Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II/b-apel

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 30/2008-

Ședința publică din data de 13 februarie 2008

PREȘEDINTE: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 2: Maria Galeș

- -

- JUDECĂTOR 3: Andrea Blidar

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul reclamant,fiul lui și, născut la 17 mai 2., în prezent deținut în Penitenciarul Arad, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 505/C din 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de domnul procuror.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, după care:

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu mai are alte cereri de formulat, sens în care solicită acordarea cuvântului asupra apelului de față.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentului apel.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de partea apelantă, ca nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Bihor, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.

În opinia reprezentantului Ministerului Public în cauză nu s-a comis vreo eroare judiciară.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 505/C din 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

De asemenea, s-a dispus ca onorariul avocatului desemnat din oficiu să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța în acest sens, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Răspunderea statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare este o răspundere directă de apartenența dreptului public, reglementarea legală a acestei răspunderi este art.504 din Cod procedură penală raportat la art.52 al.3 din Constituția României, care statuează că, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare.

Prin art.504 al.1 Cod procedură civilă legiuitorul a stabilit răspunderea statului limitând-o exclusiv la erorile judiciare săvârșite în procesele penale.

În acest context, având în vedere pe de o parte că prevederile legale în temeiul cărora statul poate fi obligat să răspundă patrimonial îl reprezintă art.504 din Cod procedură penală și art.52 al.3 din Constituție, așa cum s-a arătat mai sus, iar pe de altă parte că reclamantul nu a invocat nici o eroare judiciară comisă în legătură cu persoana sa, instanța de fond a apreciat că antrenarea răspunderii statului pe temeiul dispozițiilor art.998-999 cod civil și pentru motivele arătate nu este una justificată.

Față de aceste considerente, tribunalul a respins cererea reclamantului ca nefondată.

Împotriva sentinței, reclamantul a declarat apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii.

Apelantul nu și-a motivat această cerere și deși instanța a solicitat la două termene în mod expres Administrației Naționale a penitenciarelor să asigure prezența acestuia la dezbateri, răspunsul a fost negativ întemeiat pe existența unor afaceri judiciare la Tribunalul Arad.

Analizându-se actele dosarului se constată că reclamantul a solicitat despăgubiri din partea Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, apreciind că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, fără a detalia însă în ce constă această încălcare.

În fața instanței de fond la 10.04.2006 reclamatul - care a fost și este arestat- a arătat că este asociat unic al unei societăți comerciale și că în urma măsurilor luate împotriva sa și a nesoluționării dosarului penal în termen optim, afacerea sa a fost distrusă.

Instanța a încuviințat și cererea privind asigurarea asistenței juridice gratuite, dar singurul lucru ce a putut fi stabilit pe parcursul a 11 termene acordate în cauză, a fost acela că reclamantul este arestat preventiv într-un dosar ce se află în curs de soluționare pe rolul instanței.

În condițiile în care instanța de apel nu a putut să stabilească motive de nelegalitate sau netemeinicie privind hotărârea atacată, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.

Urmează ca în măsura în care procesul penal se va fi soluționat și va exista o hotărâre irevocabilă apelantul va avea deschisă o acțiune în pretenții, dacă o va considera întemeiată, neputându-i-se opune autoritatea de lucru judecat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul civil declarat de apelantul reclamant, fiul lui și, născut la 17 mai 2., în prezent deținut în Penitenciarul Arad, în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 505/C din 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - -

- judecător fond -

- redactat decizie - judecător -21.02.2008

- dactilografiat grefier -21.02.2008- 4 ex.

-comunicat- 26.02.2008- 2 ex.

- apelantul reclamant,fiul lui și, născut la 17 mai 2., în prezent deținut în Penitenciarul Arad

- în contradictoriu cu intimații STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Maria Galeș, Andrea Blidar

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 30/2008. Curtea de Apel Oradea