Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 296/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 296/
Ședința publică din data de 3 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Popoacă
JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Irina Bondoc Paulina Georgescu
- -
Grefier - - -
S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurentele pârâte "TURISM, ȘI RESTAURANTE MAREA NEAGRĂ", cu sediul în Nord,-, județul C și " ", cu sediul în Nord,- - Hotel Sport, județul C, împotriva deciziei civile nr. 440/12.10.22007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ACADEMIA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, cu sediul în B,-, sector 6 și intimații chemați în garanție AGENȚIA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, strada - - nr. 50, sector 1 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiectrevendicare imobiliară.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 1.10.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 3.10.2008, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 15.11.2000 pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 5734/2000, reclamanta Academia Națională de Educație Fizică și Sport a chemat în judecată pârâții "" și " -It", pentru a fi obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilele teren în suprafață de 320. reprezentând lotul nr. 21, teren în suprafață de 335. reprezentând lotul nr. 22 împreună cu construcția aflată pe acesta, compusă din, situată în incinta din, str. - Roșie-Sportului.
În cererea de chemare în judecată s-a susținut că imobilele menționate au fost dobândite prin acte de vânzare-cumpărare de către în vederea dezvoltării unei baze sportive. În acest scop au fost cumpărate mai multe suprafețe de teren începând cu anul 1922. Imobilele ce fac obiectul litigiului au fost preluate de către stat fără niciun titlu și în prezent sunt în administrarea pârâtei "", care le-a predat în locație de gestiune către pârâta de rangul doi. În drept, au fost indicate prevederile art. 480 Cod civil.
La cererea de chemare în judecată au fost atașate, în copie, următoarele înscrisuri: copie de pe actul de vânzare-cumpărare transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3933/1936 emisă de Arhivele Statului, copia actului de vânzare-cumpărare transcris la grefa Tribunalului Constanța sub nr. 3934/1936 emisă de Arhivele Statului, raport de expertiză extrajudiciar, convenție încheiată în anul 1933, lista străzilor din orașul.
Pârâta "" a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a invocat lipsa calității procesual active a reclamantei, întrucât nu a făcut dovada că este continuatoare a autoarei sale B și excepția inadmisibilității acțiunii. Pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii pentru că reclamanta nu a făcut dovada proprietății asupra bunurilor revendicate.
Pârâta "", devenită ulterior " Marea Neagră", a formulat și cerere de chemare în garanție a Statului Român și a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului pentru repararea prejudiciului care ar putea să îl încerce în cazul admiterii acțiunii reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 466/2005 Tribunalul Constanțaa respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei " ", către care s-a transmis calitatea procesuală de către pârâta " -It" și a admis acțiunea, obligând pârâtele să lase în deplină proprietate și posesie loturile de teren nr. 21 și 22 situate în,-, identificate potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de către expert, precum și construcția amplasată pe acestea - nr. 82. Cererea de chemare în garanție a Statului Român și a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada proprietății asupra bunurilor revendicate cu contractele de vânzare-cumpărare prezentate, titluri preferabile celui invocat de către pârâta " Marea Neagră", respectiv Legea nr. 15/1990 și Legea nr. 99/1999. A apreciat prima instanță că preluarea bunurilor de către stat nu a fost legală, întrucât aceste bunuri nu au fost rechiziționate, naționalizate, confiscate sau expropriate. În aceste condiții s-a apreciat că statul nu a avut niciodată proprietatea acestor bunuri pentru a le putea transmite în mod legal pârâtei. Cât privește cererea de chemare în garanție s-a apreciat că pe de o parte pârâta nu a dovedit valoarea pretențiilor față de chemații în garanție, iar pe de altă parte pârâta nu are posibilitatea de a se îndrepta împotriva Statului Român și
Prin încheierea nr. 688/5.05.2005, din oficiu, instanța a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței menționate cu privire la denumirea pârâtei și a chematei în garanție
Totodată reclamanta a solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile arătate, precum și a încheierii de îndreptare a erorilor materiale efectuată din oficiu cu privire la numele străzii pe care se află situat sediul reclamantei, amplasamentul terenurilor revendicate, denumirea construcției revendicate, susținerile părților, calculul sumelor datorate cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și cu privire la denumirea societății pârâte Marea Neagră.
Prin încheierea din 16.08.2005 Tribunalul Constanțaa admis în parte cererea de îndreptare a erorilor materiale și a dispus rectificarea acesteia în ceea ce privește sediul reclamantei, a numărului cauzei și susținerilor părților. Celelalte cereri au fost respinse.
S-a reținut de către instanță că au fost inserate greșeli materiale numai în ceea ce privește aspectele menționate, celelalte aspecte referitoare la amplasamentul imobilului și calculul cheltuielilor de judecată vizând însuși fondul cauzei. S-a mai apreciat că nu se pot face rectificări nici cu privire la susținerile părților de vreme ce acestea nu se regăsesc consemnate în caietul grefierului de ședință.
Reclamanta a declarat apel atât împotriva încheierii de îndreptare a erorilor materiale efectuată din oficiu nr. 688/5.05.2005 cât și împotriva încheierii de îndreptare pronunțată la cererea acesteia la data de 16.08.2005 pe care le-a criticat sub următoarele aspecte:
- încheierea din oficiu a menționat în mod greșit denumirea pârâtei " Marea Neagră, în loc de " Marea Neagră; numărul dosarului a fost consemnat greșit ca fiind2004în loc de2000; numele străzii pe care se află situat sediul reclamantei ca fiind în loc de;
- încheierea pronunțată la cerere, la data de 16.08.2005, nu a procedat la îndreptarea erorilor materiale privitoare la amplasamentul bunurilor, susținerile părților și cheltuielile de judecată;
Prin decizia nr. 26/C/15.02.2006 Curtea de Apel a respins apelurile declarate de către pârâtele " Marea Neagră" și " " ca nefondate și a admis apelul declarat de către reclamantă împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 16.08.2005, în sensul că a admis în parte cererea de îndreptare cu privire la amplasamentul imobilului revendicat și a cuantumului cheltuielilor de judecată. Celelalte dispoziții au fost menținute.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că reclamanta și-a dovedit calitatea procesuală activă, fiind continuatoarea Oficiului Național de Educație Fizică și Sport, ulterior Institutul Național de Educație Fizică care a încorporat persoana juridică inițială, transmițând astfel dreptul de proprietate al acesteia și nu dreptul de administrare. S-a mai reținut că reclamanta a investit instanța cu o cerere de revendicare a unui bun imobil, întemeiată pe prevederile art. 480Cod civil, situație în care are drept de opțiune între continuarea acestei acțiuni sau urmarea căii speciale instituite de prevederile Legii nr. 10/2001.
Analizând titlurile de care se prevalează părțile, instanța de apel a reținut că actele invocate de către pârâți nu au transferat niciodată dreptul de proprietate către aceștia întrucât nu există niciun act normativ sau convențional, în temeiul căruia să se fi preluat proprietatea de la reclamantă. Așa fiind s-a apreciat că reclamanta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate. Cu privire la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului construcție revendicat s-a arătat că prin actele depuse la dosar o astfel de dovadă a fost făcuta, în condițiile în care nu a fost combătută, în persoana reclamantei operând și prevederile art. 492 Cod civil.
A fost apreciată neîntemeiată și critica referitoare la respingerea cererii de chemare în garanție. Prevederile art. 324din nr.OUG 88/1997 instituie cerința unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de restituire și stabilire a echivalentului bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură, cerință care nu este satisfăcută în cauză. Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtei " " instanța a reținut că aceasta are calitate de detentor, astfel încât, ținându-se seama de scopul urmărit prin promovarea acțiunii în revendicare, respectiv acela de recunoaștere a dreptului de proprietate, hotărârea judecătorească trebuie să fie opozabilă și acestei pârâte.
Critica referitoare la soluționarea cererii de îndreptare a erorilor materiale a fost găsită întemeiată cu privire la amplasamentul bunului și adiționarea cheltuielilor de judecată.
Și această decizie a fost îndreptată, din oficiu, prin încheierea nr. 83/C/10.05.2006.
Împotriva soluțiilor pronunțate de către Curtea de APEL CONSTANȚA pârâtele au formulat recurs. Prin decizia nr. 1693/22.02.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de către " Marea Neagră" și a dispus casarea atât a deciziei cât și a încheierii de îndreptare a erorii materiale, cu consecința trimiterii apelurilor spre rejudecare Tribunalului Constanța. S-a luat act de renunțarea celeilalte pârâte la recursul declarat. În esență, s-a reținut că instanța de apel s-a pronunțat cu încălcarea competenței altei instanțe, respectiv a tribunalului.
La Tribunalul Constanța cauza a fost înregistrată sub nr-.
Procedând la soluționarea cauzei instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Apelanta " " a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei intimate la plata sumelor de bani reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătățire și reparații la activul nr. 82, estimată la 19.000 lei și instituirea unui drept de retenție asupra bunului litigios.
Prin încheierea din 7.09.2007 instanța a respins cererea ca inadmisibilă raportat la prevederile art. 294 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 119 Cod procedură civilă, având în vedere stadiul procesual al soluționării cauzei și imposibilitatea formulării unor cereri noi în această fază procesuală.
Prin decizia civilă nr. 440/12 octombrie 2007 Tribunalul Constanțaa respins excepția necompetenței materiale a instanței de fond, invocată de apelanta " Marea Neagră"
Au fost respinse apelurile formulate de pârâții "Turism, Restaurante Marea Neagră" și " "
A fost respins apelul declarat de reclamanta Academia Națională de Educație Fizică și Sport, împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 5734/2000, la data de 5.05.2005.
S-a admis apelul reclamantei împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 5734/2000, la data de 16.08.2005.
S-a schimbat în parte încheierea apelată.
S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul încheierii nr. 688/5.05.2005 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. 5734/2000, în sensul de se trece în mod corect denumirea societății pârâte ca fiind, " Marea Neagră" ", cât și amplasamentul imobilului revendicat ca fiind în,spațiul " și pe-".
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, s-a reținut corect ca fiind de 4.000.000 lei vechi și nu 3.000.000 lei vechi, cum în mod greșit s-a menționat.
Pentru a pronunța această soluție Tribunalul Constanțaa reținut, în esență, că reclamanta a investit prima instanță cu o acțiune în revendicare imobiliară și și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului cu actele de vânzare-cumpărare nr. 3933/1936 și nr. 3934/1936, cât și cu o serie de înscrisuri din care rezultă rechiziționarea clădirii ridicate de reclamantă pe aceste terenuri, conform Legii rechizițiilor (fila 10 dosar fond).
S-a mai reținut că preluarea imobilului de către stat s-a realizat abuziv, în lipsa oricărui titlu al statului, înțeles ca act translativ de proprietate sau constitutiv de drepturi.
Referitor la criticile invocate de apelanta pârâtă " " s-a reținut că acestea sunt nefondate în totalitate, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 47 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care reclamanta nu a optat pentru valorificarea pretențiilor sale în procedura specială a Legii nr. 10/2001, ci a solicitat continuarea judecății acțiunii în revendicare promovată anterior adoptării Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs pârâtele " " și " Marea Neagră"
Recurenta pârâtă " " a criticat legalitatea deciziei civile nr. 440/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța sub următoarele aspecte:
1. Instanța de apel a încălcat dreptul la apărare și principiul contradictorialității când s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 7.09.2007, respingând ca inadmisibilă cererea reconvențională formulată de către pârâtă.
2. Instanța de apel în mod neîntemeiat prin încheierea de ședință din 7.09.2007 a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă raportat la prevederile art. 294 Cod procedură civilă coroborate cu cele ale art. 119 Cod procedură civilă.
3. Cauza a fost soluționată de o instanță necompetentă material, întrucât după casarea cu trimitere, Tribunalul Constanțaa fost investit să judece apelurile formulate împotriva unei sentințe pronunțată de aceeași instanță.
În condițiile în care valoarea imobilului nu depășea 500.000 lei, competentă în primă instanță să judece cauza era Judecătoria Constanța.
4. Acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 cod civil este inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Instanța de apel avea obligația să suspende judecata apelului pentru realizarea pretențiilor reclamantei în procedura Legii nr. 10/2001.
5. Instanța de apel a soluționat cauza bazându-se pe dovezi care sunt confuze și neconcludente, reclamanta nefăcând dovada dreptului ei de proprietate asupra nr. 82, iar în ceea ce privește terenurile, loturile nr. 21 și 22 nu au fost corect identificate.
6. Având în vedere că în speță nu a fost dovedită problema abuzului invocat de reclamantă la preluarea imobilelor, instanța de apel trebuia să oblige reclamanta la plata taxei judiciare de timbru aferentă obiectului cererii.
La rândul ei, pârâta " Marea Neagră" a criticat legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța sub următoarele aspecte:
1. Hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 pct. 1 și pct. 2 Cod procedură civilă cu privire la competența materială a instanței pentru judecarea fondului.
2. În mod greșit instanța de apel consideră că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra nr. 82 în baza unor înscrisuri care nu pot constitui titlu de proprietate.
3. Instanța de apel a reținut în mod greșit că " Marea Neagră" nu este proprietara nr. 82 în baza unui titlu legal constituit și bine caracterizat.
4. Instanța de apel a apreciat în mod greșit că statul nu a deținut în mod legal imobilul revendicat de reclamantă, preluarea bunului nefiind abuzivă.
5. Cu privire la aplicarea unor legi speciale în materie de restituiri, instanța de apel apreciază că acestea nu au relevanță în speță, fiind o acțiune întemeiată pe dispozițiile dreptului comun. În realitate reclamanta avea la dispoziție pentru realizarea drepturilor sale atât Legea nr. 10/2001, cât și Legea învățământului nr. 84/1995.
6. Există neconcordanțe cu privire la identificarea și amplasarea imobilelor revendicate, instanța de apel încălcând principiul rolului activ al judecătorului pentru aflarea adevărului, astfel cum este reglementat de art. 129 Cod procedură civilă. Mai mult nici motivele respingerii cererii de chemare în garanție nu sunt corect și legal analizate.
În recurs, la solicitarea părților, conform art. 315 Cod procedură civilă s-a suplimentat proba cu înscrisuri.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile recurentelor pârâte, se constată următoarele:
Cu privire la recursul formulat de pârâta " ", se constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
1. Conform dispozițiilor art. 129 alin. final Cod procedură civilă, judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța neputând depăși limitele investirii sale, dar nici nu poate lăsa nesoluționate cereri cu care a fost legal investită.
Conform art. 6 din CEDO, un proces echitabil nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile și observațiile părților sunt "studiate", adică examinate cum trebuie de tribunalul sesizat (Cauza Raiz Torija contra Spaniei, Hot. Din 9.12.1994) și dacă sunt puse în dezbaterea contradictorie a părților.
În cauză, din analiza lucrărilor dosarului, se constată că soluționarea cererii reconvenționale formulată de pârâta " " direct în apel a făcut obiectul unor dezbateri contradictorii, excepția inadmisibilității cererii fiind pusă în discuția tuturor părților legal citate pentru termenul de judecată din 7.09.2007.
Se reține că la data de 5.09.2007, recurenta pârâtă a depus prin serviciul "Registratură" al Tribunalului Constanțao cerere reconvențională în dosarul civil nr- cu termen de judecată la data de 7.09.2007 (filele 9-11).
La finele cererii reconvenționale, pârâta a solicitat în mod expres ca judecata acestei cereri să se realizeze conform art. 242 Cod procedură civilă și în lipsa părții.
La termenul de judecată din 7.09.2007, deși legal citată, pârâta reconvenientă nu s-a prezentat și nici nu a solicitat în scris acordarea unui nou termen de judecată.
În condițiile în care procedura a fost legal îndeplinită, iar reprezentantul apelantei reclamante a pus în dezbaterea contradictorie a părților excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, în mod corect instanța de apel a procedat la discutarea acestei excepții și soluționarea ei, excepția de procedură analizându-se cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă.
2. Se reține a fi vădit nefondată și critica ce vizează respingerea ca inadmisibilă a cererii reconvenționale formulată de apelanta pârâtă la data de 5.09.2007.
Conform dispozițiilor art. 119 alin. (3) Cod procedură civilă, cererea reconvențională se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfățișare.
Articolul 294 Cod procedură civilă dispune că în apel nu se pot face alte cereri noi.
Din coroborarea celor două texte legale invocate rezultă că cererea reconvențională poate fi formulată de către pârât numai în fața primei instanțe de judecată și numai până la prima zi de înfățișare.
Constatând că pârâta " " a formulat cererea reconvențională direct în calea de atac a apelului, în mod corect Tribunalul Constanțaa respins-o ca inadmisibilă.
3. Criticile ce vizează soluționarea cererii de către o instanță necompetentă invocate atât în recursul pârâtei " ", cât și în recursul pârâtei " Marea Neagră" urmează a fi analizate și soluționate printr-un considerent comun.
Acțiunea în revendicare promovată de reclamantă a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 15.11.2000 (dosar nr. 5734/2000). La această dată erau în vigoare dispozițiile Codului d e procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin nr.OUG 138/2000, conform cărora tribunalul era competent să judece în primă instanță "procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste două miliarde lei".
Se reține că reclamanta și-a prețuit imobilul la o valoare superioară pragului de 2 miliarde lei vechi, iar prin expertiza efectuată în primă instanță la Tribunalul Constanța de ing. - s-a stabilit că valoarea imobilului revendicat este de 3.400.000.000 lei vechi (fila 242-dosar nr. 5734/2000 al Tribunalului Constanța ).
În cursul soluționării cauzei au intervenit mai multe modificări ale Codului d e procedură civilă, printre care și nr.OUG 64/2004 care menționa în mod expres că procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanțe.
Cauza dedusă judecății de către reclamantă se afla la data intrării în vigoare a nr.OUG 64/2004 pe rolul Tribunalului Constanța, fiindu-i deplin aplicabile dispozițiile legale mai sus invocate.
Ulterior apariției Legii nr. 219/2005, prin decizia civilă nr. 1693 din 22.02.2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus admiterea recursului " Marea Neagră" și casarea deciziei civile nr. 83/C din 10 mai 2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în apel, cu consecința trimiterii cauzei pentru judecarea apelurilor Tribunalului Constanța.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în decizia de casare că decizia civilă nr. 83/C/10.05.2006 pronunțată de Curtea de APEL CONSTANȚA în apel, a fost dată cu încălcarea competenței materiale a Tribunalului Constanța, acestei din urmă instanțe revenindu-i competența să soluționeze apelurile, după casarea cu trimitere.
Prin urmare, problema de drept a competenței Tribunalului Constanța în soluționarea apelurilor a fost dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea de casare, adoptarea unei alte soluții de Tribunalul Constanța fiind contrară dispozițiilor art. 315 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că aceeași instanță (în complete de judecată diferite) a soluționat cauza în fond, cât și în apel, nu este contrară dispozițiilor art. 6 din CEDO și nu afectează drepturile procesuale ale părților.
Chiar dacă prin efectul aplicării imediate a noii reglementări referitoare la competență materială (Legea nr. 219/2005), aceeași instanță urmează să soluționeze o cale de atac împotriva propriei hotărâri, soluția legislativă adoptată nu relevă niciun fine de neconstituționalitate sau de încălcare a drepturilor părților la un proces echitabil.
Legiuitorul are posibilitatea, în considerarea unor situații deosebite, să instituie reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile, la toate structurile judecătorești.
Pentru considerentele arătate urmează a fi respinse criticile celor două pârâte, ce vizează soluționarea cauzei reclamantei cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la competența materială a altei instanțe.
4. Se reține a fi vădit nefondată și critica ce vizează inadmisibilitatea acțiunii în revendicare promovată de reclamantă conform art. 480, în raport cu legile speciale în materie. Întrucât această critică a fost invocată de ambele recurente pârâte, urmează a fi soluționată printr-un considerent comun.
Instanța de fond a fost investită cu o acțiune în revendicare imobiliară, întemeiată pe dispozițiile art. 480 Cod civil, anterior apariției Legii nr. 10/2001, respectiv la 15.11.2000.
Conform dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, "Prevederile prezentei legi sunt aplicabile în cadrul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea prezentei legi, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei".
Pornind de la ideea fundamentală a acestei reglementări și anume de la faptul că Legea nr. 10/2001 reprezintă legea cadrul în materia restituirii imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, legiuitorul a urmărit să asigure noii legi aplicabilitate cât mai întinsă, motiv pentru care a prevăzut că, în principiu, noua lege este de imediată aplicare, chiar și în cazul acțiunilor în curs de judecată, având ca obiect imobilele care fac parte din domeniul său de reglementare.
Textul îngăduie persoanelor îndreptățite să aleagă calea oferită de noua lege, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea acesteia.
În cauză se reține că reclamanta în virtutea principiului disponibilității a optat pentru continuarea acțiunii în procedura dreptului comun, situație în care în mod corect instanța de apel nu a dispus suspendarea acțiunii reclamantei în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Se reține că suspendarea reglementată de art. 47 din Legea nr. 10/2001 este o suspendare legală facultativă, numai persoanele îndreptățite putând opta pentru aplicarea acestor dispoziții legale și valorificarea drepturilor ei în procedura Legii nr. 10/2001.
În speță, opțiunea reclamantei a fost explicită în sensul că a solicitat continuarea judecății acțiunii în revendicare, conform art. 480 Cod civil.
Referitor la Legea nr. 84/1995, republicată, se reține că prin art. 166 alin. (3) s-a dispus reintegrarea fără plată, pe bază de protocol de predare-primire a imobilelor care, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut în patrimoniul unor societăți comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora și care au făcut parte din baza materială aferentă procesului de instruire și de educație anterior anului 1989.
Alineatul (7) al aceluiași articol instituia în sarcina deținătorilor imobilelor ce urmează a fi integrate în patrimoniul Ministerului Educației Naționale, al instituțiilor și unităților de învățământ superior și cercetare științifică din sistemul învățământului de stat, obligația de a pune la dispoziția împuterniciților Ministerului Educației Naționale toate documentele care atestă proprietatea, precum și documentele necesare înregistrării bunurilor în evidențele contabile, iar în ipoteza în care nu se semnează protocoalele de predare-primire a acestor imobile, Ministerul Educației, prin împuterniciții săi, va putea acționa în justiție persoanele juridice deținătoare, acțiunea fiind scutită de plata taxei de timbru.
Actul normativ prevede în mod expres că baza materială a instituțiilor de învățământ superior de stat este de drept proprietatea acestora, iar cea a unităților de învățământ preuniversitar, până la apariția Legii patrimoniului public și privat la statului, rămâne în proprietatea Ministerului Educației Naționale (art. 166 alin. (4)).
În consecință, reclamanta în calitate de proprietar al imobilelor ce au făcut obiectul bazei sale materiale, anterior anului 1989, era îndreptățită să solicite printr-o acțiune în justiție restituirea acestor bunuri de la pârâta " Marea Neagră", în condițiile în care pârâta nu a procedat la predarea acestor bunuri în baza Legii nr. 84/1995, republicată.
5. Cu privire la critica privitoare la soluționarea apelului pe baza unor probe confuze și neconcludente, se constată că aceasta vizează în realitate dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenurilor ce formează loturile nr. 21 și 22 și asupra construcției nr. 82.
Această critică este întâlnită și în recursul pârâtei " Marea Neagră", motiv pentru care urmează a fi analizate și soluționate printr-un considerent comun în cele ce urmează.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate de pârâta " Marea Neagră", se constată că și recursul formulat de aceasta este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la legitimarea reclamantei ca proprietar al imobilului revendicat - teren și construcție - nr. 82, cât și cu privire la identitatea între proprietatea reclamantei și bunul revendicat, se reține că aceste probleme de drept au fost corect soluționate de prima instanță și de instanța de apel.
Reclamanta Academia Națională de Educație Fizică și Sport a investit instanța cu o acțiune în revendicare a imobilelor lotul nr. 21 și nr. 22 și clădirea - " 82" - aflată pe lotul nr. 22.
În literatura juridică, acțiunea în revendicare a fost definită ca fiind acea acțiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său solicită restituirea acestuia de la posesorul neproprietar. Prin această acțiune, reclamantul cere instanței să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun determinat și pe cale de consecință, să-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului.
Reclamanta s-a legitimat ca succesoare în drepturi a fostului Oficiul Național de Educație Fizică (), iar prin Decretul nr. 2651 din 14.11.1936 a fost absorbit de Institutul Superior de Educație Fizică și Sport (), care mai apoi și-a schimbat denumirea în Academia Națională de Educație Fizică ().
Această instituție din învățământul superior sportiv nu a fost niciodată desființată, ea continuându-și existența încă de la înființare prin Legea Educației Fizice din 15 iunie 1923.
Cu actele de vânzare-cumpărare nr. 3933/1936 și nr. 3934/1936 s-a făcut dovada că autoarea reclamantei a dobândit în proprietate două terenuri - lotul nr. 21 în suprafață de 320. și lotul nr. 22 în suprafață de 335. teren situat pe litoralul Mării Negre și identificat în întocmită în anul 1927, conform schițelor anexă la actele de vânzare-cumpărare (filele 3 și 4 dosar nr. 5734/2000 al Tribunalului Constanța și filele 238-244 din dosar nr- al Curții de APEL CONSTANȚA ).
Din expertiza efectuată de ing. la instanța de fond (filele 330-333), rezultă că cele două loturi revendicate de reclamantă - lotul nr. 21 și lotul nr. 22 - conform Planului de " " întocmit în anul 1927 de către ing. se situează în intravilanul orașului, în spațiul "".
Din aceeași expertiză rezultă că lotul nr. 21 este afectat de o căsuță de lemn - ușor demontabilă; 1,5 din construcția 82 - pe limita de sud, iar pe lotul nr. 22 este construită nr. 82 - clădire cu subsol, parter și etaj, cu destinația pentru cazare turiști.
Aceste loturi sunt amplasate în imediata vecinătate a fostului stadion proprietatea reclamantei și transformat de " Marea Neagră" în "".
Identificarea celor două loturi de teren pe același amplasament s-a realizat și prin expertiza efectuată de ing. în decizia nr. 5519/1999 a Municipiului B - Secția a V-a Civilă (filele 5-8, dosar nr. 7534/2000 al Tribunalului Constanța ).
Susținerea recurentelor pârâte în sensul că cele două loturi de teren nu sunt situate în cadrul "", ci pe țărmul Mării Negre, nu poate fi reținută ca fondată, fiind contrazisă de întregul material probator administrat în cauză.
De reținut că în actele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 33559/1935 și nr. 33560/1935 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat se menționează în mod expres că terenurile vândute sunt situate pe "litoralul Mării Negre", iar nu pe țărmul Mării Negre, cum greșit susțin recurentele, și de asemenea, se precizează că actele sunt însoțite de schițe întocmite în baza "planului de al proprietății denumită "" - dl. întocmit în anul 1927 de dl. ing. " (fila 4).
În recurs, la solicitarea reclamantei, Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Arhivele Naționale, Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale a comunicat instanței cele două acte de vânzare-cumpărare însoțite de schițe - plan din 1927 (filele 238-244 - dosar nr- al Curții de APEL CONSTANȚA ).
Din analiza acestor schițe se constată că loturile nr. 21 și 22 ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 33559/1935 și nr. 33560/1935 de Tribunalul Ilfov, Secția Notariat și transcrise sub nr. 3933/1936 și respectiv nr. 3934/1936 în Registrul Tribunalului Constanța sunt identificate în imediata apropiere a în suprafață de 22.936. - fostă proprietate a reclamantei, restituit prin sentința civilă nr. 1177/19.02.2001 a Tribunalului București - în intravilanul orașului, așa cum au fost identificate și prin expertizele efectuate în cauză (fila 171 - dosar nr. 5734/2000 al Tribunalului Constanța ).
În referire la construcția existentă pe lotul nr. 22 denumită " 82", se reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 492 Cod civil, care instituie o prezumție de proprietate în favoarea proprietarului terenului.
Spre deosebire de prezumțiile simple care, invocate pentru dovedirea proprietății, nu au nicio valoare, prezumțiile legale, cum este cea instituită de art. 492 Cod civil, constituie titlu de proprietate și scutesc pe cel în favoarea căruia operează să mai facă vreo dovadă privind dreptul său.
În speță, prezumția legală menționată nu a fost răsturnată, nefăcându-se dovada că altcineva decât proprietarul loturilor nr. 21 și 22 și având acordul acestuia ar fi edificat respectivele construcții, înainte de preluarea acestora de către stat.
Simpla mențiune în evidențele recurentei pârâte " Marea Neagră" în sensul că această construcție a fost edificată în anul 1924, deci anterior cumpărării terenurilor de către reclamantă, nu este suficientă pentru a răsturna prezumția instituită de dispozițiile art. 492 Cod civil, cu atât mai mult cu cât în actele de vânzare-cumpărare autentificate în anul 1935 nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la existența vreunei clădiri pe terenurile înstrăinate.
În susținerea celor reținute vine și o serie de înscrisuri provenind de la diverse autorități ale statului, ulterior anului 1935, din care rezultă proprietatea reclamantei asupra acestei construcții.
Imobilul apare evidențiat în patrimoniul reclamantei și în nota privind imobilele din orașul care au fost deschise în lipsa proprietarilor în temeiul Legii rechizițiilor (fila 10 - dosar fond), precum și în tabelul privind numerotarea clădirilor urbane (fila 13 verso - dosar fond). Că bunul aparținea autoarei reclamantei rezultă și din autorizația de repartizare a acestuia emisă de Primarul orașului (fila 75 - dosar nr. 1535/C/2005 al Curții de APEL CONSTANȚA ).
De reținut că în cererea adresată de reclamantă autorităților locale pentru eliberarea autorizației de reparații a imobilului s-a specificat în mod explicit că "reparațiile radicale" se vor realiza la "Căminul de lângă ". proprietatea (fila 184).
Din analiza schițelor ce au stat la baza actelor de vânzare-cumpărare și a schițelor întocmite ulterior anului 1935 cu privire la sistematizarea orașului, se constată că ul de tragere se afla situat lângă, în intravilanul localității, locație identificată prin expertizele efectuate în cauză, în incinta "".
Instanța de apel a reținut în mod corect că această construcție a fost edificată anterior anului 1950, dată după care s-a impus obligativitatea obținerii autorizației de construcție, fiind justificabilă imposibilitatea reclamantei de a depune la dosar acte cu privire la autorizarea acestei construcții.
Se rețin a fi nefondate și criticile ce vizează aprecierea eronată a calității de neproprietar al statului asupra bunurilor revendicate și dreptul de proprietate al pârâtei " Marea Neagră" cu privire la construcția în litigiu.
Conform dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ teritoriale bunurile dobândite de stat în perioada 6.03.1945-22.12.1989 dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat. Atâta vreme cât bunul a fost preluat de stat fără un temei legal și ulterior l-a transmis pârâtei " Marea Neagră", fără a justifica un titlu în temeiul căruia deținea bunul la data acestei transmiteri, se constată, în temeiul unei prezumții simple că imobilul a fost preluat de stat abuziv.
Preluarea abuzivă a statului trebuie apreciată ca atare, nu numai din prisma unor acte normative aplicate în mod greșit sau a neconcordanței acestora cu prevederile constituționale contemporane, ci și în lipsa oricărui titlu al statului, înțeles ca act translativ de proprietate sau constitutiv de drepturi.
În condițiile în care bunul nu a fost preluat valabil din patrimoniul reclamantei, acesta nu putea fi transmis în mod valabil autoarei pârâtei "", înființată în temeiul Legii nr. 15/1990.
Prin urmare, reclamanta nu a pierdut niciodată dreptul de proprietate asupra bunurilor în litigiu, astfel încât prin nr. 154/1991 dat în aplicarea nr.HG 1041/1990 nu putea avea loc transferul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri în patrimoniul autoarei recurentei pârâte.
În compararea titlurilor, preferabil este titlul reclamantei, constând în contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 33560/octombrie 1935 și nr. 33559/octombrie 1935.
Referitor la natura dreptului - proprietate sau administrare - transmis prin desființarea Oficiului Național de Educație Fizică, odată cu apariția Decretului nr. 2691/1936, se reține din chiar titlul actului normativ că a avut loc "încorporarea" Oficiului Național de Educație Fizică la Institutul Superior de Educație Fizică.
Prin "încorporare" a avut loc practic o absorbție a persoanei juridice Oficiul Național de Educație Fizică. În legătură cu această instituție, doctrina reține că "absorbția, ca formă a comasării, se caracterizează prin aceea că o persoană juridică existentă (absorbantă) și care își menține ființa, înglobează una sau mai multe persoane juridice (absorbite) care își încetează astfel existența". Potrivit art. 46 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954, "În cazul absorbției, persoana juridică dobândește drepturile și este ținută de obligațiile persoanei juridice pe care o absoarbe". "Aceasta înseamnă că, în cazul absorbției, se produce otransmisiune universală a întregului patrimoniual persoanei (persoanelor) absorbită (e), care va fi preluat de persoana juridică ce continuă să existe (absorbantă)" (St.. Dreptul civil. Partea generală. Persoană fizică. Persoană juridică, 1993, pag. 326).
Având în vedere că la data "încorporării" (absorbției), persoana juridică absorbită, avea în proprietate imobilele în litigiu (loturile nr. 21 și nr. 22 dobândite prin contractele de vânzare-cumpărare transcrise sub nr. 3933/1936 și nr. 3934/1936 la Tribunalul Constanța ), prin transmisiunea patrimoniului persoana juridică absorbantă () a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor imobile.
Împrejurarea că, prin art. 2 din Decretul nr. 2691/14 noiembrie 1936, s-a prevăzut că este însărcinat cu administrarea întregului patrimoniu al nu are relevanță în privința drepturilor transmise prin "încorporare", pentru că actul normativ nu cuprinde dispoziții derogatorii de la regulile generale privind reorganizarea persoanelor juridice și nici nu are dispoziții exprese privind preluarea dreptului de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul de către stat sau de către o altă persoană juridică. Față de regimul juridic aplicabil bunurilor aparținând persoanelor fizice și juridice la data apariției Decretului nr. 2691, anul 1936, nici nu se poate considera că prin adoptarea acestui act normativ s-a urmărit etatizarea bunurilor proprietatea Oficiului Național de Educație Fizică.
În concluzie, prin Decretul nr. 2691/1936 a avut loc o transmisiune a dreptului de proprietate de la. către și nu a dreptului de administrare, cum greșit susțin apelantele pârâte.
Instanța de recurs va înlătura și motivul referitor la interpretarea eronată a probatoriului administrat în cauză.
De subliniat că potrivit art. 304 Cod procedură civilă, hotărârile instanței de apel pot fi atacate cu recurs numai pentru motive de nelegalitate (art. 304 pct. 1-9), iar nu și pentru motive de netemeinicie, dispozițiile art. 304 pct. 10 Cod procedură civilă fiind în prezent abrogate.
Pentru considerentele expuse anterior, cu ocazia analizei motivului de recurs ce viza inexistența unei identități între imobilul preluat de stat de la reclamantă și bunul revendicat în prezenta cauză, se reține că instanța a făcut o corectă apreciere a probelor, dezlegând corect problemele de drept deduse judecății și care vizau dreptul de proprietate al reclamantei asupra imobilului restituit prin hotărârea recurată, cât și modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului.
Potrivit dispozițiilor art. 324din nr.OUG 88/1997, republicată, "instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat".
Condiția cerută de lege pentru repararea prejudiciilor astfel cauzate societăților comerciale, presupune existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile de restituire și stabilirea echivalentului bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură.
Cum în speță niciuna din condițiile cerute de art. 324din OUG nr. 88/1997 nu a fost îndeplinită, în mod corect instanțele de fond și de apel au respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta " Marea Neagră"
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedură civilă, se vor respinge ambele recursuri, ca nefondate.
Se va respinge ca nefondată și cererea intimatei reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată, la dosar nefiind depusă nicio dovadă cu privire la realizarea acestor cheltuieli.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile civile declarate de recurentele pârâte "TURISM, ȘI RESTAURANTE MAREA NEAGRĂ", cu sediul în Nord,-, județul C și " ", cu sediul în Nord,- - Hotel Sport, județul C, împotriva deciziei civile nr. 440/12.10.22007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă ACADEMIA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, cu sediul în B,-, sector 6 și intimații chemați în garanție AGENȚIA DE VALORIFICARE A ACTIVELOR STATULUI, cu sediul în B, strada - - nr. 50, sector 1 și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5.
Respinge, ca nefondată, cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Mihaela Popoacă, Irina Bondoc Paulina Georgescu
- - - -
PT. - -,
Conform art. 261 alin. 2 Cod pr.civilă, semnează,
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
GREFIER,
- -
Jud.fond.
Jud.apel. /
Red.dec.jud.
Tehnoredact.gref.
2 ex./10.10.2008.
Președinte:Mihaela PopoacăJudecători:Mihaela Popoacă, Irina Bondoc Paulina Georgescu
