Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2574/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2574/R/2009 | |
Ședința publică din 18 noiembrie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Traian Dârjan | - - |
JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania | --- - -- - |
GREFIER: | TARȚA |
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții, și, precum și de pârâtul STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T împotriva deciziei civile nr. 401/A din 23 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanții -, -, -, jr. -, -, -, -, precum și pe pârâții, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, PRIMARUL MUNICIPIULUI T și PREFECTURA JUDEȚULUI C, având ca obiect revendicare imobiliară - anulare oridn, rectificare CF.
Se constată că la data de 13 și 17 noiembrie 2009, pârâții-recurenți, persoane fizice, au depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise. Se constată de asemenea că la aceeași dată și reclamanții-intimați au depus la dosar concluzii scrise.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr. 6948/2008 a Judecătoriei Turda au fost respinse excepțiile tardivității și lipsei de interes invocate de pârâții: și soția, și.
A fost respinsă acțiunea civilă - precizată, extinsă și completată - formulată de reclamanții -, -, -, și -, -, -, și, -, jr., împotriva pârâților si soția, și, moștenitori ai defunctei, Consiliul Local T prin Primar, atât în nume propriu cât și în calitate de reprezentant al Statului Român, municipiului T prin Primar, Primarul mun. T, Statul R prin Consiliul Local al municipiului T, și nstituția Prefectului județului
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:Printr-un contract de închiriere încheiat cu Primăria Municipiului T - prin T - la data de 01.06.2. pârâții și au dobândit, cu acest titlu o parcelă de teren în suprafață de 500 mp., ce se identifica la aceea dată parțial cu imobilul înscris în nr. 4419 T, prev. Cu nr. top. 2591/2.
Pe acest teren și în virtutea contractului încheiat cu Statul Român, pârâții și au edificat pe suprafața de teren de 500 mp. o construcție cu destinația de casă familială și garaj auto.
Prin cererea de chemare în judecată formulată în Dosar nr. 3653 înregistrat la data de 31.07.2002 pe rolul Judecătoriei Turda, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - de asemenea proprietar tabular și la data formulării acestei cereri de chemare în judecată -, pârâții și au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună dezmembrarea imobilului în litigiu și înregistrarea asupra parcelei de 500 mp. rezultată în urma dezmembrării a construcției cu destinația de casă familială și garaj auto, pe care au edificat-o asupra acesteia. De asemenea, pârâții au solicitat întabularea în favoarea lor a unui drept de folosință.
Prin Sentința Civilă nr. 4551/2002 pronunțată la data de 28.10.2002 de Judecătoria Turda în Dosar nr. 3653/2002, definitivă și irevocabilă la data de 24.12.2002, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanți așa cum a fost formulată. De menționat că, pârâții și și-au întabulat în cartea funciară drepturile dobândite în temeiul acestei sentințe judecătorești, definitive și irevocabile.
Ulterior, prin cererea de chemare în judecată înregistrată tot pe rolul Judecătoriei Turda sub dosar nr. 4551/2002, pârâții și au solicitat instanței de judecata, in temeiul art 36 din Legea 18/1991 constituirea dreptului de proprietate asupra terenului in suprafața de 500 mp inscris in CF 12936 T, top.2591/2/2, cu destinația de "gradina in str.-".
Cererea formulată de pârâți a fost admisă printr-o sentință judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, motiv pentru care prin încheierea de carte funciara nr. 477/16.01.2003 s-a intabulat dreptul de proprietate al paraților asupra imobilului teren mai sus menționat si concomitent s-a radiat dreptul acestora de folosința asupra aceluiași teren aceștia devenind astfel titularii dreptului de proprietate asupra intregului imobil inscris in CF 2591/2/2 cu destinația "gradina" in suprafața de 500 mp. asupra căreia este edificată construcția cu destinația de "casa familiala compusă din cameră, bucătărie, garaj auto iar alăturat WC".
Prin Ordinul Prefectului Județului C nr. 115 emis la data de 31.03.2003 s-a dispus trecerea în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai construcției, suprafața de teren de 500 mp. teren situat în T,-, înscrisă în nr. 12936 T, sub nr. top 2591/2/2.
Având în vedere starea de fapt reținută neîntemeiate apar susținerile reclamanților potrivit cărora în situația pârâților nu ar fi fost aplicabile dispoz. art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, atât timp cât pârâții: și, aveau un drept de folosință asupra suprafeței de teren de 500 mp. legal stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Distincțiile reclamanților privind împrejurarea că la temeiul dreptului de folosință ar fi fost obligatoriu să stea un act administrativ anterior anului 2. sunt simple speculații ale acestora, atât timp cât legiuitorul nu a făcut o asemenea distincție. Mai mult, așa cum am arătat pârâții au fost de bună credință edificând o construcție pe un teren, pe care aveau un titlu legal constituit de proprietarul tabular de la aceea dată, respectiv Statul Român.
Este reală însă susținerea reclamanților prin care, în baza unei Sentințe Civile nr. 2921/1991 pronunțată de Judecătoria Turda la data de 14.06.1999 au fost declarați titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului înscris inițial în nr. 4419 T, nr. top. 2591/2, 2592, din care s-a dezmembrat ulterior imobilul proprietatea pârâților și.
Dar, nu este de neglijat faptul că această sentință nu a fost operată în cartea funciară, nefiind notate modificările propuse prin aceasta, fapt ce dă în favoarea pârâților: și o certitudine de bună credință.
Mai mult, prin dispozițiile Legii nr. 7/1996 se reglementează în mod expres principiul priorității înscrierilor în cartea funciară - alături de principiul opozabilității față de terți -, prin dispoz. Art. 25, 26, 28,29,39, 47 alin. 4 și art. 55 alin. 5, completate cu dispozițiile prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de carte funciară: art. 93, 94, 95 alin. Ultim și art. 117.
Împrejurarea că reclamanții nu au intenționat să uzeze de puterea sentinței judecătorești mai sus menționată este confirmată de faptul că ulterior au solicitat recunoașterea dreptului lor de proprietate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Aceiași sentință judecătorească este invocată de reclamanți și în temeiul cererii lor de chemare în judecată așa cum a fost completată și extinsă, formulată împotriva pârâților: și.
În favoarea acestora, prin Dispoziția nr. 614 emisă la data de 29.07.2003, Primarul mun.T a atribuit in proprietatea paraților si soția numita terenul înscris în nr. 13172 T, top. 2591/2/1/2, în suprafață de 1000 mp. cu titlu de masuri reparatorii.
Astfel, prin Decretul de expropriere nr. 390/1988, imobilul situat in T, Calea - nr. 45, ce a aparținut în proprietatea lor, a fost preluat de Statul R, acordându-li-se in schimbul terenului expropriat, terenul situat pe- A, prevăzut cu nr. top. 2591/2/1/2 in suprafața de 1.000 mp. si care ulterior le-a fost atribuit in proprietate prin Dispoziția Primarului nr. 614/2003. Terenul le-a fost atribuit in folosința imediat după expropriere, in anul 2. prin contractul de închiriere nr. 26.994/01.06.2. in vederea construirii unei locuințe, lucru care s-a si realizat practic, construcția casei fiind finalizata pana la sfârșitul anului 2.
De menționat că, la data emiterii acestei dispoziții proprietar tabular asupra imobilului mai sus identificat era Statul Român, în întregime, cu titlu de drept naționalizare.
În analiza prezentei cauze, s-a concluzionat prin examinarea Dispoziției nr. 285 emisă la data de 09.02.2006, de Primarul Municipiului T, la notificarea formulată de reclamanți și întemeiată pe dispoz. Legii 10/2001 privind reconstituirea dreptului de proprietatea asupra imobilului înscris în nr. 4419 T, prev. Cu nr. top. 2591/2și 2592.
Astfel, prin sentința invocată de reclamanți în susținerea cererii lor s-a stabilit ca moștenitoarele defunctului sunt, in calitate de soție supraviețuitoare, alături de - sora a defunctului, revenindu-le fiecăreia cota de 1/2-a parte. S-a dispus apoi predarea moștenirii după defuncta.
Prin Hotărârea nr. 40/20.02.1998 a Comisiei Județene pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 a primit si incasat despăgubiri in cuantum de 225.718.800 lei, pentru intreg imobilul ( casa si teren) inscris in Cf 4419 T, prevăzut cu nr. top. 2592, deși cota ei de moștenire era de doar l/2-a parte.
Prin Dispoziția nr. 285/09.02.2006 a primarului mun. T s-a restituit in natura, petentilor, imobilul teren in suprafața de 2408 mp. ce se identifica cu imobilele prevăzute cu nr. top. 2592/1/1 in suprafața de 1893 mp. si 2591/2/1/1 in suprafața de 515 mp.
Prin aceeași dispoziție s-a propus acordarea masurilor reparatorii in echivalent reprezentând diferența dintre valoarea reala a imobilului prev. cu nr. top. 2592/2 casa familiala in suprafața de 104 mp. și valoarea actualizata a despăgubirilor acordate prin Hotărârea nr. 40/1998, in cota de 1/2-a parte petentului, in calitate de moștenitor al defunctei, respectiv in cota de 1/2-a parte petentilor, -, -, -,.
Astfel, prin această dispoziție deși nu s-a dispus restituirea în natură a imobilelor din prezentul litigiu, respectiv topograficele nr. 2591/2/2 aparținând în proprietate pârâților și și nr. 2591/2/1/2 aparținând în proprietate pârâtului și soția defuncta, reclamanții au solicitat anularea dispoziției de mai sus emisă de Primar, doar în ceea ce privește nerestituirea în natură a terenului în suprafață de 540 mp. înscris în nr. 4419 T, prev. Cu nr. top. 2592/1/2.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 3 din Legea nr. 10/1/1/2001 sunt excluse de la restituirea în natură terenurile pe care se află construcții, care au fost ridicate cu respectarea dispozițiilor legale, cum este cazul în speță.
În prealabil, coroborând starea de fapt reținută cu împrejurarea că dispozițiile legale nu prevăd un termen în care terțele persoane pot ataca atât Ordinul prefectului cât și Dispoziția emisă de primar - fiind prevăzut un termen doar pentru persoana care a formulat cerere de restituire în natură a unui imobil - și că acțiunea în constatarea nulității absolute este imprescriptibilă, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității cererii invocată de pârâți.
De asemenea, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată tot de pârâți întrucât reclamanții au un drept de proprietatea extratabular recunoscut printr-o sentință definitivă și irevocabilă, asupra imobilelor în litigiu.
Prin decizia civilă nr. 401/A/23.06.2009pronunțață de Tribunalul Cluja fost admis apelul declarat de către reclamanții -, -, -, jr., -, -, -, împotriva sentinței civile nr.6948/24.12.2008, pronunțată în dosarul civil nr- al Judecătoriei Turda, în sensul admiterii acțiunii civile formulată împotriva pârâților și, decedată și continuată de moștenitorii, Statul Român prin Consiliul Local al mun. T și Primarul Mun. T, Municipiul T prin Primar, Consiliul Local al Mun. T prin Primar, și în consecință: s-a constatat nulitatea Dispoziției 614/29.07.2003 emisă de către pârâtul Primarul Mun. T cu privire la terenul înscris în CF 13172 T sub nr. top. 2591/2/1/2 și suprafața de 1000 mp; s-a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâților și, înscris în CF nr. 13172 T, sub nr. top. 2591/2/1/2 și suprafața de 1000 mp întabulat în baza dispoziției mai sus menționate; s-a dispus întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra terenului mai sus menționat, în favoarea reclamanților și a antecesorilor reclamanților decedați, după cum urmează: în cotă parte de 12/96 parte fiecare, în favoarea lui și, cota de câte 12/96 parte, în favoarea lui -, jr. cota de câte 9/96 parte, în favoarea lui, - și, în cotă de parte, cu titlu de moștenire, în temeiul Sentinței civile nr. 2921/1999, pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul civil nr. 2268/1998; au fost obligați pârâții, în solidar, la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în fond și apel, 1119 lei.
Pentru a pronunța această decizia civilă tribunalul a reținut următoarele: prin Sentința civilă nr. 2921/1999 a Judecătoriei Turda, reclamanții au obținut dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 4419 T pe calea dreptului comun, stabilindu-se că imobilul a fost în mod nelegal naționalizat în baza Decretului 92/1950 de la antecesorii reclamanților. Dispozițiile Sentinței civile nr. 2921/1999 a Judecătoriei Turda nu au fost operate în cartea funciară. Astfel, dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a rămas în continuare întabulat în favoarea Statului Român.
La data de 29.07.2003, pârâtul Primarul Mun. T, prin Dispoziția nr. 614/2003 a atribuit o suprafață de teren de 1000 mp din terenul înscris în CF 4419 T, în favoarea pârâților și în temeiul Legii 10/2001 ca echivalent pentru terenul preluat în mod abuziv de la aceștia din urmă, teren situat în T, str. - nr. 45.
Ulterior emiterii dispoziției în temeiul Legii 10/2001 pârâții și-au întabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
Tribunalul a apreciat că la emiterea dispoziției în temeiul Legii 10/2001, pârâtul Primarul Mun. Tap rocedat în mod nelegal, datorită faptului că prin Sentința civilă 2921/1999 a Judecătoriei Turda, s-a dispus rectificarea de carte funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român, fiind stabilit că titlul statului este viciat constatându-se nelegala preluare, practic dreptul de proprietate ieșit din patrimoniul statului.
Atâta timp cât Statul Român a fost parte în procesul finalizat cu pronunțarea Sentinței civile nr. 2921/1999 a Judecătoriei Turda această sentință îi era opozabilă și dacă nu mai avea în patrimoniu dreptul de proprietate, acest drept nu putea fi transferat mai departe în mod valabil către terțe persoane.
Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu a ajuns în patrimoniul pârâților în mod nelegal.
Regimul juridic al terenului anterior pronunțării Sentinței civile nr. 2921/1999 a Judecătoriei Turda și buna credință a pârâților nu pot influența cele statuate cu putere de lucru judecat prin sentința amintită.
Tribunalul nu a reținut nici susținerea pârâților în sensul că reclamanții ar fi renunțat la drepturile obținute pe calea dreptului comun, neoperând dispozițiile sentinței în CF și formulând notificare în temeiul Legii 10/2001.
S-a apreciat că în contextul socio-economic actual că reclamanții au urmat toate căile legale pe care le-au avut la îndemână pentru a încerca să-și recupereze proprietățile naționalizate.
Nici împrejurarea că pentru întreg imobilul înscris în Cf nr. 4419 T s-au primit despăgubiri în temeiul Legii 112/1995 nu are relevanță în cauză, acestea putând fi restituite dacă s-a obținut restituirea în natură a imobilului, indiferent dacă pe calea dreptului comun sau a Legii 10/2001.
Raportat la aspectele menționate, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată și că aceasta poate fi admisă în raport cu dispozițiile art. 480.civ.
În temeiul art. 274.pr.civ. tribunalul a obligat pârâții în solidar la plata în favoarea reclamanților a cheltuielilor de judecată în fond și apel 1119 lei, reprezentând onorariu avocat, reprezentând din totalul cheltuielilor raportat la disjungerea cererii și implicit a căilor de atac.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții, și, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și în consecință, respingerea acțiunii reclamanților.
În motivarea recursului, pârâții au arătat că Tribunalul a reținut că reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 4419 T, pe calea dreptului comun prin sentința civilă nr. 2921/1999 pronunțată de Judecătoria Turda, dar această hotărâre nu a fost intabulată în CF.
Deoarece nu sunt finalizate lucrările cadastrale din jud. C sunt incidente în continuare disp. Legii nr. 115/1938 și nu Legea nr. 7/1996. Decretul-Lege nr. 115/1938 este guverna de principiul constituitiv al înscrierilor în cartea funciară ca regulă. Există excepții de la această regulă, potrivit căreia drepturile reale se dobândesc fără înscriere din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită sau expropriere, însă dobândirea imobilului în litigiu nu se încadrează în aceste excepții. Recurenții au concluzionat că imobilul nu a ieșit din patrimoniul Statului Român și nu intrat în patrimoniul reclamanților, datorită faptului că nu a fost intabulat.
Așadar, Statul Român putea dispune în continuare de acest bun și la data la care a emis dispoziția nr. 614/29.07.2003, care este legală.
În al doilea rând, recurenții au invocat faptul că anterior pronunțării sentinței civile nr. 2921/1999, antecesoarea lui primit și încasat despăgubiri în cuantum de 225.728.300 lei, pentru întreg imobilul (casă și teren) înscris în CF 4419 T, deși cota ei de moștenire era de parte din imobil.
Recurenții, invocând disp. art. 46 din Legea nr.10/2001, au apreciat că reclamanții au renunțat la beneficiul sentinței civile nr. 2921/1999, pronunțată de Judecătoria Turda, întrucât au notificat Primăria mun. T, solicitând măsuri reparatorii în baza Legii nr.10/2001.
Pârâții recurenți au considerat că tribunalul interpretat greșit dispozițiile legale privind notificarea și lipsa intabulării sentinței emise în favoarea reclamanților. În opinia recurenților, tribunalul trebuia să țină seama la verificarea legalității dispoziției primarului nr. 614/2003 de următoarele: a primit despăgubiri pentru întreg imobilul deși cota ei era de parte din acesta; prin dispoziția nr. 285/9.02.2006 a Primarului mun. T li s-au restituit reclamanților în natură 2408 mp care se identifică cu nr. top 2592/1/1 în suprafață de 1893 mp și 2591/2/1 în suprafață de 515 mp, deși suprafața ce li s-ar cuveni pentru cota de parte ar fi de 1727 mp.
Apoi, prin aceeași dispoziție s-au acordat măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 104 mp din nr. top 2592/2 și casă și această dispoziție fost atacată numai de reclamanții -, -, jr. și formează obiectul dosarului -.
Apoi, prin această contestație reclamanții au solicitat anularea dispoziției emisă în baza Legii nr.10/2001 doar în ceea ce privește suprafața de 540 mp proveniți din parcela cu nr. top 2592/1/2 și obligarea pârâtului pentru această suprafață.
Recurenții au concluzionat că parcela cu nr. top 2592/2/1 care a fost acordat la schimb pârâților și ca măsură reparatorie, nu face obiectul contestației nefiind solicitat fi restituit în natură.
S-a mai arătat că beneficiarul celeilalte cote de din imobil, nu a atacat dispoziția mai sus arătată, deoarece dreptul său de proprietate a fost complinit prin Legea nr. 112/1995 și Legea nr.10/2001.
Aceste împrejurări, coroborate cu faptul că sentința civilă nr. 2921/1999 nu a fost înscrisă în cartea funciară, au dus la concluzia că dispoziția primarului s- pronunțat în conformitate cu legea, fără încălca dreptul de proprietate al reclamanților. S-a mai arătat că măsurile reparatorii pentru imobilele naționalizate nu pot fi cumulate și pe dreptul comun și pe legile speciale, deoarece s-ar ajunge la o dublă reparație.
Împotriva acestei decizii promovat apel și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului T, solicitând modificarea deciziei atacate și respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată, invocând disp. art. 304 pct. 9 Cod proc.civ.
În motivarea recursului, se arată că sentința civilă nr. 2921/1999 a Judecătoriei Turda nu a fost intabulată și nu conferă drepturi reclamanților, deoarece drepturile reale se dobândesc numai dacă au fost înscrise în cartea funciară potrivit art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
Prin urmare, la data când a fost emisă dispoziția primarului contestată în prezentul litigiului, proprietar asupra nr. top 2591/2/1/2 în suprafață de 1000 mp era încă Statul Român.
Pentru cota de parte din imobilul în litigiu antecesoarea reclamantului primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, s-a arătat că reclamanții au renunțat la dispozițiile sentinței obținute pe dreptul comun după ce au notificat pe Legea nr.10/2001, deținătoarea imobilului.
La verificarea legalității dispoziției primarului nr. 614/2003, pârâtul a apreciat că trebuia să se țină seama de Hotărârea comisiei nr. 40/20.02.1998 prin care lui i s-au stabilit despăgubiri pe care le-a și încasat, de dispoziția nr. 285/09.02.2006 emisă în favoarea reclamanților, de împrejurarea că această dispoziție a fost contestată doar de moștenitorii cotei de parte din imobil, -, -, jr.
Imobilul cu nr. top 2591/2/1/2 ce a fost atribuit la schimb pârâților și nu face obiectul contestației, reclamanții recunoscând faptul că nu sunt îndreptățiți de a le fi restituit în natură., succesorul lui nu a atacat dispoziția contestată.
Recurentul invocat faptul că măsurile reparatorii pentru imobilele naționalizate nu pot fi obținute cumulativ, atât pe calea dreptului comun, cât și pe calea legii speciale, pentru că s-ar ajunge la o dublă reparație. Opțiunea prev. de art. 46 din Legea nr.10/2001 nu este facultativă, deoarece și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putea alege calea acestei legi sau suspendarea cauzei.
În ședința publică din 11.11.2009, reprezentantul pârâților recurenți a solicitat suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr. - al Tribunalului Cluj.
Potrivit disp. art. 244.Pr.Civ. instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte de existența unui drept care face obiectul altei judecăți.
Dosarul nr- are ca obiect plângere formulată de reclamanții -, -, împotriva dispoziției nr. 285/09.02.2006 emisă de Primarul mun. Prin sentința civilă nr. 99/2007 pronunțată în acest dosar s-a respins acțiunea reclamanților. În apel prin decizia civilă nr. 79/A/2008 s-a casat această sentință și s-a trimis cauza spre rejudecare. Prin decizia civilă nr. 5051/2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul, menținând decizia civilă nr. 79/A/2008 pronunțată de Curtea de APEL CLUJ.
Soluționarea prezentei acțiuni nu depinde de soluția ce se va pronunța în dosarul nr. -, deoarece în prezenta acțiune se contestă de către niște terți o dispoziție a primarului, însă aceștia dețin un titlu irevocabil prin care li s-a restituit în natură imobilul în litigiu.
Nefiind incidente disp. art. 244 al.1 pct.1 Cod proc.civ. curtea va respinge ca nefondată cererea de suspendare prezentului recurs până la soluționarea dosarului nr. -.
Analizând decizia pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:
Starea de fapt a fost corect reținută de tribunal, nu va mai fi redată, relevant în prezenta cauză fiind împrejurarea că, reclamanților li s-a restituit în natură imobilul înscris în 4419 T în 1999 și aceștia nu și-au intabulat sentința civilă în cartea funciară.
La data pronunțării sentinței civile nr. 2921/1999 era intrată în vigoare 7/1996, deoarece în art. 73 din lege se prevede că legea intra în vigoare la 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României. Cum publicarea în Monitorul Oficial s-a făcut în data de 26 martie 1996, înseamnă că legea a intrat în vigoare în 24 iunie 1996. Discuții și controverse au apărut cu privire la punerea în aplicare a 7/1996. Aflându-ne într-o regiune unde există carte funciară recurenții tind să acrediteze ideea, potrivit căreia, dacă nu s-a definitivat cadastrul la nivelul întregii țări iar în consecință, nu se aplică 7/1996 ci 115/1938 care consacra efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară. Această alegație nu poate fi primită. După cum am arătat efectul de opozabilitate față de terți al înscrierilor în cartea funciară este un principiu de bază al noii legi de publicitate. Dacă 7/1996 a intrat în vigoare este clar că efectul constitutiv al înscrierilor în cartea funciară trebuie considerat înlăturat, la data intrării în vigoare a noii legi, aceasta fiind și opinia majoritară în doctrină, opinie la care ne raliem. Această opinie este susținută de dispozițiile legale: art. 59, art, 72.7/1996 și prin urmare nu poate fi primită susținerea că sentinței civile nr. 2921/1999 i se aplică dispozițiile legale ale DL. 115/1938, ci acestei hotărâri pronunțate după intrarea în vigoare a 7 /1996 i se aplică dispozițiile acestei legi, intabularea având doar efect de opozabilitate față de terți.
Chiar dacă această hotărâre nu a fost opozabilă recurenților nu poate fi considerată că nu poate produce efecte deoarece aceasta a fost pronunțată în contradictoriu cu unitatea deținătoare a imobilului, care a emis dispoziția a cărei anulare se solicită.
Deoarece, sentinței civile nr. 2921/1999 a fost pronunțată în contradictoriu cu recurentul Statul Român reprezentat prin Consiliul Local T, nu se poate susține cu succes teza, potrivit căreia imobilul nu a ieșit din patrimoniul Statului Român în 2003, la data când s-a eliberat dispoziția contestată.
Este real că reclamanții au uzat și de dreptul comun și de dispozițiile legii reparatorii, dar aceasta nu le este imputabilă, și se constată că nici în aceste circumstanțe, deși au titlu irevocabil, care le constată dreptul de proprietate încă din 1999 se mai judecă pentru acest imobil și în 2009.
Prin Hotărârea 40 din 20.02.1998, a primit și încasat despăgubiri în temeiul 112/1995 pentru nr. top. 2592 din 4419 T și nu pentru întregul imobil, cum acreditează ideea recurenții. Pentru nr. top 2591/2(aflat în litigiu) nu s-au acordat măsuri reparatorii. Faptul că reclamanții au uzat de dispozițiile legii 10/2001 nu poate fi interpretat ca o renunțate la beneficiile sentinței civile 2921/1999 pronunțată de Judecătoria Turda. S-a apelat și la dispozițiile acestei legi reparatorii deoarece reclamanții nu au intrat în posesia imobilului, chiar dacă dețineau o hotărâre irevocabilă împotriva unității deținătoare a imobilului. Art. 46.10/2001 se referă la acțiunile care se aflau pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a acestei legi, și nu poate fi interpretat în sensul renunțării la drepturile deja obținute pe dreptul comun.
Corect a reținut tribunalul când a verificat legalitatea hotărârii, că reclamanții erau proprietarii imobilului în litigiu la data la care a fost pronunțată dispoziția contestată și Statul Român nu mai putea dispune de un bun care nu mai era în patrimoniul său, indiferent dacă hotărârea judecătorească era intabulată sau nu.
Chiar dacă se analizează dispozițiile legii reparatorii 10/2001, curtea constată că și din această perspectivă soluția pronunțată de tribunal este corectă. În baza legii 10/2001 Statul Român a fost investit cu soluționarea două notificări: a reclamanților, persoane îndreptățite, pe care a soluționat-o în 2005 și a pârâților recurenți, pe care a soluționat-o în 2003.
Prin dispoziția 604/29.07.2003 s-au acordat 1000 mp. din nr. top. 2591/2/1/2 pârâților și cu titlu demăsuri reparatorii în echivalentori notificarea reclamanților care solicitase restituirea nr. top. 2591/2/1 nu fusese soluționată la aceea dată. Reclamanților li s-a soluționat notificarea prin Dispoziția 285/09.02.2006.
Or, 10/ 2001 are dispoziții foarte clare în sensul că în art. 21, alin 5 stipulează că, până la soluționarea procedurilor administrative și după caz judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile, terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi, sub sancțiunea nulității absolute.
Prin urmare unitatea deținătoare trebuia inițial să soluționeze notificarea reclamanților și ulterior notificarea pârâților și să acorde măsuri reparatorii în echivalent, dacă ar mai fi rămas teren nesolicitat.
Faptul că și pârâții au fost expropriați este regretabil, dar nu are relevanță în prezenta cauză. Modul în care au fost acordate despăgubiri în temeiul 112/1995 sunt probleme care-i vizează pe reclamanți și pe Statul Român, fără relevanță în soluționarea prezentei cauze, aceste despăgubiri putând fi restituite uzându-se de alte proceduri.
Criticile formulate de statul Român prin Consiliul Local T sunt identice cu ale pârâților, Și. Statul Român nu poate invoca faptul că sentința nu îi este opozabilă atâta vreme cât a fost pronunțată în contradictoriu cu acesta. Apoi recurentul Statul Român nu poate să invoce ca motiv de recurs propria culpă derivată din modul defectuos în care a aplicat dispozițiile actelor normative cu caracter reparator.
Indiferent cum ar fi analizată acțiunea din perspectiva dreptului comun, reclamanții dețineau titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu, anterior emiterii dispoziției pârâților iar din perspectiva 10/ 2001 dispoziția de restituire ca măsură reparatorie în echivalent, s-a dat fără respectarea art. 21 5. 10/2001.
Așadar curtea constată că dispozițiile legale aplicabile în cauză au fost corect aplicate de tribunal, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9.Pr.Civ. totalitatea criticilor recurenților fiind nefondate.
Prin urmare curtea constată că recursurile pârâților, Și, și Statul Român prin Consiliul Local Al Municipiului T sunt nefondate, urmând a fi respinse potrivit art. 312.Pr.Civ.
În temeiul art. 274.Pr.Civ. recurenții, Și, și Statul Român prin Consiliul Local Al Municipiului T vor fi obligați la cheltuieli de judecată în favoarea reclamanților intimați -, -, jr. suma de 1835 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial și cheltuieli de transport.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de suspendare a judecării recursului.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții, și, și STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI împotriva deciziei civile nr. 401/A din 23 iunie 2009 Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe recurenți să le plătească intimaților -, -, jr. și Statul Român prin Consiliul Local al municipiului T suma de 1835 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
- - - - - - -
GREFIER
TARȚA
Red. dact. GC
3 ex.18.12.2009
Jud.apel:,
Președinte:Traian DârjanJudecători:Traian Dârjan, Marta Carmen Vitos Tania
