare abuzivă fără a face distincția preluare fără titlu sau fără valabil noțiuni juridice direct aplicabile într-o astfel de cauză.
Pe de altă parte instanța a fost cea care a calificat acțiunea ca având un singur capăt de cerere ceea ce coroborat cu valoarea obiectului cererii de chemare în judecată astfel calificată a dus la declinarea competenței.
În aceste condiții dacă ar fi considerat că acțiunea introductivă presupune două capete distincte, chiar dacă unul ar fi fost inadmisibil, pârâta ar fi trebuit să invoce aceste susțineri în cadrul recursului îndreptat împotriva hotărârii de declinare și nu în fața instanței investite ca urmare a declinării.
De asemenea, tribunalul a mai apreciat că simplul fapt că problema analizării valabilități titlului statului nu poate fi făcută ca urmare a existenței unui capăt distinct de cere nu înseamnă că nu poate fi analizată în cadrul acțiunii în revendicare formulată. Dacă s-ar adopta poziția contrară ar însemna că, de exemplu, constatarea unei situații de fapt care este inadmisibilă ca și cererea întemeiată pe dispozițiile art. 111 Cod de procedură civilă să nu poată fi reținută în cadrul unei acțiuni în realizare. Cu atât constatarea existenței/inexistenței unui drept trebuie să fie făcută în cadrul prezentei acțiuni.
Mai mult prin decizia civilă nr. 810/2005, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a reținut tocmai nevalabilitatea titlului statului pentru a putea face aplicarea art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.
Dincolo de aceste argumente de drept intern prin hotărârea Vlasia Vasilescu contra Românie Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că neanalizarea pe fond a unui mijloc de apărare vizând neconstituționalitatea unor decrete de preluare a imobilului reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului o astfel de analiză fiind decisivă pentru a se stabili caracterul ilegal/legal al transferului dreptului de proprietate.
În consecință tribunalul a reținut că se impune analizarea valabilității titlului statului.
În acest sens având în vedere puterea de lucru judecat de care se bucură decizia civilă nr. 810/2005, Tribunalul București - Secția a Va Civilă, tribunalul a constatat că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut fără titlu valabil.
Concluzia directă care se desprinde este aceea că imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul autorului reclamanților și deci a reclamanților, neindicarea acestui bun în certificatul de moștenitor nefiind relevantă având în vedere că certificatului de moștenitor face dovada întinderii masei succesorale până la proba contrară.
În ceea ce privește problema admisibilității acțiunii în revendicare, inclusiv asupra incidenței în cauză a Legii nr. 10/2001 instanța s-a pronunțat prin încheierea din 07 noiembrie 2007.
De asemenea, decizia LIII a Înaltei Curți de Casație și Justiție își găsește aplicabilitatea și este obligatorie doar cu privire la modul de interpretare a art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu și cu privire la aplicabilitatea sau nu a art. 480 Cod civil.
Se mai impune a fi făcută o precizare și anume aceea că stabilirea caracterului de bun în sensul art. 1 din protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului are în primul rând importanță pentru a se stabili competența Curții Europene a Drepturilor Omului de a soluționa o anumită plângere.
În prezenta cauză instanța nu dreptul de proprietate al pârâtei ci constată că ambele părți justifică un titlu valabil de proprietate urmând ca prin procedeul comparării acestora să se stabilească care ar fi mai bine caracterizat. Pe de altă parte nu sunt întemeiate susținerile pârâtei în sensul că reclamanții au doar un drept de creanță ci după cum s-a reținut mai sus, aceștia sunt chiar titularii unui drept de proprietate ca urmare a nevalabilității transferului de proprietate către stat.
Pe de altă parte principiul proprietății aparente cât și buna credință și deci art. 46 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 nu își găsesc aplicabilitatea în ceea ce privește acțiunea în revendicare prin compararea de titluri, conducând doar la menținerea valabilității titlului pârâților și făcând astfel posibilă compararea de titluri.
Mai mult izvorul dreptului de proprietate al pârâtei îl reprezintă contractul de vânzare - cumpărare încheiat și nu chiar legea astfel cum susține acesta deoarece dacă am împărtăși opinia că dreptul de proprietate își are izvorul direct în lege se ridică întrebarea de ce s-a mai încheiat contractul de vânzare - cumpărare. De fapt modul de dobândire al dreptului de proprietate îl reprezintă convenția încheiată în aplicarea unor dispoziții legale care permiteau și stabileau condițiile în care se pot încheia astfel de contracte.
În contextul comparării titlurilor de proprietate ale părților mai trebuie reținut că datorită preluării fără titlu valabil reclamantul și pârâții invocă în fapt titluri de proprietate cu privire la același bun dar care provin de la autori diferiți.
În ceea ce privește problema dacă ar trebui considerat preferabil dreptul de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 112/1995 având în vedere modul în care a fost reglementată problema acordării de reparații persoanelor deposedate abuziv și pentru a asigura stabilitatea circuitului civil tribunalul a apreciat că doar aceste aspecte nu pot conduce la a considera că titlurile pârâților sunt preferabile și deci acțiunea în revendicare ar trebui respinsă.
În acest sens, tribunalul a avut în vedere faptul că dispozițiile art. 480 cod civil au menirea de a apăra dreptul de proprietate privată și de a asigura repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea acestuia. Or referitor la posibilitatea acoperirii prejudiciului în condițiile Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că această lege, datorită procedurii greoaie, neclare și ineficiente cât și a faptul că Fondul Proprietatea nu funcționează în mod eficient, nu poate conduce la o reparație rapidă și efectivă a prejudiciului cauzat prin preluarea abuzivă a bunului, o astfel de reparare efectivă putându-se face doar prin restituirea în natură a bunului.
Mai mult în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat la restituirea în natură a bunului reținându-se că procedura Legii nr. 10/2001 nu conduce la o reparație efectivă a încălcării dreptului de proprietate, chiar și atunci când bunul nu se mai afla în posesia statului. Concluzia nu poate fi decât una singură și anume că inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului consideră că cea mai bună reparație a abuzului este aceea a restituirii bunului. Urmează ca la rândul său pârâta să-și reglementeze propriile raporturi cu vânzătorul izvorâte din încheierea contractului de vânzare - cumpărare și pierdea ulterioară a bunului în condițiile dreptului comun aplicabil în această materie.
Concluzia tribunalului, având în vedere cele expuse mai sus a fost aceea că Legea nr. 10/2001 nu acordă nicăieri preferință dobânditorului imobilului de la stat în contra adevăratului proprietar, trebuind să se de-a prevalență principiului fundamental al respectării dreptului de proprietate și apărării eficiente a acestuia.
În ceea ce privește compararea propriu-zisă a titlurilor părților, pe lângă cele reținute mai sus tribunalul a constatat că titlul reclamanților provine de la adevăratul proprietar, fiind mai vechi, în timp ce titlul pârâților, ulterior, provine de la un neproprietar.
Față de toate cele expuse, văzând și dispozițiile art. 480 Cod civil tribunalul a admis, acțiunea precizată și a obligat pârâta să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 15 situat în imobilul din B,-,. 3, sector 5.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel.
În esență a motivat apelul în sensul că, în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei de interes legitim a cererii de revendicare, formulată de "persoana îndreptățită, pentru un bun ce aparține domeniului de referință al legii speciale (Legea nr. 10/2001) deoarece faptul că reclamanții u au ales calea potrivită, nu atrage lipsa de interes în promovarea acțiunii.
Emiterea deciziei sau pronunțarea unei hotărâri judecătorești de restituire presupune parcurgerea procedurii prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Aplicarea Legii nr. 10/2001, exclude analiza legitimității interesului (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Reunite, dosar nr. 60/2007).
Totodată, art. 2 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, stabilesc un anumit mod de exercitare a dreptului material la acțiune, prin reglementarea unei proceduri administrative prealabile accesului la justiție.
De asemenea, potrivit art. 22 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, se prevede un termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii (termen prelungit succesiv) astfel că notificarea trebuie adresată într-un termen de un an (când se face notificare și pentru mai multe imobile).
După intrare în vigoare a Legii nr. 10/2001 acțiunea în revendicare practic nu mai poate fi promovată, singura cale pentru recuperarea acestora imobile fiind cea prevăzută de această lege (fiind o lege specială de reparație) conform și art. 6 din Legea nr. 213/1998.
În final se arată că acțiunea prin care reclamantul solicită soluționarea cererii de revendicare nu poate fi făcută cu ignorarea legii speciale, Legea nr. 10/2001.
Greșit a fost respinsă și excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare a imobilelor naționalizate de la stat.
Dezlegarea acestei probleme a inadmisibilității trebuie făcută în mod unitar, conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Greșit s-a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.
Conform Legii nr. 112/1995, autoarea reclamanților a făcut cerere (nr. 326 din 11 iulie 1996 pentru acordarea de despăgubiri, nu în natură a imobilului) cerere soluționată la 01 iulie 1998, fiind acordate despăgubiri bănești.
De asemenea apelantei i s-a încălcat noțiunea de bun, recunoscut în favoarea sa prin sentința civilă nr. 810 din 22 noiembrie 2005 Tribunalului București - Secția a Va Civilă. Este cert că din 20 aprilie 1950, și până la încheierea contractului de vânzare - cumpărare, statul a exercitat toate prerogativele dreptului de proprietate, iar chiriașa a dobândit apartamentul cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
Acțiunea în revendicare a fost greșit soluționată prin compararea titlurilor (fiind ignorat scoaterea din circuitul civil a bunului) iar titlul apelantei este valabil.
Modul de dobândire a proprietății de apelantă este "proprietatea aparentă" ca "mod original de dobândire a proprietății în sens larg și de stingere a dreptului de proprietate, cu valoare autonomă".
Ca atare, titlul apelantei este preferabil titlului reclamanților fiind mai bine caracterizat (filele 19 - 38 dosar curte). Separat, intimații, față de apel au invocat și excepția autorității lucrului judecat, pentru că există o hotărâre judecătorească în acest sens.
Apelul și excepția autorității lucrului judecat sunt nefondate.
În principal în apel se critică respingerea excepțiilor lipsei de interes, a inadmisibilității acțiunii în revendicare, a lipsei calității procesuale active a reclamanților de către prima instanță.
Referitor la excepția lipsei de interes cât și a lipsei calității procesuale active, acestea nu pot fi disociate.
dintre "calitate" și "interes" dar și existența lor autonomă fac să fie confundate uneori. Calitatea procesuală derivă din "interes" și se sprijină pe el. La limită "calitatea procesuală" era absorbită de "interes".
Calitatea procesuală semnifică titlul care conferă unei persoane puterea de a aduce în justiție dreptul a cărui sancțiune o cere, puterea de a acționa în justiție, justificată de un interes personal și direct (în sens impropriu teoretic se mai vorbește și de legitimare procesuală "activă sau pasivă". Interesul, ca orice demers în justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, să urmărească așadar "profit" material sau moral ori material și moral (pas dintert, pas daction). Este p condiție fără de care nu se poate exercita o acțiune civilă, fiind juridic și legitim, născut și actual, direct și personal, pozitiv și concret. Aceste argumentații teoretice, corelate cu cele ale instanței de fond, conduc cu toată ampla și buna documentare a apelului (cu unele argumente corecte) să aprecieze că motivele nu pot fi primite, prima instanță, corect soluționând cele două excepții.
Și problema "încălcării unui bun recunoscut în favoarea apelantei și a găsit o corectă reformulare în considerentele instanței de fond și în acest sens sunt edificatoare motivele din fila 10 sentinței apelate (fila 90 verso dosar).
Fără a repeta argumentația, corelând-o cu amplele motive de apel, se reține că prima instanță a dat o corectă interpretare a acestei sintagme de "bun" în sensul practicii Curții Europene a Drepturilor Omului.
Nici soluționarea acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor nu poate fi considerată ca fiind nelegală.
Argumentele aduse în apel nu sunt suficiente, pentru a aprecia că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.
De altfel caracterizarea și preferabilitatea titlurilor s-a făcut în baza legislației în vigoare la data soluționării pricinii. prin Legea nr. 213/1998 se arată proprietatea publică și regimul juridic al imobilelor preluate de Stat după anul 1944, iar Legea nr. 112/1995, care a avut o anume evoluție sub aspectul practicii, a fost corectă în timp de practică cât și de Legea nr. 10/2001, mai ales prin modificările făcute de Legea nr. 247/2005.
Or, totul trebuie privit în succesiunea legilor (în evoluția lor) art. 480, Legea nr. 112/1995, Legea nr. 213/1998, Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 247/2005.
Numai corelând legislația internă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului se poate ajunge la o soluție referitoare la proprietatea imobilelor preluate abuziv de stat (de fapt sintagma preluat abuziv și actele normative care au format acest obiect a fost clarificată și o discuție pe acest aspect nu mai este relevantă).
Existența procedurilor prealabile prevăzute de Legea nr. 18/1991 și mai ales Legea nr. 10/2001 (uneori contestate) au fost unanim acceptate de jurisprudență, ca și prevalarea legii speciale (de reparație în ce privește imobilele) față de dreptul comun, anume Legea nr. 10/2001.
Soluția așa zisei inadmisibilități a unei acțiuni în revendicare, în prezența aplicării Legii nr. 10/2001 a fost lămurită (nefiind în fapt o inadmisibilitate) ci un impediment de aplicare a leii generale în fața cele speciale.
Ca atare, luate în ansamblul motivelor de apel, amplu dezvoltate de apelată, raportate la argumentația instanței de fond un pot fi primite.
O explicare detaliată pentru fiecare din punctele apelului nu ar face decât să confere deciziei din apel un caracter stufos și ambiguu.
Ca atare, se reține în ansamblul că, motivele de apel sunt neîntemeiate, iar soluția instanței de fond legală și temeinică.
Excepția autorității licurului judecat invocată de intimați nu poate fi primită.
Ea se bazează pe decizia nr. 5388 din 30 septembrie 2004 Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocându-se că pretențiile reclamanților s-au întemeiat pe același drept de proprietate înfățișat și în prezentul litigiu (art. 480 Cod civil).
S-a arătat că are același obiect, se poartă în aceleași părți, are aceiași cauză fiind întrunite cerințele art. 1201 Cod civil (filele 51 - 54 dosar curte).
S-a depus și decizia invocată (filele 55 - 59 dosar curte).
După cum se observă însă, nu au fost aceleași părți, iar în ce privește soluția, aceasta a fost avută în vedere la aprecierea apelului lui.
Apreciindu-se însă de nu sunt întrunite cerințele art. 1201 Cod civil excepția va fi respinsă ca neîntemeiată.
Întrucât, motivele de apel sunt neîntemeiate, potrivit art. 296 Cod de procedură civilă apelul va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 298 Cod de procedură civilă;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepția autorității lucrului judecat.
Respinge apelul formulat de apelanta - pârâtă domiciliată în B,-,. 3,. 15, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 459 din 05 martie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, și toți cu domiciliul în B,-, sector 2 și cu domiciliul ales la av. în B,-, - 2,. 2,. 1,. 45, sector 3 și cu intimatele - pârâte Municipiul B prin Primarul General cu sediul în B,-, sector 5 și SC SA cu sediul în B, str. - - nr. 72,. 20, sector 5, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red.
.
15ex./27.05.2009
-4.-
Președinte:Claudiu Marius TomaJudecători:Claudiu Marius Toma, Corina Gabriela Buruiană
