Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 259/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A IX-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 259A
Ședința publică de la 27 noiembrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreia Liana Constanda
JUDECĂTOR 2: Elena Viviane Tiu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelanții - reclamanți - și DRUMUȘ - - împotriva sentinței civile nr.444/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă -
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții - reclamanți - și DRUMUȘ - -, prin avocat, care depune în ședință publică împuternicirea avocațială nr. -/26.11.2008 și intimata-pârâtă -, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. -.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune din oficiu, rectificarea încheierii de ședință din data de 06.11.2008, în sensul că li s-a pus în vedere apelanților - reclamanți - și DRUMUȘ - - să facă dovada reînnoirii mărcii.
Reprezentantul apelanților - reclamanți - și DRUMUȘ - - depune un set de înscrisuri, respectiv copii conforme cu originalul ale certificatului de înregistrare a mărcii nr., cererea de reînnoire marcă, certificatul de înregistrare marcă nr. 30930. De asemenea, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri constând în hotărâri judecătorești pronunțate între aceleași părți și care au același obiect.
Reprezentantul intimatei-pârâte - învederează instanței că sentința civilă nr. 1123/28.08.2007, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a Civilă este atacată cu recurs la data de 03.09.2008.
Reprezentantul apelanților - reclamanți - și DRUMUȘ - - arată că hotărârea pe care a depus-o la acest termen de judecată este irevocabilă.
Reprezentantul intimatei-pârâte - învederează instanței că nu solicită ca reprezentantul apelanților - reclamanți - și DRUMUȘ - - să facă dovada acestor susțineri.
Curtea încuviințează depunerea hotărârilor judecătorești de către reprezentantul apelanților - reclamanți.
Părțile prezente prin reprezentanți învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, acordă cuvântul pe cererea de apel.
Reprezentantul apelanților - reclamanți - și DRUMUȘ - - solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinței civile nr.444/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii reclamanților. Pe fond, solicită obligarea intimatei - pârâte la încetarea utilizării sub orice formă a mărcii și la îndepărtarea tuturor formelor materiale de utilizare nelegală a mărcii. Continuând, arată că în cauză a fost încălcat principiul disponibilității, în sensul că prin cererea de chemare în judecată nu a solicitat încetarea comercializării produselor sau rezilierea Contractului, ci încetarea utilizării sub orice formă a mărcii și la îndepărtarea tuturor formelor materiale de utilizare nelegală a mărcii. De asemenea, arată că nu s-a făcut dovada existenței stocului despre care pârâta susține că există. Susține că rezilierea nu a reprezentat fundamentul susținerilor sale, iar instanța de fond s-a pronunțat pe reziliere. Pe fondul cauzei, arată că la instanța de fond a făcut dovada că există riscul de confuzie, iar produsele purtând marca riscă să nu mai fie cumpărate, ceea ce îi creează prejudiciu.
La interpelarea Curții cu privire la utilizarea nelegală a mărcii, reprezentantul apelanților - reclamanți - și DRUMUȘ - - învederează că aceasta rezultă din utilizarea mărcii sub denumirea.
La interpelarea Curții cu privire la modalitatea comercializării produselor marca în perioada derulării contractului, reprezentantul apelanților - reclamanți - și DRUMUȘ - - arată că produsele sale se vindeau alături de cele ale intimatei.
Reprezentantul apelanților - reclamanți - și DRUMUȘ - - solicită admiterea apelului. Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei-pârâte - solicită respingerea apelului formulat împotriva sentinței civile nr.444/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă, ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond. Continuând, arată că instanța de fond a apreciat în mod corect că este vorba despre o acțiune în contrafacere clasică și a analizat-o ca atare. Totodată, arată că apelantele nu pot solicita interzicerea comercializării produselor originale, care au fost vândute de însăși una dintre ele în baza unui contract valabil încheiat, deoarece dreptul la marcă s-a epuizat în sensul art.37 din Legea nr. 84/1998. În ceea ce privește încetarea contractului de distribuție, arată că acceptarea tacită produce efecte și trebuie să fie neîndoielnică, însă contractul nu a încetat nici prin acordul expres al părților deoarece pârâta nu a manifestat voința expresă de a înceta contractul de distribuție, dar nici prin acordul tacit al părților, astfel cum susține reclamanta. Totodată, reprezentantul intimatei pârâte arată că a cumpărat produsele marca pentru a le vinde.
Având cuvântul în replică referitor la susținerile reprezentantului intimatei - pârâte referitoare la pretinsul drept de a comercializa produsele marca, reprezentantul apelanților - reclamanți arată că nu se poate invoca un stoc de produse, în condițiile în care acestea se comercializează în continuare. Depune note scrise.
Curtea reține în pronunțare cererea apel formulată de apelanții - reclamanți - și DRUMUȘ - - împotriva sentinței civile nr.444/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă -
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială, reclamantele - SRL și - -, au chemat în judecată pârâta - SRL, în temeiul art. 112 și urm. proc.civ. solicitând ca prin hotărâre a ce se va pronunța să fie obligată pârâta la încetarea utilizării sub orice formă a mărcii, drepturile asupra acesteia aparținând exclusiv subscrisei reclamante, în calitate de titular al acesteia; obligarea pârâtei la îndepărtarea tuturor formelor materiale de utilizare nelegală a mărcii (cum ar fi, dar nelimitându-se la utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate; aplicarea semnului pe produse, pe ambalaje, sau pe alte bunuri mobile sau imobile folosite în scop comercial) și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea cererii s-a arătat că reclamanta este o societate comercială de naționalitate română înființată în anul 1999, având ca obiect principal de activitate "fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice și masticurilor, iar printre obiectele secundare de activitate numărându-se și "comerțul cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă și a celor pentru vopsit" (cod caen 5246).
Grupul (din care face parte reclamanta, precum și ve AȘ.) a decis asocierea cu în scopul promovării produselor sub marca pe teritoriul României.
Astfel, la momentul înființării.societății asociați ai acesteia au fost:, reclamanta și ve AȘ.
O bună perioadă de timp relațiile dintre reclamanta și pârâtă au fost foarte bune, fiind unite și prin identitatea unora dintre asociați. În speță, avea calitatea de asociat atât la, cât și la.
Fundamentată pe această legătură între asociați, relația comercială dintre părțile prezentului litigiu s-a concretizat în distribuirea prin intermediul a produselor fabricate de. Această legătură a încetat însă odată cu cesionarea părților sociale deținute de în către ve AȘ. cesiune aprobată în cadrul hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 6.11.2006. În acest mod a încetat așadar orice legătură existentă între reclamanta și pârâta în ceea ce privește structura asociați lor.
De fapt, această cesiune nu a reprezentat altceva decât o retragere a lui din întreaga afacere și, implicit, a societății distribuitoare în care acesta din urmă este în continuare asociat.
La baza deciziei prin care a fost aprobată cesiunea a stat și faptul că distribuirea produselor prin nu a adus la obținerea veniturilor dorite. De fapt așa cum rezultă din certificatul emis de Oficiul Registrului Comerțului în anii 2004-2005, cât societatea pârâtă a distribuit produsele, reclamanta nu a obtinut niciun profit.
În ceea ce privește societatea pârâtă, aceasta are ca obiect principal de activitate "comerț cu amănuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă și a celor pentru vopsit" (cod caen 5246), comercializând pe lângă produsele marca și altele din aceeași gamă, respectiv produse sub marca al cărei titular este.
Având în vedere bunele relații dintre părți, precum și încrederea reciprocă existentă, pe data de 1.04.2003 s-a încheiat între reclamanta și pârâta un contract de distribuție. Prin acest contract, reclamanta a transferat pârâtei "dreptul de desfacere a produselor", respectiv "vopsele lavabile, vopsele sintetice, adezivi tip aracet, diluanți grunduri, la acestea putându-se adăuga și alte produse, în cazul unui acord între părți în acest sens.
Având în vedere buna înțelegere existentă la acel moment între părți, relația dintre cele două societăți a continuat să se dezvolte, astfel încât începând cu data încheierii contractului (în calitate de furnizor) și-a distribuit produsele sub marca exclusiv prin care a comercializat aceste produse în calitate de distribuitor.
Față de calitatea pârâtei de distribuitor exclusiv al produselor, i s-a permis acesteia din urmă utilizarea mărcii pentru a se putea promova în acest fel produsele comercializate.
Astfel, în magazinele de desfacere ale pârâtei au fost utilizate materiale publicitare menite să promoveze vânzarea produselor sub marca, și nu în ultimul rând, pe fațadele magazinelor/punctelor/depozitelor de desfacere au fost montate reclame cu semnul mărcii.
Potrivit Certificatului de înregistrare de marcă nr. 30930/24.12.21996, emis de și prelungit în conformitate cu dispozițiile legale, reclamanta asociat al, sunt titulari mărcii. Prin urmare, marca beneficiază de protecția conferită de dispozițiile legale în materie pentru clasa 2 și pentru clasa 16 de produse.
Marca s-a impus pe piață ca fiind o marcă de succes și fiind în același timp un produs de calitate, creând în ochii consumatorilor imaginea reală a unui produs a cărei achiziționare aduce numai beneficii.
Pârâta comercializa totodată și produse sub marca, înregistrată pentru clasele 2 (vopsele, lacuri) și 19 (parchet), iar în anul 2004, la momentul înregistrării mărcii, pârâta purta denumirea de, și nu, întrucât acest lucru i-a fost permis de reclamanta cu scopul comercializării produselor sub marca.
Ca urmare a neînțelegerilor apărute între și cu privire la distribuția produselor (legate în principal de incapacitatea pârâtei de a respecta anumite standarde impuse de reclamantă în ceea ce privește vânzarea produselor, precum și prețul de vânzare a acestora), a decis să-și comercializeze propriile produse astfel încât părțile au convenit încheierea relațiilor comerciale.
Ulterior, datorită încetării relațiilor comerciale de distribuție dintre și pârâta, a cesionat părțile sale sociale deținute în societatea reclamantă către ve, cesiune aprobată prin decizia AGA din noiembrie 2006.
Pentru a nu exista niciun dubiu cu privire la încetarea relațiilor dintre părți, pe 10.05.2006 și apoi pe 19.12.2006, reclamantele și au trimis notificări către pârâtă cu privire la încetarea Contractului având ca obiect distribuția produselor marca, solicitând totodată și încetarea folosinței oricăror materiale publicitare privitoare la marca.
Cu toate acestea, deși Contractul a încetat, nemai având calitatea de distribuitor al produselor purtând marca, pârâta nu a încetat nici până în prezent să folosească materialele publicitare. În mod evident unicul scop al continuării folosintei materialelor publicitare cu marca nu poate fi decât acela de a atrage clientelă pe baza renumelui reclamantei.
este astfel atrasă prin asocierea înșelătoare a produselor reclamantei cu produsele pârâtei (), obținându-se un profit de pe urma calitătii produselor.
În aceste condiții, efectele folosinței materialelor publicitare privind marca (plasate pe fațadele magazinelor și/sau în interiorul acestora) se concretizează: {i) pe de-o parte în faptul că pârâta obține profituri nelegale pe seama renumelui societății reclamante și a mărcii; și (ii) pe de altă parte, în faptul că însăși clientela care achiziționează produse din magazinele pârâtei, crezând că sunt fabricate de același producător, ar putea avea de suferit de pe urma mărfii astfel cumpărate, care nu se ridică la standardele de calitate cu care au fost obișnuiți din partea produselor ce poartă marca.
Rezultă astfel că asocierea celor două tipuri de produse induce în conștiința consumatorului convingerea că cele două sunt calitativ egale sau cel puțin similare, determinându-l pe acesta să achiziționeze produsele pârâtei.
Mai mult decât atât, autovehiculele pe care pârâta le folosește sunt încă inscripționate cu marca (element figurativ și denumire), deși pârâta nu mai are calitatea de distribuitor al acestor produse.
În concluzie, utilizarea mărcii este nelegală, ea realizându-se fără acordul titularului acestui drept. Deși reclamanta a dat dovadă de bunăcredință și a încercat o soluționare amiabilă a problemelor ivite ca urmare a încheierii relațiilor comerciale cu pârâta, solicitând acesteia prin notificarea din data de 19.12.2006 să înceteze folosința mărcii reclamantei, continuă totuși să folosească abuziv marca atât în punctele de lucru, cât și pe autovehiculele sale.
Întrucât pârâta a dat dovadă de rea-credință nerăspunzând în niciun fel încercării reclamantei de a rezolva amiabil conflictul creat a ales calea justiției, înțelegând astfel să se adreseze instanțelor de judecată competente pentru soluționarea litigiului.
Potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, "înregistrarea mărcii conferă titularului său un drept exclusiv asupra mărcii". Prin urmare, legea instituie un drept exclusiv de folosință asupra mărcii numai în persoana titularului acesteia, exceptând situația în care acesta din urmă și-a dat consimțământul cu privire la folosirea mărcii respective de terțe persoane.
Încălcarea dreptului la marcă reprezintă un fenomen care provoacă titularului prejudicii considerabile deoarece are ca principal efect dereglarea comerțului și denaturarea regulilor. Astfel, se realizează un dezechilibru comercial prin inducerea în eroare a clientelei cu privire la produsele promovate prin intermediul altei mărci. Acesta este și cazul utilizării de către a mărcii fără să existe vreun drept al pârâtei asupra acestei mărci.
Mai mult, pârâta a fost chiar notificată în mod expres de reclamanta, în calitate de titular al dreptului exclusiv asupra mărcii, să înceteze folosirea mărcii, sub orice formă. Or, în speță, așa cum s-a arătat deja în cuprinsul scurtului istoric prezentat, relațiile de distribuție dintre subscrisa și au încetat, astfel încât orice act de folosință a mărcii din partea este nelegală.
Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 84/1998 dispune că "Titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terți lor să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul titularului un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost înregistrată; un semn care, dată fiind identitatea sau asemănarea cu marca ori dată fiind identitatea sau asemănarea produselor sau serviciilor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost Înregistrată, ar produce în percepția publicului un risc de confuzie, incluzând și riscul de asociere a mărcii cu semnul"; un semn identic sau asemănător cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este înregistrată, când aceasta din urmă a dobândit un renume în România și dacă, din folosirea semnului, fără motive întemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii sau folosirea semnului ar cauza titularului mărcii un prejudiciu."
Potrivit datelor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului, obiectul principal de activitate al pârâtei îl reprezintă "comertul cu amănuntul al articolelor (. ) pentru vopsit".
Cele două clase de produse care sunt protejate sub marca se referă la "vopsele plastice și celulozice, grund, firnisuri, tiner, ipsos, substanțe de protecția lemnului, clei pentru lemn; baițuri, rășini alchidice; substanțe pentru îndepărtarea vopselei, minerale micronizate, cerneală pentru piesele de tipar înalt, cerneală offset pentru alimentare pagină și pentru țesături, cerneală pentru ecran;, cerneluri flexografice, cerneluri pentru rotogravură, tinprinting inks, soluții pentru rezervoare de cerneală, lacuri pentru supra imprimare, paste pentru subțiere, sicativ, învelișuri pentru picioarele.literelor, lacuri transparente, lacuri pentru aurire" (clasa 2), precum și "pensule pentru vopsit" (clasa 16).
În ceea ce privește produsele pentru care marca a fost înregistrată pe numele pârâtei, acestea sunt încadrate la clasele 2 și 19.
Așadar, în aceste condiții, dată fiind identitatea produselor cărora li se aplică semnul cu produsele sau serviciile pentru care marca a fost înregistrată s-ar putea produce în percepția consumatorului un risc de confuzie, ce nu poate avea decât efecte dăunătoare pentru activitatea reclamantei cauzând un prejudiciu iremediabil.
Art. 35 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 permite titularului mărcii ca, în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (2), să solicite să fie interzise tertilor chiar și utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate.
În concluzie, pârâta a uzurpat marca folosindu-se în continuare de ea, deși a existat o notificare având ca obiect interzicerea utilizării acesteia în condițiile încetării relațiilor comerciale dintre părți privind distribuția. Astfel, orice utilizare a mărcii (sub orice formă, incluzând deci și elementele de publicitate) fără acordul reclamantei, în calitate de titular al mărcii, este nelegală.
Cu privire la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 11/1991 privind concurența neloială și ale Legii nr. 148/2000 privind publicitatea, reclamantele au arătat că a decis să își comercializeze propriile produse sub marca, potrivit obiectului de activitate nr. 5246 din codul caen înscris la Oficiul Registrului Comerțului încă de la momentul înființării reclamantei, constând în "comerțul cu amânuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă și a celor pentru vopsit".
Ca urmare a acestei decizii comerciale, părțile au convenit încheierea relațiilor comerciale având la bază distribuția produselor prin pârâta. Odată cu distribuirea propriilor produse sub marca, a devenit concurent al pârâtei, ambele societăți desfășurându-și activitatea pe aceeași piață, vizând același tip de consumatori datorită obiectului de activitate comun (comerțul cu amânuntul al articolelor de fierărie, al articolelor din sticlă și a celor pentru vopsi" 5246 cod caen).
Legea nr. 11 /1991 instituie obligația comercianților "să își exercite activitatea cu bună-credință, potrivit uzanțelor cinstite, cu respectarea intereselor consumatorilor și a cerințelor concurenței loiale".
Art. 2 din Legea nr. 11/1991 definește concurența neloială ca fiind "orice act sau fapt contrar uzanțelor cinstite în activitatea industrială și de comercializare a produselor". Prin urmare, legiuitorul a avut în vedere o sferă largă a actelor și faptelor ce pot fi considerate concurență neloială.
Astfel, printre actele de concurență neloială se numără și cele cuprinse în dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 11/1991, constând în "folosirea unei firme,(. ) mărci, (. ) unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt comerciant".
Este evident, că prin utilizarea nelegitimă a mărcii pârâta săvârșește un act de concurență neloială, ce are drept efect prejudicierea iremediabilă a reclamantelor.
Nu se poate admite folosirea de către pârâtă a mărcii în lipsa unui acord în acest sens și în condițiile în care în momentul de față reclamanta are calitate de concurent fată de. Ar însemna eludarea unor dispoziții legale clare al căror scop este protejarea mărcii și a drepturilor pe care titularul său le are, precum și o încălcare a normelor privind concurența, al cărei efect nu poate fi decât crearea unui dezechilibru pe piața relevantă a produselor ce formează obiectul protecției.
În ceea ce privește încălcările Legii nr. 148/2000, s-a arătat că prin actele săvârșite de pârâtă se aduce atingere dispozițiilor imperative prevăzute de art. 8 privitoare la publicitatea comparativă care este interzisă dacă: (i) "se creează confuzie pe piață între cel care își face publicitate și un concurent sau între mărcile de comerț, denumirile comerciale sau alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale celui care își face publicitate și cele aparținând unui concurent" (art. 8 lit. d); și (ii) "se profită în mod incorect de renumele unei mărci de comerț, de denumirea comercială sau de alte semne distinctive ale unui concurent ori de indicația geografică a unui produs al unui concurent (art. 8 lit. g).
În concluzie, actele pârâtei sunt acte ilicite, de concurență neloială, a căror finalitate este deturnarea clientelei, provocându-i așadar un grav prejudiciu reclamantei care se vede privată de clientela sa.
Mai mult, întrucât produsele pârâtei nu se bucură de un renume similar cu cel al produselor reclamantei, consumatorul nemulțumit de calitatea produselor achiziționate de la pârâtă le va asimila pe acestea cu cele purtând marca evitând în acest mod să cumpere pe viitor produse. Se ajunge astfel la o asociere nedorită ce are drept consecință denigrarea mărcii, ce s-a impus pe piață tocmai datorită faptului că a prezentat întotdeauna produse având un ridicat grad calitativ.
Or, a permite utilizarea în continuare a mărcii de către pârâta ar avea drept consecințe tocmai atingerea acestei situații nedorite, ceea ce ar crea pagube deosebit de grave.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 35 din Legea nr. 84/1998, art. 2, art. 5, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 11/ 1991.
La data de 23.05.2007, pârâta - SRL, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actiunii formulată de reclamanta - SRL ca neintemeiata.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că actiunea reclamantei contine toate elementele unei actiuni in contrafacere de marcă, întemeiata pe dispozitiile Legii 84/ 1998.
Petitul principal al cererii de chemare in judecata este solicitarea reclamantei ca instanta sa pronunte o hotarare prin care sa interzica paratei - SRL "folosirea tuturor formelor materiale de utilizare nelegală a mărcii.", inclusiv aplicarea semnului pe produse".
Având în vedere acest petit al acțiunii, nu există niciun dubiu că, în realitate, ele urmăresc sa impiedice pârâta sa folosească marca "" în activitatea comercială, probabil în aplicarea articolului 35 din Legea nr. 84/1998 a mărcilor. Este, așadar, vorba despre o veritabilă acțiune în contrafacere, cerută pe calea ordonanței președințiale.
În ceea ce privește scopul acțiunii, din petitul cererii de chemare in judecata s-ar putea intelege ca cererea reclamantei se refera in primul rând la sistarea folosirii de catre pârâta - SRL a materialelor publicitare prin folosirea marcii "". In realitate, acestei actiuni in justitie este pronuntarea unei sentinte prin care parata - sa fie obligata sa inceteze comercializarea produselor originale cumparate de la reclamanta - SRL. Asadar, se tinde la blocarea comercializarii unor produse de o valoare considerabila, care ar putea bloca activitatea societatii - SRL data fiind valoarea mare a stocului de marfa aflat in posesia pârâtei.
Pârâta a arătat că actiunea in contrafacere este neintemeiata, întrucât relatia comerciala dintre cele doua societati se circumscrie contractului de distributie (numit vanzare-cumparare de catre cele 2 parti) avand ca obiect dreptul acordat de catre reclamanta - SRL paratei - SRL (fosta ) de desfacere a produsele fabricate de rec1amanta - SRL, produse enumerate la pct. 2, alin. 2 din contract.
Astfel, pârâta a arătat că trebuie stabilit dacă contractul incheiat intre cele doua societati mai este in vigoare, in lipsa unei hotarari judecatoresti care sa constate ca a intervenit rezilierea contractului; dar indiferent de soarta contractului, nu a dobândit deja dreptul să comercializeze aceste produse; trebuie decisă aplicabilitatea in cauza a teoriei epuizarii dreptului la marca, reglementata in art. 37 din Legea nr. 84/1998, chestiune care "atinge" prejudecarea fondului litigiului.
Contractul de distributie incheiat intre parata si reclamanta nu a fost reziliat in conditiile prevazute de lege. Rezilierea contractelor, ca modalitate de incetare a efectelor contractelor cu executare succesiva, este de doua feluri și anume: reziliere judiciara și reziliere conventionala sau prin declaratie unilaterala a uneia dintre partile contractului.
In speta de fata art. 5 din contractul incheiat intre cele doua parti stipuleaza ca rezilierea contractului se poate face "imediat cu acordul partilor (. )".
Asadar, nu este stipulată expres in contract posibilitatea de denuntare unilaterala a contractului si nu este stipulat un pact comisoriu care sa dea posibilitatea rezilierii fara interventia instantei de judecata. În aceste conditii, singura modalitate de reziliere a contractului este o actiune in justitie si pronuntarea unei hotarari judecatoresti care sa constate ca a intervenit rezilierea contractului.
Reclamanta nu a depus la dosar o dovada care sa probeze ca a intervenit rezilierea, respectiv o sentinta judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila, ori un acord al partilor in acest sens.
Cele doua notificari invocate de reclamante nu produc niciun efect juridic in lipsa unui pact comisoriu care sa prevada posibilitatea ca una dintre partile contractului sa denunte unilateral contractul.
Mai mult decat atat, chiar si in ipoteza existentei unui pact comisoriu expres, posibilitate a de a recurge la justitie a fost recunoscuta in practica judiciara.
Asadar, daca in ipoteza stipularii unui pact comisoriu in Contract, instanta poate fi totusi chemata sa decida daca a intervenit rezilierea contractului, cu atat mai mult o denuntare notificata de una dintre partile contractului celeilalte parti, in lipsa unui pact comisoriu, nu produce efectul rezilierii pana cand instanta nu pronunta o hotarare ramasa definitiva si irevocabila care sa constate ca a intervenit rezilierea. În plus, în lipsa unei hotărâri de reziliere, contractul este valabil și pârâta beneficiază potrivit contractului de dreptul de a comercializa produsele dobândite în baza sa.
Astfel, pârâta a arătat că are în continuare dreptul de a comercializa produsele dobândite in baza contractului de distributie anterior mentionat.
Pârâta a mai arătat că nu acceptă, in niciun fel, că, prin notificările reclamantelor, contractul de distribuție ar fi fost reziliat in vreun fel. Dar, ad absurdum, chiar și in cazul in care s-ar considera contractul reziliat, are în continuare dreptul de a comercializa produsele dobândi te in baza sa, pe baza următoarelor argumente: accesorium sequitur principalem: odată cu dreptul de proprietate asupra produselor s-a transmis și dreptul de a le comercializa, in baza articolului 2 din contractul de distribuție:.Vânzătorul acordă cumpărătorului dreptul de desfacere a produselor (. )". Acest drept de comercializare, accesoriu dreptului de proprietate asupra produselor, s-a transmis la momentul transferului dreptului de proprietate. El nu este in niciun fel afectat de rezilierea contractului, care produce efecte numai pentru viitor. Dreptul de comercializare a rămas in patrimoniul pârât ei alături de dreptul de proprietate și are posibilitatea legală de a le exercita pe amândouă.
Garanția pentru evicțiune: vânzătorul nu poate împiedica să folosească produsele dobândite in scopul pentru care au fost cumpărate, acela de a le comercializa; faptul său personal ce constă in introducerea actiunii in contrafacere este de natură să liniștita folosință a lucrului", in sensul articolului 1339.civ.
În concluzie, nici in ipoteza in care contractul de distribuție ar fi fost reziliat, reclamantele nu se pot opune comercializării in continuare, până la epuizarea stocului existent, a produselor dobândite de la reclamante anterior rezilierii.
De asemenea, pârâta a arătat că reclamantele nu pot solicita paratei interzicerea comercializarii produselor originale, care au fost vandute de insasi una dintre rec1amante in baza unui contract valabil incheiat.
Art. 37 alin. 1 din Legea 84/1998 constituie o limitare a dreptului la marca, pentru protejarea intereselor persoanelor care au dreptul de a pune in circulatie produse purtand marca inregistrata, in conditiile in care produsele au fost dobandite si sunt comercializate cu consimtamantul titularului mărcii.
Consecinta recunoasterii epuizarii dreptului este ca, odata puse in circulatie produse acoperite de marca, dreptul la marca nu poate impiedica libera circulatie a produselor "marcate" si nu constituie un obstacol pentru tranzactii ulterioare.
Curtea de Apel a fost investita cu solutionarea unei spete similare celei dedusa judecatii de fata, iar aceasta instanta a apreciat ca daca partile litigiului au incheiat un contract in care s-a prevazut dreptul cumpărătorului/distribuitorului de a comercializa stocurile de marfa dobandite de cumparator/distribuitor de la vanzator, atunci vanzatorul nu poate sa solicita sistarea comercializarii acestor produse.
Produsele au fost puse pe piață cu consimțământul lor, astfel că, în consecință a intervenit o epuizare a dreptului la marcă.
Asadar, reclamantele nu pot solicita instantei sa pronunte o hotarare de interzicere a comercializarii unor produse originale si care au fost puse in circulatie cu acordul scris al titularului marcii.
Toate produsele pe care parata - SRL le comercializeaza sunt produse dobandite de la insesi reclamante, deci nu se poate invoca faptul ca parata se foloseste de renumele marcii "" pentru a-si dezvolta intreprinderea si produce in acest mod prejudicii reclamantelor.
Totodată, pârâta a mai arătat că probele depuse in sustinerea cererii de ordonanta presedintiala nu fac dovada sustinerilor reclamantelor, respectiv: certificatul de inregistrare a marcii depus de reclamante nu face dovada dreptului asupra marcii deoarece a expirat inregistrarea acestei marci, iar reclamantele nu au facut dovada existentei unui certificat de reînnoire a marcii emis de OSIM; fotografiile depuse de reclamante nu sunt lizibile si nu se poate stabili cu exactitate cand au fost realizate si daca autovehiculele fotografiate apartin paratei; notificările depuse de reclamante pentru a demonstra ca a intervenit rezilierea contractului, asa cum s-a arătat, nu produc efecte in lipsa unui pact comisoriu expres stipulat in contract.
La data de 23.05.2007, pârâta - A SRL, a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat sa pronunte o hotarare prin care sa oblige pe reclamanta - SRL sa preia stocul de marfă aflat în depozitul cumpărătorului și să oblige reclamanta - SRL, la plata catre CAS RL a sumei reprezentând contravaloarea stocului de marfa mentionat.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a arătat că relatia comerciala dintre reclamanta SRL si pârâta - OM A SRL, se circumscrie contractului de distributie (numit vanzare-cumparare de catre cele 2 parti) avand ca obiect dreptul acordat de catre reclamanta - SRL paratei - A SRL (fosta ) de desfacere a produsele fabricate de reclamanta - SRL, produse enumerate la pct. 2, alin. 2 din contract.
Punctul 5 teza a II a din acest contract, denumit "încetarea contractului" stipuleaza ca "In cazul incetarii prezentului contract inainte de achitarea integrala a stocului, vanzatorul se obliga sa preia intregul stoc de marfa aflat in depozitul cumparatorului, ocazie cu care se va intocmi factura fiscala de retur de catre vanzator".
Asadar, in cazul in care contractul a fost reziliat, asa cum pretind reclamantele, atunci aceleasi rec1amante au obligatia potrivit articolului 5 din Contract, sa preia stocul de marfa pe care pârâta-reclamantă l-a dobandit urmare a executarii contractului.
Potrivit art. 1073 din Codul civil, "Creditorul are dreptul de a dobandi indeplinirea exacta a obligatiei, si in caz contrar are dreptul la dezdaunare".
Astfel, pârâta-reclamantă a solicitat instantei de judecata sa pronunta o hotarare prin care sa oblige pe reclamanta - SRL sa preia stocul de marfa aflat in depozitul cumparatorului si obligarea reclamantei se SRL la plata catre - SRL a sumei reprezentand contravaloarea stocului de marfa mentionat, atat stocul cat si contravaloarea acestuia urmand a fi determinate pe baza problelor ce urmeaza a se administra.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 119 si urm proc.civ. art. 1073.civ.
Prin încheierea de ședință din data de 28.05.2007, Tribunalul București - Secția a VI -a Comercială, a admis excepția necompetenței funcționale, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și a înaintat dosarul conducerii Tribunalului București în vederea repartizării către una din secțiile civile ale instanței, reținând că obiectul prezentei cauze îl reprezintă obligarea pârâtei la încetarea sub orice formă a mărcii, precum și obligarea acesteia la îndepărtarea tuturor formelor materiale de utilizare nelegală a acestei mărci.
Văzând dispozițiile art.2 pct. 1 lit. e proc.civ. și art.7 din Legea nr. 11/1991, instanța a reținut natura civilă a acestui litigiu.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 07.06.2007.
Reclamantele -, au formulat în temeiul dispozițiilor art. 115.proc.civ. întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii reconvenționale formulate de pârâta ().
În motivarea întâmpinării, reclamantele au arătat în primul rând, înainte de a analiza susținerile nefondate ale pârâtei, față de dispozițiile art. 119 alin. (2) proc.civ. coroborate cu cele cuprinse în art. 1 și art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru solicită instantei obligarea pârâtei să-și precizeze cel putin cu titlu provizoriu, valoarea stocului pe care pretinde că îl are în vederea îndeplinirii obligatiei de timbrare a cererii reconventionale. Așa cum rezultă din cuprinsul cererii reconvenționale, singurele argumente invocate de pârâtă în susținerea acestei cereri se referă la: (i) așa-zisa netemeinicie a obligație a vânzătorului ca la încetarea contractului să preia întreg stocul de marfă aflat în depozitul cumpărătorului, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din contract; și (ii) pretinsa reziliere a contractului.
În combaterea susținerilor pârâtei, reclamantele au arătat că nu avea obligația de a prelua stocul. Dispozițiile art. 5 din contractul de vânzare-cumpărare, invocate de pârâtă în susținerea cererii sale reconventionale, sunt foarte clare în privinta consecintelor încetării contractului. Astfel, această clauză dispune că "În cazul încetării contractului înainte de achitarea integrală a stocului, vânzătorul se obligă să preia întregul stoc de marfă aflat în depozitul cumpărătorului; ocazie cu care va întocmi factura de retur către vânzător".
Prin urmare, potrivit art. 5 din contract obligația de preluare a stocului de marfă se naște în sarcina vânzătorului numai dacă încetarea contractului de vânzare-cumpărare a avut loc "înainte de achitarea integrală a stocului".
În speță, momentul încetării contractului a fost ulterior achitării integrale a mărfii vândute.
În concluzie, fată de faptul că obligația de preluare a stocului nu s-a născut pentru că nu s-a îndeplinit conditia prevăzută expres de art. 5 din contract reclamanta nu putea fi obligată la preluarea stocului de marfă.
În acest context, dispozițiile art. 1073.civ. (care prevăd dreptul creditorului de a solicita îndeplinirea exactă a obligației) devin inaplicabile în speță, având în vedere că nașterea pretinsului drept presupune întâi de toate și existența obligației.
Contractul de vânzare-cumpărare a încetat prin acordul părților.
Pârâta încearcă să inducă instanța în eroare, arătând că contractul de vânzare-cumpărare ce a stat la baza relațiilor dintre cele două părți ar fi fost reziliat. Mai mult, pârâta susține chiar că subscrisele am fi foste cele care ar fi pretins rezilierea.
Reclamantele au arătat că nu au solicitat constatarea rezilierii contractului, ci, dimpotrivă, au arătat că acest contract a încetat prin acordul părților.
Față de principiul disponibilității care guvernează judecata procesului civil reglementat de art. 129 alin. (6) proc.civ.,judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății", astfel încât reclamantele nu sunt obligate a aduce vreo dovadă în sensul îndeplinirii condițiilor rezilierii, pentru simplul motiv că petitul cererii introductive nu face referire la acest aspect.
Contractul a încetat prin acordul părților, având în vedere (i) pe de-o parte că produsele se livrau numai pe bază de comandă, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din contractul de vânzare-cumpărare; (ii) iar pe de altă parte, că după comunicarea celor două notificări din 10.05.2006 și 19.12.2006 (anexele 7 și 8 la cererea de chemare în judecată) care se refereau la încetarea contractului, pârâta nu a mai făcut nicio comandă de produse acceptând astfel tacit încetarea relațiilor comerciale.
În concluzie, contractul de vânzare-cumpărare a încetat prin acordul părților, lipsa vreunui răspuns la notificările reclamantei, precum și neefectuarea vreunei comenzi noi de produse echivalând cu o acceptare neîndoielnică din partea pârâtei a stingerii relatiilor comerciale.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și urm. proc.civ.
La data de 16.10.2007, pârâta-reclamantă - SRL, a formulat, în temeiul art. 246.proc.civ. cerere de renunțare la judecata cererii reconventionale prin care - A SRL a solicitat instantei de judecata sa pronunte o hotarare prin care sa oblige pe reclamanta - SRL sa preia stocul de marfa aflat in depozitul cumparatorului si sa oblige pe reclamana - SRL la plata catre - SRL a sumei reprezentand contravaloarea stocului de marfa mentionat.
În ședința publică din data de 16.10.2007, tribunalul în temeiul art. 246.proc.civ. a luat act de cererea de renunțare la judecata cererii reconvenționale formulată de pârâtă,
Prin sentința civilă nr. 444/4.03.2008, pronunțată în soluționarea cauzei, Tribunalul a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, reținând prin considerente următoarele:
cererea de chemare in judecata, reclamanta a aratat ca pretentiile sale au in vedere incetarea de catre pirita a utilizarii sub orice forma a marcii si indepartarea tuturor formelor materiale de utilizare nelegala a marcii si nu reprezinta, asa cum a aratat pirita o cerere prin care se incearca stoparea comercializarii produselor vindute catre.
Art. 35 alin 1 din legea 84/1998 prevede ca inregistrarea marcii confera titularului sau un drept exclusiv asupra marcii.
Totodata alin 2 al articolului prevede ca titularul marcii poate cere instantei judecatoresti competente sa interzica tertilor sa foloseasca, in activitatea lor comerciala, fara consimtamintul titularului un semn identic cu marca pentru produse sau servicii identice cu acelea pentru care marca a fost inregistrata, un semn care, data fiind identitatea sau asemanarea cu marca ori data fiind identitatea sau asemanarea produselor sau serviciilor pentru care marca a fost inregistrata, ar produce in perceptia publicului un risc de confuzie, incluzind si riscul de asociere a marcii cu semnul, un semn identic sau asemenator cu marca pentru produse sau pentru servicii diferite de cele pentru care marca este inregistarata, cind acesta din urma a dobindit un renume in Romania si daca, prin folosirea semnului, fara motive intemeiate, s-ar putea profita de caracterul distinctiv ori de renumele marcii sau folosirea semnului ar cauza titularului un prejudiciu.
Reclamanta a afirmat ca pirita, eludind dispozitiile art 35 mai sus citate a uzurpat marca folosindu-se in continuare de ea, desi a existat o notificare avind ca obiect interzicerea utilizarii acesteia in conditiile incetarii relatiilor comerciale intre parti privind distributia.In acest context, in opinia reclamantei, orice utilizare a marcii, sub orice forma, incluzind si elemente de publicitate fara acordul reclamantei este nelegala si atrage raspunderea piritei.
In opinia tribunalului, s-a reținut că in speta este aplicabila teoria epuizarii dreptului la marca, context in care, utilizarea marcii de catre pirita este legitima.
Dreptul exclusiv al titularului marcii instituit prin prevederile art 35 din legea 84/1988 cunoaste o serie de limitari pornind pe de o parte de la realitatea ca una dintre functiile marcii o reprezinta garantarea autenticitatii produsului pe care il desemneaza, iar pe de alta parte circulatia produselor nu poate fi impiedicata prin folosirea marcii.
In principiu, marca nu ofera titularului monopolul desfacerii produselor sale la consumatorul final, mai mult produsul poate fi repus in circulatie chiar dupa ce a ajuns la consumator.
Teoria epuizarii dreptului la marca pleaca de la ideea ca folosirea marcii de catre dobinditorii si subdobinditorii produselor marcate trebuie sa fie acceptata de titularul marcii. Acesta nu poate interzice celor ce au dobindit produsele sale, de a se servi de marca aplicata pe aceste produse sau de a se referi la ea, intrucit punerea in circulatie a unor produse marcate presupune ca intermediarii le vor putea vinde cu marca pe care aceasta o poarta.
Asadar, odata puse in circulatie produsele acoperite de marca, dreptul la marca nu poate impiedica libera circulatie a produselor marcate si nu poate constitui un obstacol pentru tranzactiile ulterioare.
Numai in ipoteza in care distribuitorul sau intermediarul savirseste acte incompatibile cu functia marcii titularul poate interveni in virtutea dreptului sau exclusiv asupra marcii.
Probele administrate in cauza nu au dovedit insa o folosinta nelegitima a marcii, marca fiind folosita de pirita in temeiul acordului dat de titular in baza relatiilor comerciale ale partilor, fundamentate pe contractul de distributie incheiat.
Conform contractului de vinzare incheiat de parti la data de 1.04.2003, reclamanta in calitate de vânzator acorda cumparatorului dreptul de desfacere a produselor constind in vopsele lavabile, sintetice, adezivi tip aracet, diluanti, grunduri, pirita obligindu-se sa actioneze ca un comerciant independent, cumparind produsele de la vinzator si revinzindu-le in nume si in cont propriu, neavind nici un drept de a actiona in numele sau de a crea obligatii in sarcina vinzatorului.
Totodata pirita se obliga sa depuna toate eforturile pentru a asigura o activitate promotionala adecvata si pentru dezvoltarea volumului vinzarii de produse.
Reclamanta a afirmat ca pirita in mod nelegal continuă folosirea marcii sale desi contractul mentionat a fost reziliat, pirita fiind notificata in acest scop.
Potrivit clauzelor contractuale referitoare la modalitatile de incetare ale contractului, rezilierea intervenea imediat cu acordul partilor in situatia in care nu se respecta una dintre clauze cu o notificare in termen de 30 de zile de la data intentiei de reziliere.
In raport de aceasta clauza, tribunalul a reținut ca notificarea intentiei de reziliere a contractului comunicata de reclamanta piritei nu a avut ca efect desfiintarea acestuia, in lipsa acordului exprimat al piritei, contractul incheiat de parti neprevazind ca modalitate de incetare rezilierea unilaterala a acestuia.
Rezilierea contractului ar fi presupus si intoarcerea prestatiilor, contractul prevazind expres ca in cazul incetarii inainte de achitarea integrala a stocului vinzatorul se obliga sa preia intreg stocul de marfa aflat in depozitul cumparatorului, ocazie cu care s-ar fi intocmit factura fiscala de retur de catre vânzator.
In lipsa respectarii clauzelor asumate de parti prin contract, tribunalul a considerat că nu poate retine teza reclamantei de reziliere a contractului de vinzare distributie a produselor, retinind asadar ca pirita comercializeaza in mod legitim aceste produse.
Mai mult, asa cum rezulta din facturile emise la datele din 22.09.2006 si 16 10.2006, reclamanta a continuat sa livreze produse purtând marca piritei si dupa data notificarii intentiei de reziliere a contractului.
In ceea ce priveste sustinerea reclamantei conform careia pârâta foloseste in mod nelegal marca sa, independent de produsele comercializate in temeiul contractului de distributie, tribunalul a constatat ca aceasta nu a fost dovedita prin probele administrate.
O folosinta nelegitima a marcii independent de alaturarea sa produselor cumparate de pirita de la reclamanta, ar fi presupus spre exemplu alaturarea marcii propriilor sale produse, fara nici o legatura cu produsele achizitionate de la reclamanta, protejate prin marca.
Nici o proba administrata in cauza nu a dovedit asemenea imprejurari din care sa rezulte asocierea de catre pirita a marcii proprietatea reclamantei propriilor sale produse si conturarea, in acest context, a unui comportament neloial.
Nu s-a dovedit, cu alte cuvinte, ca pirita a folosit marca reclamantei in scopul uzurparii acesteia sau pentru a profita, in scopul promovarii propriilor produse de calitatea recunoscuta a produselor.
Folosirea marcii de catre pirita s-a reținut că se circumscrie unei utilizari legitime a acesteia in limitele acordului reclamantei insesi, date prin contractul incheiat de parti si constituie, in lumina argumentelor mai sus expuse o limitare a dreptului exclusiv al titularului la marca conform teoriei epuizarii dreptului la marca.
Astfel, faptele reclamate prin actiune, privind folosinta materialelor publicitare cu marca se înscriu in limitele contractului incheiat de parti, prin care pirita se obliga sa asigure o activitate promotionala adecvata si pentru dezvoltarea volumului vânzării produselor.
De altfel, comercializarea produselor achizitionate de la reclamanta nu se poate efectua decât in strânsă legătură cu marca aplicata acestora si cu referire la aceasta, punerea in circulație a produselor echivalând cu folosirea mărcii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat apel reclamantele și - -, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, apreciind că sunt eronate și contradictorii considerentele primei instanțe în privința modului în care a făcut aplicarea teoriei epuizării dreptului la marcă, respectiv, în privința încetării contractului prin rezilierea unilaterală.
Astfel, în ce privește teza epuizării dreptului la marcă, prima instanță a făcut o gravă confuzie între noțiunea de desființare a unui contract ca urmare a rezilierii și cea de încetare a contractului prin acordul părților.
Susținerea apelantelor este aceea că nu numai că nu au solicitat rezilierea contractului, dar contractul a încetat prin acordul părților.
Prima instanță a încălcat principiul disponibilității, deoarece petitul cererii de chemare în judecată nu are în vedere obligarea intimatei pârâte la încetarea comercializării produselor sau rezilierea contractului ci încetarea utilizării sub orice formă a mărcii și la îndepărtarea tuturor formelor materiale de utilizare nelegală a acestei mărci.
Din petitul cererii rezultă că reclamantele nu au solicitat încetarea comercializării produselor sau rezilierea contractului, neputând solicita acest lucru atâta timp cât produsele au fost vândute de reclamante pârâtei, la cererea acesteia, iar aceasta le-a vândut ulterior către terți.
Susținerile pârâtei în sensul că ar mai exista niște stocuri din produsele, care nu au fost încă epuizate, nu au fost dovedite, tabelul nesemnat și neștampilat depus de pârâtă în susținerea acestei apărări reprezentând un înscris pro causa, ce nu poate fi reținut ca probă.
Chiar și în ipoteza în care asemenea stocuri ar mai exista, aceasta nu împiedică admiterea acțiunii, câtă vreme distribuirea produselor se face cu încălcarea regulilor de concurență loială, a dreptului la marcă și a normelor legale privind publicitatea, iar pe de altă parte, produsele respective nu vor fi distribuite prin toate magazinele sau punctele de desfacere ale societății pârâte.
Sub cel de al doilea motiv de apel, apelantele au susținut că notificările transmise de acestea nu au avut în vedere rezilierea ci au exprimat intenția de încetare a contractului de comun acord, întrucât au început comercializarea produselor prin propriile magazine, neavând astfel nevoie de distribuitor.
Instanța a reținut eronat că aceste notificări au exprimat intenția de reziliere.
Contractul a încetat prin acordul părților, având în vedere faptul că produsele se livrau numai pe bază de comandă, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 din contract, iar pe de altă parte, după comunicarea celor două notificări din 10.05.2006 și19.12.2006 care se refereau la încetarea contractului, pârâta nu a mai făcut nici o comandă de produse, acceptând astfel tacit încetarea relațiilor comerciale.
În ce privește utilizarea nelegală de către pârâtă a mărcii, apelantele au susținut prin motivele de apel că pârâta a uzurpat marca folosindu-se în continuare de ea, deși a existat o notificare având ca obiect interzicerea utilizării acesteia în condițiile încetării relațiilor comerciale dintre parți privind distribuția.
Odată cu distribuirea propriilor produse sub marca, apelanta a devenit concurent al pârâtei, ambele societăți desfășurându-și activitatea pe aceeași piață, vizând același tip de consumatori, datorită obiectului de activitate comun. Prin utilizarea nelegitimă a mărcii, pârâta săvârșește un act de concurență neloială, în sensul dispozițiilor Legii nr. 11/1991, art. 2 și art. 5 alin.1 lit. a, care are ca efect prejudicierea iremediabilă a apelantelor reclamante.
Actele pârâtei conduc și la încălcarea dispozițiilor Legii nr. 148/2000, art. 8, lit. d și g, privitoare la publicitatea comparativă.
Întrucât produsele pârâtei nu se bucură de un renume similar cu cele ale apelantei, consumatorul nemulțumit de calitatea produselor achiziționate de la pârâtă le va asimila pe acestea cu cele purtând marca, evitând în viitor să mai cumpere produse.
Intimata a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată apelul nefondat, niciuna din criticile formulate de apelante neputând fi reținută în cauză.
În ce privește critica inaplicabilității în cauză a teoriei epuizării dreptului la marcă, dezvoltată prin considerentele primei instanțe, Curtea reține că apelantele, deși au susținut-o prin motivele de apel, nu au adus nici un argument în sprijinul combaterii acesteia, expunerea cuprinsă în motivele de apel tinzând exclusiv la a motiva, contrar hotărârii primei instanțe, temeinicia cererii de chemare în judecată prin negarea oricăror raporturi juridice dintre părți, raporturi care ar fi încetat odată cu simpla notificare adresată pârâtei, în acest sens.
Argumentele pentru care prima instanță nu a acceptat această interpretare nu au fost în concret combătute de către apelante.
Astfel cum în mod corect s-a reținut prin sentință, pe baza materialului probator ce a fost administrat, pârâta nu se află în postura unui comerciant care să fi folosit produse inscripționate cu marca aparținându-i reclamantei fără drept, în sensul dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 84/1998.
Dimpotrivă, părțile se află în ipoteza de excepție, prevăzută de art. 37 alin.2 din același act normativ, potrivit cărora,Titularul unei mărci înregistrate nu poate cere să se interzică altor persoane deținerea, oferirea spre vânzare sau comercializarea produselor care poartă această marcă, pentru produsele care au fost puse în comerț de însuși titular sau cu consimțământul acestuia."
Ori, în cauză, existența unui contract de distribuție încheiat între parți are semnificația punerii în comerț a produselor purtând marca cu consimțământul titularului semnatar al contractului.
Pornind de la această premisă, în raport și de argumentele cuprinse în cererea de chemare în judecată, referitoare la încetarea contractului încheiat între părți, moment în raport de care s-ar fi putut analiza existența unor acte de utilizare fără drept a mărcii al cărei titular este apelanta, prima instanță a procedat la lămurirea raporturilor juridice dintre parți, prin prisma clauzelor contractuale, în limitele judecății impuse prin cererea de chemare în judecată, fără a încălca în nici un fel principiul disponibilității procesului civil ci, exclusiv, în scopul aflării adevărului și soluționării corecte a cauzei.
Așa se face că instanța, în fața căreia s-a susținut nelegala utilizare a mărcii de către pârâtă, a analizat susținerile reclamantelor privind încetarea raporturilor juridice contractuale, ajungând la o altă concluzie decât cea susținută de către reclamante.
Argumentele primei instanțe s-au bazat pe dispozițiile art. 5 din contractual încheiat între parți, potrivit căruia,Contractul poate fi reziliat imediat cu acordul parților dacă nu se respect una din clause cu notificare în termen de 30 de zile de la data intenției de reziliere. În cazul încetării prezentului contract înainte de achitarea integrală a stocului, vânzătorul se obligă să preia integral stocul de marfă aflat în depozitul cumpărătorului, ocazie cu care se va întocmi factură fiscală de retur de către vânzător."
Acceptând teza încetării contractului, susținută de către apelante, rămâne nelămurită chestiunea legată de mărfurile purtând marca apelantei livrate pârâtei și care se regăsesc în stocul de marfă al acesteia, care ar fi fost atitudinea contractuală de care era ținută pârâta, în respectarea dreptului la marcă al reclamantei apelante.
Prima instanță nu putea să-și însușească punctul de vedere susținut de apelantele reclamante decât ignorând dispozițiile contractuale, cu valoare de lege între părți, respectiv, ignorând dreptul pârâtei de a continua să vândă produsele din stoc, până la epuizarea acestora, în absența îndeplinirii de către vânzătoarea reclamantă a obligației menite să pună capăt permisiunii de desfacere a propriilor produse de către pârâtă, prin preluarea stocului de marfă și facturarea acestuia.
Din această perspectivă, este indiferentă modalitatea de încetare a contractului, prin acordul părților, astfel cum s-a susținut prin motivele de apel, sau reziliere.
Atât în ipoteza acordului părților, cât și în cea a rezilierii, situația stocurilor de marfă existente la pârâta intimată se impunea a fi rezolvată între parți, fie pe cale de înțelegere, fie, prin aplicarea dispozițiilor cuprinse în contract, anterior citate.
Până la momentul la care o asemenea înțelegere ar fi intervenit sau ar fi intervenit o punere în practică a clauzelor contractuale, pârâta continuă să se afle pe poziția celui care folosește marca având în acest scop consimțământul titularului, pentru simplul motiv că existența consimțământului se plasează la momentul livrării produselor către pârâtă și nu la momentul vinderii acestora de către pârâtă, în temeiul raporturilor contractuale de distribuție încheiate cu reclamanta.
Mai mult decât atât, în cauză s-a reținut de către prima instanță că reclamanta apelantă a continuat să livreze produse purtând marca si ulterior momentului la care i-a transmis pârâtei notificarea intenției de reziliere a contractului, aspect care nu a fost combătut în nici un fel prin motivele de apel.
În ce privește utilizarea nelegală de către intimata pârâtă a mărcii, susținută în mod teoretic de apelante prin motivele de apel, Curtea reține că existența unor dispoziții legale restrictive în privința aspectelor legate de utilizarea mărcilor fără consimțământul titularului, prin încălcarea drepturilor acestuia nu conduce în mod automat la sancționarea celor presupus vinovați, în absența stabilirii in concret a actelor de încălcare și a gravității acestora.
Ca urmare, reținând că utilizarea de către pârâta intimată a mărcii aparținându-i apelantei reclamante, pe produsele puse în circulație cu acordul acesteia este una legitimă, permisă de dispozițiile Legii nr. 84/1998 și care nu intră în sfera faptelor neloiale la care apelanta a făcut referire prin invocarea dispozițiilor Legii 11/1991, Curtea nu regăsește între argumentele apelantelor nici un element în raport de care să considere că hotărârea pronunțată în cauză este una netemeinică, din perspectiva probatoriilor administrate în fața primei instanțe.
Așa fiind, nici una din susținerile apelantelor privind nelegalitatea și netemeinicia hotărârii nefiind fondată, Curtea va respinge apelul, în baza art. 296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanții - reclamanți - cu sediul în B-,.13,.1,.4,.12, sector 5 și DRUMUȘ - -,ambele cu sediul ales la & Asociații în B, Șos. - - - House nr. 4-8,.8, sector 1, împotriva sentinței civile nr.444/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul București -Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - cu sediul în B,-, sector 1 și cu sediul ales la Societatea de avocatură &, în B, str. -. - nr. 62, sector 5, ca nefondat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
.red./5 ex.
Tribunalul București S -a IV-
I
Președinte:Andreia Liana ConstandaJudecători:Andreia Liana Constanda, Elena Viviane Tiu
