Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 263/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1666/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.263
Ședința publică de la 24.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Aurora Herold Petre
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana
JUDECĂTOR: -
GREFIER:
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de recurs formulată de recurenții - reclamanți și, împotriva deciziei civile nr. 41 din data de 14.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, - și MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 17.01.2010, fiind consemnate la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta când, având pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 24.02.2010, hotărând următoarele.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B Ia data de 16 august 2007,sub nr-,reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Municipiul B prin Primarul General, și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că naționalizarea imobilului din B,-, sector 3, compus din teren în suprafață de 450,59 mp. și construcții - două corpuri de casă, s-a făcut cu încălcarea legii și în consecință că preluarea acestui imobil de către stat s-a făcut fără titlu; să fie obligați pârâții și să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 91,86 mp. împreună cu construcția veche, corp B, din B,-, sector 3, compus din două camere și dependințe; să fie obligați pârâții și să demoleze construcțiile de extindere și modificare a construcției lor, corp B, realizate de aceștia cu rea - credință, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 588 din 21 ianuarie 2008 Judecătoria Sectorului 3 Bar espins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, a respins acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții Municipiul B prin Primarul Oeneral, și ca neîntemeiată și a obligat reclamanții să plătească pârâților și suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, potrivit adresei nr. -/2972 din 07 martie 2007 emisa de Primăria Municipiului B - Serviciu Evidenta Proprietății, imobilul situat in B,-, sector 3, fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului de naționalizare 92/1950, poziția 93 din anexă.
La data preluării de către stat imobilul aparținea numitului care îl dobândise prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 33904 din 20 octombrie 1936 de către Tribunalul Ilfov - Secția notariat (filele 8 - 10 dosar fond). Reclamanții sunt moștenitorii numitului potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 45 din 06 martie 2003 și certificatului de calitate de moștenitor nr. 46 din 06 martie 2003 (filele 18, 20 din dosarul de fond).
La data de 07 aprilie 1997 Municipiul B prin SC AL SA a încheiat cu numita contractul de vânzare - cumpărare nr. 3030 din 07 aprilie 1997 prin care i-a înstrăinat imobilul situat în B,-, corp B, sector 3, împreună cu cota indiviză de 100% din părțile de folosința comună ale imobilului 9,86 mp. teren situat sub construcție, conform art. 33 din HG nr. 20/1996. Ulterior, prin adeverința nr. 1205 din 18 mai 2004 emisă de SC AL SA (fila 55 dosar fond) s-a precizat că suprafața de teren situată sub construcție și vândută odată cu locuința, conform art. 33 din HG nr. 20/1996 este de 91,86 mp. fiind trecută în mod eronat în cuprinsul contractului nr. 3030/1997 suprafața de 9,86 mp.
Pârâții și sunt moștenitorii testamentari ai cumpărătoarei, potrivit certificatului de moștenitor nr. 119 din 07 octombrie 2003 (filele 58, 59 dosar fond) și certificatului de moștenitor suplimentar nr. 84 din 23 august 2004 (fila 60 dosar fond).
Imobilul care face obiectul cererii s-a numărat, conform art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001, printre cele preluate de stat abuziv în perioada 1945 - 1989 și a căror restituire face obiectul de reglementare al Legii (speciale) nr. 10/2001.
Prin urmare, acțiunea în revendicare, admisibilă în garantarea principiului accesului liber la justiție, a fost analizată și prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001, lege specială derogatorie sub anumite aspecte (și anume în ceea ce privește criteriile de comparație a titlurilor aflate în conflict) de la dreptul comun art. 480 Cod civil, instanța fiind ținută de obiectul acțiunii și cauza acesteia, situația de fapt calificată juridic, iar nu de textul de lege indicat de parte.
La data cumpărării acestui imobil, reclamanții nu îi notificaseră în vreun fel pe parați cu privire la intenția de a solicita restituirea imobilului, iar în urma verificărilor efectuate de mandatarii vânzătorului înstrăinarea a fost avizată favorabil, constatându-se că pentru acest imobil nu s-au efectuat notificări sau cereri de revendicare. De altfel, reclamanții nici nu au susținut contrariul; dimpotrivă, au arătat că nu contestă buna - credință a pârâților, însă au susținut că acest aspect nu prezintă relevanță pentru soluționarea acțiunii în revendicare.
Cum reclamanții nu au răsturnat prezumția de buna - credință a cumpărătorului, contractul de vânzare - cumpărare nr. 3030 din 07 aprilie 1997 fiind valabil încheiat in temeiul Legii nr. 112/1995 (de altfel titlul de proprietate al pârâților se bucură de o prezumția absolută de validitate, dreptul de a cere aplicarea sancțiunii de drept civil a nulității fiind prescris ca urmare a neexercitării lui în termenul special legal), aceștia nu au dreptul la restituirea în natură a imobilului apartament înstrăinat fostului chiriaș, ci au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 18 lit. d din Legea nr. 10/2001. Dispozițiile acestei legi acorda preferabilitate actului de vânzare - cumpărare încheiat între stat și persoanele fizice și prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin echivalent și nu prin restituire în natură în situația în care imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.
S-a considerat că nici prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu pot fi reținute în cauza pentru a determina temeinicia acțiunii în revendicare, întrucât reclamanții nu au justificat existența unui bun actual în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru a se ridica problema vreunei atingeri aduse acestuia care să atragă incidența textului din Convenție menționat.
În ceea ce privește cererea reclamanților de a se constata nevalabilitatea titlului statului, instanța a reținut că aceasta chestiune are caracter de motivare în fapt a cererii principale privind revendicarea imobilului. De altfel, constatarea pe care reclamanții o urmăresc se constituie într-o chestiune ce se analizează în cadrul acțiunii în revendicare, indiferent de formularea sau nu a unei asemenea cereri care nu și-ar găsi nici o justificare și ar fi lipsită de interes dacă ar lipsi scopul restituirii (revendicării) imobilului. De aici rezultă strânsa legătură și întrepătrundere între cererea de constatare a nevalabilității titlului statului și acțiunea în revendicare, în cadrul celei din urma analizându-se în prealabil caracterul preluării imobilului. Prin urmare, capătul de cerere având ca obiect constatarea ca imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil este intrinsec acțiunii în revendicare. Reținând aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța a constatat anterior caracterul abuziv al preluării imobilului, dând astfel satisfacție cererii în acest sens a reclamanților. Cum însă acest aspect nu poate constitui decât un argument în motivarea acțiunii în revendicare, având în vedere și considerentele anterioare referitoare la netemeinicia cererii de revendicare, instanța a respins acțiunea principală ca nefondată.
Față de soluția dată cererii principale în revendicare, acordând preferabilitate titlului de proprietate al pârâților, instanța a respins ca neîntemeiat și capătul de cerere privind obligarea acestora să demoleze construcțiile de extindere și modificare a corpului B din imobilul situat în B,-, sector 3, pârâții efectuând aceste modificări în virtutea calității lor de proprietari și în temeiul autorizației de construire 1348 din 27 octombrie 2005 (fila 51 dosar fond).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții și, la data de 05 februarie 2008, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a Va Civilă sub nr-.
Instanța, deși a acceptat că acțiunea astfel întemeiată este admisibilă, remarcând că Legea nr. 10/2001 nu instituie, explicit sau implicit, nici o interdicție în promovarea acțiunii în revendicare întemeiată pe art. 480 Cod civil, a considerat că trebuie să o analizeze și prin prisma prevederilor Legii 10/2001.
În speță, însă, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, deoarece imobilul nu se află în domeniul public sau privat al statului, spre a fi incidente dispozițiile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, care exceptează de la acțiunea în revendicare în fața instanțelor de judecată, potrivit dreptului comun.
Apelanții au mai arătat că instanța a ignorat criteriile de comparare a titlurilor de proprietate, stabilite de doctrină și jurisprudență pe baza principiilor vechi de drept, înlocuindu-le cu așa zise criterii stabilite de Legea nr. 10/2001.
S-a mai susținut că, deși a stabilit că bunul a fost preluat abuziv, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de a se constata că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil.
Instanța a analizat cererile în ordine inversă, astfel încât, după ce a respins cererea de revendicare formulată de reclamanți, s-a văzut obligată să respingă și cererea de a se constata nevalabilitatea titlului statului ca neîntemeiată, deși a admis că preluarea bunului s-a făcut în mod abuziv.
Astfel, după o logică proprie, a inversat ordinea de analiză a cererilor și, fără să analizeze valabilitatea titlului statului, cerută mai întâi, a purces la compararea titlurilor. Cum așa zisa comparare trebuia să aibă ca rezultat preferința titlului pârâților, criteriile au fost selectate din Legea nr. 10/2001. După ce a dat preferință titlului pârâților, instanței nu i-a mai rămas decât să respingă ca neîntemeiată cererea de constatare a lipsei titlului statului.
S-a arătat, de asemenea, că instanța în mod neîntemeiat a dat preferință titlului pârâților, aceștia fiind succesori cu titlu particular ai unui neproprietar. Instanța trebuia să dea preferință titlului reclamanților, în temeiul principiilor de drept "nemo dat quod not habet" și "nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet", statul neputând transmite autoarei pârâților mai mult decât el însuși avea sau, cu alte cuvinte, neavând un drept de proprietate nu putea să transmită un asemenea drept acesteia.
S-a menționat și că instanța a respins cererea de obligare a pârâților la demolarea construcțiilor de extindere și modificare a construcției corp B, ca neîntemeiată, deși lucrările de extindere și modificare au fost realizate pe o suprafață mult mai mare decât cea cuprinsă în actul lor de vânzare - cumpărare.
Astfel, singura suprafață de teren asupra căreia se poate considera că pârâții au un titlu de proprietate este cea de 9,86 mp. specificată în contractul de vânzare - cumpărare încheiat de autoarea lor cu SC AI SA. Cât privește adeverința nr. 1205 din 18 mai 2004 emisă de SC AI SA, prin care li se "confirmă" suprafața de teren vândută împreună cu construcția, ca fiind 91,86 mp. iar nu 9,86 mp. cum apare în actul de vânzare - cumpărare, această adeverință nu poate fi titlu de proprietate, întrucât în legislația română nu există reglementat un atare mod de dobândire a dreptului de proprietate. În consecință, pârâții neavând un act de proprietate pentru restul suprafeței de până la 91,86 mp. pe care au construit, sunt constructori pe terenul reclamanților. Neavând acordul reclamanților de a construi, aceștia sunt în mod evident de rea - credință.
Prin decizia civilă nr. 41 din 14 ianuarie 2009 Tribunalul București - Secția a Va Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții - reclamanți și, împotriva sentinței civile nr. 588 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți Municipiul B prin Primarul General, și; a obligat apelanții la 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații persoane fizice.
Având în vedere că în speță atât apelanții - reclamanți, cât și intimații - pârâți invocă un drept de proprietate asupra imobilului, prezentând fiecare câte un titlu, în mod corect prima instanță a procedat la compararea titlurilor pentru a stabili care dintre ele este preferabil (superior), deci care dintre ele justifică în plan probatoriu apartenența dreptului la unul sau altul dintre patrimonii.
Cu ocazia comparării titlurilor de proprietate ale părților, prima instanță a avut în vedere, în mod judicios, criteriile de preferință instituite de Legea nr. 10/2001, acordând preferabilitate titlului de proprietate al intimaților - pârâți.
Nu pot fi primite susținerile apelanților - reclamanți, în sensul că instanța trebuia să aplice criteriile de comparare a titlurilor stabilite de doctrină și jurisprudență pe baza principiilor vechi de drept "nemo plus juris ad alium transferre potest quam ipse habet" și "nemo dat quod not habet" și să considere preferabil titlul autorului lor, care a dobândit de la adevăratul proprietar. Criteriile de preferință la care fac referire apelanții - reclamanți sunt creația practicii judiciare și a doctrinei, în lipsa unor prevederi exprese, însă nu mai pot fi considerate valabile după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, în cadrul unei acțiuni în revendicare a unui imobil preluat în mod abuziv de stat, în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulată de fostul proprietar sau moștenitorii acestuia, în contradictoriu cu dobânditorul în baza Legii nr. 112/1995.
de aceste considerații, tribunalul a constatat că potrivit art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
Pe de altă parte și prin decizia nr.33 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 Cod de procedură civilă s-a stabilit prioritatea titlului de proprietate al chiriașului, în sensul că legea specială nr. 10/2001 are prioritate, lege care prevede doar posibilitatea acordării de despăgubiri reclamanților și nu posibilitatea restituirii în natură.
În realitate, prima instanță a apreciat, în mod just, că cererea privind constatarea nevalabilității titlului statului asupra imobilului în litigiu nu are caracterul unui capăt de cerere distinct, ci reprezintă o chestiune ce trebuie analizată în cadrul acțiunii în revendicare, fiind intrinsecă acesteia. Astfel, independent de formularea sau nu a unei astfel de cereri, instanța trebuie oricum să procedeze, cu ocazia analizării temeiniciei acțiunii în revendicare, la verificarea titlului statului - ca autor al pârâților - asupra imobilului. În acest context, constatarea nevalabilității titlului statului trebuie privită doar ca un argument ce ține de motivarea acțiunii în revendicare.
Nici argumentele invocate de apelanții - reclamanți cu privire la greșita respingere de către prima instanță a cererii lor de obligare a intimaților - pârâți la desființarea lucrărilor de extindere și modificare a construcției existente - corpul B nu sunt fondate.
Contrar celor susținute de apelanții - reclamanți, titlul de proprietate al intimaților - pârâți asupra terenului în suprafață de 91,86 mp. îl reprezintă certificatele de moștenitor de pe urma defunctei, eliberate în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 3030 din 07 aprilie 1997, contract în care s-a strecurat, în mod evident, o eroare materială cu privire la suprafața terenului de sub construcție, care a fost îndreptată de vânzătoare, la cererea moștenitorilor cumpărătoarei, conform adresei nr. 1205 din 18 mai 2004. Astfel este cert că în condițiile în care imobilul - corp B are o suprafață utilă de 95,30 mp. și este edificat pe un singur nivel este imposibil, fizic vorbind, ca terenul de sub construcție să aibă o suprafață mai mică decât a acestei.
Împotriva deciziei civile nr. 41 din 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, a formulat recurs și prin care solicită admiterea acestuia, modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 588 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B și, în consecință, admiterea cererii acestora așa cum a fost formulată.
1. Recurenții critică sentința Judecătoriei Sectorului 3 B arătând că instanța a considerat în mod neîntemeiat că în speță sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 213/1998 și ale Legii nr. 10/2001 și că acțiunea în revendicare trebuie analizată prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001.
Instanța, deși a acceptat că acțiunea astfel întemeiată este admisibilă, remarcând că Legea nr. 10/2001 nu instituie, explicit sau implicit, nici o interdicție în promovarea acțiunii în revendicare întemeiată pe art. 480 Cod civil, a considerat că trebuie să o analizeze "și prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001".
2. Recurenți mai critică, hotărârea primei instanțe arătând că a ignorat criteriile de comparare a titlurilor de proprietate, stabilite de doctrină și jurisprudență pe baza principiilor vechi de drept, înlocuindu-le cu așa-zise criterii stabilite de Legea nr. 10/2001.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței, întrucât recurenții, părțile, aveau titluri care provin de la autori diferiți, instanța trebuia să compare drepturile autorilor acestora și să dea preferință titlului lor, având în vedere că drepturile autorilor lor sunt dovedite cu acte incontestabile, iar statul, ca autor al pârâtei nu a fost niciodată proprietarul bunului vândut. Această soluție se impune potrivit regulii: dacă autorul uneia din părți, într-un proces de revendicare, ar câștiga împotriva autorului celeilalte părți, atunci va avea câștig de cauză partea care deține titlul său de la autorul câștigător.
instituită de art. 18 lit. d) din Legea nr. 10/2001 nu are repercusiuni asupra acțiunii în revendicare promovate între persoane fizice care prezintă titluri asupra aceluiași imobil, chiar dacă acestea fac parte din categoria celor pentru care dispune Legea nr. 10/2001.
3. De asemenea, au criticat prima instanță deoarece, deși a stabilit că bunul a fost preluat abuziv, le-a respins ca neîntemeiată cererea de a se constata că imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil.
Prima instanță a analizat cererile recurenților în ordine inversă, astfel încât, după ce le-a respins cererea de revendicare, s-a văzut obligată să respingă și cererea de a se constata nevalabilitatea titlului statului ca neîntemeiată, deși a admis că preluarea bunului s-a făcut în mod abuziv.
Astfel, după o logică proprie, a inversat ordinea de analiză a cererilor recurenților și, fără să analizeze valabilitatea titlului statului, cerută mai întâi de aceștia, a purces la "compararea titlurilor". După ce a selectat criteriile de comparare din Legea nr. 10/2001 și a dat preferință titlului pârâților, instanței nu i-a mai rămas decât să respingă ca neîntemeiată cererea de constatare a lipsei titlului statului.
Au criticat prima instanță și pentru că, pe lângă faptul că nu a analizat cu prioritate primul capăt de cerere, a cărui dezlegare era rezolvarea celui de-al doilea capăt, a considerat primul capăt de cerere doar un "argument" în admiterea acțiunii în revendicare, pe care însă nu l-a tratat decât după ce a considerat că acțiunea în revendicare trebuie respinsă, când, observând că este inutil să-l mai analizeze, s-a mulțumit să-l respingă în ciuda propriei aprecieri, că imobilul a fost preluat abuziv, adică fără titlu.
Pe de o parte, această apreciere nu are nici un suport câtă vreme instanța a fost investită cu un capăt de cerere distinct privind nevalabilitatea titlului statului, iar pe de altă parte, nu putem să nu observăm că "analiza intrinsecă lipsește", din moment ce criteriile de comparare a titlurilor de proprietate au fost înlăturate și înlocuite cu așa-zise criterii extrase din Legea nr. 10/2001.
4. Prima instanța în mod neîntemeiat a dat preferință titlului pârâților, aceștia fiind succesori cu titlu particular ai unui neproprietar, iar instanța de apel a menținut această hotărâre, dată cu încălcarea legii.
5. Instanța de apel a menținut hotărârea dată de Judecătoria Sectorului 3 B, prin care a fost respinsă cererea noastră de obligarea pârâților la demolarea construcțiilor de extindere și modificare a construcției recurenților, corp B, ca neîntemeiată, deși lucrările de extindere și modificare au fost realizate pe o suprafață mult mai mare decât cea cuprinsă în actul lor de vânzare - cumpărare.
După cum au susținut în cererea de chemare în judecată, dar și în motivele de apel că această adeverință nu poate fi titlu de proprietate, întrucât în legislația română nu există reglementat ca mod de dobândire a dreptului de proprietate sau ca înscris care să ateste transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor "adeverința".
Astfel, instanța de apel a apreciat că actul de proprietate al pârâților asupra terenului este certificatul de moștenitor, or conform art. 88 din Legea nr. 36/1995 certificatul de moștenitor face dovada asupra moștenitorilor și cotelor de moștenire dar nu este titlu de proprietate, neputând constitui drepturi pârâților.
Această interpretare este greșită, deoarece instanța, comparând titlurile părților și dând preferință titlului lor, le-a recunoscut un drept preferabil asupra terenului de 9,86 mp. cuprins în titlul lor, dar nu asupra întregii suprafețe pe care s-a construit și care nu poate fi decât în proprietatea recurenților.
Pentru toate aceste motive, solicită modificarea deciziei civile atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 588 din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B și, în consecință, admiterea cererii recurenților așa cum a fost formulată.
6. Independent de soluția dată revendicării privind construcția și terenul vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, construcția edificată prin suprapunere este ilegală și încalcă dreptul nostru de proprietate și regulile de vecinătate.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, curtea va analiza cu prioritate critica legată de nepronunțarea asupra capătului de cerere vizând constatarea nevalabilității titlului statului.
Curtea reține că reclamanții au investit instanța de fond cu o acțiune având două capete de cerere: constatarea caracterului ilegal al naționalizării și, pe cale de consecință preluarea imobilului fără titlu și revendicarea imobilului situat în-, corp B,sector 3.
Atâta timp cât procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, iar partea a înțeles să investească instanța cu un capăt de cerere distinct, aceasta era obligată să dea o soluție și acestui capăt de cerere.
Pe de altă parte, a motiva astfel cum a făcut instanța de fond și aam enținut instanța de apel, în sensul că nu se mai impune analizarea acestui capăt de cerere întrucât " este o chestiune care se analizează în cadrul acțiunii în revendicare, independent de formularea sau nu a unui asemenea capăt de cerere" echivalează cu încălcarea principiului disponibilității prin refuzul analizării acestui capăt de acțiune.
În altă ordine de idei, motivarea instanței de fond, în sensul că nu se impune analizarea nevalabilității titlului statului, întrucât chiar legea 10/2001 declară abuzivă preluarea, echivalează cu respingerea acestui capăt de acțiune prin considerarea lui ca fiind lipsit de obiect, excepție ce nu a fost pusă în discuția părților, deși ea a fost reținută ca motiv de neanalizare pe fond a preluării nevalabile a imobilului de către stat.
În consecință, curtea constată, față de ambele argumente aduse de instanțele de fond și apel, arătate mai sus, că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, care urmează să analizeze distinct și acest capăt de cerere, fie prin punerea în discuție a excepției lipsei de obiect sau interes, fie pe fond.
În condițiile în care de soluția dată acestui capăt de cerere, depinde și soluționarea acțiunii în revendicare, curtea constată că se impune casarea în întregime a hotărârile pronunțate în cauză, pentru pronunțarea unei soluții unitare în cauză, urmând ca instanța investită cu rejudecarea cauzei să aibă în vedere și celelalte critici formulate în recurs.
Pentru aceste considerente în baza art. 312. pr. civ. curtea admite recursul, casează decizia recurată și sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții - reclamanți și, împotriva deciziei civile nr. 41 din data de 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și Municipiul B prin Primarul General.
Casează decizia recurată și sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnodact.
2ex./10.03.2010
-5.-;
Jud.3.-
Președinte:Ioana Aurora Herold PetreJudecători:Ioana Aurora Herold Petre, Daniela Adriana
