Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 250/

Ședința publică de la 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Luminita Solea

JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu

JUDECĂTOR 3: Anica

Grefier -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor civile declarate de reclamantul -,domiciliat în B,str.- nr.1,.6C,.H,.56, sector 3, și de pârâta SC V,cu sediul în F,-, jud. V,împotriva deciziei civile nr.296 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect pretenții.

CURTEA

Asupra cauzei de față:

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2892/09.06.2008 pronunțată de Judecătoria Focșani în soluționarea dosarului nr- a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul prin care a solicitat să fie obligați pârâții V și să-i plătească 150.000 RON reprezentând despăgubiri materiale și morale și prestații periodice ca urmare a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin accidentul de circulație comis de către pârâtul persoană fizică la data de 22 octombrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut - în esență - că prejudiciul actual suferit de reclamant este consecința culpei medicale și nu accidentului ce a avut loc în octombrie 2002 și că deci nu există raport de cauzalitate între prejudiciu și fapta pârâtului.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea apelului, reclamantul a arătat că în mod greșit prima instanță și-a fundamentat soluția exclusiv pe culpa medicală în condițiile în care din concluziile Comisiei de Avizare și Control din cadrul " Minovici" rezultă că "leziunile de tipul celor produse inițial, chiar dacă au fost incomplet diagnosticate și tratate, au de obicei un potențial major de a determina complicațiile de tipul celor întâlnite în cazul de față, indiferent de promptitudinea tratamentului".

In apel, reclamantul și-a restrâns acțiunea în sensul că a renunțat la solicitarea prestației periodice și și-a precizat cuantumul daunelor materiale la 30.000 lei și daunelor morale la 120.000 lei.

Prin decizia civilă nr.296/04.12.2008 Tribunalul Vranceaa admis apelul declarat de reclamant,a schimbat sentința și în rejudecare a admis în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul și SC comcereal SA V, pe care i-a obligat la plata sumei de 15000 lei daune materiale și 5000 lei daune morale,precum și la cheltuieli de judecată in sumă de 2000 lei.

Pentru a se pronunța astfel Tribunalul a reținut că în ziua de 23 octombrie 2002, din vina exclusivă a pârâtului, s-a produs un accident de circulație ce a provocat leziuni reclamantului care au necesitate 120-150 zile de îngrijiri medicale.

Această situație de fapt este reținută cu putere de lucru judecat prin sentința penală nr. 2824/17 noiembrie 2003 Judecătoriei Focșani.

Prin aceeași hotărâre, așa cum a fost modificată prin decizia penală nr. 228/26.04.2004, au fost obligați în solidar, pârâții din prezenta cauză, să plătească 60.000.000 ROL și 1200 USD daune materiale și 150.000.000 ROL daune morale.

Din concluziile Raportului de Nouă Expertiză Medico-Legală întocmit de " Minovici" la solicitarea instanței de fond, a rezultat că "în cazul de față, datorită rediagnosticării complete a leziunilor traumatice suferite la data de 23.10.2002 - și implicit neaplicării conduitei terapeutice adecvate - cu apariția de complicații - obiectivate prin: consolidare vicioasă cu coxatroză secundară, opinăm că a necesitat până în prezent circa 200 zile de îngrijiri medicale".

Comisia de Avizare și Control din cadrul B, în ședința din 23.04.2008 a aprobat Raportul de Noua Expertiză cu precizarea că leziunile de tipul celor produse inițial, indiferent de promptitudinea tratamentului, au de obicei un potențial major de a determina complicații de tipul celor constatate în cazul de față.

Este evident deci că în cauzarea prejudiciului material și moral suferit de reclamant în perioada celor 50-80 zile îngrijiri medicale stabilite ca fiind necesare pentru vindecare prin Raportul de Noua Expertiză în continuarea celor 120-150 zile stabilite inițial, există și o culpă medicală.

Această culpă nu o exclude însă în totalitate pe cea a pârâtului, fără de care de fapt, nici nu ar fi existat.

Rezultă deci că prejudiciul actual suferit de reclamant este într-un raport de cauzalitate atât cu accidentul comis în octombrie 2002 cât și cu fapte ale rediagnosticării complete a leziunilor și implicit a neaplicării conduitei terapeutice adecvate, reținute prin Raportul de Noua Expertiză Medico-Legală.

Pentru aceste considerente, s-a constatat că în mod greșit prima instanță a respins în totalitate acțiunea reclamantului, motiv pentru care apelul a fost admis, iar în baza art. 296 cod proc.civilă,sentința a fost schimbată.

In rejudecare a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții să repare în parte prejudiciul suferit de reclamant considerând că cele două culpe au avut o pondere egală în cauzarea sa.

La stabilirea cuantumului prejudiciului material s-au avut în vedere cheltuielile făcute de reclamant cu medicamente, transport, ședințe terapie, dar și cu tratamentul de recuperare (masaj, balneo-fizio-terapie).

La stabilirea cuantumului prejudiciului moral s-a avut în vedere suferința fizică a reclamantului în perioada zilelor de îngrijire medicală acordată în continuare, dar și suferința psihică cauzată de faptul că ulterior accidentului căsătoria planificată nu a mai avut loc.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și pârăta SC SA

În recursul său reclamantul a criticat decizia sub aspectul greșitei rețineri a culpei comune egale.Astfel instanța de apel stabilit cuantumul despăgubirilor în lipsa oricăror criterii,pe bază de considerente proprii o egalitate între fapta culpabilă și conduita medicală neadecvată,respingându-i cererea de revenire la IML pentru lămurirea întinderii eventualei culpe medicale și a unui eventual procent.

In concluzie a solicitat reaprecierea probelor și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată în apel.

În drept a invocat art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.

Pârâta a criticat decizia de apel ca fiind nelegală sub următoarele aspecte:prejudiciul care are legătură directă cu accidentul rutier a fost acoperit integral prin plata despăgubirilor de către recurentă și de către societățile de asigurări.

Între prejudiciul produs ulterior împrejurărilor reținute în cauza penală și accidentul rutier nu există nici o legătură de cauzalitate certă și directă.

Dacă reclamantul ar fi cerut pensie de invaliditate de la data încadrării în gr. III de invaliditate,o bună parte din pretinsul prejudiciu ar fi fost acoperit prin plata drepturilor lunare de către Casa de Pensii.

Pe de altă parte în mod nelegal se solicită transferarea în sarcina pârâtei a obligațiilor stabilite de lege în sarcina sistemului public de asigurări sociale și de sănătate,în condițiile în care a achitat o dată prejudiciul cauzat.

În concluzie a solicitat admiterea recursului și în rejudecare menținerea sentinței ca temeinică și legală.

În drept a invocat art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

Recursurile de față sunt nefondate.

Reclamantul deși a invocat ca temei de drept art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă, care se referă la nemotivarea hotărârii sau la aplicarea greșită a legii, în dezvoltarea motivelor de recurs acesta a solicitat reaprecierea probelor și admiterea în totalitate a despăgubirilor solicitate în apel.

Or,în recurs nu se mai pot reaprecia probele sau situația de fapt,recursul fiind o cale extraordinară de atac ce poate fi promovată doar pentru motive de nelegalitate nu și pentru motive de netemeinicie cum este cazul de față.

Nici criticile pârâtei recurente nu pot fi primite.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, respectiv ale art. 998-999 Cod civil.

Potrivit dispoz. art.998 Cod civil, orice faptă a omului,care cauzează altuia un prejudiciu,obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat,să-l repare,despăgubirile urmând să cuprindă atât paguba suferită de partea vătămată,cât și beneficiul nerealizat.

Autorul faptei delictuale este ținut deci,să acopere integral paguba pe care a produs-o părții vătămate,pentru ca aceasta să fie repusă,pe cât posibil,în situația anterioară.

Avându-se în vedere acest principiu al reparației integrale,în cazul în care,după pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive,prin care autorul faptei ilicite a fost obligat la despăgubiri față de partea vătămată,au apărut consecințe ale aceleiași fapte prejudiciabile și care nu au putut fi avute în vedere în cadrul judecății anterioare,cel prejudiciat este îndreptățit să promoveze o nouă acțiune pentru daunele survenite ulterior.

Așadar nu este adevărată susținerea recurentei pârâte că nu există nici o legătură de cauzalitate dintre accidentul rutier și prejudiciul pretins de reclamant prin acțiunea de față.

Repararea integrală presupune repararea tuturor prejudiciilor care au apărut sau au agravat paguba inițială și care nu s-ar fi produs dacă nu ar fi existat faptul inițial.

Pentru acest considerente Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile civile declarate de reclamantul -,domiciliat în B,str.- nr.1,.6C,.H,.56, sector 3, și de pârâta SC V,cu sediul în F,-, jud. V,împotriva deciziei civile nr.296 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea,în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect pretenții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

: - /12.05.2009

: /13.05.2009

2 ex.

FOND:

APEL: - -

Președinte:Luminita Solea
Judecători:Luminita Solea, Viorica Mihai Secuianu, Anica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Galati