Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 2910/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția Litigii de Muncă
și Asigurări Sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2910
Ședința publică din 14 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Mihail Decean
JUDECĂTOR 3: Aurelia Schnepf
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 135/5.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Universitatea " " din
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă recurentul personal și asistat de avocat din A și reprezentantul intimatei, consilier juridic -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la dosar s-a depus un set de acte de către recurent, prin registratura instanței, la data de 30.09.2008 și întâmpinare din partea intimatei.
Nemafiind formulate alte cereri, se acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii arătând că instanța de fond nu a ținut seama de relațiile dintre părți și l-a tratat pe reclamant ca pe un terț, de unde rezultă că nu a înțeles cauza și a soluționat-o fără a-i cerceta fondul.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca neîntemeiat conform motivelor arătate în scris în întâmpinare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr. 135/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a respins acțiunea precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtei Universitatea " "
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Reclamantul este conferențiar universitar doctor economist în cadrul Facultății de Științe Economice - de Marketing Management a Universității " " A și în această calitate a solicitat pârâtei să scoată la concurs un post de profesor universitar apreciind că îndeplinește condițiile pentru ocuparea unui astfel de post, însă pârâta nu a dat curs solicitării sale.
Instanța a invocat dispozițiile art. 84 din Legea nr. 128/1999 față de care a reținut că atributul exclusiv în stabilirea statului de funcții îi aparține pârâtei, neexistând nicio prevedere care să condiționeze sau să impună stabilirea funcțiilor didactice și numărul posturilor, precum și scoaterea posturilor la concurs sau menținerea acestora ca posturi vacante la solicitarea unor terți. Angajatorul oferă locuri de muncă conform nevoilor și posibilităților sale și nu conform ofertei de forță de muncă existentă pe piața muncii.
Faptul că pârâta a scos la concurs anumite posturi nu poate genera obligația acesteia de a scoate la concurs posturi pentru care ar îndeplini condițiile de a-l ocupa sau de a se înscrie la concurs în vederea ocupării acestuia.
În cauză nu se regăsesc elemente de discriminare prevăzute de art. 5 din Codul muncii, întrucât reclamantul nu poate justifica un drept privind scoaterea la concurs a postului amintit. De asemenea, chiar și în ipoteza scoaterii la concurs a unui post conform solicitării reclamantului, reclamantul s-ar putea prezenta la concurs ca orice alt concurent, neavând relevanță faptul că actual este salariat al pârâtei.
Totodată, s-a reținut că nu este incident în cauză nici art. 40 alin.2 lit. a din Codul muncii, neexistând o obligație angajatorului de a da explicații și informări unor terți cu privire la modul de întocmire a statului său de funcții.
Celelalte aspecte privind îndeplinirea condițiilor de participare la un concurs pentru ocuparea unui post de profesor universitar s-a considerat că este inutilă analiza acestuia în soluționarea cauzei.
Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii pentru motivele de fapt și de drept prezentate în formularea cererii.
Hotărârea este criticată sub aspectul nelegalității pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, pentru următoarele motive:
1. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și care au determinat respingerea acțiunii conform solicitărilor ca pârâta să fie obligată să recunoască dreptul reclamantului de a fi evaluat, dreptul de a fi informat concret în legătură cu solicitarea sa, de a face dovada că a respectat toate normele legale privind modul de stabilire a posturilor de profesor universitar publicate pentru concurs, că au fost îndeplinite condițiile legale în acest scop, că a fost asigurată egalitatea de șanse și tratament pentru cele solicitate. Motivele pe care se sprijină hotărârea sunt altele decât cele la care se referă acțiunea, astfel că hotărârea nu este lămuritoare, mai mult cuprinde motive contradictorii, reținându-se că angajatorul nu are obligația de informare și altele decurgând din raporturile de muncă cu angajații săi, ceea ce este contrar legii. Instanța nu a stabilit dacă pentru pârâtă ca angajator - instituție publica, angajații săi sunt sau reprezintă niște terți și în ce condiții.
2. Instanța a interpretat greșit actul dedus judecății și nu a stabilit natura cauzei în sensul că nu a stabilit dacă pârâta este instituție publică și care este raportul juridic dedus judecății.
3. Hotărârea este lipsită de temei legal, întrucât respinge acțiunea fără a indica temeiul legal. Sentința, astfel cum a fost dată, consacră faptul că o instituție a statului sau un angajator nu ar avea obligația să răspundă cererilor ce îi sunt adresate, care avea un statut privilegiat potrivit căruia nu ar fi ținut să dea socoteală.
Prin întâmpinare, intimata s-a opus admiterii recursului cu motivarea că motivele de recurs sunt neîntemeiate, întrucât hotărârea primei instanțe este temeinic motivată, nu conține motive contradictorii iar actul dedus judecății a fost corect interpretat.
Litigiul este evident un litigiu de muncă, reclamantul nu este funcționar public iar pârâta deși este o instituție publică nu este autoritate care își exercită atribuțiile conform art. 2 alin. 1 lit. b din Legea contenciosului administrativ.
Referitor la fondul cauzei se arată că nu există o obligație a instituțiilor de învățământ superior de a scoate la concurs posturi didactice, această procedură se face în funcție de necesitățile fiecărei facultăți și fiecărei catedre în funcție de bugetul alocat facultății și catedrei și de strategia de dezvoltare, ținându-se contestație în anulare de specializările existente, de anii de studiu și de planurile de învățământ aprobate pot fi scoase la concurs doar posturi didactice vacante.
Conform Cartei Universității " " din A, competența de a propune scoaterea la concurs a posturilor didactice aparține catedrei în condițiile prevăzute de art. 130 alin. 2 pct. 7 din Legea nr. 128/1997.
Intimata precizează că la data formulării primei cereri de către recurent, procedura pentru ocuparea posturilor didactice vacante prin concurs pentru semestrul doi al anului universitar 2007-2008 era deja declanșată, posturile vacante fiind publicate în Monitorul Oficial.
Aprecierea îndeplinirii criteriilor de participare la concursul pentru ocuparea unui post vacant se face de către comisia de concurs pe baza actelor de la dosar iar întrucât nu există un post vacant la catedra de Management-Marketing din cadrul Facultății de Științe Economice, nu există nici posibilitatea de apreciere dacă reclamantul a îndeplinit criteriile respective.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor invocate și a temeiurilor de drept indicate, precum și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a sesizat instanța de judecată cu cererea având ca obiect recunoașterea de către pârâtă a dreptului reclamantului de a ocupa postul de profesor universitar și, în consecință, obligarea pârâtei de a scoate la concurs un astfel de post în cadrul Facultății de Științe Economice de Management-Marketing din cadrul Universității " "
Prin precizarea scrisă reclamantul a solicitat a se constata sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru scoaterea la concurs a unui post de profesor universitar, în sensul că există asigura bugetul necesar iar lista cu posturile didactice propuse pentru scoatere la concurs pe semestrul I al anului universitar 2008-2009 fost publicat în ziarul "Evenimentul Zilei", listă din care lipsește postul de profesor universitare la de Management-Marketing din cadrul Universității " "
Față de obiectul acțiunii dedus judecății și raportul juridic existent între reclamant, în calitate de angajat și pârâtă - angajator, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât s-a preocupat doar de invocarea dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 128/1999 privind statutul personalului didactic și a apreciat greșit că reclamantul are calitate de terț în raportul juridic de dreptul muncii existent în speță.
O astfel de analiză echivalează cu necercetarea fondului, motiv de recurs de altfel invocat de către recurent, însă cu o precizare greșită a temeiului de drept, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, astfel că urmează a se admite recursul, se va casa hotărârea recurată și se va trimite cauza pentru rejudecare în fond - aceleiași instanțe Tribunalul Arad, în vederea soluționării cauzei astfel cum a fost formulată și precizată în scris, cu respectare principiului disponibilității, analizând toate capetele de cerere formulate și pronunțarea unei hotărâri motivată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul recurent împotriva sentinței civile nr. 135/5.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- în contradictoriu cu pârâta intimată Universitatea " " din
Casează hotărârea recurată și trimite cauza pentru rejudecare în fond - aceleiași instanțe Tribunalul Arad - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 24.11.2008
Tehnored. /24.11.2008/2 ex.
Prima instanță: și - Tribunalul Arad
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Mihail Decean, Aurelia Schnepf