Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.295/
Ședința publică din 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Anica Ioan
JUDECĂTOR 2: Luminița Cristea
Grefier - - -
Ministerul Public, reprezentat prin procuror -
La ordine fiind judecarea apelului declarat de reclamantul, născut la 7 mai 1962, fiul lui G și, în prezent deținut în Penitenciarul Galați, împotriva sentinței civile nr.1043 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
La apelul nominal a răspuns apelantul în stare de arest, și intimatul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului G, reprezentată de consilier juridic, cu delegație la dosar.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Intrebat fiind, apelantul precizează că nu dorește acordarea unui termen pentru a angaja apărător.
Curtea, constată cauza în stare de judecată, și acordă cuvântul în dezbateri.
Apelantul, solicită admiterea apelului formulat, menținându-și în totalitate motivele scrise de apel existente la dosar, și solicită a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât dacă se reține temeiul de drept indicat în acțiune, acțiunea este admisibilă.
Consilier juridic pentru intimat, solicită respingerea apelului formulat ca nefondat, precizând că nu s-a făcut dovada că măsura luată împotriva apelantului ar fi nelegală.
Reprezentantul Parchetului, precizează că apelantul a fost arestat în două perioade cu intervale între acestea. Dovada privind ilegalitatea reținerii apelantului nu se poate face decât dacă ar fi existat o măsură a revocării reținerii acestuia. Apelantul a formulat mai multe cereri, cereri care au fost conexate, iar instanța s-a pronunțat numai cu privire la una dintre acestea, și anume la cea referitoare la reținerea de către procuror, nu și față de reținerea dispusă de instanță. Consideră că din punctul său de vedere nu a fost soluționat fondul prezentei cauze, astfel că pune concluzii de admiterea apelului formulat, existând cauză de conexitate între cererile formulate de apelant, motiv pentru care urmează se dispune trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare, pentru ca instanța să se pronunțe și asupra celorlalte două cereri ale apelantului.
CURTEA
Asupra apelului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la data de 27.11.2008 pe rolul Tribunalului Galați - Secția Civilă, reclamantul a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru a fi obligat la plata sumei de 5.448.500 euro ca parte civilă.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul solicită repararea pagubei materiale și daune morale cauzate de restrângerea libertății prin privarea de libertate din ordinul procurorului și nu al judecătorului, instituit prin mandatul de arestare preventivă nr.10 din data de 17.01.2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați nr.36/P/2003, emis de către d-l procuror. Consideră că măsura de restrângere a libertății a fost una ilegală în raport cu normele CEDO, art.5(3) raportat la art.20 al.2 din Constituția României. Mai precizează că nu reclamă arestul preventiv, în raport cu legea internă. Consideră că ar fi trebuit arestat de judecător și nu de procuror astfel că solicită repararea pagubei materiale cauzată pentru arestul preventiv instituit din ordinul procurorului în sumă de 2500 euro x 33 luni de arest preventiv de la data de 17.01.2003 până la 5.09.2005, așa cum rezultă din încheierile de ședință a fondului în dosar 677/2003 al Judecătoriei Galați, reprezentând cheltuieli personale, ca: hrană, alimente, bunuri personale, efecte personale igienice, transport, în fiecare săptămână consecutiv, timp de 33 luni, cartele telefon public, etc.; -3000 euro x 33 luni, ce reprezintă câștigul ce l-ar fi realizat prin meseria de muzician, aproximativ, lunar și contract neonorat datorită arestării la data revenirii în țară, contracte neonorate - nenumărate festivități ca: nunți, zile festive onomastice;-2 orgi electronice marca G 800 și G 1000 și profesionale - cabluri, chenoane, stative de orgi - microfoane profesionale, instrumente ce i-au rămas în Spania și a rămas păgubit în valoare totală de aproximativ 25.000 euro; daune de izolare, conform normelor UE, de 49.500 euro x 33 luni de arest preventiv de la 17.01.2003 până la 5.09.2005. Solicită și daune morale în cuantum cu suma de 2 milioane de euro reprezentând cei 2,9 ani de arest preventiv și implicit condamnarea de 7 ani pe nedrept, injust, abuziv, ilegal, din ură și rea voință, fiindu-i zdruncinată conștiința, raportat la art.29 din Constituția României în sensul că acțiunea ilegală a procurorului în raport cu art.5(3) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.20 din Constituția României i-a cauzat grave traume morale de a ajuns să nu mai gândească liber. La doar 1 an după arestarea sa, în urma unor grave presiuni morale, psihice, în data de 26 ianuarie 2004, decedat mama sa, fiindu-i interzis a-și lua rămas bun la data înhumării, potrivit datinilor. În final susține că și-a pierdut sănătatea în cursul anului 2003, ulterior arestării, fiind depistat cu: hemangiom hepativ, dischinezie biliară acută, gastroduodenită acută, dislipidemie, miopie, tot pe fondul arestului a albit. În cursul anului 2004, soția l-a părăsit, pierzându-și familia ulterior în anul 2005, divorțat, cursul normal și firesc al vieții fiindu-i efectiv distrus.
Totalul despăgubirilor civile sunt estimate la 5.448.500 euro.
La termenul din 22 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepție ce a fost admisă prin sentința civilă nr.1043 din 22 iunie 2009 Tribunalului Galați, pentru că potrivit art.504 alin.1 cod pr. penală, doar persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare.
Impotriva sentinței civile nr.1043 din 22 iunie 2009 Tribunalului Galația declarat apel, reclamantul invocând faptul că temeiul acțiunii sale este art.504 alin.2 în referire la art.5 CEDO și nu alin.1 al art.504 cod pr.penală, cum greșit a reținut instanța de fond.
Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că prezentul apel este fondat.
Obiectul prezentei cauze este de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul moral și material cauzat prin privarea de libertate de către un procuror și nu un judecător, precum și pentru că a fost condamnat pe nedrept.
Temeiul de drept menționat clar de către reclamant este art.504alin.2cod pr. penală în referire la art.5 alin.3 din CEDO și art.20 din Constituție.
Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă în baza dispozițiilor art.504alin.1cod pr. penală cu încălcarea principiului procedural civil al disponibilității conform căreia instanța judecătorească este obligată să se pronunțe în funcție de obiectul, cauza și părțile indicate de reclamant.
Cum schimbarea temeiului legal, echivalează cu o necercetare a însăși cererii de chemare în judecată, dedusă judecății, urmează ca în baza dispozițiilor art.297 alin.1 cod pr. civilă, să se desființeze sentința civilă și să se trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamantul,născut la 7 mai 1962, fiul lui G și, în prezent deținut în Penitenciarul Galați,și în consecință;
Desființează sentința civilă nr.1043 din 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați, și dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
Președinte Judecător
- - - -
Grefier
- -
Red. /27.11.2009
Tehn.
4 ex./4.12.2009
fond -
Președinte:Anica IoanJudecători:Anica Ioan, Luminița Cristea