Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 30/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 30/CM
Ședința publică din 18 Ianuarie 2010
Completul specializat pentru cauze privind
Conflictele de muncă și asigurări sociale:
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Răzvan Anghel
Grefier - -
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil formulat de reclamanta- SRL, cu sediul în C,-, etaj 1,. 4, județul C, împotriva sentinței civile nr. 642 din 13 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în comuna, Satul 2 Mai, județul C, domiciliat în M,-, -. 405, județul C, domiciliat în M,-, -. A, etaj 3,. 307, județul C șiG, domiciliat în Cernavodă,-, bloc B-,. A,. 2, județul C, având ca obiect conflict de muncă - pretenții și nulitate contracte individuale de muncă.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2010, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în conformitate cu dispozițiile art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra apelului la data de 14.01.2010, respectiv, 18.01.2010, dată când a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și G, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige fiecare dintre pârâți la plata următoarelor sume:402 lei, reprezentând contravaloarea biletului de transport achitat de către reclamantă, 1.000 euro, reprezentând contravaloarea contractelor încheiat la data de 15.08.2008, ca urmare a nerespectării clauzelor acestora și 500 euro, reprezentând cheltuieli administrative prevăzute prin aceleași contracte.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 15.08.2008 a încheiat câte un contract individual de muncă cu fiecare dintre pârâți, fiind stipulată la lit.m, pct.4 obligația pârâților de a suporta contravaloarea cheltuielilor de transport, a contractului și a cheltuielilor administrative, în cazul neprezentării la muncă în străinătate. Cum pârâții nu și-au respectat obligația contractuala, prin aceasta afectând activitatea societății, datorează toate sumele de bani ce fac obiectul cererii de față.
In drept, au fost invocate prevederile art.281-291 Codul muncii, art.17,a8 Codul muncii, art.112 și urm. proc.civ.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri:contractele individuale de muncă încheiate cu pârâții și înregistrate la. C sub nr. -/19.08.2008, -/19.08.2008, -/19.08.2008 și -/01.09.2008,bilete de călătorie emise la data de 13.08.2008.Totodată, reclamanta a solicitat proba cu interogatoriul pârâților, probă încuviințată și administrată de instanță și proba cu doi martori, respinsă la termenul din 13.05.2009 ca nefiind utilă cauzei. Pentru a dispune în acest sens instanța a avut în vedere teza probatorie învederată de către reclamantă, respectiv dovedirea bunei-credințe a reclamantei la încheierea contractelor de muncă,coroborată cu împrejurarea că pârâții, care au invocat nevalabilitatea acestor contracte, nu au mai insistat in dovedirea situației de fapt de la momentul întocmirii actelor.
In apărare, pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția nulității absolute a contractelor individuale de muncă încheiate cu reclamanta, ca urmare a nerespectării condițiilor de valabilitate prevăzute de lege.
In susținerea acestei excepții, reclamanții au învederat că respectivele contracte de muncă nu au avut la bază consimțământul lor, contrar prevederilor art.16 Codul muncii, fiind încălcate totodată dispozițiile art.953 și art.1179 civ. referitoare la condițiile de valabilitate ale consimțământului și ale convenției sinalagmatice.
Pârâții au mai arătat că nici unul dintre contractele individuale de muncă nu a avut la bază un certificat medical, potrivit art.27 Codul muncii.
In ce privește împrejurările încheierii celor patru contracte, s- precizat prin întâmpinare că la momentul semnării nu a existat posibilitatea lecturării conținutului, ulterior în cursul zilei aducându-se la cunoștința conducerii societății reclamante refuzul de executare a obligațiilor asumate.
Referitor la sumele de bani pretinse de reclamantă, pârâții au susținut că pentru sumele de 1.000 și de 500 euro nu se face dovada prejudiciului suferit, iar suma de 402 lei, reprezentând contravaloarea unui bilet de călătorie, a fost plătită de reclamantă pe riscul său la o dată anterioară celei la care au fost încheiate contractele individuale de muncă.
In dovedirea celor susținute, pârâții au solicitat proba cu interogatoriul reclamantei, probă încuviințată și administrată de instanță, precum și proba cu doi martori, in dovedirea împrejurărilor concrete în care au fost încheiate contractele de muncă, la ultimul termen de judecată renunțând insă la aceasta probă.
La termenul din 14.01.2009 pârâții au invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant mandatarului reclamantei, excepție respinsă de instanță prin încheierea motivată din 04.02.2009.
La rândul său, reclamanta a pus în discuție natura juridică a cauzei deduse judecății și implicit excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, apreciind că cererea formulată urmărește angajarea răspunderii civile contractuale a pârâților, în temeiul art.969 civ.
Prin încheierea motivată din 04.02.2009 instanța a constatat natura litigiului ca fiind aceea de litigiu de muncă, respingând pe cale de consecință și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța. Pentru a se dispune în acest sens, s- reținut că reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unui conflict de muncă privitor la executarea unor contracte individuale de muncă, fiind incidente astfel prevederile art.281 și art. 2 lit.c proc.civ.
La termenul din 18.03.2009 instanța a calificat pretențiile pârâților de constatare a nulității contractelor individuale de muncă, formulate de aceștia pe cale de excepție în cuprinsul întâmpinării, ca reprezentând o cerere reconvențională potrivit art.119 proc.civ. S-a avut în vedere în acest sens împrejurarea că pârâții nu au opus reclamantei excepția doar ca pe un mijloc de apărare menit să conducă la respingerea cererii, ci au formulat pretenții proprii în soluționarea cărora se impunea analiza condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege la momentul încheierii unui contract individual de muncă.
Prin sentința civilă nr.642/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța respins ca nefondată cererea principală formulată de reclamantul - SRL dar s-a admis cererea reconvențională și ca urmare s-a constatat nulitatea contractelor individuale de muncă încheiate între reclamantă și pârâți; a fost obligată reclamanta la plata către fiecare dintre reclamanții și a sumei de 500 lei și către reclamantul a sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție,prima instanță a reținut următoarele:
Prin contractele individuale de muncă încheiate la data de 15.08.2008 și înregistrate la. C la data de 19.08.2008, între reclamantă-în calitate de angajator și fiecare dintre cei patru pârâți-în calitate de angajat,au fost stabilite raporturi de muncă ce urmau a se desfășura în perioada 15.08.2008-15.02.2009 la Șantierul Naval din Germania.
La pct. alin.4 lit.g din cuprinsul fiecărui contract, s-a stipulat obligația angajatorului de a cumpăra biletele de transport, întrucât munca se presta în străinătate. Pentru situația neprezentării la locul de muncă din străinătate, teza a II a aceleiași prevederi contractuale stabilea obligația salariatului de a plăti contravaloarea cheltuielilor de transport, contravaloarea contractului de 1.000 euro, precum și cheltuieli administrative în cuantum de 500 euro.
Prin cererea de față, reclamanta pretinde de la fiecare dintre pârâți tocmai aceste sume de bani puse prin clauză contractuală expresă în sarcina salariatului, în cazul neprezentării acestuia la locul de muncă stabilit prin contract. Se urmărește așadar angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului, pentru un prejudiciu cauzat angajatorului în executarea contractului individual de muncă încheiat cu acesta. Cu excepția contravalorii biletului de avion, care trebuie dovedită de partea prejudiciată, potrivit regulilor generale în materie de probațiune, părțile au evaluat însă în mod anticipat prin clauzele contractului întinderea despăgubirilor ce s-ar cuveni angajatorului dacă din culpa sa angajatul nu se prezintă la locul de muncă.
Fiind deci vorba despre executarea unei clauze penale, pornind de la caracterele juridice ale acestei convenții accesorii, instanța este ținută a verifica atât îndeplinirea condițiilor generale ale acordării de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de creditor, cât și validitatea obligației principale asumată de către debitor prin contract.
In cauza de față, prin cererea reconvențională formulată,pârâții au contestat tocmai îndeplinirea condițiilor de validitate ale contractelor individuale de muncă încheiate cu reclamanta, făcând referire în acest sens la mai multe dispoziții legale incidente.
S-a susținut în primul rând de către pârâți încălcarea prevederilor art.16 Codul muncii referitoare la exprimarea consimțământului valabil al ambelor părți la momentul stabilirii raporturilor de muncă prin contract.Sub acest aspect, pârâții au afirmat că și-au manifestat un consimțământ viciat, întrucât au semnat contractele de muncă fără a le citi în prealabil, fiind grăbiți de reprezentanții societății reclamante.
Toate aceste afirmații ale pârâților sunt însă lipsite de suport probator, în condițiile în care s-a renunțat la proba testimonială prin care se urmărea tocmai dovedirea împrejurărilor de fapt în care au fost semnate contractele de muncă. Prin urmare, faptul că pârâții au semnat aceste contracte fără a le citi în prealabil nu poate atrage o prezumție de culpă în sarcina reclamantei, câtă vreme nu s-a făcut dovada că aceasta a încercat să obțină consimțământul celorlalte părți la semnarea actului prin inducere în eroare,prin dol sau violență.
In ce privește încălcarea prevederilor art.1179 civ. referitoarea la formalitatea dublului exemplar cerută în cazul contractelor individuale de muncă la fel ca în cazul tuturor convențiilor sinalagmatice, trebuie subliniat că această condiție nu vizează validitatea contractului, ci forța lui probantă. Lipsa acestei formalități nu atrage nulitatea convenției, ci face ca actul să poată servi ca un început de probă scrisă susceptibil de a fi completat prin orice mijloc de probă, martori sau prezumții.
Cum în speță, existența celor patru contracte individuale de muncă nu a fost contestată de nici una dintre părți-angajator și angajat, față de cele anterior expuse rezultă că eventuala incidență a prevederilor art.1179 civ. nu poate afecta în nici un mod validitatea contractelor de muncă în discuție.
O altă dispoziție legală a cărei nerespectare fost invocată de către pârâți este cea din art.27 Codul muncii, potrivit cu care "o persoană poate fi încadrată în muncă numai pe baza unui certificat medical care constată faptul că cel în cauză este pentru prestarea acelei munci".Este vorba despre una dintre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică ce se obligă să desfășoare o anumită activitate in folosul unei alte persoane și care pe lângă capacitatea juridică, trebuie să aibă și aptitudinea de a munci în sens biologic, respectiv capacitatea de muncă.
In lipsa certificatului medical care constată faptul că cel în cauză este pentru prestarea muncii l-a care s-a angajat,contractul individual de muncă este nul absolut, potrivit art. 27 alin.2 Codul muncii. Nulitatea este însă remediabilă în situația în care salariatul prezintă ulterior certificatul medical, iar din cuprinsul acestuia rezultă că este de muncă.
În cauza de față, din susținerile pârâților, necontestate de către reclamantă, rezultă că toate cele patru contracte individuale de muncă au fost încheiate fără a avea la bază un certificat medical referitor la starea sănătății angajaților, examenul medical urmând a fi efectuat ulterior semnării actelor.
Cum sancțiunea nulității este prevăzută expres de textul legal anterior menționat,iar cazul în care aceasta poate fi acoperită nu a intervenit în speță, instanța reține că in lipsa certificatului medical care să stea la baza contractelor individuale de muncă ale pârâților, toate aceste contracte sunt nule absolut.
Pentru aceste considerente, cererea reconvențională formulată de pârâți este fondată și urmează a fi admisă, în sensul constatării nulității absolute a contractelor de muncă încheiate de aceștia cu reclamanta, contracte înregistrate la. C sub nr. -/19.08.2008, -/19.08.2008, -/19.08.2008.
Nulitatea acestor contracte se va răsfrânge și asupra clauzei penale invocate de către reclamantă, ținând seama de caracterul accesoriu al acesteia, nefiind posibil a subzista obligația accesorie dacă obligația principală este nulă. In consecință, cererea principală prin care s-a solicitat obligarea la plată a pârâților pentru neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele individuale de muncă, va fi respinsă ca nefondată.
S-a făcut aplicarea art.274 proc.civ.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamanta. În motivarea recursului său a arătat următoarele: nu se înțelege de ce acest contract individual de muncă este nul dacă nu se derulează și ar fi fost legal dacă s-ar fi derulat; unul din martori a recunoscut că nu au fost obligați la semnarea contractelor și nu s-au folosit mijloace dolosive în acest scop; contractele au fost înregistrate la ITM și respectă voința părților, prevederile din Codul muncii și prevederile art. 969 Cod civil; față de prevederile art. 970 Cod civil, nu a operat o reziliere a contractului cu acordul părților și nici din cauze legale; pârâții nu au cerut în scris rezilierea, "conducând la ideea că aceștia au dorit reziliere unilaterală" față de care recurenta nu se apune în condițiile în care obligațiile contractuale sunt respectate, adică sunt plătite daunele prevăzute în contracte; a cerut instanței să aibă în vedere pactul comisoriu care obliga pe pârâți la executarea contractului sau plata obligațiilor asumate explicit în contract; trebuie avut în vedere "aspectul social al semnării unor contracte și nerespectarea lor în România".
Intimații au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, sens în care au arătat că soluția instanței de fond este corectă.
În recurs nu s-au administrat alte probe.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Mai întâi, se constată că recurenta nu formulează în concret nici o critică referitoare la soluția instanței de fond în ceea ce privește reținerea cauzei de nulitate a contractelor individuale de muncă prevăzută de art. 27 alin.2 din Codul muncii. De asemenea, recurenta exprimă nedumeriri și întrebări retorice care nu au relevanța juridică a unor critici de nelegalitate și netemeinicie. Nu au relevanță juridică nici speculațiile recurentei cu privire la soluția instanței în cazul în care contractele respective ar fi fost executate, o astfel de situație nefăcând obiect de analiză în cauză, și nici pretinse aspecte sociale privind neexecutarea contractelor.
Recurenta face referiri la validitatea contractelor prin prisma existenței manifestării de voință neviciată a fiecărui pârât la încheierea acestora, aspect care nu are legătură cu cauza,întrucât instanța de fond nu a reținut vreo cauză de nulitate pentru lipsa consimțământului pârâților.
De asemenea, realizarea formalităților de înregistrare a contractelor la Inspectoratul Teritorial d e Muncă nu are relevanță asupra validității contractelor, aceste formalități fiind prescrise de lege pentru protecția angajaților (art.1 din Legea nr. 130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă) și pentru motive de politică fiscală, fără a avea ca efect acoperirea unor posibile cauze de nulitate ale contractelor.
De asemenea, nu au legătură cu cauza susținerile privind rezilierea contractelor, această modalitate de încetare a efectelor lor nefăcând obiectul cauzei.
Sigur că în principiu, potrivit art. 969 cod civil orice contract are forță obligatorie pentru părți însă, astfel cum prescrie acest text legal, numai dacă respectivul contract este "legal făcut" raportat la prevederile art. 948 din Codul civil și la celelalte prevederi legale cu caracter special aplicabile, cum sunt și prevederile cuprinse în Codul muncii.
În cauză, instanța de fond în mod corect a reținut că respectivele contracte individuale de muncă sunt lovite de nulitate absolută potrivit art. 27 alin.2din Codul muncii.
Recurenta nu a susținut că acest text legal ar fi fost greșit aplicat.
De asemenea, recurenta nu a susținut și nici probat că a supus pe pârâți testelor medicale impuse de art. 27 alin. 1 din Codul muncii.
Trebuie avut în vedere că reclamanții fuseseră angajați în funcțiile de lăcătuși respectiv lăcătuși mecanici pentru a desfășura activitatea într-un port.
Mai trebuie avut în vedere că obligația de a se asigura pe baza unei examinări medicale că viitorii angajați sunt apți pentru prestarea muncii pentru care se intenționează angajarea, aparține angajatorului.
Astfel, potrivit art.13 lit.j) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au obligația să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical și, după caz, a testării psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute și să asigure controlul medical periodic și, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării.
Apoi, potrivit art. 30 lit.a) din Legea nr. 98/1994 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igienă și sănătate publică, constituie contravenție angajarea de către agenții economici a personalului fără examen medical prealabil și fără confirmarea scrisă a medicului că locul de muncă sau meseria propriu-zisă nu este contraindicată din punct de vedere medical pentru salariat.
De asemenea, în conformitate cu art.31 din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007 - 2010, patronul va organiza la angajare și, ulterior, o dată pe an, examinarea medicală a salariaților, în scopul de a constata dacă sunt apți pentru desfășurarea activității în posturile pe care ar urma să le ocupe sau pe care le ocupă, precum și pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale, angajații având obligația de a se supune acestor examene medicale.
Recurenta nu a susținut și nu a probat nici măcar că ar fi solicitat pârâților efectuarea examenului medical.
În mod neechivoc, art. 27(2) din Codul muncii sancționează neîndeplinirea condiției prevăzute de alin. 1 al aceluiași articol pentru valabila încheiere a contractului individual de muncă cu nulitatea absolută.
Ca urmare, contractele individuale de muncă încheiate de recurentă cu pârâți fiind nule, acestea nu mai produc efecte și pe cale de consecință sunt lipsite de consecințe și clauzele accesorii precum clauza penală sau pactele comisorii.
Recurenta este în culpă pentru nerespectarea prevederilor legale anterior indicate iar prejudiciul a cărui reparare o solicită îi este de asemenea imputabil, aceasta avansând cheltuieli de executare a contractului anterior îndeplinirii tuturor condițiilor legale de validitate.
Fiind nule contractele individuale de muncă, lipsite de efecte deci, pârâții nu mai sunt ținuți de obligațiile asumate prin acestea, astfel încât în mod corect instanța de fond a respins acțiunea reclamantei.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge ca nefondat recursul.
În temeiul art. 274 Cod.pr.civ. va fi obligată recurenta către intimați la cheltuieli de judecată astfel: 300 lei către (chitanța seria - nr. 00242/26.10.2009 av. - Baroul Constanța ) și câte 500lei către (chitanța seria - nr. 00243/26.10.2009 av. - Baroul Constanța ) și (chitanța seria - nr. 00244/26.10.2009 av. - Baroul Constanța ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil formulat de reclamanta- SRL, cu sediul în C,-, etaj 1,. 4, județul C, împotriva sentinței civile nr. 642 din 13 mai 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, domiciliat în comuna, Satul 2 Mai, județul C, domiciliat în M,-, -. 405, județul C, domiciliat în M,-, -. A, etaj 3,. 307, județul C șiG, domiciliat în Cernavodă,-, bloc B-,. A,. 2, județul C, ca nefondat.
Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată după cum urmează: 300 lei către intimatul și câte 500 lei către intimatul, respectiv.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 ianuarie 2010.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond.- /
dec. jud.- /12.02.2010
Tehnored.disp.gref./2ex./12.02.2010
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Răzvan Anghel
