Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 281/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.281
Ședința publică din 4 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 473 din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 noiembrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizia și prin care a fost amânată pronunțarea cauzei la data de 4 decembrie 2008.
CURTEA
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată la data de 12 februarie 2007 în dosarul nr. 859/2007 al Tribunalului Oradea reclamantul a chemat în judecată pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP A solicitând obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei a sumei de 1 milion euro cu titlu de daune civile - daune morale.
În motivarea acțiunii se arată că prin rechizitoriul nr. 177/P din 26 august 2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție s-a dispus trimiterea sa în judecată împreună cu altă persoană, ambii judecători ai Tribunalului Bihor, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și favorizarea infractorului, prev. de art. 254 și 264 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 64/ 28 iulie 2006, Curtea de Apel Cluja dispus în baza art. 10 lit. a rap. la art. 11 pct. 2 lit.a Cod procedură penală, achitarea lor de sub învinuirea infracțiunilor de luare de mită și favorizarea infractorului, iar prin decizia penală nr. 6883/ 24.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de Parchetul de le lângă Curtea de Apel Cluj.
La data de 24 iulie 2002, Parchetul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, dată de la care, în baza art. 92 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească a fost suspendat de drept din funcție.
La aceeași dată, prin ordonanță, același parchet a luat împotriva sa, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea (municipiul O) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24 iulie 2002 până la 22 august 2002.
Luarea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, pe lângă faptul că i-a restrâns dreptul la libera circulație, drept ocrotit și garantat prin art. 25 din Constituție, i-a produs temerea unei previzibile și iminente înlocuiri a cesteia cu măsura arestării preventive, fapt ce l-a afectat atât pe el personal cât și întreaga familie, iar această perioadă a durat patru ani și J (iunie 2002 - 24 noiembrie 2007 - data rămânerii definitive a achitării sale).
arestării sale, rezultă din cererea formulată de procurorul general, aprobată de ministerul justiției la data de 21 iunie 2002 prin care se solicita cercetarea, percheziționarea și arestarea sa preventivă.
Începerea cercetărilor și întreaga desfășurare a procesului penal a făcut ca imaginea sa să se schimbe negativ și profund în ochii celor apropiați, al colegilor de muncă, al cunoștințelor cu atât mai mult cu cât a fost supus în acea perioadă unui linșaj mediactic fiind prezentat de presa scrisă și auto vizuală drept simbolul corupției din România, date și declarații din dosarul penal, apărând în presa centrală și locală, radio și TV înainte de data 11 iulie 2002 când s-a dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale.
Solicită că la stabilirea cuantumului daunelor morale, să fie avute în vedere consecințele pe care le-a avut asupra sa atât luarea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, cât și intentarea procesului penal pentru fapte în legătură cu serviciul (luare de mită și favorizarea infractorului), de vătămările aduse onoarei, demnității a creditului moral și a poziției sale sociale precum și atingerea gravă adusă prestigiului său profesional, pentru că faptele imputate în procesul penal s-au dovedit în final nereale.
Mai arată reclamantul, că măsura luată împotriva sa urmată de trimiterea în judecată pe nedrept, corelată cu suspendarea din funcție, a afectat grav procesul său de pregătire profesională și pentru că se află în efectuarea concediului de odihnă de aproape un an, pentru perioada 2002 - 2007, nu poate evalua gradul de percepție negativă a populației în raport cu persoana sa, existând posibilitatea ca această percepție negativă să-l aducă în imposibilitate de a-și continua activitatea de judecător.
Măsura preventivă și procesul penal au avut consecințe și asupra sănătății sale, fiindu-i agravate bolile existente - diabetul descoperit în anul 1994, corelat cu factorii de stres a dus la apariția unei boli cardio-vasculare care necesită tratament pentru toată viața precum și deteriorarea gravă a relațiilor intime între el și soția sa. Pe toată acea perioadă nu a beneficiat de asigurări medicale, iar datorită precarității stării sale materiale, nu a reușit să-și cumpere medicamente, fiind expus riscului unei îmbolnăviri grave.
Cei doi copii au avut de înfruntat prejudecăți de toate tipurile, iar soția sa a trecut prin momente grele ce nu pot fi exprimate în cuvinte.
Arată de asemenea reclamantul, că aspectele legate de faptul că și-a pierdut locuința-apartamentul de 4 camere în prezent stă în chirie, un teren de 1000 mp într-o zonă rezidențială, o casă la țară cu tot confortul, că a fost nevoit să contracteze împrumuturi de la persoane fizice pentru a face față cheltuielilor cu judecate, cu menținerea unui fiu în facultate, asigurarea traiului zilnic, medicamente, pierderi care nu pot fi acoperite prin salariile compensatorii ce urmează a le primi și nici nu le poate solicita pe calea unei acțiuni în justiție întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 504 Cod procedură penală.
Solicită, ca toate aceste împrejurări concrete să fie avute în vedere la stabilirea daunelor morale pe baza unui unic criteriu de determinare și evaluare - durate măsurii preventive, care în speță a fost de 30 de zile, criteriu care însă înlătură posibilitatea cercetării tuturor împrejurărilor de fapt concrete în care s-a aflat atât în perioada măsurii preventive, cât mai ales ulterior acestei perioada.
În drept, acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 504-507 Cod procedură penală: 998 - 999 cod civil și art. 52 alin. 3 din Constituție.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului.
În motivare, pârâtul arată că împotriva reclamantului s-a luat doar măsura preventivă de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile (24.07.2002 - 22.08.2002) care nu a fost atacată.
Ori așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii s-a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. a raportat la art. 11 pct. 2 lit. Cod procedură penală și nu în temeiul art. 10 alin. 1 lit. condiție cerută în mod expres de prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedură penală pentru putea beneficia de măsuri reparatorii din partea Statului Român.
Prin urmare, reclamantul nu se poate prevala de dispozițiile art. 504 Cod procedură penală întrucât documentele pe care se întemeiază acțiunea nu constituie un mijloc de probă în sensul cerut în mod imperativ de lege.
Consideră că suma solicitată este neîntemeiată, atâta vreme cât reclamantul și-a reluat activitatea după finalizarea cercetărilor, iar practic împotriva acestuia s-a luat doar măsura de a nu părăsi localitatea și evident suspendării din funcție pe perioada cercetării.
Prin încheierea nr. 2891/2.04.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a fost strămutată judecarea cauzei la Tribunalul Arad, dosarul fiind înregistrat la această instanță la 29 mai 2007.
Reclamantul și-a completat acțiunea la 26 iunie 2007 iar la 16 aprilie 2008 făcut o precizare a valorii daunelor materiale, solicitând, ca pa lângă suma de 1 milion de euro cerută inițial reprezentând daune morale, să fie obligat Statul Român la plata sumei de 169.141 euro cu titlu de despăgubiri materiale.
Aceasta deoarece în perioada în care s-a desfășurat procesul penal finalizat cu achitarea reclamantului, acesta a avut o seamă de cheltuieli aflate în raport direct de cauzalitate cu cercetarea penală, iar pe lângă aceste cheltuieli efectuate în legătură și din cauza procesului penal a fost nevoit datorită faptului că în perioada 24 iulie 2002 - 24 noiembrie 2006 fost suspendat din funcție și nu a mai realizat venituri de nici o natură să-și înstrăineze unele imobile deținute în proprietate pentru s-și întreține familia.
Cheltuielile pricinuite de procesul penal sunt: 1) cheltuielile de deplasare la B (52 deplasări x 320 euro deplasarea și presupune benzina pe drumul O - B - O, cazarea pentru o noapte la un hotel de 2 stele și mâncare pentru 2 zile) = 16.640 euro; 2) cheltuieli pricinuite de deplasarea la C (43 deplasări x 57 euro) = 2.450 euro; 3) chiria locuinței actuale - 3600 euro; 4) cheltuielile cu medicamente - 6.680 euro; 5 cheltuielile constând în onorariile avocaților - 2.300 euro; 6) diferența dintre valoarea imobilelor înstrăinate de reclamant și cea la care fost nevoit să le înstrăineze - 120.971 euro conform expertizei și valorilor precizate de la 142 dosar; 7) contravaloarea mobilierului aflat în apartamentul vândut, mobilier la care a trebuit să renunțe neavând unde să-l depoziteze - 16.500 euro - valoarea totală a despăgubirilor materiale fiind în sumă de 169.141 euro.
Prin întâmpinarea depusă la 25 septembrie 2007, Direcția generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a invocat excepțiile de tardivitate a introducerii acțiunii reclamantului și cea a inadmisibilității acțiunii.
În motivarea excepției, pârâtul arată că în conformitate cu art. 506 alin. 2 Cod procedură penală "acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504".
Față de data introducerii acțiunii, 12 februarie 2007 și dispozițiile legale sus arătate, raportat la perioada pentru care a fost dispusă măsura de a nu părăsi localitatea, prin Ordonanța din data de 24.07.2002 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B care nu a fost atacată, apreciază că acțiunea reclamantului este tardiv introdusă.
Acțiunea este și inadmisibilă, deoarece, împotriva reclamantului s-a luat doar măsura preventivă de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile (24.07.2002 - 22.08.2002) care nu a fost atacată.
Ori așa cu rezultă din cuprinsul acțiunii s-a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. a raportat la art. 11 pct. 2 lit. Cod procedură penală și nu în temeiul art. 10 alin. 1 lit. condiție cerută în mod expres de prevederile art. 504 alin. 3 Cod procedură penală pentru putea beneficia de măsuri reparatorii din partea Statului Român.
Prin urmare, reclamantul nu se poate prevala de dispozițiile art. 504 Cod procedură penală întrucât documentele pe care se întemeiază acțiunea nu constituie un mijloc de probă în sensul cerut în mod imperativ de lege.
Consideră că suma solicitată este neîntemeiată, atâta vreme cât reclamantul și-a reluat activitatea după finalizarea cercetărilor, iar practic împotriva acestuia s-a luat doar măsura de a nu părăsi localitatea și evident suspendării din funcție pe perioada cercetării.
În concluzie consideră că situațiile în care pot fi acordate despăgubiri sunt expres și limitativ prevăzute de art. 504 - 507 Cod procedură penală fiind nelegală extinderea acestor cazuri, dincolo de situațiile stabilite chiar de Curtea Constituțională prin decizia nr. 155/20.09.2004.
Prin răspunsul la întâmpinare din 23.10.2007, reclamantul solicită respingerea excepțiilor, considerând că termenul de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 Cod procedură penală, începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, iar inadmisibilitatea nu poate opera deoarece nelegalitatea măsurii privind restrângerea libertății în mod nelegal s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească.
Prin încheierea din 23.10.2007 a tribunalului Arad ( 56) au fost respinse excepțiile tardivității și inadmisibilității acțiunii reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 473 din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor B reprezentat prin Direcția generală a finanțelor Publice A, pentru daune civile-morale și materiale și în consecință.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului daune materiale reprezentând contravaloarea în lei la data plății a sumei de 31.670 euro.
Au fost respinse restul daunelor solicitate reprezentând daune morale și materiale.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 900 lei cheltuieli de judecată.
Din probațiunea administrată în cauză respectiv actele și lucrările dosarului anexate acțiunii inițiale în dosarul nr- al Tribunalului Bihor - O, precum și declarațiile martorilor și (59 - 60); chitanțele și facturile fiscale privind plata onorariilor de avocat (12 - 17); note de plată și facturi fiscale privind plata hotelului din B și C ( 18 - 19); statul de plată privind salariile restante acordate la care s-a calculat și indicele de inflație (20 - 22); contract de împrumut (23 - 25); chitanțele reprezentând chiria locuinței (29 - 30); un set de acte medicale - bilete de ieșire din spital ( 31 - 34 și 95 - 103); contractele de vânzare-cumpărare imobile ( 35 - 42); raportul de expertiză tehnică judiciară privind stabilirea valorii actuale de circulație a imobilelor înstrăinate de reclamant (terenul de 1000 mp din CF 334, județul B; casa de la, județul B, județul B din CF 1444; apartamentul din O,-, -.7 înscris în CF 9176 ( 108 - 131); raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Județean de medicină Legală A (135); un set de decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție ( 152 - 164) Tribunalul, reținut, în fapt, următoarele:
Prin acțiunea din 12 februarie 2007 completată la 26.06.2007 și precizată la 16.04.2008 reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru a fi obligat la plata sumelor de 1 milion de euro cu titlu de daune morale și 169.141 euro cu titlu de despăgubiri materiale.
Reclamantul a arătat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și favorizarea infractorului prev. de art. 254 și art. 264 Cod penal; ulterior, prin sentința penală nr. 64/ 28 iulie 2006 Curții de Apel Cluj rămasă definitivă prin decizia penală nr. 6883/ 24.11.2006 a Înalta Curte de Casație și Justiție prin respingerea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost achitat în baza art. 10 lit. a rap. la art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală.
La data de 24 iulie 2002 prin ordonanță, același parchet a luat împotriva sa măsura preventivă de a nu părăsi localitatea (municipiul O) pe o perioadă de 30 de zile (24 iulie - 22 august 2002).
Luarea acestei măsuri preventive i-a restrâns dreptul la libera circulație și i-a indus temerea înlocuirii în orice moment cu măsura arestării preventive, ceea ce la afectat pe el personal cât și întreaga familie.
Daunele materiale și morale sunt justificate de cheltuielile efectuate în cursul judecății și respectiv de stresul psihic la care a fost expus el și familia pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la urmărirea penală cât și în instanță.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea în drept pe dispozițiile art. 504 - 507 Cod procedură penală; 998 - 999 Cod civil și art. 52 alin. 3 din Constituție.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 504 - 507 la speța dedusă judecății, tribunalul reține că răspunderea statului nu poate fi antrenată, acesta fiind strict circumscrisă celor două ipoteze avute în vedere de legiuitor conform art. 504 alin 1 și 2 Cod procedură penală respectiv, arestarea ori restrângerea libertății în mod nelegal ca măsură preventivă și condamnarea definitivă, fiind o răspundere directă a Statului cauzată de erorile judiciare săvârșite în procesele penale.
Eroarea judiciară se poate referi la o persoană care a fost condamnată pe nedrept sau la persoană împotriva căreia s-a luat o măsură preventivă după ce s-a constatat că, în mod ilegal s-a procedat la privarea sa de libertatea ori la restrângerea libertății sale.
În speță, reclamantului i-a fost restrânsă libertatea pe o perioadă de 30 de zile, dispunându-se față de el obligarea de a nu părăsi localitatea în limitele acestei perioade, după care ulterior, a fost achitat.
Restrângerea de libertate în mod nelegal a fost stabilită prin hotărârea de achitare.
Așadar în discuție rămâne doar stabilirea întinderii reparației în conformitate cu prevederile art. 505 Cod procedură penală, care reglementează criteriile ce trebuie avute în vedere: - durata privării de libertate sau a restrângerii de libertate suportate; - consecințele produse asupra persoanei și asupra familiei celui privat de libertate sau a cărui libertate a fost restrânsă.
Așadar, din chiar formularea expresă a textului care interesează în cauză, la stabilirea întinderii reparației se ține cont de durate restrângerii de libertate "expres is verbis" iar nu de durate procesului penal, distincție importantă câtă vreme prima fost de 30 de zile iar a doua a fost de câțiva ani.
Cu alte cuvinte, textul de lege limitează instanța și o obligă să se rezume la această perioadă.
Pe de altă parte, instanța trebuie să țină seama de consecințele produse asupra reclamantului și a familiei sale de această restricție de libertate, de stresul și efectele psiho-fizice provocate de obligarea de a nu părăsi localitatea timp de o lună, iar nu de tensiunea întregului proces penal.
Toate pagubele invocate sunt urmare a procesului penal, iar nu a restrângerii libertății de a nu părăsi localitatea.
Măsura preventivă de a nu părăsi localitatea pe timp de 30 de zile a fost luată în baza art. 136 alin. 1 lit. b Cod procedură penală prin Ordonanța din 24 iulie 2002 ( 28) și nu a fost atacată cu plângere. Măsura a încetat de drept la expirarea termenului conform art. 140 alin. 1 lit. a Cod procedură penală și nu a mai fost prelungită.
Măsura constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de a nu părăsi localitatea fără încuviințarea organului care a dispus-o (art. 145 alin. 1 Cod procedură penală).
În consecință, acordarea de daune morale nu se justifică.
Este de netăgăduit însă că pe parcursul întregului proces penal, actele procedurale săvârșite de organele de urmărire penală chiar dacă nu pot fi incluse în categoria "erorilor judiciare" pe toată perioada cercetării penale, reclamantul baneficiind de prezumția de nevinovăție, care în speță s-a și concretizat într-o hotărâre definitivă de achitare pentru faptele în legătură cu care s-a dispus trimiterea sa în judecată, putem vorbi de existența unei legături de cauzalitate între cheltuielile la care a fost obligat să se supună reclamantul datorită procesului penal intentat pe nedrept.
În cauză pot fi incidente prevederile dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale, respectiv art. 998, 999 Cod civil, existând în mod cert un prejudiciu material încercat de reclamant care nu a putut fi acoperit integral prin plata salariilor de care a fost lipsit, prejudiciu dovedit prin declarațiile martorilor audiați în cauză care se coroborează cu înscrisurile depuse la dosar și constau din cheltuielile de deplasare la instanțele din B și C, chiria locuinței actuale, cheltuielile cu medicamentele și plata onorariilor avocaților, cheltuieli totale în cuantum de 31.670 euro pentru care acțiunea este admisibilă.
Nu se vor acorda celelalte sume pretinse, respectiv diferența dintre prețul imobilelor vândute în anul 2005 (terenul, casa și apartamentul) și valoarea actuală a prețului acestora nefiind vorba de un prejudiciu, deoarece reclamantul nu a fost silit să vândă acele bunuri sub prețul pieței de atunci, mai ales că având la dispoziție spre exemplu 70.000 euro din achiziționarea unui împrumut de 30.000 euro la 15.06.2005 și din vânzarea casei de la cu 40.000 euro la 25.08.2005 nu era obligat să-și vândă apartamentul din O la 30.11.2005, după 2 luni și să rămână fără mobila din apartament sub pretextul de a face față cheltuielilor arătate mai sus.
Împotriva sentinței civile nr. 473 din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, au formulat apel reclamantul și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor -Direcția Generală a Finanțelor Publice
Reclamantul a criticat hotărârea sub aspectul neacordării sumelor solicitate respectiv a sumei de 1 milion euro, cu titlu de daune morale și a sumei de 169.141 euro cu titlu de daune materiale, susținând că din actele și lucrările dosarului rezultă, cu certitudine, fundamentul pretențiilor sale și întregul material probator, care confirmă acele pretenții.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor -Direcția Generală a Finanțelor Publice Aas olicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca tardiv introdusă sau ca inadmisibilă, iar pe fond a arătat că reclamantul nu a făcut dovada că este o persoană care a fost privată de libertate sau care a avut dreptul la liberă circulație restrâns nejustificat, pe aceste considerente acțiunea urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
Examinând apelul declarat de către reclamantul Curtea va reține că acesta este întemeiat în sensul celor ce se vor arăta mai jos.
Reclamantul a făcut dovada, în mod cert că a fost supus unei anchete penale, pentru săvârșirea unei fapte de corupție, având calitatea de magistrat, deși, în final, prin hotărârea judecătorească definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție B s-a stabilit că o asemenea faptă de corupție nu a existat în materialitatea ei, achitarea reclamantului din prezenta cauză dispunându-se de către instanța penală în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. Cod procedură penală.
Din această perspectivă, fără putință de tăgadă, reclamantul, la data anchetei, dar și în prezent, magistrat al acestei țări, a fost supus, în mod nejustificat, unor măsuri judiciare, neîntemeiate, care, în mod firesc, creează premiza cererii sale la repararea prejudiciului cauzat.
Izvorul răspunderii civile pe care a declanșat-o reclamantul, are atât un caracter special, pentru că se raportează la dispozițiile legii penale, care este foarte strictă în ceea ce privește respectarea drepturilor cetățenilor supuși anchetei penale, cât și un caracter general, de drept comun, pentru că vizează răspunderea civilă a Statului Român pentru activitatea desfășurată de autoritățile sale, în exercitarea atribuțiilor legale, cu respectarea strictă a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Potrivit practicii constante a Curții Europene de Justiție atunci când drepturile fundamentale ale unei persoane au fost încălcate sau când aceste drepturi au fost afectate de măsurii judiciare care s-au dovedit a fi neîntemeiate, persoana respectivă are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat, atât a prejudiciului material, dovedit prin probe certe, cât și a prejudiciului moral care ține de prestigiul și imaginea persoanei respective.
În speță, acest mecanism judiciar privind cererea de reparare a prejudiciului, este pe deplin justificat și, sub aspectul principiilor dreptului comunitar și al jurisprudenței Curții Europene, această reparație trebuie să se producă în mod efectiv, indiferent de dispozițiile procesuale ale legii penale române, care stabilesc anumite restricții, datorate procesului anevoios de armonizare cu legislația comunitară în materie.
Atâta timp cât o persoană, în speță având chiar calitatea de magistrat, este supusă în mod nejustificat unei anchete penale, unor măsurii de restrângere a libertății de deplasare, suspendării din funcție, iar, în final, se stabilește că fapta pentru care a fost acuzată, nu există în materialitatea ei, aceasta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului cauzat, prin antrenarea răspunderi juridice a Statului Român, care urmează să-și reglementeze, eventual temeiul raporturilor juridice de prepușenie cu autoritățile instituționale competente a realiza faza de urmărire penală.
Sub acest aspect Curtea va face o delimitare, sub aspect metodic, între prejudiciul material cauza și prejudiciul moral.
În legătură cu prejudiciul material, instanța de apel va reține că în general, Tribunalul Arada făcut o apreciere aproximativă a acestuia, pornind de la probele administrate, și de la cuantumul sumei pretinsă de către reclamant, neincluzând, în acest prejudiciu sumele de bani împrumutate de către reclamant de la martorul și de la martora, sume restituite, apoi către aceste persoane.
Aceste sume, cheltuite în mod efectiv de către reclamant, Curtea le apreciază la 8.330 euro, în plus față de suma acordată de către prima instanță, ceea ce va determina ca, în final, Curtea să rețină că prejudiciul material, dovedit, este în sumă de 40.000 euro, și această sumă, cu acest titlu, urmează să fie plătită de către pârât reclamantului.
De altfel, în legătură cu repararea prejudiciului material, trebuie avută în vedere și conduita pozitivă a forului superior al magistraturi românești, care a procedat, în mod firesc la repunerea în funcția de magistrat a reclamantului și acordarea tuturor drepturilor salariale de care acesta a fost privat.
În legătură cu prejudiciul moral, Curtea va reține că, în speță acesta s-a produs fără putință de tăgadă, persoana reclamantului, magistrat în funcție la momentul declanșării anchetei penale, pentru săvârșirea de infracțiuni de corupție, fiind în mod direct și brutal afectată, atât în planul credibilității și imaginii profesionale cât și sub aspect psiho - afectiv și al vieții de familie.
Sub aspectul credibilității profesionale și al poziției sociale, reclamantului i s-a adus un grav prejudiciu, fiind pus sub învinuire pentru o infracțiune de corupție, care, nu a existat în materialitatea sa, această împrejurare fiind un factor direct de creare a prejudiciului moral.
În legătură cu starea psiho-afectivă și a vieții de familie, de asemenea reclamantului i-a fost creat un grav prejudiciu, care a afectat stabilitatea sa emoțională și psiho-afectivă cu efect direct asupra membrilor săi de familie iar pentru această situație reclamantul are dreptul la repararea prejudiciului cauzat.
Probele administrate, inclusiv depozițiile martorilor, și, atestă fără putință de tăgadă această stare de fapt.
Față de situația concretă a speței, de persoana reclamantului, și prin raportare la sumele acordate cu titlu de daune morale, de către Curtea Europeană de Justiție instanța de apel va aprecia că suma cuvenită a repara în mod integral prejudiciul moral cauzat reclamantului, este de 60.000 euro.
Suma pretinsă de către reclamant este de 1 milion de euro, însă, prin acțiunea civilă de reparare a prejudiciului moral cauzat nu se poate ajunge la crearea unei îmbogățirii exagerate, limita acestei sume urmând a fi raportată atât la situația concretă a veniturilor magistratului și a drepturilor personala nepatrimoniale ale acestuia într-o țară membră a Uniunii Europene, cât și la situația corpului magistraturii românești.
Față de cele arătate Curtea va admite apelul reclamantului și va schimba în parte sentința atacată în sensul că va obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 40.000 euro, (desigur la cursul în lei la data plății), cu titlu de daune materiale precum și suma de 60.000 euro cu titlu de daune morale.
Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Referitor la apelul declarat de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A, Curtea va reține că acesta este nefondat și va proceda la respingerea sa.
Față de temeiurile de drept arătate mai sus, acțiunea reclamantului nu este tardivă și, mai ales, nu este inadmisibilă, dimpotrivă aceasta este fondată, în primul rând, pe dispozițiile Protocolului Convenției Europene privind dreptul cetățenilor la liberă circulație și desfășurare a activității profesionale, potrivit cadrului legal statal, cu garantarea tuturor libertăților civile.
Din această perspectivă criticile aduse hotărârii tribunalului, de către pârâtul apelant nu vor putea fi primite de către instanța de apel, acestea fiind în afara cadrului speței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 473 din 14 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că obligă pârâtului să plătească reclamantului suma de 40.000 EURO(patruzecimiieuro), cu titlu de daune materiale în sumă de 60.000 EURO(saizecimiieuro) cu titlu de daune morale.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de către pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
DEFINITIVĂ. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 4 decembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
Reclamantul apelant
- O,-, jud. B și oradea,-, - 21,. 13
Pârâtul apelant
Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A --
Red.L /22.12.2008
Tehnored /23.12.2008
Ex. 5
Primă instanță:
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat
