Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 26/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 26
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de și împotriva deciziei civile nr. 445 din data de 19 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL DR. TR. S, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR. S, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DGFP
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit contestatoarele, și intimații CONSILIUL LOCAL DR. TR. S, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR. S, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DGFP
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței cererea formulată de contestatoarele și prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, precum și întâmpinarea formulată de intimata DGFP M, după care;
Instanța, luând act de cererea formulată de contestatoarele și, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față;
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu S la data de 27.02.2007, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Tr. S, Primăria Municipiului Dr. Tr. S și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, pentru ca prin hotărâre judecătorească aceștia să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 119. situat în intravilanul Municipiului Dr. Tr. S,- având ca vecini N-, S-, V-, E-str. C și să plătească c/v lipsei de folosință pe ultimii 3 ani.
În subsidiar, au solicitat ca în situația în care terenul nu poate fi restituit în natură, pârâții să fie obligați la plata c/v terenului, așa cum va fi determinată prin raportul de expertiză și obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii de 100 lei pe fiecare zi de întârziere, până la executarea hotărârii ce se va pronunța.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat lipsa calității procesuale pasive, având în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispozițiile Legii nr.10/2001.
Referitor la capătul de cerere privind despăgubirile pentru construcțiile demolate, acest aspect nu poate fi opus Statului Român în virtutea unei preluări abuzive, deoarece demolarea s-a efectuat înainte de donația terenului, de către înșiși proprietarii imobilului.
Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, terenul ce face obiectul revendicării fiind supus regimului juridic prevăzut de art. 2 lit. c din Legea nr.10/2001, situație în care nu-și găsesc aplicare nici dispozițiile art. 6 alin 2 din Legea nr. 213/1998 conform cărora, se poate formula acțiune în revendicare pentru bunurile preluate de stat fără un titlu valabil, inclusiv cele obținute prin vicierea consimțământului.
Judecătoria Drobeta Turnu S prin sentința supusă recursului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor -
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamante față de acesta.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantele și, împotriva pârâților Consiliul Local Tr. S și Primăria Tr.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții și, susținând că este nelegala și netemeinică.
In ședința publica din 7 martie 2008 s-a recalificat calea de atac din recurs in apel in temeiul art. 2821Cod pr. civilă și art.99 (3)din
Intimata Primăria Municipiului Dr.Tr.S a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, ca nefondat.
Prin decizia civilă nr.77/A din 07 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamantele și .
S-a reținut faptul că, accesul la un proces echitabil, cu privire la asemenea imobile, poate fi exercitat cu excluderea acțiunii civile în revendicare sub toate formele, numai în condițiile și căile prevăzute de legea nouă, devreme ce acțiunea in justiție a fost promovată ulterior apariției Legii nr.10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele și, criticând-o nelegalitate și netemeinicie.
Au susținut că, prin hotărârea pronunțată instanța de apel a aplicat greșit legea, în sensul că nu a ținut seama de prevederile unor legi speciale, și anume art.6 alin.(2) din Legea 213/1998, art.480, 483, 484, 522 și urm. 1730 pct.1 Cod civil, art.21 din Constituția României și art.6 alin.(1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.1 din primul Protocol Adițional la Convenție.
Recurentele reclamante au mai arătat că s-au adresat instanței de judecată pentru constatarea nulității absolute a contractului de donație, iar Judecătoria Dr.Tr.S prin sentința civilă nr.937/07.03.2006, rămasă definitivă și irevocabilă la data 06.06.2006, a constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr.4723/21.12.1978.
De asemenea, instanța de apel a interpretat greșit și prevederile art.480 și 481 Cod civil, considerând că acțiunea în revendicare este inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Tribunalul a făcut o gravă greșeală atunci când a interpretat legea în sensul că reclamantele nu pot beneficia de plata sub formă de despăgubiri a contravalorii terenului, precum și a construcțiilor ce au fost demolate de administrația municipală din acea vreme, fiind astfel în situația restricționării accesului liber la justiție, precum și a încălcării grave a dreptului lor de proprietate.
Prin decizia civilă nr.445 din 19 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr-, s-a respins recursul declarat de reclamantele și, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local Tr. S, Primăria Dr. Tr. S, Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut ca fiind neîntemeiate motivele de recurs formulate de reclamante, neputându-se încadra în motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 pct. 1- 9 Cod pr. civilă.
S-a reținut, în esență că s-au aplicat corect prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, în condițiile în care imobilul în litigiu făcea obiectul unei legi speciale, reclamanții neurmând procedura Legii nr.10/2001, astfel încât nu li s-a restricționat dreptul de a beneficia de un proces echitabil. S-au aprecia ca fiind nefondate și motivele de recurs prin care s-a invocat imprescriptibilitatea acțiunii și îndreptățirea la măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva acestei decizii, la data de 13 ianuarie 2009, au formulat contestație în anulare reclamantele și, invocându-se prevederile art. 299, 3021, 318 - 321 Cod pr. civilă.
În motivarea contestației s-a susținut, în esență, că prin hotărârea pronunțată instanța a omis să se pronunțe cu privire la motivul de recurs ce privește aplicarea greșită a dispozițiilor art.480, 483, 484, 522 și următoarele, art.1730 pct.1 Cod civil, art. 21 din Constituția României și art.6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Primul Protocol adițional la convenție, așa cum a fost modificat prin Protocolul nr.11/1994 și implicit la regimul juridic al titlului reclamantelor, respectiv al contractului de vânzare -cumpărare înregistrat în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sub nr.207/3.07.1967 care, coroborat cu certificatul de moștenitor nr.8/31.05.2006, face dovada deplină a proprietății imobilului revendicat.
În dezvoltarea motivelor contestației s-a arătat că instanța de recurs a dat întâietate dispozițiilor Legii nr.10/2001, fără a avea în vedere că reclamantele nu au avut posibilitatea să se adreseze organelor în drept pentru obținerea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit dispozițiilor art.2 alin. 2 din Legea nr.10/2001, ce nu sunt aplicabile.
S-a invocat faptul că instanța nu a înțeles aplicabilitatea art. 6 alin. 2 din Legea nr.213/1998, în cazul reclamantelor care la momentul obținerii unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de anulare a donației, nu mai erau în termenul prevăzut de lege pentru depunerea notificărilor, nemaiputând uza de acest act normativ, acțiunea în revendicare fiind singura modalitatea de promovare a unei acțiuni în justiție.
S-a susținut că prin respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă, li s-a obstrucționat dreptul reclamantelor de a beneficia de un proces just și echitabil fiind încălcate prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului, neavându-se în vedere nici decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite în dosarul nr.60/2007 în ședința din 9 iunie 2008 potrivit căreia, în cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate.
S-a invocat totodată și imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare în privința momentului promovării unei acțiuni în justiție, apreciindu-se că prin interpretarea instanței de recurs s-a adus atingere gravă dreptului de proprietate și garantării proprietății consfințite prin Constituția României.
Contestația în anulare este nefondată.
Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești, prin intermediul căreia se solicită anularea unei hotărâri judecătorești irevocabile în cazurile expres prevăzute de art. 317 și 318 Cod pr. civilă.
Contestatoarele și-au întemeiat contestația pe dispozițiile art. 318 alin. 1 teza a II-a Cod pr. civilă, susținând că instanța de recurs nu a cercetat motivele de recurs privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480, 483, 484, 522 și următoarele, art. 1730 pct. 1 Cod civil, art. 21 din Constituția României și art.6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând considerentele deciziei contestate, se constată că instanța de recurs a analizat fiecare motiv de casare sau modificare invocat de reclamante prin recursul declarat.
Chiar dacă nu s-au analizat detaliat fiecare din articolele din lege enumerate de recurenți în motivele de recurs, în motivarea hotărârii s-au evidențiat motivele pentru care instanța de recurs a pronunțat soluția de respingere a recursului declarat, avându-se în vedere conținutul textelor legale invocate.
Articolul 318 Cod pr. civilă are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 Cod pr. civilă, iar nu și argumentele de fapt și de drept indicate de recurent.
În considerentele deciziei din recurs, argumentele de fapt și de drept invocate de recurente sunt subsumate printr-o motivare în care se regăsește răspunsul la motivele formulate, instanța de recurs fiind îndreptățită să răspundă motivelor de recurs și printr-un considerent comun.
Susținerile din contestație referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr.10/2001 și cele referitoare la incidența în cauză a prevederilor Legii nr.213/1998, ale Constituției României și cele ale art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și cele privind imprescriptibilitatea acțiunii în revendicare sunt critici de fond, ce nu pot fi examinate pe calea contestației în anulare, ci numai în căile de atac de drept comun, respectiv apelul și recursul, contestația în anulare neputând reprezenta un recurs la recurs.
De altfel, toate aceste susțineri au fost analizate în considerentele deciziei contestate.
Față de cele expuse, constatând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 318 Cod pr. civilă, urmează a se respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de și împotriva deciziei civile nr. 445 din data de 19 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații CONSILIUL LOCAL DR. TR. S, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DR. TR. S, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și DGFP
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 13 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.-
Tehn./2 ex.
22.01.2009
Jud.rec.
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean