Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 299/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 299
Ședința publică de la 03 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 24 februarie 2009 privind recursul formulat de pârâta SC SA C împotriva deciziei civile nr. 599 din data de 21 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul reclamant.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 24 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 260 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de azi 3 martie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 1287/ 5 ianuarie 2004, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 628.963.000 lei, reprezentând daune materiale, suma de 500.000.000 lei ROL, cu titlu de daune morale și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 37/ 1999, pronunțată de Tribunalul Dolj, rămasă definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 196/2001, pronunțată de Curtea de Apel și decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta fost obligată să-i plătească suma de 683.050.000 lei, reprezentând contravaloarea medicamentelor și a materialelor sanitare necesare refacerii sănătății consumate pe perioada 1995 - 1999.
Prin hotărârile judecătorești menționate s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că pârâta este răspunzătoare, în baza art. 1000 alin 1 Cod civ. pentru pagubele materiale și daunele morale care s-au produs după pronunțarea sentinței penale nr. 608 / 1995, Judecătoriei Tg. Cărbunești.
Daunele materiale constau în următoarele cheltuieli efectuate în perioada septembrie 1998 - 10 decembrie 2003: suma de 96.550.000 lei contravaloarea medicamentelor, suma de 88.813.000 lei ROL, contravaloare materiale sanitare și suma de 19.000.000 lei ROL, contravaloarea tratamentului recuperator în stațiuni balneoclimaterice, suma de 221.000.000 lei, contravaloarea unui autoturism adaptat pentru deplasare autonomă, iar daunele morale constau în prejudiciu suferit ca urmare infirmității permanente, care i-a creat un prejudiciu personalității afective și sociale, prejudiciu estetic și de agrement.
Reclamantul a mai arătat că acest ultim prejudiciu s-a născut și fost descoperit la data de 14 mai 2002, când s-a emis decizia asupra capacității de muncă nr. 2097, prin care fost încadrat în gradul de invaliditate și nerevizuibil.
La data de 2 februarie 20004, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului la acțiune, întrucât de la data când se pretinde producerea prejudiciului s- scurs mai mult de trei ani.
S-a mai precizat că, în ceea ce privește petitul cererii privind daunele morale, există autoritate de lucru judecat, autoritate care se poate reține și în privința sumei de 203.000.000 lei ROL, reprezentând contravaloarea tratamentului recuperator.
La data de 11 octombrie 2004, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a numitei, pentru fi obligată la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea materialelor necesare tratamentului.
Instanța, reținând că această cerere fost formulată tardiv, a dispus disjungerea acesteia, conform art. 63 alin.2 Cod pr. civ.
La termenul din data de 7 martie 2005, reclamantul a precizat că obiectul cererii îl reprezintă suma totală cheltuielilor, stabilită prin raportul de expertiză, reprezentând 1.163.398.212 lei ROL, precizare față de care instanța reținut în baza art. 2, pct. pr.civ. că Tribunalul Dolj este competent să soluționeze această acțiune și prin sentința civilă nr. 1560 din 7 martie 2005, instanța a declinat competența în favoarea acestei instanțe.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, la data de 9 februarie 2005, sub nr. 1896/CIV/ 7 aprilie 2005.
La data de 4 iulie 2005, instanța pus în vedere reclamantului, sub sancțiunea prevăzută de art. 1551Cod pr. civ. să precizeze cererea referitoare la autoturism, respectiv temeiul juridic al acesteia și pentru a depune contractul de leasing și chitanțele de plată a ratelor autoturismului.
La data de 4 iulie 2005, instanța dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551Cod pr. civ.
La data de 20 septembrie 2005, reclamantul a solicitat repunerea pe rol a cauzei și în baza art.246 Cod pr. civ. a învederat că renunță la judecata petitului cererii privind contravaloarea autoturismului.
Prin sentința civilă nr.1499 din 24 octombrie 2005, Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că în urma modificărilor aduse Codului pr. civ. prin Legea nr. 219/ 2005, Tribunalul este competent să soluționeze litigiile peste 5 miliarde lei, ori, în speță, valoarea pretențiilor reclamantului este sub 5 miliarde lei, motiv pentru care competența în primă instanță revine Judecătoriei Craiova.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr. 17793 /C/ 22 noiembrie 2005.
Prin sentința civilă nr.1937 din 13 martie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 17793/C/ 2005, fost admisă excepția autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere în pretenții, solicitate pentru perioada 0l septembrie 1998 -3 februarie 1999.
A fost admisă prescripția dreptului la acțiune privind cererea în pretenții pentru perioada februarie 1999 - decembrie 2000.
A fost admisă în parte acțiunea civilă precizată, având ca obiect pretenții, formulată de reclamant și a fost obligată pârâta, către reclamant, la plata sumei de 289.056.073 lei, contravaloarea despăgubiri civile pentru perioada ianuarie 2001 - decembrie 2003, reactualizată, începând cu data de 5 ianuarie 2004 și până la data plății efective.
A fost respins capătul de cerere privind plata daunelor morale.
S-a luat act de renunțarea la capătul de cerere privind valoarea unui autoturism adaptat.
A fost obligată pârâta, către reclamant, la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta.
Prin decizia nr. 172/05.04.2007, Tribunalul Dolja admis ambele apeluri, a desființat sentința civilă nr. 1937/13.03.2006, pronunțată în dosarul nr. 17793/C/2005, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, conform dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod pr. civ.
S-a reținut, în considerentele deciziei pronunțate, că modalitatea în care instanța de fond a fixat suma de 289.056.073 lei, ca echivalent al prejudiciului material încercat de reclamant, este imposibil de verificat, întrucât nu rezultă în niciun fel din modul de redactare a sentinței, ceea ce pune părțile în imposibilitatea de a verifica situațiile de fapt reținute și, în consecință, de a-și face apărările în căile de atac, dar și instanța de control în imposibilitatea de verifica temeinicia celor reținute de prima instanță.
S-a mai reținut că redactarea hotărârii, dată pe fondul cauzei, într-o modalitate sumară, defectuoasă reprezintă de fapt o nemotivare și echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, aceeași fiind situația și în cazul despăgubirilor solicitate de reclamant cu titlu de daune morale pentru un prejudiciu nou încercat - pierderea totală a capacității de muncă, cu privire la care instanța de fond nu și- argumentat soluția, nu a motivat de ce aceste daune morale nu pot fi stabilite în sarcina pârâtei, față de care a reținut îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale.
După desființarea cu trimitere, cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub nr-.
Prin întâmpinarea formulată la data de 04.12.2007, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, susținând, în esență, că se impune examinarea cauzelor exoneratoare de răspundere în raport de culpa proprie a persoanei vinovată de producerea prejudiciului, precum și în funcție de culpa proprie a victimei-reclamant, în speța de față.
Pârâta a mai precizat că instanța trebuie să analizeze principiul potrivit căruia prejudiciul fiind unic și reparația trebuie să fie unică, nefiind posibil ca, invocându-se temeiuri distincte ale răspunderii civile, să se obțină mai multe despăgubiri pentru producerea aceluiași prejudiciu.
De asemenea, pârâta a mai susținut că instanța trebuie să aibă în vedere dispoz. art. 19 din Legea nr. 519/2002 privind protecția persoanelor cu handicap, unde sunt prevăzute gratuitățile de care beneficiază persoanele cu handicap.
În ceea ce privește daunele morale, trebuie să se aibă în vedere că acestea au fost reținute în sarcina persoanei vinovate de producerea accidentului, aceasta fiind obligată, în temeiul dispoz. art. 998-999 Cod civil, la plata acestora.
Cu prilejul rejudecării, la data de 29.10.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a micșorat pretențiile materiale la suma de 36.603 lei (RON), această sumă reprezentând cheltuieli efectuate cu medicamente, materiale sanitare, aparate și dispozitive de recuperare locomotorie și cu tratamente de recuperare locomotorie în perioada 01.01.2001-10.12.2003, actualizată la data de 10.12.2003, în raport de coeficientul de devalorizare a leului, totalul cheltuielilor ridicându-se la suma 42.531 lei (RON).
De asemenea, reclamantul a mai precizat că daunele morale sunt în cuantum de 350.00 lei (RON) pentru prejudiciul nou încercat prin pierderea totală permanentă a capacității de muncă și de mișcare autonomă de la data de 14.05.2002, prin Decizia nr. 2097 asupra capacității de muncă, declarându-se cu handicap gradul I de invaliditate.
Prin sentința civilă nr.2999 din 3 martie 2008, Judecătoria Craiovaa admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei SC""SA C, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 42.531 lei, reprezentând despăgubiri civile, reactualizate cu prilejul executării, în raport de indicele de inflație, începând cu data de 05.01.2004 și până la data plății efective, suma de 100.000 lei, reprezentând daune morale, suma de 1.673,60 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat ca rămase fără obiect excepțiile autorității de lucru judecat pentru capătul de cerere în pretenții, solicitate pentru perioada 01.09.1998-03.02.1999 și excepția prescripției dreptului la acțiunea pentru cererea în pretenții pentru perioada februarie 1999-decembrie 2000, invocate de pârâtă prin întâmpinare, având în vedere acțiunea precizată de reclamant, prin care a indicat ca perioada pentru care solicită daunele materiale cea cuprinsă între 01.01.2001-10.12.2003.
Pe fondul acțiunii, prima instanță a reținut că, prin nr. 37/08.02.1999, rămasă irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2392/1997, s-a dispus obligarea pârâtei SC""SA C la plata sumei de 683.050.237 lei despăgubiri civile, constând în contravaloarea medicamentelor, materialelor sanitare, aparate și dispozitive de recuperare locomotorie pe perioada 09.03.1995-08.02.1999, statuându-se cu putere de lucru judecat că răspunderea pârâtei se întemeiază pe dispoz. art. 1000 alin. 1 Cod civil, privind răspunderea pentru fapta lucrului.
În același timp, s-a reținut că, în virtutea principiului fundamental de drept în materia răspunderii civile delictuale, al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta ilicită, dacă se constată că, după acordarea despăgubirilor prin hotărâre judecătorească se face dovada unor noi prejudicii, având drept cauză aceeași faptă ilicită, se pot obține despăgubiri suplimentare, fără a se putea invoca autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterior pronunțate, sub aspect procedural partea vătămată urmând să folosească calea unei noi acțiuni introduse la instanța civilă.
În stabilirea prejudiciului nou încercat, prima instanță, având în vedere că vătămarea sănătății și integrității corporale a avut drept urmare pierderea ireversibilă a capacității locomotorii a reclamantului, a luat în considerare cheltuielile făcute pentru restabilirea sănătății, respectiv cheltuieli determinate de îngrijirea medicală și recuperarea locomotorie, precum și alte asemenea cheltuieli de natură medicală, astfel cum au fost calculate prin raportul de expertiză tehnică contabilă întocmit în cauză de către expert-contabil. Față de concluziile acestei expertize, instanța a stabilit că suma totală a cheltuielilor efectuate este de 36.603 lei, care reactualizată la data de 10.12.2003, în raport de coeficientul de devalorizare a leului, se ridică la suma de 42.531 lei.
Referitor la petitul prin care reclamantul a solicitat acordarea de daune morale în sumă de 350.000 lei pentru prejudiciul nou încercat prin pierderea totală permanentă a capacității de muncă și de mișcare autonomă, instanța a avut în vedere considerațiile teoretice și practice în materie, prin care s-a statuat că vătămarea gravă a integrității corporale a unei persoane, poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial determinat și imediat evaluabil, constând, de exemplu, în cheltuielile medicale, pierderea retribuției sau diminuarea acesteia, dar și într-un al prejudiciu, care este consecința caracterului ireversibil al vătămării, cum ar fi de exemplu, în speță, paralizia, care lipsesc persoana în cauză de posibilitatea deplină de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv și direct de binefacerile acestei participări.
Acest prejudiciu moral, denumit de unii autori de "agrement", însă atenuat prin acordarea unor despăgubiri, în completarea celor stabilite pentru acoperirea pierderilor patrimoniale suferite, despăgubiri prin care cel vătămat să aibă posibilitatea să-și creeze o anumită ambianță în interiorul său sau în afară, prin care să înlocuiască, cel puțin în parte, acele latitudini pe care un om deplin sănătos le are, dar care a fost lipsit ireversibil prin accidentul a cărui victimă a fost reclamantul.
Față de aceste argumente, despăgubirea acordată reclamantului pentru prejudiciul suferit al cărei cuantum a fost apreciat de către prima instanță la suma de 100.000 lei, sumă ce nu reprezintă neapărat un prețaldurerii-pretium doloris-,ci are scopul de a atenua pierderea posibilităților de îmbogățire spirituală, divertisment și destindere, menite să creeze o ambianță aptă să suplinească bucuriile firești ale existenței, care îi sunt refuzate ireversibil datorită infirmității cauzate de fapta ilicită de care se face răspunzătoare pârâta, având în vedere că, potrivit adeverinței nr. 52/28.04.1995, emisă de Federația Română a Asociației Sportive (fila nr. 16 din dosar), reclamantul, anterior accidentului de muncă suferit, făcea parte din Asociația Sportivă OLTCIT-Secția - C, având categoria sportivă a III-a, conform legitimației nr. 0218/1992.
Împotriva sentinței civile nr.2999 din 3 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, a declarat apel pârâta C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, pârâta a arătat că prima instanță a dat o dezlegare eronată mijloacelor de apărare privind existența unei cauze exoneratoare de răspundere, respectiv existența unui titlu ce stabilește în favoarea reclamantului o rentă viageră, destinată să acopere eventualul prejudiciu ce excede acestei pensii și gratuităților oferite de sistemul public de asigurări de sănătate.
În acest sens, apelanta a arătat că, prin sentința penală nr.608/09.03.1995, a Judecătoriei Tg. Cărbunești, a fost obligată la plata către reclamant a unei rente de 135.000 de lei pe lună, condiții în care reclamantul, deținând un titlu în temeiul căruia s-a stabilit în mod irevocabil persoana ținută responsabilă să acopere, prin plata unei prestații periodice, diferența dintre prejudiciul efectiv și pensia de invaliditate și gratuitățile oferite de sistemul public de securitate socială, este inadmisibilă prezenta cerere prin care se tinde ca același prejudiciu să fie acoperit a doua oară de către o altă persoană.
A mai susținut apelanta că prima instanță nu a răspuns în niciun fel mijlocului de apărare potrivit căruia, reclamantul, în temeiul OUG nr.102/1999, aprobată prin Legea nr.519/2002, privind protecția specială a persoanelor cu handicap, are asigurată gratuitatea medicamentelor și a tratamentului recuperator.
În ceea ce privește modul de stabilire și cuantumul prejudiciului la a cărui reparare a fost obligată, apelanta a susținut că prima instanță, deși a reținut că reclamantul, prin precizarea la acțiune, a renunțat a mai solicita sumele pentru care s-a prescris dreptul la acțiune, prin sentința pronunțată a dispus obligarea sa la plata sumelor detaliate în anexele 6 și 7 la raportul de expertiză, anexe ce totalizează inclusiv sumele prescrise.
Cu privire la expertiza tehnică judiciară efectuată, apelanta a arătat că aceasta nu are o valoare probatorie absolută și că trebuia analizată de către instanță coroborat cu restul materialului probator, impunându-se ca în procesul de evaluare a probelor, instanța să verifice susținerile, raționamentul și calculele efectuate de expert și să le compare cu înscrisurile la care face referire expertiza. A susținut apelanta că, în speță, prima instanță nu a făcut nicio verificare și nicio evaluare a expertizei efectuate și, chiar mai mult, a obligat-o la plata unor sume mai mari decât cele calculate de către expert.
Apelanta pârâtă a criticat sentința și pe considerentul că prima instanță nu a respectat indicația deciziei de casare privind verificarea împrejurării dacă s-au achitat sumele solicitate și nici mijloacele sale de apărare și dovezile depuse, din care rezulta faptul că în finalul primului ciclu procesual reclamantul a încasat sumele pretinse prin acțiune.
O ultimă critică invocată de apelantă a vizat obligarea sa la plata daunelor morale, a căror acordare, în opinia apelantei, își are temeiul de drept doar în prevederile 998-999 Cod civil, în timp ce temeiul răspunderii civile delictuale reținute în sarcina sa își are sediul materiei în dispozițiile art.1000 alin.1 Cod civil.
Cu privire la acest aspect, apelanta a arătat și faptul că prin sentința penală nr.608/09.03.1995, a Judecătoriei Tg. Cărbunești, s- reținut, cu autoritate de lucru judecat, culpa procesuală a persoanei vinovate de producerea prejudiciului, respectiv, care a fost obligată la plata de daune morale de 25.000.000 ROL la nivelul anului 1995, astfel că reclamantul, obținând un titlu pentru acoperirea prejudiciului moral, putea pretinde un prejudiciu moral mai mare decât cel obținut inițial numai pe calea unei acțiuni îndreptate împotriva persoanei a cărei răspundere personală a fost constatată, cu autoritate de lucru judecat, în temeiul art.998 Cod civil.
Față de motivele invocate, apelanta a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii în întregime a pretențiilor reclamantului.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, motivând că răspunderea civilă a fost corectă angajată în sarcina apelantei pârâte.
Tribunalul Dolj, prin decizia civilă nr. 599 din data de 21 noiembrie 2008, admis apelul formulat de pârâta SC""SA C împotriva sentinței civile nr.2999/03 03 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul-pârât ,
A schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea, așa cum a fost precizată.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 29.487 de lei, reprezentând daune materiale actualizate cu prilejul executării, în raport de indicele de inflație, începând cu data de 05 01 2004 și până la data plății efective, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Deși în rejudecarea cauzei, după desființarea cu trimitere, reclamantul și-a precizat acțiunea sub aspectul cuantumului daunelor materiale, solicitând obligarea pârâtei doar la plata cheltuielilor efectuate cu medicamentele, materialele sanitare, aparatele și dispozitivele de recuperare locomotorie și cu tramentele de recuperare locomotorie din perioada 01.01.2001-10.12.2003, prima instanță, însușindu-și în totalitate concluziile raportului de expertiză întocmit de expert contabil, a inclus în cuantumul prejudiciului material la plata căruia a fost obligată pârâta și cheltuielile efectuate în perioade ce exced celei precizate de reclamant, cheltuieli cu privire la care s-a împlinit termenul de prescriere a dreptului la acțiune.
Examinând situația cheltuielilor cu medicația reclamantului redată de expert în anexa 6 bis a raportului de expertiză ( filele 260-263), s-a observat că aceasta cuprinde cheltuieli începând cu luna septembrie 1998, toate sumele enumerate la pozițiile 1- 26 din capitolul A al situației fiind cheltuieli anterioare datei de 01.01.2001, care nu au fost solicitate de reclamant conform precizării la acțiune.
Drept urmare, s-a impus ca din valoarea totală a acestor cheltuieli, actualizată la data de 31.12.2003, suma de 22.939.978 ROL, să se scadă valoarea însumată actualizată a cheltuielilor de la pozițiile 1-26, în cuantum de 12.965.791 ROL, rezultând o diferență de cheltuieli cu medicația aferentă perioadei ianuarie 2001- decembrie 2003 de 9.974.187 ROL.
De asemenea, tribunalul a apreciat că nu pot fi incluse în cuantumul cheltuielilor datorate de pârâtă sumele cuprinse în capitolul B al anexei, întrucât acestea fiind dovedite prin documente cu date inscipționate decolorate parțial, descifrabile cu dificultate, nu se poate stabili cu certitudine natura produselor sau medicamentelor achitate conform acestor bonuri fiscale, nefăcându-se astfel dovada că sumele au fost efectiv cheltuite pentru medicația și tratamentul recuperator al reclamantului.
Aceeași este situația cheltuielilor cuprinse la anexa nr.7bis a raportului de expertiză, întocmită cu privire la cheltuielile efectuate pentru aparatele și dispozitivele necesare recuperării locomotorii, pentru piesele de schimb necesare funcționării acestora, precum și pentru materialele sanitare necesare zilnic tratamentului reclamantului (filele 283-288 ). În cuprinsul acestei anexe sumele enumerate de la pozițiile 1 la 48 sunt cheltuieli anterioare lunii ianuarie 2001, ce nu au solicitate de reclamant, valoarea însumată a acestora actualizată la data de 31.12.2003 fiind de 179.705.842 ROL, ce urmează a fi scăzută din valoarea totală a cheltuielilor actualizate cuprinse în capitolul A al anexei 7bis.
S-a impus, de asemenea și excluderea sumelor înscrise la pozițiile 50, 52-55,62-65,73,75,82,85,87-89, 90, 91,95,97,102, 104,109, 110, 113-115, documentele justificative pentru aceste sume referindu-se la achiziționarea unor articole diverse, a unor produse cosmetice sau a unor articole pentru care nu s-a probat existența unei legături directe cu medicamentația și tratamentul recuperator urmat de reclamant.
Pentru aceleași motivele expuse de instanță în analiza situației cheltuielilor din anexa 6 bis. s-a apreciat că nu pot fi incluse în cuantumul cheltuielilor totale nici sumele cuprinse în capitolul B din anexa 7bis, pentru care s-au depus documente cu date inscripționate decolorate parțial, descifrabile cu dificultate.
A rezultat, așadar, o valoare totală de14.266.356 ROLa cheltuielilor la plata cărora reclamantul este îndreptățit pe perioada ianuarie 2001 - decembrie 2003 din cheltuielile vizate de anexa 7bis, valoare obținută prin scăderea din valoarea totală actualizată a cheltuielilor calculate la capitolul A-197.231.399 ROL, a sumelor înscrise la pozițiile 1-48, precum și a sumelor înscrise la pozițiile 50, 52-55,62-65,73,75,82,85,87-89, 90, 91,95,97,102, 104,109, 110, 113-115.
cuantumul total al prejudiciului material la repararea căruia reclamantul este îndreptățit pe perioada 01.01.2001- 31.12.2003, tribunalul a reținut că acesta se ridică la suma de294.870.200 ROL( echivalentul a 29.487 RON), sumă ce include valoarea actualizată însumată a facturii fiscale nr.-/22.04.2002, a facturii proformă nr.12/08.12.2003 și a celei din 08.12.2003, calculată conform literelor a-c din raportul de expertiză ( fila 249)-270.629.457 ROLși diferențele de valoare actualizate obținute în urma scăderii din cheltuielile calculate de expert conform anexelor nr.6 bis și 7 bis, a celor ce exced perioadei ianuarie 2001-decembrie 2003, precum și a celor pentru care nu s-a dovedit necesitatea efectuării lor pentru tratamentul medicamentos și recuperator urmat de reclamant -9.974.387ROL ( diferență anexa 6 bis) și, respectiv,14.266.356 ROL( diferență anexa nr.7 bis). Acesta prejudiciu cuprinde deja actualizarea solicitată de reclamant până în luna decembrie 2003, la determinarea cuantumului prin operațiunile de calcul menționate, instanța luând în considerare sumele cuprinse în coloanele finale ale raportului de expertiză și anexelor la acesta, în care expertul a menționat valoarea actualizată a tuturor cheltuielilor la 31.12.2003.
În concluzie, suma la plata căreia se impunea fi obligată pârâta cu titlul de daune materiale este de 29.487 de lei, sens în care s-a schimbat sentința primei instanțe.
În ceea ce privește celelalte critici invocate de apelantă, tribunalul a apreciat că acestea sunt nefondate pentru următoarele motive:
Nu se poate pune problema invocării în cadrul prezentei acțiuni a unei cauze exoneratoare de răspundere în ceea ce o privește pe societatea pârâtă. Îndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile delictuale a acesteia, inclusiv sub aspectul existenței unor eventule cauze exoneratoare de răspundere, a fost analizată anterior și prin nr.37/08.02.1999, pronunțată de Tribunalul, în dosarul nr.2392/1997, s-a hotărât, cu autoritate de lucru judecat, că societății pârâtei îi incumbă răspunderea civilă delictuală în temeiul art.1000 alin.1 Cod civil.
Prin cererea de față nu s-a solicitat, așadar, pentru prima dată angajarea răspunderii civile delictuale a apelantei, ci numai obligarea acesteia la plata prejudiciului apărut ulterior prin agravarea situației reclamantului, dar ca urmare a aceleiași fapte prejudiciabile, pentru care s-a stabilit deja responsabilitatea pârâtei ca paznic juridic al lucrului. Analiza instanței trebuie să se limiteze la verificarea împrejurării dacă au apărut noi prejudicii și dacă acestea au drept cauză aceeași faptă ilicită, analiză făcută corect de prima instanță din acest punct de vedere. Nu poate fi repusă, însă, în discuție îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale în ceea ce o privește pe societatea pârâtă și nu s-ar putea reține, contrar celor stabilite printr-o hotărâre judecătorească ce se bucură de autoritate de lucru judecat, că pârâtei nu-i revine răspunderea civilă pentru fapta producătoare de prejudicii, întrucât ar exista o pretinsă cauză exoneratoare de răspundere.
Tribunalul a apreciat că ceea ce apelanta înțelege să invoce în realitate prin această critică este faptul că prejudiciul nou apărut ar fi deja acoperit de către sumele pe care numita este obligată să le plătească lunar reclamantului, cu titlu de prestație periodică, obligație stabilită prin hotărârea judecătorească prin care a fost antrenată răspunderea civilă a acesteia în temeiul art.998-999 Cod civil, apărare care nu poate fi primită, însă, de către instanță ca întemeiată.
Însăși apelanta a menționat în motivele de apel că renta la care a fost obligată numita, prin nr.608/1995 a Judecătoriei Tg. Cărbunești, este în sumă de 135.000 ROL lunar, sumă ce în mod cert nu acoperă cheltuielile efectuate de reclamant cu medicația și tratamentul recuperator, solicitate prin acțiunea de față, iar pe de altă parte, apelanta pârâtă căreia îi revenea sarcina probei pe această apărare formulată, nu a făcut dovada că persoana fizică menționată și-ar fi îndeplinit de bună voie obligația lunară de plată a rentei stabilite în sarcina sa ori că s-ar fi procedat la executarea silită împotriva acesteia pentru recuperarea sumelor datorate cu titlul de rentă lunară.
De altfel, în condițiile în care răspunderea civilă delictuală pentru aceeași faptă prejudiciabilă a fost stabilită în sarcina a două persoane diferite pe temeiuri juridice distincte, cum este cazul în speță, rămâne la latitudinea victimei pe care dintre acestea înțelege să o urmărească pentru recuperarea prejudiciului suferit, urmând a se verifica doar dacă acest prejudiciu nu a fost acoperit anterior, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat.
În ceea ce privește susținerea apelantei că prejudiciul sau o parte a acestuia a fost acoperit din sistemul public de securitate socială, întrucât reclamantul ar avea asigurată gratuitatea medicamentelor și a tratamentului recuperator, în temeiul OUG nr.102/1999, aprobată prin Legea nr.519/2002 privind protecția specială a persoanelor cu handicap, tribunalul a reținut că, la dosar, au fost depuse chitanțe, facturi și bonuri fiscale atestând faptul plății medicamentelor, aparatelor și dispozitivelor necesare tratamentului recuperatoriu, ceea ce înseamnă că, independent de faptul că reclamantul se încadrează în categoria persoanelor cu privire la care sunt aplicabile prevederile actelor normative menționate, el nu a beneficiat efectiv de această gratuitate.
Referitor la susținerea apelantei conform căreia nu s-a verificat dacă sumele solicitate au fost achitate, în raport de împrejurarea că la finalul primului ciclu procesual reclamantul a încasat sumele pretinse, tribunalul a apreciat că prima instanță, în mod corect, nu a exclus din cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligată pârâta și suma de 39.466,28 de lei, sumă reținută prin poprire de BEJ -.
Așa cu s-a arătat anterior, în raport de obiectul acțiunii cu care a fost învestită, prima instanță trebuia să verifice dacă, la data introducerii cererii, prejudiciul nou creat pretins de către reclamant era sau nu acoperit.
Legat de obligarea apelantei pârâte la plata daunelor morale, tribunalul a apreciat că este greșit raționamentul juridic expus de aceasta în cuprinsul motivelor de apel, potrivit căruia daunele morale au ca temei juridic numai dispozițiile art.998 Cod civil, întrucât numai fapta delictuală a omului este susceptibilă a antrena răspunderea pentru această categorie de daune.
Răspunderea civilă delictuală presupune despăgubirea persoanei vătămate ca urmare a faptei prejudiciabile, pentru daunele suferite, daune care, așa cum corect a argumentat prima instanță în raport și de soluțiile practicii judiciare în această materie, pot consta nu numai într-un prejudiciu patrimonial determinat și imediat evaluabil, dar și într-un alt prejudiciu, care este consecința caracterului ireversibil al vătămării și care lipsesc victima de posibilitatea deplină de a participa la viața socială și de a se bucura efectiv și direct de binefacerile acestei participări.
În speță, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pârâtei îi incumbă răspunderea civilă pentru accidentul produs în anul 1992, astfel că aceasta poate fi obligată la plata daunelor morale, în condițiile în care, urmare a acestui accident, reclamantul a suferit un prejudiciu moral, prejudiciu a cărui agravare determinată de constatarea caracterului permanent al infirmității provocate a fost demonstrată în cadrul prezentului litigiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC SA C, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
O primă critică vizează greșita respingere a cauzelor exoneratoare de răspundere pentru prejudiciile invocate ulterior pronunțării sentințelor nr. 608/1995 a Judecătoriei Tg. Cărbunești și nr. 37/1999, a Tribunalului Dolj.
O a doua critică vizează faptul că reclamantul a beneficiat de o pensie de asigurări sociale, de gratuitatea medicamentelor și a tratamentului recuperator, în temeiul OUG 102/1999, aprobată prin Lg. 519/2002, privind protecția specială a persoanelor cu handicap, astfel că celelalte cheltuieli pe care reclamantul le-a făcut nu au avut legătură cu boala cauzată de accidentul de autovehicul.
O a treia critică constă în aceea că instanța de apel a obligat recurenta la plată în condițiile în care prejudiciul nu mai îndeplinea condițiile de a fi cert și actual.
O ultimă critică vizează greșita obligare a recurentei la plata daunelor morale, în sensul că numai răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 Cod civil, este susceptibilă să antreneze răspunderea pentru daune morale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 Cod pr. Civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate face numai pentru motive de nelegalitate prev. în situațiile de la pct. 1-9.
O primă critică de nelegalitate a recurentei vizează greșita respingere a cauzelor exoneratoare de răspundere pentru prejudiciile invocate ulterior pronunțării sentinței penale nr. 608/1995, Judecătoriei Tg. Cărbunești și a deciziei nr. 37/1999, Tribunalului Dolj.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat, în esență, că răspunderea agravantă a persoanei responsabilă de producerea accidentului, așa cum a fost stabilită prin sentința penală nr. 608/9.03.1995, a Judecătoriei Tg. Cărbunești și culpa proprie a reclamantului, care de peste 10 ani refuză să pună în executare pensia viageră stabilită prin această hotărâre, renunțând din propria voință la suma ce i se cuvenea, constituie cauze exoneratoare de răspundere pentru prejudiciul pretins.
Această critică este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 608/1995, Judecătoriei Tg. Cărbunești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 352/6.05.1996, a Curții de APEL CRAIOVA, inculpata a fost obligată, pe latură civilă, la daune materiale și morale și o rentă lunară, către partea vătămată, în baza art. 998 Cod civil, respingându-se cererea părții vătămate de obligare la despăgubiri civile a SC SA C, în solidar cu inculpata.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 37/1999, a Tribunalului Dolj, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 4781/2003, a ICCJ, a fost obligată SC SA C la despăgubiri civile, către partea vătămată, în temeiul art. 1000 alin.1 Cod civil, care antrenează răspunderea civilă delictuală pentru lucruri.
Obiectul prezentei acțiuni recurate îl reprezintă despăgubirile materiale și morale pe care partea vătămată, le-a solicitat în baza art. 1000 alin.1 Cod civil, ca urmare a apariției ulterioare de noi prejudicii, prin agravarea stării de sănătate a acestuia.
Potrivit art. 1000 alin. 1 Cod civil, " suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră".
Răspunderea recurentei, potrivit art. 1000 alin.1 Cod civil, are drept scop prin prezumțiile instituite și prin agravarea situației paznicului juridic cât privește posibilitățile sale de exonerare, să vină în sprijinul victimei prejudiciului printr-o protecție specială a intereselor acesteia.
Răspunderea instituită prin sentința penală pentru fapta proprie a inculpatei nu exclude răspunderea față de victimă în temeiul art. 1000 alin.1 Cod civil, a SC SA C pentru fapta lucrului, în calitate de paznic juridic al lucrului.
Rămâne la aprecierea exclusivă a reclamantului de a alege în calea răspunderii civile delictuale pentru cauzare de prejudicii, temeiul juridic al acestei răspunderi, atâta timp cât nu există o incompatibilitate între diversele temeiuri juridice ale răspunderii civile delictuale și cât timp reclamantul a făcut dovada exigențelor impuse de calea aleasă de el.
În acest context, reclamantul a făcut dovada că, deși a invocat temeiuri juridice diferite în dosarul penal dar și civil, prejudiciul a fost diferit și despăgubirile au fost de asemenea diferite, nefiind vorba de mai multe despăgubiri pentru acoperirea aceluiași prejudiciu.
Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă doar în privința existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, potrivit art. 22 alin.1 Cod pr. penală.
Persoana civilă care s-a constituit parte civilă în procesul penal va putea să pornească acțiune civilă în fața instanței civile dacă pretinde repararea unor pagube care s-au născut ori s-au descoperit ulterior după pronunțarea de către prima instanță a hotărârii penale.
În acest caz, partea vătămată poate invoca și alte temeiuri juridice ale răspunderii civile delictuale decât cele invocate în hotărârea penală, care nu constituie, așa cum s-a arătat, autoritate de lucru judecat în acest caz.
Având în vedere aceste considerente, motivul invocat de recurentă, în sensul că răspunderea civilă stabilită prin sentința penală a Judecătoriei Tg. Cărbunești, care este o răspundere pentru faptă proprie, potrivit art. 998 Cod civil, este agravantă și este exoneratoare de răspundere atunci când se solicită despăgubiri pe alte temeiuri juridice ale răspunderii civile delictuale, nu este întemeiat.
În acest context, împrejurarea invocată de recurentă privind culpa reclamantului care a refuzat să pună în executare pensia lunară stabilită în favoarea sa printr-o hotărâre judecătorească nu constituie de asemenea o clauză de exonerare de răspundere a recurentei pentru prejudiciul cauzat și pretins prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă nu este întemeiat, aceasta susținând că, în temeiul OUG 102/1999, aprobată prin Lg. 519/2002, privind protecția specială a persoanelor cu handicap, reclamantul a beneficiat de o pensie de asigurări sociale, de gratuitatea medicamentelor și a tratamentului recuperator, astfel că celelalte cheltuieli solicitate nu au legătură cu boala și deci nu pot fi datorate de către recurentă.
Reclamantul făcut dovada plății medicamentelor, aparatelor și dispozitivelor necesare tratamentului recuperatoriu, sume ce nu provin din gratuitatea oferită de legile invocate anterior și astfel nebeneficiind efectiv de această gratuitate, prejudiciul trebuie acoperit de către recurentă, în baza art. 1000 alin.1 Cod civil.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, este criticată soluția instanței de apel și pentru faptul că la cuantificarea prejudiciului a avut în vedere "facturi proforma".
Această împrejurare nu poate fi primită însă în recurs deoarece, potrivit art. 304 Cod pr. Civ. ea nu vizează nelegalitatea, ci netemeinicia hotărârii, modul de apreciere a probelor de către instanță în stabilirea prejudiciului.
Nici critica invocată de recurentă privind obligarea la plată a acesteia pentru un prejudiciu ce nu mai îndeplinea condiția de a fi cert și actual, deoarece, pe parcursul judecății, recurenta a fost executată prin poprire pentru suma de 39.446 lei, nu este întemeiată.
Instanțele au avut în vedere, la soluționarea cererii formulată de reclamant, prejudiciul nou creat până la data introducerii acțiunii.
Împrejurarea că până la soluționarea definitivă în apel a acțiunii, prin poprire reclamantul a încasat o parte din prejudiciu, nu duce la nelegalitatea hotărârii, în sensul că prejudiciul nu îndeplinea condiția de a fi cert și actual, deoarece instanța a avut în vedere prejudiciul creat reclamantului la data investirii instanței și nerecuperat și nu cel de la data pronunțării.
Dacă după data pronunțării instanței de fond asupra cuantumului prejudiciului, o parte din acest prejudiciu este plătit de către recurentă, această împrejurare urmează să fie avută în vedere în cadrul executării hotărârii, care va constitui titlu executoriu, urmând ca din acest prejudiciu să se scadă suma încasată de reclamant.
Nici ultimul motiv de recurs invocat de recurentă privind nelegalitatea obligării recurentei la plata daunelor morale, nu este întemeiat, aceasta invocând împrejurarea că numai răspunderea civilă delictuală având ca temei dispoz. art.998 Cod civil, antrenează și plata unor daune morale.
Daunele morale constituie o formă a despăgubirilor civile datorate de persoana găsită responsabilă civilmente de crearea prejudiciului, indiferent de temeiul juridic în raport de care a fost angajată răspunderea civilă delictuală a acesteia.
Atâta timp cât în urma accidentului produs în anul 1992 reclamantul a suferit un prejudiciu moral, iar ulterior datorită faptului că starea sănătății acestuia s-a agravat, acesta suferind o infirmitate permanentă, instanța în mod legal a obligat recurenta și la daune morale.
Împrejurarea că printr-o sentință penală anterioară, inculpata din acel dosar a fost obligată pe linie civilă la daune morale, în baza art. 998 Cod civil, nu este de natură să împiedice instanța să acorde ulterior și alte daune morale și pe alte temeiuri juridice, având în vedere că, așa cum s-a mai menționat mai sus, sentința penală nu constituie autoritate de lucru judecat pentru prejudiciile încercate de reclamant ulterior sentinței penale, atâta timp cât aceste prejudicii au fost dovedite și au fost îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și pe alte temeiuri decât cele reținute în penal, în cazul nostru, răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispoz. art. 1000 alin.1 Cod civil.
Având în vedere aceste considerente și în temeiul art. 312 Cod pr. Civ. instanța urmează să respingă recursul ca nefundat, nefiind întrunite niciuna din condițiile de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 1-9 Cod pr. Civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta SC SA C împotriva deciziei civile nr. 599 din data de 21 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. jud. -
Tehn.
2 ex./11.03.2009
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean
