Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 295

Ședința publică de la 17 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 2: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu

Grefier:

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva încheierii din 28 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu Asociația de proprietari Vânătorii A-B I,având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 17 iunie 2009 s-a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de recurentul cu privire la membrii completului de judecată; recurentul a fost legal citat cu mențiunea de a răspunde la excepția privind admisibilitatea căii de atac raportat la dispozițiile art. 282 alineat 2 Cod procedură civilă; prin precizările aflate la fila 33 intimata Asociația de Proprietari Vânătorii A- a solicitat judecata și în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și văzând că intimata Asociația de Proprietari Vânătorii A-B a solicitat judecata și în lipsă prin precizările aflate la fila 33 dosar,a rămas în pronunțare cu privire la admisibilitatea căii de atac raportat la dispozițiile art. 282 alineat 2 Cod procedură civilă,recurentul fiind legal citat cu mențiunea de a răspunde la această excepție.

După deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr-, a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2008.

În motivarea recursului se susține că încheierea este nelegală și netemeinică, tribunalul refuzând trimiterea spre competentă soluționare a celor peste 30 de excepții invocate la Curtea Constituțională, cu privire la unele excepții și sesizări anterioare.

În expunerea și dezvoltarea motivului de recurs se invocă incompatibilitatea completului de judecată, sunt precizate și motivate excepțiile de neconstituționalitate privind art. 28 alin. 1, alin. 2 și alin. 3 Cod procedură civilă.

Precizează recurentul că formulat plângere penală cu privire la faptele săvârșite în cadrul dosarului de procurori, polițiști, judecători, rudele și complicii acestora cu funcții de șefi în

Într-un număr de 32 puncte în cuprinsul declarației de recurs se solicită respectarea legii, sesizarea Curții Constituționale și sunt menționate plângerile formulate de recurent la, Ministerul Justiției, Guvernul României, Președinția României.

La punctul 29 din cerere se solicită anularea amenzii aplicate pentru că sunt formulate cereri de recuzare.

Instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția admisibilității recursului, raportat la dispozițiile art. 299 alin. 1, art. 316 cu referire la art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă.

Curtea constată că în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1978/2006 al Judecătoriei Iași, reclamanta Asociația de proprietari "Vânători A-B" a chemat în judecată pârâtul pentru a fi obligat la plata sumei de 108.746.800 ROL reprezentând cheltuieli de întreținere restante și penalizări.

Ca urmare a exercitării de pârât a căilor de atac împotriva actelor de procedură, încheierile date de judecătorie în dosarul nr. 1978/2006 la Tribunalul Iași este înregistrat dosarul nr-.

Prin încheierea din 28 mai 2008 (dosarul -) instanța a dispus amânarea pronunțării la 29 mai 2008 pentru a se soluționa cererea de recuzare a completului de judecată formulată în timpul dezbaterilor.

Tribunalul a dispus prin aceeași încheiere în temeiul art. 108 ind. 1 pct. 2 lit. h Cod procedură civilă amendarea recurentului în acea cauză (dosarul -) cu suma de 500 RON motivată pe faptul că prin comportamentul său împiedică buna desfășurare ședinței de judecată, aducând atingere solemnității ședinței.

Prin încheierea din 29 mai 2008 (dosar -) cererea de recuzare este respinsă. În baza art. 108 ind. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură civilă se dispune amendarea recurentului cu 500 lei.

Tribunalul Iași prin decizie civilă nr. 1130 din 29 mai 2008respinge ca inadmisibil recursuldeclarat de pârâtul împotriva încheierii de ședință din 12.04.2006 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. 1978/2006, încheiere pe care o menține.

Curtea constată, verificându-și competența din oficiu, că nu este legal investită cu privire la pct. 29 din declarația de recurs. În conformitate cu art. 108 ind. 5 Cod procedură civilă împotriva încheierii prin care s-a aplicat amenda judiciară cel obligat va putea face numai cerere de reexaminare ce se soluționează de instanța de judecată ori președintele instanței de executare care a aplicat amenda (art. 108 ind. 5 alin. 3 Cod procedură civilă).

Cererea de reexaminare este dată în competența de soluționare a tribunalului, și nu a curții de apel, ca instanță superioară în grad.

Recursul declarat împotriva încheierii din 28 mai 2009 a Tribunalului Iași nu este admisibil.

Potrivit art. 299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, cu aplicarea corespunzătoare a art. 282 alin. 2 Cod procedură civilă.

Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate exercita calea de atac decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.

Cum prin încheiere din 28 mai 2008 Tribunalul Iași nu a întrerupt cursul judecății, ci a dispus "amânarea pronunțării", încheierea este supusă căii de atac a recursului numai odată cu fondul.

În aplicarea și interpretarea art. 299, art. 282 alin. 1 cu referire la art. 316 Cod procedură civilă, Curtea reține că încheierea din 28 mai 2008 este de dezbateri, ce face parte din categoria încheierilor premergătoare supuse recursului numai odată cu fondul cauzei și numai în măsura în care și "hotărârea" este supusă aceleiași căi de atac.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța respinge recursul.

În ce priveștecererea de reexaminarea amenzii judiciare, cauza fiind trimisă tribunalului care a investit curtea, urmează ca aceasta să dispună potrivit competenței sale cât și asupra celorlalte măsuri procedurale potrivit legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de împotriva încheierii din 28 mai 2008 dată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 7016/2006 în Camera de Consiliu, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 17 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - -

-

Red.

Tehnored.

02 ex.

11.07.2009

Tribunalul Iași

Jud.

Jud.

Jud.

Președinte:Viorica Olariu
Judecători:Viorica Olariu, Cristina Văleanu, Valeria Cormanencu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 295/2009. Curtea de Apel Iasi